> News of the day <

Histamina – un hormon vital

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare. Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc). Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar. Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

De ce devenim obezi?

Mâncăm repede fără să mestecăm iar digestia va fi slabă. Corect, ar trebui să mestecăm de aproximativ 50 de ori mâncarea.

Apa băută în timpul mesei îngraşă. Diluează sucurile digestive iar hormonii acţionează ineficient. Apa se bea cu 20 minute înainte de masă şi la o oră după masă.

Alimentele dulci, coapte în cuptor favorizează formarea de mucus în interiorul tubului digestiv. Mai bine consumăm fructe, seminţe  sau nuci.

Mâncatul continuu oboseşte sistemul imunitar. Când introducem un aliment în gură, limba semnalizează creierul care dă „ordin” leucocitelor să se grupeze în jurul stomacului (leucocitoză de „digestie” măsurabilă la laborator); când acestea constată că nu există pericol microbian, viral sau chimic, părăsesc zona pentru a se ocupa în continuare de vindecare şi „curăţenia generală” în alte zone ale organismului. Dacă iar înghiţim ceva, procesul se repetă până la „obosirea” leucocitelor; aşa se explică de ce într-un colectiv, primii care fac gripă, sau viroze, sunt aceia care mereu ciugulesc câte ceva.

Combinarea incorectă a alimentelor; unele alimente au nevoie de anumite enzime altele de alte enzime. În timp ce unele alimente sunt digerate altele intră în putrefacţie sau fermentaţie sau sunt transformate în grăsimi.

Culcatul după masă favorizează transformarea alimentelor în grăsime. Este indicat ca după ce am mâncat să facem câţiva paşi pe călcâie pentru a creşte cantitatea de sânge în stomac.

Privitul la televizor şi mâncatul favorizează obezitatea din cauză că sistemul nervos (creierul) nu poate procesa şi informaţiile vizuale de la televizorşi pe cele legate de digestie în acelaşi timp. Le încurcă şi astfel mâncăm mai mult.

Când suntem nervoşi la masă, ficatul este cel mai afectat; căile biliare se îngustează, în duoden ajunge mai puţină bilă iar mâncarea va fi prost digerată.

Mâncatul noaptea ne oferă doar grăsime în plus pe corp, pietre la fiere şi la rinichi.

Consumul excesiv de alimente rafinate, ne determină să mâncăm mai mult deoarece corpul ne „trimite” după vitaminele şi enzimele necesare; astfel ajungem să mâncăm de zece ori mai mult decât este necesar.

Sistemul Imunitar – aliatul tăcut

Pământul s-a format în urmă cu 4,6 miliarde ani şi fiind “bucăţică” din Soare era o sferă de gaze fierbinţi. Apoi, pe măsură ce mişcarea de rotaţie s-a încetinit (ziua dura 1-2 ore) s-a transformat într-o sferă lichidă fierbinte. Când temperatura a scăzut la vreo 2000 de grade, oxigenul s-a putut combina cu hidrogenul şi aşa au apărut primii vapori de apă şi atmosfera. Odată cu apariţia apei lichide, simultan, a apărut şi viaţa sub formă de organisme unicelulare (în urmă cu 3,5 miliarde de ani în urmă).

Aceste celule (archee), care se puteau multiplica, depindeau de lumina solară pentru că fotosinteza le ajuta pe acestea să supravieţuiască unui mediu extrem de ostil (aceasta  a dus şi la creşterea cantităţii de oxigen din atmosferă). Au apărut apoi bacteriile (în urmă cu 3 miliarde de ani) apoi eucariotele – celule prevăzute cu nucleu. Acestor organisme unicelulare le-au apărut unul sau doi flageli situaţi anterior (uniconte şi biconte) care le ajuta să se mişte mai eficient în apă (spermatozoidul seamănă cel mai bine cu o astfel de celulă ceeace ne ajută să înţelegem şi mai bine cum a evoluat viaţa). Animalele au evoluat ulterior din uniconte iar plantele din acele celule biconte. La 4 miliarde de ani de la apariţia Pământului în acest colţ întunecat al Universului, apar primele organisme pluricelulare.

Pentru a se apăra mai bine de pericolele din mediul ostil şi pentru a trăi mai mult timp, organismele unicelulare s-au “asociat” dând naştere organismelor pluricelulare aşa cum suntem noi azi. Celulele astefel grupate au început să se specializeze: unele pompau apa, altele filtrau hrana, altele erau atente la pericole (soldaţii/ armata sau sistemul de apărare). Acestea din urmă vor fi ceeace se numeşte în mod obişnuit Sistemul imunitar.

El apare cu mult timp înaintea sistemului nervos – cel în slujba căruia vor fi mai apoi toate celulele unui organism viu. Sistemul imunitar nu este mai puţin inteligent decât cel nervos (e normal deoarece are o experienţă mai îndelungată) şi comunică cu acesta folosind aceleaşi tipuri de substanţe chimice numite neuro-hormoni, neuro-mediatori sau neuro-transmiţători de informaţie chimică.

Cuvântul “imunitate” provine din limba latină “immunis”  (o localitate lângă Roma antică) şi se referea la scutirea de îndeplinirea serviciului militar, de taxe şi plăţi fiscale sau de alte îndatoriri/servicii publice. Prima descriere a conceptului de imunitate a făcut-o Tucidide în anul 430 î.Ch. când vorbea despre ciuma care a lovit Atena sau aflăm despre ea în poemul lui Marcus Annaeus Lucanu – “Pharsalia” unde acesta aminteşte despre imunitatea la veninul de şarpe.

Doctorul Al-Razi în lucrarea sa “Kitab al-Fi jadari wa-al-hasbah” descrie imunitatea care a apărut după rujeolă şi variolă şi afirmă că expunerea la aceste boli conferă imunitate de durată (deşi nu foloseşte exact acest cuvânt). Mithridates este considerat “părintele” imunoterapiei deoarece el presupunând că sângele animalelor care se hrănesc cu şerpi veninoşi conţine substanţe care îi protejează de venin a început să se hrănească cu sânge de la aceste animale obţinând o rezistenţă crescută la veninul de şarpe. Un amestec chimic numit “mithridate” era folosit până în perioada Renaşterii ca antidot la otrăviri/intoxicaţii.

Sistemul imunitar este specializat în eliminarea vietăţilor străine pătrunse în corp (viruşi, bacterii, ciuperci, protozoare, paraziţi)  sau a celulelor proprii bolnave sau “defecte” (maligne). Fiind dislocat în special în zona aparatului respirator şi digestiv (aici sunt principalele “porţi” prin care intră în interiorul nostru o mulţime de substanţe chimice nutritive sau nu),  el este expus în mod direct la efectele “stresului chimic” reprezentat de inutilele şi costisitoarele chimicale introduse în organism doar de dragul de a excita ochii şi papilele gustative.

Sistemul imuniar are două mari componente: sistemul imunitar dobândit la naştere (engl. „innate immunity“) şi  este constituit din mecanismele fagocitoză, realizat de celulele macrofage, limfocite şi neutrofile granulocite (care recunosc cu receptorii proprii, agentul patogen/periculos pătruns în corp) iar “alarma” este declanşată de alte celule imunitare specializate şi răspândită (“colege” numite celule mesagere – “agenţii de informaţii“). Acest sistem de apărare molecular este susţinut de celulele limfocite de tip „T” şi „B”  - Serviciul Interior de Securitate care au capacitatea de a reţine şi memoriza caracterele agentului patogen, putându-l recunoaşte rapid la un contact nou, ulterior.

Imunitatea pasivă  apare în mod natural, atunci când anticorpii materni sunt transferaţi la făt, prin placentă, şi poate fi de asemenea indusă artificial.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=I_xh-bkiv_c&feature=related]

1 vizitatori online acum
0 vizitatori, 1 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC