> News of the day <

Alimentaţia grupelor de sânge „B” şi „AB”.

Persoanele care au grupa B rezistă cel mai bine la bolile contemporane cum ar fi cancerul sau bolile de inimă.  Ele ar trebui să evite alimentele care conţin gluten (grâul) deoarece acestea, împreună cu porumbul, lintea, arahidele, susanul, încetinesc metabolismul şi predispun la îngrăşare. Trebuie să evite carnea de pui  iar pentru a scădea în … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Metode prin care putem controla glicemia


Amidonul (se găseşte în cartofii albi şi orez) poate ridica glicemia mai mult decât zahărul sau bomboanele. Orezul care are bobul lung şi la care boabele rămân lipite la gătit, are un indice glicemic ridicat; orezul ale cărui boabe se separă după ce este gătit are indice glicemic scăzut. Pastele făinoase au indice glicemic relativ scăzut şi reduc tendinţa la îngrăşare dar şi glicemia.
Toate legumele se digeră încet producând creşterea lentă a glicemie; aici sunt incluse fasolea, năutul, lintea, soia sau arahidele. Dacă ne oferim alimente cu indice glicemic ridicat, trebuie să le combinăm cu alimente cu indice glicemic scăzut; de exemplu combinăm fasolea cu orezul şi obţinem un indice glicemic intermediar.
Alimentele cu indice glicemic ridicat (dulciurile, sucurile, etc) sunt eliminate rapid din stomac, şi măresc glicemia deşi stimulează puternic pancreasul să producă insulină.
Salata, morcovii, roşiile, ceapa, castraveţii, salata verde, broccoli, avocado, nucile au practic indice glicemic „zero”. Carnea nu creşte glicemia dar grăsimea forţează/oboseşte pancreasul să o digere (lipaza este enzima care digeră grăsimile şi este produsă de acelaşi pancreas care secretă şi insulina).
Pâinea făcută din făină măcinată fin, fursecurile, biscuiţii au indice glicemic mare deoarece particulele mici de amidon trec rapid prin tubul digestiv. Zahărul are indice glicemic 65 iar pâinea 70 de exemplu.
Patru linguriţe de oţet sau de zeamă de lămâie reduc indicele glicemic cu 30%; a mânca o salată preparată astfel este indicată atunci când consumăm mâncare cu indice glicemic ridicat.
Este mai sănătos să mâncăm de 6 ori pe zi în loc de trei. „Omul a fost proiectat să mănânce puţin şi des” afirmă dr. Benton.
Trebuie neaparat să servim micul dejun; noaptea scade nivelul glicemiei şi el trebuie refăcut. Creierul este dependent de glucoza din sânge aşa că el (memoria, atenţia, concentrarea) are cel mai mult de suferit dacă nu mâncăm nimic dimineaţa.
Dr Richard Anderson – cercetător şi specialist în diabet recomandă suplimentele alimentare cu crom care „normalizează” glicemia – „ o ridică dacă e joasă şi o coboară dacă e mare”.

Migrena

Persoanele perfecţioniste, conştiincioase, exigente, care nu tolerează greşelile altora, prezintă o excitabilitate ridicată şi sunt mai predispuse la crize migrenoase.


Migrena este una din cele mai răspândite boli, 85% din populaţia globului cu vârstă între 18 şi 33 de ani suferind cel puţin o dată în viaţă de o criză migrenoasă.

Migrena are aproape întodeauna legătură cu sexualitatea(oamenii care şi-au exclus aproape definitiv sexualitatea din viaţa lor). L a fel ca în cazul excitaţiei sexuale, sângele se revarsă spre cap, apare o senzaţie de presiune, tensiunea se amplifică pentru ca ulterior să apară faza de deconectare; după criză, bolnavul are un deosebit sentiment de bine.

Remedii

2 căni de infuzie de păducel băute lent timp de o oră.

Comprese cu frunze de varză aplicate pe picioare sau se pune orez într-un ciorap; dacă pacientul  „arde”  (are temperatură) se aplică pe frunte după ce a fost ţinut la congelator, iar dacă acesta are frison se pune după ce a fost încălzit, pe picioare. Dacă picioarele sunt ţinute într-un lighean cu apă fierbinte (suportabilă) creşte fluxul de sânge spre cap şi migrena poate să dispară. Se evită alimentele „declanşatoare” precum ciocolata, cacao, nucile, citricele, fasolea, roşiile, ţelina şi brînzeturile, alcoolul.

Cum ne „prăjim” creierul

Majoritatea oamenilor ştiu că papilele noastre gustative ne oferă patru senzaţii gustative: dulce, acru, sărat şi amar şi fiziologii au fost dea cord cu această realitate câteva mii de ani.

Iată că în 1908, un japonez care consuma supă dashi preparată dintr-o algă des folosită de bucătăria japoneză – Laminaria japonica sau kombu, a constatat că gustul acestei supe este mai uşor dar clat diferit de celelalte patru de bază. Kikunae Ikeda, căci despre el este vorba, profesor de chimie la Universitatea Imperială din Tokio, fără să aibă nevoie de sprijinul studenţilor sau doctoranzilor – aşa cum se obişnuieşte, ci doar de cel al unui simplu tehnician, obţine (după ce elimină toţi poluanţii – plumb, pesticide, NaCl, KCl, alţi contaminanţi din supă) prin cristalizare o substanţă cu formula C5H9NO4 – denumită acid glutamic iar gustul său a fost numit „umami” („delicios” sau „savuros”).

Această pudră albă cristalizată, în contact cu apa disociază rapid în anioni de glutamat şi cationi de sodiu excitând plăcut papilele gustative. La cererea acestuia, Saburosuke Suzuki, fondatorul Ajinomoto Co, Inc începe să producă această nouă aromă care va deveni extrem de populară şi de profitabilă nu numai în Japonia dar şi la nivel mondial. Secretul prafului care dă savoare oricărui aliment a părăsit repede Tara Soarelui Răsare şi s-a transformat într-o afacere evaluată în miliarde de dolari anual. În prezent cele mai mari producătoare şi exportatoare de glutamat (sau E621 sau potenţator/amplificator al gustului) sunt SUA, China, Japonia şi Germania.

Cum acţionează glutamatul?

Orice gospodină de exemplu ar evita folosirea pentru hrana copilului său a ugerului de vacă, a buzelor, a cozii, cartilagiilor sau a organelor sexuale, etc şi pe care altfel le-ar arunca. Ele se regăsesc însă în compoziţia salamurilor, parizerului sau a crenvuştilor iar glutamatul le face foarte gustoase şi dorite de creierul neştiutor al prichindeilor. Acestora nu produsul în sine le place (crenvuşti, mezeluri, chipsuri, sucuri acidulate, dulciuri, gumă, etc), ci glutamatul care îi hiperexcită gustativ. Alimentul introdus în gură, este dizolvat de apa şi enzimele din compoziţia salivei şi astfel stimulează chimic papilele gustative de pe suprafaţa limbii (ceeace nu poate fi dizolvat de apă nu are gust spune o lege din fiziologia umană). Aceste papile trimit apoi impulsuri nervoase creierului în special centrilor nervoşi unde este generată senzaţia de plăcere. Din această cauză, pentru aceşti fabricanţi extrem de bogaţi, cuvântul “glutamat” se traduce prin expresia “pot să vă vând orice vreau eu!”. Pentru a-l seduce această industrie a căutat să îl convingă pe consumator că, în materie de gust poate să bată toate recordurile posibile. Ea a introdus în alimentele procesate substanţe care modifică gustul final, falsificându-l iar unul din aceştia este intensificatorul/potenţatorul de gust.

El poate fi regăsit sub denumirea de monosodium glutamate, sodium glutamat, natriumglutaminat, ajinomoto, zest, vetsin, mei-jing, wei-jing, glutavene, glutacil, rl-50, msg, accent, chinese seasoning, acid glutamic sodium salt, glutammato monosodico, monosodioglutammato, monosodium-1-glutamate, a-monosodium-glutamat, sodium-1-glutamate sau GMS. E621 GMS sau glutamat monosodic se găseşte FRECVENT în: gumă vegetală, extractul de malţ, aromă de malţ, malţul din orz, aditivii din bulion, concentratul de roşii, aditivii din pâine, arome, aromele identic naturale, aromă de fum, aromă de carne (porc, pui, vită, oaie), aromă de caramel, amidonul alimentar modificat, sosul de soia, proteină din soia, izolatul proteic din soia, concentratul proteic din soia, acidul citric (atunci când se obţine din porumb), amidonul de porumb, laptele praf, siropul de porumb, agenţii de suspesie, siropul de orez, supă de carne, cubuleţele instant pentru supă, concentratul proteic din lapte, proteinele din lapte, proteină fortifiată din lapte, grâu sau proteinele din grâu, grăsimea lipolizată din unt, maltodextrina, menţiunile „fără grăsime” şi „conţinut scăzut de grăsime”, orice produs cu adaos de vitamine, annatto (E160b), proteină fortifiată, gume, pectină, enzime modificate, proteaze, orice produs care este fermentat, nutrimenţii din drojdie. Celelalte forme de glutamaţi pot să nu fie menţionate pe etichetă. Astfel, chiar dacă pe etichetă scrie „fără GMS”, pot fi prezenţi alţi glutamaţi, care determină aceleaşi efecte nocive. Mai trebuie spus că după ce am ingerat acest glutamat sintetic, de obicei ni se face sete şi atunci industria care ambalează în bidoane de plastic (bisfenol A -alt stres chimic pentru corpul nostru!) ape minerale sau sucuri răcoritoare este deja lângă noi să ne satisfacă şi această nevoie (de fapt ne dezhidratează în timp cu efecte grave pentru sănătate, dar nu contează când trebuie să obţii profit!). Când am început să îl introducem în organism, creierul nostru îl vrea în continuare din ce în ce mai mult (excită continuu neuronii, dă dependenţă, adică stimulează nevoia de a cumpăra produsele care îl conţin, adică exact ceeace îşi doresc firmele din industria agro-alimentară). Mai precis glutamatul determină un flux mai mare de ioni de calciu la nivel membranar neuronal urmat de un aflux nejustificat de mare de radicali liberi ceeace duce la moartea neuronilor supraexcitaţi. Studiile au evidenţiat faptul că, după 15-30 de minute de la expunerea la o concentraţie crescută de glutamat (cel mai simplu, prin ingerarea de alimente care îl conţin), o parte din neuroni se umflă, luând forma unor balonaşe care încep să degenereze, timp în care se acumulează cromatină (substanţa de bază a nucleului celular care conţine ADN). În maxim trei ore, aceşti neuroni mor.  Încă de acum 25 de ani, dr. John W. Olney profesor la Departamentul de Psihiatrie al Şcolii de Medicină din cadrul Universităţii Washington, neurolog şi cercetător, una dintre cele mai renumite autorităţi în domeniul excitotoxinelor, declarase glutamatul de sodiu ca fiind toxic pentru creier şi pentru celelalte organe (el a afirmat că acesta produce în creierul cobailor adevărate “găuri”).

Dar noi avem în mod normat în “bagajul” de neurotransmiţători ai creierului nostru acest glutamat (ajută la transmiterea informaţiilor între neuroni), însă spre deosebire de cel industrial nu este toxic (creierul nostru poate secreta endorfine naturale de 200 de ori mai puternice decât morfina sau cocaina, dar acestea sunt produse în anumite condiţii şi nu sunt neurotoxice sau excito-toxice aşa cum sunt cele de sinteză). Marea majoritate a celulelor neuronale din anumite zone din creier sunt distruse înainte de apariţia oricărui simptom clinic de boală acută sau cronică. Un alt specialist de calibru a atras atenţia asupra pericolelor reprezentate de glutamat şi aspartam – a fost Dr. Rusell Blaylock  dar şi expertul Adrienne Samuels, doctor în medicină, psiholog şi cercetător ştiinţific. Un altul este şi doctorul în medicină Francis J. Waickman, deţinător al Premiilor Rinkel şi Forman, licenţiat în pediatrie, alergie şi imunologie, Dr. John R. Hain, medic licenţiat în patologie, biologul Bernard Oser, doctorul în medicină H.J.Roberts, specialist în diabet dar şi o mulţime de alţi specialişti care au atras atenţia asupra pericolului ingerării glutamatului.

Care sunt efectele Glutamatului monosodic?

Datorită excesului de neurotoxine, riscurile la care sunt expuşi bebeluşii, copiii, femeile însărcinate, bătrânii şi bolnavii cu probleme cronice de sănătate sunt imense. Dr Blaylock afirma: „Bolile neurodegenerative sunt legate de mercur, aluminiu, plumb, pesticide şi erbicide, dar modalitatea prin care acestea produc vătămări ale creierului este mecanismul excitotoxic. Suntem cu toţii expuşi la aceste toxine, iar când mai adăugăm şi glutamat şi alte excitotoxine în alimentaţie, procesul de toxicitate se accelerează. De aceea, doctorii nu pot explica o cauză a bolilor degenerative: pentru că ele nu au o cauză, ci mai multe. Când se realizează un studiu de caz pe o persoană bolnavă de Alzheimer, un medic spune că este vorba de intoxicaţia cu aluminiu sau mercur, un altul că este vorba de pesticide, altul de altceva, dar de fapt este acelaşi mecanism care se petrece. Toate acestea operează concertat, crescând activitatea imunitară a creierului, activând astfel excitotoxicitatea. De aceea toate aceste substanţe par să aibă legătură cu boala, pentru că toate acţionează în acelaşi fel asupra creierului.”
Consumul repetat şi îndelungat de alimente, care au în compoziţie aditivi obţinuţi pe cale sintetică, supune organismul la un adevarăt bombardament chimic care afectează şi creierul dar şi organele interne. Organul care însă ne apără de toate formele de agresiune fie biologică (viruşi, bacterii, paraziţi) fie chimică este sistemul imunitar. Pentru a ne apăra, acesta ajunge să producă anticorpi peste măsură, care pot ataca chiar structurile proprii (sistemul nostru imunitar “înnebuneşte” din cauza stresului chimic) aşa cum se întâmplă în cazul bolilor auto-imune extrem de greu de diagnosticat şi extrem de costisitor de tratat (profitabil însă pentru altă industrie – cea medicală). Dereglarea activităţii sistemului imunitar mai este urmată de apariţia şi proliferarea celulelor tumorale canceroase (limfocitele T killer imunitare sunt cele care zilnic ucid astfel de celule “defecte”).  Cele mai des întâlnite simptome generate de consumul de glutamat la nivel cardiac sunt:  aritmie,fibrilaţie atrială,tahicardie (palpitaţii), încetinirea ritmului inimii,angină pectorală,creşterea tensiunii; la nivel gastrointestinal: diaree, greaţă/vomă, crampe stomacale, colon iritat, hemoroizi, sângerări rectale; la nivel muscular: înţepături, dureri, slăbire; la nivel respirator: astm, respiraţie insuficientă, dureri în piept, iritarea nasului; la nivel uro-genital: dureri de prostată, dureri vaginale, urinare frecventă, urinare nocturnă; la nivelul ochilor: vedere înceţoşată, focalizare greoaie, presiune în jurul ochilor; la nivel neurologic: depresie, modificări de comportament, reacţii de furie, migrene, ameţeală, dezechilibru, dezorientare, confuzie mintală, anxietate, atacuri de panică, hiperactivitate, probleme de comportament, atenţie deficitară, letargie, somnolenţă, insomnie, paralizie, sciatică, vorbire inconsistentă, frisoane, pierderi de memorie; la nivelul pielii: crăpături, mâncărimi, leziuni bucale, paralizie parţială, uscarea gurii, înţepenirea feţei, înţepenirea limbii, cearcăne sub ochi.
Unde îl regăsim şi ce facem?

În iulie 1997, corporaţia Auxein (mai târziu cunoscută sub numele de Emerald BioAgriculture) a cerut aprobare de la EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA) să conducă un program experimental, de folosire a acidului glutamic liber sintetic, fără restricţie cantitativă, în/ sau pe vegetalele care urmau să fie puse în vânzare către populaţie. AuxiGro este un „stimulator de creştere” pentru recolte. Acidul glutamic liber prezent este transformat în acid gama-amino butiric (GABA) în vegetale, dar şi în corpul uman. La oameni, GABA stimulează în mod artificial glanda pituitară ca să producă hormoni de creştere. La vegetale are acelaşi rol, stimulând creşterea plantelor. Produsul stimulează producerea de GABA prin mitocondrii. Astfel, GABA deschide noi canale de nutriţie în pereţii celulelor, permiţând redistribuirea elementelor nutritive în diferite arii ale plantei. Dacă înainte eram îngrijoraţi din cauza hormonilor de creştere prezenţi în carne şi lapte, iată că acum avem o grijă în plus: “stimulatoarele de creştere” din vegetale.AuxiGro a pornit iniţial ca o substanţă ce cataliza creşterea şi dezvoltarea culturilor, dar apoi s-a observat ca insectele nu se atingeau de plantele stropite cu AuxiGro; prin urmare, compania a cerut patentarea produsului AuxiGro şi ca pesticid dar şi erbicid, iar mai apoi, ca fungicid. În septembrie 1997, EPA a aprobat cererea de a realiza programul experimental. În ianuarie 1998, EPA aproba cererea de a folosi fără restricţii acidul glutamic de sinteză sub forma de catalizator al creşterii şi dezvoltării plantelor. Astfel, EPA permitea companiei Auxein să folosească produsul AuxiGro, indiferent de cantitatea de acid glutamic de sinteză rămas în sau pe nuci, seminţe, cereale, fructe şi legume în momentul comercializării. Pulverizată peste recolte mai ales din avion, această toxină este susceptibilă de a fi inhalată, dusă de vânt la mari distanţe, în alte regiuni decât cele prevăzute de companie, de a intra în pământ şi de a contamina reţeaua de apa freatică. Salată verde, roşiile, cartofii şi alunele au fost printe primele vegetale vizate. În septembrie 2000, Auxein Corporation raporta că recoltele pulverizate cu AuxiGro includ: ţelină, castraveţii, fasolea, strugurii, ceapă, ardeiul gras, alunele, cartofii, căpşunele, roşiile şi pepenii verzi. Astăzi nu există recoltă care să nu fi fost aprobată spre „tratare” cu AuxiGro de către EPA. În decembrie 2000, compania Auxein depunea o petiţie în care cerea să se aprobe folosirea fără restricţii a acidului glutamic de sinteză în toate culturile şi pe toate produsele aflate sub jurisdicţia EPA. În iunie 2001 EPA aprobă petiţia. În 2004, Emerald BioAgriculture cerea aprobarea de a folosi AuxiGro ca dezinfectant, agent de deshidratare, fertilizator, fungicid, reglator de creştere pentru culturi. Interesant este că în anul 2000, catalogul de prezentare a produsului AuxiGro a firmei Auxein conţinea următorul avertisment: „PERICULOS PENTRU OAMENI ŞI ANIMALE DE CASA – ATENŢIE!”
În mai 1998, Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA a ţinut un simpozion mondial intitulat Cascada de Glutamat: modalitate de declanşare a bolilor Sistemului Nervos Central. Medici, specialişti şi oameni de ştiinţă din întreaga lume au venit să discute efectele glutamatului asupra anumitor simptome şi boli. Mesajul central a fost că este nevoie de ajutorul companiilor farmaceutice (!!!) pentru a produce medicamente care să inhibe sinteza glutamatului în corp. Dar, Conform dr. Russell Blaylock, ultimele studii dezvăluie faptul că medicamentele care blochează receptorii de glutamat, administrate în paralel cu alte medicamente şi cu tratamentul chimioterapic, accelerează foarte mult dezvoltarea cancerului.

Dar până să luăm medicamente împotriva acestui glutamat, citim cu atenţie etichetele (eventual ne dotăm cu o lupă pentru că acestea se folosesc de o “şmecherie” pentru a nu încălca legea scriind informaţiile foarte mărunt, aproape ilizibil), şi când vedem glutamat nu le mai cumpărăm. Este singurul milloc de a determina/obliga industria chimică – motivată doar de profit cât mai mare să nu le mai producă. Cât timp vor exista cumpărători  vor exista şi producători iar sănătatea noastră a tuturor va fi din ce în ce mai şubredă. De asemeni, pentru a ne proteja marele nostru prieten din interior – Sistemul Imunitar şi pentru a-i oferi un instrument eficient pentru eliminarea deşeurilor chimice introduse în corp cu sau fără ştiinţa noastră, este obligatoriu să avem la îndemână pentru a ne hidrata apă pură (minim 8 pahare zilnic)– care poate scoate prin dizolvare o cantitate mai mare de deşeuri toxice decât apa minerală cea cu care ne-am obişnuit. A asigura organismului o apă corectă metabolic, preventivă dar şi curativă cum este apa pură, este un gest simplu, inteligent, responsabil şi mai ales ieftin. A prefera alimentele naturale, cât mai puţin tratate chimic înseamnă de asemeni a adăuga ani în plus de viaţă, înseamnă a contribui la falimentul acestei industrii chimice care nu are nimic de-a face cu sănătatea sau cu vindecarea noastră ci doar cu buzunarul nostru. Pentru că Dumnezeu ne-a dăruit şi ne-a lăsat nouă în grijă corpul nostru şi nu acestei “prea binevoitoare industrii a profitului”.

Scorţişoara – condiment şi medicament

Fiecăruia dintre noi, îi revin în memorie dimineţile cu orezul cu lapte dulce şi scorţişoară pregătit de bunica, sau prăjiturile ei extraordinare cu mere şi scorţişoară sau de serile geroase când ne delectam cu vin fiert dulce, aromat cu scorţişoară sau când tot bunica ne trata de guturai cu deliciosul ceai de scorţişoară, lămâie şi miere de albine.

Mai târziu am aflat că scorţişoara nu este doar unul din cele mai vândute condimente din lume ci şi un bun remediu pentru o mulţime de boli. Aceast condimentprovine de la o plantă din familia laurului care creşte cel mai mult în China, India şi Vietnam iar numele ei „amomon” (cicnamomum zeylanicum) însemna „puternic condimentat”.


În alte timpuri, rulourile de scorţişoară erau cadouri rezervate doar monarhilor sau faraonilor (aflăm informaţii despre ea în scrieri chinezeşti scrise cu aproape 3000 de ani î.Ch). Egiptenii o foloseau în procedurile de îmbălsămare iar romanii o ardeau cu ocazia funeraliilor (Nero a ars rezerva pe un an când şi-a înmormântat soţia, pe Poppaea Sabina). După Herodot, arabii deţineau monopolul comerţului cu scorţişoară tot el povestindu-ne şi despre modul cum aceştia recoltau bucăţi de scoarţă aromată din cuibul păsărilor care le foloseau la construcţia acestora. În Vechiul Testament este descris mirosul din veşmintele şi patul iubitei care aducea cu cel de scorţişoară
ceai scortisoara Pictures, Images and Photos
Constituenţi principali
Uleiul esenţial din tulpina de scorţişoară (max. 4%) este dominat de două fenilpropanoide cinamaldehidă (3-fenil-acroleină, 65 – 75%) şi eugenol (4-(1-propenă-3-il)-2-methoxi-fenol, de 5 la 10%). Alte fenilpropanoide (safrol, esteri ai acidului cinamic), mono- şi sesquiterpene, cu toate că se găsesc numai în urme, au o influenţă importantă pentru gustul de scorţişoară. Un alt component găsit în urme şi relevant pentru calitate este 2-heptanona (metil-n-amil-cetonă). Din frunzele de scorţişoară se poate obţine un alt ulei esenţial (1%) care conţine în principal eugenol (70 – 95%) şi poate fi folosit ca înlocuitor al cuişoarelor. Mici cantităţi (1 – 5%) de cinamaldehidă, benzil benzoat, linalool şi β-cariofilenă au fost de asemenea găsite. Mai conţine rezine, glucide simple, amidon, mucilagii, cinzeilanină, heterozide mono şi sesquiterpenice, oligomeri cu 4-6 unităţi.
În majoritatea altor bucătării este preferată pudra de scorţişoară. Pudra este adăugată puţin înaintea consumului, deoarece devine uşor amară după ceva timp de gătire. Un studiu recent a demonstrat ca mirosul de scorţişoară stimulează funcţiile creierului (cognitivă şi memoria). Ea aduce claritate mentală şi înţelegerea evenimentelor în special a celor adverse prin creşterea puterii de empatie şi integrarea lor profundă, lipsită de agresivitate. Încrederea şi siguranţa de sine conferite de scorţişoară conduc la relaxare, deschidere, iar puterea interioară redescoperită/recâştigată cu ajutorul ei ne face mai nobili şi mai iubitori, mai senzuali şi mai darnici. Fluidifică, mobilizează şi sublimează excesul de apă, fiinţa noastră interioară devenind ei însăşi plăcută şi prietenă. Efectul subtil de creştere a imunităţii şi protecţie la agresiuni externe este explicat de compoziţia în uleiuri volatile, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiulceroase, anticoagulante, annestezice sau carminative.
Cum o folosim.
Contra gripei, fierbem un beţişor de scorţişoară în apă purificată osmotic (apa pură are o capacitate mărită de extragere a principiilor volatile fitoterapeutice) timp de 2 minute apoi această apă obţinută o folosim la prepararea ceaiului verde din care bem de două ori pe zi. Acest ceai, dar, conform unor studii recente şi cafeaua preparată (presărată) cu scorţişoară scad nivelul colesterolului (pe lângă aroma foarte plăcută oferită papilelor noastre gustative). Într-un studiu realizat la Universitatea Copenhagen, pacienţii cărora li se dădea o jumătate de lingură cu scorţişoară, combinată cu o lingură de miere, zi de zi înainte de micul dejun, au înregistrat efecte miraculoase în ceea ce prieveşte ameliorarea durerii provocată de artrită. După o săptămână de la tratament nu-i mai dureau încheieturile, şi abia după o lună puteau merge fără să se plângă de durere.


În textele istorice vechi ni se spune despre puterea scorţişoarei de a împrospăta repiraţia urât mirositoare (halena). În acest scop dizolvăm într-un pahar cu apă purificată osmotic fierbinte o lingură de miere presărată cu scorţişoară pulbere apoi facem gargară. Vom avea toată ziua o respiraţie proaspătă (să ne aducem aminte că această respiraţie neplăcută de obicei este cauzată de constipaţie şi de încercarea organismului deshidratat sau hidratat cu sucuri, bere, alcool de a elimina prin salivă toxinele acumulate în exces). Întrucât scorţişoara conţine un număr mare de antioxidanţi, ceaiul îndulcit cu miere este un bun mijloc de obţinere a longevităţii dar şi pentru a păstra o piele catifelată şi elastică mulţi ani. În acest scop va trebui să devină o obişnuiţă gestul de a bea de 3-4 ori pe zi câte o cană cu ceai de scorţişoară şi miere de albină care conţine aproape 500 de substanţe naturale utile şi benefice chimiei noastre interioare.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC