> News of the day <

Alte emisiuni cu domnul General Profesor universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan

Emisiuni excepţionale cu domnul doctor Dumitru Constantin Dulcan – general, profesor universitar, doctor în medicină, membru al Academiei americane de ştiinţe neurologice. Emisiuni realizate de un alt mare om – Emil Streinu la televiziunea N24 PLUS. Dumitru Constantin Dulcan -un mare om de ştiinţă, un mare OM, un mare ROMÂN, – care a onorat cu … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Andar şi …cioara lui


“Amărâtă şi stingheră

Ca o prună afumată

Cu alură interlopă

Ca un muzicant în frac,

Cuvioasă ca un popă

Şi smolită ca un drac”…

În urmă cu câteva zile, în timp ce-mi executam alergarea de seară ritualică la pădurea Crihala (pentru topirea kilogramelor excedentare) am simţit miros de hoit şi ulterior am văzut pe alei câţiva pui de cioară morţi. Mi-am adus atunci aminte că ciorile sunt cele mai inteligente fiinţe după oameni iar obiceiul de a-şi arunca puii din cuib atunci când deja au aripi pentru zburat este o lecţie deosebit de utilă chiar şi pentru noi oamenii. Spun asta cu toate riscurile de rigoare. Copii noştrii sunt ocrotiţi, răsfăţaţi până plecăm pe lumea cealaltă uitând să îi lăsăm să zboare cu propriile lor aripi. Din acest motiv, dar şi din multe altele, copii noştrii intră în viaţă nepregătiţi şi caracterizaţi de, ceeace psihologii numesc, “comportament de neajutorare învăţată” – extrem de păgubos mai ales în societatea competiţională de azi.

Ştiam că ciorile, la fel ca oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în famile iar “soţul” este fidel şi credincios “soţiei” până la moarte (doar dacă femela lui a decedat el îşi îndreaptă atenţia spre altă cioară cu care să se împerecheze). Ciorile folosesc mai multe unelte pentru a se hrăni şi supravieţui decât maimuţele şi sunt mai inteligente decât delfinii sau bufniţele. Pot fi învăţate să numere până la 30 şi sunt păsările care “ştiu la glume” (se joacă) sau care se droghează (!!!) (se aşează pe un muşuroi de furnici şi se lasă muşcate – acidul formic creându-le o stare de extaz care le face “să cadă pe spate”).

Pe stindardul strămoşilor noştrii apare şi cioara alături de lupul cu trup de şarpe (corbul – mesagerul profetic al lui Apollo) însă pe la sfârşit de secol XVIII acesta este înlocuit, doar din snobism, cu vulturul evropenesc. Ţiganii care şi-au însuşit cu precizie şi conştiincioşi magia dacilor au adoptat ca semn al tagmei lor “cioara”. De ce oare? Un “cunoscător” ar spune că din cauza culorii comune. Răspunsurile, căci sunt mai multe, sunt şi multe şi profunde. Totuşi, ironia acestora are şi o mică explicaţie istorică. Vlad Ţepeş a fost ajutat în luptele sale cu turcii şi de ţiganii din Ţara Românească, iar ei aveau ca stindard propriu de luptă o…”cioară”. La una din bătălii, când aceştia au văzut câtă puzderie de turci se apropie, au zbughit-o la fugă abandonându-şi steagurile (ciorile). …

Andar – Andrei Coptil – artistul plastic şi prietenul nostru din Severin – are un nou amic – un pui de cioară care, după alungarea din cuib, a început lupta existenţială alegând prietenia cu omul. Nu-i aşa că există o anume asemănare între Andar şi noul lui prieten?

Însă marea nedumerirea şi întrebarea care îl frământă acum pe Andrei este asta:

- ce nume să îi pună noului şi ghiduşului prieten?

Sugestiile voastre sunt aşteptate cu nerăbdare…

„Anatomia” succesului

Pentru a avea succes, pentru a fi eficienţi şi pentru a ne bucura cât mai mult de toate ocaziile pe care ni le oferă viaţa avem nevoie de câteva „semne de circulaţie” care să ne orienteze pe aceste aceleaşi dar mereu noi şi surprinzătoare cărări ale vieţii.

Cel mai important reper care este considerat şi „busola interioară” este pacea sau liniştea sufletească. Constantin Brâncuşi spunea undeva (citez din memorie) „perfecţiunea unui om se măsoară nu în numărul de diplome, medalii sau sumele de bani deţinute ci printr-un coeficient de linişte lăuntrică”. Fără să avem această pace interioară, nimic nu va avea valoare pentru noi, pentru că ne va lipsi armonia sufletească. A avea armonie interioară înseamnă a fi şi a trăi în acord cu valorile şi convingerile noastre cele mai intime. Compromisurile, renunţările la aceste valori sunt urmate de năruirea armoniei şi de distrugerea păcii/liniştii sufleteşti. Aceasta este necesară nu doar unui individ ci şi unui colectiv. Toate relaţiile înfloresc (fie că este vorba de serviciu, sau de relaţia cu rudele nostre cele mai apropiate), dar şi performanţa este maximă atunci când există armonie. Toate normele de conduită, legile sociale sau morale sunt construite în jurul acestei valori. Fiecare are dreptul la pace interioară cu condiţia să nu o distrugă pe a celuilalt.

A doua componentă esenţială pentru a ne putea desfăşura în condiţii optime activitatea este sănătatea şi puterea (energia). Când nu este perturbat de obiceiuri nesănătoase şi când primeşte ceeace trebuie (alimentaţie naturală şi gânduri pozitive), corpul nostru (din instinc sau reflex), are tendinţa de a fi sănătos şi de a produce permanent şi din abundenţă energie. El are de asemeni capacitatea extraordinară (inteligenţa nativă) de a se putea repara, reface, regenera singur fără intervenţii prea multe din afară.

A treia condiţie sau reper pentru a „ne merge bine” în viaţă sunt relaţiile pe care le avem cu ceilalţi de lângă noi. Dacă acestea sunt normale, iubitoare, pozitive pline de respect vom avea suportul necesar pentru a ne descurca perfect ca fiinţă umană. Un indice de sănătate sufletească sau chiar psihică este abilitatea pe care o avem de a întreţine relaţii de prietenie sau de iubire (intime) timp îndelungat. Un indicator vizibil şi uşor de cuantificat al nivelului relaţional al unei persoane sau grup de persoane este râsul. Atunci când o relaţie se alterează sau când lucrurile nu merg bine într-o organizaţie, primul lucru care dispare, este râsul.

Al patrulea indicator al succesului nostru este independenţa financiară sau banii. 80% din oameni sunt preocupaţi de bani şi de lipsa sau insuficienţa acestora. Nu banii sunt cauza relelor ci lipsa lor. Cele mai multe probleme care conduc la divorţ într-o familie sau care generează stres, îngrijorare, tensiune, nelinişte şi care distrug pacea interioară/armonia sunt legate de bani. De aceea avem o datorie esenţială aceea de a ne dezvolta abilităţile sau talentele în aşa fel încât să devenim independenţi financiar şi să nu ne mai facem griji din cauza lor.

A cincea condiţie pentru a avea o viaţă împlinită este să avem un ideal, un scop un plan familial de atins, de îndeplinit. Trebuie să fim şi să ne simţim utili în această viaţă, pe această lume. Scopul este „benzina” care ne ajută să înaintăm în viaţă. Fericirea a fost definită ca fiind „realizarea progresivă a unui ideal important” (suntem fericiţi când simţim că ne apropiem de împlinirea acelui ideal propus).

O altă condiţie este autocunoaşterea sau conştiinţa de sine. Pentru a fi eficienţi trebuie să ştim cine suntem, cum gândim, de ce gândim într-un fel sau altul, de ce simţim astfel şi care sunt factorii care ne înfluenţează emoţiile, reacţiile, gândirea, comportamentul, caracterul. Ultima condiţie, dar nu cea mai puţin importantă este sentimentul împlinirii personale. Acesta ne oferă certitudinea că suntem pe drumul cel bun, că putem realiza orice dorim şi că suntem fiinţă umană autentic împlinită.  va urma

49 Pictures, Images and Photos

5 vizitatori online acum
1 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 10 la 05:15 pm UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC