> News of the day <

Din vârful tastelor pag 90

Am reîntâlnit zilele trecute, ieşind dintr-un magazin de pe strada Traian – “strada mare” cum o cunosc severinenii, un vechi amic din tinereţe, ajuns azi om cu funcţie mare în peisajul politic local. M-a salutat cu un zâmbet larg şi chiar s-a îndreptat spre mine să-mi strângă mâna. Am întors capul să văd dacă mai … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Momente spirituale – întâlnirea cu Profesorul Bruce Lipton III

„Tu nu eştii televizorul ci emisia”


Professor Bruce Lipton şi Dana Dumbrăveanu “tălmaciul” nostru – conferenţiar universitar la Universitatea din Bucureşti

DA: Putem vorbi aşadar de o „inginerie genetică” mentală?

Profesor BL: De fapt noi realizăm o astfel de inginerie genetică asupra noastră în fiecare zi prin deciziile pe care le luăm, în micile lucruri pe care le facem – afirmaţii cu care însă ştiinţa clasică nu este de acord. Şi aş dori să dau un exemplu bun aici. Numai 10% din cancer este legat de ereditate. Restul de 90% are de-a face cu modul în care noi ne trăim viaţa dar mai ales de modul în care credem (credinţele/convingerile noastre). Chiar şi o persoană care are un cancer terminal poate să aibă ceeace se numeşte remisie/reversare spontană pur şi simplu schimbându-şi starea mentală.

DA: O teorie asemănătoare cu privire la cancer are doctorul Hammer din Germania

Profesor BL:  Da desigur

DA: O întrebare punctuală acum. Alimentele pe care le mâncăm sunt din ce în ce mai sintetice, mai poluate şi mai rele pentru organismul nostru. Apa şi aerul sunt din ce în ce mai otrăvite chimic. Dar, focalizând doar pe apă acum care este cea mai importantă componetă celulară – dumneavoastră aţi studiat metabolismul celular şi transportul trans-membranar şi sunteţi cel mai în măsură să apreciaţi dacă apa purificată spre deosebire de apa hiperminerală este mai sănătoasă sau nu. Profesorul Benga de la Cluj  a studiat şi a descoperit aquaporinele – canalele de intrare a apei în celulă pentru care Peter Agree a luat Premiul Nobel în 2003.

Profesor BL:  Ok!

DA: El a afirmat că în celulă, prin aceste canale –aquaporine sau canale de intrare a apei în celulă intră doar H2O

Profesor BL: Ok!

DA: Iar mineralele anorganice (din apa plată sau minerală) nu ar intra mai mult de 3-13% după părerea nutriţioniştilor.  Spre deosebire de mineralele organice colidale din seminţe, legume fructe a căror rată de absorbţie este maximă.

Profesor BL: Ok, da, pentru că mineralele sunt naturale şi trebuie să ne reamintim că viaţa s-a născut din apă şi că viaţa noastră are nevoie de apă şi noi avem nevoie de un echilibru al apei în organismul nostru (de un aport corect de apă).

DA: Altă întrebare. Aveţi informaţii despre memoria apei- Masaru Emoto, Gerald Pollack, Patrick Flanagan,  Henri Coandă, etc

Profesor BL:  Ştim foarte bine că moleculelele de apă nu sunt separate într ele, că ele sunt legate prin punţi de energie (legăturile de hidrogen) şi că aceste punţi/legături cară/conduc energie de la o moleculă la alta. Este la fel ca în homeopatie când pui elementele chimice înăuntru, iar apa păstrează informaţia despre elementul chimic chiar şi când nu mai există elementul chimic. Dacă scoţi elementul chimic din apă, apa continuă să păstreze informaţia, semnalul chimic.

DA: Profesorul Gerald Pollack şi Vladimir Voelcov afirmă că imediat sub membrana celulară există această apă structurată – cristal coloidal ca suport al memoriei celulei şi al inteligenţei pentru că, nu-i aşa, este o apă inteligentă.

Profesor BL: Dacă homeopatia poate să înmagazineze inteligenţă şi acceaşi apă în interiorul apei va înmagazina inteligenţă desigur, dar celula mai are şi nişte antene/receptori în exterior care mai recepţionează şi alte informaţii.

DA: Foarte interesant. Afirmaţi într-un anume moment că sufletul ar fi în exteriorul nostru.

DA: Da!

DA: Unde este sufletul domnule Profesor?

Profesor BL: (zâmbind) – Asa cum am mai spus, fiecare dintre noi suntem diferiţi şi biologic putem demonstra asta. Dacă îmi extrag celule din corpul  meu şi vi le implantez d-voastră, corpul d-voastră va spune „astea nu sunt celulele mele” şi sistemul dumneavoastră imunitar le va rejecta/respinge şi acest proces este bine cunoscut de medici şi de aceea nu putem schimba părţi ale corpului aşa uşor. Dar dacă vrem totuşi să facem schimb de organe ca un un transplant de inimă de exemplu, trebuie să găsim pe cineva ale cărui celule să aibă acelaşi număr de antene ca ale d-voastră ca să nu fie astfel rejectate/respinse. Dar fiecare dintre noi avem un cifru, un cod personal al celulei, iar medicina a studiat un număr dintre aceste antene personale care sunt denumiţi receptori personali (self-receptors). Este vorba de acele antene care primesc informaţii. Numai că aceste antene sunt situate la exterior, în afară, pe suprafaţa celuelui. Deci dacă sunt situate în afară şi primesc informaţie doar despre sine atunci de unde vine semnalul?

DA: De afară!

Profesor BL: Da, de afară. Ceeace este foarte important pentru noi să cunoaştem adevărul. Am să folosesc o analogie simplă. Am un televizor cu o antenă care primeşte semnalul. Dacă imaginea   de la televizorv nu e cum trebuie spunem că acesta nu e bun sau că este stricat. Dar cea mai importantă întrebare care se pune este dacă televizorul a murit oare şi transmisia este moartă? Şi putem testa asta cu un alt televizor . Îl punem în priză, punem antena, îl ajustăm la frecvenţa programului şi imaginea revine. Dacă în viitor se va crea un embrion uman cu acelaşi număr şi exact aceleaşi antene /receptori de sine ca ai tăi tu vei recepţiona identitatea ta din nou şi asta se numeşte reîncarnare. Acum eşti poate bărbat dar data viitoare se poate să fii femeie. TU NU EŞTII TELEVIZORUL CI EMISIA. Există multe poveşti/ exemple despre copii care au amintiri din vieţile anterioare.  Practic, emisia sau spiritul sau sufletul este evident separată de corpul fizic. Emisia sau spiritul sau sufletul este acolo întodeauna. Corpul fizic doar vine şi pleacă…va urma

Optimizare…mentală


Ne confruntăm zilnic cu tot felul de probleme care sunt generatoare de emoţii puternice şi care ne scad fie nivelul de inteligenţă, fie pe cel de spontaneitate. Nu trebuie să uităm că o sursă importamntă de putere ne vine din trecut, din succesele trăite de noi sau strămoşii noştrii dragi şi aşa s-ar explica de ce în aceste articole uneori aduc în discuţie sau fac referiri la evenimete istorice. Românii au avut totuşi o istorie glorioasă, străbunii noştrii au cunoscut emoţiile succesului şi respectul contemporanilor nu o dată, iar a o minimaliza sau a o arunca în desuetudine şi ridicol aşa cum fac unii înseamnă a ne lipsi de un important cont sau sursă de putere mentală. Cea mai facilă, imediată, generatoare de falsă deşteptăciune sau de aparentă inteligenţă este metoda/gestul contrazicerii/anulării a orice, a oricui şi cu orice prilej, mai ales în media iar succesul specialiştilor băgători de seamă iar atenţia opiniei publice opace, non-selective e asigurat măcar pentru un timp. Dar despre această formă de escrocherie mediatică, într-un articol viitor. Ce mai putem face pentru a ne folosi eficient în situaţii potrivnice de encefalul pe care îl plimbăm şi îl avem cu toţii la inventar?
Mai întâi am putea să acceptăm că aceste circumstanţe nefavorabile fac parte din existenţa noastră iar eşecul sau înfrângerea sunt teste/extemporale naturale pe care ni le dă viaţa pentru a ne întări, pentru a câştiga minte din ele. Cum ne protejăm emoţional? Răspuns: externalizăm evenimentul negativ încetând să mai dăm vina pe noi înşine. Păstrăm astfel casa minţii ferită de gunoaie emoţionale inutile şi nocive. Dacă vom accepta fatalitatea şi „ghinionul de a ne fi născut în România” ca mod de gândire (aşa cum ni se „injectează” zilnic mai pe faţă, mai pe dos) înseamnă că vom fi condamnaţi pentru totdeauna să fim neputincioşi, aşa cum suntem în prezent. A fi responsabil nu înseamnă a fi vinovat pentru ceeace ni se întâmplă rău în viaţă!. Adoptând o astfel de atitudine nu vom permite greşelilor să ne ruineze total viaţa mentală. Noi suntem responsabili pentru modul în care reacţionăm la evenimente sau emitem răspunsuri (mai rar!), pentru acţiunile noastre pe care le vom iniţia în viitor şi pentru modul în care interpretăm o situaţie anume şi NU pentru cauza sau motivul acelei experienţe în sine. Din nefericire interpretează alţii zilnic pentru noi ce ni se întâmplă servindu-ne comentarii la conservă şi menajându-ne efortul de a gândi noi cu creierul nostru. Dacă ne spunem că noi suntem cauza nefericirii sau a evenimentului neplăcut (suntem „români, suntem păcătoşi, suntem…) ne vom scădea nepermis de mult nivelul energiei mentale iar energia psihică, să nu uităm, este esenţa mişcării noastre prin această viaţă.
De asemeni, o altă modalitate de a merge înainte pe cărările dificile ale vieţii este redescoperirea, reînvăţarea sărbătorii. Noi cunoaştem şi succese mici, mărunte, nesemnificative pentru cei din jur dar care sărbătorite corespunzător accentuează, ne marchează mintea cu amprenta victoriei, a succesului viitor. Aceste gesturi pot constitui o importantă şi constantă sursă de energie mentală. A serba o mică realizare personală cu familia, cu prietenii fără ca asta să implice costuri materiale excesive (adică fără grătare, mici, bere, manele), readuce pe ecranul nostru mental entuziasmul – sursa biruinţelor viitoare. Sărbătoarea victoriei de după meciul de fotbal face parte din meci, din joc!. Nu există vreun gol marcat de jucătorii din NBA –ul american, fără ca ceilalţi colegi să bată palma cu el sau să-l bată măcar pe spate. Cu aceste gesturi mărunte se construieşte succesul. După atâta „filosofie a răului perpetuu şi inevitabil” servită generos de televiziunile centrale, românii se simt din ce în ce mai stânjeniţi, şi aproape că este desuet sau imoral să mai feliciţi pe cineva pentru ceva. Când vom invita firesc în viaţa noastră succesul (atitudinea omului de succes), dificultăţile nu vor mai părea aşa de mari, ne vom simţi inteligenţi (nu doar „români mediocrii, superficiali şi proşti”) iar nivelul de energie mentală şi entuziasm va fi suficient de ridicat pentru a ne propulsa din mlaştina puturoasă şi confortabilă în care ne zbatem din ce în ce mai deprimaţi.

Arta bucuriei de a trăi

Azi am să încerc să reproduc pentru cititorii noştrii fragmente dintr-o discuţie interesantă pe care am avut-o ieri cu o bună şi erudită prietenă – Nina despre timpuri, oameni şi vremuri. Astfel de discuţii de altfel, ca a noastră, se pot auzi la fiecare scară de bloc, la piaţă, la coadă la bancă sau la fiecare poartă de român.

„De ce eşti aşa trist azi, m-a întrebat Nina?”. „Nu ştiu, dar hai să vedem!” i-am răspuns (…). Majoritatea dintre noi cei mai trecuţi de 40 de ani am fost educaţi în spiritul ideilor proletare (să munceşti, să nu minţi, să nu furi, să ajuţi, etc) nu foarte diferite de cerinţele unui bun creştin. Partea negativă a acestei educaţii primite a fost faptul că am fost învăţaţi, ne-am obişnuit (de ce oare?) să trăim fie în trecut (din amintiri) fie cu speranţa unui viitor măreţ, luminos, grandios şi care o să se materializeze eventual pe lumea cealaltă.

Acesta ar fi motivul principal pentru care atunci când aducem vorba de prezent, suntem atât de nefericiţi. Pentru că speranţa este cea care ne ţine verticali şi ea e cea care moare ultima (eu personal cred că murim cu regretul), toţi liderii politici, religioşi, anali-ştii sau soci-ologii promit sau vorbesc despre o societate ideală  care va funcţiona cândva în viitor şi în care oamenii vor avea de toate, vor fi liberi şi eventual nu vor mai avea nevoie să fie conduşi de guverne, instituţii sau reguli. (…)

Trăind în imaginaţie sau imaginar, refugiindu-se în vis, românii nu mai văd (sau nu mai vor) prezentul cenuşiu ipocrit iar nefericirea actuală devine astfel redusă în intensitate sau chiar neînsemnată. Televiziunea, noua religie a mileniului în care am intrat, cel mai eficient instrument de condus masele populare, are grijă să ne ofere cu generozitate iluzii sau gumă de mestecat/anesteziat pentru creier.

Tinerii noştrii însă, care au primit o altfel de educaţie postrevoluţionară, care nu prea citesc cărţi şi nici la telenovele nu prea stau, nu mai cred la fel de mult în aceste promisiuni, himere sau poveşti. Iată ce îmi spunea un tânăr  severinesc cu ceva timp în urmă: „când Iisus a fost întrebat când va veni, a răspuns: „Foarte curând!”, o promisiune incertă care poate însemna mii de ani sau niciodată iar ideea că ar exista un Dumnezeu undeva care ne iubeşte e cel mult o glumă bună!” Fără comentarii!(…). Consecinţa imediată a stingerii entuziasmului tinerilor mai ales, („en”-înăuntru, „theos” – Dumnezeu) este aprinderea flăcării depresiei, deprimării. Ce este paradoxal, îi mai spuneam prietenei mele, este că depresia se regăseşte mai mult în rândul populaţiilor şi ţărilor bogate şi mai puţin la cele sărace sau subdezvoltate. De ce oare? Oamenii bogaţi au tot ce le trebuie, au tot ce şi-au dorit în schimb nu mai au vise, speranţă, entuziasm. Ziua de mâine e din ce în ce mai întunecată pentru ei, frica de a pierde banii îi paralizează iar criza aceasta anonimă apărută brusc de nicăieri, fără explicaţii coerente o face încă şi mai neagră. (…)

Viaţa nu va înceta niciodată să fie paradoxală şi probabil asta o face să fie atât de frumoasă, de mirifică. Pentru că dacă eşti sărac îţi e foame, dar dacă eşti bogat şi ai de toate, nu mai ai poftirea, râvna, voirea, idealul pentru care ai plecat cândva la luptă. Dintr-un anume punct de vedere, oamenii care au eşuat, rataţii de lux, sunt tocmai cei care au cunoscut succesul. Ei au milioane de euro şi tot atât de multă frică (nu mai au somn). Ei au sperat că atunci când vor avea bani mulţi vor avea o viaţă liniştită, împlinită, însă tensiunea care i-a condus toată viaţa a devenit starea lor firească, modul lor de a fi şi când au ajuns să aibă milioanele pe care le-au dorit atât de mult, constată că nu se mai pot afla pacea sufletească.

Neliniştea indusă de banii mulţi, frica de a nu redeveni săraci, grija afacerilor nu îi lasă să fie tihniţi, să se relaxeze. Aşadar se poate afirma fără riscul de a greşi că ei de fapt nu au câştigat nimic, că ei sunt de fapt nişte învinşi. Au pierdut liniştea şi sănătatea strângând bani, nu mai au sensibilitate, nu mai ştiu ce este frumuseţea, şi mai grav, cred că orice se poate cumpăra cu bani.

Bucuria este un sentiment care trebuie cultivat cu grijă şi delicateţe, este o artă, o ştiinţă care te pune în legătură cu marile lucruri ale vieţii şi uneori în satele noastre între ţăranii modeşti o mai poţi întâlni uneori. Majoritatea oamenilor noştrii bogaţi sunt goi şi pustii şi din acest motiv ei pot fi consideraţi săraci. Cei mai săraci dintre noi. Sunt oameni săraci, dragă Nina, care au o fiinţă interioară extrem de bogată şi am în minte chiar acum o femeie de la munte pe numele ei Domnica Trop care este săracă material dar are un suflet mare şi frumos cât toată România (…).

În Occident unde oamenii au ajuns la un nivel material foarte ridicat, la o treaptă situată sus comparativ cu ţările sărace, aceşti oameni sunt statistic cei mai predispuşi la ipocrizie, nebunie, depresie, sinucidere (de ce suntem noi fascinaţi de toţi aceştia care vin la noi şi ne facem „preş” în faţa lor?). În Occident sunt cei mai mulţi psihanalişti la numărul de locuitori dar la fel de rataţi ca şi bogaţii lor pentru că deşi văd toată ziua depresii, disperări, ei nu sunt în stare să se trateze nici măcar pe ei înşişi. (…)

În această scurtă viaţă, aşadar, cel mai important lucru este după părerea mea, să îi dăm un sens iar bucuria, iubirea, dragostea, sărbătoarea, generozitatea pot da sens vieţii.(…)

Din fericire,îi mai spuneam Ninei, există chiar lângă noi, în Severin oameni cu bani dar şi cu suflet generos, nespurcat de milioanele strânse şi care nu stau pe gânduri când e vorba să ajute. Se spune că Dumnezeu „lucrează” tot prin intermediul oamenilor şi atunci îi ajută pe unii „să aibă” (cum ar fi Doamna pe care o ştie şi Nina) ca să poată „cu ce” atunci când El decide că o făptură are urgentă nevoie. Atunci depresia, nefericirea se topeşte în mulţumire şi o fericire nesperată apare străluminând atât viaţa celui ce are cât şi pe cea a celui ce primeşte. Undeva, nu ştim unde, Dumnezeu zâmbeşte mulţumit…

Ce atitudine avem în faţa problemelor?

A  recomanda cuiva să nu mai fie preocupat de probleme e ca şi cum i-ai spune să nu mai facă baie sau să nu se mai spele pe dinţi.

Majoritatea oamenilor cred că rezolvarea problemelor înseamnă lupta cu ele, efortul, implicarea asiduă.

A fi concentraţi mereu asupra problemelor – oricare ar fi acestea, înseamnă a le ţine vii în mintea noastră, adică o reţetă sigură de a ne împiedica să trecem de ele.

Atunci când ne-am tăiat într-un ciob am alergat la spital unde am fost curăţaţi, cusuţi, pansaţi. Am lăsat rana să se vindece fără să o zgândărim, fără să o analizăm zilnic de o sută de ori. Rana se vindecă de la sine dacă suntem liniştiţi şi o tratăm cu blândeţe.

Problemele noaste trebuie tratate, „vindecate” asemănător. Gândurile pe care ni le facem în legătură cu problemele generează emoţii, reacţii mari consumatoare de energie. Frica, furia, nerăbdarea, negativismul ne ţin pe loc sau ne opresc din drum.

Un prieten imparţial ne va spune că la oricare problemă există o soluţie; dar noi nu suntem în stare să o vedem deoarece suntem prizonierii propriilor noastre reacţii emoţionale.

În loc să ne agităm, să ne lamentăm, în loc să ne ocupăm mintea cu amănunte penibile, să ne liniştim, să ascultăm, să reflectăm detaşaţi. Înţelepciunea noastră profundă, tăcută, va ieşi la suprafaţă odată cu soluţia. Prietena nostră liniştită – intuiţia ne va oferi soluţia la problemă. Cu cât mai liniştiţi vom fi în faţa problemelor, cu atât mai uşor vom reuşi să le rezolvăm.

Să râdem mai mult de noi înşine

Oamenii care se iau prea mult în serios, care îşi contabilizează greşelile, sunt cei care le repetă cel mai des.

Atenţia este instrumentul cu care operează creierul; dacă atenţia noastră este „prinsă” de amănunte confuze, neinteresante, contradictorii, comportamentul nostru va fi la fel, deoarece el urmează „indicaţiile” creierului la fel cum face un câine credincios.

Energia mentală este cel mai puternic instrument de care dispunem. Putem s-o risipim cu detalii, griji, amănunte  sau s-o investim în soluţii, în ocazii favorabile.

Mintea pozitivă va înţelege sugestiile şi va mobiliza organismul pentru a împlini lucrurile care contează cu adevărat.

A fi de partea pozitivă a situaţiilor înseamnă a economisi energie psihică sau mentală, înseamnă a „cheltui” această resursă eficient. A rămâne bine dispuşi în orice situaţie nu înseamnă a fi insensibili sau „nesimţiţi”, ci înseamnă a refuza să creezi o problemă suplimentară. Umorul ne ajută „să rupem lanţul ghinionului” şi să vedem pădurea (ansamblul problemei) şi nu doar copacii (amănuntele).

Fiecare problemă conţine soluţia în ea însăşi. Când suntem prea serioşi nu mai putem vedea soluţiile, răspunsurile.

A râde în faţa greutăţilor (chiar şi în gând) este o atitudine sănătoasă şi o modalitate eficientă de ieşire din impas.

Pilulă cu …minte

Publius Crassus Dives Mucianus – Pontifex Maximus consul roman, fiul lui Mucius Scaevola, în anul 131 î.Ch, se afla sub zidurile cetăţii greceşti Pergamos condusă de Aristonikus.

Dorind să dărâme porţile pentru a intra şi a o cuceri, el dă ordin să i se aducă cel mai mare buştean pentru a-l folosi pe post de berbece. Meşterul corăbier la care a ajuns soldatul roman, i-a explicat că un buştean mic ar fi fost mult mai bun, însă soldatul îngrozit la gândul de a nesocoti ordinul comandantului, a insistat că îl vrea pe cel mai mare. Meşterul – specialist în catarge şi corăbii, a promis că o să-l trimită pe cel mare dar până la urmă l-a trimis tot pe cel mic, având convingerea că el are dreptate. Crassus s-a înfuriat teribil şi a trimis numaidecât să-i fie adus cu explicaţii cu tot. Specialistul a adus schiţe şi s-a apucat să explice principiile vectoriale ale forţelor compuse care sunt generate (mai mari în cazul unui buştean mai mic), însă consulul, după ce l-a ascultat cu răbdare până la capăt, a dat ordin să fie biciuit şi omorât, lucru care s-a şi întâmplat, lipsindu-se astfel de un foarte bun inginer constructor. Maistorul anonim nu ştia că vorbele nu sunt neutre aşa cum este ştiinţa sau raţiunea; el a ofensat orgoliul consulului contrazicându-l iar acest gest l-a costat viaţa. Aşa de rău l-a înfuriat nesupunerea corăbierului pe roman, încât acesta nu s-a mai putut concentra la asediul asupra grecilor iar aceştia l-au învins, consulul fiind urmărit de Aristonikus şi înjunghiat pe la spate (când a fost prins a refuzat intenţionat să-şi spună identitatea pentru a nu îndura umilinţa de a fi capturat viu).

Majoritatea oamenilor cred că doar ei au dreptate şi, din acest elementar şi simplu motiv, rareori se lasă convinşi doar de cuvinte. Oricât de bune şi articulate ar fi argumentele noastre, oricât de buni oratori am fi, ele cad în nişte urechi surde. Acela care perseverează în dispută şi aduce argumente după argumente, de fapt îşi sapă singur groapa, aşa cum a făcut şi talentatul corăbier.

Ce facem când vrem totuşi să fim convingători?

Evităm citatele (mai ales cele religioase din Biblie) sau datele statistice greu de verificat (pentru urechile ascultătorului sunt doar „vorbe” care nu îl costă nimic pe cel ce le rosteşte). Expunem în cuvinte simple fapte pentru că  faptele sunt greu de contrazis şi de obicei au sens. Nimeni nu se va lua la trântă cu dovezile evidente.

Când argumentăm verbal, e ca şi când ne-am da într-un scrânciob: urcăm, coborâm, urcăm, coborâm dar nu înaintăm deloc. Când aducem argumente după argumente, nu putem şti ce ecou trezesc acestea în mintea celui din faţa noastră pentru că el are o cultură, o memorie a experienţelor diferită de a noastră şi chiar dacă este de acord amabil şi ne ascultă politicos, de fapt  s-ar putea să îi stârnim resentimente puternice independente de voinţa noastră. Mai bine îl lăsăm pe interlocutorul nostru să fie sus („deasupra”) unde are impresia că se află şi lăsăm apoi gravitaţia să îl aducă cu picioarele pe pământ, lângă noi, pentru a putea apoi înainta…

Din nou despre manipularea chimică

Aldous Huxley scriitor şi filosof celebru (descendent dintr-o familie care a dat mulţi oameni brilianţi în domenii diferite), este frecvent întâlnit mai ales prin citatele sale: “Daţi-mi o speranţă şi voi construi un univers” sau “Experienţa nu este ceea ce ţi se întâmplă ci ceea ce faci cu ce ţi se întâmplă” sau “Există un singur colţ din Univers pe care ştii sigur că-l poţi face mai bun – şi acela eşti tu însuţi”.

În 1959, acest Aldous Huxley (unul din mentorii spirituali ai lui Mircea Eliade) afirma că „în perioada în care generaţia următoare va trăi vor exista metode “chimice” de a face populaţia să îşi iubească servitudinea şi să se creeze un fel de lagăre de concentrare fără durere pentru întreaga societate.  Astfel oamenilor li se vor lua toate libertăţile şi drepturile însă nici nu vor realiza lucrul acesta pentru că le va fi constant distrasă atenţia şi distrusă dorinţa de a lua atitudine.Totul va fi o spălare a creierelor prin metode chimice sau farmaceutice”. Iată că din 1959 au trecut peste 50 de ani şi “generaţia viitoare” de atunci, suntem chiar noi.De curând, Dr. Roy Bakay şi Philip Kennedy de la Universiatea Emory, au realizat un implant cerebral electronic activat prin puterea gândului şi care permite unei persoane tetraplegice să mişte un cursor pe ecranul unui calculator doar gândindu-se la mişcarea ce urmează s-o facă. Psihiatrul Robert Jay Lifton, în cartea sa apărută încă în 1961 – Thought Reform and the Psychology of Totalism: A Study of “Brainwashing” in China” descrie 8 metode foloside în mod curent în scopul manipulării indivizilor. Amintim aici controlul total asupra informaţiilor, mijloacelor de comunicare pentru izolarea individului de restul societăţii, manipularea experienţelor mistice care apăr în mod “spontan” pentru demonstrarea existenţei autorităţii divine (aşa cum procedează o mulţime de culte), inocularea sentimentului de culpabilitate la nivelul individului, mărturisirea “păcatelor” în faţa unei autorităţi, existenţa unei doctrine sau ideologii care să susţină un anume “Adevăr absolut”, modificarea, denaturarea schimbarea înţelesului cuvintelor, a limbajului pentru a putea susţine schimbarea modului de gândire, şi aceste metode extrem de rafinate merg până la renunţarea voluntară la existenţă.De curând au apărut documente privitoare la un proiect ordonat şi condus de serviciile secrete americane – MIKULTRA  Dr. Sidney Gottlieb, fiind cel care l-a demarat în 13 aprilie 1953 (MK- criptonim descoperit în documentele U.S. Central Intelligence Agency, fiind codificat ca “proiecte sponsorizate de divizia de servicii tehnice a CIA” în anii ’50-’60) ca un răspuns la tehnicile de control asupra creierului sovietice, chineze, nord-coreene, aplicate pe prizonierii SUA ai războiului din Coreea. Un document din 1955 dă indicaţii despre amploarea metodelor propuse spre cercetare cum ar fi: substanţe care provoacă gândire ilogică, impulsivitate până la punctul în care o persoană poate fi discreditată în public, etc. Documentele CIA nedistruse (puţine, de altfel) arată că au fost investigate, în scopul controlului minţii, diferite mijloace “chimice, biologice, radiologice”. In 1964 proiectul a fost redenumit, devenind MKSEARCH, încercând să se realizeze “drogul perfect al adevărului”, utilizând multiple substanţe în interogatoriile spionilor ruşi din timpul Războiului Rece. Iată că ceeace anticipa genialul Aldous Huxlex (iar contemporanilor lui li se părea o pură ficţiune), am ajuns să recunoaştem ca fiind evident şi real. Suntem înconjuraţi de mii de substanţe chimice pe care le introducem în corpul nostru zilnic şi despre care nu avem habar decât că sunt “comestibile” şi pe care le “poftim” iar şi iar amăgindu-ne că “iată, viaţa are gust, merită să fie trăită!”. Manipularea chimică a ieşit demult de pe porţile spitalului de psihiatrie unde bolnavii sunt “liniştiţi” prin metode chimice şi o regăsim la noi pe masă, în pahar sau în farfurie. Una din cele mai perfide astfel de substanţe care ne manipulează chimic până la distrucţia totală a neuronilor şi moarte, este glutamatul de sodiu (monosodic) – cel care dă o puternică “savoare” alimentelor. Glutamatul monosodic (E 621) este un neurotransmiţător care face parte din “bagajul” chimic normal al organismului nostru (este responsabil, alături de alţi nerotransmiţători (ca acidul aspartic), de funcţionarea corectă a sistemului nervos, dar păstrând obligatoriu o proporţie echilibrată a concentraţiei acestor neurohormoni pentru o corectă funcţionare (în special a creierului). Toate organele interne din corpul nostru conţin receptori ai glutamatului, adică reacţionează specific la prezenţa acestei substanţe. Suprastimularea/supraexcirarea acestor receptori (din creier dar şi din celelalte organe) duce la numeroase dezechilibre interne şi la probleme de sănătate care copiază/mimează/simulează simptomele altor boli (fibromialgie sau aritmie cardiacă, de exemplu), boli care sunt greşit diagnosticate de medici (uneori ani de zile). Aceştia emit reţete scumpe cu medicamente şi mai scumpe (trăiască industria chimică “salvatoare”) şi care au la rândul lor o mulţime de efecte secundare periculoase. Sclavul apetitului, pofticiosul, gurmandul nestăpânit care vrea să trăiască doar prin senzaţia pe care i-o oferă câteva zeci de papile gustative supraexcitate, va constata într-o bună zi că este un ratat nefericit, că viaţa lui este mizerabilă iar medicii îi vor devenii cele mai vizitate şi mai apropiate persoane. Dar despre acţiunea concretă a acestui amplificator al “gustului” care ne face dependenţi de anumite “arome” într-un articol viitor.

Neuromarketingul – ştiinţa profitului maxim

În Statele Unite ale Americii s-au scris rafturi întregi de cărţi destinate oamenilor de afaceri despre rolul cuvintelor (în special al metaforelor) sau al substanţelor chimice (precursori de neurotransmiţători cerebrali) folosite în manipularea comportamentului unui om sau al unui grup de oameni. Despre aceste metafore (cele mai importante/cunoscute numite şi cei „şapte uriaşi”) şi despre impactul lor asupra creierului nostru emoţional reactiv (amigdala cerebrală), am mai vorbit. La Universitatea Harward de exemplu, există un laborator (ZMET) condus de Gerald Zaltman (Professor of Business Administration Emeritus la Harvard Business School şi doctor în sociologie la Universitatea Johns Hopkins) care studiază comportamentul consumatorilor căutând răspunsuri la diferitele atitudini/reacţii ale acestora (Zaltman a obţinut şi un patent cu numărul US Patent 5436830 şi colaborează cu majoritatea firmelor celebre din top 500 Fortune – Procter-and-Gamble, Coca Cola, Audi, Pepsi, Kraft, Motorola, BMW, etc). El este cel care în anul 1999 foloseşte pentru prima dată termenul de “neuromarketing”, o asociere aparent năstruşnică de cuvinte, dar care de fapt ne orientează atenţia asupra celei mai discrete dar şi celei mai profitabile industrii. Toată lumea ştie azi că neurologia împreună cu imagistica medicală studiază creierul uman în scopuri medicale. Este adevărat, doar că acestea şi-au dat mâna cu marketingul pentru a afla care sunt reacţiile creierului nostru la mesajele publicitare, la imaginile din reclame sau de pe etichete, la foşnetul care se aude când deschidem o pungă cu dulciuri sau la zgomotul făcut de motorul unei motociclete, cum iau structurile noastre cerebrale deciziile, care sunt cele mai puternice/eficiente/sigure mesaje/metode de influenţare (pentru firmele cu brand puternic cuvântul “eşec” iese din discuţie) şi cum se poate creea dependenţa de un anume produs (în termeni de marketing- “fidelizarea clientului”). Termenul “amorsare” des folosit în această industrie a manipulării se referă la reacţiile electrochimice care au loc în creier atunci când acesta primeşte o informaţie. Agenţii publicitari cunosc importanţa repetării mesajelor lor pentru a atenua amorsarea electrochimică din creierul nostru (indiferenţa/uitarea/nepăsarea faţă de mesajele lor astfel încât să fie create trasee neurale puternice – asimilare şi care să aibă ca finalitate actul cumpărării produsului lor). Războaiele dintre marile corporaţii se dau de fapt în interiorul creierelor noastre fără ca noi să avem măcar habar iar zonele cele mai vizate sunt aria laterală sau posterioară a cortexului prefrontal (aria 46 decizională) sau centrii “recompensei” din hipotalamus dar şi hipocampul – sediul tuturor amintirilor noastre. O cercetare a neuromarketingului, (devenită celebră şi care arată că acesta are aplicabilitate în multe alte domenii profitabile – dar nu pentru noi) pe baza mesajelor din ultima campanie electorală din Statele Unite, a dezvăluit faptul că în cele mai multe cazuri creierul republicanilor răspunde diferit de cel al democratilor la imaginile cu atentatele de la 11 septembrie 2001 de la World Trade Center. Această nouă “ştiinţă” a vânzării şi manipulării creierelor este comparată de specialişti cu un modern “avion de vânătoare american” şi aşa se explică de ce un banal spot publicitar difuzat de televiziunile occidentale poate ajunge să coste milioane de dolari (firma Buick a folosit astfel de strategii moderne şi şi-a sporit vânzările de la 9% la peste 40% pentru fiecare dealer). În decembrie 2002 Adam Koval, fostul ofiţer de operare şef al Institutului de Ştiinţe BrightHouse Thought şi lider în neuromarketing a afirmat că “piaţa neuromarketingului oferă posibilităţi de  introspecţie fără precedent în mintea consumatorilor”. Criticii acestei noi “ştiinţe” afirmă că produsele promovate de dragul profitului duc la obezitate, diabet, cancer, vicii sau alte patologii greu de corectat sau de controlat şi pentru că unele din ele au deja proporţiile unor epidemii, se afirmă că această metodă de promovare (controlul/subjugarea minţiilor) nu este deloc benefică. În iulie 2004 câteva organizaţii non-profit din SUA au cerut Senatului din Congresul american o anchetă federală cu privire la neuromarketing. Rezultatele acesteia însă, încă mai sunt aşteptate. va urma

Deprimarea este o …modă?

„Emo” este o prescurtare de la cuvântul englez „emoţional”. Adolescenţii „emo” poartă ochelari cu lentile negre şi eşarfe lungi închise la culoare.
Consecinţa non-comunicării cronice dintre părinţi şi copii este vulnerabilitatea şi posibilitatea absorţiei masive de dezinformare având ca finalitate chiar autoextincţia sau sinuciderea.

Un copil bine crescut, informat, educat corect nu va alege niciodată ca soluţie la vreo problemă sinuciderea deoarece, el înţelege perfect că atunci naşterea nu ar mai avea nici un sens.
Copii care au aderat la aşa numita modă „emo” sunt copii cu deficienţe grave de gândire.

Aceşti copii se autoexclud din grupurile sociale, se automarginalizează şi în final, în cel mai fericit caz, ajung candidaţi perfecţi pentru secţiile de boli mintale.
Soluţia cea mai uşoară şi cea mai eficientă pentru a rezolva această problemă din ce în ce mai des întâlnită, este comunicarea cu aceşti copii nefericiţi. Părinţii sunt primii chemaţi să umple acel gol din sufletul propriilor lor copii. Acceptarea, înţelegerea frământărilor, rezolvarea nevoii copilului de răspunsuri sunt „medicamente” pe care un părinte responsabil le poate administra fără să se teamă de eventuale efecte secundare.

Aceşti copii hipersensibili trebuie atraşi şi implicaţi în rezolvarea unor probleme pentru a-i ajuta să înţeleagă, să conştientizeze responsabilitatea şi importanţa lor pentru mediul social.Îi vom ajuta să înţeleagă şi să accepte că deşi oamenii sunt egoişti, ei merită totuşi încrederea noastră;îi vom ajuta să accepte existenţa defectelor în viaţa noastră dar şi posibilitatea corectării acestora plecând de la principiul cauză-efect.

Încet – încet ataşamentul copilului faţă de noi va creşte progresiv şi va începe să ne povestească despre frustrările lui, despre neînţelegerile lui, despre soluţiile pe care el le consideră potrivite la o situaţie dată.
Viaţa lui va căpăta coerenţă şi bucuria va înlocui disperarea, tristeţea, dorinţa de suicid.

Creierul – totul e în mintea noastră

Creierul nostru are trei componente care funcţionează, care au reguli ce le transformă în anumite situaţii în centre de comandă autonome. De exemplu sistemul limbic (amigdala cerebrală) primeşte printr-o sinapsă unică informaţiile care vin prin cele cinci simţuri (văz, auz, miros, tactil, gust) şi care au un traseu „consacrat”ascendent spre neocortexul analitic raţional. În situaţii de criză acest creier limbic sau emoţional preia fulgerător „comanda” şi poate să ne determine să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut nicodată.

Spre deosebire de creierul prefrontal (cel care ne diferenţiază de animale – sediul gândirii, logicii şi deciziilor raţionale), creierul inferior, limbic şi reptilian nu face deosebire între lucrurile imaginate şi cele reale, între „fapte” şi „ficţiune”, între sexul real şi cel imaginat – reacţiile sale emoţionale şi hormonale fiind identice. Pentru că în prezent majoritatea oamenilor primesc educaţia prin intermediul presei, televiziunii sau sub formă de bârfă, creierul lor emoţional se va raporta cu seriozitate la aceste informaţii depozitate de prin tabloide sau de la televiziunile de scandal sau de la vecina de palier la fel ca la experienţele de viaţă reale. În această situaţie deprimantă desigur, (suntem „prizonierii” propriului nostru creier?) există o veste bună: atunci când ne dăm seama că anumite porţiuni ale creierului nostru „ne stau în cale”, putem scurcicuita aceste porţiuni contraproductive şi le putem valorifica pe celelalte care abia aşteaptă să ne ajute să ne îndeplinim scopurile, speranţele, visele, aspiraţiile.

Faptul de a ne da seama că avem anumite zone în creier care ne pot împiedica, bloca, este un pas uriaş în a le „rearanja” cum trebuie
Dacă ne propunem să fim doar „suficient de buni” adică ne acordăm standardelor stabilite de ceilalţi, vom deveni prizonierii mediocrităţii. A fi conectaţi la potenţialul nostru adevărat, real, înseamnă a ţinti în fiecare moment spre ceeace este posibil. În această opţiune sau demers pozitiv, creierul nostru ne poate fi un puternic aliat.

Orice imagine, sunet, proiect activează celulele cerebrale – neuronii iar aceştia încep să reacţioneze chimic. Formează conexiuni noi, produc mai multă energie electromagnetică (măsurabilă pe EEG), remodelează terminaţiile nervoase, sau, revitalizează ansamblul creierului. Pentru a consolida zonele cerebrale activate de acest tip de priorităţi orientate spre ţintele propuse, este nevoie de exerciţiu. Există şi zone cerebrale reacţionare care se opun schimbărilor biochimice iar acestea nu trebuie subestimate deoarece matricea lor este profundă. Însă, un lucru e sigur – întreaga structură a creierului poate fi modificată prin gândire şi exerciţiu (neuroplasticitate).


O descoperire uluitoare stă la baza reconsiderării procedeelor de recuperare kinetomotorie. Un muşchi poate fi fortificat fizic prin simpla vizualizare a întăririi lui. În cadrul unui experiment, treizeci de adulţi au efectuat un exerciţiu pur „mental” timp de 15 minute zilnic timp de 12 săptămâni imaginându-şi repetarea unui exerciţiu de forţă pentru degetul mic şi cot. La sfârşitul experimentului toţi participanţii aveau forţa crescută cu 35% – fără să ridice vreun deget, literalmente!
Cortexul cingulat anterior este un fel de „schimbător de viteză” al creierului în ceeace priveşte comportamentul. Când acesta nu funcţionează bine, în loc să fim flexibili şi cu mintea deschisă, vom fi blocaţi în gânduri depresive, sau atitudini negative.


Când ne propunem o ţintă posibilă, începem să ne transformăm. Devenim o persoană originală cu o personalitate pozitivă care nu se dă în lături şi merge înainte. Descoperim mijloace mai bune pentru a ne depăşi în loc să facem mereu aceleaşi lucruri la care am stabilit deja că suntem grozavi.
A ne mulţumi cu statutul de „grozav” este începutul declinului. Revista prestigioasă Forbes declară anual care este cea mai bună Companie de afaceri. Statistic, dintre cele 500 de companii declarate campioane în anul 1955, 70% au dat faliment iar din cele 500 nominalizate în anul 1979 aproape jumătate nu mai există. Dintre cele aflate pe listă în anul 2000, deja 30% au dispărut deja.
De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că creierul nostru nu suportă presiunea statutului de „grozav” care necesită o permanentă adaptare şi schimbare. Ssiemul nervos amigdalian primitiv iubeşte foarte mult rutina şi consolidează obiceiurile repetitive. De asemeni el nu vrea ca noi să plecăm în aventuri necunoscute. El nu este îngrijorat cât timp nu există nici o schimbare. Întrucât există o mulţime de conexiuni nervoase între nucleul amigdalian şi cortexul raţional superior acest lucru înseamnă că emoţiile ne influenţează gândirea mai mult decât poate gândirea să influenţeze sentimentele.
Sistemul limbic posedă ceeace se numeşte „memoria emoţională a experienţelor” – MEE.

Asta înseamnă că MEE conţine informaţii de tipul „repetă acţiunea” sau „evită acţiunea”. Cu cât ne vom implica mai mult emoţional în activităţile planificate cu atât mai mare va fi motivaţia de a le realiza. Sistemul limbic şi MEE sunt o armă cu două tăişuri: pe de o parte, pentru că ne place succesul, ne îndeamnă la acţiune, pe de altă parte ne împiedică sugerându-ne să fim prudenţi din frica de eşec.
Pentru a începe un proiect nou, trebuie mai întâi să-l instituim în creierul nostru ca posibilitate. Cortexul prefrontal este locul unde apar şi se dezvoltă idei noi. El ne ajută să facem planuri, strategii, şi tot el le asamblează într-un tot unitar. El este cel care ne „desprinde” de obiceiuri, tradiţii sau frici şi el este cel care transformă intenţia în acţiune.
Dar, cortexul prefrontal nu ne ajută la fel de bine când acţiunile noastre sunt orientate spre repere exterioare cum ar fi satisfacţia de a fi mereu „grozav” sau de a repeta ceeace s-a stabilit că e bine aşa cum ne sare în ajutor atunci când ne propunem satisfacţii interne şi profunde.
Explicaţia se poate rezuma în trei cuvinte: „jocul sumei zero”. Cu alte cuvinte ori de câte ori vom adopta mentalitatea (mult şi greşit recomandată) competitivă, plecând de la principiul că trebuie neaparat să îi învingem pe ceilalţi pentru a ne atinge scopurile, vom deveni inevitabil noi înşine victimele acestei mentalităţi.

Competiţia inhibă învăţarea şi creativitatea specifice lobilor prefrontali pentru că atenţia noastră (instrumentul care dirijează energia creierului) este îndreptată fie spre ceilalţi competitori, fie spre câştigarea cu orice preţ chiar cu obţinerea unor favoruri necinstite, fie spre obiectivele imediate. Competiţia stimulează secreţia hormonilor de stres şi activează zonele inferioare ale creierului. Cuvintele care semnifică sau care ne duc cu gândul la ideea de competiţie („mai bine”, „mai tare”, mai mult”, „mai repede”, etc) dublează nivelul hormonilor de stres.

Antrenorii atleţilor le amintesc acestora că „performanţa e superioară atunci când nu exerciţi nici o presiune asupra ta”. Sau cum afirma un cercetător celebru în domeniu: „performanţa superioară nu numai că nu necesită competitivitate; este necesară chiar absenţa ei”.
Persoanele excepţionale (care cunosc succesul pentru mult timp) înlocuiesc ideea de a trece linia de sosire înaintea altora cu ideea de a depăşi cea mai bună performanţă a lor realizată până în momentul respectiv.

Atunci trecerea linie de sosire se face doar de dragul performanţei în sine obiectiv care se bucură de sprijinul structurilor cerebrale superioare şi inferioare.
Predicţiile experţilor au fost de multe ori o piedică pentru progres. Iată câteva exemple de predicţii lansate de experţii ai timpului: „nimeni nu va pune piciorul pe Lună”, „există o piaţă mondială pentru maxim 5 computere”, „niciodată cărţile de credit nu vor înlocui banii”, „e-mail-urile nu vor avea niciodată succes”, „poşta Prioripost nu va avea succes niciodată în business”, etc. Louis Lumiere care a deschis primul cinematograf din istorie la Paris a declarat că „cinematograful este o invenţie fără nici un viitor comercial” şi l-a închis tot atunci când comisarul-şef al Biroului de Brevete de Invenţie al SUA Charles H Duell şi-a dat demisia afirmând că „tot ce poate fi inventat a fost inventat”. Celebrul Arthur C Clarke a spus: „când un distins savant declară că există ceva posibil, are întodeauna dreptate. Când declară că există ceva imposibil, foarte probabil greşeşte”.


Activarea şi angajarea cortexului nostru prefrontal pentru realizarea performanţei înseamnă în primul rând imaginarea unor lucruri mai performante decât cele mai bune realizate de noi până în prezent. Pentru a creşte performanţa personală, ar trebui să mergem să discutăm cu oamenii inteligenţi care nu sunt satisfăcuţi de lucrurile bune realizate, cu colegii dificili, cu clienţii nemulţumiţi care ne solicită la maximum. Ei ne pot oferi stimulul de care avem nevoie pentru a realiza lucruri posibile în loc de a ne mulţumi cu ceeace am făcut deja bine. Viitorul este rescris în fiecare zi de o nouă faptă. Ceeace a fost progres ieri, azi poate fi demodat. Oamenii performanţi (cei care se menţin în top) pornesc la drum cu un concept concret bine definit al scopului „imposibil”, apoi construiesc un drum de acces care le conectează lumea de aici şi de azi cu lumea de acolo, din mintea lor. În prezenţa unor stimuli puternici emoţionali, creierul face translaţia spre o stare numită „stare motivaţională” prin care procesează informaţii din toate zonele cerebrale şi generează un comportament orientat spre îndeplinirea obiectivelor propuse. Angajarea totală a sistemului nervos din inimă (cei 40 000 de neuroni independenţi despre care am amintit – descoperire recentă) şi conectarea lor prin intermediul MEE (memoriei emoţionale a experienţelor), transformă gândirea noastră obişnuită (gen „luptă cu incendiile”) într-una progresivă, perfect orientată spre Ţintele-Superioare-Celor-Obişnuite.

Persoanele care au cunoscut cel mai mare succes, indiferent în ce domeniu, şi-au propus lungi orizonturi temporale (peste 5 ani sau mai mult în viitor). Acest orizont mental care este mai mult decât o imagine, este catalizatorul, combustibilul care ne propulsează înainte. Acesta trebuie vizualizat înainte de a merge la culcare şi imediat la trezire. Radarul nostru interior va fi astfel reglat corect spre obiectivele propuse.

Creierul femeii – cum funcţionează

Oamenii de ştiinţă au aflat, în sfârşit, cum funcţionează mintea, creierul unei femei…

Câtă precizie! Uimitor…

Fiecare din biluţele acelea albastre reprezintă un gând despre ceva care trebuie făcut, o decizie sau o problemă care trebuie rezolvată.

Bărbaţii au doar 2 biluţe şi acestea le ocupă în întregime toate gândurile…

Cel mai bine păzit secret

Cel mai bine pazit secret

By eliberareamintii

top_secret1.gif

Asa cum va explicam aici ► despre puterea conditionarii, as dorii sa va expun si efectele conditionarii prin religie. Practic oamenii isi inregimenteaza copiii in sisteme si scari de valori axiomatice derivate din religie. Copiii nestiind mai nimic despre lume isi vor strucutra informatiile si ideile functie de algoritmul imprimat de parinti. Asistam practic la o puternica si aproape ireversibila mutilare a perceptiei asupra realitatii de la varste fragede.

Lasand la o parte conditionarile religioase si sociale care ne-au fost insuflate si uneori impuse, hai sa gandim liber ce elemente comune apar in religii si ce elemente sunt intentionat omise. Sa recapitulam mai intai cateva idei expuse in urma cu ceva vreme :

iar apoi sa mergem mai departe.

Vorbind cu multi oameni si citind foarte multe materiale oculte am observat cateva versiuni asupra infinitului. Daca esti o persoana religioasa vei avea un mare soc !
Continuare ►

Oceanul de Spirite

Dumenzeu este o masa amorfa luminoasa ce se afla intr-o alta dimensiune. Majoritatea religiilor converg catre aceasta idee. Identitatea si constiinta individuala apar doar cand din acest ocean imens de lumina se rupe cate o picatura, iar atunci picatura capata constiinta proprie devenind spirit avand puterea de a alege daca sa se intoarca in ocean (pierzandu-si astfel individualitatea si constiinta proprie, memoria daca vreti), sau dimpotriva sa exploreze posibilitatile aparute in aceasta noua ipostaza.

the_fountain_god1.jpg

O posibila curiozitate a spiritului este experienta de a fii om, probabil ca mai sunt si alte posibilitati in alte lumi. Dintr-o dimensiune superioara unde nu exista timp, deci nici distanta ci doar vibratie, spiritul coboara intr-o dimensiune inferioara, adica in lumea noastra tridimensionala unde incepe sa organizeze materia, sa dea constiinta si uneori chiar ratiune materiei (miracolul vietii).

In prezent s-a facut poteca de cat de multe spirite au venit sa organizeze materia in lumea noastra ; la inceput au fost cateva care au deschis poarta visarii – aceastea au o infinitate de manifestari intr-un mediu inferior, respectiv in lumea noastra tridimensionala.

the_fountain.jpg

Din punct de vedere chimic un om viu fata de un om mort imediat dupa moarte nu este foarte diferit – forta care tine celulele grupate, forta care practic tine materia sa nu se descompuna este sufletul si spiritul. Viul se naste cu un cod milimetric pentru dezasamblare moleculara, lucru care nu exista la obiectele facute de om depilda (vezi munti de deseuri). In momentul mortii fizice pentru spirit este o rascruce in care are doua variante :
Prima – poate decide daca sa se intoarca la Dumnezeu, sa fie parte din Dumnezeu – pierzandu-si astfel forma si identitatea (imaginati-va o picatura care cade intr-un ocean, unde este delimitarea ei dupa integrarea in absolut ? Niciunde. Aceasta este adevarata moarte. Religiile prin reprezentarea raiului cam asta fac – te imping sa te integrezi in masa amorfa de energie absoluta, practic sa incetezi in a mai avea constiinta proprie. Asimilare, moarte.

A doua – sa continui sa te reincanezi pentru a-ti mentine statutul individual, evitand a te asimila in marele ocean amorf. O varianta stramba a acestui adevar este prezenta in religiile indine prin karma. Karma este o justificare perfecta pentru foamete si saracie, populatile imbecilizate cred ca au o existenta groaznica datorita pacatelor din vietile trecute. Este o situatie ideala pentru preotime si elita – nu vor avea parte de revolte. Ce manipulare !

Aceasta teorie raspunde perfect la lipsa manifestarii active a lui Dumnezeu in vietile oamenilor, respectiv la pasivitatea acestuia cu privire la vietile si nenorocirile omenilor pe pamant.

  • Daca asa stau lucrurile TU cum iti traiesti viata ? Ce anume devine important si ce anume devine iluzoriu ? Senzatiile, iubirea emotiile sau timpul ? Momentan suntem conditionati sa slujim banul si egoul – drogurile care te subjuga sistemului pentru a muncii 80% din timpul tau pentru cei care detin secretul prezentat mai sus.

Inchisoarea Perceptiei

Aceasta teorie are o doza ceva mai mare de negativitate si o include pe cea de mai sus ; astfel Dumenzeu ramane o masa amorfa de energie care in momentul unei mici diviziuni, picatura nou obtinuta devine spirit avand constiinta, ratiune si libertate de alegere – independenta. Posibil ca primele astfel de picaturi rupte din Dumnezeu, capatand constiinta proprie nu au mai vrut sa mai fie parte din acesta ; ba chiar ar fi creat un mecanism prin care sa divida energia dumnezeiasca pentru a creea din ce in ce mai multe spirite capabile de liber arbitru si constiinta – avem deaface cu arhetipul mitului lui Prometeu care a furat lumina (focul) de la zei.

Partea legata de negativitate apare in momentul in care primele entitati nu doresc ca sufletele intrate in jocul vietii sa mai iasa afara si sa devina parte din Dumnezeu. As face o comparatie cu o companie de telecomunicatii care nu vrea sa-si piarda abonatii.

posibilitati.jpg

Aceasta teorie raspunde perfect la lipsa manifestarii active a lui Dumnezeu in vietile oamenilor, respectiv la pasivitatea acestuia cu privire la vietile si nenorocirile omenilor pe pamant, precum si la o posibila cheie cu privire la doctrina luciferica.

Aceste doua teorii va vor oferii raspunsuri unor intrebari clasice la care biblia si alte religii nu pot raspunde clar :

De unde vin atatea spirite pe pamant si de ce ?
Bibilia nu raspunde clar la aceasta intrebare in schimb explicatia de mai sus o face logic si foarte clar.

De ce nu stim de unde venim si de ce nu stim incotro ne indreptam ? Ce fel de evolutie spirituala poti avea intr-o astfel de orbecaiala ?
Dupa cum vezi nu este vorba de nici o evolutie, viata e pur si simplu un joc fara un scop anume. Daca ar exista un scop acesta ar fi definit mult mai clar pentru jucatori, acestia neavand nevoie sa apeleze la preoti si religii. Practic religiile au aparut ca o rezultanta a intuitiei oamenilor cu priviere la originile lor si totodata ca explicatii empirice cu privire la ostilitatea mediului inconjurator. Mai tarziu religiile au fost folosite ca mijloc de control al comportamentului populatiei in folosul preotimii si al imparatilor.

De ce secretul asupra acestui adevar ?
Intrucat nimeni nu ar mai vrea sa fie sclav, sa mai munceasca pentru altii, sa-si iroseasca viata pentru titluri si onoruri. Elita globala (politica, economica si religioasa) care detine secretul ar murii de foame, ar ramane fara supusi, nu ar mai putea sa se joace de-a razboaiele cu soldatei, iar papa nu ar mai fi adulat. Este atat de simplu.Teama, teroarea, frica e metoda cea mai eficienta de a legitima pierderea libertatii in favoarea securitatii, este war on terror, incalzirea globala, fanatismul religios intretinut artificial, este tot ceea ce mint politicienii pentru prostii creduli care ii aleg frenetic. Totul este un teatru bine regizat pentru ca noi sa le cerem lor “solutia”, iar pentru ei un pretext sub care sa-si justifice pozitia patriarhal dominatoare in fata noastra. Actualmente oamenii sunt formati de sistem sa caute indrumare si in schimbul acesteia sa ofere supunere. Totul se rezuma la control si exploatarea supusilor. Lumea noastra este o lume piramidala a controlului.

Dar Biblia spune ca Dumnezeu l-a facut pe om ?
Citind cu atentie observam ca locatia geografica a gradinii Eden este pe pamant si nu in cer, Edenul nu este raiul, este un loc pe pamant. De aici si din multe alte surse (veriga lipsa, religii babiloniene si indiene) tragem concluzia ca omul in forma actuala a fost facut de niste entitati bipede dupa chipul si asemanarea lor. Se pare ca scopul principal al omului prin noua sa structura somatica oferita de acesti extraterestrii este sa poata incarana spirite mai inalte decat putea inainte. Religiile spun ca la inceput oamenii erau folositi pe post de sclavi de catre zei, iar acestia erau nemilosi, sunt mentionate imperecheri si chiar orgii intre zei si oameni. Oricum un lucru e cert omul nu a aparut pe cale naturala pe pamant.

În timpul războiului din Kuweit armata americană a utilizat dispozitive de mind control

În timpul războiului din Kuweit armata americană a utilizat dispozitive de mind control

de George Preda

Încă din anii ‘70 dr. Oliver Lowery a dezvoltat o tehnologie psihotronică, cunoscută sub numele de Silent Sound Spread Spectrum (SSSS). Considerată strict secretă de Pentagon până în anii ‘90 şi cunoscută în jargonul militar drept „Squad”, această armă psihotronică a fost patentată apoi pentru producţie civilă. Iată cum este descrisă tehnologia în patentul cu numărul #5.159.703, elaborat pentru firma Silent Sounds Inc. în octombrie 1992:

„Un sistem de comunicaţie în care mesaje non-audibile, cu frecvenţe foarte joase sau foarte înalte (ce ies din spectrul de percepţie al fiinţei umane) sunt modulate în frecvenţă şi amplitudine, cu scopul de a propaga vibraţional informaţia, pentru a fi indusă în creier. Transmiterea se poate face prin intermediul unor căşti, boxe sau a unor dispozitive electronice. Mesajele modulate pot fi transmise în timp real sau pot fi stocate pe suport mecanic, magnetic sau optic pentru o transmisiune ulterioară sau repetată către receptor.” Mai simplu spus, aceste dispozitive permit implementarea subliminală a unor gânduri, emoţii sau a unor comenzi de a realiza anumite acţiuni.

SSSS a fost utilizat de armata americană în timpul războiului din Golf, pentru a determina soldaţii inamici să se predea fără să riposteze. Edward Tilton, preşedintele Silent Sounds Inc., face o scurtă referire la Squad într-un interviu din decembrie 1996: „Nu am voie să intru în detalii, informaţiile sunt considerate strict secrete de guvernul american, dar vă pot spune că realizăm în prezent înregistrări pentru guvernul german şi fostele ţări sovietice. Totul, cu permisiunea guvernului SUA, bineînţeles. Vă pot spune însă că sistemul nostru a fost utilizat cu succes în timpul Operaţiunii Furtună în deşert.”

Această declaraţie nu face decât să confirme utilizarea în scopuri militare şi civile a acestei tehnologii şi să completeze o ştire difuzată de o televiziune britanică în martie 1991 sub titlul: „Arme psihologice bazate pe tehnologie de ultimă oră utilizate în Orientul Mijlociu.” Presa americană nu a difuzat ştirea.

„O operaţiune psihologică strict secretă utilizând tehnici Silent Sound a fost realizată cu succes. Oportunitatea de a le utiliza a apărut atunci când sistemul de comunicaţii irakian a fost distrus. Forţele militare irakiene din Kuweit au fost forţate să folosească staţii radio cu frecvenţe medii (FM). Frecvenţele acestora au fost uşor de interceptat şi au permis transmiterea de comenzi militare cotradictorii şi confuze.

Echipele de operaţiuni psihologice americane au utilizat transmiţătoare FM şi în oraşul Al Khafji, care au bruiat staţiile radio locale şi au înlocuit emisiile acestora. Americanii au transmis atunci muzică religioasă şi patriotică irakiană cu mesaje subliminale. Este vorba despre un sistem electronic sofisticat care a „vorbit” direct minţii celor ce ascultau muzica, alterând ritmurile cerebrale, implantând anumite stări emoţionale negative: frică, anxietate, disperare, neajutoare care au destabilizat moralul trupelor irakenie. Sisemul este incredibil de eficient pentru că nu are nevoie să îi spună cuiva să simtă o emoţie, ci pur şi simplu îl face să o simtă.”
Modul de operare al acestei arme psihologice a atras atenţia tot mai multor observatori, corelat cu tendinţa actuală de a impune pe teritoriul Americii şi Europei sistemul de televiziune digitală. Sistemul de relee instalat pentru buna funcţionare a televiziunii digitale are o arie de acoperire aproape completă a teritoriului şi există temerea că el va fi utilizat ca infrastructură pentru utilizarea tehnologilor SSSS de control al populaţiei.

În SUA, trecerea totală şi obligatorie la televizunea digitală este prevăzută a fi realizată până în februarie 2009. 90% din costurile acesteia vor fi subvenţionate de stat, adică din banii încasaţi din taxele şi impozitele plătite obligatoriu de fiecare american. Se estimează costuri de miliarde de dolari. Şi Uniunea Europeană a prevăzut trecerea la televiziune digitală pe întreg teritoriul statelor membre până cel târziu în 2012. De ce atâta grijă pentru ca televiziunea să pătrundă în cele mai îndepărtate colţuri şi oamenii să recepţioneze programe TV la înaltă rezoluţie, de care nici măcar nu au nevoie?

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5673

4 vizitatori online acum
1 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC