> News of the day <

Aura Pană – destin tămăduitor

Într-o zi de toamnă – “mai senină ca de obicei” după cum ar fi spus Lucian Blaga, la poarta mamei Domnica de pe dealu’ Izvernei a ajuns o fată cu ochi mari şi zâmbet timid. Voia doar să-i cânte mamei Domnica. Voia doar să fie ascultată de aceasta. Povestea acestei fete e lungă şi plină … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Interviu cu Mama Domnica Trop

Interviu cu Mama Domnica Trop realizat de Valentin Vasilescu de la RTS cu ocazia inaugurarii Casei Muzeu de la Curtişoara – Gorj.

Oana Pîrvan din Ponoare


 

Toamnă severineană – o sărbătoare care a adunat nu numai fanfare care să bucure auzul, ci şi creatori curajoşi de artă populară. Unul dintre ei Oana Pârvan din Ponoare care, iată, coase, ţese, toarce, etc nu numai cu curaj – cine mai stă să aprecieze o “cămaşă cu râuri” când industria chinezească produce câteva miliioane de textile colorate şi ieftine într-un timp extrem de scurt, dar şi cu multă măiestrie. Unele ţări se întorc la ceeace se cheamă industria “eco”. În Suedia o femeie care lucrează la o cămaşă trebuie musai să fie relaxată şi fericită, pentru că energiile negative se transmit beneficarului. Lucru dovedit de nişte cercetători smintiţi, dar luaţi, iată în seamă. Fetele acestea precum Oana Pârvan, nu numai că generează artă populară românească specifică, adică energii pozitive, re-creatoare, generatoare de spirit românesc real şi autentic, dar îşi fac timp să şi cânte. Iată un cântec de pe ultimul album al Oanei pe care mi l-a dăruit şi pentru care îi mulţumesc încă o dată. Îi mulţumesc de asemeni şi pentru vorbele bune, cuvinte alese cu sfială şi respect pe care m-a rugat să i le duc Mamei Domnica Trop Decanul Academiei de Muzică Populară din Mehedinţi- Isvorul de Suflet Românesc Imaculat de la Izverna. Care este încă în viaţă şi care încearcă, din toate puterile, pe care le mai are, să supravieţuiască cu o pensie de 33,50 lei…

S-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop în localitatea Curtişoara

Ieri 20 septembrie în localitatea Curtişoara, la 9 km de Tg Jiu, s-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop.

Mama Domnica “acasă” la Curtişoara

La eveniment au fost prezenţi oameni de cultură, politicieni, prieteni, familia şi binenţeles Majestatea Sa Mama Domnica Trop Marea Preoteasă a Sufletului Imaculat.

Pentru a fi odihnită a doua zi marţi, la festivitate, Mama Domnica a fost găzduită cu o zi înainte în apartamentul de oaspeţi din conacul Tătărăscu aflat în incinta Muzeului Curtişoara,iar dimineaţa a mers la Biserica fostului demnitar interbelic- Tătărăscu din cadrul muzeului pentru o scurtă rugăciune. Pentru cei ce nu ştiu, Tătărăscu – Primul Ministru iubitor de cultură şi patriot român autentic, este cel care a dat bani pentru ca Brâncuşi să-şi poată ridica operele din Târgu Jiu – Coloana fără sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii.

Au luat cuvântul Dorin Brozbă director de editură şi casă de discuri, Dr Dumitru Hortopan directorul Muzeului „Alexandru Ştefulescu” din Tg Jiu, Profesor Doctor Ion Mocioi – şeful culturii gorjene şi unul din cei mai mari brâncuşologi în viaţă, Ion Călinoiu– Preşedintele Consilului Judeţean Gorj. Au cântat fetele Mamei Domnica,dar şi o mulţime de alţi artişti populari gorjeni sau mehedinţeni.

Întrebat fiind, după terminarea discursului, dacă poate fi făcută o comparaţie între Domnica Trop şi Constantin Brâncuşi, eminentul om de ştiinţă Ion Mocioi a răspuns că această comparaţie este corectă din mai multe puncte de vedere.

casa muzeu Domnica Trop

Lângă Casa „Domnica Trop”, despărţită de un pârleaz, se află Casa memorială „Gheorghe Zamfir” care adăposteşte o parte din obiectele personale ale marelui artist de talie mondială, diplome, trofee, fotografii, albume. Din păcate problemele de sănătate pe care acesta le are l-au împiedicat pe vecinul Domnicăi Trop – marele Zamfir Regele Naiului să fie prezent la întâlnirea de ieri.

Casa Muzeu „Domnica Trop” a fost dăruită cu un bust executat impecabil de artistul plastic severinean Gabi Radovici dar şi cu un tablou – ulei pe pânză- realizat de Andrei Coptil. Reacţia Mamei Domnica la vederea cadourilor a fost una specială. A dorit ca fotografia mamei sale să fie aşezată lângă tabloul pictorului Andrei Coptil şi înainte de a atârna poza alb-negru în cuiul de pe perete înfipt lângă tabloul lui Andrei, Mama Domnica a sărutat cu dragoste fotografia mamei şi a început să plângă încet de dorul mamei ei.

Ca o anecdotă, pentru că i s-a părut că bustul lui Gabi Radovici ce o reprezintă nu are nimic pe cap, Mama Domnica a luat o maramă de borangic şi a îmbrobodit sculptura – şi aşa a rămas.

Subsemnatul a dăruit Casei Muzeu primul disc de vinil apărut în 1973 cu cele 10 cântece care au făcut-o celebră pe Domnica Trop.

Am dăruit de asemeni un portativ cu câteva acorduri şi note înscrise cu ocazia festivalului „Ponoare Ponoare” de dirijorul orchestrei Maria Lătăreţu” din Tg Jiu. Am constatat cu plăcută surprindere că o partitură asemănătoare se afla şi în Casa Memorială „Gheorghe Zamfir”. Şi tot ca o curiozitate, Mama Domnica a dăruit un ciupag cust de domnia sa cu peste 40 de ani în urmă şi care – surpriză! era chiar cel de pe coperta discului de vinil dăruit în acea zi!…

Fericite coincidenţe!…

La terminarea ceremoniei Claudia Ţuţuman de la Informaţia de Severin, pentru că s-a văitat că o doare capul, a beneficiat în scurt timp de o scurtă şedinţă de „terapie prin descântec” efectuată chiar de Mama Domnica aşezată pe o băncuţă de pe aleea de lângă clopotniţa şi toaca bisericii fostului Prim Ministru Tătărăscu.

Claudia Tutuman descântată de Mama Domnica

Înainte de a porni spre Isverna, şi pentru că nu le-a mai văzut niciodată, Mama Domnica a ţinut să viziteze şi să vadă operele marelui artist Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu pentru a vedea şi înţelege dimensiunea acestui ţăran autentic de valoare universală…

La Poarta sărutului

Lângă Masa tăcerii

Lângă Coloana fără sfârşit

O familie de români

Majestatea Sa şi slujitorul devotat…

Dan Alexoae împreună cu Decanul Academiei de muzică populară din Mehedinţi – Domnica Trop

Fragment dintr-un film despre Muzeul Curtişoara realizat de Dorin Brozbă. Secvenţe de la inaugurarea Casei Memoriale Gheorghe Zamfir – vecinul Mamei Domnica Trop…

Documentar-eseu Domnica Trop


Vineri 09 septembrie, la început de toamnă cunoscutul şi inimosul realizator Dan Taloi a avut ca invitat pe Manuela Praja – profesor doctor în ştiinţe matematice la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin.

Dialogul, în principal despre problemele acute ale învăţământului românesc,  a fost unul extrem de interesant şi mai ales obiectiv. S-a precizat şi faptul că în data de 20 septembrie, lângă Târgu-Jiu, la Curţişoara, se va inaugura Casa Memorială Domnica Trop (lângă cea a altui Munte de Valoare al românilor – Gheorghe Zamfir). Iniţiatori – doi oameni de mare caracter – Dorin Brozbă şi Dumitru Hortopan – Directorul Muzeului de Artă din Târgu Jiu.

Toţi cei care încă o mai iubesc pe Mama Domnica Trop ar putea face un gest de prezenţă pentru că acolo va participa şi va cânta chiar Mama Domnica Trop.

Pentru vizitatorii acestui site, am reţinut câteva minute cu şi despre documentarul eseu “A fi… prin cântec” realizat de Dan Alexoae în colaborare cu TL2. Acest documentar a fost prezentat, în vara aceasta, la festivalul de televiziune al producătorilor de film independenţi SIMFEST de la Târgu-Mureş.

Domnica Trop – cunoscută interpretă de muzică populară din Isverna este văzută aici din perspectiva unui terapeut. Cântecul Mamei Domnica este văzut ca un act, gest, rit sau ritual magic vindecător de … frică.

Argumentele invocate?

Faptul că Mama Domnica a cântat de regulă unui singur suflet, chiar dacă s-a aflat pe Cornet după capre, la nedei, la cutare festival sau la vreo nuntă. Cântecul ei a fost mai degrabă o incantaţie magică pentru că rezona perfect cu cel căruia îi era adresat. Aşa se face că vorbele ei trezeu reacţii puternice la cel vizat care nu odată începea să plângă. În terapie, plânsul semnifică eliberarea, deblocarea emoţiilor negative, succesul terapeutic.

Este citat în literatura medicală aşa numitul “sindrom al hamsterului” o boală banală de care suferă, fără să aibă habar, o mulţime de oameni şi care se datorează fricilor, fobiilor cu care ne fericeşte sau ne “pricopseşte” societatea în care supra-vieţuim. Acest sindrom se caracterizează în principal prin bine-cunoscutul “gât ţeapăn” şi care are ca efecte secundare – dureri de cap, de ceafă, de umeri, tulburări de vedere, de concentrare, de atenţie, de memorie, dureri sau tulburări ale ritmului inimii, depresia, etc…

Mama Domnica a cântat “la spinarea omului” adică s-a adresat intuitiv exact acelei zone unde blocajele emoţionale sunt cele mai evidente. Gâtul sau “angustus” cum îl numeau latinii nu este doar isvorul vorbelor sau defileul prin care intră aerul sau apa în corpul nostru ci şi patria “angoasei” sau a fricii de moarte – cea mai mare frică pe care o cunoaşte omul. Tot la nivelul gâtului se află plexul parasimpatic – cel responsabil cu relaxarea, re-generarea sau cu vindecarea. Iniţiaţii în fiziologie ştiu că acest sistem parasimpatic comunică extrem de bine la nivel neuro-hormonal cu Marele Doctor interior – sistemul imunitar.

Pentru că Mama Domnica – precum un Mag iniţiat şi-a rezolvat demult această frică (din confruntările repetate cu lupii – lupul cel mai important totem al poporului român!), ea a putut prin forţa interioară uriaşă, prin simpatie sau contagiozitate să transmită acestă eliberare şi celor ce i-au ascultat cântecele fiind din acest punct de vedere un veritabil Mag vindecător.

Aici ar putea începe o discuţie despre cântecul/descântecul autentic şi cel prestat de diletante, comediante sau de folcloristele de ocazie cu pretenţii de …artiste. Dar despre daci, farmece, magie şi mai ales despre magia Mamei Domnica într-un articol viitor…

 

Şi totuşi există…

Am avut la un moment dat impresia şi apoi certitudinea că nu mai existăm ca neam.

Când spunem că suntem “de-un neam” înseamnă că suntem aproape rude, neamuri, sau nu?

Vedeam zilnic din ce în ce mai mulţi oameni indiferenţi mânaţi doar de interesele lor strict imediate şi personale. Iată însă că această impresie mi-a fost schimbată zilele trecute de nişte oameni simpli şi modeşti.

Ieşeam dintr-o scară au unuia din blocurile cu litera “D” din Crihala când una din femeile care stăteau la scară m-a oprit să mă întrebe “ce mai face Mama Domnica” I-am spus că e bine atât cât poate fi unui om internat la diabet şi am rugat-o atât pe ea cât şi pe celelalte 5-6 femei care erau la fel de curioase să meargă s-o viziteze.

“Am merge da nu prea ştim noi pe acolo cum să ajungem la ea”

Femeia care ţinea de mână o copilă de vreo 14 ani – cu probleme la mâna şi piciorul drept (o pareză spastică ce o împiedica să mearagă corect dar şi să vorbească), s-a căutat în portofelul ce-l ţinea în mână şi a scos trei hârtii de câte 10 lei – unicele de fapt, rugându-mă să i le dau Mamei Domnica.

“Am auzit că are pensia mică săraca, mie mi-a plăcut de ea cum ne cânta de pe placă şi aş vrea s-o ajut şi eu cu cât pot”

Am ascultat-o fără să zic nimic pentru că mi se pusese un nod în gât pe care nu reuşeam să-l desfac, apoi i-am promis că o să merg la Mama Domnica să-i duc.

“Cum e numele lu mata, ca să-i spun de la cine sunt banii?” am întrebat-o

“N-are importanţă, să-i spuneţi că ne rugăm pentru sănătatea ei” a mai spus Femeia apucându-şi cu grijă fata de mână.

Apoi cei doi îngeri au intrat în bloc încet, ea cu capul plecat – atentă la paşii nesiguri ai fetei.

Mama Domnica atunci când a cântat pe la nunţi nu s-a tocmit niciodată pentru bani. De multe ori a cântat pe nimic pentru că aşa cum am mai spus, grija ei a fost SĂ NE DEA, adică să ne înveţe prin cântece ei dar şi prin felul ei de a fi ce e iubirea adevărată dăruindu-se pe sine până la uitare.

I-am spus, acolo la spital, că o “artistă” care îi cântă cântecele nu pleacă de acasă decât pentru multe mii de euro.

“Nu ştiu mumă ce-s ăia” mi-a răspuns Mama zâmbindu-mi şi încercând parcă să-şi ceară iertare pentru neştiinţa ei.

Pentru cei care nu ştiu, le reamintesc că grijuliul stat român a recalculat pensia Mamei Domnica şi de la 220 de lei i-a redus-o la fabuloasa sumă de 33,5 lei!

Ia pensia neamule!…

Mama Domnica m-a rugat să fac cumva dacă pot să vorbesc să nu i-o mai dea nici pe asta pentru că “e mai mare grija mumă, trebe să mă duc după poştaş, să urc coasta şi nu mai pot mumă că-s batrână”…

Şi totuşi…

Azi, la Spitalul din Severin, în vizită la Mama Domnica Trop



Sâmbătă 23. 07.2011, cam pe la prânz, am decis să merg la piaţă să caut să aleg un buchet de flori frumoase pentru Doamna cântecului nostru popular AUTENTIC – Domnica Trop – care este internată în secţia Cardiologie a Spitalului judeţean Drobeta Turnu Severin.

În piaţa de legume şi fructe am întâlnit o doamnă amabilă din Şimian – Florica Coandă – cea care a fost colegă cu Domnica – fiica Mamei Domnica – la fosta întreprindere “Pacea” – unde aceasta şi-a pierdut braţele şi care m-a lăsat să fac un buchet mare de flori de câmp împănate cu busuioc. M-a rugat să-i transmit sănătate multă, pentru că a aflat de la televiziunea TL2 Drobeta că se află pe patul de spital.

La spital, am parcat maşina, am coborât şi m-am îndreptat hotărât spre intrarea spitalului.

Cuvântul “spital” provine din “ospitalitate” parcă, sau poate greşesc cumva?

Aici am fost pur şi simplu oripilat de mizeria şi duhoarea cu care acest stabiliment, unde vii să îţi recapeţi sănătatea, te întâmpină. Un om rău ar spune că exagerez însă imaginile culese cu telefonul mobil vorbesc singure adevărul. Păcat că nu pot arăta şi mirosurile pestilenţiale emanate la această intrare – gunoaie fermentate şi putrezite…

O mâţă se tăvălea prin iarbă de căldură sau de purici, sătulă probabil de şobolanii prinşi (probabil că mâţele sunt cu adevărat fericite de această stare de lucruri pentru că şobolanii sunt la ei acasă aici!). Domnii care conduc această instituţie – nu vă pute?

Nu se pot aloca măcat câţiva bănuţi pentru o mătură şi două mâini harnice?

Şobolănimea voastră – “onor” nesimţiţi/împuţiţi pacienţi ACEIA care nu aveţi exerciţiul coşului de gunoi sau măcar al căcăstoarei din fundul grădinii- mizeria aceasta, să nu uităm, nu este produsă de conducerea spitalului şi nici de cadrele medicale ci de voi, bolnavii needucaţi la timp de mămicuţele voastre ocupate poate cu alte activităţi, aşadar, domnilor pacienţi/aparţinători păstraţi/respectaţi măcar ce încă aveţi.

În curând este posibil să nu mai avem nici acest spital. De ce? Răspuns:indiferenţa, nepăsarea, nesimţirea d-voastră dragi severineni.

La intrare, la umbra răcoroasă de pe hol, un cerber îngalonat cu ecusoane de paznic atent şi vigilent (!!!) s-a sesizat că filmez aşa că filmul se termină poate nefiresc de repede.

Această mizerie VIZIBILĂ este însă incomparabil mai mică decât Marea Mizerie creată de Statul român Doamnei Domnica Trop căreia, harnic cum îl ştim – i-a recalculat pensia. Adică de la circa 300 de lei i-a redus-o la 33,50 lei!!!…

Una din cele mai mari şi autentice voci din Europa – are acum un venit lunar de sub 10 euro PE LUNĂ!!!

Costain Brâncuşi a plecat din satul lui Hobiţa la Paris unde a devenit o valoare universală. Mama Domnica a rămas la vatra ei şi la caprele ei şi la omul ei. Au venit însă la ea o mulţime de doritori de vorbe meştegugite pentru a le lua şi a le cânta apoi prin lume pe sute şi milioane de euro.

Un fotbalist care a paralizat pe teren a cunoscut compasiunea unei lumi întregi. Spiritul de solidaritate al colegilor de pe gazon dar şi al celor din tribune a funcţionat impecabil.

Spiritul de solidaritate al artiştilor populari în cazul Doamnei Domnica Trop nu prea “se eczistă”. Păi de când cântecul popular e mai important ca învârtitul beşicii pe iarbă?…

Dar ce vorbe ar fi mai potrivite pentru a exprima toată indignarea?

Mama Domnica s-a bucurat pentru florile de câmp cu busuioc şi a mulţumit frumos cu bun simţ, aşa cum ştie şi cum este ea. I-au adus aminte aceste flori de Isverna ei şi de grădina ei de-acasă unde “s-au prins mai multe tufe ge busuioc”. Ea zâmbeşte obosită şi îşi ascunde greu durerea dar face eforturi incredibile pentru a zâmbi şi pentru cânta colegelor ei de salon incremenite în mirare.

Ele o ascultă tot aşa cum îl ascultă pe Popa când citeşte Sfânta Evanghelie. Căci ce este oare Dumnezeu decât o Sfântă Mirare?

Cântecul Domnicăi într-un salon al secţiei Cardiologie de la etajul trei – medicament pentru inimă încă ne-brevetat.

Nişte oameni bine intenţionaţi de prin Gorj, invocând dezinteresul oficialilor mehedinţeni s-au gândit să-i facă Mamei Domnica o … “Casă Muzeu” în Gorj, pe lângă Târgu-Jiu, unde să fie transferate din casa de pe coasta Isvernei – locul unde Mama a trăit alături de “omul” ei peste 50 de ani şi unde i-au “venit” cunoscutele doine – costume, războiul de ţesut, vârtelniţa, diplomele, trofeele, etc etc.

Lăudabilă iniţiativa vecinilor noştri şi ruşinoasă indiferenţa mehedinţenilor!.

Dar să nu pară că dăm cu piatra în oamenii de bine de lângă noi!

Decât nimic e bine că măcar gorjenii duc grija Mamei Domnica Trop. Inainte de a fi prea târziu.

Europarlamentarii – nu cei români, staţi liniştiţi, – ci aceia care gestionează responsabil Cultura europeană sau cei de la UNESCO – unde se duce grija Patrimoniului universal al omenirii, aud oare cântecul Mamei Domnica din spitalul severinean?

Mama Domnica

Mama Domnica

Cuponul de pensie al Mamei noastre cu fabuloasa sumă de 33,50 lei. Felicitări România! Felicitări confraţilor care îi cântă cântecele!

Ochii care ne văd din viitor…

O nouă stea pe firmamentul muzicii populare mehedinţene – Oana Larisa Bojin


Acasă la Mama Domnica Trop. O casă cu prispă închisă, zidită pe o coastă înaltă de deal, de unde Mama veghează atentă aproape întreaga Ţară Românească…
După ce răstoarnă pe masa de sub vie ceaunul cu mămăligă, tata Gheorghe aduce brânza şi ţuica de prune. Aşa, între două îmbucături de mămăligă făcută cu făină râşnită ne dăm la taină. Tata Gheorghe ne povesteşte cum a cunoscut-o la horă pe Mama Domnica, de ce n-a lăsat-o la Bucureşti apoi îl întreb când i-a spus ultima dată că o iubeşte. “Păi eu mai ştiu mă tată mă!”
“Păi spune-i acu!”…
Tata Gheorghe o ia în braţe ca un voinic pe Mama Domnica, o pupă sănătos de vro două trei ori pe obraz apoi îi spune vorbele magice: “Te iubesc că tu eşti muierea mea!”
Mama Domnica râde fericită cu ochii aproape inundaţi de lacrimile aducerilor aminte. Şi schimbă repede vorba spunându-ne că are o nepoată care “şcie a cânta bine”.
La îndemnul nostru o strigă peste gard, apoi îl mână pe tata Gheorghe s-o sune mai bine cu telefonul.
“N-auzi tu Oană, hai încoa că veni televiziunea şi vreau să te asculte. Hai aşa mai fuga, lasă treaba!”…
Aşa am cunoscut-o pe Oana – fată harnică, frumoasă şi cu o voce curată precum bobul de lacrimă din colţul ochilor Mamei Domnica.
A fost de acord să vină la Severin şi conştiincioasă s-a prezentat la emisiunea matinală a inimosului Dan Taloi.
Aşa începe şi cariera televizionistică a acestei fete minunate – Oana Bojin.
Pentru internauţii încă iubitori de muzică populară mehedinţeană, câteva minute cu Oana puse la dispoziţie prin amabilitatea postului TL2 Drobeta.

Oana Larisa Bojin s-a născut la început de toamnă când se stoarce bobul de must, pe 25 septembrie 1993 în Baia de Aramă. Începe aventura cunoaşterii la Şcoala Generală din satul natal – Isverna. În clasa întâia obţine premiul 1 cu cunună şi cu ocazia serbării de premiere cântă pentru prima dată un cântec pregătit din vreme. Aşa s-a lansat în muzica populară.
De atunci a tot cântat la serbări, la nelipsitele hore de la sfârşit de săptămână din satul ei sau din satele vecine, la nedei, la nunţi sau invitată la o mulţime de majorate.
A fost primită în Grupul folcloric “Liliacul” din Baia de Aramă condus cu seriozitate şi rigoare de Elena Mimiş Trancă. A cântat ocazional alături de Domnica Trop, Petrică Mâţu Stoian, Anica Ganţu, etc…

Teatrul „Labirint” – la Orşova




„Inteligenţă”, „discreţie”, „pasiune”, „motivaţie”, „implicare”, „entuziasm”…
Câteva cuvinte superficiale care încearcă să definească ceeace s-a întâmplat sâmbătă la Orşova.
O Profesoară Doctor în geografie, originară din Severin, -Daniela Dumbrăveanu a venit cu un grup de studenţi şi voluntari să îi înveţe „arta de a face turism”.
-„Există o astfel de artă”? ar putea întreba cineva nedumerit.
Desigur, şi ca orice artă are reguli stricte precum algebra sau fizica cuantică. România are tot ce ar fi necesar pentru a câştiga enorm din turism şi cu toatea astea nu există sau nu contează pe hărţile turismului mondial. De ce? Politicienii probabil că au răspunsurile potrivite.
Dana Dumbrăveanu reuşeşte în ceeace şi-a propus, mai multe lucruri deodată: în primul rând spală din ruşinea (măcar parţial), aflată pe tagma profesorală umilită de ultimele examene de bacalaureat- dovedind că pot exista şi Profesori în adevăratul sens al termenului (nu întâmplător am scris „profesor” cu majuscule şi nici „docere” – doctor, învăţător), iniţiază un experiment extrem de util nu doar studenţilor care vor face turism, dar şi nouă ca naţie, apoi este un om care revine acasă şi încearcă să promoveze într-un mod ştiinţific dar şi artistic resursele acestor locuri. Şi nu în cele din urmă Dana Dumbrăveanu este o creatoare eficientă de viruşi mentali pozitivi extrem de contagioşi. Puţini oameni ajunşi la statutul de „docere” sunt aşa entuziaşti şi de supli mental aşa cum este Dana.
- Dar de ce este Dana Dumbrăveanu aşa de entuziastă?
- - Păi „en” – „theos” înseamnă „Dumnezeu înăuntru”.
La Orşova s-au întâlnit studenţi din România, Bulgaria, Polonia, Elveţia, Portugalia, etc sau profesori universitari din Marea Britanie, Spania, Turcia pentru ca să discute laolaltă despre tehnici, să creeze „patter-uri” de promovare eficiente (studenţii sunt din domenii diferite – actorie, regie, teatru, sociologi, psihologi, geografi, etc).
Proiectul „Labirint” este un experiment de re-descoperire a simţurilor. Cetăţeanul turist – oricare ar fi el şi de oriunde ar fi, este studiat şi educat în acelaşi timp de aceşti mirabili oameni. El este ajutat a-şi aduce aminte din profunzimile subconştientului de ceeace s-a uitat îndeobşte: de poveşti.
Povestea la fel ca şi simbolul comunică cu subconştientul profund din noi. Aici, comunicarea se petrece (oare mai ştiu şi mai ales când mai petrec oamenii?) în absenţa cuvintelor. La fel ca iniţierea. Teatrul „Labirint” – teatru iniţiatic, coordonat de Dana Dumbrăveanu se adresează unui singur spectator şi culmea – care mai este şi legat la ochi! La fel ca în ritualurile antice ale iniţierii. Pentru că lipsit de văz, omul ascultă mai mult şi mai bine. Îşi re-descopreră Sinele ascuns şi tainic, contemplă, re-cunoaşte, iubeşte, se miră, se bucură. Căci ce este Dumnezeu altceva decât Mirare, ar spune Poetul?
„Bizar!” ar spune alt-cineva însă doar aşa poţi ajunge la informaţiile adevărate generatoare, aşa cum spuneam, de tipare corecte. Povestea nu se adresează raţionalului logic din noi ci chiar zonelor emoţionale străvechi. Psihologii ştiu de ce şi mai ales cum funcţionează amigdalele cerebrale- par egzamplu!.
Tema centrală a zilei de sâmbătă a fost Dunărea, Apa, Frumosul. Dunărea la Cazane sau la Coloanele lui Hercules – locul naşterii Zeilor Olimpului (după Hesiod sau Apollonius din Rhodos sau Neculaie Densuşianu, dar şi după alţi istorici de renume) are ce povesti. Dumnezeu, precum Dunărea se naşte pe El din El însuşi şi pe noi odată cu El. „Dumnezeu s-a născut din spumele apelor”, „La începuturi Dumnezeu plutea pe deasupra apelor” spun poveştile locale precreştine. Cerul îşi oglindeşte tăcerea pe oglinda apelor iar ele la rândul lor comunică în linişte tăcerea lor profundă. Căci Dumnezeu înţelege, nu-i aşa doar glasul Liniştii.
„Labirintul” este un teatru al Liniştii care reînvaţă spectatorul/turistul ce este liniştea locului, ce este tăcerea simţurilor pentru a putea re-descoperi Frumuseţea Sinelui lăuntric, acela care ne aminteşte de sensul nostru ca fiinţă spirituală.
Am reţinut doar câteva imagini cu telefonul molecular pentru privitorii acestui site cu această mirabilă Doamnă Profesoară Dana Dumbrăveanu. Televiziunea RTS sau TL2 va oferi telespectatorilor proprii imagini şi informaţii mai multe şi mai ample…

“Maxima calitate” : Hi-Q a (în) cântat la Severin “cântece despre oamenii pe care îi iubim”


Cu mulţi ani în urmă (oare cât o fi trecut de-atunci?) Dana Nălbaru end comp hi-q realiza o emisiune tv pe plaja de la Olimp. Îi vedeam zilnic pentru că hotelul lor era lângă al nostru. Atunci i-am cumpărat soţiei o pereche de sandale transparente- exact ca ale Danei Nălbaru – de care a fost mândră şi cu care s-a lăudat vreo doi ani de zile! Ce frumoşi şi sinceri erau! I-am revăzut în anii ce au urmat -când şi când, pe la concerte şi constatam că sunt la fel de frumoşi şi apropiaţi celor mulţi. Azi, aceeaşi trupă de modeşti-frumoşi – “momoşi” cum se spune la noi în fosta şi viitoare regiune Oltenia, a cântat pentru copii frumoşi ai Severinului. Habar n-am avut că vor cânta la Severin, m-am dus să cumpăr hârtie igienică şi alte alea pentru nevoi casnice şi am crezut că cineva îi imită. Era prea bună însă imitaţia şi în loc să intru în magazin m-am oprit să ascult. Şi să filmez cu telefonul care s-a încintat şi el odată cu atmosfera. Aşa am descoperit cu uimire şi bucurie că sunt Ei – cei care ne-au colorat în culori vesele, pastelate, tinereţile noastre. Copii noştrii – iată! – sunt la fel ca noi atunci – veseli şi exuberanţi. O altă trupă – mai fiţoasă şi mai gomoasă – care a cântat nu demult în Severin, spunea că a întâlnit cam puţini oameni în Severin şi că şi aceea erau cam deprimaţi. Ei erau deprimaţi dar nu vedeau din cauza păianjenilor din sprâncene. Cine mai zice acum că în Severin oamenii sunt trişti? Imaginile vorbesc singure…

Dunăre şi maci


Pe malul Dunării au înflorit şi anul ăsta macii roşii. Puţin înainte de a se pune ploaia, păsărelele se zbenguiau şi-şi făceau declaraţii de iubire. Viaţa e frumoasă… cum ar spune un concitadin.

La pădurea Crihala


O ieşire “la pădure” nu este doar prilej de a schimba o plictiseală de acasă cu altă plictiseală “la iarbă verde” aşa cum se întâmplă de obicei, (oamenii revin la domiciliu mai obosiţi decât au plecat şi cu kilograme în plus care trebuie “date jos” mai apoi).
A merge în Natură este ocazie de re-creere (nu de dis-tracţie, sinonim cu dis-trugerea).
Creierul omenesc rezonează cu sunetele din natură şi cunoaşte adevărata relaxare – aşa-numitele unde alfa, undele pe care le generează şi clopotul bisericii dar şi unele aparate inventate de oameni pentru stimularea relaxării, regenerării, vindecării şi despre care vom povesti într-un articol viitor.
Severinenii au chiar lângă ei, la îndemână (încă nu s-a privatizat Pădurea Crihala!) un loc minunat de re-generare mintală şi fizică – dar care îşi arată virtuţile re-generatoare doar când nu se aude muzică lătrătoare, sintetică, improvizată sau fum de mititei…

La moartea Mădălinei Manole

S-a născut în acelaşi an cu mine 1967 dar cu vreo două luni mai târziu. Moartea ei mă înspăimântă ca şi cum ar fi murit cineva de-al meu din casă. Am ascultat muzica ei, am admirat sinceritatea ei, bunul simţ (atât de rar!), gingăşia exprimării, delicateţea, fragilitatea. O Femeie într-un cuvânt frumoasă. Îmi aduc aminte de o emisiune la PROTv cred, (după despărţirea ei de Şerban), în care spunea cât de mult îşi doreşte să fie mamă. O femeie este neîmplinită dacă nu dă Viaţă – asta e menirea ei principală, TOATE femeile ŞTIU asta. Adică nici milioane de fani, nici milioane de discuri sau de cântece, nu Jeep-uri de zeci de mii de euro sau vile sofisticate nu egalează bucuria de a aduce pe lume o viaţă nouă. Şi am iubit-o atunci pentru că am înţeles că vorbeşte o FEMEIE matură, coaptă la minte, nu o piţipoancă de teapa celor care au inundat ecranele şi creierele românilor – chiloţărese promovate de o mafie media extrem de spucată şi lipsită de scrupule.

Eu NU CRED că Mădălina s-a sinucis. Ea nu era tipul de om care să-şi trădeze copilul, să-şi trădeze românii simplii care se bucurau să o audă, să o vadă, să o atingă, să se umple de sufeletul ei cinstit, onest, AUTENTIC. Ea nu s-a ruşinat NICIODATĂ că e româncă, nu a spus că s-a săturat de România, şi nu cred că a decis Ea luptătoarea să dezerteze atât de ruşinos. Spre deosebire de alte dive dâmboviţene care ţipă la fotografi dacă nu le-a aranjat corespunzător cu photoshopul o geană sau un sfârc, Mădălina a cucerit inimile cu felul ei simplu „nelucrat” de a fi. Ea nu era o „fiţoasă”…

Prieteni care citiţi aceste rânduri, să nu credeţi că ea s-a sinucis. Dacă e aşa înseamnă că toţi avem chiar azi, o mare problemă. Înseamnă că răul a stricat aşa de mult fiinţa noastră încât Speranţa lucrurilor şi faptelor bune nu mai are ce căuta în mintea şi sufletul nostru . Şi nici Regretul!

Eu nu cred…

Dumnezeu s-o odihnească şi să aibă grijă de sufletul ei ales…

5 vizitatori online acum
0 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 9 la 01:28 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC