> News of the day <

Despre pietrele la fiere

Vezica biliară sau colecistul (gr. chole – bilă, kystis – vezică) este un sac în formă de pară, localizat în partea dreaptă a corpului „sub coastă” ce colectează bila sau fierea secretată de ficat. Mai este numită şi „coşul de gunoi al organismului” deoarece lichidul biliar conţine toate deşeurile otrăvitoare din sânge pe care le … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor.

„Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de Hidrogen şi de Oxigen iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, Dr. Paul Bragg a răspuns că … „postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri deoarece este un puternic şi eficient intrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă”. El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seara ora 19.00 până sâmbătă seara aceeaşi oră ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. „Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism dar şi „rugina” din articulaţii şi muşchi” a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metrii de „ţeavă” de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să „prepare” alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litrii de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată „ne vom simţi uşori precum un înger în zbor”.   Să nu uităm că Medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei . Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau „fanatici” în anii 70’ pe adepţii apei purificate. „Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar aşadar vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala ci sănătatea oamenilor” a mai spus Dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de Profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurteză viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus ei fumează -o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se „energiza” pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali – veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul-„sportul” preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300 000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se „târască” spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins „performanţa” ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copii noştrii însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?va urma

Apa ne poate salva viaţa III

„Natura este marele învăţător al omului. Ea ne deschide ochii, ne luminează mintea şi ne curăţă inima”.

Să ne amintim că la Sarmisegetusa, în vârful muntelui, departe de râuri curgătoare sunt kilometrii de conducte ceramice care direcţionau spre bazine căptuşite cu lemn apa pură, distilată de Mama Natură, adică apa de ploaie sau zăpada topită apă atât de sănătoasă.

Apa minerală – cea care asigură un profit constant industriei medicale dat şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă Dr Paul Bragg adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată „sursă organică” la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de „generos” recomandată.

Minerale inutile

La începutul secolului XIX-LEA China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume … pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici – coloizi cu sarcină electrică ceeace îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s.a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris „hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu” şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să „consume” aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale „năstruşnice”  au păţit la fel. În scurt timp a dispărut de pe piaţă dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit.

Mineralele canceroase

Zilele trecute agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80’ dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maxim de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori dar nu s-a luat încă nici o decizie.

De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nici o decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: „Stau toată ziua în cafenelele pline fum…” au susţinut aceştia iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are „mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă” de ei”.  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală a cu fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt Calciul, Sodiul, Potasiul, Aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită „erionită” şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor dar şi pe post de filtre de …apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că acesta produce cancer nu numai la oameni ci şi la animalele testate în laborator.  va urma

Aquaporinele – un miracol care schimbă lumea

Nu ne trebuie diplome universitare pentru a înţelege modul simplu în care banala şi inteligenta apă ne poate proteja sănătatea sau ne poate ajuta să ne vindecăm.

Joseph Hilaire Pierre Belloc René – unul din cei mai prolifici scriitori britanici sfătuia uşor ironic, tinerii scriitori să se concentreze asupra unui singur subiect, dându-le exemplul râmelor. “Scrie patruzeci de ani despre râme iar la vârsta de şaizeci de ani pelerini din lumea largă vor veni la tine la uşă şi se vor umili să li se îngăduie să îl vadă pe Maestrul Râmelor”.

Am adus o mulţime de informaţii în paginile acestui ziar despre apă şi apa purificată osmotic pentru a ajuta oamenii care ne citesc să redescopere un instrument simplu şi aflat în imediata apropiere, o “unealtă” deloc scumpă care să îi ajute în aceste vremuri grele (suntem “fruntaşi” în topurile europene la “bube”, avem cel mai corupt, ineficient şi periculos sistem medical, consumăm cele mai toxice alimente din UE, cea mai poluată apă, etc) să îşi protejeze bruma de sănătate pe care o mai au. Un argument puternic şi pertinent care susţine demersul nostru, l-a adus chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţiicare a concluzionat  în 2001 că “80% din bolile contemporane au legătură cu apa pe care o bem” sintetizând sute şi mii de studii la nivel global şi reconfirmând ceeace afirmase cu 180 de ani în urmă “părintele microbiologiei” Louis Pasteur (“8 oameni din zece îşi beau boala odată cu apa”).

Suntem majoritar apă

Este deja un truism să mai afirmăm că noi şi celulele noastre suntem majoritari apă. Apa- cea mai importantă cantitativ din compoziţia noastră chimică nu este, aşa cum s-ar crede, nemişcată în organismul nostru ci ea se mişcă foarte activ – ea fiind de fapt marele vehicol ce transportă cu generozitate nutrienţii la celule dar şi deşeurile metabolice către organele de excreţie. Acest fenomen de transport şi curgere interioară a apei este întâlnit pretutindeni în lumea vie. Cum intră şi cum iese apa din celulă? Cum este ea absorbită din intestine (mediu izoton) în sânge (alt mediu tot izoton)? au fost timp de mii de ani întrebări fără răspuns, un mister al fiziologilor şi care a fost dezvăluit abia de curând, de ştiinţa ultimilor ani, descoperire cu uriaşe consecinţe pentru sănătatea noastră.

Cum circulă apa în organismul nostru şi de ce este această informaţie importantă?

Pe suprafaţa fiecărei din celulele noastre se află circa două milioane de orificii, canale sau pori prin care intră apa. Cu o precizare – DOAR APA, pentru că majoritatea oamenilor confundă sintagma “apă” cu ceeace curge la robinet sau cu oribilele bidoane de plastic pe care unii le mai şi cumpără. Acea “apă” este de fapt o soluţie apoasă minerală care trebuie “strecurată” cu cheltuieli mari energetice de celulele noastre.

Aquaporinele sau canalele de intrare a apei în celule au fost descoperite în 1986, după ani de cercetări, de Profesorul român Gheorghe Benga Şeful catedrei de biochimie de la Facultatea de Medicină din Cluj Napoca. În 2003 el îi prezintă la un Congres caietele cu cercetări lui Peter Agree care, câteva luni mai târziu obţine Premiul Nobel pentru descoperirea “din întâmplare” a aquaporinelor.

Întreaga lume ştiinţifică mondială, mediile universitare şi zeci de laureaţi Nobel au protestat faţă de această nedreptate carer nici până azi aceasta nu a fost corectată.  Agree îl roagă pe Profesorul român să se liniştească deoarece “posteritatea îi va recunoaşte pe amândoi”. (Comitetul Nobel este o fundaţie privată care nu acceptă contestaţii şi nici nu revine asupra deciziilor). Pentru ca supărarea Profesorului să fie şi mai mare, acesta se confruntă în prezent cu un ordin de evacuare dintr-unul din cele mai moderne laboratoare din Europa – dotat de el însuşi prin eforturi colosale, evacuare dictată de un personaj mediocru şi care Niciodată nu se va putea afla în proximitatea Premiului Nobel.

Aquaporina este o proteină formată din patru unităţi de alfa-aminoacizi, cu o structură hexagonală extrem de complexă. Forma acesteia este perfect adaptată transportului de apă, (formă de clepsidră care străbate toată membrana celulară). Părţile largi ale acestei clepsidre proteice sunt variabile în functie de tipul de celulă în care se afla, dar partea îngustată este constantă pentru toate celulele şi are un diametru identic cu cel al unei singure molecule de apă! Este un exemplu dintre sutele de mii de perfectă adaptabilitate de care dă dovadă organismul nostru – o veritabilă maşinărie ce atinge perfecţiunea. Tot la nivelul membranei celulare există o mulţime de mecanisme biochimice de protecţie (consumatoare de energie) care “pun ordine” în ceea ce intră în aquaporine (în celulă). Acest amănunt este deosebit de important, pentru sănătatea noastră şi aşa se explică afirmaţia corectă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (dar şi altor celebrităţi de-a lungul istoriei – Hipocrate, Paracelsus, Pasteur, Snow, Knapp, şi mulţi alţii). Pentru că, dacă ar putea trece şi alte molecule de substanţă în afară de H2O (mineralele metalice aducătoare de profit şi de boală, clor folosit la dezinfecţia Dunării, plumb din reţelele vechi şi cârpite, pesticide, hidrocarburi din zecile de deversări în fluviu, etc), ar putea provoca dezechilibre grave intracelulare, uneori fatale  pentru întregul organism. Ele sunt însă oprite (“strecurate”) la intrarea în celule apoi sunt fie eliminate (tot de apă, desigur, prin dizolvare şi direcţionate spre organele de excreţie) fie depozitate (fenomenul de “bioacumulare” care ne ucide lent înainte de vreme). Din fericire majoritatea acestor substanţe toxice inutile pot fi acum “strecurate” nu de celulele noastre ci de dispozitive inventate doar de americani de data asta– membranele osmotice de purificare a apei care sunt site ce au orificiile de filtrare tot atât de “mari” ca şi aquaporinele (imită structura membranelor celulare umane). Efectele asupra sănătăţii noastre sunt covârşitoare pentru populaţie şi evidente chiar şi pentru cei care obţin (ÎNCĂ) profituri uriaşe din industria suferinţei (medicală) şi a îmbutelierii soluţiilor apoase minerale.

Histamina – un hormon vital

Ni s-a întâmplat tuturor să fim înţepaţi de o albină sau viespe, să mâncăm castraveţi sau căpşuni, să mirosim o floare, să mângâiem un câine sau o pisică şi să facem apoi “alergie”. Ne-a curs tuturor nasul şi ochii când am fost răciţi şi am strănutat copios. Am mers la medic şi acesta ne-a dat să înghiţim antihistaminice, cuvântul “antihistaminic” atât de des invocat fiind strâns legat mai ales de  noţiunea de alergie. Dar ce este histamina, de trebuie s-o neutralizăm atât de aspru, de radical şi dacă se poate definitiv?

După manualul de medicină studiat în facultate, este un compus organic (rezultă din decarboxilarea histidinei) implicat în răspunsul imun dar şi în reglarea unor funcţii ale intestinului subţire. Însăşi denumirea ei conţine cuvântul “hist” de la histidină şi “amină” de la amina vasomodulatoare.  Principalul “isvor” de histamină sunt leucocitele bazofilele (se află în formaţiuni granulare alături de heparină, condroitin sulfaţi şi ATP)– celule imunitare specializate (însă trebuie ştiut că fiecare celulă din organism are capacitatea de a secreta, de a fabrica histamină). Odată eliberată de bazofile, ea creşte brusc permeabilitatea vaselor de sânge la celelalte leucocite – “soldat”pentru ca acestea să poată interveni cât mai iute, cât mai degrabă la locul unde au pătruns inamicii (viruşi, microbi, polen, otravă de albină, viespe, ţânţar, şarpe, etc).  Pe scurt spus, orice agresiune chimică sau mecanică asupra organismului nostru este urmată de o eliberare de histamină iar cei mai mulţi receptori de histamină sunt localizaţi în mucoasa gastrică, leucocite, în inimă şi în creier. “Umflarea”mâinii sau a ochiului după ce am fost muşcaţi de albină se datorează histaminei (determină anumite proteine intercelulare situate pe celulele vasculare endoteliale să adere unele de altele prin fosforilare). Histamina mai determină eliberarea unor citokine (mesageri chimici care anunţă în întregul organism evenimentul / agresiunea) fapt ce amplifică răspunsul imunitar.  Ceeace este mai puţin cunoscut sau prea puţin popularizat este faptul că histamina are un rol extrem de important în reglarea, corectarea bilanţului hidric şi electrolitic al organismului. Într-un articol anterior aminteam cu afirmaţii făcute de laureaţi Nobel despre rolul apei structurate în transmiterea informaţiei în interiorul sistemelor biologice. În caz de îmbolnăvire există un important deficit de comunicare cu organul bolnav. Cum se explică asta? Fiecare celulă din organismul nostru conţine o anumită cantitate de apă începând cu sângele şi terminând cu smalţul dinţilor care are în compoziţie 0,2% apă!. Când din diferite motive într-o anumită zonă a există un deficit de apă, Histamina este semnalul chimic ce determină mobilizarea lichidului apos necesar funcţiilor biologice sau metabolice.  Eliberarea histaminei scade pragul la durere al nervilor aşa încât mesajul chimic se va transforma într-unul “palpabil”, dureros care cere dintr-o dată mai multă “atenţie”. În cazul alergiilor vorbim despre o acumulare de toxine exogene (din afara organismului)  sau endogene (rezultate în interiorul corpului) şi care au nevoie de multă apă pentru a fi trasportate prin dizolvare spre organele de eliminare.

Durerea semnifică în mod cert o nevoie imperioasă de apă în acea zonă a organismului ceeace în mod logic înseamnă că apa este antihistaminicul natural şi corect. Însă oamenii în loc să se hidrateze cu cel mai ieftin şi inteligent leac de pe suprafaţa pământului – apa, ei iau analgetice accentuând suferinţa organului. E ca şi cum am smulge firele telefonului care sună să ne anunţe că a luat foc maşina. Telefonul mut nu înseamnă şi stingerea incendiului.  Fără apă suficientă, celulele sanguine sunt mai mici, adică transportă mai puţin oxigen şi nutrienţi la celule, mai puţine toxine eliminate adică uzură prematură, îmbătrânire precoce, boală.  Când celulele au suficient de multă apă în interiorul lor va fi şi destulă energie şi asta se vede la un organism tânăr. Când apa din celule este puţină şi energia este redusă  asta se observă la bătrâni. Este ca şi cum am compara un bob de strugure proaspăt cules cu o stafidă uscată.  În loc să recomande mai puţină sare la dietă, medicii ar trebui să recomande mai multă apă. Organismul deshidratat ordonă rinichilor să reţină sarea (sodiul) obligându-l să reţină şi apa care altfel s-ar pierde prin urină şi transpiraţie. Aşa apar edemele (picioare, mâini, ochii umflaţi) şi hipertensiunea arterială. Hipertensiunea este consecinţa efortului pe care corpul îl face pentru a iriga organele deficitare în special creierul ca urmare a deshidratării cronice. Este la fel ca atunci când strângem capul furtunului când vrem să udăm grădina dar nu avem apă suficientă. Să nu uităm că organismul nostru nu are rezervoare sau vreo cocoaşă plină cu apă.

Cum tratăm hipertensiunea? Prima dată cu diuretice (care scot apa şi aşa puţină), apoi  beta-blocante, apoi blocanţi de calciu şi în final operaţie pe cord (bay-pass). Consumul de apă este prea ieftin pentru sistemul medical/farmaceutic şi este de neconceput să recomanzi oamenilor să bea apă când timp de peste 50 de ani concernele au investit miliarde în publicitatea făcută medicamentelor.  Există numeroase studii care arată că ulcerul gastric este o consecinţă a deshidratării pentru că celulele mucoasei stomacului când sunt corect hidratatte nu sunt afectate de acidul din interior. Sunt citate cele 3000 de cazuri de ulcer dispeptic remise fără tratament – doar cu o hidratare corectă de prestigiosul Journal Clinical Gastroenterology din SUA şi observate în 1983. Pancreasul are obligaţia de a produce sucuri alcaline pe bază de bicarbonat pentru a neutraliza ceeace părăseşte stomacul prin orificiul de evacuare stomacal numit pilor (pancreasul este un mare iubitor de apă). Dacă acesta nu şi-ar face treaba corect, intestinele noastre ar fi găurite precum plasa pescarilor!. Când nu are suficientă apă apar spasme dureroase diagnosticate uneori ca fiind semne de pancreatită (dar care în multe cazuri au trecut imediat (circa 20 de minute) ce bolnavul a băut câteva pahare cu apă). Este puţin probabil ca astfel de spasme să apară în cazul în care oamenii beau apă cu jumătate de oră înainte de masă aşa cum recomandă nutriţioniştii de bun-simţ. Mai sunt citate cazurile a 94% din bolnavii de astm studiaţi care atunci când au băut apă (la primul semn de probleme respiratorii) simptomele astmatice s-au remis complet. Elementul comun este şi aici tot histamina care “ştie” că un plămân “uscat”, deshidratat nu poate efectua schimburile de gaze alveolare şi atunci “închide” alveolele (spasm) pentru a împiedica pierderea apei prin respiraţie sau evaporare. Aţi văzut că atunci când sunteţi la Reanimare oxigenul până să ajungă la nările d-voastră “disperate de aer”, mai întâi este trecut printr-un borcan cu apă?   Ce primeşte bolnavul astmatic? antihistaminice! Când organismul este deshidratat histamina este eliberată în cantităţi enorme iar durerea cronică dovedeşte din plin acest lucru.  Lichidul sinovial care “unge balamalele” articulare, tendoanele, ligamentele conţin apă şi proteine hidrofile. Durerea de spate este un semnal că nucleul apos sau pulpos dintre vertebre – cel care susţine 75% din greutatea corpului nostru, este deshidratat (discul susţine doar 25% din greuate, vetrebrele, inelul fibros şi nucleul apos fiind un veritabil amortizor hidraulic).  Rareori sau niciodată medicul nu va recunoaşte că deshidratarea este cauza şubrezirii coloanei vertebrale. De ce ? Răspuns: pentru că este prea ieftin şi este sub demnitatea lui să recomande omului apă!.  Când structurile cartilaginoase sunt uzate, repararea este de asemeni deficitară pentru că lipseşte vehicolul care poate transporta cele necesare reparării adică – apa!. Suprafeţele articulare devin abrazive, apare frecarea iar durerea creşte direct proporţional cu contul firmelor interesate să-şi vândă marfa frumos ambalată. Când în organism intră în loc de apă, cafea, ceai, cola sau alcool, intestinul mai inteligent decât papilele gustative începe să contracte muşchii netezi pentru a stoarce bolul fecal de ultima picătură de apă. Consecinţa? Constipaţia cronică, diverticuli, polipi, hemoroizi, cancer. Această apă provenită din fecale trebuie din nou filtrată de rinichi şi ficat adică un surplus de toxine plus bolile aferente. Să ne mai amintim că lichidul negru numit cafea stimulează suprarenalele care produc adrenalină şi care este un hormon ce neutralizează histamina prietenă.  Hormonul “fericirii” serotonina, este obţinută dintr-un precursor numit triptofan care este produs de ficat. Acesta ajunge însă la creier unde este nevoie de serotonină doar dacă are cine să-l transporte adică tot apa. Cola, berea, vinul, apa  minerală sau de la reţea deja saturată cu substanţe chimice nu pot. Şi atunci organismul este obligat să producă apă pură (vehicolul ideal) din arderea glucozei sau cheltuid energie (46 kcal pentru fiecare pahar) pentru “strecurarea” băuturilor care ne fac viaţa aşa de “plăcută”. Lipsa serotoninei înseamnă în principal depresie iar românii sunt campioni la depresie dar codaşi la procentul care cuantifică/măsoară numărul de consumatori de apă corectă biologic – apa purificată osmotic. Aici este diferenţa statistică între occidentalii mai responsabili pentru sănătatea lor (şi la ei medicii sunt la fel de “vrednici” în a scrie reţete “generoase” şi au în farmacii aceleaşi medicamente “eficiente” ca la noi). Histamina este un hormon inteligent iar a ştii să-i descifrăm “semnalele” este un gest la fel de cuminte pentru că ne ghidează pe drumul spre adevărata vindecare.

Cum să fim mai eficienţi cu ajutorul apei…

Dimineaţa când ne trezim vom bea imediat cele două pahare cu apă purificată osmotic pregătite încă din seara precedentă împreună cu microclusterii Coandă Flanagan. Imediat vor fi activate toate organele interne.

Cu 30 de minute înainte de masă vom bea un pahar mare de apă purificată osmotic. Vom avea o digestie corectă pentru că vom dispune de sucuri digestive de calitate.

Înainte de a face un duş sau o baie fierbinte vom bea un pahar mare de apă purificată osmotic. Prevenim astfel creşterea tensiunii arteriale şi probabilitatea unui accident cardio-vascular. În timpul unui duş fierbinte ne dezhidratăm datorită căldurii şi a soluţiei apoase de la reţea care extrage apa din corpul nostru, acesta trebuind să ridice tensiunea arterială (presiunea în vasele de sânge) pentru a iriga organele interne, în special creierul.

Nu ne culcăm înainte de a bea un pahar mare cu apă purificată osmotic. Reducem foarte mult riscul de a face un accident vascular cerebral sau cardiac în timpul somnului.

Boli ale articulaţiei temporo-mandibulare

Articulaţia temporo-mandibulară conectează maxilarul inferior/mandibula la craniu. Problemele care apar la acest nivel generează durere de cap, în tâmplă, de ochi (orbită), de ureche, de gât, umeri, zgomote în urechi (tinitus sau chiar surzenie)  sau alte forme de algii faciale.

Mandibula care este controlată de muşchi execută două feluri de mişcări: una de rotaţie (ca o balama) şi alta de alunecare ca atunci când deschidem larg gura. Aceste  mişcări ne permit nouă să mestecăm, să vorbim sau să căscăm când ne este somn sau când suntem plictisiţi. Dacă aşezăm degetele chiar în faţa urechii şi deschidem gura vom simţi cele două tipuri de mişcare. Aceasta este asigurată de prezenţa unui cartilaj moale care permite mişcarea lină şi care absoarbe şocurile generate de mestecatul alimentelor tari. Întrucât vorbim de forţe mari generate în timpul mestecatului, acest cartilaj asemănător unui disc are şi rolul de a dispersa forţele care apar întocmai cum se întâmplă în cazul discurilor intervertebrale unde vorbim de asemeni de forţe foarte mari mai ales când sărim sau ridicăm greutăţi mari.

Acest disc articular se uzează când este dezhidratat (apa împreună cu proteinele hidrofile proteoglicanice asigură rolul de amortizor hidraulic), când se scurtează dinţii (mai ales la persoanele care „scrâşnesc” din dinţi – boală numită „bruxism”) sau la persoanele stresate care au obiceiul de a sta cu „fălcile încleştate”, de a mesteca permanent gumă, de a muşca creioane sau unghiile.

Micro sau macrotraumele cum ar fi un pumn primit în maxilar sau un accident pot de asemeni deteriora articulaţia cea mai importantă a feţei. Cea mai des întâlnită afecţiune este însă degenerarea articulară ca urmare a deshidratării cronice, a îmbătrânirii sau a disfuncţiilor imunitare (anticorpi antiimunoglobulină G) care conduc la dispariţia cartilajului şi apariţia fenomenului frecării între oase şi a inflamaţiei cronice.

Cracmentele sunt zgomotele sau pocniturile intraarticulare (semne de dezhidratare cronică la fel ca în cazul celorlalte articulaţii sau vertebre) sunt rareori percepute numai de bolnavi; de obicei se simt la palpare, în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii, degetele examinatorului fiind introduse în conductele auditive externe sau aplicate înaintea tragusului. Uneori aceste cracmente sunt aşa de puternice, încât sunt auzite de persoanele din jur. Cracmentul se percepe ca o pocnitură aspră; apare cel mai frecvent la mişcările de deschidere a gurii, foarte rar putându-se percepe şi la închiderea gurii. In momentul producerii cracmentului, bolnavul are o uşoară durere şi senzaţia de deplasare a condilului mandibular. Cracmentul se produce datorită izbirii condilului mandibular de condilul temporal, în momentul deschiderii accentuate a gurii; cele două elemente osoase nemaifiind separate prin menisc, vin în contact direct, producând zgomotul caracteristic.

Ce facem? Este preferabil ca afecţiunea să fie prevenită deoarece sechelele şi tratamentul curativ sunt destul de neplăcute. Primul gest de prevenire este obişnuinţa hidratării corecte a corpului încă de la vârste fragede pentru a păstra structurile articulare cartilaginoase cât mai mult timp funcţionale iar lichidul cel mai potrivit şi corect în acest scop este apa purificată osmotic.

Tratamentul afecţiunii instalate se adreseaza în primul rând durerii care îl supără pe bolnav. Aplicarea de gutiere ocluzale sau mai bine de plăci palatinale cu platou retro-incizal pun pentru un timp, articulaţia în repaus şi durerile se remit. Durerile pot fi calmate şi prin infiltraţii periarticulare  însă reapar după câteva ore dacă articulaţia nu a fost pusă în repaus. Repausul articular poate fi realizat şi prin aplicarea unei fronde mentoniere (un aparat pentru imobilizarea fracturilor de mandibulă).

Bătăturile – ce sunt cum ne ajutăm?

Bătăturile sau clavusul sau calozităţile sunt de mai multe feluri. Sunt bătături care nu au margini clare, nu sunt dureroase, apar la nivelul mâinilor (palmelor) şi picioarelor (tălpilor) şi sunt simple îngroşări ale pielii (durioame sau hiperkeratoză). Apar ca urmare a presiunilor intermitente exercitate între planuri dure (de regulă oasele vecine) şi a forţelor de frecare (ex persoanele care muncesc mult în picioare sau cu mâinile în construcţii, agricultură, etc). Cel mai des sunt întâlnite la persoanele care au degetul mare îndoit (curbat) spre interior (halux valgus în termeni academici).

Clavusurile sunt o altă formă de „bătături”. Acestea au margini clare, par că au un dop de piele moartă în mijloc (cheratină) şi sunt dureroase la mers.

Când ne luăm pantofi noi care ne strâng, în acele locuri dureroase apar „băşici” sau vezicule (bule) traumatice pline cu lichid. Mai putem întâlni în această clasă de afecţiuni ale pielii mâinilor şi picioarelor, aşa numitele „cuie” care de fapt sunt veruci (negi), sunt cauzate de un virus şi sunt dureroase mai ales la mers (la călcat)  sau când avem ceva de făcut cu mâinile.

Exemple de „bătături”:  calozităţile bijutierilor care folosesc instrumente fine de gravură şi apar la nivelul degetelor de la mână, bătăturile halterofililor, boxerilor sau gimnaştilor de la nivelul palmelor, cele formate la nivelul genunchilor la persoanele care se roagă intensiv, hiperkeratoza degetului mare al fumătorului care se produce de la manevrarea excesivă a brichetei, bătătura electricianului sau mecanicului de la şurubelniţă, bătătura coloanei vertebrale formată la dansatorii balerini sau de la circ, sau bătăturile cel mai des întâlnite- cele de la purtatul pantofilor noi.

BĂTĂTURĂ DE LA ŞURUBELNIŢĂ

Peste aceste leziuni se pot suprapune infecţii bacteriene sau fungice (candidoze, infecţii stafilococice, streptococice,etc). La diabetici – cei mai afectaţi de formarea acestor clavusuri poate fi un semn de instalare a neuropatiei diabetice, ceeace implică un consult de specialitate. Alte cauze care conduc la apariţia acestor probleme sunt vârsta (persoanele vârstice sunt mai des predispuse la formarea „bătăturilor” datorită circulaţiei deficitare şi a proceselor de catabolism mai accentuate), obezitatea, artrita reumatoidă, imunitatea scăzută (care permite formarea verucilor virale vulgare).

Cum ne protejăm?

Pentru că încălţămintea este cea mai des întâlnită cauză, vom verifica dacă aceasta este suficient de confortabilă pentru a elimina riscul formării acelei zone de „piele moartă” atât de neplăcută.

Paris Hilton are bătături

Avem grijă să ne tăiem unghiile înainte ca acestea să crească prea mult. Când depăşesc degetele de la picioare, unghiile mari vor creea o zonă de presiune la polul opus piciorului (la călcâi) favorizând apariţia bătăturilor în această zonă. Unghia va fi tăiată după forma degetului, mai întâi marginile apoi zona mijlocie, dar nu „din carne”. Nu ne apucăm singuri să tăiem această piele îngroşată sau bătăturile. Putem ţine picioarele sau mâinile în apă caldă pentru a se înmuia şi apoi să frecăm zona cu piatră ponce. O infuzie de ceai de muşeţel preparat din flori uscate şi apă purificată osmotic poate ajuta la reglarea pH-ului pielii (calmează, este antiseptic şi usucă, iar dacă pătează piciorul acesta se va spăla apoi cu apă şi săpun).

Mai putem prepara o soluţie de bicarbonat de sodiu (3 linguri într-un lighean cu apă purificată osmotic fierbinte care are o putere mai mare de dizolvare decât apa obişnuită de la robinet) care va ajuta la desprinderea pielii „moarte”.

Se mai poate prepara o pastă formată din trei părţi bicarbonat şi una de apă cu care se masează aceste zone. Sau preparăm o pastă formată dintr-o lingură de zeamă de lămâie şi 5 tablete de aspirină simplă pisate. O aplicăm pe bătătură apoi acoperim cu o pungă de palstic. Înmuiem în apă călduţă şi frecăm zona uşor cu piatră ponce până la îndepărtarea excesului de piele. Pentru bătăturile profunde este indicată aplicarea laserului cu dioxid de carbon într-un cabinet specializat. Nu există un regim alimentar special în acest gen de afecţiuni dar nu trebuie uitat că o corecţie a obezităţii poate reduce numărul şi dimensiunea bătăturilor formate iar apa purificată osmotic ajută/protejează sistemul imunitar.  Alte remedii de la bunica: după ce am făcut o baie fierbinte la picioare şi le-am uscat bine, aplicăm miez de lămâie pe bătături, învelim cu o faşă de tifon până dimineaţa iar după 5-7 zile vom constata că acestea se vor desprinde uşor. Tot la fel, se scot pieliţele subţiri de la ceapă, iar partea cărnoasă se coace în foc, se înmoaie în oţet şi se aplică peste bătături. Sau luăm o bucată de propolis (nu mai vechi de un an) cât un bob de fasole, îl încălzim la foc până se moaie şi se lipeşte peste bătătură. Acoperim cu leucoplast şi schimbăm la 3 zile. După 3-4 aplicări, de ceapă sau propolis, bătătura ar trebui să cadă singură.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 09:32 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC