> News of the day <

Două vorbe despre înţelegere

Iubirea, Dumnezeu, somnul sau înţelegerea vin la noi fără să le chemăm, singure. Nu le putem impune să vină pentru că aşa şi nu altfel, este dorinţa noastră. Dumnezeu nu poate fi forţat. „Dumnezeu îşi face cuib doar într-o minte liniştită” îmi spunea un prieten preot.  Noi suntem foarte eficienţi în lucruri mecanice dar neştiutori … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ce ar mai trebui să ştie „familiştii”

Mixed Color Roses Water Reflection Pictures, Images and Photos

Studii efectuate de americani arată că nici unul din partenerii casnici (soţ sau soţie) nu trebuie să facă singur mai mult de 60% din treburile domestice (casnice), confirmând astfel o mai veche zicală din popor care spune că „secretul fericirii într-o căsnicie este spălatul vaselor împreună”. Dar cum poate un bărbat să facă fericită o femeie? Primul răspuns ar fi cuvântul „loialitate”(a fi loial înseamnă a-ţi aminti în fiecare moment când te simţi atras de altcineva, că ai o parteneră care te iubeşte şi care  merită loialitatea/fidelitatea ta). El ar trebui să ştie că nevoile femeii sunt foarte simple şi pot fi reduse la două: nevoia de securitate (ea îşi doreşte un cămin pentru copii ei, respectiv o relaţie unică şi stabilă) şi nevoia de siguranţă (bărbatul trebuie s-o asigure că ea este cea mai importantă fiinţă din viaţa lui, să-i comunice iubirea, să fie tandru şi să-i acorde permanent atenţie, atenţie, atenţie).

Nevoile lui sunt, însă, ceva mai complexe. El are nevoie de aprecierea şi de respectul ei (adică să se simtă permanent mare, tare, puternic, important, admirat, încurajat atât în particular cât şi în faţa altora) iar o femeie care vorbeşte calm, cald şi apreciativ cu un bărbat, automat îl va cuceri (iată o formulă sigură de succes pentru ea: „alături de tine nu mi-e frică de nimeni şi de nimic pentru că eşti puternic, pentru că eşti bun şi inteligent”).

De aceea, o femeie inteligentă uită de critică pentru totdeauna (bărbaţii urăsc critica iar iubirea se construieşte doar pe un teren fecundat cu încredere şi apreciere reciprocă) dar nu uită că şi el are nevoie de îmbrăţişări, mângâieri, sărutări, intimitate, libertate (bărbatul fuge dacă ea încearcă să-l închidă într-o colivie) tot la fel de mult ca şi ea.

De ce bărbatul este atras de „piţipoance” minore, imature? Pentru că acestea fiind neştiutoare, nu-l critică.

O femeie matură ştie cum să ofere bărbatului ei varietate/noutate (ştie să fie înger, târfă, sau mamă). Însă, pentru a avea o relaţie bună cu partenerul ei, este esenţial ca femeia să aibă o relaţie bună cu ea, să se placă, să se stimeze, să se înţeleagă bine cu ea însăşi (o femeie cu o stimă de sine scăzută va caută la celălalt vindecarea şi salvarea aşteptând ca el să îi ofere pe tavă fericirea, iubirea, completarea lipsurilor favorizând şi consolidând astfel eşecul şi durerea).

Nu trebuie uitat că o femeie care nu se respectă, care nu se apreciază, care gândeşte că va fi abandonată sau respinsă mai devreme sau mai târziu, care trăieşte mereu un sentiment de insecuritate şi teamă, îl va provoca pe celălalt să o respingă (autoîmplinirea propriei profeţii).O femeie care cerşeşte iubire, nu o va cunoaşte niciodată pentru că oricâte confirmări va avea, tot neiubită, tot înspăimântată că va fi părăsită se va simţi.

Dar, ce mai vrea o femeie de la bărbatul ei? Răspuns: să fie sincer (sinceritatea este o dovadă de curaj şi de bărbăţie), să fie adorată, să se simtă iubită şi protejată, provocată, emoţionată, să-i fie acordată toată atenţia lui (ea să fie în centrul micului lui univers), să fie atrasă de el (să fie îmbrăcat bine, îngrijit, să arate bine), să fie priceput (ex. să ştie facă mici reparaţii domestice), să poată iniţia şi susţine o conversaţie despre aproape orice o pasionează pe ea, să aibă simţul umorului (o bună dovadă de sănătate psihică), să nu fie violent, să fie matur, tandru şi suficient de sigur pe el, să o îmbrăţişeze atunci când are nevoie, să o admire, să o susţină, să-i ofere orgasme, să-i povestească secretele şi fanteziile.

Femeia nu trebuie niciodată să uite  să se iubească, femeia trebuie să ştie să se ajute şi singură, să se trateaze cu respect (astfel, nu va mai avea nevoie de respectul celorlalţi, de aplauzele şi confirmările lor), să fie autonomă, sănătoasă din toate punctele de vedere, sinceră, creativă dar, mai ales, iubitoare. Când se va respecta suficient de mult mai întâi pe ea însăşi (corpul ei, dar şi mintea) şi mai apoi pe cel de lângă ea, respectul nu va mai lipsi niciodată din viaţa ei.

Ea nu trebuie să uite că o relaţie trebuie „hrănită” corect în fiecare zi tot aşa cum îşi hrăneşte corpul (bărbaţilor nu le plac femeile vulnerabile şi bolnăvicioase) şi sufletul (felul în care se poartă, se mişcă, îi vorbeşte, îl iubeşte îl face să rămână lângă ea sau să plece).

Să ne amintim că suntem ceeace respirăm, bem sau mâncăm, suntem ceace gândim, dar mai ales, suntem ceeace iubim.

Creierul – totul e în mintea noastră

Creierul nostru are trei componente care funcţionează, care au reguli ce le transformă în anumite situaţii în centre de comandă autonome. De exemplu sistemul limbic (amigdala cerebrală) primeşte printr-o sinapsă unică informaţiile care vin prin cele cinci simţuri (văz, auz, miros, tactil, gust) şi care au un traseu „consacrat”ascendent spre neocortexul analitic raţional. În situaţii de criză acest creier limbic sau emoţional preia fulgerător „comanda” şi poate să ne determine să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut nicodată.

Spre deosebire de creierul prefrontal (cel care ne diferenţiază de animale – sediul gândirii, logicii şi deciziilor raţionale), creierul inferior, limbic şi reptilian nu face deosebire între lucrurile imaginate şi cele reale, între „fapte” şi „ficţiune”, între sexul real şi cel imaginat – reacţiile sale emoţionale şi hormonale fiind identice. Pentru că în prezent majoritatea oamenilor primesc educaţia prin intermediul presei, televiziunii sau sub formă de bârfă, creierul lor emoţional se va raporta cu seriozitate la aceste informaţii depozitate de prin tabloide sau de la televiziunile de scandal sau de la vecina de palier la fel ca la experienţele de viaţă reale. În această situaţie deprimantă desigur, (suntem „prizonierii” propriului nostru creier?) există o veste bună: atunci când ne dăm seama că anumite porţiuni ale creierului nostru „ne stau în cale”, putem scurcicuita aceste porţiuni contraproductive şi le putem valorifica pe celelalte care abia aşteaptă să ne ajute să ne îndeplinim scopurile, speranţele, visele, aspiraţiile.

Faptul de a ne da seama că avem anumite zone în creier care ne pot împiedica, bloca, este un pas uriaş în a le „rearanja” cum trebuie
Dacă ne propunem să fim doar „suficient de buni” adică ne acordăm standardelor stabilite de ceilalţi, vom deveni prizonierii mediocrităţii. A fi conectaţi la potenţialul nostru adevărat, real, înseamnă a ţinti în fiecare moment spre ceeace este posibil. În această opţiune sau demers pozitiv, creierul nostru ne poate fi un puternic aliat.

Orice imagine, sunet, proiect activează celulele cerebrale – neuronii iar aceştia încep să reacţioneze chimic. Formează conexiuni noi, produc mai multă energie electromagnetică (măsurabilă pe EEG), remodelează terminaţiile nervoase, sau, revitalizează ansamblul creierului. Pentru a consolida zonele cerebrale activate de acest tip de priorităţi orientate spre ţintele propuse, este nevoie de exerciţiu. Există şi zone cerebrale reacţionare care se opun schimbărilor biochimice iar acestea nu trebuie subestimate deoarece matricea lor este profundă. Însă, un lucru e sigur – întreaga structură a creierului poate fi modificată prin gândire şi exerciţiu (neuroplasticitate).


O descoperire uluitoare stă la baza reconsiderării procedeelor de recuperare kinetomotorie. Un muşchi poate fi fortificat fizic prin simpla vizualizare a întăririi lui. În cadrul unui experiment, treizeci de adulţi au efectuat un exerciţiu pur „mental” timp de 15 minute zilnic timp de 12 săptămâni imaginându-şi repetarea unui exerciţiu de forţă pentru degetul mic şi cot. La sfârşitul experimentului toţi participanţii aveau forţa crescută cu 35% – fără să ridice vreun deget, literalmente!
Cortexul cingulat anterior este un fel de „schimbător de viteză” al creierului în ceeace priveşte comportamentul. Când acesta nu funcţionează bine, în loc să fim flexibili şi cu mintea deschisă, vom fi blocaţi în gânduri depresive, sau atitudini negative.


Când ne propunem o ţintă posibilă, începem să ne transformăm. Devenim o persoană originală cu o personalitate pozitivă care nu se dă în lături şi merge înainte. Descoperim mijloace mai bune pentru a ne depăşi în loc să facem mereu aceleaşi lucruri la care am stabilit deja că suntem grozavi.
A ne mulţumi cu statutul de „grozav” este începutul declinului. Revista prestigioasă Forbes declară anual care este cea mai bună Companie de afaceri. Statistic, dintre cele 500 de companii declarate campioane în anul 1955, 70% au dat faliment iar din cele 500 nominalizate în anul 1979 aproape jumătate nu mai există. Dintre cele aflate pe listă în anul 2000, deja 30% au dispărut deja.
De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că creierul nostru nu suportă presiunea statutului de „grozav” care necesită o permanentă adaptare şi schimbare. Ssiemul nervos amigdalian primitiv iubeşte foarte mult rutina şi consolidează obiceiurile repetitive. De asemeni el nu vrea ca noi să plecăm în aventuri necunoscute. El nu este îngrijorat cât timp nu există nici o schimbare. Întrucât există o mulţime de conexiuni nervoase între nucleul amigdalian şi cortexul raţional superior acest lucru înseamnă că emoţiile ne influenţează gândirea mai mult decât poate gândirea să influenţeze sentimentele.
Sistemul limbic posedă ceeace se numeşte „memoria emoţională a experienţelor” – MEE.

Asta înseamnă că MEE conţine informaţii de tipul „repetă acţiunea” sau „evită acţiunea”. Cu cât ne vom implica mai mult emoţional în activităţile planificate cu atât mai mare va fi motivaţia de a le realiza. Sistemul limbic şi MEE sunt o armă cu două tăişuri: pe de o parte, pentru că ne place succesul, ne îndeamnă la acţiune, pe de altă parte ne împiedică sugerându-ne să fim prudenţi din frica de eşec.
Pentru a începe un proiect nou, trebuie mai întâi să-l instituim în creierul nostru ca posibilitate. Cortexul prefrontal este locul unde apar şi se dezvoltă idei noi. El ne ajută să facem planuri, strategii, şi tot el le asamblează într-un tot unitar. El este cel care ne „desprinde” de obiceiuri, tradiţii sau frici şi el este cel care transformă intenţia în acţiune.
Dar, cortexul prefrontal nu ne ajută la fel de bine când acţiunile noastre sunt orientate spre repere exterioare cum ar fi satisfacţia de a fi mereu „grozav” sau de a repeta ceeace s-a stabilit că e bine aşa cum ne sare în ajutor atunci când ne propunem satisfacţii interne şi profunde.
Explicaţia se poate rezuma în trei cuvinte: „jocul sumei zero”. Cu alte cuvinte ori de câte ori vom adopta mentalitatea (mult şi greşit recomandată) competitivă, plecând de la principiul că trebuie neaparat să îi învingem pe ceilalţi pentru a ne atinge scopurile, vom deveni inevitabil noi înşine victimele acestei mentalităţi.

Competiţia inhibă învăţarea şi creativitatea specifice lobilor prefrontali pentru că atenţia noastră (instrumentul care dirijează energia creierului) este îndreptată fie spre ceilalţi competitori, fie spre câştigarea cu orice preţ chiar cu obţinerea unor favoruri necinstite, fie spre obiectivele imediate. Competiţia stimulează secreţia hormonilor de stres şi activează zonele inferioare ale creierului. Cuvintele care semnifică sau care ne duc cu gândul la ideea de competiţie („mai bine”, „mai tare”, mai mult”, „mai repede”, etc) dublează nivelul hormonilor de stres.

Antrenorii atleţilor le amintesc acestora că „performanţa e superioară atunci când nu exerciţi nici o presiune asupra ta”. Sau cum afirma un cercetător celebru în domeniu: „performanţa superioară nu numai că nu necesită competitivitate; este necesară chiar absenţa ei”.
Persoanele excepţionale (care cunosc succesul pentru mult timp) înlocuiesc ideea de a trece linia de sosire înaintea altora cu ideea de a depăşi cea mai bună performanţă a lor realizată până în momentul respectiv.

Atunci trecerea linie de sosire se face doar de dragul performanţei în sine obiectiv care se bucură de sprijinul structurilor cerebrale superioare şi inferioare.
Predicţiile experţilor au fost de multe ori o piedică pentru progres. Iată câteva exemple de predicţii lansate de experţii ai timpului: „nimeni nu va pune piciorul pe Lună”, „există o piaţă mondială pentru maxim 5 computere”, „niciodată cărţile de credit nu vor înlocui banii”, „e-mail-urile nu vor avea niciodată succes”, „poşta Prioripost nu va avea succes niciodată în business”, etc. Louis Lumiere care a deschis primul cinematograf din istorie la Paris a declarat că „cinematograful este o invenţie fără nici un viitor comercial” şi l-a închis tot atunci când comisarul-şef al Biroului de Brevete de Invenţie al SUA Charles H Duell şi-a dat demisia afirmând că „tot ce poate fi inventat a fost inventat”. Celebrul Arthur C Clarke a spus: „când un distins savant declară că există ceva posibil, are întodeauna dreptate. Când declară că există ceva imposibil, foarte probabil greşeşte”.


Activarea şi angajarea cortexului nostru prefrontal pentru realizarea performanţei înseamnă în primul rând imaginarea unor lucruri mai performante decât cele mai bune realizate de noi până în prezent. Pentru a creşte performanţa personală, ar trebui să mergem să discutăm cu oamenii inteligenţi care nu sunt satisfăcuţi de lucrurile bune realizate, cu colegii dificili, cu clienţii nemulţumiţi care ne solicită la maximum. Ei ne pot oferi stimulul de care avem nevoie pentru a realiza lucruri posibile în loc de a ne mulţumi cu ceeace am făcut deja bine. Viitorul este rescris în fiecare zi de o nouă faptă. Ceeace a fost progres ieri, azi poate fi demodat. Oamenii performanţi (cei care se menţin în top) pornesc la drum cu un concept concret bine definit al scopului „imposibil”, apoi construiesc un drum de acces care le conectează lumea de aici şi de azi cu lumea de acolo, din mintea lor. În prezenţa unor stimuli puternici emoţionali, creierul face translaţia spre o stare numită „stare motivaţională” prin care procesează informaţii din toate zonele cerebrale şi generează un comportament orientat spre îndeplinirea obiectivelor propuse. Angajarea totală a sistemului nervos din inimă (cei 40 000 de neuroni independenţi despre care am amintit – descoperire recentă) şi conectarea lor prin intermediul MEE (memoriei emoţionale a experienţelor), transformă gândirea noastră obişnuită (gen „luptă cu incendiile”) într-una progresivă, perfect orientată spre Ţintele-Superioare-Celor-Obişnuite.

Persoanele care au cunoscut cel mai mare succes, indiferent în ce domeniu, şi-au propus lungi orizonturi temporale (peste 5 ani sau mai mult în viitor). Acest orizont mental care este mai mult decât o imagine, este catalizatorul, combustibilul care ne propulsează înainte. Acesta trebuie vizualizat înainte de a merge la culcare şi imediat la trezire. Radarul nostru interior va fi astfel reglat corect spre obiectivele propuse.

3 vizitatori online acum
1 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC