> News of the day <

Creierul şi grăsimile

Creierul este cel mai „gras” organ din organism. Grăsimile pot determina „arhitectura” neuronilor, a sinapselor şi terminaţiilor dendritice sau por influenţa nivelul neurohormonilor care sunt eliberaţi în sinapse. Dacă oferim grăsimi nepotrivite creierului acesta poate deveni ineficient; membranele care „îmbracă” neuronii se pot întări, rigidiza sau zbârci iar comunicarea la nvelul dendritelor poate fi întreruptă. … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Dragoste şi prostituţie

Toţi străinii care vin pe la noi sunt încântaţi de ospitalitatea românescă, de amabilitatea, de sarmăluţele şi mămăliguţa noastră dar mai ales de fetele noastre. După ce am vândut tot ce se putea vinde, iată că într-un mod elegant, ne sunt aduse argumente bine „lucrate” în favoarea industriei pornografice.
Deşi inţial au fost ridiculizate, „vedetele” au fost cu discreţie transformate în „idoli” şi, apoi, cultivate cu răbdare şi profesionalism, (Monica Gabor Columbeanu, sau Laura Andreşan- „profesoara” de sex, sau Sexi Brăileanca, sau Simona Senzual, sau pornoelevele din Gorj, sau din Motru (nu mai ştiu exact), sau porno eleva olimpică care (cacofonie asumată) aprecia într-un interviu că pentru ea „sexul este artă”!).
Ce înţeleg părinţii din această campanie uneori agresivă, alteori discretă şi abil condusă? Ce înţeleg tinerele fete abia dumirite la viaţăde la aceste „vedete” care epatează o condiţie materială de invidiat? Că sexul şi pornografia sunt o profesie absolut „normală”. Afacerea cu trupurile copiilor noştrii are astfel un fundament cel puţin aparent, perfect justificat. „Ce îmi aduce cartea şi ce îmi oferă sexul”? Iată întrebările existenţiale ale tineretului care apreciază conform unui sondaj efectuat în Bucureşti că „sexul în grup este cea mai bună formă de distracţie”. Răspunsurile nu trebuie căutate prea insistent pentru că se văd cu ochiul liber. Oameni cu facultăţi şi doctorate şomeri şi care trăiesc de azi pe mâine şi puştoaice care conduc maşini sport şi cheltuie sume uriaşe (pentru cei mai întâi pomeniţi).
Pentru a nu fi acuzaţi de puritanism sau conservatorism sau de concepţii de viaţă comunistoid-retrograde, vom încerca în cele ce urmează să aşezăm lucrurile în această zonă, într-o albie cât de cât firească având ca reper ceeace a spus acum 2000 de ani Hipocratikus din Kos : ”Dumnezeu ne-a binecuvântat cu sănătate şi bun simţ”.
„Bunul simţ” în acepţiunea noastră vor fi noţiunile de anatomie, fiziologie şi psihologie care ne vor ghida- sperăm, spre informarea corectă atât a mămicilor neştiutoare dar şi a tinerelor fete şi tinerilor băieţi, dornici de informaţii mai mult decât din experienţe sexuale incerte, eşuate şi frustrante.
De ce nu se spune tinerilor adevărul despre sex?
Răspuns1: pentru că această industrie a pornografiei aduce un profit anual (cui?) estimat la circa 100 miliarde de euro, adică mai mult decât venitul intern brut al României. Răspuns2:pentru că Biserica a indus în mintea oamenilor frica de sex („sexul este păcat”, este o „ruşine”, etc)- iar oamenii caută informaţii (unde altundeva?) în zona industriei pornografice care însă nu are aproape nimic în comun cu sexul adevărat. Răspuns3: oamenii neinformaţi, limitaţi, neştiutori, frustraţi sexual sunt mai uşor de condus, de supus, de manipulat. De ce în cazărmile militare sexul este interzis, iar soldaţilor li se administrează sedative- tip bromuri? Pentru a elimina sexul din mintea acestora şi pentru a fi cat mai receptivi la ordinele primite. Dar despre manipulare, politică şi alte asemenea lucruri într-un articol viitor.
Ce este iubirea?
Iubirea este de două tipuri; Abraham Maslow –doctor în psihiatrie, le-a numit „iubirea nevoie-carenţă” şi „iubirea autentică”.
Iubirea „necesitate” sau „carenţă” depinde de celălalt; este o iubire imatură. Te foloseşti de celălat ca de o unealtă. Exploatezi, manipulezi, domini. Şi celălalt încercă la fel cu tine. A te folosi de o altă fiinţă este un gest total lipsit de iubire.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că majoritatea oamenilor asta învaţă în copilărie. Copilul depinde de mamă; dragostea lui este o „iubire necesitate”; el nu se hrăneşte doar cu lapte de la mama sa, ci şi cu iubire odată cu laptele. Mama sa este hrana sa, este viaţa lui. De aceea el va iubi pe orice femeie îl va proteja, îl va ajuta să upravieţuiască, şi îi va satisface necesităţile. De aceea milioane şi milioane de oameni rămân infantili toată viaţa. Pentru că ei au nevoie de dragoste ca de o hrană.
Când depindem de altul suferim; dependenţa este mizerabilă, este sclavie. Persoana de care depinzi are un ascendent asupra ta şi atunci începi s-o urăşti, cauţi să te răzbuni pe ea. Nimănui nu-i place să fie legat, dependent de cineva. Partenerii se „înfometează” unul pe celălalt pentru ca dependenţa să fie mai mare, astfel că iubirea lor a devenit un fel de comerţ. Când îi ceri celuilalt iubire eşti un cerşetor; celălalt procedează la fel. Doi cerşetori frustraţi care se simt traşi pe sfoară. Înainte se simţeau mizerabil singuri acum se simt mizerabil împreună. Acum însă putem arunca vina pe celălat: din cauza lui ne simţim nenorociţi, nefericiţi. Cei care se îndrăgostesc dintr-o nevoie de iubire, nu au iubire şi ca urmare nu pot dărui iubire. Sunt doi imaturi pentru că doar doi imaturi se pot înţelege.
Omul devine matur doar atunci când înţelege că este mai important să iubească decât să fie iubit. Atunci începe să împartă, să reverse, să dăruie necondiţionat.
Doar o persoană matură dăruie pentru că are de unde dărui. Atunci nu mai eşti dependent, atunci poţi să iubeşti indiferent dacă celălalt te iubeşte sau nu.
Atunci iubirea a devenit o stare interioară, şi nu o simplă relaţie.
Iubirea înseamnă abundenţă; înseamnă să o împărtăşeşti pentru că nu mai ştii ce să faci cu ea. Celălalt poate să simtă iubirea ta sau să nu o simtă; tu însă ştii sigur că ea se revarsă.
Florile nu înfloresc pentru ca noi să le lăudăm mirosul, isvoarele nu curg ca să ne potolescă nouă setea, ele pur şi simplu înfloresc, pur şi simplu curg.
Când eşti matur, oamenii imaturi nu te mai atrag deloc. O persoană matură nu se îndrăgosteşte. Ea se regăseşte în iubire. O persoană matură pur şi simplu dăruieşte iubire, se simte recunoscătoare pentru că ia-i acceptat iubirea. Nu aşteaptă niciodată mulţumiri, nici măcar n-are nevoie de mulţumiri.
Când două persoane mature se iubesc se produce un paradox: ele se iubesc, sunt împreună şi totuşi extraordinar de singure.
Uniunea lor nu le distruge individualitatea ci o îmbogăţeşte. Două persoane mature care se iubesc se ajută să devină autonome, să devină mai libere. Ele sunt din ce în ce mai independente, mai spontane, mai originale, mai libere.
Persoanele imature creează o închisoare, persoanele mature se ajută reciproc să distrugă limitările. Libertatea este valoarea supremă a iubirii. Iubirea este energie dinamică, ea nu poate fi înlănţuită, depozitată, stagnată.

Ce este dragostea?
Răspuns: până la alte definiţii este chimie. Creierul, suportul minţii, cel mai important organ sexual, este format din neuroni care funcţionează cu ajutorul chimiei. „Cocktail-ul” chimic format între neuroni, în sinapse, ne determină caracterul, personalitatea, dispoziţiile sau comportamentul . Viaţa vrea de la noi un singur lucru: să o perpetuăm şi pentru asta ne “premiază”.
Cei mai importanţi hormoni implicaţi în viaţa sexuală sunt dopamina, serotonina, oxitocina, prolactina, feniletil amina, adrenalina sau noradrenalina.
Dopamina sau „biomolecula placerii”este suportul chimic voinţei şi al senzatiei placerii. Dopamina se acumulează la nivelul lobului frontal al creierului si creează starea de extaz (în timpul orgasmului). Dopamina îi face pe bărbati şi pe femei să simtă plăcere când fac sex (adică au primit “recompensa”pentru perpetuarea speciei). Pasiunea de la începutul relaţiei este încercarea primară, hormonală a creierului de a forma o legătură cu un potenţial partener; el este cel care creează o stare de euforie, de exaltare şi o emoţie atât de puternică suficientă pentru a-i convinge pe oameni că e vorba de iubire. În realitate este un şiretlic biologic al naturii care durează între 3 şi 36 luni perioadă în care se poate produce împerecherea şi procrearea. Oamenii consideră în mod greşit că ar fi vorba de iubire. Însă, după sexul cu aceeaşi parteneră, nivelul de dopamină al masculului scade brusc şi refuză să crească, doar dacă apare altă parteneră. După starea de orgasm, individul resimte o stare de oboseală şi nevoia de odihnă. Aceasta este atribuită eliberării de prolactină care în timpul orgasmului blochează receptorii la dopamină. Acest lucru se întâmplă pentru protejarea resurselor chimice (dopamina) obţinute de creier cu importante sacrificii energetice. Însă, plăcerea produsă de dopamină poate da dependenţă anumitor indivizi, la fel ca drogurile. Bărbatii şi femeile dependenţi de plăcere, adică de dopamină îsi schimbă partenerii după câteva săptămâni, în loc să îmbunătătească relatia cu actualul partener. Când casa devine prăfuită, sau partenerul nu mai este atrăgător acestea la un loc pot însemna lipsă de dopamină. “Noutatea” stimulează creierul să producă dopamină. După ce bărbatul a făcut sex cu femeia adică şi-a donat genele, supravieţuirea speciei este asigurată doar dacă masculul găseste altă parteneră. Astfel că, femeia, care înainte era cea mai frumoasă de pe pământ, devine dintr-o dată, cea mai putin dorită. Se numeşte “Efectul Coolidge” şi a fost studiat pe sobolani.

Oxitocina – Este un hormon “romantic” deoarece creează sentimentul de ataşare de cealaltă persoană. Este hormonul relaţiilor îndelungate şi al ataşamentului de aceeaşi persoană.Cu cât mai multă oxitocină,cu atât mai mult durează relaţia. Oxitocina este secretul monogamiei. Când s-a injectat oxitocină în creierul sobolanilor, s-a constatat că aceştia nu mai caută parteneri noi (leacul pentru”efectul Coolidge”).
Oxitocina se mai numeşte şi hormonul ”mângâierii” fiind declanşat atunci când este atinsă pielea cuiva uşor. Ea sporeşte sentimentele partenerilor şi sensibilitatea la atingere. Până la 16-17 ani şi băieţii şi fetiţele au receptorii pentru plăcere dispersaţi pe toată suprafaţa corpului. La pubertate şi adolescenţă, pielea băieţilor se îngroaşă iar receptorii Merkel pentru plăcere sunt cel mai mult grupaţi pe vârful penisului care este de o mie de ori mai sensibil decât vârful degetelor. În cazul femeii situaţia este altfel. Femeia păstrează receptorii pentru plăcere dispersaţi pe tot corpul aşa că ea va fi fericită atunci când este mângâiată peste tot. Ceeace vedem în filmele porno cu femei mângâiate doar într-un loc (aşa cum procedează bărbaţii cu ei înşişi când se masturbează) nu are legătură cu anatomia şi fiziologia umană ci doar cu o manipulare vizuală bine regizată. Pentru un cunoscător al anatomiei şi fiziologiei masculine şi feminine, filmele porno sunt cel mult comice sau poate mai corect jalnice.
FEA- feniletilamina, hormon natural, ne face să simţim că plutim şi este responsabil de euforia de la începutul relaţiei. Aceasta împreună cu adrenalina face ca inima să ne palpite, mâinile să transpire, pupilele să ni se dilate şi să ne dea furnicături- “fluturi” la stomac. Ne dă voiciune şi ne face să ne simţim excelent.
Noradreanalina este stimulată de activitatea fizică. În 8 minute de exerciţii fizice,creşte de 10 ori. Combinaţia FEA, Dopamină, Noradrenalină, este deosebit de puternică şi de “periculoasă” pentru parteneri pentru că este irezistibilă.
Serotonina ne dă sentimentul de mulţumire, sau satisfacţia care apare imediat după sex, şi incită la somn.

Adrenalina, un hormon eliberat in conditii de stres, este responsabil pentru starea de excitatie si comportamentul de asumare a riscului. Este un hormon care produce excitaţie. Oamenii obţin adrenalină când riscă şi îşi înşeală nevasta (se simt bărbaţi când se gândesc că soţul înşelat ar putea să apară), când fac sex în pădure, în toaleta unui restaurant sau club, în scara blocului, în lift, în parc, sau în maşină. Aruncatul în cap de pe macara, căţăratul pe gheaţă, plimbatul pe motocicletă într-o roată, sporturile extreme, alpinismul, skateboardul, sporturile aeronautice, planorismul, parasutismul, zborul cu motor şi zborurile ultrauşoare produc adrenalină dar şi mulţi bani. Imaginile porno au acelaşi efect: asigură, pentru câteva clipe, ore, nevoia noastră de adrenalină, de excitaţie.
Cui se adresează industria pornografică?
Răspuns: bărbaţilor singuri care se masturbează. Ei sunt în proporţie de peste 95% “beneficiarii” acestor producţii. Spre exemplu, într-un singur an – 2005 s-au “produs” 13 588 de filme hardcore din care 20% care conţin imagini cu copii (Internet Filter Review şi National Society for the Prevention of Cruelty to Children, 10/8/03).

Cum sunt păcăliţi bărbaţii de imaginile pornografice.
Pentru a înţelege mai uşor mecanismele, trebuie ştiute măcar câteva deosebiri dintre bărbaţi şi femei. Spre deosebire de femei care sunt “auditive” (le place să gândească cu voce tare sau să se audă vorbind), bărbaţii sunt vizuali (le place mai mult să vadă).
Creierul femeii este mai mic decât al bărbatului, dar deşi bărbatul are cu 4 miliarde de neuroni mai mult, femeia este cu 3% mai inteligentă pentru că are un creier mai bine organizat dar şi mai multă materie cenuşie (studii făcute de Bente Pakkenberg – Danemarca şi Ruben Gur de la Univ Pensylvania).
Animated brain Pictures, Images and Photos
Creierul bărbatului este specializat, compartimentat. El se concentrează doar asupra unui singur lucru odată. Când bărbatul citeşte, el este aproape surd. Dacă se bărbiereşte şi îl întrebi de vorbă, aproape sigur se va tăia. Dacă în timp ce bate un cui femeia se apucă să îi spună ceva, sigur îşi va lovi degetele. Majoritatea femeilor se pot spăla pe dinţi şi face alte activităţi în acelaşi timp, de ex să lustruiască o masă; bărbatul va sta cu picioarele depărtate în faţa oglinzii, corpul aplecat şi îşi va mişca şi capul după periuţă.
Sistemul senzorial al femeii este mult mai sensibil decât al bărbatului; ea simte imediat când altă persoană e supărată, bărbatul trebuie să vadă lacrimi, palme pe obraz sau să i se spună acest lucru. Femeia simte dacă un cal va da cu copita, bărbatul nu; femeia vorbeşte cu pisica, bărbatul dă cu piciorul în ea când nu e văzut.
Ochii femeilor diferă de cei ai bărbaţilor. Femeia descifrează direcţia privirii ochilor partenerului, bărbatul nu. Femeile au un număr dublu de celule conice care sunt sensibile la culoare în retină; bărbatul doar vreo 7 milioane. De aceea bărbaţii descriu sumar ceeace văd, femeile descriu nuanţe greu de înţeles de bărbaţi.

Femeia are o vedere periferică mai amplă decât a bărbaţilor (are un unghi de cel puţin 45 de grade pe ambele laterale ale capului, dar poate merge până la 180 de grade). Ochiul bărbatului deşi este mai mare, el îl are configurat pentru privirea de tip „tunel”, adică vede bine la distanţă ca şi cum ar privi printr-un binoclu. Din această cauză bărbatul nu găseşte niciodată ceva în frigider sau ciorapii, îşi acuză soţia că ascunde lucrurile de el, dar găseşte imediat cârciuma. De fapt, creierul bărbatului caută în frigider cuvântul U N T ; dacă nu este scris vizibil, are şanse să nu-l găsească. De aceea bărbaţii îşi mişcă tot timpul ca radarul capul atunci când caută un obiect apropiat. Numărul accidentelor de copii băieţi este dublu faţă de cel al fetiţelor. De asemeni femeile care se uită „lung” după bărbaţi sunt foarte rar prinse făcând aceste gesturi, pe când bărbaţii sunt mereu acuzaţi că se „uită”, deşi s-a dovedit experimental că femeile se „uită” mai mult decât bărbaţii, doar că nu sunt prinse, având un câmp vizual periferic mai mare. De aceea femeia este mai pricepută la băgatul aţei în ac şi la observarea detaliilor, amănuntelor. Bărbatul vede mai bine noaptea dar la distanţă, femeia şofer se simte orbită de celelalte maşini.
Când o femeie intră într-o încăpere unde se află 50 de cupluri,îi trebuie sub 10 minute pentru a detecta care cupluri se înţeleg şi care nu; un bărbat caută întâi intrările, ieşirile apoi posibili duşmai, posibili prieteni sau observă un bec ars, sau un geam spart.

Datorită unui corp calos mai mare (cu 30%)care permite un transfer rapid al informaţiilor senzoriale, unei femei îi este foarte greu să fie minţită (doar dacă vrea ea), în schimb bărbatul poate fi uşor minţit deoarece creierul lui mai puţin dotat nu poate remarca toate inadverdenţele dintre limbajul verbal şi non verbal al femeii. De aceea femeilor le este foarte uşor să mimeze un orgasm; ca să mintă o femeie, bărbatul ar trebui s-o facă în scris sau la telefon.
Auzul femeii este mai sensibil ca al bărbatului; ea poate discuta şi poate fi atentă şi la altă discuţie în acelaşi timp. Dacă sună telefonul, bărbatul le va cere celorlalţi să tacă; el nu poate auzi când merge televizorul, când zdrăngăne farfuriile sau când cântă muzica. Femeia aude scâncetul copilului aflat în altă cameră, bărbatul nu.
Pielea femeii este de 10 ori mai sensibilă la atingeri şi mângâieri decât a bărbatului. În timpul unei conversaţii două femei sunt de 6 ori mai tentate să se atingă decât doi bărbaţi. Când o femeie e supărată pe un bărbat, invariabil va spune: „nu mă atinge!”.

Pielea bărbatului e de 4 ori mai groasă decât a femeii. De aceea bărbaţii fac riduri mai greu. Sensibilitatea băieţilor la mângâiat dispare la pubertate când se concentrează doar într-un singur loc.
Simţul gustativ al femei este net superior bărbatului; bărbaţii discern mai bine gustul sărat şi cel amar şi de aceea preferă berea, în timp ce femeile preferă dulciurile. Dulcele pe care ele îl oferă copilului semnifică iubirea.
Nasul femeii este mai sensibil mai ales la ovulaţie. Ea poate simţi „magnetismul” bărbatului –feromonii, în timp ce bărbatul, nu.
Creierul femeii poate detecta prin miros (nervul olfactiv este cel mai scurt şi merge direct în aria olfactivă) starea sistemului imunitar al bărbatului în mai puţin de 3 secunde de la întâlnire. Bărbaţii cu sistem imunitar puternic sunt „irezistibili”. Animalele îşi miros excrementele, iar britanicii au descoperit că mirosul propriei transpiraţii din axilă este un puternic sedativ.

Femeile au obiceiul să gândească cu glas tare; în astfel de cazuri, e foarte important ca bărbatul să nu îi dea nici un răspuns.
Bărbaţii nu au darul vorbirii deoarece nu există un centru precis în emisfera lor stângă. De aceea băieţii, bărbaţii mormăie şi pronunţă cuvintele mai greu decât fetele. Când vorbesc bărbaţii ei folosesc pentru a încheia o propoziţie doar 3 tonuri, femeile 5 tonuri. Am văzut de exemplu, la emisiunile sportive cum comentează un meci o hadbalistă şi un forbalist care foloseşte foarte puţine cuvinte compartiv. Bărbaţii când stau împreună pot trece ore fără să îşi pronunţe măcar un cuvânt (la pescuit de ex). Dacă într-un grup de femei nu se vorbeşte, este o problemă extrem de serioasă. Singura situaţie când bărbatul vorbeşte mult e atunci când e beat.
Când se termină o zi, creierul bărbatului, clasifică, îndosariază problemele fără să-i mai preocupe în mod special; femeii îi vin mereu în minte problemele. Singura modalitate de a scăpa de le este să le conştientizeze, să se descarce verbal. Ea nu vrea soluţii şi nici concluzii, vrea doar să vorbească.
Femeile pot să privească la televizor, pt să vorbească cu copii şi să bârfească; bărbaţii pot ori să vorbească, ori să privească şi le roagă să nu mai trăncănească. Ei nu pot face două lucruri în acelaşi timp. Femeile consideră că trebuie să se simtă bine şi să comunice nu să stea ca statuile la televizor. Vorbitul pentru femeie înseamnă stabilirea de relaţii şi prietenii; pentru bărbat vorbitul înseamnă referire strict la fapte. După ce vine dintr-o vacanţă de două săptămâni petrecută cu prietena ei, o femeie tot mai stă două ore de vorbă. Bărbatul vorbeşte mult în gând; când bărbatul priveşte pe geam, el de fapt gândeşte, vorbeşte în gând. Femeia crede că nu are ce face, că se plictiseşte sau că e leneş şi îi cută ceva de lucru. De aceea bărbaţii preferă să bea în linişte. Pentru a se înţelege mai bine cu femeile, bărbaţii trebuie să vorbească mai mult. Când gândesc cu voce tare, femeile cred că aceasta este o formă de afecţiune, însă bărbatul percepe asta diferit. El crede că femeia îi înşiră o grămadă de probleme pe care el trebuie să le rezolve şi intră în panică, se enervează şi începe să-i spună ce are de făcut. Bărbatul trebuie să înţeleagă că atunci când vorbeşte, femeia nu aşteaptă soluţii; femeia trebuie să înţeleagă că atunci când bărbatul nu vorbeşte, nu e nimic în neregulă. O femeie foloseşte zilnic între 6000 şi 8000 de cuvinte pe zi, 2-3000 de sunete şi între 8 şi 10 000 de gesturi pentru a comunica, adică peste 20 000 de „cuvinte” (în 10 secunde poate schimba 7 expresii faciale). Bărbatul pronunţă între 2 000 şi 3 000 , 1000 de sunete vocale, şi 2000 de semne nonverbale, adică în medie vreo 7000 în total adică 1/3 din cât foloseşte o femeie. După ce a terminat de vorbit, femeia se simte uşurată şi fericită. Femeia ar trebui să înţeleagă că bărbatul nu poate duce o discuţie pe mai multe planuri; el de regulă vorbeşte simplu, clar, concluziv; el se concentrează doar asupra unei singure idei. Aşadar femeia trebuie să îi vorbească simplu, şi să-i spună un singur lucru, o singură idee la care să se poată gândi. Bărbatul nu poate şi vorbi şi asculta în acelaşi timp. Bărbaţii se întrerup din vorbit între ei doar dacă apare o rivalitate; dacă femeia îl întrerupe din vorbit şi mută discuţia pe mai multe planuri, bărbatul practic este surd. Dacă femeia vrea să se împrietenescă cu cineva, va vorbi foarte mult; ea consideră cuvintele ca pe o răsplată pe care o acordă. Dacă o femeie ne vorbeşte mult, înseamnă că i-am plăcut. Vorbitul pe ocolite, funcţionează doar între femei; bărbatul nu ştie regulile unui astfel de limbaj aluziv, ambiguu, polisemantic. Când comunică, femeile pun sentimente în vorbe, bărbaţii doar se exprimă. Vocea ascuţită a femeii vine de la nivelul de estrogen, vocea groasă cu tonalitate joasă a bărbatului vine de la testosteron. O voce joasă poate fi obţinută prin aplecarea bărbiei, şi reducerea ritmului într-unul monoton.

Creierul femeilor reacţionează la oameni şi chipuri, creierul bărbaţilor reacţionează la obiecte şi forma lor. Bărbaţii nu vorbesc niciodată serios despre sex, ei doar glumesc. Femeile cred că bărbaţii se adună pentru a povesti ce au făcut în pat cu ele; fals. Dacă unul face aşa ceva ceilalţi pleacă sau tac dezaprobator. Femeile nu se abţin când vine vorba de sex; ele discută tot felul de tehnici, strategii, durată, dimensiuni, etc în termeni adesea mai vulgari decât bărbaţii. Pentru că bărbatului îi place întodeauna să aibă dreptate (altfel se consideră ratat), femeia va avea grijă să se asigure că bărbatul nu va simţi că a greşit când discută astfel de chestiuni. Bărbaţii urăsc să fie criticaţi şi de aceea preferă să se însoare cu fecioare neştiutoare. Bărbaţii urăsc sfaturile: de aceea nici celui mai bun prieten nu-i spun problemele deşi acesta poate ar avea o soluţie bună. Bărbatului îi dai sfaturi doar dacă le cere, altfel îi spui că ai încredere în capacitatea lui de a rezolva problemele. Femeia vorbeşte doar pentru a se elibera de stres. Ea vrea doar să fie ascultată, nu „reparată”. Când o femeie vorbeşte, este întreruptă de bărbat cu soluţii; dar ea nu vrea soluţii vrea doar ca cineva să o asculte. Când bărbatul este stresat, i se activează logica şi orientarea în spaţiu: la femeie este activată funcţia vorbirii putând să vorbească ore în şir doar pentru a fi compătimită. Când un bărbat are de-a face cu o femeie supărată, trebuie doar să o asculte cu atenţie. Când bărbatul este stresat, supărat, foloseşte emisfera dreaptă, imaginativă – vorbeşte în gând, în timp ce la femeie este activă emisfera stângă- emisfera limbajului şi a vorbirii.


Când o femeie priveşte la televizor, ea caută o poveste, bărbatul schimbă mereu canalele în căutarea unei soluţii la gândurile lui. Bărbaţii stresaţi beau alcool, femeile stresate mănâncă multă ciocolată şi invadează magazinele. Femeia este mută doar când este jignită sau minţită sau maltratată şi se sperie când bărbatul tace. Ea începe să îl facă să vorbească, să îl încurajeze, dar el refuză, considerând că ea nu are încredere în el. Când un bărbat se izolează trebuie lăsat în pace; când o femeie se izolează, trebuie iniţiată urgent o discuţie lămuritoare.
Dacă bărbatul bănuieşte că femeia este stresată o lasă în pace să se poată concentra şi să găsească o soluţie. Mersul la cumpărături pentru femei e ca vorbitul; le destinde chiar dacă la final nu cumpără nimic. Pentru a face un complimet sincer unei femei trebuie să îi oferim cât mai multe amănunte. Bărbaţii visează că fac sex cu două femei, femeia visează că face sex cu doi bărbaţi, cu unul face sex, cu celălalt vorbeşte după ce a făcut sex. Când fac sex, bărbaţii simt nevoia să se golească; când fac sex femeile simt nevoia să se umple. Vorbitul, tandreţea, atenţia acordată o umple pe femeie. Pentru că bărbatul nu poate face decât un singur lucru o dată, el nu vorbeşte în timp ce face sex; dacă femeia începe să vorbească în timpul sexului, s-ar putea ca lui să-i treacă erecţia. Femeia poate să vorbească şi să facă sex în acelaşi timp. Ea are nevoie de multe vorbe frumoase de la el. De aceea compromisul care menţine erecţia este reprezentat de sunetele gen „oooo!”, „ahhh!”, „daaaa!”.
Pentru majoritatea femeilor, orgasmul este ceva secundar, ea vrea mai mult intimitate, căldură şi ceva tensiune.

Cum sunt “agăţaţi” bărbaţii de industria pornografică? (“Pornografie” înseamnă literal “a scrie” despre “prostituţie”).
Răspuns: arătându-le femei cu organele genitale expuse sau trupurile goale care să le excite schemele mentale (patternurile înnăscute).
Iată câteve astfel de scheme mentale care îi transformă pe bărbaţi în prizonieri ai imaginilor erotice.
Forma atletică a corpului femeii; mesaj: poate să apere progeniturile de pericol
Sânii plini; mesaj: decolteul sugerează de fapt fesele femeii şi organul “ascuns” de sub ele.
Picioarele lungi; mesaj: atrag atenţia spre zona unde se întâlnesc. Înseamnă maturizare sexuală. Fustele scurte sau tocurile înalte au menirea de a lungi picioarele. Bărbaţii nu preferă picioarele musculoase ci puţin mai grăsuţe, mai feminine. Femeia la ovulaţie alege inconştient fuste mai scurte.
Talia subţire; mesaj: arată că nu e gravidă deci, disponibilă. Cel mai puternic mesaj îl transmit e raportul fese/talie 70%. Aceasta era forma sticlei de coca cola.
Fesele rotunde în formă de piersică; mesaj: elemente nutritive pentru viitorul pui. Are aceeaşi semnificaţie ca şi cocoaşa cămilei. Unduirea lor atrage atenţia. Marline Monroe avea un toc mai scurt tocmai pentru a-şi undiu mai bine şoldurile.
Abdomenul plat; mesaj: nu este însărcinată deci poate fi însămânţată.
Spatele arcuit, formele rotunde – semne de fertilitate
Gâtul lung ca o lumânare – accentuează feminitatea comparative cu gâtul scurt al bărbaţilor. Aceştia doresc instinctiv să-l sărute.
Faţa de fată de 14 ani – trezeşte instinctele paterne, ocrotitoare la bărbat. Explicaţia pentru chirurgia estetică.
Gura senzuală – oamenii sunt singurele fiinţe cu buzele în afara gurii. În satare de excitaţie şi buzele şi organele genitale feminine sunt umflate, dilatate, mărite (“ecou genital”). Transmit puternice semnale sexuale. Timp de 6000 de ani rujul de buze a fost doar roşu. Excitarea femeii mai produce îmbujorarea obrajior. Aşa se explică industria cosmeticelor.
Ochii senzuali – ochii femeilor care iubesc se dilată de plăcere, sunt mari şi sunt atrăgători pentru bărbat. De aceea machiajul măreşte ochii şi genele cu rimeluri, contururi, etc
Nasul mic de fetiţă trezeşte la bărbat instinctele protectoare, paterne. Nici un manechin nu are nasul mare.
Raderea părului pubian – transformă femeia într-o copilă pentru bărbat.
va urma

Accidentul ischemic tranzitoriu

Mai este denumit şi mini-accident vascular cerebral (“warning stroke” sau „avertisment”, “ministroke”, “transient ischemic attack” sau TIA în manualele englezeşti), este cauzat de o slabă irigare cu sânge a unei anumite zone  creierului  (datorită astupării unei artere) şi conduce la disfuncţii neurologice care persistă mai puţin de 24 de ore – după definiţia OMS din 1971 (dacă acestea se instalează şi persistă mai mult de 24 de ore, atunci vorbim de accident vascular cerebral).

Un infarct cerebral care durează mai mult de 24 de ore dar mai puţin de 72 este numit deficit neurologic ischemic reversibil.  Unii autori încadrează în AIT doar cazurile cu o durată sub o oră, în timp ce alţii acceptă diagnosticul de AIT şi pentru situaţii în care manifestările clinice depăşesc 24 de ore, cu condiţia reversibilităţii lor totale.

O persoană care a avut unul sau mai multe astfel de atacuri ischemice tranzitorii va avea un risc mai mare de a face un accident vascular cerebral decât una care nu a avut nici un astfel de episod patologic.

Simptomele apar extrem de rapid şi se datorează lipsei de oxigen la nivel cerebral (neuronii depind exclusiv de oxigenul şi de glucoza circulantă iar când nu mai circulă sângele, aceştia pur şi simplu mor în circa 3 minute). Cele mai frecvente localizări sunt la nivelul lobului frontal şi se exprimă  prin tulburări ale activităţii motrice şi de vorbire. În lobul temporal este afectat centrul înţelegerii limbii vorbite. Leziunea parietală determină tulburări de scris şi de citit. În lobul occipital este afectat centrul vederii, iar leziunea creierului mic determină  tulburări de echilibru.

Cel mai adesea persoana acuză amorţeli, slăbiciuni ale feţei, mâinilor, picioarelor sau a unei jumătăţi a corpului. Are probleme în a articula corect cuvintele (vorbire deficitară), de înţelegere (este confuză sau face confuzii). Are probleme cu vederea la un ochi sau la amândoi (orbire bruscă, vede foarte multe culori  sau are diplopie – priveşte un obiect şi vede două). Are dificultăţi la mers (este ameţită, nu-şi poate păstra echilibrul şi coordonarea). În aceste momente doar un medic stabileşte dacă este vorba de un atac tranzitoriu sau de un accident vascular.

Boala este cauzată de un cheag de sânge care astupă pe o perioadă scurtă de timp un vas de sânge care irigă creierul (după care se dizolvă spontan). Cheagul este de cele mai multe ori un fragment de placă de aterom desprinsă de pe vasele mari în special din zona carotidiană. Plăcile de aterom sunt formate în principal din colesterol dar la o analiză amănunţită regăsim o mulţime de substanţe toxice (ex săruri calcaroase) introduse în corp zi de zi an de an odată cu alimentele sintetice sau cu apa minerală poluată cu care ne-am  hidratat. „Clorul din apă este cauza unor epidemii fără pre­cedent în is­torie, care includ infarct mio­car­dic, accidente vasculare cere­brale, senilitate, cancer şi im­potenţă sexuală. Riscurile de can­cer în rândul persoanelor care consumă apă potabilă clo­rurată este cu 93% mai mare decât în rândul celor a căror apă nu conţine clor” a declarat celebrul dr Joseph M Price.

Hipertensiunea arterială, miocarditele, tulburările de ritm cardiac, bolile vasculare ale vaselor mari (infecţii cu TBC, sifilis, etc), policitemia (prezenţa în sânge, a unui număr mai mare de globule roşii decât cel normal) sau siclemia (prezenţa în sânge a globulelor roşii cu forme anormale), fumatul, sedentarismul, diabetul, alcoolul consumat în exces, folosirea anticoncepţionalelor sau consumul de droguri sunt factori care predispun la această afecţiune tot mai des întâlnită în practica medicală.

Ce facem?

În timpul primelor ore de la debutul ischemiei cerebrale, anumite zone din creier sunt ameninţate de moarte. Tratamentul de urgenţă al afecţiunii necesită stabilizare medicală şi evaluarea factorilor care pot duce la complicaţii (cum ar fi deglutiţia şi hidratarea). O unitate medicală de urgenţă reuneşte, într-o singură zonă, pacientul, personalul medical specializat, resursele şi posibilităţile de expertiză, aşa că cel mai indicat gest este să sunăm urgent la 112 când avem o suspiciune de accident cerebral.

Medicul ne va examina de urgenţă şi ne va efectua un EKG, o ecocardiogramă, o ecografie (doppler) a carotidei, o tomografie computerizată sau un RMN, o arteriografie, un examen al sângelui (colesterol, trigliceride, etc) sau orice este necesar pentru stabilirea precisă a diagnosticului.

Ce facem când plecăm din spital? Renunţăm definitiv la fumat. Evităm sedentarismul, trecem la o alimentaţie bazată pe crudităţi (legume şi fructe proaspete), limităm consumul de alcool şi reducem greutatea (obezitatea). Evităm glucidele cu indice glicemic ridicat (zaharuri concentrate din sucuri şi dulciuri) şi ne controlăm glicemia pentru a preveni sau corecta un eventual diabet. Evităm mineralele inutile în special sodiul sau apa bogată în sodiu, clor, calciu, magneziu care agravează hipertensiunea arterială prin reţinerea apei în organism (diferenţă de presiune osmotică).

Cel mai corect ar fi să ne hidratăm cu apă purificată osmotic preventivă care are puterea ne a ne proteja de majoritatea bolilor (peste 80%) care şubrezesc organismul nostru în timp.

Creierul din "burtă"

În urmă cu câţiva ani, Michael Gerscon, un reputat specialist american în biologie celulară a publicat o lucrare –The Second Brain –Al doilea creier în care explica faptul că intestinul subţire conţine peste o sută de milioane de neuroni, că acesta produce 70-85% din celulele noastre imunitare şi că au fost identificaţi peste 20 de neurotransmiţători secretaţi de aceste.

Între creier şi „burtă” legăturile de comunicare chimică sunt nesfârsite, chiar dacă acum se ştie că intestinul funcţionează independent de creier, secretând proprii mesageri hormonali în funcţie de condiţiile locale- stres, probleme de alimentaţie, infecţii (din care trei sunt mai importanţi- dopamină, care gestionează motivaţia, noradrenalina legată de acţiune, serotonina, legată de dispoziţie, facilitează răbdarea şi toleranţa la frustrări).

Subiectul este fascinant!

În 1974, o descoperire făcută în laboratorul Universităţii Rochester va rescrie harta biologică a trupului. Robert Ader, psiholog, a descoperit că sistemul imunitar poate învăţa multe lucruri, la fel ca şi creierul. Rezultatul său a produs un adevărat şoc: ăână atunci se credea că doar creierul şi sistemul nervos central pot reacţiona la diferite experimente, schimbându-şi felul în care se comportă. Descoperirile lui Ader au dus la cercetarea a ce se întâmplă cu miriadele de căi prin care comunică sistemul nervos central şi sistemul imunitar- cărările biologice care formează mintea, emoţiile şi trupul, care nu sunt separate între ele ci strâns legate.

Trebuie precizat că sistemul imunitar este mult mai vechi decât creierul. A fost de fapt primul sistem care a apărut. Un organism poate fi analizat doar prin diferitele lui sisteme care sunt compuse din mai mult de o celulă iar sistemul imunitar este prezent la majoritatea organismelor multicelulare primitive: spongierii de exemplu au fagocite (celule specializate pentru digerarea materialului străin) care recunosc bacteriile şi participă la vindecarea rănilor. Aceste celule imunitare primitive apără spongierii împotriva infecţiilor şi a rănilor tisulare fără ajutorul sau intervenţia neuronilor pe care spongierii nu-i deţin. Deci, când neuronii au început să apară, exista dejaun sistem imunitar bine organizat.

Sistemul imunitar a furnizat o parte importantă a contextului fiziologic în care a evoluat primul neuron. La primele moluşte care au apărut acum 550 de milioane de ani, neuronii nu formau un creier distinct, ci erau grupaţi într-un număr de grămezi care se găseau prin tot corpul alcătuit din muşchi ai moluştelor. Nu era deci nimic care să-i oprească pe aceşti neuroni să comunice cu celulele imunitare. De exemplu când o moluscă vine în contact cu un prădător, reflexul de retragere este declanşat de aceleaşi molecule semnal care cauzează inflamaţia la mamifere de celulele imunitare care se găsesc pe suprafaţa moluştelor, celule care eliberează interleukine. Moleculele IL1 fac legătura cu neuronii motorii (receptori) care iniţiază mişcarea de a se depărta de pericol. Aşadar la moluşte, sistemul imunitar funcţionează ca organ senzitiv.

O parte din biologi sugerează că sistemul imunitar funcţionează de asemenea ca organ senzitiv şi la animalele superioare, inclusiv la oameni. Aşa cum ochii ne permit să detectăm unde de lumină, aşa şi sistemul imunitar ca un al şaselea simţ ne permite să detectăm prezenţa unor mici invadatori care ne asaltează atât din interior cât şi din exterior. De fapt este mai corect să numim sistemul imunitar „primul simţ” din moment ce este mai vechi decât vederea şi auzul şi poate fi considerat o modalitate de pipăit.

O dată cu apariţia primelor vertebrate, neuronii s-au legat între ei sub forma unei reţele unice, continue- sistemul nervos. Părţile periferice ale acestui sistem alimentează cu informaţii partea centrală –creierul care analizează informaţia şi trimite înapoi mesaje la periferie. Dar neuronii au păstrat vechile afiliaţii cu celulele sistemului imunitar. Ei continuă să vorbească aceeaşi limbă, schimbând aceleaşi vechi semnale moleculare. Faptul că aceste molecule sunt clasificate de oameni ca neurotransmiţători şi imunotransmiţători este o mare întâmplare istorică.

Aceleaşi molecule care permit neuronilor să comunice între ei facilitează comunicarea dintre neuroni şi celulele imunitare(interleukine şi imunoglobuline); acelaşi lucru se întâmplă cu moleculele care permit celulelor imunitare să comunice între ele.

Odată cu evoluţia vertebratelor superioare, comunicarea dintre creier şi sistemul imunitar a devenit mai dificilă. Pereţii vaselor de sânge care aproviuionează creierul şi-au dezvoltat mecanisme speciale care împiedică fluxul substanţelor din sânge la creier cu excepţia unor molecule foarte mici. Bariera sânge-creier sau hemato-encefalică protejează creierul din ce în ce mai complex şi vulnerabil de toxine şi agenţi patogeni care ar putea ajunge din sistemul circulator. Faptul că există totuşi molecule care tranzitează această barieră (IL1a) sugerează că procesul de comunicare dintre neuroni şi sistemul imunitar era prea important ca să permită acestei bariere să-i blocheze calea.

Când acţionează aceşti mesageri şi în ce situaţie? Anumite informaţii legate de starea internă a corpului ajung la creier nu prin nervi senzoriali ci prin anumite substanţe chimice care se găsesc în sânge. Aceşti mesageri moleculari sunt în mare parte secretaţi de globulele albe din sânge; acest lucru a determinat anumiţi biologi să afirme că sistemul imunitar este el însuşi organ senzitiv.

Descoperirea acestui fapt şi anume că posedăm simţuri interne este pusă în paralel cu descoperirea că neuronii nu sunt singurii care transmit mesaje de la creier la restul corpului. În afară de faptul că transmite muşchilor să se mişte, creierul comandă anticorpii să-şi schimbe activitatea. Unii din aceşti mesageri chimici sunt preluaţi de globilele albe din sânge care în consecinţă le pot schimba reacţia. Astfel devine clar că procesele mentale nu încep cu percepţia externă şi sfârşesc cu mişcarea. Unele îşi au originea şi se finalizează cu evenimente aflate profund în interiorul corpului.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 03:42 pm UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC