> News of the day <

Simpozion ştiinţific Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin

Departe de agitaţia şi freamătul electoral dar foarte aproape de inima cetăţii, în Muzeul de Arta din Drobeta Turnu Severin – Dr Maria Balaceanu director – sustine două prezentări. Pentru cei neiniţiaţi în acest tip de discuţii aproape academice, trebuie precizat că Doamna director Maria Bălăceanu onorează ginta celor ce se ocupă cu scrierea şi … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Un film zguduitor

Un film zguduitor

Filmul se numeste “Povestea sovietelor”. Priviti si va ingroziti pentru ca DOAR CEEA CE NU A MAI FOST POATE NU VA FI, DAR CEEA CE A MAI FOST, TOT VA MAI FI!
Toate teoriile eugenice atat de propagate astazi sub diverse denumiri (euthanasie, controlul populatiei, planificare familiala, etc.) vor conduce la ceea ce veti vedea in acest film.

Un film care merită a fi văzut

Un film despre schimbare dar nu numai…
Singularitatea în Matrix

Un suspin în noapte – Sortv


Un documentar de excepţie realizat de SorTv din Republica Mioldova şi Alexandru Bobeică – un om de mare omenie şi istoric de prestigiu.
Filmul e o dovadă certă a sănătăţii genetice a poporului român. Un om deportat în Siberia se întoarce acasă după zeci de ani şi îşi reia viaţa obişnuită. Şi culmea, mai are puterea să şi cânte. Am făcut împreună cu autorul o analogie între personajul principal al filmului lui Alex şi cel al documentarului “A fi … prin cântec” şi am constat că amândouă personajele … cântă. Să fie cântecul secretul, isvorul de energie al românului care l-a menţinut în viaţă în ciuda necazurilor, greutăţilor destinului?…

Cu barca pe Dunăre la Cazane


Sâmbătă după ce am “croşetat” anumite reţete din cartea dedicată artei culinare specifice Dunării, am decis împreună cu fetele să facem o plimbare pe luciul apei. Soare, voie bună, aer curat, re-creere… Imaginile descriu doar o parte din senzaţiile speciale pe cale le oferă Dunărea chiar în locul unde începe Istoria neamului românesc. Pe aici au trecul legiunile romane în drumul lor spre averile dacilor. De atunci lanţurile atârnate de romani au rămas prinse de mâinile şi picioarele românilor până azi. Poporul român este fostul popor dac rămas cu lanţurile invizibile ale Istoriei care începe chiar aici- la mâini, la picioare, la minte. Supravieţuirea noastră “istorică” probabil că se datorează şi acestor lanţuri nevăzute, nesimţite. Căci cine are şi ce cu nişte sclavi?…

Teatrul „Labirint” – la Orşova




„Inteligenţă”, „discreţie”, „pasiune”, „motivaţie”, „implicare”, „entuziasm”…
Câteva cuvinte superficiale care încearcă să definească ceeace s-a întâmplat sâmbătă la Orşova.
O Profesoară Doctor în geografie, originară din Severin, -Daniela Dumbrăveanu a venit cu un grup de studenţi şi voluntari să îi înveţe „arta de a face turism”.
-„Există o astfel de artă”? ar putea întreba cineva nedumerit.
Desigur, şi ca orice artă are reguli stricte precum algebra sau fizica cuantică. România are tot ce ar fi necesar pentru a câştiga enorm din turism şi cu toatea astea nu există sau nu contează pe hărţile turismului mondial. De ce? Politicienii probabil că au răspunsurile potrivite.
Dana Dumbrăveanu reuşeşte în ceeace şi-a propus, mai multe lucruri deodată: în primul rând spală din ruşinea (măcar parţial), aflată pe tagma profesorală umilită de ultimele examene de bacalaureat- dovedind că pot exista şi Profesori în adevăratul sens al termenului (nu întâmplător am scris „profesor” cu majuscule şi nici „docere” – doctor, învăţător), iniţiază un experiment extrem de util nu doar studenţilor care vor face turism, dar şi nouă ca naţie, apoi este un om care revine acasă şi încearcă să promoveze într-un mod ştiinţific dar şi artistic resursele acestor locuri. Şi nu în cele din urmă Dana Dumbrăveanu este o creatoare eficientă de viruşi mentali pozitivi extrem de contagioşi. Puţini oameni ajunşi la statutul de „docere” sunt aşa entuziaşti şi de supli mental aşa cum este Dana.
- Dar de ce este Dana Dumbrăveanu aşa de entuziastă?
- - Păi „en” – „theos” înseamnă „Dumnezeu înăuntru”.
La Orşova s-au întâlnit studenţi din România, Bulgaria, Polonia, Elveţia, Portugalia, etc sau profesori universitari din Marea Britanie, Spania, Turcia pentru ca să discute laolaltă despre tehnici, să creeze „patter-uri” de promovare eficiente (studenţii sunt din domenii diferite – actorie, regie, teatru, sociologi, psihologi, geografi, etc).
Proiectul „Labirint” este un experiment de re-descoperire a simţurilor. Cetăţeanul turist – oricare ar fi el şi de oriunde ar fi, este studiat şi educat în acelaşi timp de aceşti mirabili oameni. El este ajutat a-şi aduce aminte din profunzimile subconştientului de ceeace s-a uitat îndeobşte: de poveşti.
Povestea la fel ca şi simbolul comunică cu subconştientul profund din noi. Aici, comunicarea se petrece (oare mai ştiu şi mai ales când mai petrec oamenii?) în absenţa cuvintelor. La fel ca iniţierea. Teatrul „Labirint” – teatru iniţiatic, coordonat de Dana Dumbrăveanu se adresează unui singur spectator şi culmea – care mai este şi legat la ochi! La fel ca în ritualurile antice ale iniţierii. Pentru că lipsit de văz, omul ascultă mai mult şi mai bine. Îşi re-descopreră Sinele ascuns şi tainic, contemplă, re-cunoaşte, iubeşte, se miră, se bucură. Căci ce este Dumnezeu altceva decât Mirare, ar spune Poetul?
„Bizar!” ar spune alt-cineva însă doar aşa poţi ajunge la informaţiile adevărate generatoare, aşa cum spuneam, de tipare corecte. Povestea nu se adresează raţionalului logic din noi ci chiar zonelor emoţionale străvechi. Psihologii ştiu de ce şi mai ales cum funcţionează amigdalele cerebrale- par egzamplu!.
Tema centrală a zilei de sâmbătă a fost Dunărea, Apa, Frumosul. Dunărea la Cazane sau la Coloanele lui Hercules – locul naşterii Zeilor Olimpului (după Hesiod sau Apollonius din Rhodos sau Neculaie Densuşianu, dar şi după alţi istorici de renume) are ce povesti. Dumnezeu, precum Dunărea se naşte pe El din El însuşi şi pe noi odată cu El. „Dumnezeu s-a născut din spumele apelor”, „La începuturi Dumnezeu plutea pe deasupra apelor” spun poveştile locale precreştine. Cerul îşi oglindeşte tăcerea pe oglinda apelor iar ele la rândul lor comunică în linişte tăcerea lor profundă. Căci Dumnezeu înţelege, nu-i aşa doar glasul Liniştii.
„Labirintul” este un teatru al Liniştii care reînvaţă spectatorul/turistul ce este liniştea locului, ce este tăcerea simţurilor pentru a putea re-descoperi Frumuseţea Sinelui lăuntric, acela care ne aminteşte de sensul nostru ca fiinţă spirituală.
Am reţinut doar câteva imagini cu telefonul molecular pentru privitorii acestui site cu această mirabilă Doamnă Profesoară Dana Dumbrăveanu. Televiziunea RTS sau TL2 va oferi telespectatorilor proprii imagini şi informaţii mai multe şi mai ample…

Subteranele Severinului


Am auzit, cu mai mulţi ani în urmă, că sub noi ar mai exista şi un altfel de Severin dar am crezut ca este doar fantezia unora. Am avut însă, de curând ocazia să pot intra în lumea aceasta întunecoasă şi misterioasă şi să iau câteva imagini cu telefonul celular. Tuneluri fără capăt, o mulţime de camere perfect uscate , unele ferecate cu uşi grele de metal şi care protejează taine – oare de cine ştiute?- sisteme de aerare, de adducţiune a apei, chiar de comunicare, desigur azi, nefuncţionale. Unii spun că primele astfel de tunele au fost construite de daci şi de romani din raţiuni miltare, alţii că au fost concepute de evreii stabiliţi în Severin (există case în oraş din care se poate coborâ în aceste tuneluri fără număr şi există case unde proprietarii au investit mulţi bani pentru a astupa cu pământ puţuri ce duceau spre hrubele tenebroase) şi alţii că au fost perfecţionate în acele momente când aşteptam ordinul lui Stalin să-i atacăm pe fraţii noştrii sârbi. Probabil că toate astea sunt cumva adevărate. Dincolo de toate fanteziile existente însă, adevărul este că sub noi se ascunde un altfel de oraş, un oraş invizibil plin de istorii şi mistere întunecate.

Povestea lui Gheorghe Hogea din Tismana


Duminică 8 mai am fost la întâlnire – la un pahar cu vin curat – la Tismana cu câţiva prieteni buni. Satul este unul simplu cu oameni discreţi şi curaţi la suflet. Am plecat spre Dunăre admirând cu toţii flăcările violete de pe marginea drumului şi fântânile – unele din ele părăsite şi aproape năruite.

Una însă, ascunsă într-un zăvoi, ne-a atras atenţia şi ne-a revelat povestea unui om care seamănă izbitor – aşa cum spunea şi d-nul Nicu, cu Gheorghe Doja – nu din poveste ci din Istoria noastră…
Satul Tismana se afla la circa 25 de km de Drobeta Turnu Severin şi este o localitate veche situată pe malul Dunării de doar câteva sute de ani mai precis de prin anii 1870. Aici sunt vechile moşii ale Mânăstirii Tismana iar printre primii locuitori care au primit pământ aici au fost bunicii lui Gheorghe Hogea cel pe care o să-l cunoaşteţi în acest film.

O caracteristică definitorie a acestor lucuitori (foşti vaporeni umblaţi prin lume adică civilizaţi) este cutuma care spune că în acest sat nu e loc pentru hoţi. Vânzările de imobile s-au făcut după o atentă cunoaştere a proprietarilor şi în nici un caz vreunui locuitor de vreo etnie ce se dedă la hoţii. Onestitatea este cea care îi tuşează pe aceşti oameni simpli, blânzi dar necruţători cu hoţii.

Atenţie!

Acest om minunat s-ar putea numni oricând Gheorghe Doja pentru că este mânat de aceeaşi sete de adevăr şi mai ales de dreptate precum predecesorul lui ars pe rug dar rămas definitiv în mentalul colectiv acum şi de-a pururi.

Povestea lui este povestea oricărui român minţit, înşelat, trădat.

Într-un colţ uitat de lume dar nu şi de Dumnezeu, un om a ales să-şi strige dreptatea agăţând o pancartă de fântâna cu apă. Pentru ca toţi însetaţii de apă să simtă şi o oareşce sete de dreptate. El este un om cu mult, mult, mult mai viu decât oricare dintre cei ce citesc aceste cuvinte. Poartă cu sfinţenie la poartă un steag mare tricolor impecabil de curat şi în casă unul american. Ambasada SUA de la Bucureşti ar trebui să afle şi să aprecieze suflul curat democratic al acestui vieţuitor dintr-un sat anonim mehedinţean.

Fratele lui a fost telegrafistul navei „Biruinţa” al cărei comandant era însuşi Preşedintele actual al României, Traian Băsescu. Ştie cineva care era activitatea pe care o presta un telegrafist? Ştie cineva cam ce adevăruri ar putea revela acest om încă viu dar mai viu decât mulţi alţii aşa-zis „vii”?

Promitem nu doar articole viitoare ci chiar un site dedicat acestui sat, acestui om dar mai ales ADEVĂRULUI care, doar el, ne mai poate vindeca!

1 comentariu on “Protest original împotriva PDL la Tismana, Mehedinţi”
medeor said

Bravo dn Nicu!

Iată câteva “amănunte” despre Gheorghe Doja (nu Gheorghe Hogea) pentru aflarea celor ce-au fost şi care se repetă pentru că am uitat…

Papa Leon a iniţiat o cruciadă antiotomană eşuată însă din motive care nu au importanţă acum.

Gheorghe Doja – român ardelean, a organizat o mică armată care însă a devenit altceva – nucleul răscoalei ţărăneşti din 1514 a ţăranilor împotriva nobilimii corupte şi lacome. La 20 iulie 1514 Gheorghe Doja va fi prins şi torturat în mod bestial, fiind executat prin aşezarea sa pe un tron înroşit în foc. Capul a fost separat de corp de călău iar corpul a fost tăiat în patru şi atârnat de porţile cetăţilor Buda, Pesta, Oradea şi Alba Iulia pentru ca “doritorii” de revoltă să ia aminte ce îi aşteaptă!

Aceasta ar fi istoria trecută.

Istoria prezentă este cam aceeaşi, cu o mică diferenţă. Generaţia actuală a tinerilor ce alcătuieşte populaţia României – “instruită” de un sistem profesoral sărac, hămesit de bani, aflat în permanentă “transformare”, “tranziţie” sau “reformă”este semianalfabetă (40% din poporul român este DEJA analfabet având grave dificultăţi de scriere sau înţelegere a textelor scrise!!!!) şi merge cu paşi iuţi spre barbarie şi primitivism. Spre mulţumirea păturii actuale de “nobili”.

Iată un exemplu de comentariu, ce se vrea probabil o glumă, ce a fost secretată de creierii unui brav exponent al generaţiei manelistico- hăhăiste prezente:

“Gheorghe Doja aşteaptă tăcut în faţa scaunului de metal. Lângă scaun supraveghetorul maghiar ţine în mână un obiect metalic ameninţător. Pe faţa lui Doja se scurg râuri de transpiraţie, proces anatomic de răcire care îl lasă cu un dezechilibru al electroliţilor în sânge, plasmă şi celelalte umori. Deja Doja … îşi imaginează cum va fi cu găoaza lui lipită de acel scaun metalic, simţind durerea cumplită fără întrerupere pentru, probabil, mai multe ore. Cum va suporta oare Doja să stea pe scaun când are o diaree cumplită din cauza că a mâncat prea multe cireşe?”

Hă, hă, hă…

Omul din Tismana este doar un exemplu… sau măcar ar trebui să fie…

Medicina în alte vremuri

La mijlocul secolului XV , în jurul anilor 1400, pe teritoriul Ţărilor Române practicanţii medicinei se numesc bărbieri, moaşe, vraci, hirurgi sau spiţeri (care erau pricepuţi la prepararea, conservarea şi vânzarea medicamentelor). Aceştia erau recunoscuţi oficial; mai întâlnim însă lecuitorii, fermecătorii, cimpoitorii, vrăjitorii sau babele anonime care practicau o medicină empirică.

Hirurgii şi bărbierii nu aveau studii universitare, însă acest „detaliu” nu i-a împiedicat pe unii să ajungă celebrii. Un Ambroise Pare (1517-1590) a ajuns hirurgul şef al regilor Franţei deşi la început a fost bărbier iar apoi himist şi doctor.

În Germania bărbierii se întâlneau mai ales pe lângă băile publice şi se numeau „feldscherer” – nume preluat de români ca „felcer”.

Bărbierul ştia să tundă, să bărbierească, să aplice cu iscusinţă ventuzele, să pună clistire şi să scoată dinţii; de asemeni ştia să panseze o rană, să îngrijească un buboi, să lase sânge, să prepare alifii sau să trateze o mulţime de alte boli.

Bărbierii au fost doctorii românilor până la mijlocul secolului XVII şi sunt pomeniţi în cărţile bisericeşti sau în versurile populare sub numele de „vraci”.

În anii 1400 cei mai buni vraci se găseau la Braşov, Bistriţa şi Sibiu şi se mai numeau şi „doftori”; în anul 1533 ne spune Nicolae Iorga, „bărbierii erau la mare cinste în oraşele Ardealuzlui şi ocupau posturi de încredere” iar Nicolae Densuşianu ne spune că „ Grigore, bărbierul din Braşov, ajunsese aşa de mare, că însuşi Petru Rareş al Moldovei a trimis după el, dându-i titulatura măgulitoare de „doctor”.

Patriotism adevărat!…

Musulmanilor care doresc să trăiască după legile islamice li s-a pus în vedere să părăsească Australia , în contextul în care guvernul a ţintit radicalismul într-o incercare de a decapita potenţiale tentative de atac terorist.

Citat:
“IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
“IMIGRANŢII ŞI NU AUSTRALIENII TREBUIE SĂ SE ADAPTEZE. Asta e, vă convine sau nu. Sunt sătul de îngrijorarea acestei naţiuni în privinţa ofensării unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali încoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majorităţii australienilor.

Această cultură s-a creat în peste două secole de zbateri, încercări şi victorii a milioane de bărbaţi şi femei în căutarea libertăţii.

Vorbim mai cu seamă ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice altă limbă. În consecinţă, dacă doriţi să fiţi parte a acestei societăţi, învăţati limba!

Majoritatea australienilor cred în Dumnezeu. Asta nu e vreo aripă creştină de dreapta sau o presiune politică, ci un fapt, întrucât bărbaţi şi femei de credinţă creştină, pe principii creştine, au fondat această naţiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranţă adecvat a se afişa asta pe pereţii şcolilor noastre. Dacă Dumnezeu este o ofensă pentru voi, vă sugerez să consideraţi o altă parte a lumii ca fiind casa voastră, întrucât Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credinţele voastre fără a vă întreba de ce. Tot ce vă cerem este să o acceptaţi pe a noastră şi să trăiţi cu noi în armonie şi bucurie paşnică.

Aceasta este PATRIA NOASTRĂ, PĂMÂNTUL NOSTRU ŞI STILUL NOSTRU DE VIAŢĂ şi vă vom permite orice oportunitate pentru a vă bucura de toate acestea. Dar imediat ce încetaţi a vă mai plânge, văita şi îngrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastră, de crezul nostru Creştin, de Stilul nostru de Viaţă, vă recomand cu caldură să profitaţi de o altă mare liberatate australiană, LIBERATATEA DE A PLECA.

Dacă nu sunteţi fericiţi aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi să veniţi aici. Voi aţi solicitat să fiţi aici. Aşadar, acceptaţi ţara pe care VOI aţi dorit-o.”
Prime Minister Kevin Rudd – Australia

Carte poştală video… Andar de la Drub

Dacă te ridici pe vârfuri vezi Dunărea de la el din atelier. Andrei Coptil – un om modest, frumos, parcă prea timid dar cu inimă uriaşă. Lucrările lui sunt însemnate cu pecetea „autentic” şi fac această necesară precizare pentru a-l delimita de lucrările „originale” ale altor „dătători din mână” cu pretenţii de artişti. Îi spuneam prietenului Andrei (sau mai bine i-am spune Andar la fel cum îl chema pe fratele vitreg al lui Zalmoxe) că are atitudinea unui carp. Pentru încă iubitorii de istorie, carpii au fost acei daci liberi care nu au fost niciodată îngenuncheaţi de romani. Dacii aveau un cult al apelor (ex fântâna sacră a lui Apollo Istrios – Tămăduitorul de la Histria) dar Apa care avea cele mai mari puteri purificatoare era fără îndoială Dunărea pe malul căreia ne aflăm şi noi azi. Andrei nu este din Severin. Îmi spune că a plecat în urmă cu 23 de ani de pe lângă Dej şi după peregrinări prin locuri diferite (Serbia) s-a decis să se lase sedus de Zâna Inspiraţie chiar aici pe malul Dunării. Danu-Viu sau „râul viu” era venerat de celţi la fel de mult ca şi de daci (Istru sau „Ist- râu”). Sunt cunoscute ritualurile războinice care se petreceau la Drub pe malul Danu-Biului (Danu –beau sau „beau apă din râu”) când dacii luau apă în gură se tarnsformau în fiare (lupi) şi jurau în faţa preoţilor să nu se întoarcă decât după ce au ucis ultimul duşman. Andrei are alura unui Maestru al Iniţierii aşa cum era unul din cei Trei Preoţi daci care asistau ritualul danuvian.

Niciunde nu vei întâlni un altar mai curat (dedicat tatălui plecat la cele veşnice) decât în atelierul lui Andrei – „adeverinţă” de suflet curat, iubitor şi atât de rar. Un tablou şi o cruce de salcâm („din lemn de argint” cum spune el) rezenată de un perete înroşit parcă de lacrimi…

Andrei Coptil Tăcutul nu duce nici un război cu nimeni, nu ucide pe nimeni decât poate mediocritatea care a năvălit în sufletele noastre precum buruienile peste o grădina părăsită. El este fragil, graţios şi periculos de inspirat. Lucrările lui merg foarte bine aşezate în dormitorul bărbaţilor cu bani dar care nu mai ştiu să iubească. Sunt mai eficiente (părerea mea) decât 100 de pastile de viagra. Andrei invită creierul privitorului şi mângâietorului de lut ars să-şi amintească refelexele, tiparele originare care stau la baza gestului simplu de a iubi. Mâinile lui transfigurează iniţiatic pământul severinesc iar cel care s-a abătut pe aici a trecut degeaba dacă nu a luat cu el măcar o fărâmă de lut ars aducător de minte din atelierul Andarului Severinean.

www.comunitateadearta.com/profile/andreicoptil

Carte poştală … cruci de jurământ

Am fost invitat azi 18.07.2010 la hirotonirea finului meu Marius şi la resfinţirea Bisericii unde a primit darul preoţiei de la Înalt Preasfinţitul Părinte Dr. Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. La întoarcere am fost nedumerit să observ în acest sat cu case mici, vechi, pitite după perdele de verdeaţă, o mulţime de cruci pe marginea drumului, dar nu la întâmplare. Am decis pe loc să mă opresc şi să aflu taina/tâlcul acestor cruci nefireşti/nemaivăzute şi am aflat-o. Acum o s-o aflaţi şi voi din acest film (crucile erau cu zecile ca şi fântânile de la porţi dar spaţiul e prea mic pentru a le arăta pe toate). Această simbioză a oamenilor simpli de la ţară cu părinţii lor le dă o stare de linişte, confort şi siguranţă. Aceşti oameni n-or să fie niciodată deprimaţi pentru că au la cine „striga” după mintea potrivită: la „podişcă”, pe băncuţa de lângă fântână sau la răscruce acolo unde sunt adunaţi la sfat Ei, Bunii…

Şi ar mai trebui să aflaţi că există ( iată Dovada!), o legătură Reală între strămoşii noştrii (ei n-au murit, ne veghează, sunt cu noi, putem cere „minte” la ei) şi răscrucea de drum sau destin (semnul/simbolul Libertăţii Alegerii – Dar Dumnezeiesc ce ne face asemeni Lui), Fântâna (Apa) şi Podul sau „podişca” aşa cum spunea femeia simplă din sat. Satul este până la urmă contul nostru de înţelepciune din care ne hrănim după ce ni s-au strepezit dinţii cu înţelepciunea telefilosofilor sau jurnaliştilor scuturători de pix.

Dar să revenim la lucruri care merită!…

Apa e aceeaşi de la facerea Lumii şi apariţia vieţii pe pământ (1460×1015 tone). Spuneam la o emisiune tv că putem afirma fără să riscăm prea mult să greşim, că o picătură de apă dintr-o lacrimă a lui Iisus Christos este posibil să se regăsească azi în trupul unuia dintre noi. Apa este legătura fizică şi spirituală dintre noi şi Istoria noastră pe care nu o putem minţi fără să ne riscăm pierderea/spurcarea sufletului. Cât despre pod, el este legătura cu ei, cu iubiţii noştrii şi prea curând şi pe nedrept uitaţii/ridiculizaţii părinţi…

Dar despre sfinţirea Bisericii, despre finul Marius şi despre un alt prieten cu acelaşi nume dăruit şi el tot de Bunul Dumnezeu, într-un articol viitor unde veţi putea vedea şi imagini video excepţionale…
dan alexoae dr nobel

Optimizare…mentală


Ne confruntăm zilnic cu tot felul de probleme care sunt generatoare de emoţii puternice şi care ne scad fie nivelul de inteligenţă, fie pe cel de spontaneitate. Nu trebuie să uităm că o sursă importamntă de putere ne vine din trecut, din succesele trăite de noi sau strămoşii noştrii dragi şi aşa s-ar explica de ce în aceste articole uneori aduc în discuţie sau fac referiri la evenimete istorice. Românii au avut totuşi o istorie glorioasă, străbunii noştrii au cunoscut emoţiile succesului şi respectul contemporanilor nu o dată, iar a o minimaliza sau a o arunca în desuetudine şi ridicol aşa cum fac unii înseamnă a ne lipsi de un important cont sau sursă de putere mentală. Cea mai facilă, imediată, generatoare de falsă deşteptăciune sau de aparentă inteligenţă este metoda/gestul contrazicerii/anulării a orice, a oricui şi cu orice prilej, mai ales în media iar succesul specialiştilor băgători de seamă iar atenţia opiniei publice opace, non-selective e asigurat măcar pentru un timp. Dar despre această formă de escrocherie mediatică, într-un articol viitor. Ce mai putem face pentru a ne folosi eficient în situaţii potrivnice de encefalul pe care îl plimbăm şi îl avem cu toţii la inventar?
Mai întâi am putea să acceptăm că aceste circumstanţe nefavorabile fac parte din existenţa noastră iar eşecul sau înfrângerea sunt teste/extemporale naturale pe care ni le dă viaţa pentru a ne întări, pentru a câştiga minte din ele. Cum ne protejăm emoţional? Răspuns: externalizăm evenimentul negativ încetând să mai dăm vina pe noi înşine. Păstrăm astfel casa minţii ferită de gunoaie emoţionale inutile şi nocive. Dacă vom accepta fatalitatea şi „ghinionul de a ne fi născut în România” ca mod de gândire (aşa cum ni se „injectează” zilnic mai pe faţă, mai pe dos) înseamnă că vom fi condamnaţi pentru totdeauna să fim neputincioşi, aşa cum suntem în prezent. A fi responsabil nu înseamnă a fi vinovat pentru ceeace ni se întâmplă rău în viaţă!. Adoptând o astfel de atitudine nu vom permite greşelilor să ne ruineze total viaţa mentală. Noi suntem responsabili pentru modul în care reacţionăm la evenimente sau emitem răspunsuri (mai rar!), pentru acţiunile noastre pe care le vom iniţia în viitor şi pentru modul în care interpretăm o situaţie anume şi NU pentru cauza sau motivul acelei experienţe în sine. Din nefericire interpretează alţii zilnic pentru noi ce ni se întâmplă servindu-ne comentarii la conservă şi menajându-ne efortul de a gândi noi cu creierul nostru. Dacă ne spunem că noi suntem cauza nefericirii sau a evenimentului neplăcut (suntem „români, suntem păcătoşi, suntem…) ne vom scădea nepermis de mult nivelul energiei mentale iar energia psihică, să nu uităm, este esenţa mişcării noastre prin această viaţă.
De asemeni, o altă modalitate de a merge înainte pe cărările dificile ale vieţii este redescoperirea, reînvăţarea sărbătorii. Noi cunoaştem şi succese mici, mărunte, nesemnificative pentru cei din jur dar care sărbătorite corespunzător accentuează, ne marchează mintea cu amprenta victoriei, a succesului viitor. Aceste gesturi pot constitui o importantă şi constantă sursă de energie mentală. A serba o mică realizare personală cu familia, cu prietenii fără ca asta să implice costuri materiale excesive (adică fără grătare, mici, bere, manele), readuce pe ecranul nostru mental entuziasmul – sursa biruinţelor viitoare. Sărbătoarea victoriei de după meciul de fotbal face parte din meci, din joc!. Nu există vreun gol marcat de jucătorii din NBA –ul american, fără ca ceilalţi colegi să bată palma cu el sau să-l bată măcar pe spate. Cu aceste gesturi mărunte se construieşte succesul. După atâta „filosofie a răului perpetuu şi inevitabil” servită generos de televiziunile centrale, românii se simt din ce în ce mai stânjeniţi, şi aproape că este desuet sau imoral să mai feliciţi pe cineva pentru ceva. Când vom invita firesc în viaţa noastră succesul (atitudinea omului de succes), dificultăţile nu vor mai părea aşa de mari, ne vom simţi inteligenţi (nu doar „români mediocrii, superficiali şi proşti”) iar nivelul de energie mentală şi entuziasm va fi suficient de ridicat pentru a ne propulsa din mlaştina puturoasă şi confortabilă în care ne zbatem din ce în ce mai deprimaţi.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 04:29 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC