> News of the day <

Dr Pro: mineralele şi sănătatea

Mineralele coloidale sunt asemeni cheii de la maşină: mici dar foarte importante De mii de ani “sângele stricat” a fost considerat cauza majorităţii bolilor. Sângele este “fluviul vieţii” care transportă tot ceeace este necesar funcţionării tuturor celulelor noastre. În realitate apa este vehicolul care transportă sângele fiind format în proporţie de peste 80% din apă. … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Dr Pro: -adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”.

De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o ştiinţă extrem de discretă dar foarte profitabilă, foloseşte etichete cu peisaje naturale cu munţi şi izvoare „pure- naturale”?

Răspuns: pentru că în creierul nostru sunt astfel activate ariile de asociaţie, respectiv ariile opioide unde sunt eliberaţi hormoni care ne induc o stare de bine, de satisfacţie, la fel ca morfina de exemplu. Omul a fost mii de ani vânător în mediu natural, iar etichetele cu munţi şi izvoare îi stimulează aceste arii ancestrale producătoare de plăcere.

Adică, atât cât să achităm preţul acestor „ape” mari aducătoare de profit industriei alimentare (iar nouă pietre, hipertensiune, îngustarea arterelor, cancer,etc).

În compoziţia acestor “ape” găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, stronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc.
substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, nitriţi, pesticide, hidrocarburi provenite din gazele ridicate în atmosferă (industrie sau gaze de eşapament şi aduse în pânza freatică odată cu ploaia), detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
În funcţie de ionii dominanţi, putem astfel clasifica aceste “ape pure”în cel puţin 24 de categorii. Rata de absorbţie în celule a acestor mult – lăudate “minerale” nu depăşeşte  însă 13% .

În anul de graţie 2003, americanul Peter Agree primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – canalele prin care în celulele noastre intră doar apă, identică apei pure obţinute prin osmoză inversă.

În prezent, în România, vedetele burselor încă sunt firmele care îmbuteliază „apă” chioară  plată sau „înţepătoare” la limbă şi cele farmaceutice, însă trendul, la fel ca în ţările civilizate, este dat de introducerea în consumul uman a apei obţinute prin osmoză inversă, identică apei pure „strecurate” de celulele noastre şi care ne protejează de cei mai mari ucigaşi de oameni din istorie: bolile de inimă şi cancerul

Cu ce ne hidratăm?

A spune că “apa este viaţă” a devenit deja un trism. Toţi copii ştiu că viaţa a apărut într-un mediu acvatic sau că astronomii când caută viaţă în cosmos, mai întâi se uită după ceva apă. În manualele de biologie se vorbeşte despre “triada vieţii” : adică omul nu poate trăi mai mult de trei minute fără oxigen, trei zile fără apă şi treizeci de zile fără mâncare. Dumnezeu a rânduit ca pentru a supravieţui noi trebuie să avem asigurat oxigenul, apa şi mâncarea în această ordine. De oxigen se ocupă El adică nu trebuie să facem eforturi mari de gândire ca să respirăm – se întâmplă automat, însă pe celelalte două ni le-a lăsat în grijă nouă. Din nefericire “Sfântul Profit” a pus “căruţa înaintea boilor” sau mâncarea înaintea apei, iar oamenii azi pun mai mult preţ pe merinde şi pe satisfacţia papilelor gustative (“viaţa altfel nu are gust/savoare”) decât pe ce are cu adevărat/prioritar nevoie organismul . Un om de 80 de kilograme conţine circa şase găleţi de apă, cu alte cuvinte apa este principalul nostru constituient. Dar apa nu este aliment (are Zero calorii) deşi o cumpărăm (!) din market. Apa este vehicol pentru mâncarea necesară celulelor noastre dar şi principala unealtă de evacuare a gunoiului metabolic. Toate reacţiile chimice metabolice sunt condiţionate, catalizate, mediate, ajutate, susţinute de apă. Nu este suficient spaţiu tipografic şi timp pentru a reliefa toate beneficiile apei pentru sănătatea organismului nostru. Fie din neştiinţă, fie voluntar, oamenii preferă să se “hidrateze” cu orice altceva decât cu apă. Consecinţa? Deshidratarea cronică – factor declanşator şi de întreţinere pentru mai bine de 80% din bolile de care suferă omenirea în prezent.  Sănătatea nu este absenţa/lipsa durerii ci sănătatea fiecărei celule care alcătuieşte organismul nostru iar sănătatea celulelor este sinonimă cu hidratarea lor. Cu o mică precizare: cu apă. Pentru ele este foarte dificil să-şi procure apa necesară (în fiecare secundă se duce o luptă disperată după apă în organismul nostru). Cea mai bună sursă de apă este însăşi apa, însă educaţia primită, năravurile întreţinute de o media şi o publicitate agresivă ne-au obişnuit să ne “hidratăm” cu orice altceva. Cititorul ar trebui să ştie că alcoolul (berea, vinul, whisky, etc), cafeaua dar şi sucurile fură o cantitate enormă de apă din organism (sunt diuretice adică deshidratează, adică stimulează setea, adică dorinţa de a cumpăra iar şi iar aceleaşi muruieli sintetice). Chiar şi laptele pentru a fi digerat corect are nevoie tot de apă. Zahărul din băuturile sintetice carbogazoase sau necarbogazoase pe lângă faptul că forţează pancreasul să secrete insulină multă în timp scurt, fură de asemenea apă din organism. Pentru a înlocui această apă sustrasă, şterpelită hoţeşte de la celulele noastre neputincioase, ar trebui ca  pentru fiecare sticlă de răcoritoare îngurgitată să mai bem în plus circa 12 pahare de apă!. Apa minerală dură dezhidratează de asemeni, prin diferenţă de presiune osmotică. Aceste băuturi chimice inventate doar pentru excitarea celor 280 de papile gustative (principalii complici/inamici ai sănătăţii noastre) nu ne sunt de nici un folos, nu potolesc setea celulelor noastre, dimpotrivă!. Aceste soluţii “răcoritoare” mai conţin de exemplu cantităţi însemnate de aspartam substanţă legată în mod direct de aparţia sau întreţinerea depresiei, insomniei dar şi a altor boli neurologice sau aluminiu (cantitatea este cu atât mai mare cu cât au stat pe raft mai mult timp) factor declanşator al bolii Altzhaimer. Neavând apă cu care să elimine eficient bălegarul metabolic, sistemul imunitar (adevăratul “Domn’ Doctor”) ostenit nu mai poate face faţă şi după circa 40 de ani începe să obosească iar acumulările de toxine devin tot mai vizibile. Aceasta este vârsta la care începem să ne împrietenim cu doctorii iar registrele lor de bolnavi cronici conţin în special pacienţi cu vârste peste 40 de ani. Este incredibil că bolnavii în spitalul nostru se hidratează cu sucuri răcoritoare şi nu pot avea la dispoziţie o apă corectă pentru organism aşa cum se întâmplă în alte părţi ale lumii ceva mai responsabile. La intrarea în spitalul din Severin sunt nu unul ci mai multe tarabe  prevăzute cu umbrele protectoare unde se vând la tejghea astfel de soluţii lichide “răcoroase” fie celor care vin în vizită la cei suferinzi fie chiar bolnavilor însetaţi de sănătate şi vindecare.

Din nou despre minerale

Auzim zi de zi la vecini, la televizor, în revistele mondene, pe holurile policlinicilor sau laboratoarelor poveţe, sfaturi “docte” cum că trebuie să “luăm minerale şi vitamine pentru întărire” în special a sistemului imunitar, “oferta” fiind mai mult decât generoasă. Întâlnim cutii cu etichete atent vopsite în farmacii, la negustori ambulanţi care le recomandă foarte “avizaţi”, în târgul de vechituri pe tarabe sau pur şi simplu pe capota maşinii alături de adidaşi sau detergenţi, în aprozare şi chiar la piaţa de legume şi fructe, lângă merele îmbujorate de ruşinea acestei “concurenţe” nefireşti. Decât să cumpere două kile de mere, unul de struguri şi unu de caise, omul mai bine ia de aceeaşi bani o cutiuţă colorată cu pilule aromate sintetic şi “umplute” cu minerale “salvatoare”.
Am mai spus şi cu alt prilej că mineralele sunt de trei feluri: minerale anorganice, (metalice), chelatizate şi organice (sau coloidale). Primele au o rată de absorbţie stabilită de nutriţionişti celebrii în urma măsurătorilor între 3 – 13% (rata de absorbţie este mai crescută la copii şi mai mică la adulţi sau vârstnici), cele chelatizate (care au un suport proteic pentru a le “ajuta” -forţa să intre în celulă prin “canalele” ionice membranare – 40% rata de absorbţie) şi mineralele coloidale a căror rată de absorbţie este de peste 98%. Acestea din urmă se găsesc în legume, fructe, seminţe şi în general în “compoziţia” organismelor vii.
Sintagma sau cuvintele “vitamine şi minerale” sunt promovate ca fiind sinonime cu sănătatea aşa că dacă nu ne “mineralizăm” sau nu ne “vitaminizăm” cu bumbii coloraţi (mai ales copiii) vom fi foarte betegi. O singură întrebare de bun simţ ar trebui pusă: cum ar arăta oamenii dacă ar primi o alimentaţie integral şi exclusiv anorganică sau sintetizată în laboratoarele chimice?
Am aprofundat de curând o informaţie care aduce lumină în plus în această ofertă de minerale comerciale anorganice, desigur. Acestea, se spune într-o revistă medicală americană nu pot aduce/susţine viaţa în celule spre deosebire de cele naturale care sunt foarte uşor preluate şi folosite la repararea ţesuturilor sau pentru susţinerea funcţiilor corpului, fiind invocată mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Pentru o mai bună înţelegere, spinul este o caracteristică fundamentală a particulelor elementare în fizica cuantică. Wolfang Pauli – laureat Nobel a introdus primul conceptul de “spin” urmat fiind de Ralph Kronig, Bohr, Heisenberg, Erwin Schrodinger sau Paul Dirac majoritatea acestora premiaţi “Nobel”.
Mineralele sunt de regulă substanţe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanţe solide cristalizate. Ele sunt substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componenţa rocilor şi minereurilor.
Tipuri de minerale întâlnite în natură.
Mineralele native sunt elemente chimice care se găsesc în natură fie în forme pure necombinate (se cunosc 23 asemenea elemente -18 metale şi 5 nemetale), fie sub formă de sulfiţi şi săruri de sulf, halogenaţi (cca. 140 de halogenide), oxizi şi hidroxizi formaţi printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH) – circa 400 de oxizi, carbonaţi ,nitraţi, boraţi, sulfaţi, selenaţi, teluraţi, cromaţi, molibdenaţi, wolframaţi, fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi, silicaţi germanaţi, etc.
Din aceast motiv organismul nostru reacţionează în prezenţa acestor minerale ca şi cum ar fi vorba de nişte toxine activând mecanismele de apărare (imunitare) sau de eliminare. Spre deosebire de celula animală (umană) celula vegetală (complet diferită de cea umană numai prin faptul că noi nu suntem plante şi nu putem realiza fotosinteza) poate asimila mineralele anorganice transformându-le în minerale organice cu dimensiuni mult reduse şi uşor de asimilat. Mineralele anorganice dizolvate în apa minerală, sau cea freatică pot provoca artrite, dureri articulare sau renale, hipertensiune arterială, calculi biliari sau renali sau “înfundarea conductelor” – arterelor prin care circulă sângele. Dr Norman W. Walker un adept al dietei vegetariene care trăit după unii 119 ani şi care a scris o mulţime de cărţi, afirmă că un om bea într-o viaţă cam 4500 de galoane de apă şi circa 300 de kilograme de rocă minerală odată cu apa!!!. Această materie anorganică-minerală trebuie eliminată prin rinichi, vasele limfatice şi de sânge sau prin celelalte canale de excreţie. Dar cum fiecare american bea zilnic cel puţin un produs cola cheltuind circa 70 de dolari pe săptămână pe băuturile răcoritoare în SUA încasările din comerţul cu “răcoritoare” este estimat la circa 11,7 miliarde de dolari pe an!. Cei mai atenţi americani la sănătatea lor (din ce în ce mai mulţi) au început să care de acasă la serviciu sau la şcoală ulcioare ceramice cu apă purificată osmotic pe care o păstrează la frigider în loc să dea bani pe sticlele de plastic sau la automatele de apă “plată”. E un gest sigur, nedureros, responsabil, inteligent şi, desigur mai ales ieftin.

Apa şi originile vieţii

În 1952 Stanley Miller şi Harold Urey efectuează la Universitatea din Chicago un experiment testat mai înainte şi de Alexander Oparin. Acesta a dorit să dovedească în laborator cum a apărut viaţa pe pământ în urmă cu 3,5 miliarde de ani. Ei au reluat testele sovieticului şi au amestecat într-un balon de sticlă apă pură, metan, amoniac şi hidrogen. Apa a fost încălzită până a fost adusă la stadiul de vapori, s-au generat descărcări electrice între doi electrozi, apoi apa a fost răcită până s-a condensat pe pereţii vasului de sticlă. Experimentul s-a repetat iar după o săptămână, cercetărorii au afirmat că în balonul de sticlă se formaseră substanţe organice de tipul aminoacizilor, zaharurilor sau lipidelor. Oparin – academicianul sovietic afirmase că primele forme de viaţă se numeau „coacervate” şi aveau o structură asemănătoare celulelor aşa cum le ştim azi în sensul că exista o masă interioară gelatinoasă organică înconjurată de o membrană ce susţinea în interior componentele biologice primitive. În prezent termenul de „coacervat” nu se mai foloseşte de mult iar cercetătorii pe care îi pomeneşte manualul de biologie au avut de atunci numeroşi adepţi dar mai ales oponenţi. Cea mai nouă, cea mai simplă şi în acelaşi timp spectaculoasă teorie cu privire la apariţia vieţii aparţine americanului Gerald Pollack – Doctor, profesor de bioinginerie la Universitatea din Washington şi consultant extern la National Science Board. Pentru cititorii care nu au auzit de el, acesta a afirmat că „esenţa ştiinţei este simplitatea” deşi oamenii de ştiinţă au aplecare spre „studiul mecanismelor complicate şi complexe”.

Profesorul Pollack, în urmă cu câteva luni (septembrie 2009) i-a trimis o scrisoare Preşedintelui Barack Obama în care îi cere sprijinul pentru înfiinţarea unui Institut finanţat de guvern care să grupeze cercetători capabili să aducă rezolvare unor probleme grave cu care se confruntă omenirea azi: cancerul, SIDA, introducerea unor forme de energie noi şi mult mai ieftine, anticiparea cutremurelor, etc. El invocă conservatorismul exagerat al ştiinţei „moderne” şi barierele de finanţare de care se lovesc cercetătorii care au sau pot oferi soluţii marilor probleme contemporane. El afirmă că Institutul propus de el va fi capabil să „răstoarne ştiinţa actuală cu susul în jos”. Dar, revenind la apa şi apariţia vieţii pe pământ, Pollack aduce o noutate şi anume demonstrează în 2008 că apa în structurile vii cunoaşte o stare diferită (a patra) de cele pe care le cunoaştem noi (solidă- gheaţa, gazoasă şi lichidă) şi anume starea „gelatinoasă” de cristal coloidal. Această apă se găseşte doar în structurile vii şi este o stare care favorizează organizarea moleculelor în structuri polimerice hexagonale fapt ce permite existenţa membranelor celulare dar şi a celorlalte componente chimice intracelulare în stare coloidală şi nu dizolvate aşa cum se petrece în apa vrac obişnuită amorfă (despre diferenţa dintre mineralele anorganice din apa minerală şi cele coloidale aflate în structurile vii seminţe, fructe sau legume am vorbit într-un articol anterior). Teoria lui dar şi experimentele prezentate în cadrul celor câteva zeci de conferinţe (alături de Vladimir Voeikov de la Universitatea de Stat Lomonosov din Moskova sau Figueroa, Zhao, Safronov, Clegg, Miller, Bernstein, Trevors, Reitz, Sokolov, Grinko, Yakovenko, etc) susţin şi confirmă afirmaţiile şi experimentele lui Masaru Emoto (teoria intens combătută şi ridiculizată conform căreia apa are memorie). Structurile cristaline coloidale hexagonale sunt suportul ideal al informaţiei vii şi facilitează transmiterea informaţiei intra şi intercelular. În esenţă el susţine că viaţa a apărut ca urmare a interacţiunii apei pure cu razele soarelui (fotonii) urmată de disocierea moleculelor de apă în atomi de hidrogen şi gruparea OH urmată de structurarea moleculelor şi generarea unei diferenţe de potenţial electric de circa 200 mv între interiorul pozitiv al acestor structuri globulare şi „membrana” negativă.

Teoria lui vine şi o completează pe cea a laureatului Nobel Albert Szent Gyorgyi care afirmase cu câţiva ani înainte că „Viaţa este un dans al apei”. Cercetarea sa se bazează pe cele mai noi metode tehnice cum ar fi rezonanţa magnetică nucleară sau difracţia neutronilor şi se anunţă ca fiind una din cele mai mari descoperiri ale secolului în care tocmai am intrat. În afară de studiile cu privire la apariţia vieţii pe pământ el studiază noi materiale pentru fabricarea membranelor osmotice destinate echipamentelor de purificare a apei în comunităţi.
În scrisoarea sa trimisă la Casa Albă el mai afirmă că „progresul ştiinţific în epocile trecute a fost posibil întrucât oamenii de ştiinţă au fost liberi să cerceteze iar curiozitatea lor nu a avut bariere. De aceea unul ca Fleming a putut descoperi Penicilina. Azi, birocraţia şi elitele financiare încorsetează tot mai mult cercetarea ştiinţifică dependentă de fonduri pentru că aceste grupuri stabilesc ce anume trebuie cercetat, studiat şi ce nu trebuie”… Alături de Profesorul Doctor Gerald Pollack semnează alte câteva zeci de nume de renume din lumea ştiinţifică mondială. Răspunsul Preşedintelui SUA este aşteptat încă de întreaga lume.

Sarea – ce mai ştim

Vedem şi auzim zilnic de câteva zeci de ori îndemnul să evităm folosirea în exces a sării, zahărului şi grăsimilor. Ce ar mai fi de ştiut în legătură cu aceste substanţe şi de ce trebuie ele “evitate”?

Pe muntele de sare de la Meledic (Subcarpaţii Vrancei)

Pe pământ sarea se găseşte în cantităţi destul de mari dar inegal răspândită (110 ×15 tone) în Europa fiind cele mai multe zăcăminte, iar aici cele mai multe resurse – peste 300 de masive de sare aflându-se în spaţiul carpatic. Primele aşezări omeneşti sedentare în Europa apar în zona Schela Cladovei – Lepenski-Vir (între mileniile XVII-VI i.e.n) situată de o parte şi de alta a Dunării (Porţile de Fier) în apropierea unor izvoare sărate şi sulfuroase. La români, din cele mai vechi timpuri, pâinea şi sarea erau considerate sacre şi în semn de cinste, oaspeţii erau primiţi cu astfel de bucate (simbolul ospitalităţii noastre). Herodot pomeneşte despre existenţa unor grupuri de oameni care trăiau în perimetrul unor “dealuri de sare” (cartea IV,cap.CLXXXI-CLXXXV), Homer o numeşte “divină” iar Platon “substanţa zeilor”. Zeiţa mării se numea Salacia şi pentru că soldaţii romani care păzeau “drumul sării”- via Solaria- de la Rosetia la Roma îşi primeau solda în sare, de atunci a rămas consacrat termenul de “salariu”. În Biblie se spune: „Să vă spun de ce sunteţi aici pe pământ. Sunteţi aici pentru a săra şi a da gusturile lui Dumnezeu acestui pământ. Dacă vă pierdeţi puterea de a săra, cum vor mai gusta oamenii dumnezeirea? Atunci v-aţi pierdut folosul şi veţi sfârşi la gunoi. (…) Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni”. Pentru că şi atunci sarea era alterată, impurificată cu nisip sau ghips, Iisus dorea să sublinieze ideea de Non-Compromis/ Ne-contaminare când vine vorba de credinţa în Dumnezeu. Tot în Biblie citim că soţia lui Lot s-a transformat într-un stâlp de sare neascultând porunca lui Dumnezeu iar Elisei a “îndulcit” apele Ierihonului cu sare. Ţăranii noştrii au grijă să asigure animalelor lor din “bătătură” sau staul ( de la stână) “bulgărul” de sare. În poveştile poporului român se vorbeşte despre “drobul de sare”  cărat în spinare (Ion Creangă a fost acuzat că ar fi plagiat povestea “Capra cu trei iezi” după aceea a fraţilor Jajob şi Wilhelm Grimm – “Lupul şi cei şatpe iezi”), dar mitul sării se regăseşte în majoritatea culturilor populare orale. Tot strămoşii noştrii considerau că a vărsa sare aduce ghinion în casă. Scoţienii, conform tradiţiei, când se mută în casă nouă, prima dată aduc cutia cu sare iar Shakespeare pomeneşte sarea în scrierile sale de peste 37 de ori.

Sarea este un ingredient necesar şi obligatoriu din meniul oricărui mamifer, nu doar al omului. Necesarul minim de sare este evaluat la 1g/zi pentru copii mici, la 10g/zi pentru cei peste un an până la 14 ani, 25g/zi pentru adulţi la muncă uşoară şi 30g/zi pentru munci grele în zona temperată. Când consumul de sare scade sub 0,1984 grame pe zi, apare dorinţa de a mânca sărat. In caz de pierdere a sării (prin transpiraţie abundentă sau diaree) organismul îşi pierde vigoarea, iar la o diminuare mai serioasă a cantităţii de sare, acesta moare.

Majoritatea oamenilor prezintă un deficit al sării în organism deoarece industria  a “curăţat” prin procedee de rafinare chimice de “impurităţi”  - calciu, magneziu, oligoelemente sarea aşa cum se regăsea ea în natură, oferindu-ne doar o substanţă cu gust sărat numită clorură de sodiu (o combinaţie de sodiu şi clor). Astfel că, la fel ca în cazul zahărului alb, sarea a devenit o substanţă agresivă din punct de vedere biochimic sau o “otravă”. Organismul nostru poate “scăpa”/ elimina această substanţă nenaturală, anorganică între 4,8 şi 7 grame prin rinichi şi încă altă cantitate prin piele. Întrucât majoritatea alimentelor conţin sare (pentru conservare) iar papilele noastre gustative sunt excitate zilnic de sarea adăugată din solniţa de pe masă, organele noastre de excreţie sunt mereu suprasolicitate (organismul este nevoit să  neutralizeze excesul folosindu-se de preţioasa apă pe care o ia de la celule acestea fiind astfel mai mereu deshidratate). Consumul exagerat de sare dublat de consumul exagerat de carne are ca efect un exces de acid uric care combinat cu cristalele de clorură de sodiu se depune în articulaţii întreţinând artritele sau guta.

Spre deosebire de sarea refinată, aşa cum o folosim noi în prezent, sarea naturală (aceea de rocă sau “de sac”) are o structură cristalizată geometric naturală (datorită presiunilor şi vibraţiilor foarte mari la formare în urmă cu milioane de ani) ceeace face ca mineralele şi oligoelementele astfel cristalizate geometric să fie absorbabile prin peretele celular (sau disponibile biochimic). Sarea naturală s-a format timp de milioane de ani ca urmare a unor presiuni foarte mari aşa cum s-au format şi cristalele de cuarţ. La fel ca acestea, cristalele de sare sunt mai întâi de toate purtătoare de informaţie (înainte de a fi condiment sau excitaor al papilelor noastre gustative). Cristalul de cuarţ (“inima” microprocesoarelor din calculatoare, televizoare, radiouri, etc) are o formă geometrică perfectă (hexagonală) astfel că la o anumită presiune începe să vibreze sau să producă tensiune (câmp electric). Celulele noastre nu pot absorbi decât elemente organice (o altfel de definiţie a ceeace este “natural”) şi aşa se explică de ce mineralele din apa “minerală” nu pot fi absorbite oricât de multă apă am cumpăra sau oricâte zile am sta la “băi”. Iar ceeace nu poate intra în celulele noastre nu poate fi metabolizat adică este inutil. Sistemul nostru nervos (creier, măduva spinării, nervi) trimite comenzile şi primeşte informaţiile din mediul extern sau intern sub forma impulsurilor nervoase care sunt de fapt transferuri ionice de energie electrică (polarizarea şi depolarizarea membranelor celulare, potenţialul electric, “jocul” ionilor de sodiu şi potasiu, cu fiecare impuls nervos  eliberându-se 90mV tensiune). Acesta este de fapt suportul electrochimic pentru gândurile şi acţiunile noastre (stimulii vizuali, auditivi, tactili, olfactivi, gustativi, etc sunt astfel convertiţi chimic şi electric în gânduri şi ulterior în acţiuni). Nici măcar un gând nu este posibil fără existenţa ionilor de sodiu şi potasiu, nicidecum, mişcarea. Atunci când efectuăm simplul gest de a bea un pahar cu apă, miliarde de impulsuri electrice (frecvenţe electromagnetice) stau la baza acestei acţiuni, iar transmiterea tuturor comenzilor la muşchi şi organe este condiţionată de sare. Când cantitatea de sare din organism este diminuată avem de-a face cu un deficit de informaţie şi de energie. Astfel că încep să apară dezechilibre care conduc în final la boală şi suferinţă. Ni se spune – la recomandarea medicilor, că excesul de sare nu este sănătos. De acord! Dar ce înseamnă exces şi raportat la ce? Un copil de 20 de kilograme nu are nevoie de tot atâta sare ca un adult aşa cum am precizat mai sus. A reduce/elimina sarea din alimentaţie înseamnă a reduce de peste 11 000 de ori viteza transmiterii impulsului nervos de la şi dinspre creier (o metodă televizionistică de a ne transforma în “legume” docile?). Excesul de tutun şi medicamente este mult mai periculos dar şi mult mai profitabil (accize, taxe, impozite plătite de cei “docili” la bugetul mondial). Care este cea mai des auzită recomandare medicală în spital? “Redu consumul de sare” adică să reducem sau poate să “tăiem” legăturile informaţionale cu creierul pentru ca acesta să nu rejecteze (alergii) medicamentele înghiţite şi generos recomandate. Dar “zahărul”? Zahărul natural din fructe sau miere de albine este sintetizat din APĂ (CO2+H2O) şi intră/participă la formarea/ structurarea acidului dexoxiribonucleic (ADN) adică a suportului informaţiei din corpul nostru şi implicit a evoluţiei noastre. Atenţia, concentrarea, memoria, evoluţia genetică au legătură directă cu glucoza (sau “zahărul”). Colesterolul (“grăsimile” – căci la aceasta se face referire în mesajul radio-tv), ajută  la  formarea membranelor celulare (structură lipoproteică), la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovare, este indispensabil digestiei lipidelor (în urma transformării de către ficat în acid biliar), “unge” peretele interior al arterelor (care altfel ar fi distruse în timp scurt aşa cum sunt distruse localităţile de viituri).

Nivelele scăzute/joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, impotenţei sexuale, comportamentului violent, sinuciderii şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar. În manualele mai vechi de medicină, valorile normale ale colesterolului erau considerate 300 mg (la un HDL -35mg/dl de sânge) – JAMA 2001; 285:2486-2497. O comisie medicală de la OMS a stabilit însă că aceste valori sunt prea mari şi le-a scăzut la 200. O singură cifră modificată/schimbată a adus în portofoliul/conturile industriei medicale câteva zeci de milioane de bolnavi (36) şi câteva miliarde de euro profit! (4,3). A scăzut însă şi mortalitatea sau morbiditatea odată cu această schimbare sau cu înmulţirea etichetelor de medicamente “hipocolesterolemiante”? va urma

Cafeaua

Excesul de cafea este dăunator chiar la individul sănătos.


În anul 850, un crescător de capre din Etiopia a observat că acestea deveneau mai energice după ce mâncau boabe din tufele de cafea; a preparat o băutură din boabele de cafea şi s-a declarat fericit. În anii 1100 au apărut primele plantaţii de cafea în Peninsula Arabică, iar prima cafenea din lume se deschide la Constantinopol în 1475. Negustorii veneţieni aduc pentru prima dată cafeaua în Europa în 1600 iar în 1654 apare prima cafenea la Veneţia.

Infuzia de cafea conţine aproape jumatăte din cafeina şi substanţele minerale ale cafelei prăjite,  a treia parte din materiile graseşi un principiu activ important, cafeina, pe care prăjitul nu-l modifică aproape deloc.  Cafeina este un alcaloid ce acţionează asupra sistemului nervos având acţiune stimulantă, motiv pentru care cafeaua a fost numită “băutura intelectuală”

Efectele negative ale cafelei sunt mai importante şi constau în creşterea frecvenţei cardiace (accelerarea pulsului) şi a activităţii psihice. Consumată în exces, cafeaua absorbită acţionează ca un toxic accelerând ritmul cardiac, deci îngreunând munca inimii, provoaca insomnie, ameţeli, dureri de cap.

Potrivit unui studiu efectuat în Olanda, consumul cafelei nefiltrate creşte cu 10% riscul bolilor de inimă prin creşterea nivelului colesterolului „rău” (LDL). Asocierea cafelei cu tutunul sporeşte acest risc. Consumul de cafea nu determină apariţia ulcerului gastric sau duodenal dar poate agrava un ulcer deja existent. Femeile gravide nu au o contraindicaţie certă la cafea dar poate declanşa senzaţii de greaţă.

Cafeaua este contraindicată persoanelor care suferă de inimă, celor hipertensivi, la bolnavii nevropaţi, ipohondrici, nevrotici, sau la cei care suferă de insomnie. Este interzis cu desăvârşire consumul de cafea de către copii şi adolescenţi.

Combinaţia cafea, tutun, alcool produce o excitaţie excesivă a sistemului nervos cu consecinţe neplăcute în timp. Intrucât cafeaua sporeşte grăsimile din sânge nu se recomandă folosirea acesteia cu smântână sau cu frişcă.

Afinele – insulina vegetală

Antocianinele – care conferă culoarea albastră afinelor, sunt antioxidanţi foarte puternici

Se spune că piloţii britanici, în al doilea război mondial, consumau afine pentru a avea o bună vedere pe timp de noapte.

Afinele conţin fibre alimentare, antociani, proteine, grăsimi vegetale, vitamine, minerale coloidale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, mangan, resveratrol, taninuri,etc).

Afinele şi …şobolanii

Şobolanilor le place să meargă pe ţevi sau prin spaţii înguste; vârsta unui şobolan se apreciază în funcţie de timpul cât îşi menţine echilibrul pe o grindă foarte îngustă şi viteza de deplasare. Un şobolan de 19 luni  (echivalent 70 de ani umani!) stă în echilibru 3 secunde faţă de unul “tânăr” care rezistă până la 15 secunde!…

După ce, timp de 8 săptămâni, şobolanilor bătrâni, li s-au administrat afine, performanţa lor a crescut la 11 secunde şi s-au orientat foarte bine şi în labirint! Studiul a fost efectuat de Universitatea Tufts din Boston.

Antocianidele care ne protejează sistemul nervos, se mai găsesc şi în cireşe, mure, zmeură, struguri roşii; în cazul diabeticilor, au crescut “producţia” de insulină cu peste 50% şi au ameliorat vizibil artroza.

Pterosilbenul aflat tot în afine scade colesterolul şi trigliceridele.

Afinele nu sunt doar un aliment “minune”; ele întârzie şi ne fac mai uşoară căderea de pe sârma pe care noi oamenii, dansăm azi.

Merele ne apără de cancer

„Un măr pe zi ţine doctorul departe de familia noastră”


Radicalii liberi sunt produşi ai metabolismului nostru (2/3 din oxigenul inspirat se transformă în radicali liberi); aceştia „atacă” biomoleculele chimice esenţiale (proteine, grăsimi, acizi nucleici) şi ne îmbătrănesc prematur de cancer sau boli de inimă.

Mărul conţine peste 300 de substanţe naturale: pectine, vitamine, glucide, minerale coloidale (magneziu, calciu, cupru), fitonutrienţi, glucide(fructoză), etc; cea mai importantă componentă sunt fără îndoială polifenolii – cei mai eficienţi în protejarea noastră împotriva radicalilor liberi.

Antidotul, remediul cel mai sigur împotriva acestor tăcuţi, inevitabili şi invizibili radicali liberi, sunt antioxidanţii, iar dintre aceştia sunt polifenolii (pentru cei mai pretenţioşi – aici sunt incluşi flavonoidele, antocianidele, calconele, hidroxicianamaţii,etc). La aceştia sunt de amintit la fel de esenţialele vitamine C şi E.

Cel mai important studiu cu privire la măr, este cel efectuat de danezi şi publicat în anul 1993 în cea mai prestigioasă revistă „The Lacet”. Cercetătorii din Danemarca au măsurta timp de 5 ani parametrii fiziologici esenţiali la sute de loturi de bărbaţi.

Concluzia: regimul alimentar a fost hotărâtor în stabilirea indicilor de morbiditate şi mortalitate. Cei mai puţin bolnavi consumaseră zilnic cel puţin un măr sau o ceapă.

Universitatea Cornell a dovedit în laborator că extractul de măr inhibă proliferarea celulelor canceroase provenite de la colon, sân  sau ficat, iar Universitatea din Toulouse a dovedit că mărul poate scade colesterolul.

Extractul de coajă măr este mai eficient decât pulpa fructului.

Consumarea a unui singur măr pe zi, reduce riscul de face cancer mamar cu 25%.

Un anumit polifenol din măr – quercetin, ne protejează creierul de instalarea bolii Altzhaimer, de cancerul de prostată şi de cancerul pulmonar.

La capitolul acesta „protecţie”, mai puternice decât merele sunt fasolea roşie, afinele şi merişoarele; oregano este de 40 de ori mai eficient decât merele. Doza zilnică minimă de polifenoli care să ne protejeze de radicalii periculoşi este de 1 gram; două mere conţin între 300 şi 600 de mg. Dar coaja merelor mai poate conţine pesticide, ierbicide, insecticide sau alte „chimicale” periculoase; pentru a le elimina măcar parţial, vom ţine fructele acoperite cu apă purificată prin osmoză inversă timp de 20-30 de minutre. Pentru că are capacitate mare de absorţie a toxinelor, spre deosebire de apa minerală saturată, dură de la robinet, o vom arunca după ce am scos fructele, fiind toxică.

Medicină şi istorie

Pentru a-şi apăra corpul de boli şi pentru a-şi păstra sănătatea, poporul român folosea mijloacele şi instrumentele moştenite de la strămoşi toate acestea la un loc alcătuind medicina populară românească. Oamenii ştiau să-şi aleagă din mediul înconjurător ceeace le era de folos, bazându-se pe o intuiţie sănătoasă, pe observaţie şi pe un empirism nuanţat şi selectiv.

Dar fie că era vorba de plante medicinale, sau vietăţi (arici, şopâlle, porumbei, cârtiţe, etc) sau minerale, ele erau administarate în cursul unor operaţiuni magice. Poporul român credea că nu leacul era izbăvitor ci bunăvoinţa duhurilor nevăzute care provocaseră boala şi care trebuiau înduplecate să îi redea sănătatea.

Medicii poporului erau denumiţi în limbaj obişnuit „vraci” şi au fost confundaţi sau asemănaţi în mod greşit cu vrăjitorii. Acest lucru s-a datorat faptului că ambele îndeletniciri derivau din acelaşi cuvânt slav („vorcium” – a vorbi şoptit, a murmura, a vorbi cu duhurile). Iniţial era vorba de aceeaşi persoană, însă în timp, vracii s-au ocupat doar de îngrijirea bolnavilor iar „vrăjalnicii” de „vrăji” şi de cominicarea cu „păsările şi hiarele”. Unii dintre vraci administrau leacuri iar alţii practicau o chirurgie tărănească bazată pe experienţa căpătată cu ocazia naşterilor sau a „repunerii” oaselor. În secolul VI, populaţia din Peninsula Balcanică rărită în urma ciumei lui Iustinian, vine în contact cu slavii veniţi din nord-estulul Dunării. Aceştia s-au amestecat cu grecii şi au învăţat meşteşugul medicinei şi chirurgiei continuând să-l practice în timp ce călătoreau în diverse locuri. Vracii slavi au ajuns şi la noi readucând cu ei meşteşugul vrăciuirii. Dar, să ne reaminim că în urmă cu câteva sute de ani Charmides îi povestea lui Socrate pe câmpul de luptă de la Potideia cum învăţase el de la daci arta vindecării sau a folosirii cuvintelor potrivite („farmacon” sau „farmec” erau cuvintele rostite de tămăduitorul dac odată cu administrarea leacului). Tot de la daci, acest grec – Charmides învăţase tainele înţelepciunii.

Să ne reamintim că înţelepciunea dacilor însemna după mărturiile lăsate de Platon „un fel de a face potolit lucrurile”, sau “ceea ce-l face pe om să se ruşineze şi să fie ruşinos, ea fiind un fel de sfială”, sau “să te îndeletniceşti cu ale tale” sau “făptuirea celor frumoase” sau “a ştii că ştii cele ce ştii şi că nu ştii cele ce nu ştii” sau “cunoaşterea de sine însuşi” sau multe alte lucruri cuminţi pe care grecii dar şi alte popoare care au trecut pe la noi şi le însuşiseră de la strămoşii noştrii daci (Herodot din Halicarnas – “părintele istoriei” afirma despre daci că erau un popor “con mente” adică “ cu minte”, “înţelept”).

Am făcut aceste precizări pentru a arăta cu nu slavii au fost cei ce au adus pentru prima dată arta vindecării pe aceste meleaguri locuite de oameni cuminţi, ci ea era cunoscută cu mult timp înainte, doar că în timp ce în Europa apăreau Universităţi, noi eram tot primitivi în modul de organizare socială. În Balcani, abia în Serbia şi apoi în Bulgaria apare o şcoală de vraci herniotomişti care în secolul XVIII primea ucenici şi din ţările străine. În Transilvania unde erau puternice comunităţi de greci aromâni (schei), întâlnim şi meşteri hirurgi din rândul cărora se va ridica primul român – profesor universitar – Ioan Piuariu-Molnar – chirurg oftalmolog (oculist).

Primul document în care este pomenit un “vraci” pe teritoriul nostru datează 1487 (un act de danie către Muntele Athos) şi este vorba de Constantin, o rudă a lui Neagoe Basarab dinspre Doamna Despina. Ulterior întâlnim pe Radu vraciul căruia domnitorul Radu Paisie îi oferise demnitatea de “portar” sau vraciul Gheorghe “braşoveanul” care avea şi misiuni politice de legătură între Braşov şi domnitorul Mircea Ciobanul.

În armata lui Mihai Viteazul întâlnim primul medic militar român – vraciul Marco. Aceşti vraci însă erau foarte scumpi şi în 1647 aflăm că un orb din Poenari – Argeş şi-a vândut toată averea pentru a plăti vraciul venit să-i redea vederea. Ei sunt însă puţini în documentele istorice dar şi în realitate deoarece domnitorii români obişnuiau să le ia capul dacă meşteşugul lor dădea greş. va urma.

Din nou despre aspartam…

Anual, tone de aspartam sunt deversate, în mod deliberat şi în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte efectele devastatoare pe care le produce, către populaţia planetei. Prin falsificarea şi denaturarea documentelor, prin informarea eronată, oamenii sunt încurajaţi să utilizeze această substanţă, toate aceste lucruri făcând parte dintr-o imensă conspiraţie criminală planetară.

Continuarea acestei acţiuni este încurajată de interesele pentru profiturile enorme obţinute de companiile producătoare de aspartam şi din industria farmaceutică şi medicală, care promovează acest îndulcitor, pentru ca apoi să trateze oamenii afectaţi de efectele lui. Dacă reuşim să rupem doar o verigă din lanţul vicios al toxinelor, prezentând realitatea şi efectele dezastruoase ale acestora, oamenii încep să gândească: „Dacă m-au minţit în legătură cu această problemă, recomandându-mi acest medicament, care, iată, mi-a făcut rău, atunci mă întreb care este adevărul cu restul lucrurilor?“ Şi atunci, oamenii încep să îşi pună întrebări despre mai multe lucruri. Chiar dacă la început iese la iveală doar un singur adevăr, acesta deschide poarta pentru o trezire a conştiinţelor şi pentru vindecarea reală a oamenilor.

Folosirea aspartamului este o otrăvire în masă a populaţiei mondiale. Fiecare metabolit al aspartamului are o toxicitate foarte mare, şi el a fost declarat foarte periculos pentru consumul uman. În prezent se fac eforturi în întreaga lume de a se stopa otrăvirea populaţiei cu aspartam. Toţi oamenii trebuie să ştie că aspartamul interacţionează cu toate medicamentele şi vaccinurile, deci cât timp un pacient consumă aspartam, niciun medicament pe care îl ia nu este sigur.

Mărturii cutremurătoare despre aspartam

Declaraţia unei femei (septembrie 2005): „Consum de 12 ani aspartam, sub formă de băutură carbogazoasă: Dr. Pepper Dietetică. Nu am fost niciodată grasă, dar m-am gândit să încep să beau băuturi dietetice pentru că eram îngrijorată că eu consumam prea mult zahăr şi aflasem despre efectele nocive ale acestuia. În ultimii 6-7 ani, ajunsesem să beau între 6-8 cutii de Dr. Pepper zilnic, uneori şi mai mult. Atacurile de panică şi teama de înălţime au început să îmi apară acum 5 ani.

Doctorul mi-a prescris antidepresive, însă ele şi-au făcut efectul doar o lună, apoi medicul mi-a crescut doza şi în cele din urmă a schimbat medicamentul, pentru că primul nu se dovedise eficace. După un an de zile de antidepresive, mi-a recomandat să iau Paxil-CR şi, în 3 săptămâni, am luat în greutate 15 kg! De la 1.70 m şi 56 kg la 1.70 m şi 72 kg în numai 3 săptămâni, era o treabă serioasă, şi cred că vă puteţi imagina cum mă simţeam. Am încetat să mai iau medicamentele şi am început să iau masiv complexul de multivitamine B. Acestea m-au ajutat, însă la fel ca antidepresivele, efectul lor nu dura. Ne-am mutat în Texas în luna mai şi a trebuit să conduc maşina timp de două zile. Când am trecut podul peste Mississippi, am crezut că o să mor de spaimă.

Ne-am stabilit în Houston, şi am început să mă interesez despre medicamentele şi vitaminele pe care le luam, pentru că începusem să cred că am dezvoltat un fel de alergie. Când am aflat despre aspartam, mi-am dat seama că nu doar atacurile de panică se datorau acestuia. Alte simptome cu care mă confruntam erau depresia, schimbările de dispoziţie, oribila transformare a temperamentului meu, palpitaţiile, pierderea auzului la urechea stângă, scăderea drastică a vederii, crampele şi diareea constantă, amorţirea degetelor mâinii la simpla intenţie de a apuca un obiect.

Toate aceste lucruri nu îmi fuseseră caracteristice înainte şi apăruseră rând pe rând în ultimii 5 sau 6 ani. Aveam senzaţia că alunec pe o pantă fără întoarcere. Am renunţat la aspartam şi produsele care conţin îndulcitori artificiali din 1 august 2005. Atacurile de panică s-au diminuat, dar nu au dispărut încă definitiv, dar coşmarurile îngrozitoare au dispărut, insomnia s-a redus, tendinţa paranoidă s-a diminuat, schimbările de dispoziţie s-au înrăutăţit – însă pentru că ştiu cum a fost să mă las de fumat, am încredere că aceste lucruri sunt specifice perioadei care a creat dependenţa, şi că vor trece. Sunt foarte încrezătoare şi plină de speranţă.”

Declaraţia lui Richard Moss (ianuarie 2006): „Am început să beau băuturi carbogazoase dietetice în anii ’80. Am observat totuşi că propaganda realizată de FDA era suspect de perfectă şi de inocentă în ceea ce priveşte siguranţa aspartamului pentru sănătatea umană, ştiind că metanolul şi aminoacizii sintetici din alimente sunt toxici. NutraSweet conţinea metanol, şi totuşi ei spuneau că o persoană poate bea cât de mult vrea, fără probleme. La câtva timp după aceea, am început să aud ţiuituri în urechi şi să am dureri trecătoare în braţe şi picioare.

În 1998, în timpul verii călduroase, beam chiar mai multe băuturi dietetice, deoarece munceam din greu şi, în timp ce conduceam spre casă, am avut de câteva ori atacuri severe de vertigo. De atunci până în prezent am surzit de urechea dreaptă, am intoleranţă la zgomote şi aud foarte greu cu urechea stângă. Am probleme cu purtarea lentilelor de contact. Nu am realizat că acestea se datorează aspartamului, până nu am citit despre efectele acestuia în anul 2004.

Nu am nicio îndoială că aceasta este cauza problemelor mele de sănătate şi îmi doresc să fi aflat mai devreme aceste lucruri, pentru a mă putea salva. În rest, sunt perfect sănătos, cu excepţia bolii Meniere şi a surzirii aproape complete.”

Declaraţia unui bărbat de 35 de ani de profesie anestezist: „Am avut trei atacuri majore de apoplexie, dureri mari de cap şi tulburări de vedere, atunci când consumam zilnic 4-6 băuturi de Coca Cola dietetice. Nu am mai avut absolut nici unul dintre aceste simptome timp de doi ani, din momentul în care am încetat să mai folosesc aspartam.“

Un medic a informat despre cazul unui pilot care-şi pierduse licenţa de zbor din cauza unor inexplicabile convulsii. Realizând că se datorează băuturilor cu aspartam, pilotul a încetat să le mai consume şi convulsiile au dispărut de asemeni. Încercând să-şi reobţină licenţa şi dreptul de a pilota din nou, documentând această intoleranţă a organismului la aspartam, el a urmărit să consume intenţionat băuturi carbogazoase cu aspartam, pentru a vedea efectul. La scurt timp, convulsiile au reapărut prompt.

Carmen Carradine, mama Katrinei: „Katrina avea 10 ani şi 9 luni şi m-am gândit că ar fi bine să ia nişte vitamine. I-am cumpărat Flinstone. A fost îngrozitor. După o lună nu mai ştiam dacă o să mai trăiască sau nu. Avea foarte des crize de apoplexie. Medicii au spus că dacă o să continue în felul acesta, o să moară. I-am povestit unei prietene prin ce treceam şi ea mi-a zis: «Oh, sună exact ca şi cum ar fi intoxicată cu aspartam!» În acea perioadă, ea urma un seminar despre sănătate, unde se vorbea despre pericolele aspartamului.

Aşa am aflat mai multe informaţii. Am început să arunc din bucătărie toate produsele care conţineau aspartam sau NutraSweet. Singurul lucru pe care nu l-am aruncat au fost vitaminele Flinstone, despre care nici nu m-am gândit că ar putea conţine aspartam. Vreme de 9 luni starea ei a început să se îmbunătăţească simţitor. Atunci m-am gândit să îi dau din nou vitaminele. Şi, din senin, a început să se plângă din nou de dureri de stomac, de cap, ameţeli, vorbea încetinit… Îmi amintesc perfect toate acestea, pentru că a trebuit să i le relatez doctorului. Şi mi-am dat seama că problema revine.

Am făcut din nou o razie prin dulapuri, căutând să-mi dau seama ce produs ar putea conţine aspartam. Şi am găsit aspartam în vitaminele Flinstone! Am fost şocată, pentru că nu aş fi crezut niciodată, niciodată că ar putea pune un îndulcitor artificial în produse pentru copii, mai ales în vitamine! Eram foarte furioasă! Le-am aruncat imediat. Şi imediat ce a încetat să ia acele vitamine, simptomele Katrinei au dispărut. Ca rezultat al consumului de aspartam, creierul ei a fost grav afectat, are o memorie mai scurtă, tulburări de comportament, probleme de vedere, dificultăţi de vorbire, probleme de învăţare, retardare mintală. Am aflat apoi că mai ales copiii sunt supuşi unor pericole majore, deoarece sunt mult mai sensibili în perioada de creştere.”

Cu puţin timp înainte de a muri de cancer, David Rietz a vrut să facă cunoscut acest mesaj: „Consider că am fost victima unei dezinformări monstruoase. Există legiuni întregi de mincinoşi care afirmă că aspartamul nu este periculos. Detest ideea de a fi fost otrăvit pentru profitul altora. Doresc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a alerta publicul despre pericolele aspartamului.”

Realizând că un număr din ce în ce mai mare de oameni de ştiinţă, grupuri de protecţie a consumatorului şi medici sunt îngrijoraţi şi acuză aspartamul, în anul 2000 ziarul britanic Sunday Express a lansat o anchetă publică referitoare la efectele nocive ale aspartamului asupra sănătăţii consumatorilor. În urma acestei investigaţii, redacţia ziarului a fost inundată de scrisori, telefoane şi email-uri cu plângeri şi incriminări la adresa aspartamului din partea cititorilor. În urma acestei afluenţe neaşteptate de plângeri primite, ziarul Sunday Express a cerut Guvernului britanic să finanţeze noi studii pentru cercetarea efectelor aspartamului pe termen lung.

Extras din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi.

Alte informaţii despre aspartam

Ca răspuns la creşterea conştientizării cu privire la pericolele aduse de îndulcitorii artificiali, ce face producătorul unuia dintre cei mai cunoscuţi îndulcitori artificiali? Ei bine, redenumeşte produsul şi începe să îl comercializeze ca fiind natural, bineînţeles. Exact aceasta este strategia companiei Ajinomoto, producătorul aspartamului, care speră să ia ochii publicului cu versiunea rebranduită a cunoscutului îndulcitor, numită “AminoSweet”. Acum mai bine de 25 de ani, aspartamul a fost pentru prima dată introdus în aprovizionarea cu produse alimentare a Europei. Astăzi, este o componentă obişnuită pentru majoritatea băuturilor dietetice, deserturilor fără zahăr şi gumelor de mestecat din ţările din întreaga lume.

Dar roata s-a întors din cauză că publicul larg începe să afle adevărul cu privire la îndulcitorii artificiali precum aspartamul şi pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătate. Cea mai recentă schemă de marketing a aspartamului este un efort disperat de îndoctrinare a publicului să accepte îndulcitorul chimic ca fiind unul natural şi sigur, în ciuda dovezilor contrare.
Aspartamul a fost o descoperire accidentală făcută de James Schlatter, un chimist care a încercat să producă în 1965 un medicament farmaceutic anti-ulcer pentru G.D. Searle & Company. Prin amestecarea acidului aspartic şi fenilaninei, doi amino-acizi naturali, acesta a descoperit că noul compus are un gust dulce.

Compania doar a schimbat cererea pentru aprobarea din partea FDA (Food and Drug Administration – Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA) de la medicament, la aditiv alimentar şi, gata, aspartamul a luat naştere.

G.D. Searle & Company a patentat prima dată aspartamul în 1975. O înştiinţare din interiorul companiei, pusă în circulaţie în acelaşi an, îi îndemna pe directorii companiei să lucreze la convingerea FDA-ului să adopte „obiceiul de a spune da” şi încurajarea unui „spirit inconştient de participare” la obţinerea aprobării pentru acest produs chimic.

G.D. Searle & Company a înaintat prima petiţie către FDA în 1973 şi s-a luptat ani de zile pentru a câştiga aprobarea FDA, punând la dispoziţie propriile lor studii de siguranţă pe care mulţi le-au considerat neadecvate şi dezamăgitoare. În ciuda a numeroase obiecţii, înclusiv unele venite din partea propriilor cercetători, compania a reuşit în 1974 să convingă FDA să aprobe aspartamul pentru folosirea în scop comercial în câteva produse, declanşând astfel o serie de controverse.

În 1976, Comisarul FDA Alexander Schmidt a trimis o scrisoare către senatorul Ted Kennedy, prin care îşi exprima îngrijorarea cu privire la „integritatea discutabilă a datelor furnizate despre siguranţa aspartamului”. Consilierul Şef al FDA, Richard Merrill, credea că un juriu special ar trebui să investigheze G.D. Searle & Company pentru faptul că a minţit în rapoartele sale în legătură cu siguranţa aspartamului şi pentru ascunderea mărturiilor care dovedesc că această substanţă chimică este periculoasă pentru consum.

În ciuda nenumăratelor dovezi aduse de-a lungul anilor, care arată că aspartamul este o toxină periculoasă, a rămas pe piaţă globală, cu excepţia câtorva ţări care l-au interzis. De fapt, a continuat să fie aprobat pentru consum în noi tipuri de alimente, în ciuda dovezilor care arată că provoacă, printre altele, afecţiuni neurologice, tumori canceroase şi dereglări endocrinologice.

Detalii despre istoria aspartamului sunt foarte multe, dar rămâne problema că această substanţă cancerigenă a fost aprobată în mod ilegitim ca aditiv alimentar prin intermediul presiunilor imense exercitate de către o corporaţie puternică, având propriile ei interese. Practic, toate medicamentele şi aditivii alimentari sunt aprobate de FDA nu pentru că ştiinţa susţine că ele sunt sigure, ci pentru că există companii care fac lobby către FDA prin retribuţii în bani şi completează procesele de aprobare de milioane de dolari ale agenţiei.

Schimbarea numelui aspartamului în ceva care este „atrăgător şi memorabil”, după cum compania Ajinomoto a declarat, ar putea lega la ochi pe unii, dar sperăm ca cei mai mulţi vor respinge această tactică abilă de marketing ca fiind o tentativă disperată de a păstra „vaca de muls” de milioane de dolari a companiei. Nu vă lăsaţi păcăliţi.

In 1985 Monsanto cumpara G. D. Searle & Company, producatorul de aspartam devenindu-i o subsidiara. De mentionat ca in urma procesului de metabolizare in organism, aspartamul se descompune in: fenilalanina (~50%), care are efecte neurotoxice si poate produce fenilcetonurie si stari de apoplexie; dicetopiperazina, care are potential cancerigen la nivelul creierului; acid aspartic (~40%), care afecteaza procesul de dezvoltare a creierului si functiile acestuia si metanol (~10%), care inhiba metabolismul oxigenului, produce orbire si a carui produsi secundari au efecte teratogene (pot produce mutatii genetice).

Sursa: SACCSIV

Adevarul despre aspartam – E 951

Aspartam este denumirea tehnica (produsul chimic) a celebrelor NutraSweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure, etc. Aspartamul a fost descoperit accidental in 1965, cand James Schlatter, chimist la compania G.D. Searle, testa un medicament anti-ulcer.

Codul european pentru aspartam este E 951, si este “inrudit” cu E 950 (acesulfam K), facand parte din categoria indulcitorilor chimici (artificiali).

Despre “beneficiile” folosirii aspartamului s-a scris foarte mult. Revista Nexus a acordat acestui subiect o deosebita atentie: doua numere (din oct. – nov.1995 si dec.1995 – ian.1996) au gazduit importante articole despre aspartam si ce se ascunde in spatele afacerii.

Aspartamul este, de departe, cel mai periculos aditiv chimic de pe piata alimentara. Un raport al FDA (Administratia Alimentelor si Medicamentelor din SUA) releva faptul ca peste 75% din reactiile adverse reclamate de aditivii sintetici se datoreaza aspartamului!

Multe dintre aceste reactii sunt foarte serioase, printre acestea fiind prezenta chiar moartea, dupa cum se releva intr-un raport al DHHS (Departamentul de Sanatate si Servicii Umane) al SUA din 1994. Iata doar cateva din cele peste 90 de simptome documentate in raport: spasme musculare, probleme de vedere, atacuri de panica, vorbire ingreunata, tahicardie, palpitatii, pierderea memoriei, pierderea auzului, ameteli, dureri de cap, dureri generalizate, depresie, oboseala accentuata, iritabilitate, insomnie, respiratie ingreunata, etc.

Cercetatori care studiaza efectele aspartamului au aratat ca acesta declanseaza si agraveaza urmatoarele boli cronice: tumori pe creier, scleroza multipla, epilepsie, boala Parkinson, sindromul Alzheimer, retardare mintala, fibromialgie, diabet, etc.

Aspartamul este fabricat din trei substante chimice: acidul aspartic, fenilalanina si metanol. In cartea “Prescription for Nutritional Healing”, scrisa de James si Phyllis Balch, aspartamul se afla pe lista denumita “otravuri chimice”. Dupa cum veti vedea, acesta este adevarul.

Dr. Russell Blaylock, profesor de neurochirurgie la Universitatea Mississippi, a publicat o carte in care arata detaliat care sunt efectele distrugatoare ale aspartamului, folosind aproape 500 de referinte stiintifice. De asemenea, el mai arata si distrugerile datorate glutamatului, aditiv care contine 99% acid glutamic.

Aspartatul si glutamatul sunt neurotransmitatori, adica faciliteaza transmiterea de informatii de la un neuron la altul. O cantitate prea mare de aspartat sau glutamat va duce la distrugerea ireversibila a unor neuroni datorita unui influx excesiv de calciu in aceste celule. Acest “supliment” de calciu pe care neuronul il primeste, va determina formarea de radicali liberi in exces care ucid celula. De aceea aspartatul si glutamatul sunt denumite excito-toxine: stimuleaza celulele neuronale pana le omoara!

Acidul aspartic este un aminoacid. In forma sa libera, el duce la cresterea nivelului din sange al aspartatului si glutamatului. Dupa consumarea unor produse care contin aspartam sau glutamat, creste nivelul din sange al acestor neurotransmitatori, adevarate excito-toxine.

Creierul primeste astfel un nivel excesiv de aspartat sau glutamat si distrugerea neuronilor incepe galopant, iar marea majoritate (peste 75%) a neuronilor din anumite zone din creier sunt morti inainte de a apare vreun simptom vizibil. Toate aceste afirmatii sunt bine documentate si demonstrate de dr. Russell Blaylock in cartea sa.

Cateva dintre cele mai importante boli cronice agravate sau declansate de excito-toxine ca aspartamul si glutamatul sunt: pierderea memoriei, scleroza multipla, pierderea auzului, dementa, hipoglicemie, leziuni cerebrale, boala lui Parkinson, Alzheimer, epilepsie, dereglari hormonale.

Riscul este mult marit pentru nou-nascuti, copii, femei insarcinate, batrani si bolnavii cu probleme cronice de sanatate. Desi, in general, FASEB (Federatia societatilor americane pentru o biologie experimentala) este de acord cu toate hotararile FDA, in acest caz a declarat ca “este mai prudent sa se evite folosirea suplimentelor alimentare care contin acid glutamic de catre femeile insarcinate, nou-nascuti si copii.”

Acidul aspartic din aspartam are aceleasi efecte nefaste ca si acidul glutamic. Dintre principalele efecte, amintim doar cateva: dureri de cap, greata, dureri abdominale, oboseala accentuata (prin impiedicarea glucozei de a ajunge la neuroni), insomnie, deficiente de vedere, atacuri de panica, depresie, astm si probleme severe de respiratie.

Persoanele care au consumat aspartam s-au plans cel mai adesea de pierderea memoriei. Acesta este efectul cel mai important, dupa numarul mare de cazuri.

Blaylock nu este singurul medic celebru care apare in aceste cercetari. Printre cei care au vorbit despre distrugerile cauzate de aspartat si glutamat se numara si dr. Adrienne Samuels, psiholog specialist in cercetare. Un altul este Olney, profesor in departamentul de psihiatrie de la scoala de Medicina din Universitatea Washington. El este unul dintre cei mai faimosi medici, o autoritate in acest domeniu. El chiar a informat compania Searle in 1971 despre faptul ca acidul aspartic provoaca gauri in creierul cobailor folositi la experimentele cu aspartam. Lista celor preocupati de efectele acestor excito-toxine este insa mult prea mare pentru a fi trecuta aici.

Un alt component al aspartamului este fenilalanina. Acesta este un aminoacid care se gaseste in mod natural in creier. Persoanele care sufera de fenilcetonurie, nu pot metaboliza fenilalanina. Aceasta duce la un nivel periculos de mare al fenilalaninei in creier, deseori mortal. S-a demonstrat ca prin consumul de carbohidrati asociat cu aspartam apare cresterea concentratiei de fenilalanina din creier, chiar si la persoane care nu sufera de fenilcetonurie! Aceasta nu este o teorie, toate experimentele facute pana acum demostreaza acest lucru cu prisosinta.

Odata cu marirea nivelului de fenilalanina din creier, concentratia de serotonina va scadea foarte mult, aceasta ducand la depresie si alte probleme emotionale grave.

Chiar si o singura folosire a aspartamului duce la cresterea cantitatii de fenilalanina din sange. O poveste impresionanta despre consumul de aspartam a fost recent publicata in “Wednesday Journal” in articolul “Un cosmar cu aspartam”.

John Cook a inceput sa bea 6 – 8 racoritoare dietetice in fiecare zi. Simptomele de inceput au constat in pierderea memoriei si dureri de cap frecvente. Mai mult, simtea nevoia de si mai multe racoritoare dietetice. Starea de sanatate s-a deteriorat asa de mult incat a ajuns la schimbari comportamentale radicale si accese de furie violente. Desi nu suferea de fenilcetonurie, analizele de sange au aratat un nivel al fenilalaninei de 80 mg/dl. De asemenea, s-a constatat deteriorarea creierului si functionarea anormala a sistemului nervos central. Dupa ce a renuntat complet la consumul de aspartam, starea lui de sanatate s-a ameliorat dramatic.

Blaylock demonstreaza ca un nivel crescut de fenilalanina in creier duce pana la urma la schizofrenie. De aceea, folosirea regulata a aspartamului a dus la cresterea vanzarilor de Prozac pentru a controla schizofrenia. Toate acestea spre bucuria marilor concerne farmaceutice care au avut astfel un profit imens.

Ultimul component al aspartamului este metanolul, o otrava mortala. Cu totii cunoastem cazuri de alcoolici impatimiti care au consumat metanol, ajungand orbi sau chiar murind. Metanolul este eliberat gradat in intestinul subtire sub actiunea enzimei chimotripsina.

Prin incalzirea aspartamului la o temperatura mai mare de 30 de grade Celsius (cazul fabricarii de dulciuri dietetice – fara calorii – pe baza de aspartam) metanolul este eliberat si, deci, prezent ca atare in alimentul respectiv.

Odata ajuns in corp, metanolul de descompune in acid formic si formaldehida, care este o neurotoxina mortala. Cercetarile arata ca formaldehida este o otrava cumulativa pentru ca nu se mai elimina, odata ajunsa in corp.

Simptomele otravirii cu metanol includ migrene, ameteala, greata, dezordini gastrointestinale, slabire, pierderea echilibrului, friguri, pierderi de memorie, dereglari comportamentale, etc.

Cele mai bine cunoscute probleme cauzate de otravirea cu metanol sunt cele legate de pierderea vederii, micsorarea campului vizual, vedere in ceata, distrugerea retinei si orbire. (Probabil ca de aici vine numele gumei de mestecat ORBIT… fara zahar!)

Formaldehida este o substanta cancerigena cunoscuta care afecteaza ADN-ul si duce la malformatii congenitale. Datorita lipsei anumitor enzime, oamenii sunt mult mai neajutorati in fata acestei toxine decat animalele. De aceea, testele cu aspartam facute pe animale nu reflecta realist pericolele pentru oameni: acestea sunt mult mai mari!

Asa cum a aratat dr. Woodrow Monte, director la Food Science and Nutrition Laboratory din Universitatea Statului Arizona, “nu exista studii care sa evalueze efectele mutagene, teratogene sau carcinogene ale administrarii metanolului, pe oameni.” El chiar a dat in judecata FDA cerind sa interzica aspartamul, cel putin pana la noi cercetari, afirmand ca “odata ce aprobati aspartamul, nu se va mai putea face nimic pentru a repara greseala”, asa cum a fost si cazul cu zaharina, cunoscut agent cancerigen, “sau cu Dumnezeu stie ce alte substante care insulta constitutia umana cu aprobare guvernamentala”.

La putin timp dupa aceasta interventie, comisarul FDA responsabil cu aspartamul – Arthur Hull Hayes Jr. – a aprobat folosirea aspartamului, dupa care a demisionat din FDA fiind angajat la compania Searle, cea care fabrica aspartamul!

Nu este singurul nume care a beneficiat de pe urma aprobarii aspartamului. Donald Rumsfeld, cunoscuta figura din administratia Bush, a fost angajat al firmei Searle (director executiv) inainte de a-si oferi serviciile guvernului…

In actul “inconstient” din 1993, FDA a aprobat aspartamul ca ingredient in produsele alimentare preparate prin incalzire la mai mult de 30 de grade Celsius!!! Este vorba de celebrele – din pacate – dropsuri fara zahar, cu zero calorii (Orbit, Golia, Cool mint, etc.), si toata gama de produse dietetice de patiserie si cofetarie.

Si totusi, de ce nu auzim despre aceste lucruri? De ce nimeni nu spune nimic? Cauzele sunt:

1. Lipsa de interes din partea populatiei. Bolile si accidentele cauzate de aspartam nu apar in ziare asa cum este reflectat un accident aviatic in mass-media.

2. Majoritatea oamenilor nu asociaza simptomele lor cu folosirea aspartamului. Pentru ca odata ce omul si-a distrus o parte importanta a neuronilor sai si a ajuns la o boala cronica, nu poate nici macar sa se gandeasca sa asocieze boala lui cu aspartamul.

Modul in care a fost aprobat aspartamul este o lectie despre cum companiile chimice si farmaceutice manipuleaza agentiile guvernamentale ca FDA, mituiesc organizatii non-guvernamentale ca Asociatia Dietetica Americana, si inunda comunitatea stiintifica cu studii fraudate sponsorizate de industria beneficiara (fabricantii de aspartam).

Erik Millstone, cercetator la Science Policy Research Unit de la Universitatea Sussex a adunat sute de pagini de probe obtinute prin Legea de libertate a informatiei (23) din SUA aratand ca:

1. Testele de laborator au fost fraudate iar pericolele au fost ascunse;
2. Tumorile cerebrale au fost “eliminate” de pe cobai iar animalele care au murit au fost inregistrate ca fiind “bine mersi” in inregistrarile de laborator;
3. FDA a fost “hranita” cu declaratii false si eronate;
4. Cei doi procurori desemnati pentru a aduce in fata instantei fabricantul de aspartam pentru frauda informationala au fost anjajati imediat de fabricant pentru a nu-si duce la indeplinire misiunea;
5. Comisarul FDA a ignorat avertismentele propriei comisii stiintifice care a cercetat cazul aspartamului iar la scurt timp dupa aprobarea aspartamului i s-a oferit un post in firma care raspundea de relatiile publice ale companiei producatoare Searle;
6. In ianuarie 1993, American Dietetic Association a primit o donatie de 75.000 dolari de la compania NutraSweet. Multe alte organizatii “independente” au beneficiat de mari sume de bani din partea fabricantilor de aspartam. Asociatia mai sus-amintita a primit bani de la NutraSweet si pentru a organiza o scoala de bucatari in Chicago (pentru a-i invata cum sa foloseasca aspartamul in preparate culinare);
7. Un cercetator independent din New England care a demonstrat pericolele consumului de aspartam este acum consultant la compania Monsanto (sora cu Searle). Un alt cercetator din sud-estul SUA a marturisit despre pericolele aspartamului asupra copiilor. Un reporter de investigatii a descoperit ca i s-a spus sa-si “tina gura” daca vrea sa nu-si piarda sponsorizarea din partea unui producator de racoritoare dietetice care este membru in asociatia NutraSweet.

Aspartamul este vandut in peste 80 de tari din lume! El poate fi gasit in: mic-dejun instant, gume de mestecat fara zahar (Orbit, Winterfresh, Airwaves, etc.), cereale, dropsuri fara zahar, bauturi racoritoare, inghetata, gelatina, sucuri de fructe, laxative, multivitamine (efervescente sau nu), suplimente alimentare, bauturi carbogazoase, indulcitori alimentari, cafea instant, iaurt, etc.

Aspartamul a fost gasit si in produse care nu mentionau acest lucru pe eticheta. De asemenea, suplimentele alimentare si tabletele de multivitamine (Centrum, Alka Seltzer, Supradyne, Sandoz, etc.) contin aspartam.

Va recomandam sa consultati si cartile urmatoare:

1. “Excitotoxinele: gustul care ucide”, (Health Press, 1994) de Russell Blaylock
2. “Aspartamul (NutraSweet), e sigur?”, (prin Aspartame Consumer Safety Network) de H. J. Roberts
3. “Aspartamul amar – o deziluzie dietetica”, de Barbara Mullarkey

Apa "minerala" o pacaleala

perdele minerale de calciu create prin evaporarea apei
perdele minerale de calciu create prin evaporarea apeiAici nu este vorba de gheata ci de apa minerala bogata in CALCIU.
Oamenii care vin aici s-si trateze hipocalcemia de fapt pleaca mai bogati in calciu- spre disperarea rinichilor, mai putin bogati in euro, iar turismul turcesc cu siguranta mai bogat in euro.

O multime de firme distribuie, imbuteliaza, comercializeaza apa minerala carbogazoasa sau plata.
Se stie ca exista doua regnuri de vietuitoare: animal si vegetal.
Noi suntem din cel animal. Plantele din cel vegetal. Asa invata copii in clasele primare si este corect.
Si noi si plantele suntem construiti din apa in cea mai mare parte.
Pe langa apa mai avem cateva minerale care intra in compozitie- carbon, calciu, fier, magneziu, etc.
Aceste minerale sunt de mai multe feluri: minerale anorganice, sau inorganice sau metalice si ele provin in apa de exemplu din dizolvarea pietrelor peste care curge izvorul sau paraul, sau din deversarile industriale. Aceste minerale nu pot fi absorbite de corpul omului mai mult de 10-15% maxim.
Plantele insa se descurca bine cu aceste minerale, le absorb si le transforma in minerale coloidale cu dimensiuni mult mai mici decat cele metalice anorganice. Aceste minerale coloidale a caror rata de absortie este de 98% se gasesc in toate legulele si fructele pe care le vedem atunci cand intram in piata.
plantele de exemplu morcovul isi obtin apa necesara vietii din pamant prin OSMOZA. Rinichiul nostru filtreaza sangele de reziduuri tot prin osmoza.
Foarte multe legume si fructe(rosii, castraveti, pere, mere, pepeni, etc, etc), contin apa in proportii care depasesc 90% din totalul greutatii lor.
aceasta nu este o apa minerala metalica sau anorganica ci apa obtinuta prin osmoza in care sunt dizolvate minerale coloidale.. Sangele nostru este un sistem coloidal; citoplasma celulelor noastre este un sistem coloidal.
Mineralele din apa cu etichete frumos colorate cu nori si paduri din market sunt strecurate de rinichi si celule si eliminate sau depuse sub forma de pietre in rinichi, colecist, articulatii.

ps: atentie! exista firme care speculeaza nevoia REALA a oamenilor pentru o apa sigura si ofera echipamente foarte scumpe si periculoase.
pentru a va feri de firmele si agentii disperati dupa BANII Dumneavoastra, intrebati pe unul “patit” – pacalit!
sunt o multime de lucruri care nu va sunt spuse tot asa cum pati cand faci asigurare la masina si afli dupa ce ai lovit-o de la un inspector de daune “oparit” ca nu poti sa primesti banii de reparatie pentru ca… etc etc. iar la final iti spune ca trebuia sa casti ochii inainte de a face asigurarea!.
stiti cum este nu-i asa?

pentru a afla cum este sa fii umilit de niste smecheri si a nu pati la fel sunati-ma la 0740 473 595

7 vizitatori online acum
0 vizitatori, 7 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 10 la 12:30 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC