> News of the day <

Aspartamul – otrava …dulce II

Aspartamul este o neurotoxină şi o substanţă teratogenă binecunoscută, care, în doze nedefinite încă, produce efecte adverse grave reversibile la adult, dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului In urma procesului de metabolizare în organism, Aspartamul se descompune în: fenilalanină (~50%), care are efecte neurotoxice şi poate produce fenilcetonurie şi stări de apoplexie; dicetopiperazina, … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

“Petele” de pe ochi

Myodes gr. – “asemănător unor muşte”,  opsis  – vedere, aspect

Uneori avem impresia că ne-a intrat ceva în ochi, dar  nu simţim nimic. Dacă încecăm să ne frecăm, nu numai că nu îndepărtăm acel ceva, dar uneori chiar înrăutăţim situaţia. Acel ceva nu este praf, şi nici alt obiect ci opacifieri sau condensări sau, în termini academici miodezopsii.

Particulele care plutesc pot fi pânze, pete, fire de păr, granule de praf, sau insecte care alunecă în câmpul vizual. Ele sunt aglomerări în umoarea vitroasă /apoasă– fluidul vâscos din interiorul ochiului. Ele sunt vizibile când privim la lumină sau o suprafaţă albă, sau cerul senin. Le vedem câteva secunde apoi dispar pentru a reapare când schimbăm poziţia capului. Explicaţia constă în aceea că pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul vitros se depărtează de retină şi fîşii minuscule de gel încep să se desprindă şi să plutească în câmpul nostru vizual. De obicei ele semnalează doar începerea îmbătrânirii.

Dacă însă încep să devină vizibile şi când privim suprafeţele întunecate, când se adună într-un loc, când devin mari, e semn de cataractă, inflamaţie oculară, hemoragie oculară sau mai grav, desprindere de retină.

Sunt mai frecvente la diabetici – persoanele care au o formă de diabet riscă să dezvolte retinopatie diabetică, boală care duce la pierderea vederii. Această afecţiune determină formarea unor vase de sânge care presează retina, provocând uneori dezlipirea acesteia şi apariţia glaucomului. Câteva dintre simptomele care ar trebui să alarmeze un bolnav cu diabet, fie de tip I, fie de tip II, sunt apariţia punctelor negre în câmpul vizual, privirea înceţoşată şi dificultăţile de a percepe culorile. Retinopatia diabetică este cu atât mai gravă cu cât bolnavul are hipertensiune arterială şi surplus ponderal (obezitate).
Miodezopsiile par a fi mai frecvente la persoanele stresate, cu alergii alimentare, candidoza, diabet zaharat, abuz de tutun. Aparitia lor brusca sau intensificarea fenomenului necesita examinare oftalmologica de urgenta, in aceste conditii miodezopsiile fiind semne ale unor afectiuni severe (dezlipire de retina, uveită posterioară).

În  viziunea medicinii complementare estice, mustele volante se coreleaza cu stresul si excesul de proteine în alimentatie, terapia fiind, in primul rand, nutriţională şi de schimbare a stilului de viaţă.

Pe scurt despre bolile ochilor noştrii part III

Strabismul unul dintre ochi este întors într-o direcţie diferită decât cea a ochiului folosit la vedere. Când divergenţa este spre interior, vorbim de esotropie.

Exerciţiul fluturelui. Folosim o sfoară fixată la vârful nasului şi mişcăm înainte şi înapoi un marker colorat, ţinând un ochi închis (cel bun).

Deschidem încet ochiul bun; continuăm exerciţiul cu ambii ochi. Îl efectuăm de 10 ori câte un minut pe zi. Scopul este să antrenăm mintea să coordoneze muşchii oculari pentru ca ambii ochi să convergă asupra obiectului de interes.

Pendularea corpului dintr-o parte în alta de 100 de ori/zi ca şi când am merge cu trenul sau metroul care ne leagănă.

Cataracta apare atunci când  cristalinul îşi pierde transparenţa şi devine opac. Pacientul vede dublu, în ceaţă, neclar, are fotofobie (frică de lumină). Are legătură directă cu stresul.

W. Bates –oculist în vol 9 al lucrării lui Better Eyesight, afirmă că atunci când un pacient făcea eforturi să vadă o literă, cristalinul lui se opacifica iar când îi arăta o literă mare pe care putea s-o vadă se elibera parţial. Atunci Bates a introdus relaxarea în tratamentul bolnavilor cu cataractă cu rezultate excelente. Azi însă nu mai avem timp de astfel de lucruri.

Ce facem?

Hidratare cu apă, (nu cu soluţie apoasă minerală plasticată), vitaminaC, vitamina E, betacarotenul sunt obligatorii pentru pacienţii cu cataractă. Protejează ochiul de antioxidanţi şi de lumina puternică.

Glaucomul – afecţiune datorată blocarii sau proastei drenări a canalului Sclemm care se închide şi se deschide la fiecare 4 ore pentru „primenirea” corpului vitros/apos al ochiului. Dacă stoarcem un ochi vom vedea că e plin cu o piftie transparentă alcătuită preponderent din apă.

Glaucomul este asociat de asemeni direct cu stresul. Presiunea intraoculară, asemeni presiunii sângelui este influenţată de starea sistemului nervos autonom

Stresul cronic, anxietatea, bolile tiroidei, bolile cardiovasculare, bolile ficatului, diabetul, obezitatea, etc. favorizează glaucomul.

Ce facem?

Exerciţiile recomandate pentru miopie ajută şi în cazul glaucomului pentru că relaxează globul ocular, permiţând schimburile libere în interior, înspre şi dinspre ochi.

Aport alimentar de legume şi fructe cu conţinut crescut de vitamina A, hidratare cu apă, nu bere, sucuri acidulate, luteină/zeaxantină, vitamina B complex, vitamina C, vitamina D, vitamina E, gingko biloba, afine, usturoi.

Pe scurt despre bolile ochilor noştrii II

Prezbitismul –dificultatea de a citi la lumină slabă literele mici. Prezbitismul este consecinţa pierderii tonusului şi flexibilităţii muşchilor ocularii. Prezbitismul se datorează stresului, nu vârstei. Muşchii sunt mai puternici decât e necesar.

Lumina cea mai bună pentru citit este lumina zilei. Lumina fluorescentă este cea mai proastă pentru că nu face umbre  şi are foarte puţine culori în spectrul ei. Are deficit de culoare roşie şi albastru-violet arie în care lumina soarelui este cea mai puternică.

Umbrele ajută ochiul şi creierul în compunerea formei obiectelor. Lumina fluorescentă fluctuează împerceptibil şi oboseşte extrem de mult ochii.

Ce facem pentru ochi?

Prosoape calde şi reci pe ochi alternativ, rondele de cartofi, castravete reci pe ochi, hidratare intensă cu apă, nu soluţie apoasă minerală plasticată.

În avion însoţitoarele de zbor ne dau prosoape calde să le aşezăm pe ochi.

Luăm monstre de texte scrise cu litere mici şi le citim de câteva ori pe zi. Începem cu lumina zilei apoi continuăm să citim la alte surse de lumină, aducând textul din ce în ce mai aproape de ochi până putem să îl citim de la 15 cm distanţă sau mai puţin.

Alegem două puncte unul pe pagină – o poză de exemplu şi altul în cameră la 2-3 metrii. Privim succesiv la pagină şi la locul ales din cameră.

Parcurgem spaţiile albe dintre rânduri ca şi cum am citi. În ochi nu intră informaţii; mintea conştientă e „în vacanţă”, cea inconştientă caută diferenţe, compară. Câştigăm flexibilitatea privirii

Negrul va fi mai negru iar cuvintele vor fi clare, evidente.

Privim zilnic ori de câte ori avem ocazia detalii – fire de păr, frunzele copacilor, etc.

Hipermetropia – asociată cu efortul mental intens de a citi. Globul ocular este turtit iar razele de lumină focalizează în spatele retinei. Ne plângem de vedere înceţoşată, dureri de cap, dificultăţi la citit, ne frecăm la ochi.

Exerciţii – frecăm palmele până se încălzesc şi le punem peste ochi. Polarizarea lor echilibrează şi relaxează ochii.

Prosoape calde şi reci alternativ pe ochi.

Pliculeţe de ceai cald pe pleoapele închise.

Recomandăm copiilor să meargă la iarbă verde şi să privească în ochii furnicilor.

Privim detaliile obiectelor din jurul nostru ori de câte ori putem. Citim un text la 15 cm apoi îl mişcăm înainte şi înapoi.

Pe scurt despre bolile ochilor noştrii

Astigmatismul „astigmatos” – fără punct de focalizare.

Boală a corneei legată direct de stres. Omul nu vede bine nici aproape nici la distanţă. E ca şi cum am monta un cort pe care nu l-am echilibrat bine. Dacă tensiunea nu e egală între corzi, se va apleca spre coarda cea mai întinsă.

Oamenii stresaţi au muşchii tensionaţi (nu numai ai ochilor ci şi cei ai cefei, lombari, pubococcigieni –sex incorect,etc). Se mai numeşte sindromul hamsterului, deoarece reacţionează la evenimente asemănător, hamsterului, contractând multe grupe musculare, şi rămânând aşa timp îndelungat.

Exerciţii – degetul mare la o lăţime de palmă de ochi. Îl mişcăm în sus şi în jos înspirând şi expirând la venire serii de 5 ori de zi câte 10 repetări.

Întregul corp se va relaxa.

Miopia – obiectele la distanţă par înceţoşate. Ochelarii cu găurele Pinhole înlătură fenomenul cercurilor înceţoşate. 98% din copii au vedera bună la naştere. Şcoala adică statul mult în spaţii închise tensionează muşchii ochiului (care nemai privind la distanţă, rămâne tensionet muscular cronic). 25% din elevii – copii devin miopi.

45% din populaţia peste 45 de ani poartă ochelari pentru miopie.

Exerciţii

Închidem ochii şi ne imaginăm că în spatele pleoapelor este un întuneric profund ca o catifea neagră. Dacă nu putem să îl vedem negru, adică îl vedem gri sau cu scântei,  înseamnă că ochii sunt tensionaţi.

Ţinem o sfoară întinsă în faţa ochilor şi mutăm cât mai departe textul încercând să citim.

Dacă am reuşit să câştigăm 15 cm, înseamnă că am eliminat 2 dioptrii. Exerciţii zilnic serii de câte 10 de 5 ori.

Ochii consumă 30% din energia destinată vederii (creierul investeşte în vedere 2/3 din toată energia sa). Aşadar ochii au nevoie să fie energizaţi. Energia creierului urmează atenţia adică gândul. Cu cât ne imaginăm mai multe lucruri utile  cu atât mai bine.

Unim 4 degete şi cu un fascicol imaginar de culoarea mărului verde care „pleacă” din vârful degetelor „curăţăm” de oboseală fundul globilor oculari. Apoi schimbăm culoarea în culoarea levănţicii – violet palid pentru revitalizare, reenergizare.

Miracol la purtător- ochii

După ce ai bine de un miliard de ani (o secundă în economia generoasă a Universului!) viaţa a dăinuit pe pământ sub formă de organisme monocelulare sau unicelulare, la un anume moment, pentru a trăi mai mult, pentru a se hrăni mai bine şi pentru a se apăra mai eficient în faţa pericolelor din mediu, acestea au început să se adune şi să trăiască în comun această mult prea scurtă viaţă. Aşa s-a ajuns la specializarea celulelor şi apariţia organelor. Dacă într-un articol anterior vorbeam despre sistemul imunitar ca fiind printre primele structuri vii inteligente, pricepute în apărarea/protejarea organismului de boală şi toxine (adevăratul „domn’Doctor”), iată că alte celule specializate ajung după evoluţii spectaculoase să formeze organul care va ajuta fiinţa vie SĂ VADĂ  ceeace se întâmplă în jurul ei, şi mai ales să se bucure o dată în plus de minunea vieţuirii în acest colţ întunecat al Universului.

„Trezirea la lumină” a fiinţelor care populau Pământul a fost unul din evenimentele cele mai spectaculoase şi miraculoase care s-au întâmplat în istorie. Dincolo de „romantismul” răsăritului luminii şi de faptul că animalele primitive puteau să vadă în jur, la o scară universală, pentru prima dată în istoria Universului, materia se putea vedea pe ea însăşi. Abia mai târziu, când omul va fi dotat cu un creier suficient de bine structurat, această materie cosmică se va putea şi înţelege pe ea însăşi. Majoritatea organismelor pluricelulare sunt sensibile şi influenţate de lumină. Râma de exemplu (un vierme lipsit de ochi) „ştie” când este expusă la soare. Apariţia unor celule transparente protectoare (care au început „să bombeze” pentru a focaliza razele luminoase) şi a unui start de celule pigmentate sensibile situate sub acestea este începutul formării viitorului organ numit ochi.  Dar cum vedem?

Ochiul nostru actual rezultat al evoluţilei a miliarde de ani a materiei, este bombardat în fiecare secundă de un număr imens de fotoni de lumină. Culoarea roşie a unui trandafir nu este aşa cum crede orice om o proprietate a trandafirului, ci doar o percepţie a creierului nostru. Mai academic spus, culoarea roşie este  percepţia undelor electromagnetice cu lungimea de undă între 610 şi 700 nanometri, “culoarea” fiind finalul procesării impulsurilor biolelectrice – rezultat al interacţiunii structurilor optice şi chimice din ochi cu fotonii şi transmise prin nervul optic structurilor cerebrale occipitale acolo unde de fapt se formează imaginile. În alţi termeni noi “vedem” cu creierul, nu cu ochii, aceştia fiind doar receptori sensibili la fotoni. Iată marele miracol al vederii: în cutia noastră craniană nu pătrunde nici un foton, fiind întuneric absolut şi totuşi aici se formează imaginile care ne ajută pe noi să ne bucurăm de un trandafir, de un apus de soare sau de zâmbetul sau licărul din ochii iubitei…

Pentru a focaliza cât mai corect razele de lumină ochiul are nevoie de structuri geometrice perfect transparente (corneea, cristalinul, corpul vitros sau umoarea apoasă). Irisul care dă şi culoarea ochilor este “perdeaua” care reglează cantitatea de fotoni care va ajunge în camera întunecată a ochiului (pentru că această “perdea” nu se închide complet niciodată, nu este indicat să privim direct spre soare pentru a nu deteriora o altă structură sensibilă- retina). Dacă avem nevoie de circa 30 de minute pentru a ne acomoda la vederea pe întuneric, pentru vederea diurnă este nevoie doar de un “flash” şi sistemul optic se resetează şi adaptează (o adaptare chimică realizată ce celule numite de anatomişti cu “bastonaşe” -130 de milioane  şi cu “conuri” circa 7 milioane în fiecare ochi).

O întrebare frecventă a fost legată de numărul ochilor. De ce doi şi nu unul? Avantajul vederii binoculare faţă de cea monoculară este vederea în spaţiu, tridimensională. Distanţa de câţiva centimetrii dintre ochi permite creierului nostru să compună imagini 3D, dar şi să aprecieze corect distanţa între noi şi obiecte (dacă acoperim un ochi şi vrem să apucăm rapid o cană cu cafea avem şanse foarte mari să o vărsăm).

La fel ca oricare alt organ al corpului nostru, ochii trebuie protejaţi şi antrenaţi pentru a-i avea funcţionali cât mai mult timp. Ei la rândul lor se regenerează şi se “repară” în fiecare secundă iar alimentele pe care le înghiţim sunt extrem de importante pentru nişte organe atât de precise şi sensibile. Cele mai bune alimente cu care ajutăm la  “construcţia” ochilor noştrii sunt peştele (suport structural pentru membranele celulare), spanacul, varza, salata bogate în luteină (ajută retina să se refacă după lumina intensă sau “arsurile” solare), oul bogat în cisteină şi lecitină (previn instalarea cataractei), usturoiul, ceapa bogate în sulf (necesar fabricării gluteminei un antioxidant protector ocular), afinele, strugurii negrii bogate în resveratrol, fructele acrişoare bogate în vitamina C (în ochi se găseşte de 30 de ori mai multă vitamina C), alunele şi stafidele bogate în acizi graşi omega-3. Şi să nu uităm desigur, Apa care nu este aliment (are ZERO calorii deşi se vinde în alimentara). Aproape 90% din structura ochiului este “apă” dar nu “minerală”. Nici măcar mintea nu ne poate ajuta să ne imaginăm cum am vedea dacă ochii noştrii ar conţine apă amestecată cu plumb, clor, aluminiu, pesticide, şi alte 140 de “minerale” aflate în pânza freatică. Apa din ce în ce mai poluată pe care o bem cu atâta inconştienţă grăbeşte/accelerează degenerarea lentă a acestor extraordinare organe şi din acest motiv este un gest mai mult decât responsabil să ne hidratăm ochii cu o apă corectă şi sigură aşa cum este apa purificată osmotic.

Verbina

Făcea parte din arsenalul terapeutic al dacilor. În Roma antică era plantă de sacrificiu pe altarele lui Jupiter. În Egiptul antic era denumită „lacrima lui Isis”, iar în mitologia creştină, se apune că a fost folosită pentru a pansa rănile lui Iisus după ce a fost coborât de pe Cruce. În 1652, Nicolae Culpeper  aminteşte câteva utilizări populare ale palntei; era folosită pentru stimularea secreţiei lactate la mame, sau pentru provocarea avortului. Este una din cele 38 de plante folosite în terapia florală Bach – prescrisă împotriva „excesului de entuziasm”.

Conţine taninuri, saponine, mucilagii, substanţe amare, iridoide. Ne ajută să acceptăm cu detaşare şi seninătate lucrurile neplăcute (componenta amară) fără să generăm resentimente. Planta ne îndeamnă să răzbatem singuri în viaţă, sub protecţia lui Dumnezeu, fără revolte interioare; suferinţa este o purificare necesară maturizării, ne ajută să avem răbdare mai multă decât am fi crezut.

Cele mai multe boli pe care le tratează sau ameliorează, ţin de sistemul nervos; mai este utilă în nevralgii (sciatică, lumbago), migrene, dureri de cap, de ochi, de dinţi, de urechi, intercostale, junghiuri, gută, entorse. Face curat în ungherele minţii scoţând afară trăiri ascunse sau uitate; ne „trezeşte” la realitate.

Planta oferă câte puţin tuturor: puţină dulceaţă celor obosiţi, puţină amăreală celor trufaşi şi încrâncenaţi, aducând liniştea şi armonia în suflet. Ne învaţă că în spatele oricărui lucru sau întâmplări se găseşte sâmburele înţelepciunii divine.

Se pun 3-4 linguri de verbină mărunţită la macerat în jumătate de litru de apă purificată osmotic, timp de 8-10 ore, după care se strecoară. Lichidul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă se fierbe în altă jumatate de litru de apă purificată, 5 minute, după care se lasă să se răcească şi se strecoară. In final amestecăm cele două compoziţii, obţinându-se aproximativ un litru de ceai, din care bem 1-2 căni pe zi.

Boli ale articulaţiei temporo-mandibulare

Articulaţia temporo-mandibulară conectează maxilarul inferior/mandibula la craniu. Problemele care apar la acest nivel generează durere de cap, în tâmplă, de ochi (orbită), de ureche, de gât, umeri, zgomote în urechi (tinitus sau chiar surzenie)  sau alte forme de algii faciale.

Mandibula care este controlată de muşchi execută două feluri de mişcări: una de rotaţie (ca o balama) şi alta de alunecare ca atunci când deschidem larg gura. Aceste  mişcări ne permit nouă să mestecăm, să vorbim sau să căscăm când ne este somn sau când suntem plictisiţi. Dacă aşezăm degetele chiar în faţa urechii şi deschidem gura vom simţi cele două tipuri de mişcare. Aceasta este asigurată de prezenţa unui cartilaj moale care permite mişcarea lină şi care absoarbe şocurile generate de mestecatul alimentelor tari. Întrucât vorbim de forţe mari generate în timpul mestecatului, acest cartilaj asemănător unui disc are şi rolul de a dispersa forţele care apar întocmai cum se întâmplă în cazul discurilor intervertebrale unde vorbim de asemeni de forţe foarte mari mai ales când sărim sau ridicăm greutăţi mari.

Acest disc articular se uzează când este dezhidratat (apa împreună cu proteinele hidrofile proteoglicanice asigură rolul de amortizor hidraulic), când se scurtează dinţii (mai ales la persoanele care „scrâşnesc” din dinţi – boală numită „bruxism”) sau la persoanele stresate care au obiceiul de a sta cu „fălcile încleştate”, de a mesteca permanent gumă, de a muşca creioane sau unghiile.

Micro sau macrotraumele cum ar fi un pumn primit în maxilar sau un accident pot de asemeni deteriora articulaţia cea mai importantă a feţei. Cea mai des întâlnită afecţiune este însă degenerarea articulară ca urmare a deshidratării cronice, a îmbătrânirii sau a disfuncţiilor imunitare (anticorpi antiimunoglobulină G) care conduc la dispariţia cartilajului şi apariţia fenomenului frecării între oase şi a inflamaţiei cronice.

Cracmentele sunt zgomotele sau pocniturile intraarticulare (semne de dezhidratare cronică la fel ca în cazul celorlalte articulaţii sau vertebre) sunt rareori percepute numai de bolnavi; de obicei se simt la palpare, în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii, degetele examinatorului fiind introduse în conductele auditive externe sau aplicate înaintea tragusului. Uneori aceste cracmente sunt aşa de puternice, încât sunt auzite de persoanele din jur. Cracmentul se percepe ca o pocnitură aspră; apare cel mai frecvent la mişcările de deschidere a gurii, foarte rar putându-se percepe şi la închiderea gurii. In momentul producerii cracmentului, bolnavul are o uşoară durere şi senzaţia de deplasare a condilului mandibular. Cracmentul se produce datorită izbirii condilului mandibular de condilul temporal, în momentul deschiderii accentuate a gurii; cele două elemente osoase nemaifiind separate prin menisc, vin în contact direct, producând zgomotul caracteristic.

Ce facem? Este preferabil ca afecţiunea să fie prevenită deoarece sechelele şi tratamentul curativ sunt destul de neplăcute. Primul gest de prevenire este obişnuinţa hidratării corecte a corpului încă de la vârste fragede pentru a păstra structurile articulare cartilaginoase cât mai mult timp funcţionale iar lichidul cel mai potrivit şi corect în acest scop este apa purificată osmotic.

Tratamentul afecţiunii instalate se adreseaza în primul rând durerii care îl supără pe bolnav. Aplicarea de gutiere ocluzale sau mai bine de plăci palatinale cu platou retro-incizal pun pentru un timp, articulaţia în repaus şi durerile se remit. Durerile pot fi calmate şi prin infiltraţii periarticulare  însă reapar după câteva ore dacă articulaţia nu a fost pusă în repaus. Repausul articular poate fi realizat şi prin aplicarea unei fronde mentoniere (un aparat pentru imobilizarea fracturilor de mandibulă).

Cum ne afectează sănătatea automobilul

Primul proiect care avea ca scop creearea unui automobil a aprţinut lui Leonardo da Vinci, era acţionat de un resort („motor oralogic”) şi nu a fost construit niciodată. În 1796, ofiţerul de artilerie francez Joseph Cungnot construieşte un triciclu acţionat de un motor cu abur.

Alţi mecanici îmbunătăţesc de-a lungul timpului acest mecanism ajungându-se la ceeace întâlnim azi pe drumurile şi şoselele patriei (Karl Benz construieşte primul motor cu ardere internă în 1855,  Maibach în 1893 primul motor prevăzut cu jigloare, Dunlop inventează roţile de cauciuc prevăzute cu camere de aer iar Paul Daimler realizează primul automobil asemănător cu ceeace vedem azi). În afara grijilor legate de carburant, ulei care trebuie schimbat sau de reviziile periodice, automobilul ne oferă în schimbul confortului, o mulţime de probleme de sănătate.

Lipsa mişcării scade tonusul muscular general iar celulele musculare atrofiate şi lipsite din ce în ce mai mult de vlagă, sunt înlocuite de ţesut adipos (grăsime) confirmând o dată în plus concluzia specialiştilor care afirmă că principalele cauze de boală la omul contemporan sunt sedentarismul şi alimentaţia.

Poziţia şezând – ghemuit pe care o avem atunci când conducem, creează discomfort organelor abdominale care sunt presate între bazin şi cuşca toracică, având ca rezultat o circulaţie a sângelui abdominală deficitară dar şi o secreţie gastro-intestinală scăzută cu consecinţe ulterioare negative (ulcer, gastrită, constipaţie).

Poziţia şezând prelungită (la fel cu cea de la birou), diferenţele de temperatură între interiorul maşinii şi exterior (cald iarna şi rece vara de la aerul condiţionat) favorizează contracturile musculare lombare şi apariţia blocajelor dar şi afectarea discurilor vertebrale lombare.

Organele genitale sunt şi ele afectate. Bărbaţii au testicolele situate într-o pungă situată la exterior (scrot) pentru a oferi o temperatură mai scăzută procesului de spermatogeneză însă statul îndelungat în poziţia ghemuit la volan supraîncălzeşte această zonă cu efecte nedorite asupra fertilităţii dar şi asupra potenţei (organe genitate prost irigate cu sânge, supraîncălzite şi permanent comprimate). În poziţia şezând pe scaun, circulaţia venoasă de întoarcere este şi ea afectată venele de la picioare dar şi cele din zona anusului evacuând cu dificultate sângele şi favorizând apariţia varicelor şi hemoroizilor (cei mai mulţi şoferi profesionişti se plâng de varice şi hemoroizi).

Programul alert şi termenele precise pentru a ajunge la destinaţie determină şoferii să mănânce în grabă şi de multe ori chiar la volan cu alte consecinţe neplăcute pentru aparatul digestiv şi cardio vascular.

Pentru că nu toate maşinile au aer condiţionat, şoferii deschid geamul inhalând vapori de benzină, CO2, pulberi din trafic sau gaze de eşapament de la celelalte autovehicole (concentraţia admisă de gaze şi pulberi este depăşită în oraş şi cu 300% în orele de vârf). Aşa se explică apariţia durerilor de cap, greaţa, ameţelilor, problemelor de vedere (usturimi, lăcrimare, îngustarea unghiului vizual) şi implicit, creşterea numărului de accidente.

Individul închis în cutia de metal ca într-o conservă se simte izolat de restul lumii şi de aceea el este de cele mai multe ori neprietenos cu restul lumii mai ales când staţionează mult timp pe loc (spre deosebire de pietoni care nu au acest discomfort).  Şoferii care conduc mult timp suferă de aceeaşi afecţiune care este prezentă şi la cosmonauţi – lipsa comunicării sau „foame informaţională”. Consecinţa negativă asupra sistemului nevos este fie somnolenţa la volan fie dorinţa intensă de distracţie (depăşiri periculoase, agresivitate gratuită, etc). Efectele sunt cu atât mai rele cu cât se consumă cantităţi mai mari la volan din băuturile numite impropriu „sucuri” care conţin substanţe chimice sintetice (arome sintetice, aditivi, energizanţi chimici ) care afectează negativ creierul.

Cum procedăm ca să reducem problemele şofatului?

Ne dotăm scaunele cu biluţe care să ne maseze spatele (scade de două ori riscul de a avea probleme lombare). La o oră-o oră jumate de mers ne oprim, coborâm din maşină şi facem scurte şi energice mişcări de inviorare (sărituri, plimbări în jurul maşinii şi respiraţii ample).

Şoferul (la fel ca aviatorii) trebuie să îşi măsoare greutatea săptămânal, să aibă un regim alimentar atent alcătuit, să ţină post cel puţin o zi pe săptămână şi să se hidrateze de preferat cu apă purificată osmotic la fel ca alergătorii de la formula 1 care o beau chiar în timpul cursei (creierul este 90% apă iar apa purificată osmotic creşte capacitatea acestuia de concentrare, atenţia şi viteza de reacţie).

Dasani care face parte din concernul Coc Cola asigură apă purificată osmotic alergătorilor din formula 1

Evităm să deschidem geamul în trafic mai ales în perioadele supraaglomerate  (mai bine transpirăm de căldură decât să inhalăm gazele toxice din exterior). Nu fumăm la volan (riscul de a face infarct creşte foarte mult iar atmosfera din interior este perfect cancerigenă).

Când trebuie să staţionăm mai mult timp (suntem blocaţi în trafic) ne automotivăm rostind în gând formule precum „sunt un om la fel ca toţi oamenii, nici mai bun, nici mai rău şi sunt parte a lucrurilor care se petrec în jurul meu”. Pentru a potoli „foamea informaţională” ne asigurăm că ascultăm o muzică plăcută sau că avem un tovarăş de drum optimist sau interesant.

Bărbaţii privesc, femeile văd

Femeile deşi au globul ocular mai mic, văd mai bine decât bărbaţii.

Ochii sunt consideraţi partea vizibilă a creierului şi sunt printre cele mai complexe organe.

Numărul de celule conice (celule din interiorul ochiului care ne ajută să vedem colorat) este dublu la femei; de aceea ele vor distinge mult mai multe nuanţe decât bărbaţii care văd doar doar culori cum ar fi roşu, albastru sau verde!

Vederea periferică a femeii este mai amplă cu 45 până la 180 de grade. Acest lucru îi permite să vadă înainte şi în lateral fără să fie nevoită să îşi mişte capul precum radarul aşa cum fac bărbaţii.

Bărbatul vede mai bine la distanţă; la el s-a dezvoltat privirea de tip „tunel” care îl ajuta să urmărească prada atunci când vâna. El nu vede obiecte din imediata apropiere cum ar fi ciorapii, lenjeria, cheile de la maşină, untul sau dulceaţa în frigider şi îşi acuză femeia că le ascunde de el.

Explicaţia acestei diferenţe ţine de hormonii implicaţi; estrogenii îi permit femeii să aibă o vedere periferică amplă, dar şi o bună memorie a localizării lucrurilor într-un sertar, bufet sau într-o încăpere.

În Marea Britanie s-a făcut un studiu în 1997 când au fost accidentaţi sau omorâţi 4132 de copii; dintre aceştia băieţii erau în număr dublu (2640) faţă de fetiţe(1492).

1 vizitatori online acum
0 vizitatori, 1 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC