> News of the day <

Misiune îndeplinită

Resemnarea, acceptarea inevitabilului, renunţarea la luptă sunt cei mai buni aliaţi ai bolii şi suferinţei Aici este locul de unde încep viitoarele noastre boli Zilele trecute m-am aflat la Urgenţă cu un prieten aflat în dificultate. Munca la serviciul Urgenţă sau Reanimare este extrem de solicitantă fizic dar mai ales emoţional pentru că te afli … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Bătrâneţe sau nemurire V

Câţi dintre noi nu am fugit /evadat din oraşul sufocat de praf, căldură, zgomote şi nervi fie la mare fie la munte?

De ce ne-am simţit aşa de bine când am mers pe jos prin pădure, am alergat pe plajă dimineaţa sau în cerdacul casei de la ţară am respirat aerul proaspăt după o ploaie rapidă de vară?

Răspuns: aerul în astfel de momente este încărcat cu particule negative sau aşa numiţii “ioni negativi”. În locul în care vieţuim – de regulă într-un apartament la bloc sau într-o casă situată într-un oraş asaltat de emanaţiile unui combinat chimic, de gazele tot mai numeroaselor eşapamente, sau la biroul dotat cu calculatoare, imprimante, sisteme de răcire sau de încălzire, fum de ţigară, apă de reţea poluată, etc, “ne scăldăm”într-o atmosferă plină de ioni pozitivi proveniţi de la toate aceste “surse”. Aceştia sunt într-o permanentă căutare de electroni pe care de multe ori îi fură chiar din corpul nostru. “Hoţii” de electroni se mai numesc “radicali liberi” şi sunt principala cauză de îmbătrânire şi îmbolnăvire. Pentru a-i neutraliza sau pentru a ne proteja de efectele acestora distructive avem nevoie de electroni iar aceştia ne sunt oferiţi de antioxidanţi sau de “donatorii” de electroni (ionii negativi). Aerul din atmosferă este bogat în astfel de ioni negativi după o ploaie cu fulgere, pe malul mării când sunt valuri mari şi apa “se sparge”, în apropierea cascadelor iar explicaţia ţine de provenienţa acestor ioni care este desigur, apa (cu cât aerul este mai curat cu atât concentraţia în ioni de hidrogen este mai mare).

Ce rol au ionii negativi

O mulţime de medici folosesc azi, în diverse terapii, aerul ionizat.  Dr Albert P. Krueger, patolog şi microbiolog foloseşte ionii negativi de hidrogen pentru controlul infecţiilor (antimicrobian) iar Dr Kornblueh de la Universitatea din Pennsylvania a tratat sute de pacienţi cu alergii sau astm bronşic în acelaşi mod (alte spitale i-au urmat exemplul cum ar fi Spitalul Universitar Northeastern sau Frankford din Philadelphia). “După 15 minute de inhalare a ionilor negativi pacienţii se simt mai bine şi nu mai doresc să plece” – afirmă doctorul Kornblueh. Ionii negativi de hidrogen stimulează producţia de serotonină fiind un excelent remediu şi pentru depresivi al căror număr este din ce în ce mai mare, ajută sistemul imunitar să facă faţă mai bine alergiilor, infecţiilor, cancerului, îmbunătăţeşte activitatea sistemului nervos (atenţia, concentrarea, vigilenţa, memoria, puterea de muncă), De aceea nu este deloc un sfat gratuit să lăsăm copii să se bucure de apă, să zburde la soare, să alerge în aer liber.

De ce este important hidrogenul

Hidrogenul după cum am mai spus este un element chimic ce se regăseşte peste tot în Univers. La minus 259,23 grade celsius el cristalizează hexagonal la fel ca apa pură. El este unic datorită faptului că poate transporta un electron. În această formă negativă, laureatul Nobel Albert Szent Gyorgy îl regăseşte într-o mulţime de locuri din organismul nostru dar şi în legumele şi fructele proaspăt culese. Stresul chimic şi consumul insuficient de legume şi fructe proaspete determină deficienţe grave, boli şi îmbătrânire prematură la oamenii contemporani. Ionul negativ de hidrogen are rol în menţinerea echilibrului acido-bazic din organism, susţine/îmbunătăţeşte conductivitatea electrică (comunicarea intercelulară), protejează celulele de radicalii liberi (fiecare celulă este asaltată/bombardată  de peste 1000 de radicali liberi zilnic), ajută sistemul imunitar şi ficatul la neutralizarea toxinelor (cedează electronul moleculei de radical stabilizând-o şi făcând-o inofensivă). Acesta acţionează atât ca purtător de energie (furnizor de “monede/buget de energie” şi principal “actor” în fotosinteză) şi ca un antioxidant, în numeroase sisteme biologice. Ceilalţi antioxidanţi cunoscuţi – vitamina C sau E cedează electroni pentru a proteja celulele dar ele devin la rândul lor radicali liberi instabili. În cazul ionilor negativi de hidrogen nu se pune această problema fiind singura substanţă care nu devine radical liber după “donarea” electronului. Ionii negativi de hidrogen au fost studiaţi abia în urmă cu mai puţin de 100 de ani de către Karl Langmuir unul din părinţii “chimiei anorganice”. Ionii de hidrogen, produs secundar al apei pure în organism, sunt sursă non-calorică de energie celulară (în mitocondrii oxigenul “arde” hidrogen pentru a forma ATP- sursa esenţială de energie a tuturor celulelor noastre). Ionii de hidrogen reduc tensiunea superficială a apei făcând-o mai “udă” spre deosebire de cea minerală – “dură”) şi hidratând astfel în mod corect toate celulele.

Cum putem avea/beneficia de mai mulţi ioni negativi de hidrogen

Patrick Flanagan continuatorul studiilor lui Henri Coandă a descoperit nanoclusterii – microparticule silicice care eliberează în apă progresiv o cantitate foarte mare de ioni de hidrogen prin reconfigurarea electrică (structurarea) apei. Aceştia sunt incomparabil mai eficienţi decât zeci de cutii de vitamina C sau E sau mii de pahare de suc de fructe.  Această nanotehnologie este considerată de mulţi medici o binecuvântare pentru sănătate dar şi pentru bolnavi, întrucât este grăbită vindecarea sau este încetinită în mod evident îmbătrânirea. Apa purificată osmotic combinată cu microclusterii Flanagan – necesitate şi nu “modă”, sunt de departe cea mai importantă metodă de păstrare a sănătăţii şi amânare a morţii (întocmai cum se petrec lucrurile la centenarii studiaţi). Viaţa poate fi considerată un delicat echilibru al proceselor oxidative şi de reducerea radicalilor liberi (antioxidanţi). Acest micuţ şi prea uşor ignorat “ion” a fost antioxidantul originar pentru toate formele de viaţă de pe pământ încă de la apariţia ei şi cel mai optim antioxidant pentru orice formă de viaţă chiar şi azi. El este însă extrem de fragil – căldura excesivă, poluarea, prelucrarea termică sau rafinarea excesivă distrugându-l. Spre deosebire de noi, strămoşii noştrii – mai norocoşi, au avut parte de o cantitate semnificativ mai mare de ioni negativi fie din legume şi fructe mai curate, fie dintr-o atmosferă mai curată fie dintr-o apă desigur, mai puţin poluată.

Bătrâneţe sau nemurire IV

Patrick Flanagan continuă cercetările lui Henri Coandă mergând în locurile unde trăiesc cei mai mulţi centenari şi încercând să afla cauza longevităţii lor extraordinare.

Cine este Patrick Flanagan.

Copilul teribil, unul din cei mai importanţi 100 de oameni ai Americii şi ai lumii, la 8 ani intră în cartea Recordurilor cu peste 6000 de noduri inventate iar la nici 11 ani bulversează şi cutremură întregul sistem militar de apărare al SUA.

Ce s-a întâmplat? Pasionat de electronică, cumpără cu nici 6 dolari un dispozitiv radio din care construieşte un sistem extrem de simplu de detecţie a rachetelor. Reuşeşte astfel să monitorizeze câţiva ani toate experimentele nucleare efectuate de ruşi şi americani. Când anunţă presa de preocupările sale ziariştii nu-i dau importanţă cu excepţia celor de la Associated Press care publică cu titlu anecdotic observaţiile sale. La şcoala din Huston fiind şi având doar 17 ani este chemat prin difuzoarele exterioare care au urlat aşa de tare că au speriat toţi elevii: “Patrick Flanagan, Pentagonul te cheamă la telefon!”. La celălalt capăt de fir, un general cu cinci stele i-a atras atenţia să nu “vorbească prea mult” pentru că este posesorul unor importante secrete de stat (TOATE experimentele nucleare cu dată şi oră publicate au fost confirmate ca fiind REALE!). A fost cel mai tânăr angajat al Pentagonului cu carte de muncă ulterior fiind angaja ca expert de CIA, NASA, NSA, dar şi alte instituţii de securitate. A construit la 14 ani (înaintea telefonului celular) Neurophonul – aparat preluat şi îmbunătăţit de CIA – întrucât putea induce control mental la distanţă (folosit cu succes de surzi). Defense Intelligence Agency i-a interzis să discute despre această “maşină” cu “civili” şi mai ales cu cetăţeni străini.

“Părintele nanotehnologiei”

Flanagan a studiat Marea Piramidă scriind o carte care s-a vândut în milioane de exemplare (a stat 3 ani în Egipt pentru a studia piramidele fiin singurul om căruia i s-a permis să se căsătorească … în interiorul Marii Piramide). A construit împreună cu Henri Coandă dispozitive electronice pentru programul Mercury şi Gemini sau cele de frânare ale modulului Apollo 11 care a dus pe Lună primii oameni. A creat un dispozitiv de comunicare cu delfinii care a fost preluat de Marina Americană şi clasificat “top secret”. Are peste 300 de invenţii majoritatea secrete dar cea mai mare descoperire este tehnologia nanoclusterilor pentru care grupul de cercetători iniţiat de el a obţinut premiul Nobel. În 1997 se adreseauză Parlamentului European aducând la cunoştiinţă membrilor acestuia creerea PhiScience – o organizaţie care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi care cuprinde oameni de afaceri, de ştiinţă, medici, etc. Pentru întreaga carieră dar în special pentru descoperirile legate de apă, este propus pentru decernarea Premiului Nobel în 1997. Când i-a înmânat la Pentagon (unde lucrau împreună) caietele cu studiile sale, Coadă i-a spus: “Dacă vei descoperi secretul apei Hunza, vei putea prelungi viaţa la nesfârşit”.

Secretul acestei “ape vii” descoperit după alţi 20 de ani de studiu intens timp în care a făcut mii de măsurători constă nu în ingredientele acestei ape ci în STRUCTURA sa. El a descoperit coloizii pe bază de dioxid de siliciu care ordonează, structurează moleculele de apă hexagonal şi le conferă o tensiune superficială redusă (apă “udă” care hidratează mult mai corect şi mai bine celulele). Un astfel de coloid are dimensiunea a 12 atomi (5 nanometrii sau a cincea miliardime dintr-un metru fiind cea mai mică moleculă creată vreodată). Societatea Regală de Chimie defineşte un coloid ca “orice material de particule, una sau mai multe dimensiuni în intervalul 10-1000 nanometri”. Spre deosebire de mineralele dizolvate în apă, coloizii nu sunt solubili, au încărcătură electrică pe suprafaţa lor (potenţialul Zeta), sunt primiţi de celulă fără consum energetic transmembranar (nu orice şi nu oricum traversează membrana celulară) şi structurează inteligent apa. Alte sudii americane invocă mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Aşa se explică de exemplu, de ce sucurile naturale imediat stoarse din fructe proaspăt culese sunt atât de sănătoase spre deosebire de cele sintetice sau artificiale. Universitatea din Minesotta a efectuat studii pe culturi de celule şi a constatat că după o agresiune cu radicali liberi, celulele obişnuite au supravieţuit în proporţie de 1% iar cele hidratate cu apa structurată de microclusterii cu hidrogen ionizat negariv descoperiţi de Flanagan, au supravieţuit în proporţie exact inversă – adică 99%!. Acest produs este considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut în lume şi este recomandat de nume celebre din lumea ştiinţifică (Frederick Crane descoperitorul coenzimei Q10 – laureat Nobel, apreciază că e “una din cele mai mari descoperiri medicale ale secolului”).

Patrick Falnagan locuieşte şi în prezent în California, este vegetarian, bea doar apă purificată osmotic şi ia zilnic nanoclusterii care l-au făcut celebru cu aceeaşi plăcere ca atunci când i-a descoperit şi când a fost sigur că visul marelui Prieten Henri Coandă – acela de a “găsi fântâna nemuririi” s-a împlinit. În toamna acestui an va vizita România ocazie cu care cititorii Informaţiei de Severin vor putea afla mai multe informaţii direct de la el.

Bătrâneţe sau nemurire III

Informaţia în sistemele vii
Informaţia condiţia necesară şi obligatorie a existenţei oricărui organism viu, indiferent de complexitate, este stocata in molecula de ADN. Principiul conducător al evoluţiei Universului material şi de la care nu se poate sustrage este principiul doi al termodinamicii care spune că “entropia (dezordinea) Universului creşte”. Unica formă de existenţă care contrazice această lege este… viaţa. Cu cât informaţia referitoare la un eveniment este mai puţină, cu atât gradul de dezordine (entropie) al acelui eveniment este mai mare. Pentru a se dezvolta şi evolua, viaţa are nevoie obligatoriu de informaţie iar aceasta este stocată mai ales în nucleu (ADN) sau mitocondrii (“fabrica de energie”).

Toate celulele noastre sunt capabile să emită şi să primească informaţie. “Întreaga viaţă se bazează pe legături de tip informaţional, inclusiv integrarea ei în marea ordine, în marele sistem pe care îl numim Univers. Nu putem concepe viaţa ca fiind posibilă la orice nivel de organizare, inclusiv monocelular, fără ca biosistemul să dispună de capacitatea de a sesiza mediul, adică de a emite, a primi şi a prelucra informaţie. Orice fiinţă lipsită de posibilitatea de a percepe mediul este sortită pieirii” afirmă academicianul Dumitru Constantin Dulcan iar sistemul nervos – acum se ştie, nu este singurul care gestionează informaţia (paramecii – organisme unicelulare care nu au sistem nervos se mişcă inteligent după hrană şi fug de pericole).

Întrucât informaţia implică prezenţa unor semnale purtătoare de informaţie (deci suport energetic) odată cu schimbul de informaţie se petrece şi un schimb/transfer energetic (cercetări asupra câmpului bioinformaţional au fost făcute de biofizicianul rus A.P.Dubrov, iar la noi în ţară de G.Cartianu şi Rodica Strungaru). Aceştia au făcut studii aprofundate asupra proceselor psihoinformaţionale. Ei concluzionează că: „nu există nici o contradicţie a legilor actuale ale fizicii de a presupune că fenomenelor psihoinformaţionale le sunt asociate unde electromagnetice purtătoare de informaţie”. Adrian Dobbs foloseşte unele concepte cum ar fi cele de masă negativă sau imaginară noţiuni folosite de fizica cuantică în mod obişnuit. Având masă imaginară, particule elementare cum ar fi psitronii nu au inerţie şi deci pot călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii, aducând informaţii din viitor în prezent. Dobbs îşi imaginează psitronii ca un nor care se proiectează direct pe creierul unui individ receptiv, informându-l despre starea sa prezentă şi viitoare probabilă. Neuronii, după John Eccles se află într-un „echilibru instabil” aşa încât un stimul de mică intensitate poate declanşa o reacţie în întregul sistem. Graţie acestui echilibru instabil al sistemului nervos ar putea fi posibilă acţiunea psitronilor lui Dobbs, prin care el încearcă să explice precunoaşterea, clarviziunea,etc.

Flanagan şi apa inteligentă

Patrick Flanagan – doctor în filosofie, profesor de psihologie şi medicină alternativă a stabilit că cei mai sănătoşi oameni beau o apă cu un pH puţin sub 7 (apa purificată osmotic are un pH între 6,5 – 7), deci foarte uşor acidă, care conţine însă cantităţi mari de electroni şi foarte puţine minerale. Aceasta este apa cea mai sănătoasă şi corectă metabolic.

Cea mai sănătoasă apă din Franţa are un rH 22 spre deosebide de apa pe care o beau populaţiile centenare care este de 10 ori mai concentrată în ioni negativi de hidrogen.  Pentru cei “pasionaţi” de apa îmbuteliată trebuie reamintit faptul că datorită luminii soarelui (din păcate pentru ei lumina trece prin pereţii transparenţi de plastic şi printr-un proces de disociere rezultă oxigen care “fură” electronii prin – oxidare) devine inactivă chiar dacă este “recoltată” sau îmbuteliată de la un isvor cu un rH ridicat. Australia (dar şi unele state americane) a interzis deja transportul apei îmbuteliate în recipiente de plastic din pricina florei microbiene care se dezvoltă în interiorul ambalajelor, din cauza chimicalelor care se dizolvă în apă din plastic (bisfenol A) dar şi din cauză că apa nu mai are nici o legătură cu proprietăţile “curative” ale isvorului sursă. Apa structurată cu ajutorul punţilor (legăturilor de hidrogen) este suportul informaţional al sistemelor vii.

Teoria Doctorului Flanagan vine să completeze aceste studii afirmând că apa structurată este suportul informaţiei în structurile vii fiind susţinut de alte sutii ulterioare precum cele ale lui Gerald Pollack – Doctor, profesor de bioinginerie la Universitatea din Washington şi consultant extern la National Science Board sau de cele ale lui Vladimir Voeikov – cunoscutul savant rus – laureat Nobel. Despre Patric Flanagan “copilul teribil” al Americii în numărul de mâine. va urma

Bătrâneţe sau nemurire II

Henri Coandă, după 60 de ani de încercări de a afla secretul “apei vieţii” i-a înmânat prietenului mai tânăr – genialul Patrick Flanagan studiile împreună cu rugămintea de a afla el secretul “fântânii nemuririi”. Patrick Flanagan, prin procedee moderne a reluat studiile lui Coandă dar şi măsurătorile laureatului Nobel – Szent Gyorgy descoperind ioni de hidrogen în cantităţi foarte mari şi în lichidele organismului (similar sucurilor proaspete de legume şi fructe care conţin de asemeni cantităţi enorme de ioni de hidrogen) nu numai în ficat, splină, plămâni sau intestine.

Ionii de hidrogen

Hidrogenul este cel mai mic element chimic din Univers şi are în mod obişnuit un singur electron. Chimistul francez Antoine Lavoisier a numit hidrogenul după cuvintele greceşti (hidro – „apă” –genes – „a forma”) sau “cel care formeaza apa”, sau „cel ce naşte apa”. Hidrogenul are cei mai mici atomi faţă de alte elemente şi a fost unul din primii atomi care s-au format în Univers. Înăuntrul stelelor, nucleii se combină în reacţii nucleare pentru a forma atomi de Heliu (Hidrogenul este principala componentă a Soarelui, având o pondere de 73% din compoziţia acestuia). Aceste reacţii chimice creează lumina (necesară fotosintezei plantelor) şi căldura Soarelui. El se poate combina cu aproape orice element şi să formeze compuşi chimici mai mulţi decât orice alt element. Cercetătorii apreciază că 90% din atomii din Univers sunt Hidrogen, 9% Heliu iar 1% alte elemente. Hidrogenul se găseşte peste tot în organismul nostru – fie că vorbim de unghii, păr, sânge, neuroni, ADN, enzimele digestive sau nutrienţi – glucide, lipide, proteine. Hidrogenul ţine moleculele de apă “legate”, prevenind moleculele să se separe sau să se evapore la o temperatură joasă. Fără aceste legaturi, apa ar fierbe pe la -80 de grade Celsius, în loc de 100 de grade. Legăturile de hidrogen ţin împreuna şi legăturile ADN din interiorul celulelor noastre (punţile de hidrogen „râvnite” de radicalii liberi).

Ionul de hidrogen ( H-) are un electron suplimentar slab legat pe care îl cedează cu mare uşurinţă. Aceşti electroni ar fi după părerea laureatului Nobel electronii care se mişcă cel mai rapid (cu cea mai mare uşurinţă în organism).

Ce este “pH- ul”.

Hidrogenul este combustibilul care alimentează viaţa vegetală şi animală cu energie. El ne vindecă şi ne oferă forţa vieţii! pH-ul înseamnă cantitatea de hidrogen dintr-un lichid, deci este o unitate de măsură, a forţei vieţii disponibile într-un lichid. Unul din primii parametrii care măsoară o apă bună de băut este pH-ul. Tradus din latină înseamnă “potentia hidrogenii” sau “puterea hidrogenului” şi indică nivelul hidrogenului (gradul de aciditate sau de alcalinitate) al unei soluţii. Pe o scară de la 1 la 14, concentraţia în ioni pozitivi de hidrogen  “1” înseamnă foarte acid iar “14” foarte alcalin, “7” însemnând neutru chimic aşa cum e apa pură. Există tot felul de poveşti de marketing care ascund doar interese financiare (deloc de neglijat) despre apa “alcalină”, “ionizată”, “uşoară”, “sărăcită” în deuteriu sau dimpotrivă “îmbogăţită” în deuteriu.

Apa grea şi sănătatea

Ca o anecdotă, în timp ce unii medici români recomandă (mult prea) entuziast apa “sărăcită” în deuteriu cu un ochi tonele de apă vândute pe post de leac atoate – vindecător şi cu altul la conturile bancare, The Telegraf – ziar onorabil (la fel ca prestigiosul Discovery) ne anunţă că “Mikhail Shchepinov, fost om de ştiinţă al Universitatii Oxford, crede că APA GREA modificată protejează organismul împotriva chimicalelor periculoase, cunoscute sub denumirea de radicali liberi. Se ştie că acestea contribuie la apariţia cancerului, a Alzheimer-ului şi a Parkinson-ului. Cercetătorul pretinde că unele alimente, precum friptura şi ouale pot fi de asemenea îmbogăţite cu izotopul special de hidrogen, cunoscut sub denumirea de deuteriu, sporind astfel posibilitatea oamenilor de a mânca sănătos. Cercetările specialistului sunt bazate pe experimente desfăşurate pe viermi şi pe insecte. Viermii au devenit cu zece la sută mai longevivi, iar drosophila şi-a prelungit viaţa cu 30 la suta în urma consumării apei grele”. Pentru cei care cred cu adevărat în apa aceasta sărăcită în deuteriu (de fapt apă purificată/sărăcită – ceeace e sănătos) le recomandăm următoarea metodă de obţinere – mult mai ieftină decât cea mult lăudată de unele posturi centrale de televiziune (ca să nu mai vorbim de Internet unde eşti realmente sufocat de abilii webmasteri – specialiştii promovării tuturor năstruşniciilor).

Cum obţinem acasă apă sărăcită în deuteriu

Se umplu două sticle de plastic cu apă purificată osmotic (costă de 100 de ori mai puţin decât cea “sărăcită” de la tarabă) şi se ţine 2-3 ore la congelator. Vom observa că pereţii au început să îngheţe. Spargem cu grijă această gheaţă groasă de câţiva milimetrii apoi strecurăm apa printr-o sită şi ceeace am obţinut este EXACT “apă sărăcită în deuteriu”. Explicaţia? Această gheaţă conţine deuteriu (punctul de îngheţ al apei cu deuteriu ce se regăseşte în mod NORMAL în apa curentă sau de la reţea, este cu 3 grade mai ridicat şi astfel această apă îngheaţă prima).

Ce este rH-ul

Puţini oameni au auzit de “rH” sau “relative hidrogenii” care ne dă informaţii despre cantitatea de ioni negativi de hidrogen ( H- ) din apă. Despre acesta şi importanţa lui uriaşă pentru sănătate în numerele viitoare.

Bătrâneţe sau nemurire I

Doar boala o simţim, sănătatea nu.


Discutam zilele trecute cu un prieten – medic severinean despre sistemul nostru de sănătate şubred, despre boală şi despre nenumăraţii şarlatani care speculează dorinţa sinceră a oamenilor de a-şi proteja sau de a redobândi sănătatea (“a specula” înseamnă a trage foloase dintr-o anume situaţie, a înşela, a negustori încrederea cuiva).

Am căutat împreună timp de câteva ore explicaţii şi soluţii simple la problemele parcă din ce în ce mai numeroase şi mai complicate. Am discutat despre apă, despre implicaţiile ei în economia metabolică a organismului, despre efectele pozitive pentru sănătatea nostră individuală prin ameliorărea calităţii ei (prin purificare osmotică) – tot mai larg acceptată prin alte părţii ale lumii.  Concluzia lui finală – “e prea complicată toată această poveste cu apa purificată şi filtrarea osmotică şi  e mai sigur să rămân la ce ştiu şi la ce am învăţat eu”. Am fost apoi cu fiul meu la facultate pentru a susţine examenul restant la biochimie celulară şi repetând noi cursurile despre membranele celulare am constatat cu uimire că studenţii la medicină încă nu ştiu prea multe despre “canalele de intrare a apei în celulă” aşa numitele “aquaporine” descoperite în 2003 şi pentru care s-a luat un Nobel (în curs sunt amintite “în treacăt”), şi atunci l-am iertat pe prietenul meu “doctoru” pentru lipsa lui de răbdare. Afirmam în alt articol că sănătatea noastră este în realitate sănătatea celulelor noastre (nu absenţa durerii cum am fost învăţaţi), că celula este locul unde apare mai întâi boala (cancerul începe cu o celulă) iar apa este implicată în mod direct – cauzal în acest proces.

Din neştiinţă, imaturitate sau poate doar din nepricepere, omul şi-a dorit dintodeauna să trăiască nemuritor dar neaparat o altă viaţă decât cea primită, iar aceasta să fie dacă s-ar putea veşnică şi eternă aşa cum este sufletul. De sănătate s-a îngrijit doar când a fost bolnav pentru că aşa cum spune olteanul nostru hâtru “doar boala o simţi, sănătatea nu”. Dacă pentru suflet s-a descoperit formula nemuririi – Iubirea şi Iertarea, pentru partea fizică/materială omul încă mai are de “căutat”. Aminteam în numerele trecute de acele zone de pe glob unde oamenii depăşesc cu uşurinţă 100-120 de ani,  care au fost studiate printre alţii, timp de peste 60 de ani cu pasiune neostoită de genialul nostru compatriot Henri Coandă şi care au în comun acel element determinant care ne construieşte în cea mai mare măsură pe fiecare dintre noi – apa.

Cine ne îmbătrâneşte.

Răspuns: deshidratarea cronică şi radicalii liberi. Dr. Alexis Carrel – specialist în transplant de organe şi vase de sânge a afirmat că secretul longevităţii noastre stă în capacitatea celulei de a elimina deşeurile metabolice iar cheia eliminărilor toxinelor din organism este apa (în acest context, cuvântul sau sintagma “apă” se referă la H2O şi …atât). El a ţinut în viaţă o inimă de porumbel timp de 34 de ani hidratând-o şi irigând-o cu nutrienţi nepoluaţi chimic (unul din motivele pentru care a primit premiul Nobel pentru Medicină). La festivitatea de decernare a premiului Nobel el a afirmat că “Celula este nemuritoare. Lichidele care o înconjoară – o degenerează şi o îmbolnăvesc. Nu vârsta omoară celula ci deshidratarea cronică”. Când a întrerupt experimentul cu inima de porumbel, aceasta încă era …vie.

Circuitul hidrogenului

Celulele noastre însetate de apă (H2O), deshidratate cronic din cauza lichidelor improprii pe care le bem zilnic, au un metabolism incomplet, defectuos care se traduce într-un anume moment în boală şi moarte (boala şi îmbătrânirea prematură sunt preţul pe care îl plătim pentru “plăcerile gâtului”). Un alt medic celebru – ardelen după tată- laureat şi el al premiului Nobel – Albert Szent Gyorgyi (descoperitorul vitaminei C) a afirmat de asemeni că “viaţa este un dans al apei”. El a concluzionat că este mai corect să vorbim despre un circuit al hidrogenului (“combustibilul vieţii”) în natură decât al carbonului aşa cum am fost învăţaţi în şcoală. Plantele iau apa şi sub înfluenţa luminii (fotosinteză) o “desfac” în Hidrogen  şi Oxigen. Hidrogenul este încorporat împreună cu CO2 din atmosferă în glucide (glucoză), lipide sau proteine pe care ni le oferă cu generozitate nouă – regnului animal iar oxigenul este eliberat pentru a-l putea tot noi, respira. În corpul nostru, enzimele numite dehidrogenaze scot hidrogenul din alimentele vegetariene ingerate care este apoi “ars” pentru necesarul energetic propriu (glucoza C6H6O6 este descompusă în CO2 – eliminat de plămâni şi reabsorbit de plante + H2O şi energie). Albert Szent Gyorgy a identificat chiar “depozite” de ioni de hidrogen în interiorul corpului nostru, cele mai importante fiind ficatul (cel mai important organ în detoxifiere), intestinele, plămânii şi splina (teritoriile unde se află “dislocată” – deloc întâmplător, armata imunitară). Gyorgy a afirmat că electronii proveniţi de la ionii de Hidrogen se mişcă cel mai rapid în organism ei asigurând de fapt şi comunicarea intercelulară. “Secretul vieţii constă în hidratarea corectă a celulei şi eliminarea toxinelor, afirma el, iar dacă acest lucru încetează dintr-un motiv sau altul, celula va muri intoxicată cu propriile ei reziduuri. Pentru ca toxinele să poată părăsi celulele, iar hrana să poată pătrunde în celule, este foarte important ca celulele să fie într-un contact foarte strâns cu apa”.

Celulele deshidratate cronic sau hidratate cu soluţiile răcoritoare diuretice, trec într-o stare opusă creşterii şi înmulţirii/regenerării – adică în stare catabolică (dezasimilaţie şi descreştere), asta înseamând că organismul începe să-şi consume propriile celule şi ţesuturi, începând practic să se autodistrugă (o explicaţie pertinentă pentru bolile autoimune). va urma

Pe scurt despre bolile ochilor noştrii

Astigmatismul „astigmatos” – fără punct de focalizare.

Boală a corneei legată direct de stres. Omul nu vede bine nici aproape nici la distanţă. E ca şi cum am monta un cort pe care nu l-am echilibrat bine. Dacă tensiunea nu e egală între corzi, se va apleca spre coarda cea mai întinsă.

Oamenii stresaţi au muşchii tensionaţi (nu numai ai ochilor ci şi cei ai cefei, lombari, pubococcigieni –sex incorect,etc). Se mai numeşte sindromul hamsterului, deoarece reacţionează la evenimente asemănător, hamsterului, contractând multe grupe musculare, şi rămânând aşa timp îndelungat.

Exerciţii – degetul mare la o lăţime de palmă de ochi. Îl mişcăm în sus şi în jos înspirând şi expirând la venire serii de 5 ori de zi câte 10 repetări.

Întregul corp se va relaxa.

Miopia – obiectele la distanţă par înceţoşate. Ochelarii cu găurele Pinhole înlătură fenomenul cercurilor înceţoşate. 98% din copii au vedera bună la naştere. Şcoala adică statul mult în spaţii închise tensionează muşchii ochiului (care nemai privind la distanţă, rămâne tensionet muscular cronic). 25% din elevii – copii devin miopi.

45% din populaţia peste 45 de ani poartă ochelari pentru miopie.

Exerciţii

Închidem ochii şi ne imaginăm că în spatele pleoapelor este un întuneric profund ca o catifea neagră. Dacă nu putem să îl vedem negru, adică îl vedem gri sau cu scântei,  înseamnă că ochii sunt tensionaţi.

Ţinem o sfoară întinsă în faţa ochilor şi mutăm cât mai departe textul încercând să citim.

Dacă am reuşit să câştigăm 15 cm, înseamnă că am eliminat 2 dioptrii. Exerciţii zilnic serii de câte 10 de 5 ori.

Ochii consumă 30% din energia destinată vederii (creierul investeşte în vedere 2/3 din toată energia sa). Aşadar ochii au nevoie să fie energizaţi. Energia creierului urmează atenţia adică gândul. Cu cât ne imaginăm mai multe lucruri utile  cu atât mai bine.

Unim 4 degete şi cu un fascicol imaginar de culoarea mărului verde care „pleacă” din vârful degetelor „curăţăm” de oboseală fundul globilor oculari. Apoi schimbăm culoarea în culoarea levănţicii – violet palid pentru revitalizare, reenergizare.

Histamina – un hormon vital

Ni s-a întâmplat tuturor să fim înţepaţi de o albină sau viespe, să mâncăm castraveţi sau căpşuni, să mirosim o floare, să mângâiem un câine sau o pisică şi să facem apoi “alergie”. Ne-a curs tuturor nasul şi ochii când am fost răciţi şi am strănutat copios. Am mers la medic şi acesta ne-a dat să înghiţim antihistaminice, cuvântul “antihistaminic” atât de des invocat fiind strâns legat mai ales de  noţiunea de alergie. Dar ce este histamina, de trebuie s-o neutralizăm atât de aspru, de radical şi dacă se poate definitiv?

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare.  Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc).  Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar.  Ceeace este mai puţin cunoscut sau prea puţin popularizat este faptul că histamina are un rol extrem de important în reglarea, corectarea bilanţului hidric şi electrolitic al organismului. Într-un articol anterior aminteam cu afirmaţii făcute de laureaţi Nobel despre rolul apei structurate în transmiterea informaţiei în interiorul sistemelor biologice. În caz de îmbolnăvire există un important deficit de comunicare cu organul bolnav. Cum se explică asta? Fiecare celulă din organismul nostru conţine o anumită cantitate de apă începând cu sângele şi terminând cu smalţul dinţilor care are în compoziţie 0,2% apă!. Când din diferite motive într-o anumită zonă a există un deficit de apă, Histamina este semnalul chimic ce determină mobilizarea lichidului apos necesar funcţiilor biologice sau metabolice.  Eliberarea histaminei scade pragul la durere al nervilor aşa încât mesajul chimic se va transforma într-unul “palpabil”, dureros care cere dintr-o dată mai multă “atenţie”. În cazul alergiilor vorbim despre o acumulare de toxine exogene (din afara organismului)  sau endogene (rezultate în interiorul corpului) şi care au nevoie de multă apă pentru a fi trasportate prin dizolvare spre organele de eliminare.

Durerea semnifică în mod cert o nevoie imperioasă de apă în acea zonă a organismului ceeace în mod logic înseamnă că apa este antihistaminicul natural şi corect. Însă oamenii în loc să se hidrateze cu cel mai ieftin şi inteligent leac de pe suprafaţa pământului – apa, ei iau analgetice accentuând suferinţa organului. E ca şi cum am smulge firele telefonului care sună să ne anunţe că a luat foc maşina. Telefonul mut nu înseamnă şi stingerea incendiului.  Fără apă suficientă, celulele sanguine sunt mai mici, adică transportă mai puţin oxigen şi nutrienţi la celule, mai puţine toxine eliminate adică uzură prematură, îmbătrânire precoce, boală.  Când celulele au suficient de multă apă în interiorul lor va fi şi destulă energie şi asta se vede la un organism tânăr. Când apa din celule este puţină şi energia este redusă  asta se observă la bătrâni. Este ca şi cum am compara un bob de strugure proaspăt cules cu o stafidă uscată.  În loc să recomande mai puţină sare la dietă, medicii ar trebui să recomande mai multă apă. Organismul deshidratat ordonă rinichilor să reţină sarea (sodiul) obligându-l să reţină şi apa care altfel s-ar pierde prin urină şi transpiraţie. Aşa apar edemele (picioare, mâini, ochii umflaţi) şi hipertensiunea arterială. Hipertensiunea este consecinţa efortului pe care corpul îl face pentru a iriga organele deficitare în special creierul ca urmare a deshidratării cronice. Este la fel ca atunci când strângem capul furtunului când vrem să udăm grădina dar nu avem apă suficientă. Să nu uităm că organismul nostru nu are rezervoare sau vreo cocoaşă plină cu apă.

Cum tratăm hipertensiunea? Prima dată cu diuretice (care scot apa şi aşa puţină), apoi  beta-blocante, apoi blocanţi de calciu şi în final operaţie pe cord (bay-pass). Consumul de apă este prea ieftin pentru sistemul medical/farmaceutic şi este de neconceput să recomanzi oamenilor să bea apă când timp de peste 50 de ani concernele au investit miliarde în publicitatea făcută medicamentelor.  Există numeroase studii care arată că ulcerul gastric este o consecinţă a deshidratării pentru că celulele mucoasei stomacului când sunt corect hidratatte nu sunt afectate de acidul din interior. Sunt citate cele 3000 de cazuri de ulcer dispeptic remise fără tratament – doar cu o hidratare corectă de prestigiosul Journal Clinical Gastroenterology din SUA şi observate în 1983. Pancreasul are obligaţia de a produce sucuri alcaline pe bază de bicarbonat pentru a neutraliza ceeace părăseşte stomacul prin orificiul de evacuare stomacal numit pilor (pancreasul este un mare iubitor de apă). Dacă acesta nu şi-ar face treaba corect, intestinele noastre ar fi găurite precum plasa pescarilor!. Când nu are suficientă apă apar spasme dureroase diagnosticate uneori ca fiind semne de pancreatită (dar care în multe cazuri au trecut imediat (circa 20 de minute) ce bolnavul a băut câteva pahare cu apă). Este puţin probabil ca astfel de spasme să apară în cazul în care oamenii beau apă cu jumătate de oră înainte de masă aşa cum recomandă nutriţioniştii de bun-simţ. Mai sunt citate cazurile a 94% din bolnavii de astm studiaţi care atunci când au băut apă (la primul semn de probleme respiratorii) simptomele astmatice s-au remis complet. Elementul comun este şi aici tot histamina care “ştie” că un plămân “uscat”, deshidratat nu poate efectua schimburile de gaze alveolare şi atunci “închide” alveolele (spasm) pentru a împiedica pierderea apei prin respiraţie sau evaporare. Aţi văzut că atunci când sunteţi la Reanimare oxigenul până să ajungă la nările d-voastră “disperate de aer”, mai întâi este trecut printr-un borcan cu apă?   Ce primeşte bolnavul astmatic? antihistaminice! Când organismul este deshidratat histamina este eliberată în cantităţi enorme iar durerea cronică dovedeşte din plin acest lucru.  Lichidul sinovial care “unge balamalele” articulare, tendoanele, ligamentele conţin apă şi proteine hidrofile. Durerea de spate este un semnal că nucleul apos sau pulpos dintre vertebre – cel care susţine 75% din greutatea corpului nostru, este deshidratat (discul susţine doar 25% din greuate, vetrebrele, inelul fibros şi nucleul apos fiind un veritabil amortizor hidraulic).  Rareori sau niciodată medicul nu va recunoaşte că deshidratarea este cauza şubrezirii coloanei vertebrale. De ce ? Răspuns: pentru că este prea ieftin şi este sub demnitatea lui să recomande omului apă!.  Când structurile cartilaginoase sunt uzate, repararea este de asemeni deficitară pentru că lipseşte vehicolul care poate transporta cele necesare reparării adică – apa!. Suprafeţele articulare devin abrazive, apare frecarea iar durerea creşte direct proporţional cu contul firmelor interesate să-şi vândă marfa frumos ambalată. Când în organism intră în loc de apă, cafea, ceai, cola sau alcool, intestinul mai inteligent decât papilele gustative începe să contracte muşchii netezi pentru a stoarce bolul fecal de ultima picătură de apă. Consecinţa? Constipaţia cronică, diverticuli, polipi, hemoroizi, cancer. Această apă provenită din fecale trebuie din nou filtrată de rinichi şi ficat adică un surplus de toxine plus bolile aferente. Să ne mai amintim că lichidul negru numit cafea stimulează suprarenalele care produc adrenalină şi care este un hormon ce neutralizează histamina prietenă.  Hormonul “fericirii” serotonina, este obţinută dintr-un precursor numit triptofan care este produs de ficat. Acesta ajunge însă la creier unde este nevoie de serotonină doar dacă are cine să-l transporte adică tot apa. Cola, berea, vinul, apa  minerală sau de la reţea deja saturată cu substanţe chimice nu pot. Şi atunci organismul este obligat să producă apă pură (vehicolul ideal) din arderea glucozei sau cheltuid energie (46 kcal pentru fiecare pahar) pentru “strecurarea” băuturilor care ne fac viaţa aşa de “plăcută”. Lipsa serotoninei înseamnă în principal depresie iar românii sunt campioni la depresie dar codaşi la procentul care cuantifică/măsoară numărul de consumatori de apă corectă biologic – apa purificată osmotic. Aici este diferenţa statistică între occidentalii mai responsabili pentru sănătatea lor (şi la ei medicii sunt la fel de “vrednici” în a scrie reţete “generoase” şi au în farmacii aceleaşi medicamente “eficiente” ca la noi). Histamina este un hormon inteligent iar a ştii să-i descifrăm “semnalele” este un gest la fel de cuminte pentru că ne ghidează pe drumul spre adevărata vindecare.

Hemoglobina şi „boala albastră”

Auzim de multe ori când mergem la medic sau la laborator să „ni se ia” sânge cuvântul hemoglobină. Rolul ei în organism este de a prelua de la harnicii plămâni oxigenul şi de a-l transporta la celulele nerăbdătoare fără de care acestea ar muri imediat.  Istoric. Hemoglobina – proteina „respiraţiei” sau cea care transportă oxigenul, a fost  descoperită de Hunefield în 1840. În 1851, fiziologul german Otto Funke  a descris modul în care „creşte” cristalul de hemoglobină după ce hematiile sunt „diluate” cu apă pură. Modul în care oxigenul este „legat” de molecula de hemoglobină este descris de Felix Hoppe Seyler iar Max F. Perutz a stabilit structura tridimensională acesteia cu ajutorul cristalografiei cu raze X. Studiile sale apar în revista americană Scientific iar în  1962, împreună cu John Kendrew obţin premiul Nobel pentru chimie. Hemoglobina umană este conţinută în întregime în globulele roşii (hematiile), deţinând până la 35% din greutatea acestora. Ea transportă de la plămâni, o cantitate de oxigen de 20 de ori mai mare decât volumul propriu. Hemoglobina fetală diferă de cea a adultului în sensul că aceasta are o afinitate mult mai mare mare pentru oxigen ceeace face posibilă preluarea de către placentă a oxigenului vital fătului din sângele mamei. Hemoglobina are o afinitate de 200 de ori mai mare pentru monoxidul de carbon decât pentru oxigen şi aşa se explică de ce intoxicaţiile cu monoxid de carbon (în urma cărora rezultă carboxihemoglobină) sunt atât de periculoase pentru viaţa omului.

În 1996 cercetătorii au stabilit că, în contact cu oxigenul şi dioxidul de carbon, hemoglobina formează şi eliberează un al treilea gaz – oxidul nitric. Acesta are un rol important în reglarea presiunii sângelui prin relaxarea pereţilor vaselor de sânge, (mărindu-le debitul). Hemoglobina controlează dilatarea şi contracţia vaselor de sânge, şi implicit presiunea sângelui (tensiunea arterială), prin reglarea cantităţii de oxid nitric la care sunt expuse acestea. Hematiile trăiesc circa 120 de zile, apoi sunt distruse în splină sau pe parcursul circulaţiei iar hemoglobina este descompusă în constituenţii săi, inclusiv fierul, care intră în alcătuirea noilor celule sangvine produse în maduva oasoasă.

Hemoglobina a fost descrisă ca un “plămân molecular”, mai degrabă decât ca un rezervor biologic de oxigen, descrierile moderne care folosesc tehnologia digitală arătând cum lanţurile de aminoacizi se apropie şi se depărtează odată cu eliberarea oxigenului la ţesuturi. Schimbarea permanentă a formei acestora, elasticitatea şi flexibilitatea lor au sugerat cercetătorilor că se află în prezenţa unei structuri moleculare care “respiră”. Funcţia acestei structuri uluitoare din organismul nostru poate fi alterată grav de nitraţii introduşi în organism odată cu apa freatică sau de la reţea. Contaminarea apei din fântâni sau izvoare se face fie de la dejecţiile animalelor, fie de la îngrăşămintele folosite în agricultură şi care dizolvate de apa de ploaie ajung în straturile freatice, sau în fântâni, fie de la aşa-numitele closete “uscate” (latrine) existente în locuinţele săteşti, fie de la bazinele fecaloide neetanşe. “Freaticul” de sub Bucureşti de exemplu este “sufocat” de nitraţi şi nitriţi iar acest lucru poate fi observat de oricine care are mirosul şi nasul  sănătos. Dacă oamenii adulţi rezistă intoxicaţiei cronice cu nitraţi, organismul bebeluşilor  mai mici de trei luni sunt ucişi prin blocarea hemoglobinei (methemoglobinemie). Afecţiunea se numeşte “boala albastră de fântână” şi afectează mii de copii în România (câteva zeci sunt ucişi anual “apa” din fântâni fiind criminalul nemilos). Această apă  este folosită cel mai des pentru prepararea laptelui iar prin fierbere concetraţia în compuşi toxici creşte crescând şi riscul letal.
În Statele Unite ale Americii dar şi în Uniunea Europeană s-au instituit măsuri legislative drastice pentru reducerea mortalităţii infantile produsă de nitraţii şi nitriţii din apă (Directiva 91 a Consiliului Europei privind combaterea infestării apelor de suprafaţă şi a celor freatice) iar măsura considerată cea mai sigură s-a considerat a fi folosirea echipamentelor de purificare prin osmoză inversă care reţin peste 99,99% din contaminanţii chimici şi microbiologici.  Una din primele întrebări care sunt puse mamelor de medicii americani sau europeni care urmăresc bebeluşul după naştere este “ce fel de apă folosiţi?” având grijă ca aceasta să fie purificată. American Academy of Pediatrics interzic de asemenea folosirea în alimentaţia copiilor în primele luni de viaţă a legumelor care sunt susceptibile a avea un conţinut ridicat de nitriţi şi nitraţi. Acestea sunt spanacul, sfecla, fasolea verde, dovleceii, şi mai ales morcovii (celebra clinică Mayo s-a raliat şi ea acestor recomandări).   Pentru a reduce riscurile infestării apei freatice, la recomandarea instituţiilor europene, în România au început a fi introduse platforme ecologice pentru depozitarea în condiţii de siguranţă a bălegarului provenit de la animale. Mentalitatea comunistă de tip colectivist (statul, politicienii, guvernul sau autorităţile au grijă să prevină tot) trebuie urgent schimbată şi înlocuită cu responsabilitatea individuală pentru propria curăţenie, pentru propria sănătate pentru propia viaţă.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC