> News of the day <

Din vârful tastelor pag 166…

Pe la prânz, o ambulanţă roşie părăsea Severinul înspre un centru universitar în căutarea unor doctori specializaţi în desfundarea conductelor unei inimi poticnite şi încrâncenată de durere. Înăuntru, întins pe targă, un ziarizd cunoscut, viril şi puternic până mai ieri şi speriat acum de moarte, cu ochii bulbucaţi lipiţi de tavanul teveului căptuşit cu vinilin … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Dr Pro: – colesterolul şi dezhidratarea celulară

Conform statisticilor medicale, cel mai mare ucigaş de oameni din istorie este de departe colesterolul. Acesta a ucis mai mulţi oameni decât au murit în toate războaiele mondiale din ultimii 200 de ani, însumat cu numărul de oameni care au murit în toate accidentele de circulaţie sau alte morţi accidentale. La fiecare 26 de secunde, undeva un om face infarct de miocard sau la fiecare minut un om moare de inimă iar factorul major care ne aduce în această situaţie este colesterolul.
S-a vorbit de hrana animală sau de alimentaţia preparată termic sau cea de fat-food consacrată de americani. Este adevărat. Ceeace nu se spune cu la fel de multă tărie este faptul că această substanţă numită colesterol şi care produce fiori oricărui cardiac, creşte şi din cauza dezhidratării cronice. Cum se petrece acest lucru?
După cum se ştie, omul este un organism pluricelular alcătuit din circa 35 000 de miliarde de celule (savanţii nu s-au putut pune de acord cu privire la numărul de celule din care este format corpul omenesc). Fiecare din aceste celule este alcătuită din membrană, citoplasmă şi nucleu. Dintre aceste componente, cea mai importantă este desigur, membrana celulară, pentru că la acest nivel au loc toate schimburile dintre interiorul şi exteriorul celulei. Până nu demult nucleul era considerat centrul vital, “creierul” celulei deoarece conţine “camera secretelor” sau “camera cu informaţii” adică ADN-ul; s-a extras însă experimental, în laborator, nucleele unei populaţii de celule şi acestea au supravieţuit hrănite bine, luni de zile, fără nucleu.
În fiecare celulă au loc peste 50 000 de reacţii chimice pe secundă. Toate aceste procese chimice complexe (pentru a reproduce TOATE aceste reacţii chimice intracelulare, ar trebui construit un combinat chimic care s-ar întinde pe câteve sute de hectare) sunt condiţionate, mediate, de apă. Celula se aseamnă cu un bob de strugure sau cu o roşie- conţine aproape 90% apă. Apa intră în celule prin canale specifice numite aquaporine. Dacă însă între mediul interior intracelular şi cel extern, din imediata apropiere a celulei există o diferenţă de presiune osmotică, apa are tendinţa de a ieşi, de apărăsi celula. O soluţie hiperconcentrată în săruri cum e apa de mare adsoarbe apa dintr-o soluţie hipoconcentrată până la echilibrarea / egalizarea presiunii osmotice. Dar, fără apă, fără un mediu de reacţie corect, celula se îmbolnăveşte şi moare. Membrana celulelor noastre este formată din trei starturi din care unul – cel de la mijloc conţine o grăsime care împiedică ieşirea apei iar această “grăsime” se numeşte colesterol. Când ne hidratăm cu orice altceva decât cu apă, cum ar fi soluţiile pe care de regulă le introducem în corp – suc, bere, apă minerală – dură există pericolul/posibilitatea reală de a ne dezhidrata la nivel celular. Atunci celulele noastre fie “strecoară” apa minerală cheltuind energie, fie solicită ficatului un aport suplimentar de colesterol Acesta “îmbracă” celula cu o “cămaşă” asemănătoare unui înveliş de seu sau ceară pentru a-i proteja apa din interior. Există studii care arată că oamenii care s-au hidratat cu o apă corectă celular cum este apa purificată osmotic, au obţinut valori normale ale colesterolului după -o medie de 21 de zile. Pentru a nu deveni “victime” ale colesterolului ridicat nu este suficient să renunţăm la alimentele de origine animală; este la fel de important şi trebuie să fim atenţi şi cu ce ne hidratăm.

Poveste de dragoste plus …încă ceva

Omul devine matur doar atunci când înţelege că este mai important să iubească decât să fie iubit.


Îmi amintesc de o poveste pe care am citit-o când eram copil, o întâmplare adevărată şi după care cred, s-a „turnat” şi un film. Era vorba de doi tineri frumoşi din Japonia, studenţi eminenţi care atât de mult s-au iubit că după terminarea studiilor s-au şi căsătorit.

Dragoste sau minciună?

S-au angajat la două firme renumite pentru salarii foarte bune, aveau părinţi şi prieteni minunaţi, o casă frumoasă, totul era aşa cum speraseră. Până, într-o zi când el, care lucra într-un laborator are un accident care îi mutilează oribil faţa (i-a explodat un recipient cu o substanţă chimică în faţă). După întoarcerea din spital, era de nerecunoscut iar soţia, oricât se autosugestiona că nu e nici o problemă, tot avea reţineri în a se apropia de el datărită înfăţişării monstruoase. Într-o zi el o anunţă că va pleca trimis de firmă pentru câteva luni în Europa şi … pleacă. Rămasă singură, ea este, aşa cum se întâmplă peste tot în lume, asaltată de diverşi masculi care adulmecă imediat o femelă singură. Rezistă tuturor tentaţiilor şi avansurilor, până într-o altă zi când apare un tânăr plăcut la vorbă, inteligent şi care o convinge până la urmă să îi cedeze. După ce se consumă noaptea de dragoste trupească, el o anunţă că de fapt este … soţul ei care îşi făcuse o operaţie de reconstrucţie a feţei în Europa!. Morala întâmplării? Ea înţelege atunci că iubirea lor a fost falsă, că ea nu l-a iubit niciodată cu adevărat şi că a iubit doar o mască, aşa încât decide să se despartă definitiv de el. Adevărată sau nu, povestea are multiple conotaţii extrase din realitate.

Dragoste de cerşetor

Oamenii nu ştiu să iubească. Iubirea lor este mai mult o cerşetorie jalnică a siguranţei şi confortului pe care … celălalt trebuie să îl ofere, de fapt un comerţ odios. Când îi ceri celuilalt iubire eşti doar un cerşetor iar celălalt procedează la fel. Doi cerşetori frustraţi care se simt la un moment dat …traşi pe sfoară. Înainte se simţeau mizerabil singuri acum se simt mizerabil împreună. Acum însă, pot arunca vina pe celălat: „din cauza ei mă simt nenorocit, nefericit”. Cei care se îndrăgostesc dintr-o nevoie de iubire, nu au iubire şi ca urmare nu pot dărui iubire. Sunt doi imaturi / prematuri pentru că doar doi imaturi se pot înţelege în acest mod.

Omul devine matur doar atunci când înţelege că este mai important să iubească decât să fie iubit. Atunci începe să împartă, să reverse, să dăruie necondiţionat iubirea sa. Doar o persoană matură dăruie pentru că … are de unde. Atunci nu mai eşti dependent de cineva sau ceva, atunci  poţi să iubeşti indiferent dacă celălalt te iubeşte sau nu. Atunci iubirea a devenit o stare interioară, şi nu o simplă relaţie. Iubirea înseamnă abundenţă; înseamnă să o împărtăşeşti pentru că o ai şi nu mai ştii ce să faci cu ea. Celălalt poate să simtă iubirea ta sau poate să nu o simtă, nu are importanţă; tu însă ştii sigur că ea există şi se revarsă. Aşa cum mai spuneam, florile nu înfloresc pentru ca noi să le lăudăm mirosul, isvoarele nu curg ca să ne potolescă nouă setea, soarele nu răsare ca să ne minunăm noi de el, ele pur şi simplu înfloresc, pur şi simplu curg, pur şi simplu există.

Am primit o altă poveste pe e-mail şi o reproduc integral pentru a înţelege toţi cei ce citesc aceste rânduri, că dragostea este … ceva mai mult.

Poveste de dragoste

„Părintii mei au trăit 55 de ani căsătoriţi şi într-o dimineaţă mama mea cobora scările ca să-i prepare tatei micul dejun. A făcut un infarct şi a căzut. Tatal meu a ridicat-o cum a putut şi în grabă a urcat-o în camionetă. Cu toată viteza, depăşind, nerespectând regulile, ajunse la spital, dar din nenorocire când a sosit, ea murise. In timpul înmormântării tatăl meu nu a vorbit şi avut o privire pierdută. Aproape nu a plâns deloc. In noaptea aceea noi copiii am stat alături de el. Intr-o atmosferă de durere şi nostalgie, ne-am reamintit frumoase anecdote. Tata i-a cerut fratelui meu, teologul, să-i spună unde este mama în acel moment. Fratele meu a început să-i spună ceva despre viaţa de după moarte, şi presupuse cum şi unde ar fi ea. Tatăl meu asculta cu mare atenţie şi deodată a cerut:
-Duceţi-mă la cimitir!.
-Tată, am răspuns, este 11 noaptea, nu putem merge la cimitir acum.
El a ridicat vocea şi cu o privire de sticlă, a zis:
- Nu discutaţi cu mine, vă rog. Nu discutaţi cu un om, care tocmai şi-a pierdut ceea ce a fost soţia sa timp de 55 de ani !
S-a produs un moment de linişte respectuoasă şi n-am mai vorbit nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului şi cu o lanternă am ajuns la mormânt.
Tatăl meu l-a mângâiat, a plâns şi ne-a spus nouă, copiilor lui, care vedeam aceasta scenă impresionaţi:
- Au fost 55 de ani buni…ştiţi ? Nimeni nu poate vorbi de dragostea adevarată, dacă nu are idee ce înseamnă sî împarţi viaţa cu o aşa femeie.
După o pauză, faţa i s-a luminat:
- Ea şi eu am fost împreună în acea criză când ne-am pierdut serviciul, am fost uniţi când am vândut casa şi ne-am mutat din oraş, am împărţit bucuria de a vedea copiii noştri terminand şcolile, am plâns unul alături de altul la pierderea fiinţelor dragi, ne-am rugat împreună în sala de aşteptare a unor spitale, ne-am sprijinit în durere, ne-am îmbrăţişat în fiecare Crăciun, şi ne-am iertat toate greşelile… Acuma a plecat şi sunt multumit. Ştiti de ce ? Pentru că a plecat înaintea mea. Ea nu a trebuit să trăiască agonia şi durerea de a mă înmormânta, de a rămâne singură după plecarea mea. Voi fi eu cel care va trece prin asta şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. O iubesc atâta, că nu mi-ar fi plăcut să sufere. Când tata a terminat de vorbit, noi copiii aveam feţele pline de lacrimi. L-am îmbrăţişat şi el ne-a consolat:
- Totul e bine, putem merge acasă, a fost o zi bună. In noaptea aceea am înţeles ce înseamnă adevarata dragoste.”

A mai vorbi despre romantisme ieftine, despre erotisme sau alte fleacuri este inutil pentru că adevărata dragoste înseamnă cu mult mai mult decât atât…

SMURD-ul la Severin

Un tânăr de nici 29 de ani (al doilea în doar o săptămână) a suferit azi – sâmbătă 21.08. 2010 un infarct miocardic acut necesitând intervenţia SMURD-ului din Bucureşti pentru a putea fi transportat în condiţii de maximă siguranţă la Fundeni. Solicitarea a fost făcută de medicii severineni din cardiologie şi UPU întrucât cazul excede posibilităţile terapeutice locale. La institutul CC Iliescu îl aşteptă o sală operatorie şi medici cardiologi chirurgi care speră că o să îi salveze inima mult prea tânără pentru a se opri. Precedentul caz – 27 de ani nu a mai putut fi salvat. Din nefericire, infarctul de miocard, o boală care altă dată “ataca” vârste peste 50 de ani, acum a coborât sub 30, infarctele miocardice la vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani devenind din ce în ce mai des întâlnite. Stilul de viaţă dezordonat, poluarea chimică, stresul psihic, diabetul, obezitatea, fumatul sunt câteva din cauzele incriminate…

danny water

Două vorbe despre colesterol

Colesterelolul este produs în special în ficat dar în general în aproape toate celulele histiocitare şi reticulare care sunt peste tot în organism. Este o substanţă utilă care intră în structura membranelor celulare şi asigură „lubrifierea” vaselor de sânge care altfel ar fi distruse de torentul sanguin prin frecare.

Pentru a putea fi transportat unde este nevoie de el, colesterolul se leagă de nişte proteine „transportoare” numite LDL sau colesterolul „rău” care se găseşte în sânge şi HDL sau colesterolul „bun” care aduce înapoi la ficat excesul de colesterol de la diferitele organe.

Colesterolul este crescut în obezitate, diabet, xantomatoze diverse, alcoolism, sarcină şi este scăzut în insuficienţă hepatică, în unele boli infecţioase, pneumonie, febră tifoidă, endocardită malignă, hipertiroidism.

Valorile normale sunt:

Colesterol total< 200 mg/dl
LDL<100 mg/dl
HDL>60 mg/dl

În determinarea riscului de boală, alături de LDL crescut, un rol important îl mai au:

Prezenţa sau absenţa bolii cardiace ischemice

Afectarea arterelor membrelor inferioare – aşa numita “arterită”, afectarea arterelor cerebrale, prezenţa unui anevrism de aortă, diabet zaharat, multipli factori de risc asociaţi: fumat, hipertensiune arterială (TA>140/90 mmHg), HDL<40 mg /dl

Istoric familial de boală cardiacă ischemică (BCI) precoce ( BCI<55 ani la rude de sex masculin şi BCI<65 ani la rude de sex feminin), vârsta (bărbaţi>45 ani, femei>55 ani)

va urma

Peştele – aliment şi medicament

În 1800 s-a descoperit molecula „cheie” a producerii energiei celulare (mişcare, gândire)- adenozin trifosfatul sau ATP; faptul că peştele este o sursă excelentă de fosfor, a generat ideea că poate fi considerat „hrana creierului”. În afară de fosfor, în compoziţia peştelui mai sunt şi alte elemente importante pentru funcţionarea creieruzlui şi anume mult lăudatele grăsimi omega-3, acidul docosahexaenoic DHA şi acidul eicosapentaenoic EPA. Acizii graşi esenţiali sunt substanţe necesare organismului ce nu pot fi sintetizate de acesta şi de aceea trebuie obţinuţi din alimente; sunt acizi graşi cu lanţ lung, polinesaturaţi, derivaţi din acizii linoleic, linolenic si oleic. Există două categorii importante de acizi graşi esenţiali: omega 3 şi omega 6; omega 9 poate fi obţinut de organism din aceştia doi.

După studiul statisticii medicale la nivel global, s-a constatat că în ţări precum Coreea şi Japonia, se remarcă o incidenţă scăzută a depresiei, în timp ce altele sunt în fruntea clasamentului – cum ar fi Canada şi SUA.- ţări unde se mănâncă cel mai puţin peşte.

Pentru a ne face o idee despre cât de important este peştele pentru alimentaţia noastră, mai trebuie să amintim că laptele matern este foarte bogat în DHA-grăsime extrem de importantă pentru dezvoltarea creierului şi ochilor la copii. DHA şi EPA nu numai că “ung” creierul uman, dar protejează şi inima. Acizii graşi esenţiali din peşte sunt implicaţi în producerea unor substanţe numite prostaglandine ce controlează presiunea sangvină, coagularea, fertilitatea, imunitatea, procesele inflamatorii, scad nivelul trigliceridelor şi reduc riscul de infarct. Specialistii susţin că o creştere cu doar 1% a cantităţii de omega-3 în alimentaţie reduce cu 40% riscurile de infarct.

Conform unui studiu italian efectuat pe 2800 de supravieţuitori care suferiseră un atac de cord, administrarea a 850 de miligrame de EPA şi DHA, a redus spectaculos rata mortalităţii în primele 9 luni ulterioere atacului de cord. Dar nici prea mult peşte nu face bine; în cazul a 17 000 de medici bărbaţi care au consumat mai mult de 5 ori pe săptămână peşte, riscul de a face fibrilaţie cardiacă a fost mai mare la aceştia. Conform unui studiu publicat în “The Lancet” – femeile gravide care consumă cel puţin 300 de grame de peşte pe săptămână, aduc pe lume copii cu un IQ mai mare. Consumând peşte de cel puţin două ori pe săptămână, reducem riscul degenerării maculare – principala cauză de orbire.

Pentru a respecta raportul optim pentru creier, de 1 la 4, între cei doi acizi graşi esenţiali, peştele gras (bogat în omega-3) trebuie consumat cu ulei de floarea soarelui (bogat în omega-6).

Roşiile şi sănătatea

Roşiile ocupă  locul doi, după cartof, ca utilizare în bucătăria noastră. Apar în reţetele culinare ale astecilor care o numeau xitomatl, alături de ardei şi porumb. În Europa este descrisă pentru prima dată în 1544 şi denumită pommo d,Oro – mere de aur.

Culoarea roşie este dată de o substanţă numită licopen; aceasta reduce rata de îmbolnăvire de cancer de prostată cu 45% la bărbaţi (studiu efectuat de Harvard University). La un număr de 200 de şobolani bolnavi de  cancer li s-a administrat unui grup praf de roşii iar celorlalţi extract de licopen. Cea mai mare rată a mortalităţii a fost la şobolanii care au primit licopen pur; concluzia este că roşiile mai au şi alte componente care ne protejează de cancer şi că nu este recomandat consumul exagerat de suplimente nutritive care să înlocuiască alimentele naturale. Tot la aceşti şobolani s-a mai observat ceva: aceia care au primit mâncare mai puţină au trăit mai mult decât cei care primeau mâncare pe săturate!.

Sucul de roşii conţine flavonoide- substanţe care au efecte anti-coagulante care reduc riscul de a face atac de cord. Acest risc îl avem atunci când stăm pentru mult timp în aceeaşi poziţie – de exemplu când facem călătorii lungi cu avionul. Cheagurile formate la nivelul picioarelor pot migra spre inimă sau plămâni cu consecinţe catastrofale. În aceste situaţii este recomandat sucul de roşii (fără vodcă!).

Să învăţăm să salvăm

Am văzut o mulţime de accidente, de situaţii în care semeni de-ai noştrii se aflau în pericol, fie că erau electrocutaţi, înnecaţi aveau un infarct sau suferiseră un  accident. Fiecare minut de întârziere în aplicarea măsurilor de reanimare, scade cu 15% şansele de supravieţuire ale victimei. Resuscitarea are rolul de a asigura un flux de sânge minim dar extrem de important pentru creier şi inimă.

Ce facem până vine Ambulanţa? Asistăm indiferenţi, neputincioşi şi neştiutori cum persoana işi reduce şansele de supravieţuire sau acţionăm? Cum ?

Ne apropiem cu grijă, evaluăm rapid şi atent zona ca să depistăm eventuale pericole pentru noi şi victimă (cabluri electrice, sau altceva care ne-ar putea accidenta şi pe noi)

Scuturăm ferm umărul persoanei şi o întrebăm; „Cum te simţi?”; dacă nu răspunde, este inconştientă, nu mişcă, strigăm tare după ajutor pentru a ne mai auzi şi altcineva.

Sunăm la  numărul de urgenţă 112 şi transmitem în cuvinte simple, clare, fără lamentări inutile informaţii despre locul unde ne aflăm şi despre situaţia persoanei (este inconştientă, nu respiră, etc)

Nu mişcăm victima decât dacă este absolut necesar (riscăm să secţionăm măduva spinării dacă există traumatisme craniene). Poziţia de resuscitare este întins cu faţa în sus;o mână o punem pe fruntea pacientului, se pune capul în hiperextensie (spre spate), în timp ce cu cealaltă mână  ridicăm madibula

Începem imediat manevrele de resuscitare; stabilim (nu mai mult de 10 secunde) dacă victima respiră sau nu, privind şi ascultând cu atenţie.

Dacă nu respiră, îi ridicăm bărbia, îi închidem nasul şi după ce am tras puternic aer în piept, îl expirăm în gura  victimei; în prealabil am verificat dacă în gură are sau nu corpi străini (proteză, etc) pe care le scoatem cu degetul înfăşurat în batistă. Înainte de a aplica gura noastră pe cea a victimei punem o batistă pe gura acesteia sau pe nas dacă nu putem face manevra pe gură.

Aplicăm podul palmei pe torace şi cu mâinile întinse una pe cealaltă, executăm apăsări ale toracelui cu toată greutatea fără a ridica mâinile de pe torace. Deprimarea (apăsarea) toracelui nu trebuie să depăşească 5 cm; ritmul este de 100 de apăsări pe minut. L a fiecare 30 de apăsări executăm 2 însuflări.

Continuăm manevrele până victima începe să respire singură sau până vine ambulanţa. Trebuie să avem permanent grijă de cap şi de gât pentru a nu agrava eventualele leziuni ale coloanei cervicale

5 vizitatori online acum
0 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 03:42 pm UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC