> News of the day <

din vârful tastelor…

Informaţii pentru cei cu IQ mai mare… Dacă apa asta fără minerale “Berg” – 750 ml – costă 20 de dolari(!!!), Apa Preventivă Alexoae – Apă Purificată Aqua Group Nobel Pure Pro (aia care unora le provoacă… greaţă că cică n-are gust!) IDENTICĂ şi la fel (!) ca bergu ăla nu costă mai nimic (80 … Read more

februarie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  

De ce nu se strică mierea nici după câteva mii de ani?

Pentru că n-are în compoziţie… apă – care să permită dezvoltarea microorganismelor.
Albinele …ŞTIE!…

http://www.realitatea.net/de-ce-rezista-mierea-mii-de-ani-fara-sa-se-strice-cercetatorii-au-in-sfar-it-raspunsul_1255146.html

Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Atenţie la ce beţi! Cum sunt înşelaţi românii care cumpără apă minerală

Mii de litri de apă minerală naturală (inclusiv de izvor) au fost retraşi de la comercializare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale pe care le-au efectuat la mai mulţi operatori economici.

 

Inspectorii ANPC au controlat, în perioada 15 iulie – 2 august 2013, 845 de operatori economici (31 producători, 104 distribuitori, 668 magazine şi 42 staţii de distribuţie carburanţi), iar la 471 dintre aceştia au fost depistate deficienţe. Inspectorii au verificat modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale (inclusiv apele de izvor).
Cu ocazia controlului a fost verificată o cantitate de circa 7, 8 milioane de litri de apă minerală naturală şi apă de izvor, cantitatea identificată cu abateri reprezentând 832.000 litri (10,6 %).

Principalele aspecte constatate se referă la nerespectarea condiţiilor de depozitare şi păstrare indicate de producători (47 de firme), comercializarea de ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită, parametri fizico-chimici neconformi cu cei declaraţi sau ambalaje deteriorate. De asemenea,  8,6 % din cantitatea de apă minerală naturală controlată prezenta deficienţe de etichetare, lipsa informaţiilor sau marcarea incorecta şi/sau incompletă a elementelor de identificare şi caracterizare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.
Comercializarea de ape imbuteliate in ambalaje deteriorateLipsa afisarii pretului pe produs si/sau a pretului pe unitatea de masura sau neafisarea acestora in mod vizibil, pentru apele imbuteliate comercializate

Au fost oprite definitiv şi retrase de la comercializare 2.052 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 5.258 lei, pentru că care erau depozitaţi în condiţii improprii (temperatura peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare) sau erau expiraţi.
În urma acţiunii, s-a dispus şi oprirea temporară de la comercializare a cca. 830.000 litri apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de 759.367 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate
Totodată, au fost aplicate 486 de sancţiuni contravenţionale din care 284 de amenzi în valoare de 820.000 lei şi 202 avertismente.

Consumul mediu anual de apă minerală naturală din România este estimat la aproximativ 55 de litri, de trei ori mai mic decât al ţărilor precum Italia, Germania, Franţa, în pofida potenţialului ridicat al resurselor de apă minerală care plasează România pe unul dintre primele locuri din Europa, conform Patronatului Apelor Minerale Apemin.

patriotism local… mai există?

” Suntem aproape de finalizarea filmărilor pentru documentarul “Pe urmele tracilor”, un film care va răsturna, cu probe temeinice, ceea ce se știe la nivel oficial despre istoria antică a Europei.
Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile tracice au ocupat spații vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii… O istorie care ar trebui rescrisă!…
Și cum Forțele Celeste se arată a fi de partea noastră, acum două zile am reușit să-l surprindem pe Decebal, la Dunăre, în ipostaza perfectă – înconjurat de nori de furtună, cu fulgere care brăzdau cerul.. O imagine video ideală pentru genericul filmului! (asta o veți vedea doar în film)
Prin urmare, rămâneți aproape – lansarea oficială a filmului va fi pe data de 4 octombrie, în București.
Cei care doriți să susțineți financiar acest demers, o puteți face trimițând un SMS în valoare de 5 Euro + TVA, cu textul BUREBISTA însoțit de adresa dv. de e-mail la 7472, număr valabil în toate rețelele de telefonie mobilă. (Vi se va solicita un al doilea SMS, pentru confirmare, dar pentru acesta nu veți fi taxați).
În contul SMS-ului trimis veți primi, în cel mai scurt timp, cartea “Strămoșii noștri reali”, autor Gheorghe Iscru. Avem nevoie și de dumneavoastră pentru a reuși. Vă mulțumim tuturor!

http://danielroxin.blogspot.ro/2013/08/m-am-intalnit-cu-decebal-pe-malul.html

despre corupţie…

Ăsta-i un documentar fabulos!
Înţelege şi un copil de ce se-ntâmplă să n-avem bani pentru caietele copiilor sau pentru medicamentele ălor bătrâni…
Dincolo de vorbele chinuite, scremute, alese cu grijă, cerşetoare de voturi ale politicienilor sunt instituţiile bancare trans-naţionale care susţin Marea Corupţie Globală.
Un documentar despre sinuciderea noastră lentă!…
Lipseşte parcă ceva din el… Voi ştiţi?…

Despre delfini…

Am cunoscut la Bucureşti pe cel ce a creat primele dispozitive de comunicare cu delfinii – SECRETE MILITARE în SUA chiar şi azi!- dr Patrick Flanagan. Cu siguranţă doamna aceasta a colaborat cu el!

uite aici cele câteva minute pe care le-am trăit alături de unul din geniile în viaţă ale omenirii – Patrick Flanagan – participant activ la proiectele Geminni, Mercury şi Apollo care au dus primii oameni pe lună, decorat de Preşedintele SUA, directorul FBI, CIA, etc- consilier pentru securitate la Casa Albă şi NSA…

despre “învăţământ”…

Medicamente?…

Minţile lucide înţeleg că deşi există o explozie de medicamente (extrem de multe şi de scumpe) ele nu fac oamenii mai sănătoşi…
Şi-atunci minţile astea luminate vor medicamente mai … bune
Eu propun o … APĂ mai BUNĂ!
E ceva rău în asta?

“Nor informaţional”…

“Mediu de învăţare auto-organizat”… “Nor informaţional”…
“Cum pregăteşte şcoala de azi tinerii pentru ziua de mâine?” … Bună întrebare… Ar trebui pusă şi ăstora de la facultăţile din românica dragă unde ieşi cu nişte hârtii EXTREM DE SCUMPE, COMPLET INUTILE numite “Diplome de licenţă” sau “doctorat” (avem ai mai mulţi “doctori” pe metru pătrat din Europa în aproape orice dar şi cei mai mulţi analfabeţi!)…
Hmmm… trebuie să spun cândva mai multe despre cursul meu-ăla cu “apa şi vânzarea directă”. Înveţi multe chestii de bun simţ despre tine, despre sănătate şi câştigi şi ceva bănuţi… CURAŢI şi CINSTIŢI…
Omul acesta îşi susţine prezentarea cu nişte imagini filmate parcă de… mine!… “Amator” e puţin spus! Prietenii mei din televoziune m-ar fi desfiinţat pentru astfel de “cadre” însă ele sunt atât de utile… Totul i se iartă acestui om inimos!…

sexul de calitate!

A învinge…

“Îmi doream viaţa de dinainte…corpul de dinainte… fundul prăpastiei e locul perfect de plecare… nu mai conta pentru că mă ardea ceva pe dinăuntru…acuma ŞTIU că adevărata mea forţă n-a venit niciodată din trup…”…

O “poveste”

O “poveste” minunată:
“toată lumea din Reanimare aştepta fie să mor fie să fac pe mine… chirurgul a venit şi m-a şters la fund… mergi mai departe şi dă tot ce poţi… eşti VIU, asta e!”…
Un adevărat Poem de dragoste dedicat chirurgilor!…
Merită văzut, sunt doar câteva minute…

Încrederea…

Fix despre asta (ÎNCREDERE) vorbesc şi eu la cursurile mele de vânzare directă (alea cu purificatoarele de apă) atât de blamate de unii “oameni” superficiali care nici măcar n-au habar dacă-s vii.
Am scris destule întâmplări REALE cu de-ăştia şi despre cum s-au petrecut din lumea asta – o să scot o carte în curând “Vinutilii de pe strada mea” – poveşti fără tâlc…
Ăştia când îi întrebi dacă-s vii, se caută cu mâinile, se pipăie, se ciupesc de nas, ţipă şi-ncep să se… râdă!
Apoi înjură copios – nu contează pe cine, ce!…
“Oamenii nu mai consumă pentru a ţine pasul cu ceilalţi ca până acum… Oamenii consumă pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi” – spune fata asta frumoasă şi deşteaptă… Minunat concept şi… profund!
Dar cum să-l faci înţeles ăstora de pe-aici care s-au specializat în sarcasm (nărav specific, comunistoid), hăhăială şi râgâială?…

Ben Goldacre

suntem “medicalizaţi”!!!…

despre moarte…

“Canarul de Apă”

“Canarul de Apă” – un dispozitiv pe bază de …lumină care-ţi spune dacă apa e curată sau nu…
Am şi eu unul asemănător TDS-metru care-mi spune dacă mai e ceva în pahar în afară de … apă!…

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!

Inteligenţa înseamnă…pre-zicere!
Pre-dicţiile creierului inteligent (neo-cortex-ul) stau la baza alegerilor înţelepte. Oamenii înţelepţi pot prezice viitorul (filmele astea pe care le-am văzut în ultimele ore cred că i-ar fi plăcut şi lu ga’riţa)…
Despre creier…

Despre idei parazite

Despre idei parazite care infectează (se autocopiază de la un individ la altul) şi controlează creierele majorităţii oamenilor… “Negândire în acţiune”… “Informaţii cu atitudine”…

Frumuseţea artei şi frumuseţea… ştiinţei…

Adevăr şi frumuseţe…
Imagini cu şi despre celulele noastre.
Ingredientul fizic (sau chimic) principal al acestora este… apa.
Animaţie medicală… Excelent filmuleţu’!

Stephen Hawking dixit:

Şi Odobleja?…

Creierul… îndrăgostit

fotografii de … poveste!

Mulţumesc!

despre vindecare…

despre miros şi parfumuri…

F A B U L O S !…

Bărbaţii se masturbează încă din perioada intrauterină!…

Apa…

Îmi place expunerea asta cu apa!
Tipul foloseşte un filtru de cărbune activ granular.
Mai bun decât filtrul acesta este însă purificatorul osmotic… tot POU! (aparii mei ştiu ce-i aia!)…

Cum mai gândeşte creierul…

Curs de vânzare…

O legendă vie a matematicii: Benoit Mandelbrot

Arta de a alege…

Un documentar excelent!
O cercetătoare nevăzătoare îmi confirmă ce mi-a spus nu demult, ga’riţa-n vis:
“Lasă-i moarti pe-ştia cu apa asta… Nu vor, nu vor… Apa asta-a-mata-i pentru-i de vin… mai pe urmă”…
Oamenii din fostele ţări comuniste au o mentalitate specifică, spune femeia aici în documentar.
Înţeleg acum mai bine reticenţa majorităţii concetăţenilor mei la “schimbarea apei”.
De fapt TOATE felurile de “ape” sunt pentru ei …UNA SINGURĂ!
“La ce dracu s-o schimb? Că vrei tu să vinzi nu ştiu ce filtre?”…
“Fie cum vrei tu… Fericirea (sau nefericirea) ta stă în alegerile tale” spun şi eu ca femeia asta…
Un alt film pe care am să-l folosesc în discuţiile cu cursanţii mei de la cursurile despre apă…

Sănătate sonoră…

“Urechile nu au pleoape… Urechile nu sunt făcute pentru auzit ci pentru ascultat.”

Rumi:

“Dincolo de “bine” şi de “rău” se găseşte un câmp. Ne întâlnim acolo”…

Sunetul Universului

“Nu există nici un locşor în Univers fără sunete”… mi-a spus prietenul de la schit.
“Universul are o coloană sonoră orchestrată de spaţiul însuşi. Spaţiul poate vibra ca o tobă”… spune fata asta în prezentare…
Fabulos!
Acu-nţeleg de ce prietenului meu de la schit îi plăcea toaca aşa de mult. Pentru că PRIN sunete, dincolo de ele (el ŞTIE!) este… Tăcerea.
“Micul adevăr e din cuvinte limpezi şi scânteietoare-n minte.
Marele-Adevăr este o mare de Tăcere cutremurătoare”… spunea şi Rabindranath Tagore…

“feliuţă” de … timp

excelentă prezentare!…

nici vinul nu mai e ce-a fost…

“Nici vinul cumpărat de la ţărani nu mai e ce-a fost odată, spun specialişii. Ca să îl ajute să fiarbă mai repede, îi adaugă zahăr. Pentru a se limpezi şi a nu-şi pierde culoarea, mirosul şi gustul, şi ţăranii adaugă vinului sulfiţi. Problema nu o reprezintă adaosul, ci faptul că nu se respectă indicaţiile şi dozajul…
Cinci sortimente de vin au fost examinate de laboratorul oficial al Uniunii Europene. Experţii au descoperit că, în loc de vin, sticlele erau umplute cu un amestec de apă, zahăr, alcool şi arome. Vinurile analizate au fost „Strămoşesc” şi „9 poloboace”, produse de SC Vinexport Trade Mark Focşani, „Perla Dunării”, produs de SC Vinton Galaţi, „Buchet”, produs de Casa de Vinuri Zoreşti Buzău, „Babanul”, produs de Murfatlar şi „Alb Nobil”, fabricat de SC Rom Cas SRL Dâmboviţa”…

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-se-ascunde-in-vinurile-ieftine-1038107.html#ixzz2ctSjDkbZ

Alte mituri despre apa îmbuteliată…

Industria apei imbuteliate incepe din ce in ce sa castige teren in favoarea bauturilor la pet, fie ele carbogazoase ori nu. Este insa ea, atat de benefica, asa cum se spune? Iata adevarul adevarat!
Mitul numarul 1 – Apa imbuteliata este mai buna decat cea de la robinet
Nu in toate cazurile. Multe companii care comercializeaza apa plata, sustin ca ea provine din adancurile muntilor, sau din izvoare vulcanice, ceea ce nu este intotdeauna adevarat. De fapt, se pare ca 25-40% dintre surse, nu sunt la fel de exotice precums e vehiculeaza.
Alternativa la apa plata imbuteliata este cea de la robinet. Institutiile abilitate avizeaza calitatea acesteia, in conformitate cu legislatia si normele in vigoare. Acestea difera insa, de la tara la tara, si, din pacate, in unele cazuri, sunt destul de permisive.
Mitul numarul 2 – Apa purificata are gust mai bun
Apa cu adevarat pura, adica cea distilata, din care se elimina toate sarurile si mineralele, are gust salciu. Substantele care ofera gust bauturii de toate zilele, sunt sodiul, magneziul si clorurile care exista in aceasta. Exista insa si un element care denatureaza aroma apei imbuteliate – este vorba despre clor. Daca asezati sticla de apa plata in congelator, fara sa insurubati prea strans dopul, izul de clor va disparea in timpul noptii ca prin minune.
Mitul numarul 3 – Apa cu vitamine, minerale sau proteine este mai sanatoasa decat cea plata, traditionala
Realitatea este ca vitaminele, colorantii, proteinele si alte elemente aditionale adaugate in apa nu fac altceva decat sa intregeasca tabloul fals impus de strategiile de marketing. In plus, aportul de vitamine promis de produsele de acest tip, nu acopera nici pe departe nevoia zilnica a organismului.
Sticlele de apa despre care am vorbit mai sus contin si cantitati nejustificat de mari de zaharuri, precum si intensificatori aromatici – toate acestea nu fac altceva decat sa adauge calorii, mai multe chiar decat sucurile ditetice. In alta ordine de idei, cand vine vorba despre fluor si iod, apa de la robinet iese castigatoare in competitia cu apa la pet.
Lipsa unei cantitati suficiente de iod in organism, cauzeaza aparitia bolii numite gusa endemica. Gusa endemica este o afectiune recunoscuta in toata lumea, dar cu precadere in anumite zone, unde cuprinde un mare numar din populatie. Ea poate fi simpla sau complicata, cu anumite tulburari endocrine si/sau nervoase, cum ar fi surdo-mutitatea sau cretinismul. Daca iodul scade sub 5 micrograme la litru, poate surveni boala.
Mitul numarul 4 – Trebuie consumate pana la 8 pahare de apa zilnic
Acesta este cantitatea zilnica recomandata in cazul femeilor. Totusi, exista si o problema – 80% din fluidele consumate zilnic se asteapta sa fie abtinute din bauturi (apa, ceai, sucuri, cafea, etc) si restul de 20%, din alimente.
Dificultatea consta in putinta de a socoti gramajul bauturilor consumate, precum si a cantitatii de fluide obtinute din mancare. Chiar si asa, va fi nevoie sa mentineti un echilibru intre recomndarea medicilor si nevoile dumneavoastra. Asadar, daca simtiti nevoie sa beti mai multa apa, nu ezitati, pentru ca, pana la urma, organismul este cel care regleaza nevoile fiecaruia!
Mitul numarul 5 – Dupa antrenament intens, este mai buna apa imbuteliata
Numai in cazul depunerii unui efort iesit din comun, aceasta afirmatie este oarecum adevarat. Oarecum, pentru ca si mai bune sunt bauturile care contin electroliti (sodiu si potasiu), substante care sunt pierdute pe parcursul miscarii excesive. Fireste, acest fapt este valabil mai mult in cazul sportivilor. Daca insa va antrenati moderat, consumati apa simpla, pentru ca este numai buna!
Mitul numarul 6 – Apa la pet este buna pentru mediu, deoarece poate fi reciclata
Ar fi ideal, insa lucrurile nu stau tocmai asa. Costurile de productie de tip ecologic-friendly includ manufacturarea sticlelor, incarcarea lor, transportarea, dar si asezarea pe raft, ca sa nu mai vorbim despre marketing. In plus, intrunirea cerintelor de protejare a mediului, necesita suficient petrol cat sa ajunga pentru 100.000 de masini intr-un an. Din pacate insa, doar 86% dintre sticlele de plastic ajung in cosurile de gunoi special amenajate lor.

http://www.csid.ro/health/mituri-si-adevaruri-despre-apa-plata-2780380/

A “crede” şi … a”şti”…

“CREDEM că apa îmbuteliată este cea mai sănătoasă alegere, care ne măreşte vitalitatea şi ne aduce în organism cea mai curată apă disponibilă în mod curent.
ÎN REALITATE ea poate fi chiar dăunătoare sănătăţii. Potrivit unor studii, dacă apa stă mult timp în ambalajul PET, plasticul eliberează anumite cantităţi de substanţe chimice care trec în apă şi, apoi, în organismul uman. Cu cât petrece mai mult timp în PET, cu atât apa va avea un conţinut mai mare de substanţe nocive…
CREDEM că apa îmbuteliată are întotdeauna un gust mai bun decât cea de la robinet, deoarece conţine enzime care ne stimulează papilele gustative şi ne dau o senzaţie de prospeţime.
ÎN REALITATE lucrurile sunt mai nuanţate. Situaţia depinde foarte mult de sursa de apă din care se alimentează reţeaua publică şi de starea conductelor. Chiar dacă în România situaţia lasă mult de dorit şi multe oraşe sunt deficitare în această privinţă, în acele locuri unde autorităţile insistă pe respectarea regulilor sanitare, apa de robinet este chiar mai bună decât cea la PET…
CREDEM că apa îmbuteliată este ieftină şi uşor de procurat.
ÎN REALITATE apa îmbuteliată costă de la 240 la peste 10.000 de ori mai mult decât apa de la robinet…
CREDEM că apa îmbuteliată are un conţinut redus de substanţe chimice, mai ales de compuşi nocivi.
ÎN REALITATE, lucrurile iarăşi nu stau chiar aşa şi au fost situaţii în care anumite mărci sau loturi de apă la PET au avut probleme, chiar serioase, privind prezenţa unor germeni patogeni. În Statele Unite, de exemplu, apa îmbuteliată intră în categoria „alimentelor” şi este controlată pe baza standardelor Food and Drug Administration (FDA), în timp ce apa de robinet intră sub incidenţa Environmental Protection Agency (Agenţia de Protecţie a Mediului), care operează cu standarde mult mai stricte decât FDA, având drept rezultat o apă de robinet mai pură chiar decât cea la PET. Aproximativ o cincime din sortimentele de apă îmbuteliată din SUA au avut, în decursul timpului, probleme privind un conţinut mărit de substanţe nocive…
CREDEM că sticlele de plastic, binecunoscutele PET-uri nu mai reprezintă o problemă pentru mediu, deoarece sunt reciclate în proporţie tot mai mare.
ÎN REALITATE PET-urile reprezintă o problemă serioasă chiar şi în ţările care au sisteme bine organizate de reciclare a deşeurilor. În Statele Unite, de exemplu, aproximativ 4 miliarde de astfel de ambalaje ajung la groapa de gunoi în fiecare an, generând costuri de ecologizare de aproximativ 70 de milioane de dolari…
CREDEM că unităţile de îmbuteliat apa stimulează economia zonelor în care sunt amplasate şi creează locuri de muncă.
ÎN REALITATE corporaţiile multinaţionale cumpără dreptul de control şi exploatare a rezevelor subterane de apă, oriunde pot, iar industria de îmbuteliere pe care o susţin limitează ceea ce mulţi consideră ca fiind un drept inalienabil: accesul la o sursă de apă sigură şi necostisitoare. Apa mai este numită şi „aurul albastru al secolului XXI”. Urbanismul, poluarea, încălzirea globală şi creşterea populaţiei terestre transformă rapid apa potabilă într-o resursă tot mai disputată şi valoroasă.
Pe ansamblu, industria de îmbuteliere a apei creează puţine locuri de muncă, media pe plan mondial fiind de 24 de salariaţi pentru o unitate de mărime medie. În plus, sunt studii care demonstrează că, atunci când o fabrică de îmbuteliere se construieşte într-o localitate, majoritatea salariaţilor acesteia provin din afara comunităţii care şi-a cedat controlul asupra resurselor sale de apă, în schimbul promisiunii unor noi locuri de muncă…
CREDEM că apa pe care o cumpărăm la sticle provine din cele mai cristaline izvoare „din inima munţilor”, sau – cel puţin – din puţuri de mare adâncime, neatinse de poluarea lumii moderne.
ÎN REALITATE, autorii studiului citat în deschidere estimează că minimum 25% din apa îmbuteliată provine, de fapt, din reţeaua de alimentare, fiind cel mult tratată suplimentar, uneori. Chiar şi în SUA, unde a fost realizat studiul, sortimente de apă recomandată ca fiind „de izvor” sau „pură din inima gheţarilor” proveneau, de fapt, din puţuri urbane unele situate chiar în apropierea unor gropi de gunoi.
Nici România nu a fost scutită de astfel de incidente. În 2005, de exemplu, ANPC a închis mai multe fire din judeţul Braşov care vindeau apă de robinet pe post de „apă de izvor”…

apa…

În zona asta – plină se sfaturi docte, nu prea există studii legate de… apă…
E prea banală şi insignifiantă sau…

… “noi toţi minţim!”…

şi… iar despre creier!…

oxitocina…

oxitocina – “hormonul mângâierii”, “fidelităţii” şi acum iată, al “moralităţii” – un hormon care este stimulat de masaj şi … nu numai…

cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut!…

traiul sănătos m-a omorât…

greşelile medicilor…

cum funcţioneşte memoria…

tartru dentar…

creierul văzut din interior…

minerale din apa de mare…

Apa bună de băut (corectă celular – adică sănătoasă) va fi din ce în ce mai greu de găsit.
Soluţia? Purificarea apei de reţea, a mărilor şi oceanelor prin osmoză inversă.
O mulţime de comunităţi din lumea largă deja fac asta!
Ce facem însă cu mineralele obţinute? În alte timpuri acestea au cauzat dispariţia unor civilizaţii (saraturarea solurilor prin irigarea excesivă cu apă hiperminerală complet diferită de apa de ploaie divină dătătoare de viaţă, purificată prin …evaporare).
Din nou… microbii sunt chemaţi în ajutor.
Ei transformă mineralele anorganice dizolvate în apa oceanului în minerale organice, vii, uşor asimilabile de fiinţele vii.
Un alt documentar interesant…

despre microbi… şi puţin despre…apă!

creierul…

… acceptarea conștiinței ca fenomen biologic…

Sankofa

Sankofa înseamnă “întoarce-te şi pricepe” sau “învaţă din trecut”…
… despre semne, simboluri, proto-scriere în Africa…

Alan Russell

Alan Russell, cercetător la granița dintre chimie, biologie și materiale avansate, studiază medicina regenerativă la Institutul McGowan pentru Medicină Regenerativă din cadrul Universitații din Pittsburgh. Acesta (împreună cu echipa sa) a reușit să determine regenerarea țesutului uman utilizând un proces inițial care transmite corpului semnale de auto-reconstrucţie. Iată explicațiile sale într-un scurt discurs marca TED:

sarcasm…

„ironia și sarcasmul sunt doar frustrare și invidie puse în cuvinte”
„a-l judeca pe altul mereu și mereu nu înseamnă decât a te judeca pe tine” – Cristiana Alexandra Levitchi -psihoterapeut și psiholog clinician
…”Din punct de vedere energetic, ironia, sarcasmul sunt energii dulci, tentante, care ne hrănesc și ne ajută să umplem golul interior, acel „ceva” care ne lipsește pentru a fi în pace și armonie cu noi înșine și cu lumea exterioară. Ironia, sarcasmul, bârfa sunt metode clasice de vampirism energetic. Este bine de știut pentru ca atunci când o facem să fim conștienți de ceea ce facem.
Dar acest mod de a umple golul interior funcționează numai pentru o vreme. Dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine putem recunoaște măcar singuri în fața oglinzii că droguri precum ironia și sarcasmul nu ne vor ține la infinit departe de ceea ce negăm ca și conținut interior. Le-am numit droguri pentru că exact așa funcționează, dau dependență”…

http://adinaamironesei.blogspot.ro/2012/11/despre-ironie-si-sarcasm-despre-dreptul.html

Cel mai fericit om din lume – Matthieu Ricard.

Acesta s-a specializat în biochimie la Institutul Pasteur, dar a „părăsit” știința alegând să se mute în Himalaya și să devină un călugăr budist. În acest mod și-a propus să studieze fericirea, atât la nivel uman de bază și ca subiect de studiu din punct de vedere științific.

Cu Vilayanur Ramachandran despre creier…

Revista Time l-a inclus pe Vilayanur Ramachandran în topul 100 al celor mai influente persoane din lume, iar Richard Dawkins l-a numit “Marco Polo al neuroștiinței”…

din nou despre creier…

vorbe…

Buddha:
„Nu credeţi în buna credinţă a tradiţiilor, chiar dacă datează de generaţii şi sunt larg răspândite. Nu credeţi un lucru numai pentru că mulţi alţii vorbesc despre el. Nu credeţi în bunele intenţii ale înţelepţilor din vremurile trecute. Nu credeţi în ceea ce v-aţi imaginat, sugestionându-vă că un zeu a fost sursa voastră de inspiraţie. Nu credeţi în autoritatea maeştrilor şi a preoţilor. După ce examinaţi totul, credeţi numai în ceea ce aţi verificat şi experimentat singuri şi consideraţi a fi rezonabil după felul vostru de a fi.”

Creeaza-ti ziua! from Adina A. on Vimeo.

umbra…

MARIANNE WILLIAMSON:
“De multe ori, noi ne temem să ne privim umbra în faţă, pentru a evita astfel ruşinea sau stânjeneala care însoţesc de regulă recunoaşterea unei greşeli. Ni se pare că dacă ne vom privi prea direct, vom fi expuşi în toată goliciunea noastră. Nu dorim să ne privim în faţă umbra, întrucât ne temem de ceea ce am putea găsi aici. În realitate, singurul lucru de care ar trebui să ne temem este ignorarea umbrei, întrucât exact acest lucru o alimentează. Odată, am privit în faţă un aspect al fiinţei mele pe care l-am evitat foarte mult timp, întrucât mi se părea prea dureros. Când am făcut-o, am trăit o surpriză neaşteptată. În loc să simt că mă detest singură, am fost inundată de un val de compasiune, întrucât am înţeles câtă durere aş mai fi experimentat dacă aş fi continuat să îmi ignor acel aspect.”

Efectul Umbrei (film documentar) from Adina Amironesei on Vimeo.

despre frică…

vorbe…

“A ne pune unii pe ceilalți sub lupă și a ne vâna defectele reciproc este un comportament care nu poate să ducă decât la a ne îndepărta unii de ceialți și mai mult și cred că din acest punct de vedere lumea în care trăim este deja…abundentă.
Ce naște acest tip de vampirism la nivel media? Pe plan mondial zeci, probabil chiar sute de tipuri de emisiuni TV sunt bazate pe vânătoarea de defecte, chiar dacă asta nu e mereu la vedere sau nu se face chiar…pe față. Culmea e că aceste emisiuni sunt cele mai de succes având rating-ul cel mai mare. Așa s-a ajuns ca acest gen de alimentare energetică să devină un sport foarte practicat la tv dar și în ziare, cele de cancan fiind singurele care nu-ți fac probleme legate de supraviețuirea pe piață. Bineînțeles că aceste emisiuni au dus la educarea noilor generații în acest spirit.
În mediul virtual se știe că cele mai de succes articole sunt acelea care pun la zid diverse persoane. Cu cât mai cunoscută persoana și cu cât mai virulente criticile sau defectele vânate (mai mult sau mai puțin închipuite) – cu atât mai mai viral devine articolul. Este o pofta nebună de a dărâma imagini (link) și de a pune la pământ oameni fără să conteze dacă au adus în esență valoare societății prin ceea ce au creat”… Adina Amironesei

http://adinaamironesei.blogspot.ro/search/label/atacuri_energetice

vorbe…

…”Este evident că majoritatea oamenilor care obișnuiesc să-i descurajeze pe cei din jurul lor, cei care se autodenumesc “realiști”, nu sunt neapărat conștienți că fură energie de la cei pe care îi descurajează…
… îi descurajăm pe ceilalți pentru ca nu cumva ei să “ne-o ia înainte” în vreun fel, ca nu cumva să facă ce noi nu suntem în stare să facem sau pur și simplu să ne demonstreze că ceva este posibil atunci când noi credem că e invers”…

Dumitru Constantin Dulcan

„Noi judecăm lumea după aparențe. Științele de ultimă oră ne arată însă că lumea nu se reduce numai la capacitatea noastră de percepție. Dincolo de capacitatea minții noastre există multe alte dimensiuni. Asta spune fizica cuantică și psihologia transpersonală.” – Dumitru Constantin Dulcan

Dimensiunea spirituala a Universului (Dumitru Constantin Dulcan) from Adina A. on Vimeo.

vorbe…

“Să presupunem că Moise, Buddha, Iisus, Mohamed nu au existat, că nu au existat Vechiul Testament, Cabala, Noul Testament, Coranul, imaginează-ți că nu exista clarvăzători, profeți, vindecători și că nu există decât știința secolului XXI. Ar ajunge știința de una singură, în încercarea ei de a înțelege originea și evoluția armoniei universale incluzând viețile noastre individuale, ar ajunge totuși știința la concluzia că există un principiu ce ghidează, organizează și determină, adică G.O.D. (Dumnezeu)?Răspunsul meu după 20 de ani de cercetare la Universitatea Yale și aici, răspunsul este: Da! Acest principiu (Dumnezeu) există! Ca să poți cuprinde cu adevărat ce este această inteligență creatoare, îți trebuie ceva îndeajuns de „mare” încât să cuprindă fizica cuantică, fizica newtoniană, teoria stringurilor și toată fizica ce ar urma după acestea.” – Gary Schwartz

Ceva necunoscut face ceva… from activist on Vimeo.

despre moarte…

… alte câteva vorbe despre moarte spuse de neşte oameni de ştiinţă…

FALSA PLECARE from Kamala Queen on Vimeo.

“Orbire intenţionată!…

O altfel de definiţie a Sfintei Ignoranţe cunoscută şi sub termenul de “prostie”…
Hmmm… Oare pe la noi or fi din ăştia?…
…”Se mai folosea în cantităţi mari la acoperişuri, pentru izolaţie, ca să menţină căldura în case în iernile lungi din Montana.
Vermiculita se găsea pe terenurile de joacă. Pe terenul de fotbal. Pe patinoar. Ceea ce avea să afle era că vermiculita e o formă extrem de toxică de azbest.
Când şi-a dat seama despre ce era vorba, a început să spună tuturor ce se întâmplase, ce păţiseră ai ei şi cei pe care îi văzuse cu măşti de oxigen în case după-amiază. A fost uimită.
S-a gândit că dacă vor afla, vor face ceva, când, de fapt, nimeni nu vroia să ştie.
Devenise atât de agasantă cu insistenţele ei de a povesti vecinilor, prietenilor şi altora din comunitate, încât câţiva s-au adunat şi au făcut un abţibild, pe care şi l-au lipit mândri pe maşini, cu textul: „Da, sunt din Libby, Montana, şi nu am azbestoză.”
Gayla nu a renunţat. A continuat să cerceteze. Apariţia Internetului a ajutat-o. A vorbit cu toţi care o ascultau. Şi-a susţinut cauza până când un cercetător a venit în oraş studiind istoria minelor din zonă. I-a spus şi lui povestea şi, ca toată lumea, nici el n-a crezut-o, dar, întors la Seattle a făcut propria cercetare şi şi-a dat seama că ea avea dreptate.
Galya avea un aliat.
Cu toate astea oamenii încă nu vroiau să ştie.
Spuneau: „Dacă ar fi fost atât de periculos ne-ar fi spus cineva.” „Dacă din cauza asta mor toţi, doctorii ne-ar fi spus.” Cei obişnuiţi cu munca grea spuneau: „Nu vreau să fiu o victimă. Nu se poate să fiu eu victima, şi fiecare meserie are riscurile ei.”
Gayla a continuat şi până la urmă a reuşit să aducă agenţii federale în oraş să-i monitorizeze pe locuitori – 15.000 de oameni – şi au descoperit că rata mortalităţii era de 80 de ori mai mare decât oriunde in SUA. Asta se întâmpla în 2002 şi nici atunci nimeni nu s-a găsit să-i spună: „Gayla, caută şi pe locurile de joacă unde se zbenguie copii. E tapetat cu vermiculită.”
Nu era vorba de ignoranţă. Era orbire intenţionată.
Orbirea intenţionată e un concept legal definit ca: informaţia pe care ai putea-o cunoaşte şi pe care ar trebui s-o cunoşti dar reuşeşti cumva să n-o afli…
Alegi să nu ştii. E foarte răspândită în zilele noastre.
O observi la bănci, când mii de oameni au oferit credite celor care nu şi le permiteau.
Se vede în bănci, când dobânzile au fost umflate toţi ştiau ce se întâmplă, dar toţi au ignorat studioşi.
Vezi asta la Biserica Catolică, unde zeci de ani s-a ignorat abuzul copiilor. Poţi vedea orbire intenţionată în escaladarea războiului din Iraq.
Există orbire intenţionată la scară impresionantă, dar şi la scară mai mică, în familii, în case şi în comunităţi, dar în special în organizaţii şi instituţii. Companii cercetate pentru orbire intenţionată pot fi întrebate: „Există probleme la muncă pe care oamenii se tem să le discute?”
Când cercetători au efectuat asemenea studii în corporaţiile din SUA au văzut că 85% din oameni răspun „Da”. 85% ştiu că e o problemă dar nu spun nimic.
Când am refăcut studiul în Europa cu aceleaşi întrebări, am găsit acelaşi rezultat. 85%.
E cam multă linişte. Multă orbire.
Interesant e că dacă mă duc în companii din Elveţia ei zic că asta le e specific doar lor. În Germania – „O, da, asta e boală nemţească.” În Anglia: „Da, englezii lasă de dorit aici.” Adevărul e că ţine de natura umană. Cu toţii suntem orbi intenţionat în anumite situaţii.
Cercetările arată că unii orbesc intenţionat de frică.
Le e teamă de urmări.
Unii sunt orbi deoarece cred că e inutil să observi ceva.
Oricum n-o să se schimbe nimic.
Dacă protestăm împotriva războiului din Iraq nu se schimbă nimic.
La ce bun?
Mai bine mă fac că nu văd”…

Leac la obezitate

Despre „arta” măgulirii şi linguşirii…

În 1752 contele de Chesterfield – un aristocrat englez din Derbyshire îi scria fiului său: „orice femeie poate fi infailibil cucerită prin toate felurile posibile de complimente”.
Spre deosebire de primate, unde indivizii se curăţă cu rândul înlăturându-şi păduchii, pielea moartă sau alte insecte, oamenii în locul mâinilor care mângâie pielea folosesc cuvintele care dezmiardă orgoliul.
Fără să divagăm inutil, amintim doar două din cele mai folosite strategii/”capcană”: prima- „autodevalorizarea” – când linguşitorul spune lucruri negative despre el, îşi minimizează realizările, responsabilitatea succesului pentru a-l face mai important pe cel vizat sau îşi ascunde talentele şi
a doua- „promovarea celuilalt” când îl alintă/laudă cu expresii pozitive pe cel vizat.
Când flatează pe cineva, linguşitorul are de obicei grijă să fie singur cu „ţinta” întrucât martorii – neutrii de regulă, „se vor prinde” de trucurile acestuia şi îl vor ridiculiza mai ales dacă are vreun „interes”.
Alte trucuri/curse folosite de specialistul în „arta măgulirii”
Pentru a nu stârni suspiciuni, în loc să facă o favoare (care ulterior justifică o contra-favoare pe baza „legii reciprocităţii”) mai bine face un compliment (minimizare).
Laudă doar o anume idee sau o anume formulare şi nu întregul discurs al şefului (diluarea complimentului).
Ştie nu numai cum să flateze ci şi în ce zonă emoţională persoana vizată este mai sensibilă (selectarea laudelor).
Pentru a nu fi descoperiţi, trucurile folosite de aceşti maeştrii ai disimulării sunt nenumărate (simplificarea, camuflarea, acoperirea laudelor, etc).
Nu numai oamenii ci şi animalele sunt sensibile la laude şi mângâieri, iar un câine va alerga de sute de ori după băţul aruncat de stăpân pentru a cerşi mângâierile/aprecierile.
Succesul lor se bazează pe faptul că majoritatea animalelor dar şi fiecare dintre noi îşi doreşte încă de la naştere să fie ACCEPTAT şi APRECIAT…

Despre sex…

Comunicarea bună este sinonimă cu sexul de calitate, comunicarea proastă înseamnă sex de proastă calitate.
88 % din femeile care au răspuns unui chestionar că discută des cu partenerii lor despre sex au confirmat că au o viaţă sexuală „foarte bună” iar dintre cele care au recunoscut că doar ocazional discută despre sex doar 30% au afirmat că au avut parte de sex „bun”.
Relaţia cu partenerul nostru şi sexul sunt lucruri extrem de importante în viaţa noastră.
Sexul corect, „senzaţional” cum îmi place să-i mai spun, aduce un plus de calitate vieţii noastre.
Ce este „sexul senzaţional”?
Pe scurt, sexul senzaţional poate fi definit de următorii parametrii aleatori: durează cel puţin o oră, ne întăreşte emoţional, ne trezeşte spiritualitatea, ne oferă orgasme mentale (nu numai fizice), ne conduce pe culmi ale plăcerii fizice nemaiîntâlnite şi de fiecare dată altfel şi nu în cele din urmă scoate la lumină din fiecare dintre noi lucruri, informaţii, emoţii pe care nu le ştiam/intuiam înainte.
Cum putem avea parte de un sex senzaţional.
În primul rând să ne re-îndrăgostim. Cu alte cuvinte să putem iubi fiecare părticică a partenerului nostru.
Apoi să învăţăm să ne dez-văţăm de sentimentele negative (de vină, de ruşine faţă de organele care ne oferă tuturor, bogaţi sau săraci, cu generozitate, plăceri divine) adică să ne dez-inhibăm.
Dezinhibarea apare odată cu înaintarea în vârstă însă ea poate fi descoperită şi cultivată şi la alte vârste dacă avem o atitudine pozitivă. Atenţie! Nerăbdarea în a scăpa de inhibiţii poate speria partenerul. Inhibiţiile trebuie mai întâi definite şi apoi analizate pe rând pentru a le elimina eficient iar discuţiile dintre parteneri sunt cele mai utile metode de „terapie”.
A fi dezinhibaţi înseamnă a face lucruri dorite dar de care ne este frică şi nu a face lucruri care nu ne plac.
Iată un sfat pentru a avea parte de un sex senzaţional.
Să ne obişnuim să dormim goi noaptea (confortul termic nu trebuie uitat).
Hainele chiar şi cele de mătase înseamnă „nu atinge”, dar pielea dezgolită a partenerului înseamnă intimitate.
Cel mai distructiv factor pentru sex este CRITICA.
Şi bărbaţilor şi femeilor le place să fie încurajaţi (bărbaţii urăsc critica mult mai mult decât femeile).
Critica îi determină pe oameni să se interiorizeze sau să atace. Comunicarea deschide poarta intimităţii.
Nu-i deloc util şi benefic să ne dărâmăm partenerul.
Mai bine îl ajutăm să se ridice.
De asemeni, a nu vorbi nu înseamnă a fi „misterios” pentru că fiecare dezvăluire ridică alte întrebări, aşa că misterul nu poate să dispară niciodată.
Vorbim, comunicăm.
Alte sfaturi utile.
Ne îmbrăţişăm zilnic partenerul de cel puţin 12 ori.
Îi facem complimente ori de câte ori putem.
Şi, nu în cele din urmă, să nu uităm:
„sexul ţine doctorii şi avocaţii departe de noi”.

În-semnări…

Ca să ajung în intervalul de timp stabilit (“6,30 – 7,30 dimineaţa pentru că apoi voi fi-n sală”) am plecat pe la 1 noaptea din Severin.
Ador să conduc noaptea. Doar eu şi întunericul. Şi Mari – soţia şi asistenta mea de imagine.
“Cân te-nveţi să iubeşti întunericu nu-ţ va mai fi frică de-ăla din sicriu” îmi spunea muica.
“Păi în uter doar nu era lumină!”
Dar înainte de uter oare ce era?
La de-al de-ăstea m-am tot gândit galopând cu maşinuţa mea înspre Bucureşti.
Pe tot drumul m-a însoţit o lună nouă strălucitoare şi mare cât ţestul muicii. La intrarea în Militari a răsărit un soare şi mai mare. Roşu şi periculos de încandescent.
La Spital am trecut de barierele succesive dotate cu gardieni amabili îmbrăcaţi cu veste şi dispozitive şi am parcat maşina chiar lângă micuţa casă numită – “Institutul de Boli Cerebro-Vasculare”.
Prin parcare, căutând un locşor şi pentru “Miţa” mea, am mai văzut câteva maşini înmatriculate în Mehedinţi.
La radio “Trinitas” tocmai bătea gong-ul de ora 07.00.
Din dreapta apar doi tinerei în halate lungi până la genunchi care împingeau o targă cu … ceva sub formă de morman alb.
Când au ajuns mai aproape am văzut perechea de picioare vinete rămase neacoperite de cearceaful alb.
Cu mâna pe butonul radioului – la care băteau se auzeau nişte clopote, am privit cum – cei trei – se-ndepărtau pe aleile străjuite de arbori bătrâni…
“Dumnezeu să-l ierte!” am spus în gând apoi am oprit radioul.
Trebuia să ajung la Domnul Profesor.
Intrarea în secţie era aglomerată de oamenii bolnavi şi de însoţitorii acestora ce aşteptau… Oare ce aşteptau?
“Bună dimineaţa! Ce-ai păţit?” mă-ntreabă ridicând sprâncenele domnul Profesor Dănăilă.
“Nimic, domnule Profesor”.
“Aa, bine… Atunci ai venit cu cineva. Unde-i bolnavul?”
“Domnule Profesor. N-am venit cu nici un bolnav. Am venit să vorbesc cu dumneavoastră despre … sănătate”…
Aşa am început cu Domnia-Sa un dialog care s-a prelungit mai mult de o oră. O oră antologică, “de colecţie”, pe care am s-o păstrez cu sfinţenie în arhiva mea video.
Am discutat în principal despre celula fabuloasă pe care dânsul împreună cu dr. Viorel Păiş au descoperit-o: “protectocit-cordocit”.
O celulă care are grijă ca “Regele organelor” – Măria-Sa Creierul să fie impecabil de curat…
“Sângele nostru nu-i aşa de curat. Or creierul trebuie păstrat, apărat de substanţe periculoase care ar putea trece din sânge în substanţa cerebrală” îmi spune domnul Profesor.
“Bariera hemato-encefalică este o “strecurătoare” delicată, fină şi extrem de eficientă” îndrăznesc să-l completez.
“Da, aici este celula asta despre care vorbesc: “Cordocitul”…
Îi povestesc şi eu ce ştiu de Profesorul Benga de la Cluj – despre cum i-a fost furat Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – şi despre “protectocitul” pe care eu îl aduc oamenilor: Apa Preventivă Alexoae – apa strecurată…
“Să ştii că am mai mereu bolnavi de la Severin. Uite şi-acum trebuie să operăm pe cineva”…
Povestim despre Hipocrate – “Despre aer, apă şi locuri” – este primul tratat de medicină preventivă din istorie, despre chirurgi celebri şi despre … amânarea Morţii.
În acest context îi povestesc despre domnul Profesor Dulcan – pe care îl cunoaşte şi dânsul foarte bine.
Vorbim despre acest organ atât de uşor de păcălit – Creierul – specialitatea Domniei-Sale de-o viaţă şi, la un anume moment se ridică şi îmi arată cele trei volume de jumătate de metru … grosime: “Anatomia creierului”.
Pe care … mi le dăruieşte cu un generos autograf!…
Sufocat de gestul acestui OM nu găsesc cum să mă revanşez decât să-i dăruiesc … cartea primită de la domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan pe care o port după mine s-o mai recitesc atunci când am timp – “Mintea de dincolo” – cu promisiunea că o să-i dăruiesc la următoarea vizită – cartea mea despre Apa de Rouă…
Plec de la Domnia Sa însoţit de privirile aproape furioase ale pacienţilor care aşteptau pe hol ca Domnul Profesor să fie liber şi alerg la o altă întâlnire: aceea cu Domnul Profesor Oproiu.
“Tu şti în ce hal a crescut cancerul de colon?” mă-ntreabă după formalismele revederii.
“Păi mi-aţi spus când am fost ultima dată la dumneavoastră la Cotroceni”…
Îmi spune că nu mai are cabinetul acolo, că acum este de găsit la Medicover – “lângă Consiliul de Miniştri”…
Mă-ntreabă de severineni şi de câteva persoane cunoscute (“ce mai face doctorul Melencu? dar Lungulescu?”…
Binenţeles că discuţia noastră inevitabil se duce de fiecare dată când ne întâlnim spre prevenire şi … Apă.
Apa Preventivă sau apa purificată osmotic.
Nu stau nici la dânsul foarte mult întrucât afară îl aşteaptă oameni care suferă…
Nu plec nici de la dânsul cu mâna goală. Îmi dă o fotografie din tinereţe.
“Cu bulerinu am şi eu vro 80 de ani, da de fapt am 40!”… îmi spune râzând.
Îmi promite că în toamna asta, după ce va reveni din străinătate, va veni la Severin.
“Să mă duci la prietenul meu Colţoiu (unul din cei mai mari dermatologi pe care i-a avut România n.n). E-ngropat la Punghina”…

8

12

din vârful tastelor…

Una…

Zilele trecute am început să fac ceva „ordine” prin calculator şi am dat peste câteva zeci de secunde de film care păreau a fi fără nici o noimă…

Plaja însorită din Mamaia, lume câtă frunză, câtă iarbă – care pe nisip, care în apa mării – poleită cu tot atât de multă fericire.  

Lentila camerei fuge de la viermuiala aceea pestriţă înspre nişte grămăjoare maronii lucioase aflate la margine de mare… sau de plajă.

Materii fecale aduse de valurile jucăuşe şi depuse chiar lângă şezlongurile şi prosoapele mari, multicolore.

Unii – români desigur, mai economi din fire şi mai puţin dispuşi la a cheltui bani cu un pat şi o baie de hotel, au preferat să doarmă pe plajă şi să folosească marea drept toaletă generoasă…

Oamenii trec pe lângă grămăjoarele de fecale fermentate şi umflate ca nişte mici încinşi pe grătar întorcând capul oripilaţi de miros sau – în cazul copiilor ţinându-se de nas. Uită însă repede şi-şi văd de bălăceală!…

Face parte şi asta din viaţă, majoritatea din cei prezenţi au şi ei maţele pline cu aşa ceva, nu-i nimic extraordinar!…

Mi-aduc aminte că tot în ziua aia – atunci când am avut cu mine camera video, un amic mi-a povestit că „l-a mâncat” să se bage să despartă doi beţivi care-şi cărau pumni la o terasă şi că a pierdut pe urmă două zile pe la Poliţie să dea declaraţii. Şi că va fi „martor” şi la viitorul proces. Concediu „…utut” adică!

Şi mai îmi aduc aminte că tot atunci în anul acela, unu – la fel de beat ca ăia de s-au încăierat şi i-au stricat concediul şi aşa prea scurt al amicului – a intrat în mare şi … a murit. L-au scos abia atunci când un turist s-a-mpiedicat de el pe când înnota…

Revăd de mai multe ori imaginile astea pe care am uitat să le şterg şi realizez că, deşi am toate alea la inventar, nu prea mai reuşesc să-nţeleg deplin realitatea.

Am sentimentul acut că nu mai sunt „normal”, că sunt un infirm psihic…

Alta…

Mă sună zilele trecute telefonul. Dincolo – („dincolo” adică la celălalt capăt al „firului”), o femeie îmi spune precipitată şi zbierând că a aflat de la doctor că „băiatu ei are cancer”.

„Ce mă faaaac domnu Daaan? Încotro s-o iau eu acu vai de minee?”

O ascult şi-mi dau seama că vocea ei seamănă cu mugetul vacilor pe care le duceam de sfoară pe când eram mic la „oraca”.

„La oraca taie vaca” era un cântecele inventat de noi copii cei care duceam de lanţ vacile peste dealuri şi lunci la maşina aia mare şi lungă. Aia care le căra la abator.

N-am nici o idee bună să-i spun. Simt aceeaşi senzaţie de neputinţă/ infirmitate.

Femeia asta şi-a crescut copilul „în puf”. Ea copilu, bărbată-su câinele. Când am fost la ei într-o seară – să tot fie vreo 7 ani – făcuseră baie şi copilului şi câinelui – un labrador cu un păr lung care atârna până la pământ. M-am dus să le spun de „filtru”. M-au ascultat, m-au servit cu cafea, cu prăjituri. Au fost amabili însă … nu erau „interesaţi” de filtrul meu.

Am „păstrat legătura” că sunt oameni cumsecade, mai vorbeam când şi când despre „boale”, despre medicamente, despre „ai bătrâni”. N-am reuşit să-i conving să-şi „pună filtru”, neam!…

Nu mi-au spus niciodată de ce, pentru că bani au avut şi au…

Alta…

Mă întâlnesc alaltăieri- la o terasă de pe Bulevard unde dai pe două porţii de mâncare jumătate de salariu – cu un amic din Bucureşti. Era în trecere spre Viena.

Îmi povesteşte despre părinţii săi pe care îi luase cu ceva ani în urmă – după ce se pensionaseră – şi îi dusese într-o casă la margine de capitală – cumpărată anume pentru ei.

„Fi atent omule ce-am găsit între actele bătrânului” îmi zice întinzându-mi o hârtie scrisă de mână.

„Păi e scrisu meu!” îi zic. Am fost într-o seară pe la ei să-i conving să-şi pună un filtru de apă. M-am gândit că sunt şi ei oameni cu carte şi că o să-nţeleagă cum e cu apa asta din Severin… Nu m-au ascultat mai deloc. Erau foarte nervoşi şi curioşi cine o omorâse pe Elodia. Mi-au spus atunci, în seara aia, că ei stăteau zi de zi şi se uitau la OTV până îşi termina băiatul ăla emisiunea…  

Le-am spus că o să trec să le mai spun una-alta. Şi am trecut chiar a doua zi dimineaţa ca să le las hârtia asta în cutia poştală”…

„Păi ce-i scris aici aia cam aia s-a-ntâmplat. A făcut ciroză, s-a umflat… Apoi i-au tăiat doctorii piciorul că avea arterită şi nu se mai putea trata”…

„Păi fumau amândoi foarte mult, am văzut de-atunci de când am fost la ei…

El le mai şi ţuicănea!”…

„N-am putut nici eu să-l conving să se lase… Dar nu de arterită a murit ci de infarct. Iar aici tu scri de un medicament care poate da infarct miocardic…”

„Mi-a spus că ia Avandia pentru diabet. Eu ştiam că-i un medicament cu probleme dar nu m-a crezut. Acum e interzis din câte ştiu şi s-a scos definitiv din farmacii!”…

„De ce dracu n-ai vorbit cu mine de-atunci? Că le luam eu filtrul ăla… Poate că mă ascultau pe mine”…

„Păi nici n-am ştiut că tu exişti! Am aflat de tine cu puţin timp înainte de a-i lua din Severin… Şi doar am fost la ei de-atâtea şi-atâtea ori… M-a chemat bătrânu să-mi dea o pereche de cizme. Mi-a spus că de tine au rămas mici… M-am simţit ca un milog!… L-am rugat atunci să-mi semneze un „consimţământ asumat” – o hârtie în care scrie că a înţeles şi că-şi asumă conştient riscurile la care se expune consumând în continuare apa incertă din Dunăre… De-atunci n-am mai dat pe la ei… Pe urmă am aflat că plecaseră la Bucureşti”…

 „Mi-a spus mama abia la spital cât de mult i-ai ajutat. Te pomenea când se mai certa cu asistentele alea…”

Mi-a mulţumit că am avut grijă de părinţi, a achitat apoi a plecat în drumurile lui.

Hârtia aia a rămas la mine. O citesc şi simt şi acum aceeaşi senzaţie de neputinţă/infirmitate.

Mă mai „plimb” o vreme pe plaja asta inutilă numită „feisbuk” apoi încep să cânt precum un copil retardat: „la oraca taie vaca”…

3 Întrebări …

Prima întrebare:”Ce gust mai are frăţie apa asta a ta dacă scoţi TOT din ea?”
R:”Apa pură corectă celular şi metabolic în mod normal nu are gust, culoare, miros. Apa nu este aliment ci doar vehicol pentru nutrienţii celulari dar şi pentru deşeurile metabolice pe care le transportă prin dizolvare. Totuşi putem asemăna gustul apei purificate prin osmoză inversă cu gustul apei de rouă, cu „gustul” zăpezii, al ţurţurilor de gheaţă sau chiciurei, sau poate cu aroma ceţii dese. Apa de fântână are gustul argilei sau acizilor organici dizolvaţi din sol precum cel humic iar apa minerală carbogazoasă are gustul acidului carbonic sau gustul carbonatului de calciu (rocă de calcar dizolvată) în cazul isvoarelor de munte. Toate aceste minerale şi acizi nu sunt în mod obligatoriu necesare sănătăţii organismului nostru – dimpotrivă, ţinând cont de rata de absorbţie extrem de mică a mineralelor anorganice din apa minerală dar şi de faptul că ele sunt regăsite apoi în pietrele formate în rinichi sau fiere. Consider din acest motiv că preţul pe care îl plătim pentru aceste „gusturi” este totuşi prea mare”…
A doua întrebare:
“Care-i treaba cu apa minerală pe care dau bani de trei ori pe săptămână?”
R:”Este o afacere de peste 15 miliarde de euro anual iar ignoranţa oamenilor serveşte nu numai acestor firme – vedete ale burselor, dar şi industriei medicale.
În lunile iunie şi iulie 2007 s-a efectuat un control -Ministerul Mediului împreună cu un delegat UE –Luis Berger, la 685 de agenţi economici cu privire la modul în care respectă prevederile legale privind comercializarea, îmbutelierea, etichetarea, depozitarea şi desfacerea apelor minerale destinate consumului uman.
Cu această ocazie au fost oprite de la comercializare aprox 1 milion de litri de ape minerale care nu respectau parametrii legali, s-au aplicat 254 de sancţiuni, 73 de avertismente şi 181 de amenzi contravenţionale.
Etichetele de pe sticlele de plastic cu apă minerală prezentau incomplet s-au lipseau informaţiile obligatorii; agenţii producători sau distribuitori nu au respectat condiţiile de depozitare şi comercializare (platforme deschise expuse la soare şi intemperii sau temperaturi mari, murdărie, igrasie, pavimente degradate, rozătoare prezente, etc).
În anul 2008 trei cercetători clujeni – Cristina Roşu, Andrei Vlaicu şi Simona Boiţă au realizat o cercetare asupra a 30 de tipuri de ape minerale de pe piaţa din România (25 româneşti şi 5 străine) pentru a evalua compoziţia chimică, asemănările şi deosebirile dintre acestea şi apa de la reţea.
Au fost de asemeni prelevate probe de apă potabilă din reţeaua de alimentare din municipiul Cluj-Napoca şi din municipiul Zalău , o probă de apă de izvor natural din Cluj şi două probe de apă de izvor natural din municipiul Blaj şi Zalău.
Probele au fost analizate cu ajutorul multiparametrului WTWinolab 720 şi s-au determinat parametrii fizici ai apelor, care au fost comparaţi apoi cu standardul apei potabile din Romania şi cel din Uniunea Europeană.
Cu ajutorul aparatului RQ flex 10 Meck s-au determinat concentraţiile ionilor de calciu, magneziu, sodiu, cloruri şi sulfatul din cele 35 de probe analizate.
Apoi s-a stabilit compatibilitatea lor cu legislaţia apelor potabile din România, reglementată de Legea.458 /2002 şi completată de Legea 311/2004.
În raportul final prezentat de echipă Universităţii din Cluj, se arată că doar 15 din cele 35 de probe analizate respectă toate normele legislative în vigoare.
Ca urmare a acestui studiu, cercetătorii clujeni au propus standardizarea de către toţi producătorii de ape îmbuteliate din România, a unei culori pentru capac, în funcţie de gradul de mineralizare al apei îmbuteliate, astfel încât consumatorii să înţeleagă mai bine ce cumpară din magazine şi efectele apei minerale pe care o consumă asupra stării lor de sănătate.
Deşi au trecut câţiva ani situaţia nu s-au schimbat prea mult”.
A treia întrebare:
“Şi parcă mai ziceai ceva de sticlele alstea de plastic”…
“Stai să vezi!
În anul 2008 cunocuta Agenţie de ştiri Reuters comunica: WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”.
Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet întrucât apa din ambalajele de plastic conţine antimoniu de 30 (treizeci) de ori mai mult decât apa de la robinet dintr-un pahar de sticlă iar apa îmbuteliată în plastic este cu atât mai toxică cu cât a stat mai mult timp în plastic.
Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol-ul A din ambalajele de plastic poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi).
Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.
În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică prezentă în ambalajele de plastic ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător” şi imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, Senatul SUA introducând chiar o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.
În mai 2009 Whasinghton Post acuză public într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.
În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A iar în martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A, în 27 iulie 2009, senatul francez propunând interzicerea acestei substanţe în ambalajele alimentare.
În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele şi sticlele pentru lapte.
În mai 2009 şi Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii”…
Înainte să aştepţi să-ţi spună medicul tău de familie şi ALTE INFORMAŢII, şi eventual să-ţi recomande să-ţi cumperi un filtru de apă (pun pariu că n-o să auzi aşa ceva!) mai bine pune mânuţas pe telefon şi sună – înainte de a fi PREA TÂRZIU – şi te fac şi pe tine proprietar de mini-făbricuţă de APĂ STRECURATĂ CORECTĂ CELULAR…

 

Din vârful tastelor pag 223

În afară de vizitele pe care le făceam în timpul liber pentru a mai vinde vreun echipament de purificat apa, trebuia să însoţesc uneori şi pe „bobocii” pe care îi pregăteam la cursul pentru vânzare.

Aşa l-am cunoscut pe nea Caisă. Nu-l cheamă aşa da aşa îmi place mie acu să-i zic.

Era naşul „bobocului” meu de la curs – o fată de vreo 28 de ani, inteligentă, bine crescută, absolventă de facultate dar cam timidă. Am mers la el acasă (o, ce casă!) ca să-i explicăm cum stă treaba cu apa şi cu celelalte aspecte ale vânzării. Ne-a servit cu cafea din cea mai scumpă, apoi ne-a invitat la masă că „picasem la ţanc” adică la prânz.

Fata pe care o plătea să-i gătească şi să-i facă ordine (ca să nu-şi streseze nevasta – „naşa”- plecată acum în Franţa la proprietatea pe care o aveau acolo) ne-a servit nişte sofisticării preparate la cuptor cu nişte garnituri la fel de exotice. „Asta sigur are şcoală de bucătari” m-am gândit atunci da’ fără să-l întreb însă pe „boier” dacă-i aşa.

Am ştiut de când l-am văzut că n-o să-i vindem nimic acestui orgolios plin de ifose şi care juca acum rolul binefăcătorului ocrotitor şi generos faţă de fina lui. Nu, nu era defel vorba de o altfel de relaţie (sexuală eventual) cu „finuţa” pentru că simt chestiile astea mai bine ca o femeie. Nu mai intru acum în detalii neinteresante despre vizita aceea.

Am plecat însă însoţit de remarca apasătă făcută la plecare: „Să nu mă mai cauţi cu chestii de-astea de vânzări de filtre că nu te mai primesc. Poţi să vii să mai vorbim când vrei că văd că eşti citit. Îmi place să ascult de-ăştia ca tine. Ai văzut că aici găseşti cafea adevărată!. Poate-ţi dau şi un wishy ce zici?”.

- „Mulţumesc pentru că aţi avut răbdare. Ne mai auzim cu telefonu” i-am spus şi eu de pe scări.

Au trecut vreo doi ani de-atunci. Nu l-am mai căutat, uitasem şi cum îl cheamă, până lunile trecute – astă vară- când l-am reîntâlnit la spital, la „urgenţă”. Era pe o targă, speriat şi iritat că „ăia se mişcau prea încet”. Fata care avea grijă de curăţenie şi de meniul zilnic (dar cu siguranţă şi de alte nevoi –asta DA!) rămăsese undeva la intrare speriată şi ea şi neânţelegând parcă nimic din cele ce i se întâmplau în acel moment.

- „Ce-are ăsta?” am întrebat o colegă ce se chinuia să-i prindă o venă.

- „Nu ştim aşteptăm să coboare neurologul şi să-l ducem la tomograf. Se pare că-i un accident vascular cerebral”.

În timp ce vorbeam cu colega, nea Caisă a început să emane aburi calzi de căcat proaspăt. Pantalonii desfăcuţi la burtă s-au udat de urina caldă care a început să se scurgă de pe targă.

- „Fetelor, haideţi să-l schimbăm pe dumnealui! Haideţi mai repede cu pijamalele. Luaţi-l de-aici că îi apucă pe toţi vomitatu’..”

O infirmieră sictirită de zecile de pacienţi pe care îi tot dezbrăcase în ultimele ore, apucă de targă şi o îndreaptă spre sala de baie aflată pe stânga.

- „Bine că te căcaşi pe tine! Re-aţi ai dreacu de îmbuibaţi! Băgaţi în voi ca porcii apoi veniţi aici cu pretenţii. Ai pe cineva cu tine să mă ajute?”

- „Câţi bani vrei fă?” o întreabă nea Caisă pe infirmieră.

- „Nu-mi trebuie banii tăi. Ai pijamale la tine sau scot din magazie? Buletinu unde-i?”

- „Vorbeşte fă frumos că te ia dracu. Acu sun să te dea afară!”.

-„Lasă gura! Aşa ai dat-o afară şi pe fie-mea. Trebea să-i dai salariu pe trei luni, mai ţii minte căcatule?”

Am asistat la scena care a durat mai puţin de un minut apoi am rugat-o pe infirmiera pe care o cunoşteam de ani buni ca pe o femeie cumsecade să se liniştească şi să mă lase pe mine să-l dezbrac.

- „Aaa, e de-al tău?”, m-a întrebat.

- „Nu!”, i-am răspuns scurt.

Nu am cine ştie ce greţuri la mirosurile urâte –am încercat altele mai „consistente” la morgă, sunt obişnuit, aşa că l-am dezbrăcat pe nea Caisă cu grijă la pielea goală apoi l-am spălat din aproape în aproape cu duşul, cu săpunul şi desigur, cu mâinile. Infirmiera mi-a adus nişte câmpuri să-l şterg apoi împreună cu ea l-am îmbrăcat în pijamale.

- „Tu cine eşti că parcă te cunosc?” m-a întrebat câutându-mi privirea.

- „Nu contează!” i-am răspuns.

- „Te duci tu să-l duci pe neuro, că văd că-l cunoşti, ca să nu mai pierdem timp?” m-a întrebat colega după ce i-a fixat branula la mână cu leucoplast.

- „Da, lasă că-l duc eu sus în secţie. Numai să aduci tu foaia sau s-o trimiţi”.

- „Acuma-acuma, să termine de scris în ea cei de la internări şi o trimit cu infirmiera”.

L-am dus la salon, l-am debarcat cu grijă de pe targă împreună cu fetele de pe neuro apoi am plecat să-mi termin treburile pentru care venisem la spital. Zilele trecute eram la un restaurant din Severin în biroul „şefului” aşteptându-l să discut cu el despre ce? … Despre apă desigur. I-am sugerat la telefon săptămâna trecută să monteze un echipament în bucătărie ca să gătească fetele lui ciorba pentru clienţi cu apă „strecurată” şi nu tot cu apa canceroasă din Dunăre.

- „Să treci să vorbim” …

Încă din uşă mi-a spus că a văzut cum arată echipamentul la o pensiune unde tocmai terminasem de montat unul şi m-a întrebat scurt „în cât timp îl are”, scuzându-se că nu poate să stea mai mult cu mine de vorbă pentru că „are pe cineva important la separeu”.

I-am spus că revin altă dată ca să discutăm şi alte detalii legate de hârtiile necesare a fi întocmite şi semnate, apoi am ieşit amândoi din birou.

În sala selectă numită „separeu” la masă, era chiar nea Caisă care râgâia ţinându-se de un pahar cu picior lung în care fusese cu câteva secunde mai înainte, şampanie „roze”.

- „Ce mai faci nea?” … („Caisă” i-am spus totuşi în gând) l-am întrebat din uşă.

Linişte…

S-a uitat la mine mirat de tupeu (cuvânt provenit din franceză – „tu peu” – „tu „poţi”) apoi am văzut cum din pupile începe să se rezerse un torent invizibil de ură.

Şi-a amintit că fusesem la el acasă, că tot eu fusesem de faţă când infirmiera l-a făcut „porc” şi tot eu îl spălasem nu cu mult timp în urmă de căcat.

N-am aşteptat răspunsul lui. Nu mă interesa.

L-am salutat pe patron şi am plecat.

În stradă aerul parcă se îngroşase şi sta să plouă…

Din vârful tastelor pag 166…

Pe la prânz, o ambulanţă roşie părăsea Severinul înspre un centru universitar în căutarea unor doctori specializaţi în desfundarea conductelor unei inimi poticnite şi încrâncenată de durere.

Înăuntru, întins pe targă, un ziarizd cunoscut, viril şi puternic până mai ieri şi speriat acum de moarte, cu ochii bulbucaţi lipiţi de tavanul teveului căptuşit cu vinilin alb. Miros iute de motorină, alcool iodat, carii infectate şi picioare nespălate. Înainte de a se-nchide portierele roşii se vede cum, din gura cărnoasă şi vânătă, ţâşnete un jet de lături ce spoieşte în culori incerte tubul alb de oxigen. Sirena ţipă enervant răscolind cartierul, orgoliul şi iluziile aflate acum în poziţie orizontală…

Cu ceva timp în urmă voiam să scriu din dorinţa de a-i oferi o replică dură la mizeriile secretate de mintea prea însingurată şi plină de frustrări însă, am renunţat.

Am descoperit că există satisfacţii cu mult mai mari decât să înjuri. Cum e bunăoară, aceea de a ierta. Şi i-am mulţumit, nu o dată făcătorului de opinii (proaste, desigur). I-am mulţumit mai ales atunci când lăsam vr-un pomelnic cu numele lui preotului sau călugărului de pe la vreo mânăstire sau biserică întâlnită în drum.

Am avut apoi, fără de voia mea, într-o dimineaţă – o revelaţie nedorită şi fooarte neplăcută: am văzut ca-ntr-un într-un vis conştient o dubiţă roşie cum îl evacua din oraş şi am trăit groaza muribundului câteva zile în şir, am văzut cu mintea proprie şi personală, exact ochii întunecaţi, adăpaţi, innecaţi în frica de moarte. Ochii sleiţi ca de peşte ai acestui om ajuns cu ultimul tren la capătul tihnei.

Azi, ceeace am visat atunci, s-a-ntâmplat întocmai ca-ntr-o dublă trasă la o filmare nereuşită.

O fi răzbunarea, o fi blestemul teribil al apei de care mi se vorbeşte doar în taină? Habar n-am!…

Un bărbos cu vârstă incertă şi cu un păr incredibil de albeste cel care l-a adus la spital dis de dimineaţă, după ce l-a găsit răsturnat sub biroul masiv unde-şi scria la tastatură textele vitriolante şi aducătoare de marafeţi.

„Vrei să nu te mai înjur în  ziar? scoate euroii de la saltea şi vino să vorbim!”

Tatae îmi spune privind lung după salvarea care alerga cu sirenele date la maxim:

„Abia-l îmbrăcai. Eu sunt un vecin al lui. Nu vru să se spele Doamne fereşte! Eu am tot timpu chiloţii curaţi pe mine şi-mi fac baie zilnic că nu ştiu cum de-ajung la anii mei la spital şi nu vreau să le fie ălora care m-o-ngriji, silă de mine.

Ăsta n-a suportat niciodată în viaţa lui, apa. Abia de reuşea cu greu, să-şi facă uneori baie. La mare n-a fost niciodată sau la Dunăre…”

„Da ce-avea bre de nu suporta apa?” l-am întrebat curios foc, pe când ieşeam împreună pe lângă bariera rămasă ridicată- de la Urgenţă.

„Păi, a căzut cân era mic într-o groapă cu căcat din grădina lu ta-su mare!. Eu l-am scos de-acolo. Înghiţise o grămadă de zeamă de căcat… Numa ce mutaseră ai lui, căcăstoarea…  Abia l-am spălat şi l-am înviat cu apă! Noroc că era un bunar pe-aproape şi-am avut de une-aduce fuga o cantă ca să-l curăţ. Că altfel murea. Avea şi nasu şi ochii plini cu balegă puturoasă..”

E doar o altă întâmplare legată de apă, ca multe altele consemnate în jurnalul meu personal, la fel de teribile, de înfricoşătoare, ca şi mătăniile înşirate (de cine oare?) pe o aţă nevăzută…

„Bine că mi-a dat Dumnezeu gându-al bun şi nu l-am blestemat atunci pe bietu om!”

Bătrânul m-a ajutat, fără să aibă habar c-o face, să-nţeleg dintr-o dată, ca şi cum mi s-ar fi luat o ceaţă de pe ochi, resorturile ascunse care l-au determinat pe acest om să sară cândva la gâtul meu scriind textele acelea cretinoide. El scria de fapt nu contra mea ci împotriva unuia care iubea ceva ce el ura: apa …

„Doamne fereşte!” îmi transmite la despărţire bătrânul cumsecade.

„Facă-se voia Lui!” îi întorc şi eu vorba…

Lângă ţeava de eşapament a unei Dacii abandonate lângă un bloc, două vrăbii se agitau în ţărâna adusă de vânt.

„Iar vine potop!” gândesc şi o bucurie nefirească ca o ploaie caldă de primăvară, îmi inundă brusc intestinele…

Simpozion ştiinţific Muzeul de Artă Drobeta Turnu Severin

Departe de agitaţia şi freamătul electoral dar foarte aproape de inima cetăţii, în Muzeul de Arta din Drobeta Turnu Severin – Dr Maria Balaceanu director – sustine două prezentări. Pentru cei neiniţiaţi în acest tip de discuţii aproape academice, trebuie precizat că Doamna director Maria Bălăceanu onorează ginta celor ce se ocupă cu scrierea şi înscrierea datelor definitorii ale Buletinului de Identitate al comunităţii noastre. În interiorul acestei frumoase clădiri ascunse într-un părculeţ mic dar cochet, se plămădeşte fără greş parte din conştiinţa urbei dar şi a neamului nostru. Doamna dr Maria Bălăceanu este un profesionist devotat, un expert al acestei minunate şi poate pe nedrept ignorate profesiuni – aceea de păstrător şi promotor al valorilor de patrimoniu autentic local sau naţional. Cu glas blând precum al doamnei educatoare din primii ani ai copilăriei noastre, domnia-sa ne aduce vorbe alese cu grijă pentru a ajuta la buna cunoaştere şi educare a tuturor celor doritori de istorie, de adevăr, de frumos…

Din vârful tastelor pag 73

Aşa cum am mai spus, trăim în cea mai nesigură zonă a Europei. Avem cei mai mulţi mincinoşi şi hoţi cu ştaif pe metru pătrat, mâncăm cele mai periculoase alimente din UE, bem cea mai poluată apă, avem cei mai bolnavi copii (aseară se spunea la tv că ne-au murit anul trecut peste 100 000 de copii (!!!)), avem cel mai scump şi cel mai corupt sistem medical din Europa, etc, etc, etc …
În alte timpuri, nu mai departe decât în urmă cu vreo sută de ani, genialul Costain Brâncuşi spunea: “V-am lăsat proşti şi v-am găsit şi mai proşti”. Bine că măcar el a avut puterea de a pleca în lumea largă unde a fost acceptat, apreciat, consacrat.
Deocamdată ne pleacă în ritm ameţitor medicii. În urma lor…scapă ci poate. Sau cine e mai informat, ar spune un amic simpatic…
Un fost ministru în guvernul Ciorbea spunea în urmă cu câţiva ani referitor la propunerea de mările a lefurilor personalului medical: “Lasă-i bă că ăştia se descurcă! hă,hă,hă”… Şi i-au lăsat… să plece!
“Ei se descurcă dar cu românii bolnavi ce facem maestre?” l-aş fi întrebat eu pe onor ministru băştept dacă eram în locul demisionarului Ciorbea…
“România “a pierdut” aproximativ trei miliarde de lei numai cu cheltuielile de educaţie pentru aceşti medici… Printre motivele care stau la baza plecării medicilor din România sunt blamarea corpului medical şi lipsa de respect pentru această categorie profesională, veniturile mici ale medicilor, politizarea excesivă a sistemului sanitar care nu permite realizarea sau dezvoltarea unei cariere profesionale, frica de malpraxis în condiţiile în care medicii sunt nevoiţi “să improvizeze de la o zi la alta” în lipsa unor dotări sau asigurării medicamentelor necesare tratării pacienţilor”…
Ce putem face noi ăştia care mai suntem pe-aici, înainte de a stinge definitiv lumina ?
Răspuns: Putem să prevenim, să amânăm boala măcar până ne termină copii şcolile şi până ne plătim ratele la bănci.
Cum aşa? Sunt multe căi dar cea mai simplă, directă şi imediată dintre ele ar fi să schimbăm apa plasticată, apa de la reţea clorinată, apa freatică (de izvor) hiperpoluată cu alta mai sigură. Da’ de ce să schimbăm apa?
Răspuns: Pentru că Organizaţia Mondială a Sănătăţii – cea mai autorizată voce din lume în domeniu, a tras concluzia după ani şi ani de cercetări şi studii că “80% din bolile oamenilor au legătură directă cu apa pe care aceştia o beau”
Aşadar de ce să schimbăm apa?
Răspuns: Din peste 320 de motive legate direct de fiziologia umană – aceeaşi la fiecare dintre noi.
Dar de ce nu se spun cu voce tare astfel de informaţii BUNE ca să afle, să ştie cât mai mulţi români?
Pentru că sistemul existent rigid orientat doar spre Profit nu acceptă metodele astea care sunt mult prea IEFTINE pentru el.
Şi-atunci cei care argumentează despre prevenire, despre apă, etc sunt ignoraţi sau dacă sunt cumva prea vocali – marginalizaţi şi umpluţi cu ridicol de cei ce apără – nu oamenii contributori beneficiari – ci sistemul.
Din fericire ÎNTODEAUNA apa s-a ales de ulei şi adevărul de minciună. Şi orice om – chiar fără prea multă carte – priveşte ca curca la lemne când vede că se-nmulţesc şi cutiile cu medicamente din farmacie şi aparatele scumpe de analize dar şi convoaiele cu oameni răciţi şi înţepeniţi prea devereme şi se-ntreabă “cum e posibil?” .
În România moartea e la ea acasă mai mult ca oriunde…
Şi din păcate a devenit o regulă (nefericită regulă!) să ne bucurăm de mintea a BUNĂ doar atunci când nu mai avem TIMP!…

Din vârful tastelor pag79

Am închis telefonul şi am plecat imediat. Era ora prânzului când am ajuns la blocul lung, aproape cât strada. Maşina era la locul ei în parcare. Strălucitoare şi impecabil de curată pentru că nea’ Ilie niciodată nu suporta s-o vadă măcar cu vreo pată pe ea. Făcuse rate la bancă şi eforturi uriaşe să-şi vadă visul împlinit: acela de a conduce o maşină străină nou-nouţă. Nimeni nu mai era ca el în Severin când cobora pe bulevard la volanul limuzinei sclipitoare… Părerea mea era că nimănui nu-i prea păsa, însă aşa era el: mândru şi fudul foc!…
O bătrânică mi-a deschis uşa grea de metal văzându-mă dinăuntrul scării că mă uit pe lista interfonului. Am urcat încet aceleaşi scări pe care le mai urcasem şi în urmă cu un an. Uitasem etajul la care stătea dar eram sigur că nu voi greşi.
Uşa de la intrare era deschisă şi o tăcere groasă ca un mâl negru umpluse apartamentul.
Nea’ Ilie era întins pe pat cu fălcile strânse într-un rictus ultim de suferinţă încă vizibilă.
“Îşi dădu ultima suflare acu vreo juma de oră” îmi spune un bătrânel – probabil rudă sau vecin.
“Vorbirăm, îmi ceru nişte apă că-i era sete într-una, apoi începu să respire într-un fel care nu semăna cu el şi după ce trase aer lung şi-l scoase afară din el, se opri şi muri”…
Bătrânelul se chinuia acum să-l îmbrace într-un costum pe care-l găsise în şifonier.
“Vorbeşti matale să vină să-l îmbălsămeze? Că eu îl îmbrac să nu se răcească că pe urmă nu mai poate nima să-i bage hainele dacă se-nţepeneşte” mă roagă bătrânelul vorbind aproape şoptit…
Îl cunoscusem pe nea’ Ilie cu ceva ani în urmă şi ne-mprietenisem pentru că era un om foarte citit. Sufrageria era tapetată cu cărţi. Un om mult prea singur însă.
Ultima dată fusesem la el acasă să-ncerc să-l conving să-şi pună un filtru de apă la bucătărie.
M-a ascultat cu răbdare ce vream să-i dau, dar a refuzat categoric. Nimic nu l-a putut convinge să renunţe la-ncrâncenare.
“Băi Dănuţ, eu nu prea beau apă. Eu cu berea votez că are şi vitamine şi alea alea…” În bucătărie, după frigiderul uriaş erau o mulţime de pet-uri goale de bere.
I-am pus tot felul de întrebări şi am desfăcut firul în patru despre apă însă degeaba. Hotărârea lui era fermă şi definitivă.
“Eu nu cred în chestiile astea, sunt sătul de ăştia care vin mereu sau îmi dau telefon să-mi vândă câte ceva. Le ştiu pe dinafară textele. Tu eşti băiat deştept, îmi place de tine da dă-i dracu pe-ăştia cu filtru lor. Nu-mi place apa nici filtrată, nici nefiltrată”…
Mă duc la bucătărie să caut ceva de aprins – un chibrit, o brichetă şi mă opresc în dreptul sufrageriei. Aici stătusem amândoi vreo oră de vorbă în urmă cu un an. Totul era la fel. Cărţile din biblioteca de lemn sculptat, fotoliile largi din piele veritabilă, covorul gros fără nici o scamă, plasma uriaşă din dreptul terasei…
Vecinul îmi spune că tocmai se-ntorsese de la spital
“S-a cerut singur să vină acasă. Era sătul de câte medicamente trebuia să cumpere, de doctorii care se tot contraziceau şi-l mânau pe la tot felul de analize”…
“Da cum de s-a-mbolnăvit, că eu am mai vorbit cu el la telefon da nu mi-a spus nimic de vreo boală, de vreo durere?”
“Păi aşa era el nu-i plăcea să se vaite. A-nceput să bea tot mai mult, tot mai mult, n-a mai mâncat şi s-a pomenit că se umflă ca bou care-a dat iama-n lucernă. Atuncea s-a dus la spital. Ăia i-au spus că a venit prea târziu, că ficatul lui s-a stricat de tot şi l-au plimbat de colo colo până i-a dat dracu şi a cerut să-l aducă acasă. Eu am stat pe lângă el că nu mai avea pe nimeni. Noi am lucrat împreună pe şantier la Porţile de Fier şi am rămas prieteni. Pe altcineva nu mai are…”
I-am strâns mâna lui nea’ Ilie – încă moale şi caldă şi i-am cerut în gând iertare că n-am ştiut cum să-l ajut mai mult.
“Nea Ilie eu nu-ţi vând nici-un filtru cum crezi mata. Eu îţi dau o asistentă care să aibă grijă de sănătatea mata care stă ascunsă în paharul cu apă nu cu bere. Nimic din ce-nghiţi mata zilnic n-ar putea ajunge unde trebuie dacă n-ar fi apa bună care s-o transporte. Cu cât e mai curată şi mai strecurată cu atât maşina e mai performantă, mai rapidă şi mai încăpătoare. Azi mata ai o maşină bengoasă, altă dată mergeai pe şantier înghesuit într-o dubă. Nu poţi să spui că-i acelaşi lucru. Mata îmi spui “Nu” dar de fapt spui “Nu” corpului lu mata. Într-o zi poate îmi vei da dreptate da atunci te vei lupta şi cu boala şi cu regretul că m-ai refuzat”…
Cuvintele îmi veneau clar în minte în timp ce mă chinuiam să aprind candela roşie. Am aşezat-o pe noptieră, între două cărţi de istorie (nea’ Ilie iubea istoria) am rostit în gând o rugăciune scurtă şi mi-am luat adio de la acest om bun promiţând vecinului că am să-l trimit pe prietenul şi colegul meu Toni să-l îmbălsămeze.
Afară, în parcarea din spatele blocului nefiresc de lung, soarele sclipea impersonal, amoral şi tăios din parbrizul limuzinei impecabil de curate…

“Dirijorul hormonilor” prof.univ. dr. Marian Bistriceanu

Academician Profesor universitar doctor Marian Bistriceanu

Am ajuns la Craiova pe la orele prânzului “mânaţi” din urmă de o ploaie torenţială. Oraşul ud, fără oameni parcă şi scos din ţâţânile lui de şantierul central, pare nefiresc. Unde-i agitaţia, gălăgia, efervescenţa specific oltenească? Totul pare spoit cu tristeţe, boală şi deznădejde. Ca peste tot, de altfel.

Cabinetul Profesorului universitar doctor Marian Bistriceanu este peste drum de Universitate şi de Teatrul Naţional din Craiova.

La uşa doctorului oamenii aşteaptă sfioşi, tăcuţi, înşiraţi ca mărgelele pe o aţă de papiotă. Sunt oameni de toate vârstele – adulţi şi copii, veniţi de la oraş dar mai ales de prin satele şi părţile Gorjului, Slatinei, Doljului sau Râmnicului. Cu noi cei de la Severin, harta Olteniei s-a completat într-o nefirească împlinire.

Întrucât ploaia ne-a împiedicat să intrăm la ceasul şi minutelele programării făcute de domnul doctor, am aşteptat cuminţi să fie consultaţi cei ajunşi la timp. Şi uite-aşa – pe şoptite (ca să nu-l deranjăm pe domn’doctor) am mai aflat câte ceva despre durerea şi suferinţa oamenilor care-şi dăduseră întâlnirea stabilită, peste capul şi voinţa lor, de doamna Suferinţă.

Doctorul Bistriceanu se bucură de un real respect din partea oamenilor care-i ascultă vorbele rostite rar aproape cu evalvie. Nu ştie nimeni câţi pacienţi i-au trecut prin dreptul ochilor blajini şi cuminţi în zecile de ani de meserie. Cu siguranţă însă sunt tot atâtea mulţumiri acolo “în pod” cum ar spune olteanul hâtru.

Cineva, din capul holului impecabil de curat, întreaba cu voce domoală dacă l-au făcut pe domn’profesor  “cetăţean de onoare al Craiovei”.

“Nu ştiu dacă l-au mai făcut!” îi răspunde singura craioveancă aşezată pe scaunul de lângă intrare. “ Da care-i treaba. că parcă am auzit şi eu ceva?” capătă curaj un muntean de prin părţile Gorjului.

“Păi nu prea ştiu nici eu bine, da iarna trecută l-au propus să-l facă “cetăţean de onoare” da primarele s-a opus că cic-ar trebui mai întâi făcuţi aşa revoluţionarii şi p-ormă pianiştii”.

“Ce pianişti?” se dă-n vorbă şi o domniţă co ochii mari şi gâtul legat într-o eşarfă roşie.

“Păi cică ereau doi scrişi – domn’ profesor Bistriceanu şi unu care cântă la vioară prin Olanda la nuş ce orchestră. Da primarele i-a făcut pe-amândoi pianişti”…

Vorbele bieţilor oameni ce strângeau între degete biletele de spital, reţetele sau te miri ce cutii de medicamente, erau acompaniate de ropotul ploii ce se străduia să spele gri-cenuşiul oraşului de-afară.

L-am cunoscut pe doctorul Marian Bistriceanu cu destul de mulţi ani în urmă, adus fiind la Domnia-Sa tot de anume nevoi de răspunsuri bune la suferinţele apropiaţilor mei.

“Fata mea lucrează la spitalu judeţean şi ea m-a trimis la domn’profesor” rosteşte şoptit, aplecată de umeri într-o parte şi aproape în taină, o femeie împropodită cu o basma vişinie pe cap.

I-am cerut cartea cu numele domnului doctor Bistriceanu pe copertă şi pe care o făcuse “sul” în mână (“e de la fata mea, mi-a dat-o s-o cetesc da eu nu prea ştiu la vorbe de-astea de doctori”). Între coperţile ei citesc câte ceva dintr-o istorie poate prea sumară dar atât de consistentă , a doctorului Bistriceanu.

Pentru cine nu-l ştie am să-i spun – “din carte”că el este cel ce a organizat prima secţie de endocrinologie la Spitalul nr1 din Craiova.

“Da de ce-ar fi nevoie de o secţie anume de endocrine?” ar întreba cineva contemporan cu cei ce închid spitale şi poate prea preocupat de “economisirea” banilor bugetului statului.

“Pentru că JUMĂTATE” din populaţia României are probleme endocrine” ar răspunde imediat domnul Profesor care a fost invitat de Universităţi celebre la zeci de Congrese internaţionale şi care a scris peste 320 de lucrări ştiinţifice, cărţi, tratate, monografii, etc.

Dar, să revenim…

Doctorul şi Profesorul universitar Marian Bistriceanu este onorat în 1994 cu primirea în rândurile înaltului for al Academiei Române ca membru titular. Mai este distins cu Premiul Academiei Române – 1983 , Premiul Academiei de Ştiinţe Medicale din România – 1996 şi Ordinul ” Meritul Sanitar ” în grad de cavaler ( 2004 ) . Este de asemeni membru afiliat la numeroase societăţi profesionale şi ştiinţifice din ţară şi străinătate precum Societatea Româna de Endocrinologie , Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România , Asociaţia Română de Tiroidologie, Societatea Română de Osteoporoză , Societatea Europeană de Endocrinologie , International Brain Research Organisation (IBRO), Research Board of Advisors The American Biographical Institute etc, etc.

A fost nominalizat de Institutul Biografic American ” Omul International al Anului 2006 ” şi inclus pentru referinţe în : Dictionary of International Biography (ediţiile 1997-2000), ” Who’s Who in Medicine and Healthcare (1999-2000), ” International Who’s Who of Intelectuals Thirtenth (ed.1999), ” Outstanding People of the 20 th Century Second (ed.2000) , ” Who’s Who în România (Ed. Princeps 2002 pg.59) , ” Who’s Who in Romania Medical (Ed. 2006,pg. 40) , Anuarul Academiei de Ştiinţe Medicale a României ( Ed. 2010 ) , medalia de Aur pentru România oferită de Institutul Biografic American ( 17 Februarie 2011 ) ; nominalizat pentru Bordul Institutului Biografic American ( Februarie 2011 )…

Pentru cei ce nu ştiu cu precizie rolul hormonilor, să spunem că hormonii corpului nostru – aceia pe care îi struneşte atât de magistru domnul Profesor, sunt asimilaţi instutuţiei statului numit Guvern şi conduc cu înţelepciune o populaţie de câteva zeci de mii de miliardede celule.

După ce am intrat în cabinetul de consultaţii al domnului Profesor am remarcat faptul că Primarul Craiovei chiar avusese dreptate:

Domnul Academician Profesor Universitar Doctor Marian Bistriceanu este un pianist veritabil. Mâinile domniei sale –graţioase şi cu degete nefiresc de lungi, palpează, ciocănesc şi mângâie trupurile pacienţilor asemeni unui virtuoz al pianului…

După ce ascultă cu răbdare şi infinită atenţie păsurile pacienţilor, după ce le explică direct, fără ocolişuri “cum stă treaba” cu boala lor, îşi face răgaz timp de câteva minute pentru a mai sta şi noi de vorbă.

“Tu ştii că 15% din populaţia României are “distrofie endemică tireopată?” îmi spune (“guşă” pentru cei ce nu sunt familiarizaţi cu termenii academici).

“Care este consecinţa ignorării, nepăsării sau indiferenţei faţă de această situaţie?”

“Păi întregul organism are de suferit – şi inima, şi creierul şi întrg aparatul digestiv”

“Iar mai presus de toate întârzierea mintală sau aşa cum mai este cunoscută – “cretinismul”  îl completez eu. În curând vom fi, datorită nepăsării, o naţiune de “cretini” mă gândesc în timp ce ascult vocea fermă dar blândă în acelaşi timp a Profesorului.

Îmi mai spune că bolile tiroidei au luat un avânt uriaş, că obezitatea la copii este din ce în ce mai frecventă, că disruptorii hormonali ne sufocă din ce în ce mai mult viaţa…

Când i-am amintit de ambalajele de plastic de la alimente, sucuri sau de sticlele de plastic cu apă îmbuteliată generatoare de substanţe care ne desfigurează copii (boli ale tiroidei, pubertate precoce, obezitate, cancer, etc etc) domnul Profesor mi-a spus:

“Vezi că la Timişoara e o doctoriţă care a susţinut cu mine o teză de doctorat despre disruptorii ăştia nenorociţi şi o să-ţi spună o mulţime de informaţii”.

Îmi susţine îngrijorarea legată de faptul că “severinenii” ajunşi la uşa lui, încă îşi fac ciorba, cafeaua sau ceaiul copiilor cu apă din Dunăre confirmându-mi aceeaşi îngrijorare pe care o manifesta cu ani în urmă un alt Academician – trecut între timp la cele veşnice – marele urolog român Eugen Proca.

I-am spus în gând desigur,că-l iubesc atunci când, la fel ca mulţi alţi academicieni şi specialişti ai bolilor digestive, neurologice, cardio-vasculare, etc. etc mi-a spus că este adeptul apei “strecurate”, a apei purificate ca mijloc principal de prevenire şi păstrare a sănătăţii.

Din cabinetul doctorului Bistriceanu cu pereţii acoperiţi de Diplome, Craiova se vede cu totul altfel. Printre stropii limpezi de ploaie se străvede clar Excelenţa – una din virtuţile care-i face aşa de mândrii şi de trufaşi pe olteni…

Ştiinţa vindecării

Matricea vie from Anti Iluzii on Vimeo.

Cu barca pe Dunăre la Cazane


Sâmbătă după ce am “croşetat” anumite reţete din cartea dedicată artei culinare specifice Dunării, am decis împreună cu fetele să facem o plimbare pe luciul apei. Soare, voie bună, aer curat, re-creere… Imaginile descriu doar o parte din senzaţiile speciale pe cale le oferă Dunărea chiar în locul unde începe Istoria neamului românesc. Pe aici au trecul legiunile romane în drumul lor spre averile dacilor. De atunci lanţurile atârnate de romani au rămas prinse de mâinile şi picioarele românilor până azi. Poporul român este fostul popor dac rămas cu lanţurile invizibile ale Istoriei care începe chiar aici- la mâini, la picioare, la minte. Supravieţuirea noastră “istorică” probabil că se datorează şi acestor lanţuri nevăzute, nesimţite. Căci cine are şi ce cu nişte sclavi?…

De ce investesc severinenii şi românii în Apa de Rouă?

Am fost educaţi pentru muncă. Nimic rău în asta mai ales că Biserica ne spune că Lenea sau Trândăvia alături de Minciună şi Ignoranţă sunt păcate care trebuie evitate. Trăim însă în Era Consumului când banii câştigaţi greu în ziua de azi trebuie să-i cheltuim. Oamenii sunt invitaţi, rugaţi, agresaţi, manipulaţi abil să cumpere aproape orice – fie că e vorba de o marfă fie că vorbim de servicii. Ei sunt în cea mai mare proporţie consumatori iar cel mai puternic mijloc de producere a consumatorilor şi a mentalităţii consumatoriste este presa, în special televiziunea cu publicitatea ei. Există însă printre noi, oameni care GÂNDESC cu propriul lor cap şi care refuză să cumpere/cheltuie LA ÎNTÂMPLARE. Partenerii Dr Pro (circa 350 în Drobeta Turnu Severin) au investit banii inteligent – NU i-au cheltuit. Ei nu au gândit în termeni de „scump” sau „ieftin” ci au numărat/inventariat beneficiile aduse de Apa de Rouă.

De ce ar cumpăra un severinean  un echipament Dr Pro de purificare a apei?

Răspuns: pentru că este o persoană inteligentă. El a renunţat să mai bea apa din Dunăre contaminată şi poluată de zecile de deversări ştiute sau ignorate voit sau a renunţat să cheltuie bani zilnic sau săptămânal pe o apă incertă, nesigură (peste 80% din apele aşa-zis „minerale” din România sunt din surse publice, adică se îmbuteliază prin te miri ce cartiere mărginaşe). El nu mai vrea o apă pe care organismul lui să o filtreze de mineralele nefolositoare cheltuind calorii pe care să le fure tot de la celule şi care înseamnă tot bani dar şi boli.

Nu în ultimul rând, cetăţeanul inteligent nu mai vrea să piardă TIMP. Pentru severineanul care a cumpărat un echipament Dr Pro – TIMPUL a fost cel mai important factor decizional, cea mai importantă valoare care a contat. Acest mod de gândire este specific occidentalilor bogaţi dar şi responsabili care şi-au propus ca standard de viaţă Excelenţa. Dr Pro, dar nu numai  a adus acest tip de gândire şi încearcă să îl implementeze şi în România.

De ce avem cu toţii acasă aspirator sau maşină de spălat? Nu este mai ieftin să măturăm sau să spălăm rufele cu mâna? Răspuns: Oamenii care au cumpărat un aspirator au câştigat Timp şi la fel au gândit şi cei care au investit într-o maşină de spălat. Adio dureri de spate, adio mâini îngheţate, adio timp pierdut…

Aşadar când au investit banii în Dr Pro – cel mai performant echipament de purificat apa din România, severinenii inteligenţi s-au gândit mai întâi la  Timpul lor. Dacă Banii se mai pot recupera, Timpul NICIODATĂ – propoziţie valabilă şi pentru bogaţi şi pentru săraci.

Dar, ca să nu fim acuzaţi că facem marketing ieftin, să facem un calcul sumar. În medie un om cheltuie pe apa plasticată circa 100 de lei lunar. În 10 ani sunt 120 de milioane iar în 20 de ani 240 de milioane de lei. Este aproximativ plata studiilor copilului la facultate iar în România sufocată de tranziţii, reforme, crize şi alte justificări năstruşnice ale sărăciei, această sumă pentru severineanul nostru oricare ar fi el este chiar IMPORTANTĂ. Dacă însă severineanul nostru s-a săturat de apa iute de la robinet provenită din Dunăre, hipersecurizată cu clor, nu mai vrea să cumpăre din market apa stătută carbosifonoasă plasticată (apropo’ acum ştim că laptele e mai ieftin decât ambalajul, în cazul soluţiei apoase ce e mai scump plasticul reciclabil sau apa din el?!?!) ci merge la Herculane (aţi văzut ce coadă e la acel isvor?) de două ori pe săptămână (aşa cum făceam eu la recomandarea unui celebru profesor universitar având  în familie bolnavi de rinichi) asta înseamnă 8 (opt) zile pe lună adică aproape 2000 (două mii) de zile în 20 de ani. Adică aproape 5(cinci) ani şi jumătate!… La acestea adaug cheltuielile cu benzina şi cu pizza pe care o mâncam rituos (viaţa e frumoasă când savurezi o pizza la Herculane!) la „italianul din coastă” adică circa 100 de lei/săptămână  şi obţinem  4 milioane pe lună adică 48 (patruzecişiopt) de milioane pe an, adică 960 de milioane în 20 de ani!. Asta DA sumă!!!.

Am lucrat în Reanimare şi am auzit de zeci de ori cuvintele spuse de bolnavii aflaţi în stadiul terminal: „Doamne mai dă-mi măcar o zi de trăit!”…

Ei bine, Dr Pro şi-a propus să vă ofere în următorii douăzeci de ani o apă corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, o apă cinstită cu sănătatea, cu buzunarele voastre – o apă cinstită mai ales cu Timpul vostru -şi aşa puţin. Dr Pro vă oferă, în plus faţă de ce vă dă Cel de Sus, 5 (cinci) ani de viaţă celor care mergeţi la Herculane şi o economie de aproape un miliard în următorii 20 de ani. E mult? E puţin? Poate pentru unii NU, însă pentru persoanele inteligente a fost suficient cât să decidă imedit că investiţia într-un echipament Dr Pro merită cu adevărat TOŢI BANII.  La aceştia adăugaţi suferinţă mai puţină de la bolile aduse de apa „mincinoasă” poluată şi contaminată cu sute de substanţe chimice (ascunse cu grijă de ochii publicului) cum ar fi Cancerul, sau „pietrele”, sau bolile degenerative produse de o apă dură care deshidratează cronic în loc să hidrateze. Să scădem mai puţine lacrimi scurse din ochii copiilor noştrii, mai puţini bani daţi la farmacii, la doctori, la laboratoare sau la te miri ce aparate sofisticate pe unde te trimit harnicii şi destoinicii Doctori -adică mai puţini bani cheltuiţi în cel mai corupt şi ineficient sistem medical din UE, mai puţini bani pentru operaţii nesigure, mai puţini bani pe transportul la clinici universitare pentru că pietrele din fiere sau rinichi trebuie arătate şi unui Profesor măcar şi veţi avea sume pe care nici cu gândul nu le gândeaţi mai devreme posibile. Şi TOATE economiile acestea obţinute cu ajutorul Apei de Rouă Dr Pro adică doar cu ajutorul unui micuţ şi discret sistem de purificare a apei prin osmoză inversă – ultima şi cea mai performantă tehnologie de purificat apa din lume.

Când v-aţi căsătorit speraţi că veţi avea o viaţă fericită şi îmbelşugată. Nu ştiaţi atunci (afirmă Organizaţia Mondială aSănătăţii) că 80% din suferinţele viitoare dar şi din pagubele financiare or să vină odată cu paharul de apă pe care o veţi bea.

Dr Pro vă oferă o apă Preventivă Premium care înseamnă peste 330 de beneficii concrete aducătoare de bucurie REALĂ Familiei şi Bugetului vostru. Trebuie doar să învăţaţi chiar de azi să gândiţi cu capul vostru şi nu cu al altora. A fi Dr Pro înseamnă a gândi pe termen lung, înseamnă a acorda IMPORTANŢĂ mai mare casei în care locuiţi adică trupului vostru pe care l-aţi primit împrumut şi apoi celeilate case sau automobilului.

Ca să fiţi mai sănătoşi în primul rând nu ar trebui să uitaţi că nu aţi primit piese de schimb la naştere. Ca să câştigaţi mai mulţi bani sau mai multă sănătate NU trebuie doar să muncţi mai mult. Trebuie doar să fiţi inteligenţi şi eficienţi. Venitul vostru şi sănătatea pe care încă o aveţi va creşte NU atunci când veţi munci mai mult sau veţi înghiţi mai multe doctorii sau veţi face mai multe analize pe care veţi cheltui mai mult, ci atunci când vă veţi schimba modul de gândire.

Apă de Rouă – acum accesibilă oricărui buzunar

Apa de Rouă este apă purificată osmotic (osmoză inversă) şi la fel ca dinamita inventată de Alfred Nobel spulberă o mulţime din problemele care ar putea atenta la sănătatea noastră: stresul chimic sau deshidratarea cronică atât de puţin discutate de literatura de specialitate dar care şubrezesc milioane de oameni şi care produc pagube de miliarde de euro anual, ca să pomenim doar două dintre aceste necazuri. Până de curând, firma Nobel era cea mai puternică de pe piaţa din România şi din acest motiv şi din multe altele, cartea „Apa de Rouă” o aminteşte admirativ. Însă, din fericire, aşa cum anticipam deja în paginile primului volum al lucrării noastre („Apa de Rouă” sau cum să-ţi re-creezi viaţa Simplu Responsabil Inteligent cu ajutorul Apei Purificate osmotic – epuizată momentan dar în curs de reeditare) lumea nu stă pe loc, uneltele şi tehnologia evoluează, oamenii se schimbă (în bine, desigur!) se instruiesc, se adaptează cerinţelor şi azi asistăm la jucători noi, dinamici şi extrem de bine orientaţi pe piaţa purificatoarelor din România. O schimbare în bine mai ales pentru românul strivit de nevoi şi de crizele interminabile, care are la dispoziţie IATĂ!, echipamente de purificat apa cea de toate zilele cu mult mai ieftine dar la fel de performante ca şi cele aduse – până nu de mult, de Nobel Corporation.

Aşa că Apa “Nobel” – Apa purificată osmotic – atât de râvnită de atâţia oameni din Severin dar nu numai, a devenit ACUM accesibilă aproape oricui îşi doreşte o apă corectă celular şi metabolic.

În curând cei interesaţi vor afla, aşa cum v-am obişnuit, informaţii oneste/pertinente cu numele, prenumele şi renumele acestor firme mult mai ieftine decât cele promovoate de Nobel, dar la fel de sigure calitativ. Documentele pe care le vom publica, pro sau contra, aşa cum am făcut-o de fiecare dată – pentru corecta/completa informare a cititorilor noştri, o vor confirma.

În paginile acestui site veţi afla toate detaliile necesare despre aceste firme şi despre  echipamentele importate/promovate.

Apa purificată osmotic  este, şi va rămâne multă vreme, cel mai puternic mijloc de prevenire şi de păstrare a sănătăţii. Dintre cele trei elemente care ne ţin organismul viu – aerul, apa şi mâncarea, apa purificată osmotic – identică cu apa celulară strecurată de aquaporine, pentru care s-a primit premiul Nobel-, de departe, este cel mai inteligent şi mai eficient.

De ce? Răspunsul în articolele următoare dat şi în mult aşteptatele volume 2 şi 3 ale lucrării „Apa de Rouă”.

danny water

Paradoxuri româneşti…

Afacerile bune se bazează pe relaţii de încredere confirmate şi consolidate în timp, pe loialitate şi profesionalism.

Întrebare:

Ce anume poate determina o firmă serioasă care a demonstrat că poate fi “premium” şi că poate să aibă uşor succes pe o piaţă atipică aşa cum este cea din România – să se auto-saboteze şi să-şi distrugă repejor şi cu sârg credibilitatea?

danny

 

Povestea unei femei fricoase

Vineri am fost la o Bancă din Severin să îmi achit rata. După ce am stat ceva timp –nu mult, să-mi vină rândul am constatat că doamna care îmi primeşte lună de lună banii şi care mă ajută cu ordinele de plată, este tăcută, încruntată, supărată. Obişnuit fiind cu zâmbetul ei sincer şi spontan pe care mi-l oferea de fiecare dată, am întrebat-o ce i s-a întâmplat de e tristă. Mi-a răspuns că „nimic, doar că are ceva probleme cu fierea şi că îi este îngrozitor de rău”. Am întrebat-o dacă „i-a mai fost rău şi altă dată şi dacă a mâncat ceva mai greu – şorici, caltaboş sau jumări”.
„Nu am exagerar cu „porcăriile” dar m-am speriat că mi-a spus doctoriţa că am „fierea leneşă”.
„Păi şi nu a-ţi întrebat-o de ce este „leneşă” sau măcar dacă e grav?”
„Nu mi-a spus, mi-a dat doar o reţetă, da n-am avut timp s-o iau!”
„Da cum de a-ţi putut să înduraţi să vă facă fierea „leneşă” şi să nu vă spună şi de ce este leneşă?”
„Păi de ce este leneşă?”
„D-voastră duceţi gunoul acasă – sau soţul?”
„Soţul este sarcina lui şi îl duce zilnic!”
„Păi beşica cu fiere este tocmai „coşul de gunoi” iar responsabila cu „dusul gunoiului” este Apa. Când ea nu este prezentă „ la datorie”, gunoiul se adună, se îngroaşă şi nu mai poate fi evacuat. Nu v-a spus doctoriţa că aveţi şi „mâl” sau nisip la fiere?”
„Ba da, ba da!”
„Păi d-voastră nu prea vă place să beţi apă nu-i aşa?”
„DA, să ştiţi că eu beau apă foarte puţină, nu mi-a plăcut NICIODATĂ!”.
„Păi acum este tocmai o ocazie bună de a vă apuca să beţi apă ca să diluaţi „gunoiul” care altfel o să se transforme în „pietre” şi abia atunci o să vedeţi ce înseamnă durere adevărată!”.
„Ştiu că d-voastră sunteţi adeptul apei, v-am văzut şi la televizor, da nu pot, nu-mi place apa!. Când eram mică am alunecat şi am căzut într-o groapă de era să mă înnec. De-atunci mi-e frică să înnot când mergem la mare, mi-e greu şi să îmi fac duş şi mi-e silă când o beau”.
„Aveţi copii doamnă?”
„Da!”
„Să vă trăiască!. Când aţi născut ce s-a întâmplat mai întâi?”
„Ha, ha, ştiu, s-a rupt apa!”
„Păi noi ne-am născut în şi din apă, cum să fiţi aşa de supărată pe această minunată, miraculoasă apă care ne ajută să fim vii şi să stăm acu de vorbă?”
„Ştiu, ştiu da nu pot s-o beau decât foarte foarte greu când nu am altceva, suc sau ceai sau o cafea. Beau foarte rar apă minerală când n-am încotro şi foarte puţină”.
„Doamnă d-voastră spălaţi rufe?”
„Nu, că am maşină de spălat!”
„Şi asta nu este conectată la o conductă de apă?”
„Ba da, ce întrebare e asta?”
„Păi de ce nu încercaţi să o lăsaţi să spele fără apă?”
„Păi nu se poate, se strică şi nici rufele nu o să fie curate, da de ce mă-ntrebaţi asta?”
„Pentru că şi ficatul d-voastră ca să scoată toate deşeurile, gunoaiele, toxinele , reziduurile metabolice are nevoie în primul şi în primul rând de apă. Nu poţi să speli o murdărie de pe cămaşă dacă nu o înmoi în apă, nu? Este cel mai simplu şi inteligent instrument care ne ajută să fim curaţi în interior. Aţi terminat curăţenia de Crăciun acasă?”
„Da, la mine acasă e tot timpul curat!”
„Păi ar fi cazul să faceţi curat şi în interior, nu credeţi?”
„Da, ştiu ce spuneţi da nu pot acum să beau apă, dar promit că o să încerc!…”
„Mulţumesc pentru că sunteţi aşa amabilă şi că mă ajutaţi de fiecare dată să fiu mai puţin îndatorat şi vă urez sărbători liniştite şi cu sănătate!”
„Vă mulţumesc şi eu pentru bileţelele cu vorbe bune pe care mi le-aţi dat, le păstrez pentru că îmi fac bine când sunt supărată, i le-am arătat şi soţului şi vă doresc şi d-voastră la fel!”
„La revedere!”
O ultimă observaţie: nici unul din cei şapte oameni care aşteptau după mine la rând nu s-a supărat că le „fur” din timpul lor. Ne-am salutat, ne-am urat „la mulţi ani!” şi am ieşit în aerul severinesc rece şi alb de-afară…

Întâlnire cu un fost … partener

Cu câteva luni în urmă scriam în presa locală severineană despre un ţopârlan şarlatan care a lucrat pentru firma X şi a fost dat afară pentru că ridicase escrocheria la rang de regulă profitând de încrederea pe care şi-o câştigase în timp în faţa şefilor din firmă. Iată ce scriam atunci:
“Ţopârlanul, mitocanul nostru după ce a fost exclus dintr-o firmă renumită, unde calitatea nu este un lux ci doar un sinonim al bunului simţ, unde avea maşina firmei – maşină străină nouă la dispoziţie 24/24, telefon cu minute la discreţie, hoteluri, restaurante gratis (decontate de firmă) dar şi o leafă cu vreo opt zerouri în coadă, (în România anului 2010!), confundă într-un anume moment al carierei lui “buna credinţă” a patronului cu naivitatea, dă “ţeapă după ţeapă” (cultivând o ciubucăreală antiprofesionistă, opusă regulilor firmei), îşi ia amantă (ah, infidelitatea!) şi un ceas scump (chiar dacă citea ora de pe telefonul celular) şi, după ce este dat afară (“vărsat”) purcede cu râvnă neostoită la denigrarea foştilor protectori”.
Diferenţa între a fi „bun” şi „expert” sau „excelent” le mai spuneam tot atunci severinenilor este diferenţa între „apa călduţă” şi abur (pentru a fi înţeles mai bine, deşi e vorba de câteva grade, DOAR aburul poate împinge înainte locomotiva!).
În prezent personajul nostru lucrează/moneşte filtre pentru altă firmă unde miserupismul, nepăsarea, tupeul este codul de conduită iar faptul că robinetul cu mulţi bani „nu mai curge cum curgea” îi stimulează doar „producţia” de ocări. Nu regrete, nu remuşcări, nu corecţia firii lui păcătoase!. (…) Ce e de admirat la firma cu pricina este site-ul lor de pe net foarte bine “aranjat” de experţii în promovare “internautică”
Azi m-am întâlnit cu el şi întrucât tocmai s-a operat a doua oară pe cord deschis, l-am întrebat dacă îi merg afacerile şi după răspunsul lui foarte convingător că “da, meeeergee!”, l-am întrebat dacă între un stend ieftin şi incert (aşa cum este filtrul pe care el îl promovează el în prezent severinenilor) şi un stend scump, de firmă renumită – ce ar alege pentru inimioara lui.
Mi-a răspuns că “întrucât e vorba de inima lui îl va alege pe cel scump”!.
“Pă şi atunci de ce înjuri firma X unde mata ai mâncat o pâine foarte albă?”
“Păi, domn Dan, îmi spune, aici echipamentul e la juma de preţ”
“Şi cât e comisionu lu mata, cât câştigi dacă e aşa ieftin, îţi convine să alergi?”
“Comisionu e cât vreau eu domne Dan!” – îmi spune sincer omuleţul meu. “Bine”, asta-i politica voastră de vânzări, da de ce spui mata severinenilor şi celor de prin Craiova, Timişoara, Slatina şi pe unde mai bântui după fraieri că membranele lu mata sunt mai ieftine şi tot aşa de bune ca cele de la “X” ? Ştii că ceeace vinzi mata e de “tip X”, adică sunt imitaţii fără vreo legătură cu cele autentice? “
“Ştiu domne Dan da tre’ să mănânce şi gura mea ceva!”
“Lasă asta ce dimensiuni au membranele mata osmotice?”
“0,01 microni”
“Şi X cât are? Mai ţii minte de când lucrai la X?”
“Da domn Dan 0,0001 microni!”
“Păi şi e tot la fel? De ce spui oamenilor că “cei de la X sunt nişte escroci?”
“Domne Dan ce să fac, tre să mănânce şi familia mea o pâine!”
“Eu te iert Maistore da uite-te puţin în sus şi spune-mi rogu-te ce vezi?”
Îşi ridică ochii spre cer şi îmi spune că “nimic!”.
“Ar trebui să te gândeşti că Boierului nu-i place să minţi oamenii care îşi caută sănătatea la fel ca şi mata alaltăieri. Dacă acu ai inima bună şi bate, e şi pentru că El nu a vrut să pleci aşa de repede de-aici dar nici nu te-a lăsat în viaţă ca să denigrezi Nobelul. Sau nu-i aşa?”
Mi-a strâns mâna ezitant şi ruşinat şi cu ochii în pământ a intrat în marketul de pe strada Crişan…
Tot în ziarul severinean mai sus pomenit mai scriam făcând referire la acest biet pălmaş, care acuză pe alţii de escrocherie, că un epigramist celebru, Gheorghe Zarafu a scris:
„Premiul NOBEL, eu aş da, celui care-n farmacie, ar descoperi ceva, să ne scape de Prostie!”…

PS – Pentru ca dezamăgirea mea să fie şi mai mare, firma pe care eu o lăudam a coborât între timp standardele “premium” sub cotele admise de Danny Water. Sfântul Profit, mare şi imediat a desfiinţat ideea de “PREMIUM” cea mult clamată. Asta nu înseamnă că fostul are dreptate. Nicidecum.  Asta înseamnă că cineva trebuie să păstreze ideea “PREMIUM” sau “EXCELENŢĂ”.

Chiar dacă se tot afirmă că “trăim în România”, când e vorba de sănătate, compromisul nu are ce căuta! Aşa s-a născut DrPro.

Toate-s vechi…

Aflat la Predeal de Revelion, Preşedintele României Traian Băsescu a făcut mai multe declaraţii. Am reţinut pentru cititorii noştrii fideli doar următoarele afirmaţii:

Trebuie să înţelegem că un stat modern se bazează pe fiecare cetăţean şi nu este un stat în care toţi cetăţenii se bazează pe stat. S-a destrămat paradigma statului asistenţial. A statului care are grijă de fiecare cetăţean. Statul asistenţial nu mai poate exista”, a avertizat Traian Basescu, explicând că “guvernele creează condiţii, dar fiecare român este responsabil de viaţa lui de zi cu zi”…

Păi asta spunem şi noi aici de vreo 5 ani:

A aştepta ca statul sau autorităţile publice să ne dea nouă şi copiilor noştrii o apă sănătoasă – alta decât cea provenită din Dunăre sau WC-ul Europei, este o iluzie deşartă.

A crede că statul este îngrijorat că numărul de cazuri de cancer s-a dublat în ultimii 10 ani în Mehedinţi este doar o naivitate, desigur.

Dacă noi nu facem ceva pentru Siguranţa şi Sănătatea Familiilor noastre, Statul “modern” sau sistemul medical din România contemporană – nici atât. A fi informat cu privire la riscurile care ţi-ar putea afecta sănătatea şi a nu mai crede orbeşte în “statul salvator” iată dovezi minime de Responsabilitate în aceste vremuri tulburi…

Creier ego-ist

Un prieten, de departe, care urmăreşte cu atenţie acest site încă de la început mă acuza prieteneşte deunăzi, că am adoptat un ton extrem de dur în unele articole. „Păi tu nu vrei să vinzi filtre, dimpotrivă, tu sperii oamenii că nu mai cumpără nimeni de la tine!”.

Asta a înţeles el. Este adevărat, promovez aici aceste echipamente de purificat apa tot la fel cum alţi confraţi promovează un medicament sau altul în emisiunile tv – fie că vorbim de chestii care curăţă colonul, fie suplimente cu nu ştiu ce, fie alte năstruşnicii comerciale. Nu mi-am propus să vând prin acest site, mi-am propus să informez şi să pregătesc oameni care să vândă, să aducă în cât mai multe case de români Apa de Rouă. Apa Pură Dr Pro pe care eu o promovez aici „agresiv” este însă doar…apă!.

O apă corectă celular şi metabolic – aducătoare de sute de beneficii tuturor celulelor noastre însetate după ea.

L-am întrebat pe prietenul meu „care este deosebirea între sitlul meu agresiv şi cel adoptat de televiziuni de exemplu atunci când eram speriaţi şi îndemnaţi să ne vaccinăm contra gripei porcine?” „Mare!!!”, mi-a spus el. „Tu eşti mic copil în arta manipulării!”…

„Uite îi zic, pe un post central au fost invitaţi doi renumiţi neurochirurgi străini care aduseseră în România nişte aparate de diagnosticat cancerul la creier, pentru că în România sunt, se pare, şi cele mai multe cazuri de acest fel”. „Aşa şi?”

„Moderatorul ingenuu i-a întrebat mai pe la sfârşit, cât costă aceasta analiză şi ei au răspuns: „În jur de 2500 euro!”. Apoi moderatorul, le-a spus că românii sunt săraci, nu vor avea atâţoa bani… iar ei au răspuns zâmbind: „Da, dar e mai puţin decât preţul unui autoturism!”

Moderatorul atunci s-a înfuriat şi i-a întrebat pe doctorii străini cu morgă academică „Da de ce nu ne spuneţi mai bine cum să facem să nu mai avem cancer la cap?”

Răspunsul lor a fost unul aiuritor, şocant şi care m-a revoltat profund:

„Să ştiţi că şi noi îi întrebăm pe pacienţi ce au făcut de au aceste tumori şi nu am aflat până acum un răspuns!”.

„PROFITUL este mai important decât Vindecarea – ce Dumnezeu Danny, o ştie oricine!, mi-a spus prietenul plecat prin ţări străine, iar tu eşti mic copil faţă de agresivitatea ăstora!”.

„Ştiu i-am spus dar „agresivitatea mea mai are un scop. Acela de a selecta pe cei care merită cu adevărat o apă corectă de cei ego-işti”. „Cum aşa?”

Şi atunci i-am povestit un documentar pe care îl văzusem pe Discovery sau Science, nu mai ţin minte bine…

Cu luni în urmă,  într-unul din aceste filme era prezentat cazul unui nebun care nu a mai supravieţuit condiţiilor extreme în care s-a rătăcit. Îşi propusese să traverseze dus-întors un deşert din SUA,  cu temperaturi extreme, dotat  cu o cameră video, o plasă cu merinde şi cu doar câţiva litrii de apă!.

A murit epuizat după un număr de zile iar camera video conştiincioasă a păstrat toate momentele de la coborârea din autoturismul personal, lăsat la marginea deşertului, până la ultima suflare pe care şi-a dat-o sub soarele ucigător.

Ceeace m-a frapat a fost faptul că la autopsie s-a constatat că TOATE organele inclusiv inima suferiseră un proces de atrofie/ deshidratatre/ autodigestie cu excepţia creierului.

Ştim cu toţii că atunci când nu mai are mâncare, când sunt epuizate rezervele de glucoză, organismul arde lipidele şi ulterior începe autodigestia proteinelor până când fiinţa va muri realmente de foame. Concluzia?

„Regele” organelor – creierul este de departe cel mai Ego-ist organ.

Am avut şi am şi eu ocazia, îi mai spuneam prietenului meu să constat ego-ismul acestuia atunci când aud expresii de tipul: „O să îmi iau şi eu echipamentul DrPro dar după ce termin de zugrăvit…, după ce îmi achit ratele la maşină…, după ce iau calculator copilului…”

„Păi şi până atunci vă hidrataţi tot cu…?”

„Păi, dacă n-am murit până acu!… mai poate să aştepte”.

Onest ar fi ca şi rinichii care fac eforturi colosale să filtreze apa dură care place aşa de mult Limbii – sursa TUTUROR relelor după Cartea Sfântă, să ia o pauză de câteva luni până sunt achitate ratele.

Onest ar fi ca şi inima să ia o pauză de vreo săptămână măcar. Această inimă miraculoasă care împinge mii de litrii dintr-un lichid gros/vâscos numit „sânge” prin vreo sutădouăzeci de mii de kilometrii de conducte (de douăori şi jumătate circumferinţa Pământului!).

În 70 de ani de viaţă ignorantă/ EGO-istă sunt „împinse” peste 300 de kilograme de rocă dizolvată în apa „minerală” TOT prin aceste „conducte” numite artere, capilare, vene iar acestea nu au DEFEL alte priorităţi aşa cum are Regele Creier – rate, maşină, plasmă, vacanţe exotice noi, etc.

„Aha, acu înţeleg „agresivitatea” ta. De fapt este un fel de selecţie a clienţilor!”.

„Da, îi spun confirmându-i concluzia, AM DREPTUL SĂ FIU SELECTIV LA FEL CA EI pentru că DrPro are nevoie în portofoliul ei DOAR de clienţi/parteneri/ oameni Conştienţi, Inteligenţi, Responsabili – Premium la fel ca Apa de Rouă DrPro!”…

 

Dr Pro – două vorbe despre clor

Clorul este o substanţă de culoare galben-verzuie care se dizolvă extrem de uşor în apă. Are miros iute, înţepător, toxic iar nasul omului îl simte de la concentraţii începând cu 0,3 ppm (părţi per milion!). Se adaugă la apa de reţea întrucât distruge foarte eficient microorganismele. În acele zone din lume unde nu se adaugă clor în apă sau nu se securizează apa destinată consumului populaţiei, boli precum holera sau febra tifoidă încă fac ravagii. De aceea este folosit intens –în Drobeta Turnu Severin de exemplu – localitate care foloseşte pentru consum APĂ DIN DUNĂRE în staţiile de tratare sau epurare. Să nu uităm că bazinul hidrografic al Dunării este alcătuit din apa colectată din 19 (nouăsprezece) – !!!! ţări. Mai este folosit în fabricile de textile ca agent de înnălbire sau în fabricile de hârtie – pentru albirea hârtiei. Gospodinele îl folosesc de fiecare dată pentru “albirea” hainelor. Dacă schimbăm apa din acvariul cu peşti cu apă de la robinetul nostru (clorinată) aceştia vor muri în scurt timp. Organismul nostru însă moare treptat nu direct din cauza clorului ca în cazul peştilor ci din cauza unor afecţiuni secundare induse de clorul din apă – ex. hipercolesterolemia şi bolile asociate (HTA, Accidentele vasculare cerebrale, Infarctele de miocard sau cerebrale, etc), cancer de stomac, cancer de pancreas, cancer renal, cancer de vezică urinară, cancer de colon şi cancer de sân (femeile cu cancer de sân au în sânge o concentraţie crescută de Trihalometani – derivaţi organici ai clorului).

Trihalometanii cancerigeni rezultă din combinarea clorului adăugat în staţiile de tratare ca agent de securizare cu resturile organice din apă provenite din descompunerea frunzelor, a peştilor morţi, hoituri de animale etc. Spre deosebire de clor care după un timp se evaporă din apă, trihalometanii sau THMs PERSISTĂ în apa de reţea sau în organismul nostru şi prin bioacumulare induc Cancerele mai sus pomenite. Este una din cauzele creşterii alarmante a cazurilor de cancer în lume dar şi a bolilor cardiovasculare.

Soluţia de eliminare a riscurilor generate de acest element cu care ne confruntăm în fiecare zi a vieţii noastre – noi şi copii sau părinţii noştrii este echipamentul DrPro care este configurat perfect pentru apa “dificilă” din România în general şi pentru apa din Dunăre pe care o beau severinenii în special. Este prevăzut, spre deosebire de alte echipamente ieftine cu cele mai performante membrane osmotice dar şi cele mai rezistente la clor (inamicul nr1 al membranelor osmotice). Apa de Rouă Dr Pro este asemeni unei rachete “nucleare” – spulberă o mulţime din problemele oamenilor dar este foarte păguboasă pentru industria care abia aşteaptă să ne “repare”.

 

Paradontopatia sau boala gingiilor

Este după răceală, cea mai des întâlnită afecţiune care afectează peste 75% din adulţi, fiind şi principala cauză a pierderii dinţilor.

„Paradontal” înseamnă „localizat în jurul unui dinte” iar boala se referă la orice boală a gingiei sau a structurilor care susţin dintele. Gingivita este determinată de depozitele de bacterii lipicioase, mucus şi resturi de mâncare care formează tartrul şi care inflamează şi infectează gingia.  Când se inflamează gingia, se formează pungi între aceasta şi dinte care colectează din ce în ce mai mult tartru. Respiraţia pe gură (rinitele cronice), lucrările dentare prost făcute, dieta care conţine prea multe alimente moi (nici dinţii, nici gingia nu mai fac „exerciţii”, nu mai sunt solicitaţi), alimentaţia deficitară, periajul incorect, consumul de zahăr, bolile cronice, bolile endocrine, fumatul excesiv, abuzul de medicamente, consumul de alcool,  sunt alţi factori care predispun la gingivită şi ulterior la pioree. Netratate, gingivitele se transformă în pioree sau parondontită. În acest stadiu, osul pe care se sprijină dintele începe să se erodeze, ca rezultat al infecţiei cronice. Pioreea duce la halitoză (miros rău al gurii), sângerare, abcese, durere. Gingiile sângerânde înseamnă cel mai adesea lipsă de vitamina C. Crăpăturile sau uscăciunea colţului gurii înseamnă deficienţă de vitamina B2 (riboflavină). Buzele uscate şi crăpate înseamnă reacţie alergică. Rănile de sub limbă înseamnă cancer al gurii.

Ce facem?

Gura uscată sau saliva insificientă (consecinţă a dezhidratării cronice) este una din cauzele cele mai importante ale carierii dinţilor şi bolilor gurii. Hidratarea cu apă corectă (apă purificată osmotic) în locul celei dure minerale sau „plate” poate preveni sau rezolva simplu problemele (apa dura minerală poate conţine metale grele – plumb, fluor, etc care se regăsesc în smalţ sau tartrul format afectând integritatea aparatului de masticaţie). Bem 8-10 pahare de apă purificată pe zi. Apoi, pentru a forţa glandele salivare să producă salivă, mestecăm morcovi sau ţelină crudă. Ceaiul de gălbenele sau muşeţel ajută la vindecarea rănilor gingivale. Uleiul de cuişoare calmează durerile de dinţi. Se fierb două linguri de salvie timp de douăzeci de minute în apă purificată osmotic, se strecoară şi se clăteşte gura de câteva ori pe zi. Cimbrul reduce numărul de bacterii din gură. Mâncăm multe legume şi fructe verzi ( cu conţinut mare de fibre)  ca să obligăm dinţii să „lucreze”. Evităm zahărul şi carbohidraţii rafinaţi care inhibă celulele albe (cele care combat, luptă cu infecţia). Schimbăm pasta de dinţi în fiecare lună şi periuţa (bacteriile se adaptează iar periuţa se poate infesta după multe utilizări). Curăţăm zilnic limba cu ajutorul unei linguriţe pentru îndepărtarea bacteriilor şi a resurilor alimentare. Ne masăm zilnic gingiile cu vârful degetelor. Putem utiliza o capsulă de vitamina E sau A din care pe punem pe deget înainte de masaj. Evităm antibioticele pentru că efectul lor în gură este extrem de redus şi distrug flora intestinală. S-a concluzionat că persoanele care suferă de paradontopatie sunt predispuse la boli ale inimii, de plămâni, atac cerebral, ulcer, diabet sau naştere prematură. Să nu uităm că atunci când avem grijă de dinţi, avem grijă de fapt, de întregul corp.

Despre pietrele la fiere

Vezica biliară sau colecistul (gr. chole – bilă, kystis – vezică) este un sac în formă de pară, localizat în partea dreaptă a corpului „sub coastă” ce colectează bila sau fierea secretată de ficat. Mai este numită şi „coşul de gunoi al organismului” deoarece lichidul biliar conţine toate deşeurile otrăvitoare din sânge pe care le neutralizează ficatul (în afară de aceste otrăvuri, mai conţine colesterol, săruri biliare, lecitină, bilirubină, carbonaţi şi fosfaţi de calciu, fosfolipide, acizi biliari etc. ). În fiecare zi ficatul secretă aproximativ lumătate de litru de fiere ce este depozitată în colecist până când este amestecată cu alimentele pe care le înghiţim. Concentraţia mare de săruri minerale anorganice dizolvate în apa de la robinet, apa de izvor sau cea ambalată în plastic (fără miros, fără gust şi invizibile pentru ochiul uman) „ajută” la formarea de „pietre la vezică”, boală denumită de medici colelitiază sau litiază biliară.

Când se formează pietrele la fiere?

Aceste „pietre” încep să se formeze atunci când organismul, hidratat insuficient sau cu lichide greşit alese (sucurile, apa „minerală”, berea, alcoolul dezhidratează) cristalizează componentele mai sus amintite din lichidul biliar, calculii putând ajunge de la dimensiuni foarte mici la cele ale unei mingi de golf.  „Nămolul sau noroiul” pe care îl văd ecografiştii semnifică o bilă lipsită de apă, adică dezhidratare cronică.  Femeile fac mai des calculi (de 3 ori mai mult decât bărbaţii) din cauza hormonilor estrogeni feminini care cresc nivelul de colesterol eliminat prin colecist. Numărul persoanelor trecute de 50 de ani care au şanse de a face pietre creşte cu 2% pe an (sunt din ce în ce mai dezhidratate cronic). Persoanele obeze dar şi cele care au scăzut brusc în greutate, cele sedentare, cele care înghit excesiv medicamente (în special cele care scad colesterolul) sau femeile însărcinate au şanse mai mari de a dezvolta calculi biliari dar şi renali.

Cum se manifestă?

Pietrele formate în vezica biliară pot fi asimptomatice (80% din oamenii care au pietre nu au nici o durere) ani de zile. Prezenţa lor însă, poate duce fie la colecistită (inflamaţia, infecţia vezicii biliare), fie la cancer de colecist sau hepatic, fie la colica biliară (atunci când o piatră blochează canalul coledoc de eliminare a bilei). Persoana acuză dureri foarte mari în dreapta, sub ficat, de-a latul pieptului, are greaţă, vărsături, frisoane, febră. Durerile pot dura 30 de minute sau câteva ore. Urina are culoarea ceaiului sau cafelei iar ochii se pot colora în galben (icter). Durerea (crizele) apar de obicei seara sau noaptea şi este sporadică.

Ce facem?

Bem un pahar de suc de mere în care am pus o lingură de oţet de cidru de mere. Durerea va trece pentru câtva timp. Evităm alimentele solide, bem doar sucuri de pere, sfeclă sau mere timp de trei zile. Apoi radem o sfeclă roşie şi amestecăm cu două linguri de ulei de măsline şi suc de mere sau de lămâie (proaspăt). Seara înainte de culcare şi dimineaţa la sculare, luăm 3 linguri de ulei de măsline cu suc de lămâie. Evităm zahărul şi produsele care conţin zahăr, grăsimile animale, carnea (este permisă doar cea de peşte), prăjelile, condimentele, margarina, răcoritoarele, uleiurile rafinate din comerţ, ciocolata. Clismele cu cafea sunt deosebit de eficiente pentru detoxifierea ficatului (putem adăuga la lichidul cu care facem clismă usturoi).

Lucerna conţine minerale absorbabile în proporţie de 98% (mineralele din apă nu sunt absorbabile decât în proporţie de max 4-13% iar acestă cifră scade cu vârsta). Menta are capacitatea de a curăţa vezica biliară.  Cel mai mare aliat al nostru în lupta cu toxinele care se acumulează în ficat şi colecist este apa purificată osmotic. Ea este ingredientul care nu trebuie să lipsească de la prepararea mâncării, a ceaiurilor, a lichidelor pentru clisme sau spălături sau pentru hidratarea zilnică. Se spune că această apă face vizitele la doctor mai ieftine, iar medicamentele sau analizele au preţul mai mic (cheltuim mai puţin). Mişcarea (cea mai bună – mersul pe jos),  viaţa echilibrată lipsită de stres reduc riscul de a dezvolta pietre la fiere.

Apa Pură – nu a fost inventată de DrPro ci, de Mama Natură

Întâlnesc în peregrinările mele zilnice oameni şi oameni. Cel mai mult mă fascinează cei care au păreri/prejudecăţi false pe care şi le apără cu înverşunare mai ales când este vorba de un licenţiat în medicină. Trufia diplomei îl face inflexibil/ rigid, trufaş şi definitiv. Mircea Eliade spunea că doctorii sunt prin excelenţă oameni morţi spiritual pentru că şi-au asimilat erorile metodic şi definitiv. Am întâlnit încă un astfel de specimen care nu poate accepta ideea că apa pură este o  componentă absolut nornală şi necesară a fiziologiei noastre interioare, a metabolismului nostru. Dar până să îi reamintesc de cursurile de biochimie să spunem pentru cei care ne citesc şi care nu au chef de disertaţii savante de biochimie, că peştii – fiinţe care înnoată în… apă, la fel ca toate vieţuitoarele beau şi ei …apă. Ce fel de apă? Apă filtrată sau „apă pură” ca să îi fac supărare şi mai mare confratelui discipol a lui Hipocraticus.

Cum filtrează peştii apa?

Instalaţia de “desalinizare” se află la nivelul branhiilor. Celule specializate preiau sărurile inutile şi periculoase şi împreună cu un muscus foarte  concentrat le elimină în exterior. Doar apa trece cu uşurinţă prin membranele branhiilor însă nici o altă substanţă minerală NU (tot la fel ca prin membranele osmotice DrPro).
Furtunarii (puffinus) – păsări asemănătoare pescăruşilor trăiesc departe de ţărm, venind pe uscat o dată pe an. Acestea nu sunt singurele păsări care nu consumă apă dulce. Alte păsări, deşi trăiesc pe uscat nu consumă niciodată apă dulce (Phalacrocorax, Uria, Larus). În grădinile zoologice îngrijitorii şi oamenii de ştiinţă nu puteau înţelege de ce struţii, acvilele, colibri sau alte păsări putea trăi în captivitate, iar albatroşii NU. Nu de dorul mării mureau ei- aşa cum s-a crezut mult timp ci al apei sărate, ei putând fi crescuţi doar după ce se adăugau săruri minerale în apă. Păsările acestea dar şi alte reptile (crocodilul) au glande care desalinizează/filtrează osmotic apa, iar aceste glande nu sunt rinichii, ci glandele salifere din vârful nasului. Concentraţia în săruri minerale în picătura care atârnă de ciocul pescăruşului (nu are guturai aşa cum se credea!) este cu mult mai mare decât în apa mării. Spre deosebire de păsări, la broaştele ţestoase, şerpi, şopârle, canalul excretor al glandei salifere se deschide în unghiul intern al ochiului. După ce se hrănesc, crocodilii “plâng”, dar nu după victimă –cum iarăşi s-a spus în lipsa altor explicaţii normale, ci pentru a elimina excesul de săruri minerale ingerate odată cu corpul prăzii.
Peştii de apă dulce procedează invers; sângele lor conţine o cantitate de săruri care  creează o diferenţă de presiune osmotică de aprox 10 atmosfere, astfel că peştii practic “sug” apa din mediul extern. Mucusul care ne împiedică să îi ţinem în mână atunci când se zbat în cârligul undiţei le protejează în primul rând apa din interiorul corpului şi apoi îi ajută şi să „alunece” mai uşor prin apă. La fel procedează rechinii sau vulpea de mare sau broasca mâncătoare de crabi (ureea acumulată creează diferenţa mare de presiune osmotică).

Cum putem bea apă pură şi din …aer?

Se ştie că dacii erau mari iubitori ai apei din …cer – apă de ploaie sau zăpadă – pură desigur mult diferită de apa isvoarelor sau a fântânilor.
Pe ţărmul sudic al Crimeei nu există râuri sau lacuri, iar pârâiaşele existente seacă la începutul verii. Depozitarea apei în Crimeea începe toamna cu apa de ploaie adunată în bazine uriaşe subterane. S-a mai construit în anii comunismului un tunel prin munte prin care se aduce apă. Însă vechii locuitori obţineau o apă foarte pură din aer. Marea era alături şi chiar dacă aerul era uscat, el tot aducea vapori de apă din mare (apă evaporată=apă pură). În Feodosia – Crimeea a fost descoperită locuinţa unui principe care construise o piramidă de piatră prevăzută cu numeroase canale în care se forma rouă, care apoi era drenată prin jgheaburi într-un bazin subteran.
Chiar şi în deşerturile cele mai aride, tot se formează noaptea sub pietre, stropi de rouă pe care le sorb animalele din deşert. Şobolanul marsupial care trăieşte în deşert adună seminţe uscate în nişte pungi din obraji pe care le transportă în vizuină. Cavitatea bucală a acestui marsupial este acoperită cu blană pentru ca saliva să nu intre în contact cu seminţele. Dacă solul conţine o cantitate cât de mică de apă, seminţele perfect uscate o absorb (presiunea osmotică din aceste seminţe este de 500 de atmosfere!). Iar după ce seminţele sunt suficient de ude, sunt consumate ulterior de şobolan. Agama – şopârla care trăieşte în deşert, bea apă cu ajutorul ţepilor. Roua (ţepii sunt reci şi condensează vaporii de apă pură) sau apa dintr-o băltoacă (porii din ţepi sunt situaţi astfel încât apa să  circule doar spre cap în nişte perniţe mici unde se acumulează şi de unde agama stoarce câte o picătură când deschide gura) sunt sursele de unde se „adapă” inteligenta creatură.

Colegul doctor care cu prea mare uşurinţă acuză apa pură DrPro că vezi Doamne …”ar umfla celulele!” ar mai trebui să ştie că există “fabrici” de apă în corpul animalelor şi chiar în corpul …lui. Din arderea glucidelor se obţine apă …pură, din arderea lipidelor se obţine apă …pură, dar probabil că la aceste lecţii dumnealui a cam chiulit! Regretabil domn’doctore!

Eu beau Apă Pură de cinci ani şi nu mi s-au mai umflat celulele! Şi părinţii mei la fel şi copilul meu la fel şi încă alţi mulţi prieteni cărora le car zilnic apă de la filtrul meu cu damigeana.
Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii, etc)
Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă o “fabrică” de apă. În celulele noastre hidrocarbonaţii sunt “arşi” rezultând CO2 + H2O + energie.
Din arderea a 1gr Glucoză, rezultă 0,56 ml apă, iar din arderea a 1 gr de lipide rezultă 1,04 ml (cam o jumătate de litru de apă pură în 24 de ore).
Pentru a “strecura” un pahar de „apă” minerală –o sintagmă lingvistică incorectă (corect ar trebui spus soluţie apoasă minerală) folosită mult prea abuziv, organismul  nostru consumă 46 kcal – aprox 5 gr lipide sau 12 gr proteine (dintr-un gram de glucide rezultă 4 kcal, 1 gr de lipide – 9 kcal, 1 gr de proteine 4 kcal).
Alte animale care nu beau apă – dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare care se grănesc cu seminţe şi care îşi asigură apa pură exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor.
La dypus şi popândău, grăsimea se depune în coadă fiind apoi arsă pentru obţinerea apei pure. Şopârlele gigantice – Varan depozitază grăsimea tot în coadă şi la fel procedează oile Kurduk (au de o parte şi de alta a cozii două proeminenţe).
Cămila poate stoca 120 kg de grăsime iar oile Kurduk 11 kg. Cămila poate trăi fără să bea apă 45 de zile ea hidratându-se cu apă pură obţinută din arderea grăsimilor din cocoaşă. Embrionii de pui care ulterior eclozează se hidratează cu lipidele conţinute de ouălele păsării mamă! Şi exemplele din natură pot continua la nesfârşit!

Încet încet lumea medicală va fi obligată să accepte normalitatea dar mai ales UTILITATEA acestei Ape Pure aşa cum este Apa de Rouă DrPro şi să înceapă să recomande pacienţilor dar mai ales oamenilor sănătoşi renunţarea la soluţia apoasă  mincinoasă minerală sau plată şi să înceapă să ofere trupului apa pură atât de râvnită de celule.

Nu este nici o ruşine, chiar dacă ai făcut o facultate de medicină – să spui omului „să bea apă pură “ de rouă” DrPro obţinută osmotic – corectă metabolic şi celular” să îi spui de ce îi este bună şi cum îi poate păstra sau reda sănătatea.

Din păcate există destui confraţi medici care se întreabă tot aşa cum o făcea zâmbind un prieten chirurg în urmă cu vreo două săptămâni: „Păi şi eu ce mai tai?!”…

 

Tu ştii?

Tu ştii că Apa preventivă Dr Pro este cel mai simplu şi mai inteligent mod de a-ţi proteja sănătatea? Tu ştii că Amânarea, Neştiinţa, Nepăsarea sunt cei mai mari Hoţi de timp? Dacă vrei ca tu şi familia ta să nu mai fiţi în continuare filtre vii pentru apa poluată şi contaminată din Dunăre, sună la 0740 473 595 şi te vom ajuta să fii şi tu proprietarul celui mai performant echipament de purificare a apei din România.                              

Dr Pro: câte ceva despre “apa” pe care o bem

Am mai spus şi cu altă ocazie că în ultimii 40-50 de ani, omenirea prin intermediul industriei chimice a inventat aproape 200 000 de substanţe chimice noi şi continuă să inventeze şi să arunce în mediul înconjurător altele noi în fiecare minut. Suntem prinşi într-un uriaş insectar invizibil fiind cobaii acestei industrii a Profitului şi noi şi copii noştrii şi părinţii noştrii.
Pentru a studia interacţiunile dintre TOATE ACESTEA (presupunând că industria chimică nu ar mai produce nimic nou), ar fi necesare spun specialiştii, peste 250 de milioane de experimente şi teste diferite care ar dura peste 1000 (o mie de ani) cu costuri uriaşe imposibil de evaluat în bani!.
Iată o listă cu parametrii agenţilor chimici agreaţi de legile americane identificaţi în apa de la reţea. Dacă în apa din Statele Unite – unde legile sunt cu mult mai drastice şi vorbim de un stat care îşi respectă cât-de-cât cetăţenii (EPA a câştigat un proces legat de poluarea mediului intentat în urmă cu câţiva ani împotriva celui mai puternic om la Planetei la timpul respectiv – George W.Bush) aşadar ce să mai spunem despre apa din Dunăre pe care noi severinenii o bem de ani de zile cu voioşie uitând că suntem în topurile naţionale la Cancer dar şi la alte „bube”. Poluarea ungurească s-a uitat în nici o săptămână!
Noi înghiţim zilnic, spun specialiştii, peste 3800 de substanţe chimice de sinteză odată cu apa pe care o bem sau cu alimentele tot mai sofisticate şi mai saturate cu chimicale „născute” de industria chimică. Aceştia nu ucid de pe o zi pe alta un număr mare de oameni ca să se „mişte” instituţiile abilitate ci în timp prin BIOACUMULARE.
- Există cineva sau ceva care să poată strecura sutele de „gunoaie chimice dizolvate” şi care pentru cei mai mulţi „nu există” pentru că nu se văd, nu au culoare, nu au gust, miros?

-Răspuns: Dr Pro o poate face şi are singurele echipamente adaptate la apa dură din România.
Iată o listă cu contaminanţii chimici din „apă” (o parte) identificaţi de americani

Despre Sănătate şi Apa de Rouă


Când şi-a pierdut Sănătatea pentru că nu a pus preţ pe ea când o avea, omul nechibzuit începe să se-mprietenească cu doctorii, cu laboratoarele de analize  şi cumpără medicamente ca s-o aducă înapoi.
Când o are, omul înţelept îşi aduce în casă Apă de Rouă Dr Proca să-l ajute s-o păstreze cât mai mult timp şi să n-o piardă.
Dr Pro te ajută nu doar să îţi păstrezi Sănătatea, Dr Pro te învaţă cum să nu fii bolnav.
Dr Pro te împiedică să-ţi pierzi preţioasa şi scumpa Sănătate şi să ajungi în ghearele celui mai ineficient, periculos şi corupt sistem medical din UE.
Întrebare pentru cei care acum ignoră Apa de Rouă Dr Pro: „Voi vă permiteţi să fiţi bolnavi în România?”

Întrebările lui Danny

-Tu cât mai cheltui săptămânal cu apa plată sau minerală?
-Toată lumea ştie acum că laptele e mai ieftin decât ambalajul.Tu ştii cât costă de fapt apa şi cât te costă lună de lună plasticul reciclabil?
-Tu ştii că plasticul se dizolvă în apa îmbuteliată plasticată?
-Tu ştii care sunt efectele în timp pentru sănătatea copiilor tăi consumul îndelungat de „plastic” dizolvat în apă, sucuri etc?
-Când drumurile sunt pline de gropi mecanicii de la vulcanizare prosperă şi la fel cei cu magazinele de piese auto.

-Tu, care nu ai primit „piese de schimb” când te-ai născut şi nici nu ai de unde lua altele aşa cum faci cu maşina, ştii cine se bucură cel mai mult când tu bei inconştient ani de zile o apă incorectă, improprie?
-Tu încă mai crezi în etichetele frumoase de pe bidoanele de plastic cu apă îmbuteliată?
-Ai aflat, la fel ca toată lumea, că apa de la robinet te poate ucide lent cu „ajurorul” clorului, plumbului, aluminiului, pesticidelor, detergenţilor, medicamemtelor, hidrocarburilor, trihalometanilor, metalelor grele sau radioactive dizolvate şi ignorate şi de autorităţi dar şi de tine atâta timp (ceeace ochii nu văd sau nu are gust/miros- NU EXISTĂ) şi ai decis să cumperi o apă ambalată în plastic pentru că aşa se recomandă/arată în reclame. Acum ştii că este la fel de periculoasă. Eşti pregătit să cunoşti o altă apă care s-o schimbe pe aceea pe care o cumperi acum, o apă nouă, mai corectă cu buzunarul şi cu metabolismul celulelor tale?
-Care este opţiunea ta dacă medicul tău personal o să-ţi recomande într-o zi (aşa cum mi s-a întâmplat mie) să îţi schimbi apa pe care o bei?
-Dar chiar şi fără recomandarea medicului nu ai avea chef şi de o altfel de apă decât acelea de la isvorul minciunilor – „ţepe plate” – aceleaşi pe care le tot vezi lună de lună de fiecare dată pe raft?
-Te-ai gândit ce economii ai putea face dacă ai avea un echipament Dr Pro acasă la tine şi care să-ţi ofere apa alternativă – Preventivă cea mai sigură din lume la această oră?
-Te-ai gândit cum ar fi să fii admirat şi invidiat în acelaşi timp de colegi, rude, prieteni sau şefi?
-Orice om responsabil, cât de sărac ar fi tot îşi poate permite să-şi ia un instrument puternic de securitate la el acasă aşa cum este Apa de Rouă Dr Pro. Tu de ce nu poţi?
-Apa de Rouă produce, când este folosită zilnic, în timp modificări celulare în bine pentru că este EXACT ceace le trebuie celulelor tale pentru a-şi îndeplini misiunile specifice.

-Tu vrei să scapi de regretul de a nu fi făcut LA TIMP ceeace trebuia pentru organismul tău, pentru familia ta? Sau accepţi ca familia ta să fie expusă în continuare?
-Când cumperi un lucru ieftin cumperi şi regretele ulterioare. Vrei să afli care este deosebirea între un echipament original şi unul ieftin/ improvizat şi la mâna a doua?
-Ai citit cu atenţie aceste rânduri şi ai decis că nu te interesează- e doar marketing ieftin!
-De fapt ai spus DA acelor lucruri pe care nu le mai vezi pentru că te-ai obişnuit cu ele. Ce înseamnă NU Dr Pro?
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta să cheltui în continuare bani având posibilitatea să economiseşti.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta riscul de a ajunge foarte curând în ghearele celui mai ineficient, periculos şi corupt sistem medical din Europa.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza harnicelor tale organe lipsite de puterea de decizie (creierul tău are ALTE priorităţi!), o apă sigură şi corectă celular şi metabolic.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a te lipsi ACUM de o apă mai necesară decât oricând altcândva. Apei de Rouă este o prioritate chiar Acum pentru toate celulele tale care nu îşi permit să îşi amâne funcţiile sau funcţionarea (cum ar fi ca inima ta să bată peste o săptămână sau plămânii să respire peste o lună sau pancreasul sa nu mai secrete necesarele enzime decât o dată la două luni pentru că creierul are alte priorităţi – rate, maşina, mobila, etc?)
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a accepta în continuare jocul extrem de riscant şi periculos al ruletei ruseşti şi anume de a invita în viaţa ta şi a falimiei tale boli devastatoare precum Cancerul.
-A spune NU acum Apei de Rouă înseamnă a consuma în continuare o apă amestecată cu lacrimile copiilor tăi.
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza peste 330 de beneficii/avantaje/calităţi pe care DOAR ea le poate oferi familiei tale. Cum nu ştii care sunt?
-A spune NU Apei de Rouă înseamnă a refuza echipamentul care a făcut faţă cu brio – singurul – cantităţii imense – peste 1 000 000 de tone de reziduuri toxice deversate în Dunăre…
-Dar, dacă ai ales totuşi să intri şi tu în comunitatea Excelenţei Dr Pro – Danny Water te poate ajuta chiar ACUM să devii proprietarul celui mai performant echipament de pe piaţa din România de purificare a apei. Echipamentele DrPro sunt deja în Cartea Recordurilor pentru că sunt UNICE la fel cum eşti şi TU PRIETENE!.

Vei fi scutit, dacă vei investi azi, de viitoarele majorări de preţ sau de întârzierile la montaj datorate cererii tot mari.

De ce nu este bună apa distilată pentru sănătate

 

Am întâlnit oameni care au aflat de la medicul personal că apa osmotică “distilată” nu este bună pentru sănătate şi ca urmare să nu cumva s-o bea!

Există persoane – iată!- unele cu înalte studii universitare medicale, care afirmă că apa purificată osmotic este totuna cu apa distilată şi că, urmare a acestui fapt, este periculoasă pentru sănătate.

Nu mai este nici un sectret că industria medicală este condusă de alte interese decât cele ale pacientului – există rafturi cu cărţi mărturisitoare în acest sens, dar asta este o altă poveste.

Pentru cei ce încă mai au dubii, trebuie spus că apa purificată – Apa de Rouă obţinută prin osmoză inversă este o apă purificată la temperatură obişnuită sau “la rece” sau molecular, NU chimică, NU termică –aşa cum se întâmplă în cazul apei distilate.

Osmoza este un proces natural existent în interiorul corpului uman – chiar şi în corpurile acelor doctori ironico-docţi – iubitori de apă plată minerală (apropo! am întrebat personal vreo 20 de doctori în decurs de o săptămână “ce este aia apă plată” şi NICI UNUL  nu a ştiut ce înseamnă  “apă plată”! cine a “turtit-o?!?!”). Sintagma “apă plată” o înlocuieşte discret pe cea de “apă minerală” generatoare de procese intentate în Occident de bolnavii operaţi de “pietre” şi care obţin bănuţi frumoşi din procesele câştigate contra firmelor ce îmbuteliază o astfel de apă “minerală” cu care au fost obişnuiţi românii încă de pe timpurile de dinainte de 89’ când nu auzise NIMENI de apă “plată” dar şi pentru a elimina cumva frustrarea oamenilor de a cumpăra … apă!!!!. Dar să revenim la temă.

Osmoza se întâlneşte la nivelul rinichiului, la nivel intestinal, la nivelul coloanei vertebrale, etc. Apa pură obţinută prin osmoză inversă este o apă corectă celular şi metabolic spre deosebire de apa distilată, ca să nu mai vorbim de apa de robinet din ce în ce mai contaminată şi mai infestată, cea de isvor provenită dintr-o pânză freatică poluată şi contaminată cu mii de substanţe chimice deversate.

Apropo! Ştie vreunul din acei doctori ironic-docţi unde ajung milioanele de litrii de detergenţi folosiţi zilnic de oameni pentru duş, să-şi spele mâinile sau de maşinile de spălat?

Se ştie de semeni, că majoritatea medicamentelor înghiţite de pacienţi în spitale sau la domiciliu sunt apoi eliminate prin urină şi fecale. Unde ajung ele ulterior?

Există vreo staţie de tratare a apei în România care să “filtreze” astfel de substanţe?

Răspuns: NU!.

Ele sunt re-înghiţite în doze mai mult decât homeopatice de organismele noastre şi ale copiilor noştrii – de la an la an tot mai bolnave şi care contractă astfel – fie alergii greu de tratat fie boli autoimune inexplicabile la fel de greu sau imposibil de tratat.

Dar ce este totuşi apa distilată nocivă?

În primul rând pentru că este o apă obţinută industrial – este o apă tehnologică. La temperaturi înalte apa aflată în stare de vapori (forţele electromagnetice intermoleculare Van der Waals au fost rupte) este adusă în stare lichidă prin condensare în instalaţii de răcire. Este o apă traumatizată din punctul de vedere al lui Masaru Emoto care a făcut celebrele experimente ce dovedesc proprietatea apei de a avea memorie. Este o apă destructurată termic, spre deosebire de apa pură Dr Pro obţinută prin osmoză inversă la temperatura camerei. Apa de Rouă este obţinută tot aşa cum se întâmplă la nivelul celulelor noastre respectiv la nivelul aquaporinelor membranare (cei patru alpha-aminoacizi care alcătuiesc o aquaporină şi care au sarcină electrică nu destructurează apa ce intră în celulă).

În industria cosmetică este folosită apa bi- sau tridistilată sau mai nou apa purificată osmotic. De ce oare?

Pentru că paradoxal, dar prin distilare nu se obţine apă pură ci o apă la fel de toxică, de contaminată!. Motivul? Plumbul sau pesticidele – dar nu numai, au punct de fierbere sub cel al apei şi se regăsesc în acea “apă” obţinută prin distilare.

În cazul Apei de Rouă purificate prin osmoză inversă lucrurile sunt complet diferite: membrana osmotică Dr Pro –similară membranelor celulare nu lasă să treacă prin ea decât molecula de apă reţinând şi plumbul, şi clorul şi pesticidele şi microorganismele în proporţie de 99,99%. Pentru a elimina şi obiecţiile aceloraşi confraţi medicinişti cu privire la lipsa mineralelor din apa purificată osmotic, echipamentele Dr Pro au prevăzute un mineralizator (carbonat de calciu şi magneziu similar celui din farmacie) care corectează pH-ul apei pure. În plus pentru a oferi celulelor celui care o bea o apă şi mai corectă biologic, echipamentele Dr Pro o trec de trei ori şi jumătate printr-un FILTRU FINAL MAGNETIC restructurând-o hexagonal aşa cum este apa celulară şi care aduce astfel cu ea uriaşe beneficii pentru sănătate (magnetizatorul Dr Pro completează funcţia electromagnetică a alpha-aminoacizolor din structura aquaporinelor).

Singurele impedimente al apei magnetice Dr Pro este că nu se păstrează acest câmp magnetic mai mult de câteva ore în apă aşa că nu poate fi păstrată mult timp în această stare benefică (util de ştiut de cei care cară cu bidoanele apă de la prietenii care au acasă un echipament Dr Pro!) şi că produce… dependenţă. Când ai băut Apă de Rouă nu mai poţi bea altă …”apă”!

Apa Preventivă Premium Dr Pro este principalul motiv pentru care oamenii inteligenţi au intrat în clubul Excelenţei Dr Pro şi s-a dovedit că aceştia nu prea mai ajung aşa des pe la doctori, pe la laboratoarele de analize, pe la farmacii, etc.

Şi aşa se explică vehemenţa unor confraţi din lumea medicală care îşi văd iată!, ameninţate afacerea, conturile, vacanţele, etc

 

 

Dr Pro: – Purificarea apei – osmoza inversă

“Sunt convins că am putea evita o mulţime de boli cronice – în special pe cele degenerative dacă  am înlocui  băuturile alcoolice şi sucurile de fructe comerciale cu apă pură” – Dr Joseph Mercola

Celebrul Doctor american Joseph Mercola s-a remarcat nu numai ca un promotor al vieţii sănătoase, nepoluate cât mai ales prin criticile aduse instituţiilor din Statele Unite ale Americii responsabile cu protecţia sănătăţii oamenilor (ex. celebra Food and Drug Administration FDA sau publicarea celebrului de acum best-seller – “Marea păcăleală  gripa aviară”).

La fel ca şi alţi doctori celebri care au fost soldaţi pe câmpul de Prevenire a îmbolnăvirii populaţiei – mai ieftină pentru oamenii obişnuiţi dar păguboasă pentru consiliile de administraţie ale industriei medicale sau agro-alimentare, şi el (cum altfel?!?) a fost ţinta atacurilor presei sau instituţiilor care ocrotesc interesele Sfântului Profit.

Dr Joseph Mercola este autorul a zeci de cărţi care explică oamenilor cum să se ferească de anumite afecţiuni şi autor al site-ului mercola.com unul din cele mai populare şi mai vizualizate site-uri de sănătate de pe Internet. Recomandă o alimentaţie echilibrată bazată în special pe alimente naturale nepreparate termic sau excesiv de prelucrate, evitarea laptelui pasteurizat, a consumului excesiv de peşte datorită acumulării în carnea acestuia a poluanţilor din apă în special a mercurului, recomandă evitarea îndulcitorilor artificiali, a sucurilor acidulate de fructe, a conservelor. Dr Mercola este extrem de critic cu privire la folosirea în exces a medicamentelor, a imunizărilor artificiale cu vaccinuri inutile şi periculoase.

El este adeptul şi promotorul filtrelor de apă care folosesc metoda Osmozei Inverse – cea mai performantă metodă de purificare a apei din lume – la această oră.

Iată un fragment din recomandările Dr Joseph Mercola:

Trei tipuri de filtre de apă, care poate elimina DBPs

Există trei tipuri de filtre de apă instalate la punctul de utilizare (lângă robinet), care pot elimina în mod eficient DBPs – trihalometanii (derivaţi organici ai clorului intens cancerigeni) din apa ta. Două din cele trei sisteme elimină, de asemenea arsenicul prezent în apa de robinet.

Sistemul de filtru de carbon activat – De înaltă calitate, bine conceput sistemul de filtru de carbon activ este cel mai simplu, cel mai convenabil, şi opţiunea cea mai uşor de utilizat.

Un sistem cu adevărat bun constă în mai multe cartuşe de filtrare, unul pentru a proteja carbonul de contaminanţii “mari” din apă, un alt filtru de carbon conceput pentru a elimina trihalometanii şi un filtru de carbon de rezervă pentru a se asigura că toţi contaminanţii au fost filtraţi.

Sistemul de osmoza inversa – A doua categorie, din punct de vedere user-friendly, este sistemul de osmoză inversă (RO).

Acest sistem poate elimina atât DBPs cât şi arsenicul din apa ta. De fapt, un sistem RO elimină probabil cel mai larg spectru de contaminanţi faţă de orice sistem de filtrare a apei şi este sistemul meu personal pe care îl folosesc şi pe care îl recomand pentru a optimiza siguranţa şi puritatea apei dumneavoastră.

Acesta este instalat de obicei sub chiuveta dumneavoastră, cu un robinet separat de robinetul dumneavoastră.

În acest sistem, DBPs nu sunt eliminate prin membrana RO în sine, ci mai degrabă prin pre- filtrele de carbon folosite în combinaţie cu membrana RO care le filtrează.

Unii oameni sunt îngrijoraţi de lipsa de minerale în apă purificată osmotic, dar convingerea mea este că apa nu este sursa primară de minerale. Cu toate acestea, poate fi un pic acidă (Danny Water a măsurat pH-ul apei filtrate osmotic în Drobeta Turnu Severin şi a obţinut o valoare de 6,5-6,8). Aceasta este de obicei un rezultat al absorbţiei dioxidului de carbon din aer (aciditate temporară- n.t. D Water), care se transformă în acid carbonic în apă (şi care este mult mai puţin acidă decât majoritatea apelor “minerale” îmbuteliate de pe piaţă – pH 5-5,4).

Acest lucru poate fi remediată cu uşurinţă prin adăugarea de aproximativ o jumătate de linguriţă de sare de înaltă calitate cum ar fi preferata mea,  Sare de Himalaya în aproximativ un galon de apă (echipamentele Dr Pro din România sunt prevăzute cu un cartuş mineralizator final care echilibrează pH-ul cu ajutorul sărurilor cum ar fi carbonatul de calciu, magneziu sau potasiu).

Distilare – A treia categorie, care poate elimina atât DBPs şi arsenic, este distilarea.

Cu toate acestea, vă rugăm să fiţi conştienţi de faptul că prin distilare NU se pot elimina DBPs – trihalometanii, plumbul sau pesticidele care au punct de fierbere sub cel al apei.”

Dr Joseph Mercola

Halucinant!


Crunta realitate americana care ne va lovi in foarte scurt timp si pe noi, daca nu cumva suntem deja victimele acestui sistem. Toate scrierile SF din anii ’60, ’70… despre alimentele sintetice si despre cine conduce cu adevarat lumea sunt pur si simplu infantilisme pe linga aceasta socanta, halucinanta realitate.

TREBUIE SA VEDETI ACEST FILM! ESTE O OBLIGATIE MORALA, ESTE O DATORIE FATA DE PROPRIA PERSOANA, FATA DE FAMILIE, FATA DE PLANETA PE CARE TRAIM!

Probabil ati vazut si ati citit multe filme si scenarii despre diverse teorii conspirationiste si altele de acest gen. ACEST FILM ESTE DUREROS DE REAL. Dureaza 90 de minute – adica o ora si jumatate -, dar sunt ferm convins ca va va putea schimba viata dupa ce-l vizionati si veti CUMPARA ALTFEL, cu mult mai multa atentie si DISCERNAMINT ALIMENTELE DIN SUPERMARKET.

NU E NIMIC INVENTAT, NU E NIMIC INOCULAT SUBLIMINAL. ESTE O HALUCINANT DE DUREROASA REALITATE!

Apa ne poate salva viaţa V

„Păstrarea sănătăţii este mai importantă decât cunoaşterea tuturor artelor” – Paul Bragg

După ce Paul Chappius Bragg află la nici 16 ani că este bolnav de TBC şi că mai are 3 (trei) luni de trăit este internat în sanatoriul doctorului Rollier din Elveţia. Aici acesta îi explică cum “toată apa din Elveţia este încărcată de minerale şi dăunătoare organismului”. El l-a sfătuit ca şi după externarea sa să bea doar apă pură din ploaie sau din zăpadă topită (apă purificată prin evaporare/distilare naturală de Mama Natură). La plecarea din sanatoriu el era complet vindecat de TBC şi într-o condiţie excelentă. Apa pură recomandată de Dr Rollier, soarele Alpilor, aerul curat şi alimentaţia naturală primită i-au redat un organism nou, complet refăcut. Atunci tânărul Paul şi-a luat angajamentul în faţa lui Dumnezeu să aleagă o carieră de “biochimist, nutriţionist sau doctor care să vindece doar prin metode naturale”. Pleacă la Londra, găseşte un mic apartament lângă Regent’s Park şi timp de 8 ani studiază tot ce a putut găsi legat de recuperarea medicală şi de păstrarea sănătăţii. A ales Regent’Park deoarece acesta era considerat unul din cele mai frumoase parcuri din lume şi aici prefera să alerge dimineaţa sau să joace tenis. În apartamentul închiriat îşi savura sucurile naturale proaspete pe care chiar el le prepara. Paul mai povesteşte că proprietarul apartamentului care locuia cu familia deasupra lui, consuma multă făină albă (pâine şi biscuţi), multe dulceţuri/peltele cu zahăr, lapte, carne şi beau apa de la reţeaua oraşului puternic clorinată. Acesta se plângea mereu că are “încheieturile ţepene”, că îl doare spatele şi că are probleme cu vezica urinară atunci când cobora gâfâind să îi aducă cheia.  Ca urmare Paul Bragg s-a mutat la etajul cinci în locul propietarului aici desăvârşindu-şi studiile de biochimie. Într-o iarnă, după ce îşi făcuse obişnuita alergare de dimineaţă, s-a oprit la uşa proprietarului care era grav bolnav. Acesta s-a uitat la el rugător şi i-a spus: “Eşti doctor, pentru numele lui Dumnezeu, ajută-mă, simt că am să mor!”. I-a luat toate sticluţele cu medicamente şi pur şi simplu i le-a aruncat la gunoi. Apoi i-a adus de la el apă purificată din zăpadă, oţet de mere , lămâi şi miere din care i-a realizat prima zi de dietă. După zece zile domnul Wilson – proprietarul era sănătos şi voios aşa cum nu se mai simţise de ani de zile!. După aceste zece zile i-a prescris un regim alcătuit doar din legume şi fructe, sucuri preparate în casă şi apă purificată de ploaie, din zăpadă sau purificată prin distilare. După doar trei săptămâni îl vizita la etajul cinci aşa cum nu mai făcuse de ani de zile. După şase luni întreaga familie Wilson era de nerecunoscut de vecini: sănătoşi, puternici şi fericiţi!. Doamna Wilson era din nou elegantă şi putea să îşi îmbrace hainele pe care le abandonase de ani de zile ca fiind strâmte, domnul Wilson urca de două ori pe zi la Paul, iar fiica acestora revenită din Canada a rămas uluită de schimbările părinţilor săi.

Un mod de viaţă natural

Paul Bragg de fapt a redesoperit modul natural de viaţă, conform regulilor sănătoase alei Mamei Natura. Domnul Wilson a aflat că articulaţiile sale înţepenite se datorau nu vârstei sau bolii ci alimentaţiei nesănătoase, a lipsei de exerciţiu şi mai ales a apei dure pline de minerale inutile. El a învăţat chiar pe pielea lui că nu Timpul ne degradează viaţa ci obiceiurile greşite şi stilul de viaţă nenatural. Stilul de viaţă impus de Paul Bragg a avut ca efect dizolvarea cristalelor acide din articulaţii iar hidratarea cu apă purificată şi alimentele naturale au continuat procesul de eliminare a deşeurilor toxice acumulate dar şi prevenirea reinstalării bolii invalidante.

Cu cât ne aplecăm pe carte şi înţelegem mai bine chimia vieţii, chimia celulelor noastre cu atât înţelegem mai bine de ce oamenii mor prea devreme şi poartă dureri nemeritate. Paul Bragg îşi făcuse un obicei de a merge prin spitalele londoneze pentru a se documenta şi pentru a studia bolnavii internaţi. El a ajuns la concluzia că pietrele de exemplu sunt consecinţa alimentaţiei toxice, excesiv prelucrate şi rafinate, acide şi care este agravată de apa dură încărcată cu minerale anorganice dizolvate -în principal carbonat de calciu.  Astfel că Paul Bragg putea să diagnosticheze prezenţa pietrelor într-un organism uman doar după culoarea pielii!…

Reţeta lui Paul C. Bragg pentru eliminarea pietrelor de la fiere

Dr Paul Bragg a scris timp de doi ani de zile articole medicale pentru rubrica de sănătate a ziarului american Los Angeles Times denumită de el – “Note de sănătate”.  Cartea lui despre alimentaţia care elimină rigidizarea arterelor unde recomanda populaţiei doar o dietă naturală a fost interzisă iniţial în Statele Unite. Asta nu l-a împiedicat să îşi cultive cu aceaşi pasiune şi dăruire viziunile sale. După părerea dr-lui Bragg – confirmată ulterior de cercetările moderne, pietrele la vezica biliară se datorează apei saturate în minerale non-absorbabile celular, cristalelor toxice rezultate dintr-o alimentaţie ne-naturală şi bogată în grăsimi saturate sau uleiuri hidrogenate. Iată ce recomanda el pentru pietrele la fiere.

Se bea timp de o săptămână încet la trezire, la ora 10, la 5 după-amiază şi după cină câte două linguriţe de oţet de mere într-o cană de 200 ml cu suc natural, proaspăt de mere. În a opta zi se umple un pahar de 250 ml cu ulei original de măsline (atenţie la falsuri), două părţi suc de mere şi o linguriţă oţet de mere. Se bea din acest pahar de trei ori pe zi. Noaptea se doarme pe partea dreaptă cu genunchiul drept la piept pentru a facilita absorbţia corectă a amestecului. În ziua a doua amestecul se bea în două reprize. Nu se bea şi nu se mănâncă nimic altceva nici măcar apă. În ziua a 10-a de la începutul curei de eliminare a petrelor din vezica biliară, se poate începe alimentaţia bazată pe salate de crudităţi – “mătură naturală” după Bragg, varză, morcovi, ţelină, sfeclă, salată verde, cu mult oţet de mere şi măsline. Este o reţetă recomandată a fi administrată chiar şi persoanelor sănătoase cel puţin o dată pe an pentru curăţarea reziduurilor din vezica biliară. La finalul consultaţiei Paul Bragg obişnuia să spună pacienţilor săi: “Sfatul meu cinstit este să nu mai beţi apă cu săruri minerale”…

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor.

„Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness

Organismul nostru are nevoie constant pentru întreţinerea permanentă a tuturor reacţiilor chimice din celule sau din afara lor, sau ca solvenţi, de ioni de Hidrogen şi de Oxigen iar cea mai importantă sursă este H2O sau apa curată/pură/strecurată.

Întrebat fiind care este cea mai mare descoperire a omenirii dacă ar fi să aleagă între Internet, cucerirea spaţiunlui, iphone sau energia nucleară, Dr. Paul Bragg a răspuns că … „postul cu apă pură este una din cele mai mari descoperiri deoarece este un puternic şi eficient intrument de prevenire a îmbătrânirii şi morţii premature. Nici una din cele enumerate mai sus nu se compară cu posibilitatea de a preveni boala, senilitatea, neajutorarea sau incapacitatea de a-ţi purta singur de grijă”. El a mai afirmat în interviul acordat că începând de vineri seara ora 19.00 până sâmbătă seara aceeaşi oră ţine săptămânal post negru timp în care bea doar apă distilată sau apă purificată osmotic. „Este o bună ocazie de a elimina toxinele din organism dar şi „rugina” din articulaţii şi muşchi” a mai spus el. Organismul nostru consumă multă energie să mestece mâncarea, s-o împingă în cei câţiva zeci de metrii de „ţeavă” de la gură la rect, să filtreze prin cei două milioane de nefroni din rinichi toxinele, să susţină ficatul să „prepare” alimentele necesare miilor de miliarde de celule sau să introducă sutele şi miile de litrii de oxigen necesar respiraţiei celulelor. Postul conservă o bună parte din energie iar la sfârşitul zilei în care am decis să bem doar apă purificată „ne vom simţi uşori precum un înger în zbor”.   Să nu uităm că Medicina actuală este doar paliativă sau simptomatică, ameliorând durerile care ne fac viaţa dificilă. Boala se ascunde în spatele cauzelor care au generat-o iar medicamentele nu ajung la aceste cauze. Apa purificată este cel mai simplu şi mai la îndemână instrument de prevenire a bolii şi suferinţei . Paul Bragg nu a încetat să recomande apa pură oamenilor. Ea nu este doar un moft aşa cum scriau unii adepţi ai apelor minerale  şi care îi numeau „fanatici” în anii 70’ pe adepţii apei purificate. „Suntem o naţiune educată/obişnuită să înghită pastile. Sunt un cercetător independent şi un luptător cinstit al sănătăţii în spiritul dreptăţii. Nimeni nu îmi impune ce să spun şi nu-mi dictează nici o organizaţie ce să fac. Nu servesc nici unui organism financiar aşadar vă pot oferi adevărul întreg şi cinstit pentru că am petrecut întreaga viaţă cercetând şi studiind nu boala ci sănătatea oamenilor” a mai spus Dr. Paul Bragg.

De ce ne îmbolnăvim

Oamenii sunt prizonierii propriului confort creat la sugestia celor care sunt conduşi doar de Profitul imediat. Aşa că majoritatea populaţiei îşi scurteză viaţa consumând o hrană poluată şi o apă toxică. În plus ei fumează -o altă afacere profitabilă pentru industria tabacului dar mai ales pentru guverne întrucât plătesc pensii mai puţine unor oameni care îşi scurtează voluntar viaţa, consumă alcool pentru a uita de criză şi de necazuri, cafea pentru a se „energiza” pentru câteva minute, sucuri cu edulcoranţi artificiali – veritabile bombe chimice pentru ficat, zahăr rafinat, făină albă, carne, sare şi o mulţime de alte alimente aditivate. Dacă adăugăm la toate acestea stresul, lipsa de mişcare sau sedentarismul-„sportul” preferat a devenit privitul la meciurile sportive sau politice de la televizor, lipsa soarelui şi a aerului curat vom înţelege de ce oamenii sunt din ce în ce mai apatici, mai indiferenţi, mai bolnavi şi de ce trăiesc mai puţin. Nicicând în istoria omenirii nu s-au inventat atât de multe medicamente (peste 300 000 în nomenclatorul internaţional), aparate medicale atât de sofisticate şi de scumpe şi nu s-au vândut atâtea mii de tone de medicamente. Oamenii au ajuns pur şi simplu să se „târască” spre pastilele sau lichidele energizante sau să înghită pumni de pastile pentru a scăpa de suferinţele care le ruinează tinereţea. Am atins „performanţa” ca numărul de copii bolnavi cronici să îl egaleze pe cel al adulţilor. Suntem o generaţie de consumatori de medicamente şi excitante/energizante. Copii noştrii însă vor face la rândul lor copii. Are cineva idee cum vor arăta generaţiile viitoare?va urma

Apa ne poate salva viaţa III

„Natura este marele învăţător al omului. Ea ne deschide ochii, ne luminează mintea şi ne curăţă inima”.

Să ne amintim că la Sarmisegetusa, în vârful muntelui, departe de râuri curgătoare sunt kilometrii de conducte ceramice care direcţionau spre bazine căptuşite cu lemn apa pură, distilată de Mama Natură, adică apa de ploaie sau zăpada topită apă atât de sănătoasă.

Apa minerală – cea care asigură un profit constant industriei medicale dat şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă Dr Paul Bragg adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată „sursă organică” la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de „generos” recomandată.

Minerale inutile

La începutul secolului XIX-LEA China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume … pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici – coloizi cu sarcină electrică ceeace îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s.a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris „hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu” şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să „consume” aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale „năstruşnice”  au păţit la fel. În scurt timp a dispărut de pe piaţă dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit.

Mineralele canceroase

Zilele trecute agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80’ dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maxim de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori dar nu s-a luat încă nici o decizie.

De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nici o decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: „Stau toată ziua în cafenelele pline fum…” au susţinut aceştia iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are „mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă” de ei”.  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală a cu fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt Calciul, Sodiul, Potasiul, Aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită „erionită” şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor dar şi pe post de filtre de …apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că acesta produce cancer nu numai la oameni ci şi la animalele testate în laborator.  va urma

Apa ne poate salva viaţa II

Apărarea sănătăţii este o datorie morală şi religioasă deopotrivă deoarece nu putem fi virtuoşi şi folositori când suntem bolnavi.

Dr. Paul Bragg – marele luptător cu ignoranţa, cu industria profitului, promotor al acceptării de către omenire a ideii de „medicină preventivă”, afirma că „apa este solventul general al bolilor noastre”.

Recomandările lui Bragg

Întrucât după oxigen, apa este cea mai importantă substanţă pentru viaţa care se petrece în interiorul organismului nostru trebuie să asigurăm celulele că primesc o apă cât mai curată.

Pentru a ne bucura de o viaţă lungă şi sănătoasă mai trebuie să evităm zahărul rafinat, sarea rafinată de masă şi să le înlocuim cu miere de albine şi sare brută, mai puţin periculoasă. Bragg a dezvoltat foarte mult reţeaua de comerţ cu miere de albine în America şi a convins cu argumente o mulţime de oameni să renunţe la zahărul alb. Pentru a fi sănătoşi trebuie să evităm orezul alb, făina albă, prăjelile, grăsimile saturate, uleiurile hidrogenate, ceaiul sau cafeaua care conţin cofeină, carnea de porc, peştele afumat, toate alimentele conservate care conţin sare, aditivi,  conservanţi chimici de sinteză. Paul Bragg recomandă evitarea băuturilor răcoritoare sau a apelor minerale carbogazoase, a alcoolului şi înlocuirea acestora cu apă purificată osmotic. Bem cel puţin opt pahare de apă purificată pe zi ca atare sau sub formă de sucuri şi ceaiuri de plante. Pentru detoxifiere o dată pe săptămână este recomandat postul total în care bem doar apă purificată. Nu facem clisme purificastoare decât dacă avem probleme cu constipaţia cronică.  Pentru o bună motilitate a tubului digestiv sunt recomandate alimentele naturale care conţin fibre (fructe, legume verzi, salate proaspete) şi renunţarea la carne. Facem mişcare regulat, zilnic mergând pe jos, cu bicicleta sau înnot. Evităm să înghiţim „droguri” legale aşa cum sunt antidepresivele, sedativele sau anxioliticele şi încercăm să gestionăm problemele de viaţă printr-o gândire simplă şi suplă cultivând optimismul, bunătatea, caritatea, veselia, dragostea de familie sau prietenia şi fraternitatea. Dormim cel puţin opt ore pe zi şi nu uităm să respirăm amplu, rar şi profund pe tot parcursul zilei. Toate acestea contribuie la consolidarea zi după zi a unui stil de viaţă simplu, sănătos din punct de vedere fizic, mental, emoţional sau spiritual.

Apa este sursă de sănătate

Încă de la începuturile medicinei cele mai importante recomandări făcute unei persoane bolnave au fost repausul la pat şi hidratarea intensă. Instinctiv tot aşa procedează şi animalele sălbatice: se retrag undeva lângă o sursă de apă, refuză mâncarea dar beau foarte multă apă. Când celulele noastre sunt deshidratate, ofilite, zbârcite, „uscate” ele devin o bună pradă pentru viruşi, bacterii, fungi. Când bem un pahar cu apă, acesta ajunge în stomac. De aici o parte este absorbită prin vasele de sânge gastrice iar o altă parte ajunge în intestinul subţire unde păstrează alimentele ingerate în stare lichidă până trec în sânge apoi este absorbită şi ea tot în sânge. Astfel că ingerarea unei ape sănătoase este cel mai simplu mijloc de păstrare a sănătăţii şi de protejare împotriva infecţiilor generate de viruşi, microbi sau alţi agresori. Membranele tuturor celulelor noastre au nevoie de multă apă pentru a se menţine moi şi flexibile, pentru a permite schimburile corecte intra- şi extra celular şi pentru a evita „frecările” distructive generate de deshidratare. Pentru a ajuta stomacul care nu are dinţi dar care se comportă ca un malaxor puternic, sucurile digestive trebuie să conţină o cantitate suficientă de apă -NU suc, bere, vin, cafea sau alte băuturi savuroase dar nesănătoase. Apa pură este extrem de importantă pentru menţinerea frumuseţii. Paul Bragg în calitatea sa de consilier medical al zecilor de vedete şi celebrităţi de la Holywood i-a fost uşor să le convingă să renunţe la apa de la robinet sau la alte băuturi nepotrivite şi să le înlocuiască cu apă purificată pentru ca pielea lor să capete un aspect tânăr şi sănătos atât de dorit de acestea. Organismul oamenilor bolnavi dar şi cele ale oamenilor încă sănătoşi este însetat după apa purificată sau pură. De ce? Pentru că este singura apă corectă metabolic şi celular, securizată chimic şi microbiologic, un aliat puternic al sistemului Imunitar – marele Doctor interior. va urma

Ce mai ştim despre coloana vertebrală


Coloana este formată din 5 vertebre sacrale, 5 lombare, 12 dorsale şi 7 cervicale. Cifra este simbolul omului, cifra orizontalităţii şi a materiei (cinci degete, cinci principii, cinci simţuri, etc); cifra 7 este cea a spiritualităţii, a divinului (7 chakre, 7 culori ale curcubelului, 7 note, 7 zile, etc); vertebrele sacrale şi lombare sunt câte 5 iar cervicalele 7 (susţin creierul); dorsalele care susţin toracele cu inima şi plămânii sunt 12 (12 semne zodiac, 12 luni, 12 ore, 12 apostoli). Fiecare vertebră distribuie „vibraţiile” plecate de la creier către cele mai mici celule prin intermediul sistemului nervos cerebro-spinal sau neurovegetativ. La nivelul fiecărei vertebre se produce o eliminare a unui exces energetic (nucleu apos). Contractura musculară va accentua durerea; dacă o facem să „tacă”, fenomenul „alunecării vertebrelor” se agravează şi se transformă în artroză sau hernie de disc. De cele mai multe ori, fenomenul se produce sau se descoperă dimineaţa în momentul trezirii; noaptea este o perioadă privilegiată destinată activităţii inconştientului nostru. Stăpânul nostru interior are nevoie de linişte pentru a se exprima (zarva şi agitaţia zilei nu-i permite). Pasagerul se află în interiorul Caleştii care face zgomot când merge sau e zgomotul exterior, iar Vizitiul nu poate vorbi decât în timpul haltelor, a opririlor sau dacă provoacă un incident pe parcursul drumului.
Oasele şi scheletul sunt asimilate cu credinţele noastre de viaţă, arhetipurile noastre profunde, inconştiente(cultura, obiceiurile, etica, simţul onoarei, al justiţiei, perversiunile, frica) pe care ne sprijinim zilnic în raport cu viaţa.
Osteoporoza se dezvoltă doar la anumite femei (nu la toate), adică la cele care trăiesc sentimentul inutilităţii pentru că rolul social al femeii este procreativ, iar intrarea la menopauză pentru ele echivalează cu pierderea identităţii feminine.

Dr Pro: despre purificarea apei prin osmoză inversă

Apa pură nu ne păcăleşte niciodată dar noi înşine – da.


Persoanele care s-au decis să-şi protejeze singure sănătatea şi să investească într-un echipament de purificare a apei trebuie să ştie că piaţa este plină de imitaţii atractive şi periculoase. Care sunt cele mai performante echipamente pentru purificarea apei? Răspuns: cele care folosesc osmoza inversă.
Echipamentele de purificare a apei prin osmoză inversă se mai nunesc POE sau POU (Point of Use sau Point of Entry) şi înseamnă „a acţiona asupra apei menajere chiar lângă locul de folosire -lângă robinet”. Ele sunt „mini-făbricuţe” de apă pură şi conţin elemente de polipropilenă, cărbune vegetal şi materiale compozite de ultimă generaţie.
Polipropilena instrument medical
Este unul din cele mai versatile materiale care se foloseşte în industria medicală, pentru echipamente de laborator, industria aero-spaţială, în compoziţia bancnotelor, instrumentelor muzicale, instrumentarului medical, plaselor chirurgicale abdominale sau genitale în cazul prolapsului de organe pentru că rezistă la sterilizare, în materiale textile neţesute-scutece hidrofile, filtre de aer, gaze, lichide, piese auto, jucării, ambalaje alimentare-lapte, iaurturi întrucât este deosebit de rezistentă la contactul cu acizi, baze, atacuri electrolitice sau alte substanţe corosive. Ţesătura hainelor folosite de armata americană conţine polipropilenă deoarece le conferă o durată mare de viaţă în condiţii extreme de intemperii şi noxe chimice. Este unul din cele mai rezistente materiale la oboseală fiind folosită în special la sistemele articulate, balamale, etc dar este rezistentă şi la impact sau congelare. Echipamentele performante de purificare a apei folosesc filtre de polipropilenă Dr Pro care au diametrul porilor de filtrare între 1 şi 20 de microni şi care reţin impurităţile mai mari decât aceşti pori (rugina, nisipul, humusul, resturi rezultate din putrefacţia peştilor sau animalelor moarte, etc).

Tăciunele vindecător
Cărbunele a fost folosit pentru purificarea apei de indieni şi egipteni cu 2000 de ani înainte de Ch. În medicina populară românească tăciunele era folosit pentru descântece. Acesta era aruncat în apă de rouă sau „neîncepută” şi care era apoi băută de bolnav. Soluţia obţinută în urma „stingerii cărbunelui” avea proprietatea de a absorbi toxinele metabolice şi era mai utilă decât multe medicamente prezente azi în farmacii. Era folosit în situaţii de urgenţă (prim ajutor în caz de otrăviri şi toxinfecţii), gastrite, ulcer, hiperaciditate, balonare, dureri de cap, somnolenţă, hipertensiune, palpitaţii, hipercolesterolemie, iritabilitate, neurastenie, agitaţie psihomotorie, alcoolism, slăbiciune musculară, psoriazis, micoze, scabie, căderea părului („a-ţi pune cenuşă în cap”), întărirea unghiilor -, astm bronşic, alergii, hiperuricemie, gută, eczeme, gangrenă, etc. Pentru prima dată în epoca modernă s-a introdus un filtru de carbon pentru purificarea apei în anul 1862 dar abia din anii 70 a devenit o metodă curentă de filtrare a apei de reţea. Este una din cele mai eficiente arme din arsenalul de filtrare chimică. Poate proveni din cărbune de bitum, lignit, antracit, turbă, sâmburi de prun, caise, de struguri, tei, seminţe de in, ramuri de viţă de vie sau coajă de nucă de cocos. Deşi costurile de fabricaţie sunt cu peste 20% mai mari (mai scumpe), cele mai eficiente sunt cele de tip Dr Pro obţinute din coaja de cocos întrucât au o rezistenţă ridicată la abraziune, stabilitate termică şi dimensiuni mici ale porilor (grad ridicat de adsorbţie).
Salvatoarea membranelor celulare
Membrana osmotică este permeabilă doar pentru apă şi impermeabilă pentru restul substanţelor dizolvate în apa care este supusă purificării. Membranele osmotice folosite pentru purificarea apei destinată consumului uman trebuie să fie foarte rezistente la presiuni osmotice mari dar şi rezistente la coroziunea chimică şi microbiologică. În general sunt întâlnite trei tipuri de membrane pe piaţă : celulozice, din poliamidă aromatică şi compozite. Primele folosite în anii 60 au fost cele celulozice – ieftine şi uşor de fabricat. Dezavantajele însă erau foarte mari: la presiuni mari de operare şi temperaturi crescute ale apei suferă un proces de compactare, colmatare şi distrugere peste 35 de grade ceeace le reduce capacitatea de filtrare, o toleranţă a pH-ului redusă , lasă să treacă contaminanţii cu greutate moleculară mică. Ele încă mai sunt fabricate în anumite ţări şi sunt întâlnite în unele echipamente ieftine. Iniţial în compoziţia primelor membrane osmotice a fost folosit acetatul de celuloză, ulterior, pentru creşterea performanţelor a fost folosit triacetatul de celuloză dar acesta era mai puţin permeabil la apă, deşi rezista la presiuni şi temperaturi mai mari, făcând costurile de obţinere a apei purificate foarte mari. Ulterior au fost interzise în unele state americane – California de ex întrucât conţineau 1,4 dioxan o substanţă care s-a dovedit că produce cancer. Membranele de poliamidă cum sunt cele Dr Pro TFC -Thin Film Composite sau „film subţire compozit” sunt din ce în ce mai des întâlnite. Ele au înlocuit pe cele celulozice şi s-au dovedit net superioare în ce priveşte rezistenţa la atacuri bacteriene, la presiuni ridicate sau la coroziune.

 

Detoxifierea organismului

Auzim şi citim permanent cuvinte precum „toxine”, „detoxifiere”, „dezintoxicare”. Care este adevărul în legătură cu aceste teribile „toxine”?

Aceste substanţe sunt produse în mod permanent şi natural de organism ca şi consecinţă a metabolismului celular şi sunt eliminate de organele de epurare sau de „eliminare”: rinichii, colonul, plămânii, pielea. Aceste organe sunt adevărate uzine care lucrează permanent pentru a curăţa ţesuturile şi organele de „gunoaiele” metabolice. Spre deosebire de toxinele rezultate din activităţile chimice ale organismului, mai avem „toxinele” pe care le înghiţim odată cu alimentele „poluate” cu aditivi, arome sintetice sau alţi poluanţi fără valoare nutriţională. Apoi mai putem vorbi de mult mediatizata poluare a apei, aerului, solului pe care se cultivă fructele şi legumele, etc. Hormonii şi antibioticele administrate animalelor în fermele de reproducere şi creştere (porci, vite, păsări, peşti etc) se vor regăsi în corpul nostru alături de medicamentele pe care le înghiţim noi înşine la recomandartea medicilor. Mai putem adăuga poluanţii chimici din locuinţă pe care îi inspirăm din cosmeticele sintetice, pastele de dinţi sau detergenţii prea puţin studiaţi cu privire la toxicitate, poluanţii chimici din mobilierul tratat chimic, din covoarele vopsite sintetic, parchetul multistrat tratat chimic, perdelele de plastic, îmbrăcămintea sintetică, clorul pe care îl inhalăm când facem duş, plumbul şi aluminiul din apă, etc, etc.
Sângele este primul organ care reacţionează la „importul” de toxine care depăşeşte capacitatea de neutralizare şi eliminare a organelor mai sus menţionate. Acesta nu va mai putea să transporte suficient oxigen sau nutrienţi la celule şi în timp încep să apară semnale minore de încetinire a funcţiilor fiziologice, apoi semnele clare de suferinţă, de boală. Bolile pot îmbrăca mii de forme şi pot afecta diverse părţi ale corpului. Primul gest la apariţia unei afecţiuni este să ne întrebăm asupra stilului, modului de viaţă. Ce şi cum mâncăm?, ce apă bem?, cât dormim?, etc. Apoi mergem la laborator pentru a vedea „cât de stricat” este sângele nostru, adică să ne facem un „inventar” minim al defectelor biochimice şi hematologice produse.
Pentru a veni în sprijinul organelor care elimină în mod obişnuit astfel de produşi toxici secundari – rinichii şi pielea (glandele sudoripare), primul lucru şi cel mai important este să ne hidratăm corect. „Corect” înseamnă un litru de apă la 25 kg greutate – minim. Hidratarea se face doar cu apă, nu bere, sucuri, apă minerală dură care dezhidratează cronic şi complică mai mult situaţia. Apa corectă celular, este apa obţinută prin osmoză inversă şi este recomandată de majoritatea instituţiilor care gestionează problemele legate de potabilitatea apei (EPA, Institute de nutriţie, medici). În Statele Unite ale Americii milioane de metrii cubi de apă destinată consumului uman se obţin prin osmoză inversă.

Dr Pro: mineralele şi sănătatea

Mineralele coloidale sunt asemeni cheii de la maşină: mici dar foarte importante

De mii de ani “sângele stricat” a fost considerat cauza majorităţii bolilor. Sângele este “fluviul vieţii” care transportă tot ceeace este necesar funcţionării tuturor celulelor noastre. În realitate apa este vehicolul care transportă sângele fiind format în proporţie de peste 80% din apă. Ceeace nu poate fi dizolvat în apă nu este comestibil, adică bun de mâncat – o ştie orice bucătar.
Absorbţia mineralelor


Chiar şi colesterolul atât de important pentru membranele celulare, pentru vasele de sânge, pentru sinapsele cerebrale, pentru hormonii sexuali sau pentru sistemul imunitar care este o grăsime insolubilă în apă este făcută hidrosolubilă de organismul nostru cu ajutorul acelor “proteine transportor” cunoscute drept “colesterol bun” şi “colesterol rău” – HDL (“good”), LDL “(bad”). Spre deosebire de minerale cumpărate odată cu apa, cele coloidale sau organice sau “prelucrate” de plante nu se dizolvă în apă ci rămân în suspensie având sarcină electrică pozitivă (cationi) ce le ajută să treacă cu uşurinţă bariera digestivă umană care este încărcată negativ de la mucusul ce acoperă vilozităţile intesinale -acid hialuronic şi mucopolizaharide. Într-un mediu izoton – pH-7 cum este în intestinul subţire, grupa carboxil al acidului glycuronic, o monozaharidă a acidului hialuronic prezent în mucusul intestinal, este complet ionizată având o sarcină negativă. Chiar şi un copil ştie că atunci când apropie un magnet cu plusul către minus aceştia se vor atrage imediat şi invers. Aşa se explică de ce băuturile acide cum ar fi cele de gen “cola” care conţin acid citric, acid fosforic, acid carbonic, acid ascorbic etc nu permit absorbţia corectă a mineralelor iar consumatorii unor astfel de băuturi plăcute doar gâtului ajung mai repede la uşa laboratoarelor sau pe mesele de operaţie.
Minerale organice şi anorganice


Mineralele organice aflate în seminţe, fructe sau legume sunt minerale chelatizate natural de către plante cu ajutorul unor substanţe organice cum ar fi acizii fulvici în procesul de fotosinteză. Acestea contribuie la păstrarea sarcinii electrice negative necesare traversării barierei intestinale şi care aduc uriaşe beneficii sănătăţii şi bio-economiei corpului nostru. Există de exemplu aluminiu în compoziţia bananelor şi există aluminiu prezent în apa de robinet sau în pânza freatică (cel mai răspândit mineral din scoarţa pământului 7% ). Nimeni nu a recomandat evitarea consumului de banane pentru că există riscul intoxicaţiei cu aluminiu, în schimb vedem adesea avertismente cu privire la aluminiul din apa destinată consumului public – factor major de distrucţie cerebrală şi apariţie a bolii Altzhaimer. Situaţia este similară şi în cazul altor minerale. Institute of Nutritional Science din Statele Unite ale Americii afirmă clar: “mineralele organice şi cele anorganice sau metalice nu sunt egale”. Industria suplimentelor nutritive, se mai afirmă, nu are în gând beneficiile pentru sănătatea noastră ci doar profitul membrilor consiliilor de administraţie”. Companiile care îmbuteliază apă ştiu că oamenilor le place mult ca aceasta să aibă “gust” şi adaugă minerale care conferă “gust” gândindu-se aşa cum spuneam la profitul lor şi nu la sănătatea celui ce bea o astfel de soluţie apoasă. Dr Norman Walker a calculat că un om în decursul a 70 de ani înghite şi trece prin sistemul de ţevi propriu (artere) circa 300 de kilograme de rocă dizolvată odată cu apa pe care a băut-o. Alţi autori au scris despre nocivitatea mineralelor anorganice pe care oamenii le înghit din neştiinţă – Colin Ingram în “The Drinking Water Book”, Profesorul Doctor Steven E. Whiting în “Not All Minerals Are Created Equal” şi “Colloidal Minerals: Facts and Myths” sub egida Institute of Nutritional Science, Dr Dennison, Dr Muehling, Dr Banik, Dr Colgan sau Dr Bill – Director of Research & Development at Hammer Nutrition în “What Should I Eat? A Food-Endowed Prescription For Well Being “afirmă acelaşi lucru – că mineralele sunt diferite şi că trebuie să avem mare grijă ce înghiţim.
Cele mai multe minerale existente în apa plasticată se transformă în pietre sau ne astupă conductele numite artere scurtându-ne nepermis de mult viaţa. Pentru că, să nu uităm, omul nu are anii scrişi în cartea de identitate ci are în realitate vârsta arterelor sale. Cel mai simplu şi inteligent mod de a trăi mai mult este să bem doar APĂ iar asta presupune o “strecurătoare” performantă. O parte a oamenilor au înţeles repede aceste lucruri şi au intrat în clubul Dr Pro, o altă parte au ales să fie şi ei şi copii lor filtre vii în continuare şi să sponsorizeze prosteşte marea industrie a Profitului.

Adevărul despre viaţă


Vezi mai multe din Stiri, evenimente pe 220.ro

Dr Pro: informaţii sau păreri…ieftine?

Într-un articol scris cu circa un an în urmă arătam, pe baza unor afirmaţii făcute de personalităţi ştiinţifice cu nume şi prenume şi cu ghilimelele de rigoare că unul din cei mai mari duşmani ai sănătăţii noastre este clorul din apă.

Un singuratic şi intransigent cititor al cotidianului severinean, unde a fost publicat articolul, face trimitere la un site ce vinde nişte filtre ieftine de purificat apa şi mă acuză  de „vrăjeală” şi marketing.

Dacă cititorul respectiv, mânat de bune intenţii şi călăuzit de grija reală faţă de semenii săi, ar fi citit cu atenţie articolele, ar fi observat că nu fac referire sau trimitere la nici o firmă anume – aşa cum face el.

Tot el, însă, îşi dă cu … părerea şi afirmă că fac doar „marketing” şi că vând „nişte filtre extrem de scumpe”.

Sigur că „prietenul” nostru anonim vizualiza şi altceva, pe alt site,  în timp ce citea articolul despre clor şi tasta doar cu o mână (de ce oare?) aşa că ar fi observat aceste „detalii”. El este doar rău şi îl iert recomandându-i amical să mă caute ca să îl ajut să aibă şi el cel mai bun echipament de purificat apa din România.

Pentru cei care nu au aflat încă, Dr Pro nu vinde mărgele de sticlă colorată, nu vinde costume din supraelastic sau rochii de stambă şi nici femei ieftine din cauciuc gonflabil (probabil că asta căuta de fapt prietenul nostru!).

Cititorii inteligenţi ştiu deja că maşinile ieftine au de regulă probleme cu consumul, sunt nesigure în cazul unor catastrofe, au probleme cu garanţia şi trebuie reparate des.

Dr Pro nu vinde filtre la mâna a doua, sau imitaţii aduse de prin bazarurile orientale aşa cum  fac ciubucarii care plasează imitaţii ieftine în speranţa unui câştig rapid. Clienţii, de teapa „grijuliului” nostru prieten, care au cumpărat filtre ieftine, au cumpărat şi regretele ulterioare aşa că, în prezent, cei mai aprigi promotori ai imaginii Nobel pe piaţa din România sunt foşti amatori de pomeni sau sfârâieli internautice sau de vreo pleaşcă găsită printre te miri ce vechituri din târg. Au cumpărat ieftin apoi au întrebat unde-i Dr Pro. Cu alte cuvinte tot au câştigat ceva… minte!

Partenerii noştrii Dr Pro au investit motivaţi doar de Calitate şi nu de Preţ iar numărul lor în Drobeta Turnu Severin a crescut exponenţial în ultimul an. Şi tot creşte!…

Pentru că Dr Pro vinde rachete nucleare care spulberă o mulţime de probleme legate de sănătate sau cel puţin le previne. Pentru că Dr Pro vinde un produs care dă dependenţă – Apa de Rouă.

Iată o temă interesantă pentru prietenul nostru care ar fi în stare să ne acuze de cine ştie ce fel de trafic!…

Nu aş fi pierdut timp să răspund unui astfel de personaj dacă nu aş fi aflat între timp, cine este. Este din categoria celor care critică orice sperând ca cineva să se mire de inteligenţa lor. El nu are nici până acum un filtru la apa din bucătărie, Dunărea este în continuare poluată după cum afirmă Greenpeace, dar lui nu-i pasă. Dă doar din mână şi uneori scrie.

Dar despre aste chestiuni arzătoare la creier, cu altă ocazie!…

Apa – esenţa vieţii





Misiune îndeplinită

Resemnarea, acceptarea inevitabilului, renunţarea la luptă sunt cei mai buni aliaţi ai bolii şi suferinţei

Aici este locul de unde încep viitoarele noastre boli

Zilele trecute m-am aflat la Urgenţă cu un prieten aflat în dificultate. Munca la serviciul Urgenţă sau Reanimare este extrem de solicitantă fizic dar mai ales emoţional pentru că te afli permanent în război cu acea Fiară nevăzută, nemiloasă, sângeroasă, necruţătoare care îşi vrea fără nici o negociere tributul de viaţă. Aici am avut ocazia să asist la un moment sensibil. Un profesor pensionar care avusese o criză dureroasă de inimă  fusese adus de ambulanţa chemată de un vecin. În plasa de plastic pe care o strângea la piept el a avut grijă să pună o lumânare, un săpun, un prosop şi un pachet de şerveţele parfumate pentru persoana care urma să-l spele după ce el va fi trecut la cele veşnice. Desigur că nu s-a întâmplat asta, el trăieşte şi azi datorită doctorilor şi asistentelor pricepute care l-au salvat şi l-au îngrijit, însă gestul mi s-a părut a fi unul definitoriu pentru întreaga societate românească: docilitate, umilire, acceptarea răului, resemnarea, abandonul total, non-implicarea, refuzul de a mai schimba ceva.

Suntem oare în faţa sfârşitului?

Mai merită să mai luptăm pentru viaţa noastră când ştim că sfârşitul este oricum acelaşi, şi când moartea ni se arată pe toate canalele tv în toate ipostazele posibile? Răspunsul este DA!. A abandona lupta înainte de vreme e totuna cu trădarea iar Viaţa pe care am primit-o în dar de la Dumnezeu, viaţa copiilor noştrii merită mai mult decât trădarea.

Istoria omenirii este scrisă de cei care şi-au propus sco­puri măreţe şi care au persistat cu îndârjire de ani de zile, până şi-au îndeplinit misiunea. Peter Drucker, spunea: „Ori de câte ori veţi descoperi undeva că ceva s-a realizat, veţi găsi acolo şi un obsedat, care ştie că are o misiune de îndeplinit”.

Aşa am decis că e mai puţin frustrant să ajut oamenii să prevină decât să lupt cu boala şi moartea în spital. Iar dintre toate metodele de prevenire am chemat în ajutor Apa generatoare de viaţă. De ce? Pentru că paradoxal, apa ne ajută cel mai mult să ne plătim ratele la bănci sau să ne sprijinim copii să-şi termine facultăţile.

Apa vindecătoare

Pentru că s-a tot vorbit de apa poluată, m-am aflat zilele trecute în laboratorul unde s-au efectuat analizele apei danuviene, şi am avut satisfacţia să constat că membranele osmotice pe care le-am lăudat de atâta timp şi-au îndeplinit misiunea la fel cum o vor face şi în zilele ce vor urma. Am sunat o bună parte din prietenii care beau o astfel de apă „strecurată” osmotic şi le-am dat vestea liniştitoare primind în schimb o mulţime de cuvinte de mulţumire dar şi de observaţii.

Am avut satisfacţia misiunii îndeplinite când unul din ei mi-a spus că „nu-l mai mănâncă  la…”, altul că are mătreaţă mai puţină, altul că a uitat de pastilele pentru arsuri la stomac. Altul mi-a spus că este mai calm şi că „parcă are mai multă ţinere de minte”, altul că nu-i mai miros picioarele sau transpiraţia sau altul că pur şi simplu vede „mai clar, mai limpede”. Un tip mai şugubăţ m-a întrebat dacă „apa strecurată osmotic are legătură cu îmbunătăţirea potenţei” şi i-am răspuns DA, întrucât creierul este cel mai important organ sexual el conţinând – în cifre peste 90% apă. Tot creierul, i-am mai spus, este cel ce ne face fericiţi sau trişti, inteligenţi sau obtuzi, bogaţi sau săraci, veseli sau încrâncenaţi, sănătoşi sau bolnavi. Adică, mai puţin de o jumătate de litru de apă limpede şi inteligentă participă la cele mai importante decizii pentru viaţa noastră.

O doamnă mi-a spus că se simte mai „curată în interior” şi mai tânără, alta că n-o mai doare spinarea când calcă rufele „de când bea apă strecurată osmotic şi nici fierul de călcat nu-i mai pătează cămăşile”. Alta mi-a spus că şi-a rezolvat o micoză cronică vaginală de când „face spălături cu apa asta purificată osmotic”, iar soţul era mândru de cuburile de gheaţă perfect transparente pe care le obţinea în nişte forme erotice haioase.

De vorbă cu Domn’ Profesor

După întâmplarea de la Urgenţă am fost sunat prin intermediul redacţiei de un profesor pensionar dintr-o comună din nordul judeţului, pentru a-l ajuta să aibă şi el apă „bună”. Am purtat cu domnul Profesor dar şi cu Preotul care a venit între timp- o lungă şi surprinzătoare discuţie despre boli, sănătate şi viaţă, despre prevenire şi recuperare uimit fiind de cunoştiinţele medicale pe care le stăpânea. Apoi despre apă şi despre câte feluri sunt membranele osmotice care, la fel ca uleiul de măsline, sunt printre cele mai  falsificate echipamente.

Am plecat de la acest om minunat cu aceeaşi senzaţie a datoriei îndeplinite, luând cu mine  o fărâmă din privirea aceea scânteietoare şi inteligentă a ochilor curaţi care au vegheat o viaţă întreagă generaţii de copii.  Şi în timp ce porneam maşina mă gândeam că acestui om nu-i va trece niciodată prin cap să îşi pună lumânarea şi săpunul în traistă.

Aspartamul – otrava …dulce I

Aduce un spor de gust dulce alimentelor destinate copiilor şi profituri uriaşe industriei chimice şi medicale

Se regăseşte în toate dulciurile, de la guma de mestecat şi bomboane până la sucurile sau băuturile carbogazoase. A fost creat iniţial de Pentagon ca armă biologică (otravă) dar a sfârşit în farfuriile noastre ca îndulcitor aducând un spor de gust diferitelor alimente (mai ales din acelea destinate copiilor) şi profituri uriaşe industriei chimice şi medicale.  Este produsul fecaloid sau de fermentaţie al unor bacterii hrănite în principal cu deşeuri toxice (brevibacterium flavum sau corynebacteruim glutamicum). Compania Monsanto a modificat genetic aceste bacterii pentru a produce mai multă fenilalanină – substanţă care intră în compoziţia aspartamului.

Cum a fost descoperit aspartamul?

Răspuns: din întâmplare! În 1965, în timp ce studia unele medicamente anti-ulcer, cercetărorul american James Schlatter de la GD Searle & Co, care vărsase din greşeală pe mână nişte “prafuri” albe, a constatat atunci când şi-a umezit în gură degetul mare pentru a ridica o foiţă de filtrare subţire de pe jos, că acesta era foarte dulce.  Această companie mai este cunoscută pentru descoperirea şi a altor substanţe periculoase care sunt incluse în alimente (de exemplu, hormonul bovin de creştere, RBGH). Descoperirea sa şi studiile au fost redirecţionate spre îmbunătăţirea acestei substanţe (creşterea stabilităţii, a absorbţiei concomitent cu reducerea toxicităţii) substanţă care era de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care au adus ulterior profit firmei la care lucra de aproape un miliard de dolari!. Aceasta a înregistrat patentul la Oficiul pentru brevete şi mărci din Statele Unite sub numărul 3492131, însă acesta expirând în anul 1992, de atunci oricine poate să fabrice această substanţă sau alta derivată. Din acest motiv ea se regăseşte sub o mulţime de denumiri care mai de care mai ademenitoare şi mai inofensive (aparent). Este preferat de copii şi de persoanele care doresc să slăbească întrucât deşi este dulce nu are calorii. Aceasta este de fapt o mare păcăleală întrucât organismul nostru caută “dulcele” pentru a scădea nivelul ridicat de insulină din sânge iar acest îndulcitor NU POATE face acest lucru şi nu are efect de masă. Pentru că secreţia de insulină este stimulată NU de aspartam ci de simpla vedere a alimentelor care îl conţin: prăjituri, creme, dulciuri, sucuri, etc. Secreţia abundentă de insulină, în lipsa zahărului (glucozei) duce la o accentuare a senzaţiei de foame finalizată cu un consum mai mare de alimente (visul/scopul comercianţilor!). Drept urmare chiar dacă nu mai consumă dulciuri, sau le consumă în cantităţi mici, diabeticii vor consuma mai multe alimente grase (lipide şi proteine) pentru a înlătura senzaţia de foame, ceeace se va solda cu obezitate şi astfel, cu alte complicaţii (cardiovasculare, neurologice, digestive, etc).
În Statele Unite ale Americii dar şi în ţările membre UE este foarte popular (aproape 10.000 de produse îl au în compoziţie, adică aproape orice este dulce “beneficiază” de “dulceaţa” sa).

Este aspartamul inofensiv sau poate aduce deservicii sănătăţii noastre?. Unii savanţi afirmă că “NU!” cum ar fi acel Profesor de Nutriţie şi Biochimie, Director de Evaluare a riscurilor nutriţionale şi sanitare a Agenţiei Franceze pentru Siguranţa Sanitară a Alimentelor- AFSSA, membru în Comitetul Strategic pentru programul “Nutriţie şi Sănătate” din Franţa care a primit în 17 ianuarie 2006, Premiul pentru “cercetare în nutriţie” în valoare de 15.000 de euro de la compania Anjimoto – cel mai mare producător de aspartam din lume!(întrebat fiind de moralitatea sau de existenţa unui “conflict de interese” a acceptării unui astfel de “premiu” de către “Le Quotidien du medicine”- profesorul a răspuns “NU” şi că aceşti bani îi va investi în “cercetare”!). O firmă producătoare de aspartam din Germania, trimite implacabil toate acuzaţiile aduse aspartamului la instanţa de judecată invocând tocmai studiile efectuate de “savanţi” precum cel francez. Însă, aşa cum ne informează Hans-Ultrich Grimm de la ziarul “Spiegel”, firma a fost nevoită să se supună hotărârii tribunalului de mare instanţă din Dusseldorf care a afirmat că “absenţa unanimităţii ştiinţifice în  privinţa siguranţei aspartamului autorizează existenţa criticilor”.

Realizând că un număr din ce în ce mai mare de oameni de ştiinţă, grupuri de protecţie a consumatorului şi medici sunt îngrijoraţi şi acuză aspartamul, în anul 2000 ziarul britanic Sunday Express a lansat o anchetă publică referitoare la efectele nocive ale aspartamului asupra sănătăţii consumatorilor. În urma acestei investigaţii, redacţia ziarului a fost inundată de scrisori, telefoane şi email-uri cu plângeri şi incriminări la adresa aspartamului din partea cititorilor. În urma acestei afluenţe neaşteptate de plângeri primite, ziarul Sunday Express a cerut Guvernului britanic să finanţeze noi studii pentru cercetarea efectelor aspartamului pe termen lung. va urma

Un om cât o epocă Profesorul Alexandru Oproiu

Mă întreabă încă din uşă cu ochii mari şi un zâmbet cât Ecuatorul: „Oltene ce mai e pe la Severin, ce mai face doctorul Melencu?”

Un Om înconjurat de aparatură endoscopică de ultimă generaţie într-un cabinet tapetat cu diplome de recunoaştere mondială şi ajutat de Greta – o asistentă tăcută, harnică şi mereu atentă, încovoiat de istoria unei epoci întregi…

Am stat de vorbă zilele trecute cu un omul căruia nu îi este ruşine că este român şi care îşi doreşte cel mai mult ca tinerii noştrii să aibă măcar o moleculă în plus din trufia/majestatea de a fi român.

Profesorul Alexandru Oproiu, căci despre el este vorba, a făcut de gardă la patul bolnavului aproape patru mii de zile, a fost „doctor” – (docere-învăţător) tinerilor medici peste 45 de ani şi a creat un „Spital-Şcoală” – cel mai mare din România – Fundeni. Respectă cu aceeaşi stricteţe „igiena” profesiunii sale şi paradoxal, deşi caută cu endoscopul introdus în trupul şubrezit boala, el descoperă precis de fiecare dată OMUL – fie că acesta este un ţăran sau un amărât din Moldova, de la Cluj sau de la Băileşti, fie că este te miri ce politician,  divă televizionistă, sportiv, actor sau chiar viceguvernator.  La uşa Profesorului toate diferenţele, măştile sociale construite cu migală şi fonduri imense se dizolvă instantaneu. Omul care are în grijă visteria ţării, urmărit discret de bodyguarzi, stă de vorbă cu tanti Mili o pensionară suferindă care „a avut înainte de ‚89” o tonetă cu Lozuri în plic iar apoi a lucrat „cu carte de muncă” la un chioşc de ziare. „Reportaj la uşa Profesorului” – iată un subiect de film sau emisiune care ar putea candida cu succes la orice festival naţional sau de aiurea.

Îl rog să accepte să vorbim pentru severineni şi să-mi spună două vorbe despre dumnealui şi despre endoscopie  (Greta mă roagă să nu-l ţin mult de vorbă că are multă treabă, sau să aştept până termină consultaţiile).

„Endoscopie înseamnă să cauţi înăuntru, în interior şi asta se face în principal cu ajutorul unui instrument numit endoscop. Spre deosebire de alte metode imagistice de examinare, endoscoapele se introduc direct în organe”- îmi spune Domn’Profesor. Deşi vizualizarea organelor cu ajutorul luminii are o istorie foarte îndepărtată (Avicenna sau Hipocrate vizualizau organele genitale de exemplu folosind un complicat sistem de oglinzi), primul endoscop este construit în anii 1800 de austriacul Philipp Bonzzini iar primul care îl introduce într-un om câţiva ani mai târziu, este William Beaumont – un chirurg militar din Michigan. Primul gastroscop performant este oferit „interniştilor” de o echipă de japonezi în 1950 (Matsuo Sugiura, Tatsuro Uji, Shoji Fukami, etc). Ei au reuşit să fotografieze ulcere gastrice sau chiar cancere gastrice în stadii incipiente şi imposibil de văzut cu razele X (tranzitul cu sulfat de bariu). Doctorul Oproiu a lucrat cu toate tipurile de endoscoape începând cu cele rigide – primele şi terminând cu celebra capsulă endoscopică cu care lucrează acum.

Ce este”capsula endoscopică”?

Această capsulă de mărimea unei „capsule” de ampicilină, după ce este înghiţită transmite în cele aproape opt ore cât stă în corpul pacientului peste 50 000 (!!!) de imagini extrem de precise dinăuntrul tubului digestiv. „Capsula aceasta este folosită cu succes mai ales în diagnosticul hemoragiilor digestive obscure, care nu pot fi văzute prin endoscopii clasice, şi în afecţiuni ale intestinului subtire (boala Chron) ori pentru alte boli greu de diagnosticat, precum boala celiacă” îmi explică Preşedintele de Onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Îl întreb despre activitatea desfăşurată la Fundeni şi îmi spune că s-a dus acolo “întrucât fostul ministru al sănătăţii Voinea Marinescu a avut această iniţiativă în 1974. Acesta considera că pentru specialităţi de vârf precum chirurgia cardiacă, gastroenterelogia sau hematologia trebuiau create clinici separate.“ Profesorul este mâhnit deoarece Spitalul Fundeni unde a început “treaba” plecând de la 10 paturi şi pe care l-a manageriat cu succes timp de peste 24 de ani azi este în pericol de a fi desfiinţat pentru că “există interese mai mari decât cele ale pacientului”. Discutăm minute bune despre ulcer, hepatite, pre şi probiotice, despre bolile civilizaţiei “moderne”, despre stres, despre apă. Observ cu plăcută surprindere că are sub chiuveta din cabinet o instalaţie de purificare a apei prin osmoză inversă şi vorbim şi despre asta apoi, mă grăbesc pentru că tăcuta, minunata şi exigenta Greta îmi face semn că aşteaptă alţi pacienţi programaţi.

Îl rog să transmită câteva vorbe mehedinţenilor şi mă surprinde spunându-mi că va veni în această toamnă la Severin pentru a-l pomeni pe prietenul său marele Profesor Alexandru Colţoiu un corifeu al dermatologiei româneşti şi care îşi duce somnul de veci alături de un alt mare intelectual român Romulus Cojocaru în Punghina de Mehedinţi.  I-am promis că îl voi aştepta şi a fost de acord să continuăm aici dialogul nostru  educativ şi generator de conştiinţă.

Dr Pro: -adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”.

De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o ştiinţă extrem de discretă dar foarte profitabilă, foloseşte etichete cu peisaje naturale cu munţi şi izvoare „pure- naturale”?

Răspuns: pentru că în creierul nostru sunt astfel activate ariile de asociaţie, respectiv ariile opioide unde sunt eliberaţi hormoni care ne induc o stare de bine, de satisfacţie, la fel ca morfina de exemplu. Omul a fost mii de ani vânător în mediu natural, iar etichetele cu munţi şi izvoare îi stimulează aceste arii ancestrale producătoare de plăcere.

Adică, atât cât să achităm preţul acestor „ape” mari aducătoare de profit industriei alimentare (iar nouă pietre, hipertensiune, îngustarea arterelor, cancer,etc).

În compoziţia acestor “ape” găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, stronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc.
substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, nitriţi, pesticide, hidrocarburi provenite din gazele ridicate în atmosferă (industrie sau gaze de eşapament şi aduse în pânza freatică odată cu ploaia), detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
În funcţie de ionii dominanţi, putem astfel clasifica aceste “ape pure”în cel puţin 24 de categorii. Rata de absorbţie în celule a acestor mult – lăudate “minerale” nu depăşeşte  însă 13% .

În anul de graţie 2003, americanul Peter Agree primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – canalele prin care în celulele noastre intră doar apă, identică apei pure obţinute prin osmoză inversă.

În prezent, în România, vedetele burselor încă sunt firmele care îmbuteliază „apă” chioară  plată sau „înţepătoare” la limbă şi cele farmaceutice, însă trendul, la fel ca în ţările civilizate, este dat de introducerea în consumul uman a apei obţinute prin osmoză inversă, identică apei pure „strecurate” de celulele noastre şi care ne protejează de cei mai mari ucigaşi de oameni din istorie: bolile de inimă şi cancerul

Apa structurată cheia de aur a sănătăţii noastre (I)

Întâlnim tot mai des sau auzim despre „microclusteri” – cremă de faţă cu microclusteri, cremă de călcâie cu microclusteri, spirulină cu microclusteri, vitamina C sau E cu microclusteri, alimente „îmbunătăţite” cu microclusteri, medicamente diverse asociate cu microclusteri. Ce sunt aceşti „microclusteri”?

Pentru a vorbi despre ei trebuie mai întâi să prezentăm doi mari savanţi autori a mii de invenţii, (mare parte din ele şi azi protejate  de lacătele  „secretului de stat”)  unul fiind românul Henri Coandă, celălalt americanul Patrick Flanagan.

Henri Coandă s-a născut la Bucureşti având însă ascendenţă prin tatăl său originar din Craiova în neamul lui Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu. La14 ani inventează o semănătoare acţionată de vânt. Studiază sculptura la Paris cu Auguste Rodin, unul din mentorii lui Constantin Brâncuşi. Împreună cu Gustave Eiffel pune la punct primul avion cu reacţie din lume iar celebrul francez spune: „băiatul ăsta s-a născut cu 50 de ani mai devreme”. Numărul total al invenţiilor românului depăşeşte cifra uluitoare de 2600 (!). El este printre altele autorul dispozitivelor de frânare folosite de modulul Apollo 11 şi 12 care au transportat primii oameni pe Lună dar şi a o mulţime de alte invenţii mai ales în domeniul militar.

Pasiunea vieţii lui au fost însă apa şi fulgii de zăpadă. El a constatat că fulgii de zăpadă cristalizau hexagonal iar apa lichidă avea aceeaşi structură cristalină coloidală haxagonală ca şi cristalul de cuartz suportul informaţional pentru toate echipamentele digitale radio tv de azi. Pe când lucra pentru Pentagon şi NASA, l-a cunoscut pe tânărul pe atunci, Patrick Flanagan un geniu al fizicii, chimiei şi electronicii. Acesta la 12 ani îşi construieşte propriul radio şi inventează un dispozitiv de ghidare şi detecţie a rachetelor. Face o listă cu toate experimentele nucleare efectuate de americani şi sovietici lucru care pune pe jar Pentagonul deoarece toate erau declarate secrete. La doar 17 ani este angajat de Pentagon, CIA, NSA, NASA, dar şi de alte instituţii de securitate unde lucrează şi azi ca expert şi consilier. Pune la punct un dispozitiv care generează energie similară celei piramidale. Este singurul om căruia i s-a acceptat să se căsătorească în interiorul Marii Piramide de la Gizeh. Este autorul a sute de brevete de invenţii majoritatea secrete şi azi. „Dacă vorbeşti cu cineva (despre studii/cercetări) fără permisiunea noastră, vei fi acuzat de trădare şi pedeapsa pentru trădare este moartea prin împuşcare” citează el într-o carte, dintr-o scrisoare primită de la Guvernul federal SUA.

La Pentagon este invitat în biroul românului Henri Coandă care îi oferă rezultatele a peste 60 de ani de cercetări asupra “apei vii” sau a “apei vieţii”.

“Tu eşti ceea ce bei, a spus românul. Apa este cel mai important lucru din corpul tău, dar nu toate apele pe care le bei sunt la fel. Peste tot pe pământ, apa are caracteristici fizice diferite, indiferent unde călătoreşti…”

Amândoi savanţii sunt propuşi pentru Premiul Nobel pentru descoperirea nanoclusterilor însă meritul este acordat în 1996 lui Robert F. Curl Jr., Sir Harold W. Kroto, şi Richard E. Smalley de la Rice University.

Dr. Scott Jewkes din Salt Lake City afirmă: “Dacă ar fi să recomand doar un singur produs pentru a trata toţi pacienţii mei, acest produs ar fi soluţia sau capsulele cu microclusteri”. Un alt celebru medic din California, dr. Ron Meyers afirma: “In 20 de ani de practică medicală, nu am vazut nici un produs care să se apropie de rezultatele excepţionale obţinute cu microclusterii”. Testele clinice evidenţiază rezultatele biologice esenţiale pentru sănătate şi pentru prevenirea îmbătrânirii. Sportivii din S.U.A.de la fotbalişti la alpinişti şi de la arte marţiale la maratonişti folosesc deja apă purificată cu microclusteri în competiţiile naţionale şi internaţionale, pentru vitalitate şi recuperare rapidă, trecând toate testele americane şi europene pentru substanţe netoxice. Unul din sponsorii principali ai Formului 1 este o companie care produce apă pentru piloţi obţinută prin osmoză inversă.

Peter Mitchell – PREMIUL NOBEL pentru chimie 1978. pentru descoperirea coenzimeiQ10. “Pentru organimul omului Q10 este – « scânteia vieţii », care are acelaşi rol ca şi bujia în pornirea motorului unei maşini. Dacă avem posibilitatea de a primi Q10 împreună cu coctaiulul de antioxidanţi  format din apă purificată şi microclusteri nu vă refuzaţi de acestă plăcere. Rezultatul întrece toate aşteptările şi merită încercat”.

De fapt toţi aceşti oameni geniali sunt de acord asupra unui principiu vechi de mii de ani: “natura este adevăratul profesor iar sângele curat este cheia sănătăţii noastre”. va urma

Dr Pro: – colesterolul şi dezhidratarea celulară

Conform statisticilor medicale, cel mai mare ucigaş de oameni din istorie este de departe colesterolul. Acesta a ucis mai mulţi oameni decât au murit în toate războaiele mondiale din ultimii 200 de ani, însumat cu numărul de oameni care au murit în toate accidentele de circulaţie sau alte morţi accidentale. La fiecare 26 de secunde, undeva un om face infarct de miocard sau la fiecare minut un om moare de inimă iar factorul major care ne aduce în această situaţie este colesterolul.
S-a vorbit de hrana animală sau de alimentaţia preparată termic sau cea de fat-food consacrată de americani. Este adevărat. Ceeace nu se spune cu la fel de multă tărie este faptul că această substanţă numită colesterol şi care produce fiori oricărui cardiac, creşte şi din cauza dezhidratării cronice. Cum se petrece acest lucru?
După cum se ştie, omul este un organism pluricelular alcătuit din circa 35 000 de miliarde de celule (savanţii nu s-au putut pune de acord cu privire la numărul de celule din care este format corpul omenesc). Fiecare din aceste celule este alcătuită din membrană, citoplasmă şi nucleu. Dintre aceste componente, cea mai importantă este desigur, membrana celulară, pentru că la acest nivel au loc toate schimburile dintre interiorul şi exteriorul celulei. Până nu demult nucleul era considerat centrul vital, “creierul” celulei deoarece conţine “camera secretelor” sau “camera cu informaţii” adică ADN-ul; s-a extras însă experimental, în laborator, nucleele unei populaţii de celule şi acestea au supravieţuit hrănite bine, luni de zile, fără nucleu.
În fiecare celulă au loc peste 50 000 de reacţii chimice pe secundă. Toate aceste procese chimice complexe (pentru a reproduce TOATE aceste reacţii chimice intracelulare, ar trebui construit un combinat chimic care s-ar întinde pe câteve sute de hectare) sunt condiţionate, mediate, de apă. Celula se aseamnă cu un bob de strugure sau cu o roşie- conţine aproape 90% apă. Apa intră în celule prin canale specifice numite aquaporine. Dacă însă între mediul interior intracelular şi cel extern, din imediata apropiere a celulei există o diferenţă de presiune osmotică, apa are tendinţa de a ieşi, de apărăsi celula. O soluţie hiperconcentrată în săruri cum e apa de mare adsoarbe apa dintr-o soluţie hipoconcentrată până la echilibrarea / egalizarea presiunii osmotice. Dar, fără apă, fără un mediu de reacţie corect, celula se îmbolnăveşte şi moare. Membrana celulelor noastre este formată din trei starturi din care unul – cel de la mijloc conţine o grăsime care împiedică ieşirea apei iar această “grăsime” se numeşte colesterol. Când ne hidratăm cu orice altceva decât cu apă, cum ar fi soluţiile pe care de regulă le introducem în corp – suc, bere, apă minerală – dură există pericolul/posibilitatea reală de a ne dezhidrata la nivel celular. Atunci celulele noastre fie “strecoară” apa minerală cheltuind energie, fie solicită ficatului un aport suplimentar de colesterol Acesta “îmbracă” celula cu o “cămaşă” asemănătoare unui înveliş de seu sau ceară pentru a-i proteja apa din interior. Există studii care arată că oamenii care s-au hidratat cu o apă corectă celular cum este apa purificată osmotic, au obţinut valori normale ale colesterolului după -o medie de 21 de zile. Pentru a nu deveni “victime” ale colesterolului ridicat nu este suficient să renunţăm la alimentele de origine animală; este la fel de important şi trebuie să fim atenţi şi cu ce ne hidratăm.

Bătrâneţe sau nemurire V

Câţi dintre noi nu am fugit /evadat din oraşul sufocat de praf, căldură, zgomote şi nervi fie la mare fie la munte?

De ce ne-am simţit aşa de bine când am mers pe jos prin pădure, am alergat pe plajă dimineaţa sau în cerdacul casei de la ţară am respirat aerul proaspăt după o ploaie rapidă de vară?

Răspuns: aerul în astfel de momente este încărcat cu particule negative sau aşa numiţii “ioni negativi”. În locul în care vieţuim – de regulă într-un apartament la bloc sau într-o casă situată într-un oraş asaltat de emanaţiile unui combinat chimic, de gazele tot mai numeroaselor eşapamente, sau la biroul dotat cu calculatoare, imprimante, sisteme de răcire sau de încălzire, fum de ţigară, apă de reţea poluată, etc, “ne scăldăm”într-o atmosferă plină de ioni pozitivi proveniţi de la toate aceste “surse”. Aceştia sunt într-o permanentă căutare de electroni pe care de multe ori îi fură chiar din corpul nostru. “Hoţii” de electroni se mai numesc “radicali liberi” şi sunt principala cauză de îmbătrânire şi îmbolnăvire. Pentru a-i neutraliza sau pentru a ne proteja de efectele acestora distructive avem nevoie de electroni iar aceştia ne sunt oferiţi de antioxidanţi sau de “donatorii” de electroni (ionii negativi). Aerul din atmosferă este bogat în astfel de ioni negativi după o ploaie cu fulgere, pe malul mării când sunt valuri mari şi apa “se sparge”, în apropierea cascadelor iar explicaţia ţine de provenienţa acestor ioni care este desigur, apa (cu cât aerul este mai curat cu atât concentraţia în ioni de hidrogen este mai mare).

Ce rol au ionii negativi

O mulţime de medici folosesc azi, în diverse terapii, aerul ionizat.  Dr Albert P. Krueger, patolog şi microbiolog foloseşte ionii negativi de hidrogen pentru controlul infecţiilor (antimicrobian) iar Dr Kornblueh de la Universitatea din Pennsylvania a tratat sute de pacienţi cu alergii sau astm bronşic în acelaşi mod (alte spitale i-au urmat exemplul cum ar fi Spitalul Universitar Northeastern sau Frankford din Philadelphia). “După 15 minute de inhalare a ionilor negativi pacienţii se simt mai bine şi nu mai doresc să plece” – afirmă doctorul Kornblueh. Ionii negativi de hidrogen stimulează producţia de serotonină fiind un excelent remediu şi pentru depresivi al căror număr este din ce în ce mai mare, ajută sistemul imunitar să facă faţă mai bine alergiilor, infecţiilor, cancerului, îmbunătăţeşte activitatea sistemului nervos (atenţia, concentrarea, vigilenţa, memoria, puterea de muncă), De aceea nu este deloc un sfat gratuit să lăsăm copii să se bucure de apă, să zburde la soare, să alerge în aer liber.

De ce este important hidrogenul

Hidrogenul după cum am mai spus este un element chimic ce se regăseşte peste tot în Univers. La minus 259,23 grade celsius el cristalizează hexagonal la fel ca apa pură. El este unic datorită faptului că poate transporta un electron. În această formă negativă, laureatul Nobel Albert Szent Gyorgy îl regăseşte într-o mulţime de locuri din organismul nostru dar şi în legumele şi fructele proaspăt culese. Stresul chimic şi consumul insuficient de legume şi fructe proaspete determină deficienţe grave, boli şi îmbătrânire prematură la oamenii contemporani. Ionul negativ de hidrogen are rol în menţinerea echilibrului acido-bazic din organism, susţine/îmbunătăţeşte conductivitatea electrică (comunicarea intercelulară), protejează celulele de radicalii liberi (fiecare celulă este asaltată/bombardată  de peste 1000 de radicali liberi zilnic), ajută sistemul imunitar şi ficatul la neutralizarea toxinelor (cedează electronul moleculei de radical stabilizând-o şi făcând-o inofensivă). Acesta acţionează atât ca purtător de energie (furnizor de “monede/buget de energie” şi principal “actor” în fotosinteză) şi ca un antioxidant, în numeroase sisteme biologice. Ceilalţi antioxidanţi cunoscuţi – vitamina C sau E cedează electroni pentru a proteja celulele dar ele devin la rândul lor radicali liberi instabili. În cazul ionilor negativi de hidrogen nu se pune această problema fiind singura substanţă care nu devine radical liber după “donarea” electronului. Ionii negativi de hidrogen au fost studiaţi abia în urmă cu mai puţin de 100 de ani de către Karl Langmuir unul din părinţii “chimiei anorganice”. Ionii de hidrogen, produs secundar al apei pure în organism, sunt sursă non-calorică de energie celulară (în mitocondrii oxigenul “arde” hidrogen pentru a forma ATP- sursa esenţială de energie a tuturor celulelor noastre). Ionii de hidrogen reduc tensiunea superficială a apei făcând-o mai “udă” spre deosebire de cea minerală – “dură”) şi hidratând astfel în mod corect toate celulele.

Cum putem avea/beneficia de mai mulţi ioni negativi de hidrogen

Patrick Flanagan continuatorul studiilor lui Henri Coandă a descoperit nanoclusterii – microparticule silicice care eliberează în apă progresiv o cantitate foarte mare de ioni de hidrogen prin reconfigurarea electrică (structurarea) apei. Aceştia sunt incomparabil mai eficienţi decât zeci de cutii de vitamina C sau E sau mii de pahare de suc de fructe.  Această nanotehnologie este considerată de mulţi medici o binecuvântare pentru sănătate dar şi pentru bolnavi, întrucât este grăbită vindecarea sau este încetinită în mod evident îmbătrânirea. Apa purificată osmotic combinată cu microclusterii Flanagan – necesitate şi nu “modă”, sunt de departe cea mai importantă metodă de păstrare a sănătăţii şi amânare a morţii (întocmai cum se petrec lucrurile la centenarii studiaţi). Viaţa poate fi considerată un delicat echilibru al proceselor oxidative şi de reducerea radicalilor liberi (antioxidanţi). Acest micuţ şi prea uşor ignorat “ion” a fost antioxidantul originar pentru toate formele de viaţă de pe pământ încă de la apariţia ei şi cel mai optim antioxidant pentru orice formă de viaţă chiar şi azi. El este însă extrem de fragil – căldura excesivă, poluarea, prelucrarea termică sau rafinarea excesivă distrugându-l. Spre deosebire de noi, strămoşii noştrii – mai norocoşi, au avut parte de o cantitate semnificativ mai mare de ioni negativi fie din legume şi fructe mai curate, fie dintr-o atmosferă mai curată fie dintr-o apă desigur, mai puţin poluată.

Bătrâneţe sau nemurire IV

Patrick Flanagan continuă cercetările lui Henri Coandă mergând în locurile unde trăiesc cei mai mulţi centenari şi încercând să afla cauza longevităţii lor extraordinare.

Cine este Patrick Flanagan.

Copilul teribil, unul din cei mai importanţi 100 de oameni ai Americii şi ai lumii, la 8 ani intră în cartea Recordurilor cu peste 6000 de noduri inventate iar la nici 11 ani bulversează şi cutremură întregul sistem militar de apărare al SUA.

Ce s-a întâmplat? Pasionat de electronică, cumpără cu nici 6 dolari un dispozitiv radio din care construieşte un sistem extrem de simplu de detecţie a rachetelor. Reuşeşte astfel să monitorizeze câţiva ani toate experimentele nucleare efectuate de ruşi şi americani. Când anunţă presa de preocupările sale ziariştii nu-i dau importanţă cu excepţia celor de la Associated Press care publică cu titlu anecdotic observaţiile sale. La şcoala din Huston fiind şi având doar 17 ani este chemat prin difuzoarele exterioare care au urlat aşa de tare că au speriat toţi elevii: “Patrick Flanagan, Pentagonul te cheamă la telefon!”. La celălalt capăt de fir, un general cu cinci stele i-a atras atenţia să nu “vorbească prea mult” pentru că este posesorul unor importante secrete de stat (TOATE experimentele nucleare cu dată şi oră publicate au fost confirmate ca fiind REALE!). A fost cel mai tânăr angajat al Pentagonului cu carte de muncă ulterior fiind angaja ca expert de CIA, NASA, NSA, dar şi alte instituţii de securitate. A construit la 14 ani (înaintea telefonului celular) Neurophonul – aparat preluat şi îmbunătăţit de CIA – întrucât putea induce control mental la distanţă (folosit cu succes de surzi). Defense Intelligence Agency i-a interzis să discute despre această “maşină” cu “civili” şi mai ales cu cetăţeni străini.

“Părintele nanotehnologiei”

Flanagan a studiat Marea Piramidă scriind o carte care s-a vândut în milioane de exemplare (a stat 3 ani în Egipt pentru a studia piramidele fiin singurul om căruia i s-a permis să se căsătorească … în interiorul Marii Piramide). A construit împreună cu Henri Coandă dispozitive electronice pentru programul Mercury şi Gemini sau cele de frânare ale modulului Apollo 11 care a dus pe Lună primii oameni. A creat un dispozitiv de comunicare cu delfinii care a fost preluat de Marina Americană şi clasificat “top secret”. Are peste 300 de invenţii majoritatea secrete dar cea mai mare descoperire este tehnologia nanoclusterilor pentru care grupul de cercetători iniţiat de el a obţinut premiul Nobel. În 1997 se adreseauză Parlamentului European aducând la cunoştiinţă membrilor acestuia creerea PhiScience – o organizaţie care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi care cuprinde oameni de afaceri, de ştiinţă, medici, etc. Pentru întreaga carieră dar în special pentru descoperirile legate de apă, este propus pentru decernarea Premiului Nobel în 1997. Când i-a înmânat la Pentagon (unde lucrau împreună) caietele cu studiile sale, Coadă i-a spus: “Dacă vei descoperi secretul apei Hunza, vei putea prelungi viaţa la nesfârşit”.

Secretul acestei “ape vii” descoperit după alţi 20 de ani de studiu intens timp în care a făcut mii de măsurători constă nu în ingredientele acestei ape ci în STRUCTURA sa. El a descoperit coloizii pe bază de dioxid de siliciu care ordonează, structurează moleculele de apă hexagonal şi le conferă o tensiune superficială redusă (apă “udă” care hidratează mult mai corect şi mai bine celulele). Un astfel de coloid are dimensiunea a 12 atomi (5 nanometrii sau a cincea miliardime dintr-un metru fiind cea mai mică moleculă creată vreodată). Societatea Regală de Chimie defineşte un coloid ca “orice material de particule, una sau mai multe dimensiuni în intervalul 10-1000 nanometri”. Spre deosebire de mineralele dizolvate în apă, coloizii nu sunt solubili, au încărcătură electrică pe suprafaţa lor (potenţialul Zeta), sunt primiţi de celulă fără consum energetic transmembranar (nu orice şi nu oricum traversează membrana celulară) şi structurează inteligent apa. Alte sudii americane invocă mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Aşa se explică de exemplu, de ce sucurile naturale imediat stoarse din fructe proaspăt culese sunt atât de sănătoase spre deosebire de cele sintetice sau artificiale. Universitatea din Minesotta a efectuat studii pe culturi de celule şi a constatat că după o agresiune cu radicali liberi, celulele obişnuite au supravieţuit în proporţie de 1% iar cele hidratate cu apa structurată de microclusterii cu hidrogen ionizat negariv descoperiţi de Flanagan, au supravieţuit în proporţie exact inversă – adică 99%!. Acest produs este considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut în lume şi este recomandat de nume celebre din lumea ştiinţifică (Frederick Crane descoperitorul coenzimei Q10 – laureat Nobel, apreciază că e “una din cele mai mari descoperiri medicale ale secolului”).

Patrick Falnagan locuieşte şi în prezent în California, este vegetarian, bea doar apă purificată osmotic şi ia zilnic nanoclusterii care l-au făcut celebru cu aceeaşi plăcere ca atunci când i-a descoperit şi când a fost sigur că visul marelui Prieten Henri Coandă – acela de a “găsi fântâna nemuririi” s-a împlinit. În toamna acestui an va vizita România ocazie cu care cititorii Informaţiei de Severin vor putea afla mai multe informaţii direct de la el.

Bătrâneţe sau nemurire III

Informaţia în sistemele vii
Informaţia condiţia necesară şi obligatorie a existenţei oricărui organism viu, indiferent de complexitate, este stocata in molecula de ADN. Principiul conducător al evoluţiei Universului material şi de la care nu se poate sustrage este principiul doi al termodinamicii care spune că “entropia (dezordinea) Universului creşte”. Unica formă de existenţă care contrazice această lege este… viaţa. Cu cât informaţia referitoare la un eveniment este mai puţină, cu atât gradul de dezordine (entropie) al acelui eveniment este mai mare. Pentru a se dezvolta şi evolua, viaţa are nevoie obligatoriu de informaţie iar aceasta este stocată mai ales în nucleu (ADN) sau mitocondrii (“fabrica de energie”).

Toate celulele noastre sunt capabile să emită şi să primească informaţie. “Întreaga viaţă se bazează pe legături de tip informaţional, inclusiv integrarea ei în marea ordine, în marele sistem pe care îl numim Univers. Nu putem concepe viaţa ca fiind posibilă la orice nivel de organizare, inclusiv monocelular, fără ca biosistemul să dispună de capacitatea de a sesiza mediul, adică de a emite, a primi şi a prelucra informaţie. Orice fiinţă lipsită de posibilitatea de a percepe mediul este sortită pieirii” afirmă academicianul Dumitru Constantin Dulcan iar sistemul nervos – acum se ştie, nu este singurul care gestionează informaţia (paramecii – organisme unicelulare care nu au sistem nervos se mişcă inteligent după hrană şi fug de pericole).

Întrucât informaţia implică prezenţa unor semnale purtătoare de informaţie (deci suport energetic) odată cu schimbul de informaţie se petrece şi un schimb/transfer energetic (cercetări asupra câmpului bioinformaţional au fost făcute de biofizicianul rus A.P.Dubrov, iar la noi în ţară de G.Cartianu şi Rodica Strungaru). Aceştia au făcut studii aprofundate asupra proceselor psihoinformaţionale. Ei concluzionează că: „nu există nici o contradicţie a legilor actuale ale fizicii de a presupune că fenomenelor psihoinformaţionale le sunt asociate unde electromagnetice purtătoare de informaţie”. Adrian Dobbs foloseşte unele concepte cum ar fi cele de masă negativă sau imaginară noţiuni folosite de fizica cuantică în mod obişnuit. Având masă imaginară, particule elementare cum ar fi psitronii nu au inerţie şi deci pot călători cu o viteză mai mare decât viteza luminii, aducând informaţii din viitor în prezent. Dobbs îşi imaginează psitronii ca un nor care se proiectează direct pe creierul unui individ receptiv, informându-l despre starea sa prezentă şi viitoare probabilă. Neuronii, după John Eccles se află într-un „echilibru instabil” aşa încât un stimul de mică intensitate poate declanşa o reacţie în întregul sistem. Graţie acestui echilibru instabil al sistemului nervos ar putea fi posibilă acţiunea psitronilor lui Dobbs, prin care el încearcă să explice precunoaşterea, clarviziunea,etc.

Flanagan şi apa inteligentă

Patrick Flanagan – doctor în filosofie, profesor de psihologie şi medicină alternativă a stabilit că cei mai sănătoşi oameni beau o apă cu un pH puţin sub 7 (apa purificată osmotic are un pH între 6,5 – 7), deci foarte uşor acidă, care conţine însă cantităţi mari de electroni şi foarte puţine minerale. Aceasta este apa cea mai sănătoasă şi corectă metabolic.

Cea mai sănătoasă apă din Franţa are un rH 22 spre deosebide de apa pe care o beau populaţiile centenare care este de 10 ori mai concentrată în ioni negativi de hidrogen.  Pentru cei “pasionaţi” de apa îmbuteliată trebuie reamintit faptul că datorită luminii soarelui (din păcate pentru ei lumina trece prin pereţii transparenţi de plastic şi printr-un proces de disociere rezultă oxigen care “fură” electronii prin – oxidare) devine inactivă chiar dacă este “recoltată” sau îmbuteliată de la un isvor cu un rH ridicat. Australia (dar şi unele state americane) a interzis deja transportul apei îmbuteliate în recipiente de plastic din pricina florei microbiene care se dezvoltă în interiorul ambalajelor, din cauza chimicalelor care se dizolvă în apă din plastic (bisfenol A) dar şi din cauză că apa nu mai are nici o legătură cu proprietăţile “curative” ale isvorului sursă. Apa structurată cu ajutorul punţilor (legăturilor de hidrogen) este suportul informaţional al sistemelor vii.

Teoria Doctorului Flanagan vine să completeze aceste studii afirmând că apa structurată este suportul informaţiei în structurile vii fiind susţinut de alte sutii ulterioare precum cele ale lui Gerald Pollack – Doctor, profesor de bioinginerie la Universitatea din Washington şi consultant extern la National Science Board sau de cele ale lui Vladimir Voeikov – cunoscutul savant rus – laureat Nobel. Despre Patric Flanagan “copilul teribil” al Americii în numărul de mâine. va urma

Bătrâneţe sau nemurire II

Henri Coandă, după 60 de ani de încercări de a afla secretul “apei vieţii” i-a înmânat prietenului mai tânăr – genialul Patrick Flanagan studiile împreună cu rugămintea de a afla el secretul “fântânii nemuririi”. Patrick Flanagan, prin procedee moderne a reluat studiile lui Coandă dar şi măsurătorile laureatului Nobel – Szent Gyorgy descoperind ioni de hidrogen în cantităţi foarte mari şi în lichidele organismului (similar sucurilor proaspete de legume şi fructe care conţin de asemeni cantităţi enorme de ioni de hidrogen) nu numai în ficat, splină, plămâni sau intestine.

Ionii de hidrogen

Hidrogenul este cel mai mic element chimic din Univers şi are în mod obişnuit un singur electron. Chimistul francez Antoine Lavoisier a numit hidrogenul după cuvintele greceşti (hidro – „apă” –genes – „a forma”) sau “cel care formeaza apa”, sau „cel ce naşte apa”. Hidrogenul are cei mai mici atomi faţă de alte elemente şi a fost unul din primii atomi care s-au format în Univers. Înăuntrul stelelor, nucleii se combină în reacţii nucleare pentru a forma atomi de Heliu (Hidrogenul este principala componentă a Soarelui, având o pondere de 73% din compoziţia acestuia). Aceste reacţii chimice creează lumina (necesară fotosintezei plantelor) şi căldura Soarelui. El se poate combina cu aproape orice element şi să formeze compuşi chimici mai mulţi decât orice alt element. Cercetătorii apreciază că 90% din atomii din Univers sunt Hidrogen, 9% Heliu iar 1% alte elemente. Hidrogenul se găseşte peste tot în organismul nostru – fie că vorbim de unghii, păr, sânge, neuroni, ADN, enzimele digestive sau nutrienţi – glucide, lipide, proteine. Hidrogenul ţine moleculele de apă “legate”, prevenind moleculele să se separe sau să se evapore la o temperatură joasă. Fără aceste legaturi, apa ar fierbe pe la -80 de grade Celsius, în loc de 100 de grade. Legăturile de hidrogen ţin împreuna şi legăturile ADN din interiorul celulelor noastre (punţile de hidrogen „râvnite” de radicalii liberi).

Ionul de hidrogen ( H-) are un electron suplimentar slab legat pe care îl cedează cu mare uşurinţă. Aceşti electroni ar fi după părerea laureatului Nobel electronii care se mişcă cel mai rapid (cu cea mai mare uşurinţă în organism).

Ce este “pH- ul”.

Hidrogenul este combustibilul care alimentează viaţa vegetală şi animală cu energie. El ne vindecă şi ne oferă forţa vieţii! pH-ul înseamnă cantitatea de hidrogen dintr-un lichid, deci este o unitate de măsură, a forţei vieţii disponibile într-un lichid. Unul din primii parametrii care măsoară o apă bună de băut este pH-ul. Tradus din latină înseamnă “potentia hidrogenii” sau “puterea hidrogenului” şi indică nivelul hidrogenului (gradul de aciditate sau de alcalinitate) al unei soluţii. Pe o scară de la 1 la 14, concentraţia în ioni pozitivi de hidrogen  “1” înseamnă foarte acid iar “14” foarte alcalin, “7” însemnând neutru chimic aşa cum e apa pură. Există tot felul de poveşti de marketing care ascund doar interese financiare (deloc de neglijat) despre apa “alcalină”, “ionizată”, “uşoară”, “sărăcită” în deuteriu sau dimpotrivă “îmbogăţită” în deuteriu.

Apa grea şi sănătatea

Ca o anecdotă, în timp ce unii medici români recomandă (mult prea) entuziast apa “sărăcită” în deuteriu cu un ochi tonele de apă vândute pe post de leac atoate – vindecător şi cu altul la conturile bancare, The Telegraf – ziar onorabil (la fel ca prestigiosul Discovery) ne anunţă că “Mikhail Shchepinov, fost om de ştiinţă al Universitatii Oxford, crede că APA GREA modificată protejează organismul împotriva chimicalelor periculoase, cunoscute sub denumirea de radicali liberi. Se ştie că acestea contribuie la apariţia cancerului, a Alzheimer-ului şi a Parkinson-ului. Cercetătorul pretinde că unele alimente, precum friptura şi ouale pot fi de asemenea îmbogăţite cu izotopul special de hidrogen, cunoscut sub denumirea de deuteriu, sporind astfel posibilitatea oamenilor de a mânca sănătos. Cercetările specialistului sunt bazate pe experimente desfăşurate pe viermi şi pe insecte. Viermii au devenit cu zece la sută mai longevivi, iar drosophila şi-a prelungit viaţa cu 30 la suta în urma consumării apei grele”. Pentru cei care cred cu adevărat în apa aceasta sărăcită în deuteriu (de fapt apă purificată/sărăcită – ceeace e sănătos) le recomandăm următoarea metodă de obţinere – mult mai ieftină decât cea mult lăudată de unele posturi centrale de televiziune (ca să nu mai vorbim de Internet unde eşti realmente sufocat de abilii webmasteri – specialiştii promovării tuturor năstruşniciilor).

Cum obţinem acasă apă sărăcită în deuteriu

Se umplu două sticle de plastic cu apă purificată osmotic (costă de 100 de ori mai puţin decât cea “sărăcită” de la tarabă) şi se ţine 2-3 ore la congelator. Vom observa că pereţii au început să îngheţe. Spargem cu grijă această gheaţă groasă de câţiva milimetrii apoi strecurăm apa printr-o sită şi ceeace am obţinut este EXACT “apă sărăcită în deuteriu”. Explicaţia? Această gheaţă conţine deuteriu (punctul de îngheţ al apei cu deuteriu ce se regăseşte în mod NORMAL în apa curentă sau de la reţea, este cu 3 grade mai ridicat şi astfel această apă îngheaţă prima).

Ce este rH-ul

Puţini oameni au auzit de “rH” sau “relative hidrogenii” care ne dă informaţii despre cantitatea de ioni negativi de hidrogen ( H- ) din apă. Despre acesta şi importanţa lui uriaşă pentru sănătate în numerele viitoare.

Bătrâneţe sau nemurire I

Doar boala o simţim, sănătatea nu.


Discutam zilele trecute cu un prieten – medic severinean despre sistemul nostru de sănătate şubred, despre boală şi despre nenumăraţii şarlatani care speculează dorinţa sinceră a oamenilor de a-şi proteja sau de a redobândi sănătatea (“a specula” înseamnă a trage foloase dintr-o anume situaţie, a înşela, a negustori încrederea cuiva).

Am căutat împreună timp de câteva ore explicaţii şi soluţii simple la problemele parcă din ce în ce mai numeroase şi mai complicate. Am discutat despre apă, despre implicaţiile ei în economia metabolică a organismului, despre efectele pozitive pentru sănătatea nostră individuală prin ameliorărea calităţii ei (prin purificare osmotică) – tot mai larg acceptată prin alte părţii ale lumii.  Concluzia lui finală – “e prea complicată toată această poveste cu apa purificată şi filtrarea osmotică şi  e mai sigur să rămân la ce ştiu şi la ce am învăţat eu”. Am fost apoi cu fiul meu la facultate pentru a susţine examenul restant la biochimie celulară şi repetând noi cursurile despre membranele celulare am constatat cu uimire că studenţii la medicină încă nu ştiu prea multe despre “canalele de intrare a apei în celulă” aşa numitele “aquaporine” descoperite în 2003 şi pentru care s-a luat un Nobel (în curs sunt amintite “în treacăt”), şi atunci l-am iertat pe prietenul meu “doctoru” pentru lipsa lui de răbdare. Afirmam în alt articol că sănătatea noastră este în realitate sănătatea celulelor noastre (nu absenţa durerii cum am fost învăţaţi), că celula este locul unde apare mai întâi boala (cancerul începe cu o celulă) iar apa este implicată în mod direct – cauzal în acest proces.

Din neştiinţă, imaturitate sau poate doar din nepricepere, omul şi-a dorit dintodeauna să trăiască nemuritor dar neaparat o altă viaţă decât cea primită, iar aceasta să fie dacă s-ar putea veşnică şi eternă aşa cum este sufletul. De sănătate s-a îngrijit doar când a fost bolnav pentru că aşa cum spune olteanul nostru hâtru “doar boala o simţi, sănătatea nu”. Dacă pentru suflet s-a descoperit formula nemuririi – Iubirea şi Iertarea, pentru partea fizică/materială omul încă mai are de “căutat”. Aminteam în numerele trecute de acele zone de pe glob unde oamenii depăşesc cu uşurinţă 100-120 de ani,  care au fost studiate printre alţii, timp de peste 60 de ani cu pasiune neostoită de genialul nostru compatriot Henri Coandă şi care au în comun acel element determinant care ne construieşte în cea mai mare măsură pe fiecare dintre noi – apa.

Cine ne îmbătrâneşte.

Răspuns: deshidratarea cronică şi radicalii liberi. Dr. Alexis Carrel – specialist în transplant de organe şi vase de sânge a afirmat că secretul longevităţii noastre stă în capacitatea celulei de a elimina deşeurile metabolice iar cheia eliminărilor toxinelor din organism este apa (în acest context, cuvântul sau sintagma “apă” se referă la H2O şi …atât). El a ţinut în viaţă o inimă de porumbel timp de 34 de ani hidratând-o şi irigând-o cu nutrienţi nepoluaţi chimic (unul din motivele pentru care a primit premiul Nobel pentru Medicină). La festivitatea de decernare a premiului Nobel el a afirmat că “Celula este nemuritoare. Lichidele care o înconjoară – o degenerează şi o îmbolnăvesc. Nu vârsta omoară celula ci deshidratarea cronică”. Când a întrerupt experimentul cu inima de porumbel, aceasta încă era …vie.

Circuitul hidrogenului

Celulele noastre însetate de apă (H2O), deshidratate cronic din cauza lichidelor improprii pe care le bem zilnic, au un metabolism incomplet, defectuos care se traduce într-un anume moment în boală şi moarte (boala şi îmbătrânirea prematură sunt preţul pe care îl plătim pentru “plăcerile gâtului”). Un alt medic celebru – ardelen după tată- laureat şi el al premiului Nobel – Albert Szent Gyorgyi (descoperitorul vitaminei C) a afirmat de asemeni că “viaţa este un dans al apei”. El a concluzionat că este mai corect să vorbim despre un circuit al hidrogenului (“combustibilul vieţii”) în natură decât al carbonului aşa cum am fost învăţaţi în şcoală. Plantele iau apa şi sub înfluenţa luminii (fotosinteză) o “desfac” în Hidrogen  şi Oxigen. Hidrogenul este încorporat împreună cu CO2 din atmosferă în glucide (glucoză), lipide sau proteine pe care ni le oferă cu generozitate nouă – regnului animal iar oxigenul este eliberat pentru a-l putea tot noi, respira. În corpul nostru, enzimele numite dehidrogenaze scot hidrogenul din alimentele vegetariene ingerate care este apoi “ars” pentru necesarul energetic propriu (glucoza C6H6O6 este descompusă în CO2 – eliminat de plămâni şi reabsorbit de plante + H2O şi energie). Albert Szent Gyorgy a identificat chiar “depozite” de ioni de hidrogen în interiorul corpului nostru, cele mai importante fiind ficatul (cel mai important organ în detoxifiere), intestinele, plămânii şi splina (teritoriile unde se află “dislocată” – deloc întâmplător, armata imunitară). Gyorgy a afirmat că electronii proveniţi de la ionii de Hidrogen se mişcă cel mai rapid în organism ei asigurând de fapt şi comunicarea intercelulară. “Secretul vieţii constă în hidratarea corectă a celulei şi eliminarea toxinelor, afirma el, iar dacă acest lucru încetează dintr-un motiv sau altul, celula va muri intoxicată cu propriile ei reziduuri. Pentru ca toxinele să poată părăsi celulele, iar hrana să poată pătrunde în celule, este foarte important ca celulele să fie într-un contact foarte strâns cu apa”.

Celulele deshidratate cronic sau hidratate cu soluţiile răcoritoare diuretice, trec într-o stare opusă creşterii şi înmulţirii/regenerării – adică în stare catabolică (dezasimilaţie şi descreştere), asta înseamând că organismul începe să-şi consume propriile celule şi ţesuturi, începând practic să se autodistrugă (o explicaţie pertinentă pentru bolile autoimune). va urma

Tableta cu …istorie – apa de la fântânile publice

Pe timp de pace un număr foarte mare de oameni erau ucişi în masă de molimele mizeriei

Miasmele din canal

De ani buni de zile îmi iau ziarele de la “mamaie” – o doamnă cumsecade şi mereu zâmbitoare care are chioşcul la Podul Gruii, imediat după staţia de autobuz. Ceeace m-a impresionat de fiecare dată la această Femeie a fost faptul că a reuşit să rămână amabilă şi zâmbitoare deşi a avut un soţ mereu bolnav şi care a murit după o lungă suferinţă (ulterior acestei nenorociri, şi-a găsit şi unicul copil spânzurat în uscătorul blocului). Dar, nu despre acest om încercat vreau să scriu azi, ci despre altceva care m-a sensibilizat neplăcut zile trecute când am fost să iau ziarele şi anume mirosul care ieşea din capacul metalic al canalizării situat chiar lângă chioşcul cu respectiv, miros care îţi întorcea brusc intestinele “pe dos”. Am întrebat-o cum de poate sta şi respira o zi întreagă acea duhoare şi mi-a răspuns că “vine de la blocuri şi că s-a obişnuit de nevoie cu alte rele mai mari!”. Conform zicalei – “Nu-i da omului cât poate să ducă”!..

Am văzut în ziarul pe care l-am luat şi am privit şi la televiziunile locale ştirile cu privire la apa de la fântânile din Severin şi în timp ce îmi ţineam respiraţia să nu vomit pe toneta bietei femei, mi-a venit atunci ideea de a readuce cititorilor noştrii câteva pagini de istorie britanică spre bună luare-aminte.

Epidemii londoneze

Pe la mijlocul secolului XIX, Londra era un oraş aglomerat (începuse epoca industrializării) insalubru plin de excremente de vacă, abatoare urât mirositoare, canalizări defectuoase şi case cu subsoluri inundate de gunoaie ce emanau miasme îngrozitoare (la fel ca unele subsoluri din blocurile noastre de azi). Această “bombă” purulentă urât mirositoare a explodat pentru prima dată în 1831 când a izbucnit prima mare epidemie de holeră ce a ucis peste 30 000 de englezi. În anii ce au urmat au mai fost episoade epidemice dar de o amploare mai mică (în 1853 au mai murit 10 675de oameni – după cifrele publicate în presa vremii). În anul următor epidemia reizbucneşte şi pare că se stinge, însă în 31 august  “loveşte cea mai teribilă epidemie de holeră care a avut loc vreodată în Regat” după afirmaţiile doctorului John Snow.  În următoarele trei zile au murit 127 de oameni în cartierul londonez Soho şi încă 500 în săptămâna următoare, ajungând ca 12,8% din populaţia Londrei să fie răpusă de această molimă. Dacă tragedia nu a fost mai mare acest lucru s-a datorat acestui om pe nume John Snow.

Cine a fost John Snow?

John a fost primul din cei nouă copii ai minerului William şi Francesei- o familie care a trăit într-unul din cele mai sărace cartierere. La 14 ani este angajat ucenic asistent la medicul  William Hardcastle – chirurg iar ulterior la George Stephenson unde învaţă arta îngrijirii bolnavului. Ulterior îl găsim “cârpind” rănile minerilor la fel de bine ca un chirurg veritabil iar în 1836 decide să se înscrie ca student la Şcoala de Medicină din Londra. Un an mai târziu el deja lucra ca asistent în Spitalul Westminster iar în anul următor (2 mai 1838) este admis în Colegiul Regal al Chirurgilor din Londra. Absolvă Universitatea din Londra şi în 1844 este admis în Colegiul Regal al Medicilor. Preocupat fiind de minimalizarea durerii la pacienţii care aveau răni foarte mari, el foloseşte pentru prima dată ca anestezic cloroformul şi eterul care întradevăr reduceau suferinţa bolnavilor. El este cel care a administrat personal Reginei Victoria cloroform atunci când aceasta a dat naştere prinţului Leopold dar şi Prinţesei Beatrice (în 1853 şi 1857).

John Snow a rămas în istoria medicinei şi ca “părinte al anesteziei” dar şi ca “părinte al epidemiologiei”.

Snow şi apa din Londra.

Încă de când era doar un asistent medical, obsedat fiind de calitatea apei (era vegetarian, antialcoolic şi nu bea decât apă de ploaie – pură fiartă şi răcită) el era fascinat de modul în care se transmitea holera şi nu i-a fost de loc greu să lege boala de apa pe care o beau londonezii. În acele timpuri oamenii nu aveau apă curentă în casă şi nici toalete sau canalizare, ei cărând apa cu găleata de la pompele sau fântânile din oraş (13 la număr) pentru băut, gătit şi spălat iar reziduurile menajere fiind deversate cel mai des, direct în Tamisa. Întrucât nu existau fose septice pentru reziduurile fecale ale oamenilor sau animalelor, acestea erau canalizate de întreprinderile sau abatoarele londoneze de asemeni în Tamisa aşa încât vara Parlamentul nu putea lăsa deschise geamurile din cauza mirosului pestilenţial ce venea dinspre fluviu. Tot în această perioadă apare afacerea aducătoare de profit imediat şi rapid a îmbuteilerii apei în recipiente ce erau livrate fabricilor de bere, şcolilor, închisorilor sau altor comunităţi.

John Snow a demonstrat autorităţilor că apa care e transparentă, n-ar gust şi miros nu înseamnă că e şi bună de băut.

Holera este o boală contagioasă digestivă care ucide în câteva ore de la apariţia vărsăturilor şi a diareei. Acest debut l-a determinat pe Snow să gândească o analogie cu posibila contaminare prin intermediul apei şi nu al aerului aşa cum se credea.

Prima anchetă epidemiologică

De când a izbucnit epidemia, el a plecat “în patrulare” pentru a culege informaţii de la familiile victimelor întocmind chiar şi o hartă foarte minuţioasă cu casele şi decedaţii. Este astfel printre primii medici care efectuează o adevărată anchetă epidemiologică.  Pe strada Polonă unde era o închisoare din cei câteva sute de deţinuţi (530), doar 5 s-au îmbolnăvit iar aceştia băuseră apă adusă de la o fântână situată în apropiere pe Broad Street. O fabrică de bere tot din apropiere nu a avut nici un caz de holeră pentru că muncitorii primeau bere şi lichior gratis de la Huggins – patronul în loc de apă. O altă fabrică nu a avut acelaşi noroc (aducea găleţi cu apă de la lăudata fântână de pe Broad Street pentru muncitorii care au fost apoi răpuşi de molimă. La fel ca şi un ofiţer de armată care a băut un pahar de apă de la aceeaşi fântână, şi a murit ulterior. O cafenea care oferea apă la masă adusă de la această fântână a îmbolnăvit 9 oameni (era la modă prepararea “şerbetului cu bulbuci” – o băutură efervescentă). În jurul acestei pompe sau fântâni publice de apă (de unde cărau o apă prea lăudată pentru gustul şi claritatea ei o mulţime de londonezi) s-au dezvoltat cele mai multe cazuri mortale de boală. Snow a aflat că în apropiere fusese un bebeluş bolnav care era spătat aici inclusiv scutecele pline de fecale. El a luat o probă de apă şi a observat la microscop “flocoane de culoare albă” concluzionând că asta era cauza molimei ce ucidea fără milă. El a demonat mitul conform căruia “dacă apa e limpede şi n-are culoare, n-are gust e bună de băut”.

Raport la autorităţi

În 7 septembrie, s-a dus cu toate observaţiile la conducerea Primăriei – în faţa Consiliului Gardienilor din St James’s Parish şi i-a rugat să ordone închiderea pompei, dar aceştia l-au privit cu neîncredere şi scepticism spunându-i că o femeie care locuia în alt cartier a murit fără să bea apă de pe Broad Street. El a încălecat calul şi a plecat în galop la casa femeii unde a aflat de la fiul supravieţuitor că mama lui locuise cu ani în urmă lângă fântână şi că ea a continuat să bea doar apă adusă cu căruţa de la fântâna preferată. Băiatul care îşi pierduse şi mama dar şi fiica, încă avea apă într-o sticlă pe care i-a dat-o lui John Snow. Acesta s-a întors în Broad Street şi a demontat mânerul pompei pentru ca lumea să nu mai poată scoate apă iar cazurile de boală au scăzut brusc după acest gest curajos. Nici asta nu i-a convins însă pe edilii oraşului care credeau că boala se datoreşte “miasmelor puturoase” şi lui Dumnezeu! şi au afirmat că teoria lui Snow este un “nonsens!”. Gropile de gunoaie şi canalizarea au rămas şi pe mai departe la fel de defectuoase. Consiliul de Sănătate al Primăriei a emis chiar un raport în care afirma că “ nu se vede nici un motiv pentru a adopta credinţa lui Snow” însuşindu-şi totuşi observaţiile lui ca simple “sugestii”. Pentru ca prostia să fie şi mai mare, ministrul Henry Whitehead – un reverend obtuz a afirmat că “nu apa este cauza holerei, ci intervenţia divină a lui Dumnezeu”! iar pe ziduri puteau fi citite “anunţuri” care cuprindeau sfaturi de genul: “fiţi temperaţi cu mâncarea şi cu băutura”, “nu consumaţi legume crude şi fructe crude “(!!!), “nu beţi apă rece când sunteţi încintaţi”, ”dormiţi mai mult”,  “îmbrăcaţi-vă cu haine călduroase”, “nu munciţi dacă e prea cald”, “nu dormiţi în aer prea cald”, “nu staţi uzi”, “nu luaţi medicamente fără … reţetă”, desigur.

“Părintele epidemiologiei”.

Cercetările viitoare au dat dreptate lui John Snow, clorinarea apei a devenit în scurt timp metoda adoptată de 98% din comunităţile omeneşti iar el a fost apreciat de urmaşi ca fiind fondatorul şi “părintele” epidemiologiei moderne. Mereu activ şi atent la cele ce se întâmplau în jurul lui, nemulţumit că nu este ascultat măcar de confraţii lui doctori, el moare la numai 45 de ani în urma unui accident vascular cerebral în biroul său din Londra. În anul 2003 britanicii îl votează, în urma unui sondaj, efectuat de Hospital Doctor Magazine  “the greatest Doctor of all time” “cel mai mare doctor al tuturor timpurilor” chiar înaintea lui Hipocrate “părintele Medicinei”. Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie îi poartă numele iar Colegiul Regal de Anestezie, de asemenea. Cercetarea epidemiologică europeană dar şi americană foloseşte şi azi teoria şi metodele lui John Snow. În prezent există o reproducere a celebrei pompe pe Broad Street (azi Broadwick Street) înconjurată de marmură de granit roşu unde membrii Societăţii John Snow anual ţin prelegeri de sănătate publică. Momentul cel mai emoţionant este îndepărtarea şi re-prinderea mânerului pompei – acelaşi pe care l-a îndepărtat Snow atunci când a îndepărtat de londonezi şi molima mortală.

Siliciul şi sănătatea

Organismul uman , la fel ca toate fiinţele vii, este un mecanism care primeşte şi emite informaţie aceasta fiind transmisă de structuri inteligente cristalizate hexagonal – apa şi siliciul

Încet-încet în peisajul populat şi poluat de tot felul de lucruri inutile sau (unele) chiar periculoase, îşi fac loc şi noţiuni sănătoase şi bune precum  „apa preventivă”, „apa structurată”, „apa osmotică”. Am arătat în numerele trecute aventura descoperirii „apei longevităţii” sau „apei vieţii” intuită de Henri Coandă şi consacrată pentru totdeauna de prietenul lui Patrick Flanagan – expert NASA, Pentagon, CIA, FBI una din cele mai complexe şi uluitoare minţi contemporane.

Aranjament cristalizat inteligent hexagonal

Apa structurată hexagonal (cristal coloidal) – se găseşte în toate fiinţele vii (fiind suportul informaţional ideal). Această structură geometrică cristalizată spaţial hexagonal (inteligent) o mai întâlnim în cristalul de cuarţ – elementul care alcătuieşte inima a tot ceeace ne ajută pe noi să comunicăm dar şi să aflăm informaţii: radio, televizor, calculator, telefon celular, etc. Cuarţul – dioxidul de siliciu,  al doilea element ca răspândire pe suprafaţa pământului, a fost folosit de oameni până să i se descopere proprietăţile extraordinare legate de transmiterea informaţiei (proprietăţi piezoelectrice), ca podoabă la bijuterii şi la fabricarea sticlei.

Siliciul şi plantele

În natură, plantele cresc, se ridică pe verticală spre soare datorită impulsurilor date de siliciul aflat în compoziţia lor. De exemplu, cenuşa plantei medicinale numită „coada calului” conţine 70% (!) siliciu. La păsări – cele care se ridică în zbor învingând aerul şi gravitaţia, siliciul se regăseşte în structura penelor atât de frumos etalate spre soare. Iar inteligentele şi harnicele albine oferă larvelor (puilor lor) în cupe hexagonale darurile plantelor  care sunt legate direct de lumina şi căldura soarelui – polenul sau mierea produsă din nectarul divin cules cu atâta sârg.

Tradiţia populară românească dar şi alte culturi au consacrat floarea cu şase petale ca fiind „floarea vieţii”.

Profesorul Adolf Butenant – laureat al Premiului Nobel a dovedit că viaţa nu poate exista în absenţa siliciului tot la fel cum nu poate exista în absenţa apei. El este mai puţin cunoscut întrucât a fost membru al partidului nazist dar a perfecţionat dispozitivele care ajută azi piloţii de aeronave să respire mai mult oxigen şi a descoperit hormonii sexuali feminini. Deşi toată lumea cunoaşte importanţa calciului, puţini ştiu că organismul nu-l poate absorbi şi folosi în absenţa siliciului (are rol catalizator). Dacă siliciul este deficitar în organism, 76 din cele 104 elemente chimice prezente în organism nu vor fi asimilate.

Cuarţul roz –cel mai folosit în cristaloterapie


Aranjamentul geometric hexagonal al cuarţului (dioxidului de Siliciu) identic aranjamentului apei structurate pure din organism semnifică direcţionarea/ canalizarea sublimării. Axa de simetrie a cuarţului este helicoidală (spirală verticală) simbolul vieţii şi a evoluţiei. Cuarţul dă direcţie şi sens evoluţiei persoanei şi şterge contururile care o izolează şi o rigidizează. Amplifică, transmite şi direcţionează energia subtilă. Cristalele de cuarţ pot fi încărcate cu mesaje de vindecare. Asigură un somn odihnitor, vise profetice şi iluminatorii. Masajul cu cuarţ pe locurile dureroase favorizează dizolvarea blocajelor şi stagnării energetice. Echilibrează psihicul emoţional instabil, reglează secreţiile hormonale.

Cuarţul roz – “piatra” cel mai des folosită în cristalo-terapie este util celor care se străduiesc să obţină aprobarea/dragostea  celorlalţi printr-un exces de amabilitate (celor care au suferit drame pierderi ale unor persoane dragi sau traume emoţionale). Ajută persoana care îl poartă să se accepte şi să se preţuiască. Este util celor care nu se pot iubi pe sine şi care caută mereu iubirea la ceilalţi. Ajută la demararea unei noi relaţii afective. Ajută persoana să–şi devină lui însuşi cel mai bun prieten. Dezleagă lanţurile vinovăţiei şi datoriilor emoţionale faţă de ceilalţi. Învaţă purtătorul să dăruiască iubire. Majoritatea oamenilor se folosesc de iubire ca de o cârjă (se ataşează, se sprijină pe altcineva). Cristalu de cuarţ dizolvă o mulţime de frici aducând pacea în suflet, senzaţia de acasă. Ne aduce starea fătului care soarbe din lichidul amniotic (apa maternă) îmbibându-se cu extazul vieţii. Este primul indicat în vindecarea traumelor emoţionale. Aduce blândeţea unei mângâieri calde, relaxarea, înţelegerea. Util în stări de extenuare, oboseală cronică, celor cu extremităţi reci, celor care răcesc uşor, anemicilor, celor paralizaţi. Ne protejează de cancer prin eliminarea resentimentelor şi durerilor acumulate în memorie.

Unde se află în organismul nostru siliciul?

Siliciul se întâlneşte cu precădere în cristalinul ochiului. Despre ochi, să ne amintim, Isus Christos a spus: “Luminătorul trupului este ochiul, deci dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat.” (Matei 6 22-23). Când unghiile devin sfărâmicioase sau este redusă cantitatea de acid clorhidric din stomac este posibil să avem deficit de siliciu. Plămânul normal conţine 18% siliciu, plămânul tuberculos doar 0,009%!!!(lobul drept pulmonar – cel mai frecvent atins de bacilul Koch, este cel mai sărac în siliciu, iar pancreasul care conţine cea mai mare cantitate de siliciu din organism, este cel mai rar atins de tuberculoză). Siliciul este cel mai important factor de detoxifiere din economia internă a organismului. Populaţiile care ingeră siliciu în mod obişnuit sunt longevive , cancerul este rar întâlnit şi au performanţe intelectuale ridicate. Dar despre zonele din lume unde sunt întâlniţi cei mai mulţi centenari şi care au fost studiate de Henri Coandă şi Patrick Flanagan (cei care au descoperit apa structurată pe bază de microclusteri de siliciu), am mai scris.

Siliciul mai este prezent în structura tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor (alături de glucozamină), în pereţii interiori ai vaselor de sânge, în lichidul sinovial al articulaţiilor, în valvele inimii sau în structura glandelor endocrine. Este componentă majoră a părului, unghiilor, pielii (colagenului, elastinei), oaselor şi dinţilor (smalţul) fiind pe drept numit şi  “mineralul frumuseţii”.

Care sunt sursele alimentare de siliciu?

Alimentele de origine vegetală (legume, fructe, seminţe) conţin siliciu şi favorizează absorbţia intestinală a lui (face parte din compoziţia, structura celulozei). Se găseşte în pleava cerealelor, în coaja fructelor (copii care consumă fructele cu coajă sunt mai rezistenţi şi mai sănătoşi), în usturoi, în polenul pe care ni-l oferă albinele cu generozitate (statistic, apicultorii trăiesc în medie 78 de ani faţă de “Marii Sfătuitori” – medicii care au o durată medie de viaţă de doar 58 de ani!). Siliciul se găseşte de fapt, în toate vegetalele, dar, mai ales în frunzele legumelor (un hectar de legume “smulge” solului 10 kilograme de siliciu pe an). Din 1970, de când a început să fie corect evaluată importanţa siliciului pentru sănătate, ovăzul a devenit o plantă esenţială în alimentaţia omului. Ovăzul este planta care conţine de câteva ori mai mult siliciu decât altele; siliciul mai este conţinut de pere, gutui, alte fructe, dar şi de frunzele pomilor respectivi.

Pentru tonifierea generală a organismului, în loc de apă se va bea o fiertură de ovaz şi tărâţe de grâu, care se lasă la fiert (se va folosi obligatoriu apă purificată osmotic cu capacitate mare de dizolvare) timp de o oră. Apoi, după ce se răceşte fiertura, se strecoară şi se stoarce bine lichidul. Se bea zilnic o cantitate de 400 ml. Se poate bea şi amestecând-o cu miere (o lingură de miere la 200 ml zeamă, după care se mai dă un clocot şi se răceşte, apoi se bea aceeaşi cantitate de mai sus).

Siliciul şi terapia homeopatică.

Siliciul face parte din cele 12 săruri Schusller pe care celebrul medic german le considera esenţiale şi care sunt constituienţii „cheie” ai celulelor. Întrucât cuarţul este marele rezervor de informaţii (la fel ca apa) din natură, Hahnemann, „părintele” homeopatiei a preparat celebrul remediu homeopatic „silicea” apreciat de marii homeoterapeuţi şi care se adresează persoanelor timide, celor care relaţionează greu (eternii studenţi refugiaţi în cărţi sau care se căsătoresc greu), celor care sunt permanent preocupaţi de gândul „ce cred ceilalţi despre mine?”, celor care au idei fixe, acţiuni fixe, egoiştii, rigizii (probleme de „flexibilitate” a informaţiei). Clarke a introdus în practica homeopatică remediul „silicea marina” preparat din nisipul de pe plajele marine iar în prezent toate laboratoarele homeopatice din lume produc remediul „silicea terra”. Profesorul român Bungetzianu caracteriza pacienţii “Silcea” ca persoane care “nu mai ştiu să se apere- nici psihic, nici fizic, nici imunologic”. “Pacientul pare să îşi fi pierdut încrederea în sine la toate nivelurile, de parcă ar sta cu spatele la zid”.

Ca semnificaţie subtilă, siliciul oferă stabilitate în relaţiile cu ambianţa. Omul este o fiinţă socială care se defineşte în relaţie cu ceilalţi. Siliciul reprezintă definirea de sine în raport cu ceilalţi pe când oxigenul reprezintă ego-ul. SiO2 înseamnă desprinderea de gregar, eliminarea confuziei. Majoritatea oamenilor sunt obosiţi şi rămân înţepeniţi în zona de confort, rigizi, încremeniţi oferind aceleaşi reacţii la evenimente sau împrejurări. Este o înstrăinare de esenţa divină, este scufundarea în noaptea uitării. Oamenii devin simple automate lipsite de luciditate. Siliciul ajută mentalul să se autodefinească în raport cu celalţi, dobândind cu ajutorul lui autonomie şi individualizare.

Cum tratăm ignoranţa

Despre modul în care industria alimentară ne condiţionează/fidelizează chimic creierele am mai vorbit. Despre industria medicală ce ne arată şi încearcă să ne convingă de exemplu că nişte oameni ar fi eliminat nişte “plăci”/depozite toxice sub formă de cârnaţi din intestinele groase şi de ce sunt acestea nişte aberaţii ce nu au legătură cu anatomia şi fiziologia (ci doar cu buzunarul pacientului prea-credul) am mai scris. Despre persoanele nevoiaşe care câştigă un ban înregistrând declaraţii (testimoniale) pentru te miri ce cabinete medicale care te freacă la tălpi şi te vindecă de tot felul de beteşuguri am să scriu în curând. Sportul acesta cu aplaudaci plătiţi (clienţi “fericiţi şi mulţumiţi de produsele arătate la tv”) se practică în toată lumea şi la toate televiziunile. Ca o paranteză, moda aplaudacilor a apărut în Anglia şi a fost inventată de un regizor care nu avea spectatori la piesele sale de altfel foarte mediocre.  A găsit nişte persoane disponibile contra cost să aplaude frenetic şi să “facă reclamă” pieselor sale iar ulterior succesul lui a fost uriaş. În cadrul tehnicilor de manipulare metoda se cheamă principiul dovezii sociale şi aceasta spune că avem cu toţii tendinţa de a acţiona ca o “turmă”. Am scris despre faptul că nivelul ignoranţei la pacienţi este uriaş (într-un articol trecut vorbeam  despre cei doi bătrâni din spitalul judeţean care işi recomandau unul altuia radiografia la plămâni ca fiind “foarte bună” – “te simţi foarte bine după ce faci raze la plămâni, să vorbeşti şi dumneata să-ţi facă, eu tare bine mă simt” şi “să vorbeşti să te pui şi la ecograf, şi la RMN”). Am fost însă realmente şocat să întâlnesc un medic care se duce la un alt medic unde acesta îi scoate toxinele din organism prin călcâie pur şi simplu ţinându-le într-un lighean!. Am văzut cum această absurditate este promovată şi de unii jurnalişti din Bucureşti mult prea atenţi la foşnetul hârtiilor semnate de Guvernator decât la interesele pacienţilor disperaţi. Despre ce este vorba?

Medicul respectiv, demn slujitor al Sfântului Profit te pune cu picioarele într-un lighean cu apă de la robinet, te înfăşoară cu un brâu care îţi încălzeşte spinarea şi după ce adaugă un pumn de sare introduce între ţurloaiele tale goale un dispozitiv care face electroliza apei. Când se colorează, el interpretează savant(!!!) culoarea apei murdare ca fiind plină cu “toxine de la ficat, de la articulaţii”, etc, etc. Dar pentru că Informaţia de Severin vă aduce informaţii corecte, să lămurim oamenii despre ce este vorba. În apa de la robinet, apă din Dunăre care a parcurs 2870 de km de la isvor până la robinetul din cabinetul d-nului Doctor, adunând mizerii din 19 ţări (cât are bazinul hidrografic),  se află dizolvate peste 180 de substanţe chimice. Atâtea a găsit  /identificat celebrul cercetător Jacques Yves Cousteau în 1991 când a analizat Dunărea la Cazane şi pur şi simplu s-a îngrozit! (iar noi o bem încă, şi gătim ciorba cu ea în anul 2010). Dacă introducem doi electrozi în această “apă”, conform manualului de fizică, se va produce electroliza acestei soluţii apoase adică substanţele dizolvate -sărurile se vor orienta datorită curentului electric spre anod sau catod modificându-şi culoarea (“electroliza este un fenomen ce se produce la trecerea unui curent electric printr-o soluţie cu electroliţi”). Aşadar culoarea soluţiei care apare în lighean este dată NU de toxinele eliminate aşa cum susţine doct domnul Doctor cu diplomă de medic, ci de poluanţii fără număr din apa de la robinet. Ca să îi dovedesc cu fapte că am dreptate l-am rugat “să-mi scoată toxinele“ dar în loc de apă de la robinet şi sare, să folosească apa mea personală purificată osmotic de la mine de acasă. Surpriză!!! Deşi a adăugat mai multe linguri de sare, apa purificată osmotic din lighean s-a încăpăţânat să rămână limpede ca lacrimile lui Iisus de pe cruce. Am fost acuzat că am spulberat speranţa în vindecare a oamenilor – în special a doctoriţei care îşi “trata” formaţiunile tumorale în ligheanul domnului Doctor!… Dar, pentru numele lui Dumnezeu, m-am săturat de impostori! – Tocmai Iisus Christos – cel care este atârnat pe peretele cabinetului cu “lighean vindecător” a spus: ”Cunoaşterea Adevărului vă va elibera!” sau cum spunea şi cel în numele căruia cei doi medici au depus un jurământ de credinţă – Hipocrate- “Cunoaşterea cauzelor bolii este începutul vindecării!”. Cum aş putea să tac şi să susţin prin tăcerea mea complice un astfel de act nemedical şi care are de-a face mai degrabă cu codul penal?. Mi-am permis să îi amintesc Doamnei Doctor că are asupra sa un “Doctor” mult mai eficient, mai sincer, mai credincios şi care are grijă de ea 24/24 şi care se numeşte Sistemul Imunitar. (“El a permis dezvoltarea tumorilor, el să le elimine!” i-am spus verde-n faţă!)  Şi i-am amintit că acesta are în apa pură (nu soluţia spurcată din Dunăre) instrumentul care îl  ajută cel mai bine să îşi îndeplinească menirea în această viaţă – suntem 80% apă (“imunitis”= “curat”). A alege simpla, modesta, banala aspiratoare de toxine din interior, prea curata şi bine-cuvântata apă -H2O ca partener al propriului sistem imunitar (“Să trăiţi Domnişoară Doctor Apă!”) este un gest simplu, responsabil, ieftin şi inteligent demn chiar şi de un posesor de diplomă de medic! Şi pentru că această minunată doctoriţă cu un suflet curat şi naiv ca apa din roua dimineţii trece prin încercări grele şi are nevoie mai mult decât oricând de sprijin, vă rog ca toţi cei care citiţi aceste rânduri să rostiţi în numele tuturor celor pe care o viaţă întreagă i-a ajutat să-şi găsească  vindecarea- o rugăciune scurtă. Nu e nevoie să îi ştiţi numele”- Dumnezeu ştie – şi va fi mândru de făpturile Lui!…

Poluanţii din lanţul alimentar – dioxinele

Poluanţii, în special cei organici (denumiţi şi POP – poluanţi organici persistenţi) afectează în mod direct sănătatea noastră dar şi a planetei pe care locuim.

Aceştia se regăsesc în atmosferă, în sol, în pânza de apă freatică, şi inevitabil în farfuriile noastre.

Emisia de dioxine are ca sursă de provenienţă uzinele sau incineratoarele care încalcă normele de siguranţă; fie că este vorba de ţările dezvoltate, fie că este vorba de cele în curs de dezvoltare, poluarea este prezentă chiar şi acolo unde normele legale sunt drastice.

Dioxinele sunt substanţe care sunt rezultat în principal al combustiilor.

Dioxinele mai apar ca urmare a incinerării pădurilor, sunt produse de focul din sobe(lemn, cărbune, petrol), de focul unui simplu grătar, de emisiile industriale, de incineratoare sau de emisiile automobilelor adică din transportul rutier. Nu trebuie uitate dioxinele din fumul de ţigară sau dioxinele rezultate din albirea hârtiei cu clor.

În corpul animalelor dioxinele se fixează în ţesutul gras unde rămân timp îndelungat. Când păşunile sunt contaminate cu depuneri atmosferice, aceste toxine le vom regăsi în carnea sau laptele vitelor sau oilor care consumă iarba; de la acestea trec în corpul omului după consumul produselor de origine animală.

Principalul efect asupra sănătăţii noastre este riscul imens de apriţie a cancerului. Din această cauză s-a renunţat la producţia industrială a dioxinelor însă nu se pot controla cele apărute în urma proceselor naturale amintite mai sus.

Apa pură şi sănătatea

„Diferenţa chimică dintre viaţă şi moarte este diferenţa dintre apa de robinet şi apa pură”- Dr. McKim Marriott

Peştii beau apă? Răspuns: Da. Celule specializate aflate la nivelul branhiilor preiau sărurile minerale inutile şi împreună cu un mucus concentrat le elimină la exterior. Prin membranele branhiilor trece doar apă pură la fel ca prin membranele care obţin apă pură prin osmoză inversă.

Există animale care nu beau apă niciodată sau foarte rar (locuitorii deşertului- antilopele, popândăii, şoarecii săritori, dipodidele, broaştele ţestoase, zebrele, şerpii, girafele, struţii, leii,  dropiile, ciocârliile, gerbilinele, unii şoareci şi rozătoare) care îşi asigură apa exclusiv din arderea lipidelor şi hidrocarbonaţilor. Cămila poate stoca 120 kg de grăsime şi poate trăi fără apă 45 de zile (din „arderea” glucidelor sau lipidelor rezultă apă pură + CO2).

Toate animalele de pe planetă, inclusiv omul, posedă în interior o “fabrică” de apă pură.În celulele noastre  intră doar APĂ PURĂ prin canale de intrare specifice numite aquaporine (aqua-apă, porine – pori, orificii- în anul 2003 Peter Agree obţine Premiul Nobel pentru descoperirea acestora – după ce „a citit” caietele Profesorului Gheorghe Benga de la Cluj!),  moleculă cu moleculă trecând printre cei patru alfa – aminoacizi care “răstoarnă”fiecare moleculă de apă cu oxigenul spre interior (precum naşterea omului). Mineralele sau electroliţii intră prin alte canale membranare proteice separate (canalele de ioni). Mineralele ajung la membrană fie în stare dizolvată în apă (apa minerală) fie în stare de coloizi, adică în suspensie. Mineralele coloidale provenite din seminţe, fructe sau legume intră cu uşurinţă în celulele noastre cu consum minim spre inexistent de energie. Mineralele dizolvate (cum sunt cele din apa plată sau minerală sau de izvor, trebuie mai întâi filtrate, „strecurate”, proces care se face cu consum energetic (46kcal/pahar). Absorţia lor se face cu greutate, cu consum de energie la fel ca absorţia glucozei.

Apa cea mai sigură pentru consum uman este apa obţinută prin osmoză inversă; este o apă pură, corectă celular, sigură chimic şi microbiologic, care ne apără de o mulţime de boli şi care poate genera falimentul multor firme din industria medicală sau alimentară – cum ar fi cele care îmbuteliază în sticle de plastic periculoase, apă “chioară”.

În prezent, pe piaţă sunt o mulţime de sisteme de purificare prin osmoză inversă însă nu toate sunt sigure. Membranele osmotice sau filtrele de cărbune ieftine au structuri compozite incerte iar apa dură clorinată din România le poate distruge cu uşurinţă expunându-ne astfel unor mari pericole. Ignoranţa, amânarea, indiferenţa,  ucid lent,  la fel de eficient ca apa dură sau colesterolul.

Echipamentele Nobel sunt o alegere bună. Danny Water le recomandă cu încredere.

Două vorbe despre cancer

Harnice, mereu zâmbitoare, calme, inteligente, frumoase. Concentrate, sfătoase, atente la cuvintele şoptite ale pacienţilor resemnaţi. Este vorba despre cele două fete de la oncologie – Claudia şi Laura care au în „grijă” nu mai puţin de 7000 de fişe medicale pe care scrie „cancer”. Ele „duc grija” celor mai speciali pacienţi care trec pragul Spitalului Judeţean – pacienţii cu neoplasme diverse. Cuvântul „cancer” este de departe cel mai temut cuvât din orice dicţionar de pe faţa pământului. Am întâlnit, stând cu aceste minunate fete o pacientă care nu putea să rostească această vorbă teribilă şi spunea „boala aceea cu c…”. Am mai spus că Regele Rac – aşa cum îl numeau ţăranii noştrii de prin nordul judeţului, are în Mehedinţi mult prea mulţi „supuşi”. Aici oamenii vin şi aşteaptă tăcuţi petecul de hârtie – reţeta care speră ei să le mai dea un minut sau o zi în plus de viaţă. „Mintea de pe urmă!”-zic eu.Am reuşit să stau mai pe îndelete de vorbă cu Claudia şi cu Laura abia spre sfârşitul programului când au reuşit să-şi mai „tragă” sufletul şi să îşi pună ceva ordine în gânduri. De ce îşi întorc oamenii faţa spre ei înşişi abia când se îmbolnăvesc şi devin cu adevărat responsabili doar când află că au cancer? Iată o întrebare care merită un răspuns imediat. Creierul – „regele organelor” , „ministrul informaţiilor şi comunicaţiilor”, suportul minţii, cel în slujba căruia se abandonează şi lucrează tăcutele/liniştitele organe interne ar trebui să le asigure ce este mai bun lor pentru că dacă acestea sunt sănătoase, întregul organism este sănătos. Priorităţile creierului/minţii nu au însă nici o legătură cu priorităţile ficatului, pancreasului, rinichilor, inimii sau a celorlalte structuri harnice şi credincioase. El/ea trebuie să adune hârtii cu semnătura Guvernatorului cât mai multe, să aibă limuzine, vile, etc. „Păi dacă nu mă doare?”. „Când cancerul începe să doară este deja prea târziu să mai repari sau să mai faci ceva” îmi spune Laura şi are perfectă dreptate, pentru că mintea oamenilor asemeni unei maimuţe bete judecă după regula „ceeace ochii nu văd nu există!”. „Ce ar mai trebui să facă, să ştie oamenii aceştia?” – le întreb pe fete. „Alimentaţia este esenţială spune Laura. Multe fructe şi legume crude în forma lor naturală sau rase fin, salate proaspete, sucuri proaspăt preparate din fructe, legume sau frunze verzi comestibile, legume înnăbuşite în suc propriu, şi pâine  de secară fără sare”. „Tutunul, condimentele, ceaiul, cafeaua, cacaoa, zahărul rafinat, făina albă rafinată, dulciurile, ciocolata, alcoolul sub orice formă, îngheţata, smântâna, prăjiturile, ciupercile, murăturile, castraveţii, căpşunile, conservanţii, fasolea, alimentele congelate, afumate, sărate, deshidratate, sucurile îmbuteliate, sunt total interzise” adaugă Claudia. „Mai trebuie evitate grăsimile, vopselele de păr, mediul poluat chimic cu aşa numitele COV-uri – compuşi organi volatili care întârzie procesele de reparare şi vindecare. Se vor evita ustensilele de aluminiu mai ales cele sub presiune. Se pot folosi oţelul inoxidabil, sticla, vasele smălţuite, vasele de lut, sau de fontă. Alimentele care pot stimula procesele de regenerare-vindecare în cazul cancerului sunt fructele – merele în special, dar şi strugurii negrii, cireşele, piersicile, portocalele, bananele, perele, prunele, pepenii, curmalele. Sunt interzise căpşunile, fructele de pădure, ananasul, nucile, avocado şi castraveţii.” „Sucurile trebuie preparate proaspăt şi băute imediat” spune Laura adăugând că „toate legumele trebuie gătite la foc încet, la foc mic fără adaus de apă. Acest mod de preparare le păstrează gustul natural, plăcut şi le face uşor digerabile. Când sunt gătite la temperatură mare, celulele plesnesc-explodează, mineralele îşi pierd starea de coloid şi devin greu absorbabile”.  „Legumele trebuie spălate   cu grijă pentru că vor fi consumate cu tot cu coajă”. „Da, adaug eu, în apă purificată osmotic ce absoarbe pesticidele din coajă şi mai trebuie ştiut că imediat sub coajă sunt depozitate cele mai multe minerale şi vitamine”. Laura şi Claudia zâmbesc şi mă aprobă apoi continuă: „dacă fructele şi legumele sunt tăiate în bucăţi şi mai sunt şi crude, ele trebuie consumate proaspete cât mai repede posibil” „şi sucurile la fel” completează Claudia. „Morcovii de exemplu, pot fi consumaţi cruzi, raşi fin combinaţi cu o cantitate egală de mere rase, copţi la foc mic şi stropiţi cu miere şi firimituri de pâine uscată iar cel mai bine cartofii trebuie copţi în coajă la cuptor şi serviţi cu suc de lămâie şi ţelină” îmi oferă Laura reţeta săptămânii. La toate cele spuse de fetele „mintoase” şi pricepute aş mai adăuga o recomandare care mi-a atras multe antipatii: apă pură şi multă „nesimţire”. Nu-i frumos dar e sănătos şi întăreşte sistemul imunitar.

Cu ce ne hidratăm?

A spune că “apa este viaţă” a devenit deja un trism. Toţi copii ştiu că viaţa a apărut într-un mediu acvatic sau că astronomii când caută viaţă în cosmos, mai întâi se uită după ceva apă. În manualele de biologie se vorbeşte despre “triada vieţii” : adică omul nu poate trăi mai mult de trei minute fără oxigen, trei zile fără apă şi treizeci de zile fără mâncare. Dumnezeu a rânduit ca pentru a supravieţui noi trebuie să avem asigurat oxigenul, apa şi mâncarea în această ordine. De oxigen se ocupă El adică nu trebuie să facem eforturi mari de gândire ca să respirăm – se întâmplă automat, însă pe celelalte două ni le-a lăsat în grijă nouă. Din nefericire “Sfântul Profit” a pus “căruţa înaintea boilor” sau mâncarea înaintea apei, iar oamenii azi pun mai mult preţ pe merinde şi pe satisfacţia papilelor gustative (“viaţa altfel nu are gust/savoare”) decât pe ce are cu adevărat/prioritar nevoie organismul . Un om de 80 de kilograme conţine circa şase găleţi de apă, cu alte cuvinte apa este principalul nostru constituient. Dar apa nu este aliment (are Zero calorii) deşi o cumpărăm (!) din market. Apa este vehicol pentru mâncarea necesară celulelor noastre dar şi principala unealtă de evacuare a gunoiului metabolic. Toate reacţiile chimice metabolice sunt condiţionate, catalizate, mediate, ajutate, susţinute de apă. Nu este suficient spaţiu tipografic şi timp pentru a reliefa toate beneficiile apei pentru sănătatea organismului nostru. Fie din neştiinţă, fie voluntar, oamenii preferă să se “hidrateze” cu orice altceva decât cu apă. Consecinţa? Deshidratarea cronică – factor declanşator şi de întreţinere pentru mai bine de 80% din bolile de care suferă omenirea în prezent.  Sănătatea nu este absenţa/lipsa durerii ci sănătatea fiecărei celule care alcătuieşte organismul nostru iar sănătatea celulelor este sinonimă cu hidratarea lor. Cu o mică precizare: cu apă. Pentru ele este foarte dificil să-şi procure apa necesară (în fiecare secundă se duce o luptă disperată după apă în organismul nostru). Cea mai bună sursă de apă este însăşi apa, însă educaţia primită, năravurile întreţinute de o media şi o publicitate agresivă ne-au obişnuit să ne “hidratăm” cu orice altceva. Cititorul ar trebui să ştie că alcoolul (berea, vinul, whisky, etc), cafeaua dar şi sucurile fură o cantitate enormă de apă din organism (sunt diuretice adică deshidratează, adică stimulează setea, adică dorinţa de a cumpăra iar şi iar aceleaşi muruieli sintetice). Chiar şi laptele pentru a fi digerat corect are nevoie tot de apă. Zahărul din băuturile sintetice carbogazoase sau necarbogazoase pe lângă faptul că forţează pancreasul să secrete insulină multă în timp scurt, fură de asemenea apă din organism. Pentru a înlocui această apă sustrasă, şterpelită hoţeşte de la celulele noastre neputincioase, ar trebui ca  pentru fiecare sticlă de răcoritoare îngurgitată să mai bem în plus circa 12 pahare de apă!. Apa minerală dură dezhidratează de asemeni, prin diferenţă de presiune osmotică. Aceste băuturi chimice inventate doar pentru excitarea celor 280 de papile gustative (principalii complici/inamici ai sănătăţii noastre) nu ne sunt de nici un folos, nu potolesc setea celulelor noastre, dimpotrivă!. Aceste soluţii “răcoritoare” mai conţin de exemplu cantităţi însemnate de aspartam substanţă legată în mod direct de aparţia sau întreţinerea depresiei, insomniei dar şi a altor boli neurologice sau aluminiu (cantitatea este cu atât mai mare cu cât au stat pe raft mai mult timp) factor declanşator al bolii Altzhaimer. Neavând apă cu care să elimine eficient bălegarul metabolic, sistemul imunitar (adevăratul “Domn’ Doctor”) ostenit nu mai poate face faţă şi după circa 40 de ani începe să obosească iar acumulările de toxine devin tot mai vizibile. Aceasta este vârsta la care începem să ne împrietenim cu doctorii iar registrele lor de bolnavi cronici conţin în special pacienţi cu vârste peste 40 de ani. Este incredibil că bolnavii în spitalul nostru se hidratează cu sucuri răcoritoare şi nu pot avea la dispoziţie o apă corectă pentru organism aşa cum se întâmplă în alte părţi ale lumii ceva mai responsabile. La intrarea în spitalul din Severin sunt nu unul ci mai multe tarabe  prevăzute cu umbrele protectoare unde se vând la tejghea astfel de soluţii lichide “răcoroase” fie celor care vin în vizită la cei suferinzi fie chiar bolnavilor însetaţi de sănătate şi vindecare.

Oboseală sau “slăbiciune”

“Am obosit, mă simt slăbit(ă), nu mai pot, nu mai am chef de nimic…” Auzim astfel de expresii zilnic, aproape oriunde întoarcem capul şi aproape că e evident că am devenit o naţiune ostenită, istovită, secătuită. Să poftim totuşi des-interesaţii anali-şti erudiţi, înainte de a ne da obştescul şi doritul sfârşit, să scrie un epilog cât mai serios, vă rog!

Pentru a pune puţină ordine în termeni, să spunem că slăbiciunea se referă mai degrabă la o neputinţă a muşchilor de a-şi îndeplini sarcinile (scăderea forţei fizice musculare, nevoia unui efort sporit pentru realizarea unor activităţi cu mâinile, picioarele, etc), în timp ce oboseala are şi o componentă neurogenă – persoana simţindu-se istovită, extenuată nu numai fizic ci şi psihic.

Ne simţim slăbiţi după ce am urcat un traseu muntos abrupt/dificil  cu prietenii şi ne plângem de “febră musculară” şi care dispare în câteva ore sau zile. Oboseala presupune, în plus apatie, plictiseală, griji, insomnie, o senzaţie de sleire, vlăguire, “sfârşeală”.

Slăbiciunea muşchilor mai poate fi prezentă în cazul unor afecţiuni cum ar fi hipotiroidismul, hipertiroidismul (“ministra” metabolismului este tiroida iar metabolism încetitit înseamnă deficit de energie), sindromul Guillain-Barre, miastenia gravis sau tulburări electrolitice (asimilarea mineralelor, oligoelementelor în organism în special a sodiului şi potasiului). În aceste cazuri, slăbiciunea se agravează progresiv, este necesar un consult de specialitate şi investigaţii amănunţite pentru aflarea cauzelor. Dacă slăbiciunea apare brusc poate fi vorba de o afecţiune cerebrală sau medulară instalată şi de asemeni e necesar examenul unui specialist.

Oboseala însoţeşte de obicei bolile uşoare cum ar fi gripa şi care dispare odată cu instalarea vindecării. Când oboseala este determinată de stres, ea dispare odată cu eliminarea cauzelor care au produs şi întreţinut situaţia stresantă. Alcoolul, cafeaua în exces care supraexcită/”biciuie” sistemul nervos, energizantele sintetice, medicamentele luate “după ureche” pot provoca oboseală. Aceasta însă mai poate fi un semn al altor afecţiuni cum ar fi anemia (puţină hemoglobină adică puţin oxigen – de exemplu cazul femeilor care pierd sânge odată cu menstruaţia), boli ale inimii sau vaselor de sânge, diabetul zaharat (glucoză/”benzină” puţină în celule), boli renale sau hepatice (când rinichii şi ficatul sunt şubrezi nivelul de toxine în organism creşte foarte mult), alergiile, bolile infecţioase, reumatismale, cancerul. În cadrul bolilor psihice oboseala are o importanţă foarte mare deoarece ea merge “mână în mână” cu depresia, iar când acestea sunt suficient de severe, individul va lua în considerare opţiunea suicidului. Cauza sindromului oboselii cronice nu a fost precis definită dar tot mai mulţi experţi îşi îndreaptă atenţia spre un răspuns greşit al sistemului imunitar suprasolicitat întrucât este vorba de o modificare a producţiei de energie destinate apărării organismului. A intrat deja în vorbirea medicală curentă expresia “eşti obosit, eşti ofilit, ai sistemul imunitar slăbit” (analogia cu plantele ofilite deloc întâmplătoare ne duce cu gândul la apă). Pentru a avea energie avem nevoie în primul rând de oxigen. Acesta este adus la celule de hematii (sânge) care au diametrul capilarelor (la acest nivel ele circulă “înşirate” una câte una). Pentru ca activitatea intracelulară să fie în parametrii optimi fiziologici, sângele trebuie să fie fluid, să curgă (hematiile să poată circula rapid) iar cuvântul cheie în acest proces este pH-ul. La un pH neutru de 7,2 hematiile sunt foarte harnice, transportă oxigenul repede iar noi suntem vioi şi fericiţi. Când pH –ul devine acid ele se “lipesc” una de alta şi încep să se mişte din ce în ce mai greu aşa încât la un pH schimbat chiar şi cu 0,2 “puncte”, organismul moare (singurul/unicul loc acid din organism este stomacul). Membrana hematiilor are o sarcină negativă ceeace le permite să fie “separate” (la fel ca doi magneţi cu acelaşi pol care se resping). PH-ul acid le “ajută” să “se lege” unele de altele într-un mod înfricoşător pentru sănătatea noastră. De unde provine această aciditate? Răspuns: din alimentaţia noastră greşită (ce mâncăm şi ce bem) care ne scurtează viaţa şi bugetul dar le întreţine pe cele ale industriei medicale şi chimice. Alcoolul, cafeaua, carnea, băuturile carbogazoase cresc aciditatea în interiorul corpului nostru. De exemplu băuturile de tip cola au un pH de 2,5 (!!!) din cauza acizilor carbonici, fosforici şi citrici conţinuţi iar apa minerală care “înţeapă” limba şi cu care ne facem şpriţul vara, are pH 4,5 (acid carbonic).

Cum tratăm oboseala?

Somn suficient într-un mediu liniştit, exerciţii fizice uşoare (mers pe jos), evitarea medicamentelor sedative şi tranchilizante “de buzunar” care întreţin oboseala, alimente naturale cât mai puţin preparate termic (gătitul inactivează/omoară enzimele, vitaminele), evitarea mâncatului seara înainte de culcare, evitarea privitului excesiv la tembelizor, evitarea fumatului, alcoolului, cafelei, sucurilor sintetice, călătorii cu prietenii, activităţi noi. Întrucât spuneam şi cu alt prilej, există o relaţie specială de dragoste între sistemul imunitar şi apa purificată osmotic, este un gest simplu, responsabil şi inteligent să oferim celulelor noastre nervoase sau sanguine o apă corectă şi cinstită. Hidratarea zilnică cu apă purificată înlătură nu numai oboseala dar corectează o mulţime de alte probleme de sănătate.

Sarcina – miracolul familiei

În viaţa unor tineri căsătoriţi sau a unui cuplu, sarcina este de departe una din cele mai miraculoase întâmplări, o minune care schimbă total mai ales viaţa femeii. Există o mulţime de studii care afirmă că 94% din problemele apărute pe parcursul sarcinii pot fi evitate cu ajutorul informaţiilor corecte pe care ar trebui să le primească viitoarea mămică. În prezent majoritatea gravidelor ştiu că nu este sănătos să consume cafea (aceasta tulbură liniştea copilului putând induce chiar avort spontan şi poate creşte tensiunea arterială), că fumatul este nociv, sau că alcoolul poate afecta grav puiul de om din pântece. Deşi unii sfătuitori “binevoitori” recomandă gravidei “să stea liniştită” şi să evite sportul pentru a nu naşte prematur, azi se ştie în mod cert că mişcarea regulată , uşoară , confortabilă duce la o mai bună irigare a placentei dar şi la menţinerea bunei dispoziţii. Înnotul poate fi benefic pentru întregul corp (în apă gravida este mai “uşoară”) dacă nu există riscul de accidente (lovituri în piscine aglomerate). Alimentaţia trebuie orientată spre calitate – alimente sănătoase cât mai puţin poluate chimic şi mai puţin spre cantitate (sfatul că trebuie “să mănânci cât pentru doi” este urmat doar de acumularea unor kilograme în plus). Încălţămintea comodă de tip sport aduce o mare “uşurare” coloanei vertebrale (aceasta nu mai este lordozată – bazinul împins înainte) şi previne riscul accidentelor prin împiedicare (instabilitate) şi căzăturile. Gravida ar trebui să evite pe perioada sarcinii vopsirea părului (o parte a chimicalelor din vopseaua de păr se absorb în corp şi implicit în cel al copilului) şi se ştie că sunt regăsite în  urină.

Cea mai importantă recomandare însă este legată de consumul de apă. Puiul de om este asemeni unui peştişor din acvariu sau unui submarin care înnoată în apă. Lichidul amniotic (“apa” în care se mişcă) este secretat de membrana amniotică începând cu luna a doua, ajungând ca în luna a cincea să aibă un volum de circa un litru. Este un lichid clar, limpede care are gust uşor sărat şi mirosul spermei. Cei circa 1000 de mililitrii de lichid amniotic sunt înlocuiţi la circa 3 ore (modul cum sunt “secretaţi/fabricaţi” aceştia este încă un mister) şi de aceea hidratarea femeii gravide este esenţială (mai ales la femeile care au greţuri şi care pierd lichide prin vărsături). Consumul corect de lichide previne constipaţia (generatoare de multe complicaţii mai ales infecţioase dar şi hemoroizi, polipi, etc), retenţia de apă (organismul gravidei este efectiv “disperat” după apă), “ajută” rinichii, previne hipotensiunea arterială. “Îmbibarea” corpului femeii cu apă este fiziologic şi se datorează hormonilor estrogeni şi cortocosuprarenali. Nu trebuie uitat că metabolismul femeii în timpul sarcinii creşte cu mai bine de 20% iar reacţiile chimice metabolice au nevoie în mod esenţial de apă pură nu de cola, ceai negru, cafea, sucuri sau apă minerală (toate acestea mai mult “balonează” femeia). Copilul are nevoie de nutrienţi pentru a creşte iar vehicolul cel mai potrivit pentru această misiune este apa purificată. Apa purificată mai are marele avantaj că “scuteşte” corpul femeii, dar mai ales al fătului de efectele clorului, plumbului, nitraţilor şi nitriţilor, pesticidelor sau medicamentelor prezente în mod generos în apa freatică sau de la reţea şi care îl pot efectiv ucide. Să nu uităm că apa sau sucurile  îmbuteliate conţin bisfenol A (din compoziţia recipientului/”sticlelor” de plastic) – substanţă care se comportă ca un disruptor hormonal şi care îşi arată “efectele” mult mai târziu (fetiţelor le vine ciclu mult mai devreme iar băieţii “uită” să se maturizeze având predispoziţii homosexuale).

După naştere hidratarea este la fel de importantă mai ales pentru favorizarea secreţiei laptelui necesar bebeluşului. Lactaţia dar şi aportul de apă sunt controlate de hipofiză (o glandă endocrină şi nervoasă situată în mijlocul creierului) şi care îşi dublează volumul şi greutatea în timpul sarcinii. O creştere similară înregistrează şi suprarenalele, ovarele, tiroida, paratiroidele, epifiza sau pancreasul. Toate aceste modificări endocrine se centrează pe asigurarea tuturor condiţiilor optime placentei de care depinde evoluţia normală a sarcinii.  Volumul total al sângelui femeii gravide este cu circa 1-1,5 litrii mai mare la sfârşitul perioadei gravidităţii – al element care sugerează obligativitatea hidratării corecte (creşte de exemplu  numărul de leucocite – armata vigilentă 24/24 pentru apărarea femeii şi copilului).  Capacitatea pulmonară deşi rămâne neschimbată, pentru un schimb eficient de gaze la nivel alveolar este esenţială prezenţa apei (dacă plămânii sunt dezhidrataţi, circuitul gazelor la nivel pulmonar este alterat cu consecinţe neplăcute pentru cei doi “actori” beneficiari mama şi fătul). Ficatul gravidei suprasolicitat în timpul sarcinii are de asemenea nevoie pentru susţinerea proceselor metabolice de un aport crescut de lichide, cu atât mai mult cu cât femeia în această perioadă are o secreţie abundentă de salivă dar şi de sucuri gastrice care au în compoziţie preponderent apă. Dezhidratarea sau hidratarea cu lichide incorecte – apă minerală sau sucuri are ca efect în această perioadă formarea de calculi biliari sau renali (în perioada de sarcină este frecvent întâlnit sindromul de atonie veziculară biliară). Aparatul excretor al femeii trebuie să facă faţă acum la un volum mai mare de deşeuri metabolice iar apa purificată osmotic aşa cum am mai spus şi cu alte prilejuri este vehicolul ideal care ajută organele implicate în evacuarea gunoaielor metabolice. va urma

Drapelul României – sugestiv!…

Drapelul României – sugestiv!…

Cele trei culori ale drapelului românesc – roşu, galben şi albastru – sunt de origine străveche, iar reunirea lor pe stindardul naţional are adânci semnificaţii istorice, exprimând dăinuirea noastră neîntreruptă pe aceste locuri în care ne-am plămădit ca popor, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.

Mihail Kogălniceanu şi generatia sa primiseră tricolorul, prin tradiţie de la străbuni şi o dată cu el şi explicaţia însemnătăţii pentru toti românii. Este, deci, fără îndoială că în perioada modernă s-a păstrat o tradiţie mai veche, din bătrâni, a tricolorului. Dar unde se află izvorul de la care porneşte tradiţia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrată Transilvaniei şi publicată la Braşov în 1851, se face menţiunea că cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatăm că cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacice, se află în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul roman Justinian (527 – 565) cu prilejul fixări teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alături de regiuni din Panonia Secunda, părţi din fosta Dacie română, formată din Dacia Cisdanubiană (Dacia Mediteraneea şi Dacia Ripensis) şi Dacia Transdanubiană, aceasta din urmă fiind alcătuită din ţinuturile vecine cu Dunărea, de la gura Tisei până la vărsarea Oltului, ale Banatului şi Olteniei.

Decretul imperial, care stabilea şi însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptă, în prima diviziune, scut roşu, în mijlocul căruia sunt văzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo, în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adică albastru), cu semnele tribului burilor, ale cărui două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele două scuturi) auriu (galben)”.

Adunarea la un loc, pe acelaşi drapel, a celor trei culori, roşul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni şi albastrul – azur al românilor transilvăneni, reprezintă o singură ţară, alcătuită din provinciile ei Moldova, Muntenia şi Transilvania şi un singur popor. Nu mai încape nici o îndoială că la acest adevăr se gândea Mihail Kogălniceanu când spunea, în 1867, că tricolorul românesc înseamnă “neamul nostru, din toate ţările locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel şi când s-a înfăptuit acesta? Cercetarea istorică ne conduce, cum e şi firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al ţărilor românesti, care a întrunit sub sceptrul său, în anul 1600, stăpânirea Munteniei, a Transilvaniei şi a Moldovei.

Călăuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducător, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tării Românesti şi Ardealului şi a toată Tara Moldovei”, a făurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate româneşti, care de la el a devenit simbolul unităţii noastre naţionale.

Prin Constituţia din 1866 şi prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 şi 1872 s-a stabilit ca tricolorul să aibă culorile aşezate vertical, în ordinea albastru alături de hampă, galben la mijloc şi roşu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din feţe stema ţării”.

Tricolorul, astfel instituit, avea să triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga naţiune, a proclamat independenţa noastră de stat. Că independenţa de stat a fost gândul ce domina cugetele şi simţământul ce încălzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile măreţe. Un întreg popor a acţionat ca un singur om însufleţit de o unică hotărâre, să-şi cucerească neatârnarea. Statul român şi-a cucerit independenţa deplină prin sângele ostaşilor săi, alături de care s-au jertfit şi fraţii lor din teritoriile aflate sub stăpânire străină, veniţi să lupte sub stindardul tricolor al ţării în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independenţei de stat a României a dat un puternic imbold mişcării de eliberare naţională a românilor din Transilvania, constituind o premiză importantă a desăvârşirii unificării naşional statale, ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918.

Infecţia intestinală cu Escherichia Colli

Escherichia Colli este o bacterie care poartă numele lui Theodor Escherich, medic pediatru şi profesor la universitatea din Munchen şi Viena şi care o descoperă în 1885. Este un microb care trăieşte în special în intestinul animalelor cu sânge cald dar şi în cel al peştilor şi în general este utilă organismului gazdă, ea aducând de exemplu un important aport de vitamina K – factor de control al coagularării sângelui. Colonizează în mod normal intestinul copilului la 40 de ore de la naştere odată cu apa sau cu ajutorul persoanelor care manipulează copilul şi alcătuieşte 80% din flora intestinală aerobă a adultului. Este germenele cel mai frecvent responsabil pentru infecţiile urinare sau pentru toxinfecţia alimentară numită şi “diareea călătorilor” deoarece apare mai ales la turiştii care schimbă des locaţia şi consumă apă şi alimente nesecurizate, neigienizate. Toxinfecţia alimentară este produsă de un serotip – enterohemoragic. Cea mai mediatizată toxinfecţie alimentară este cea din 1982 din America iar calea de transmiterere au fost hamburgherii. Cele mai des întâlnite simptome sunt spasmele abdominale sau crampele severe, abdomenul dureros şi sensibil, diaree care iniţial este apoasă apoi poate deveni sanguinolentă, greaţă, vărsături, temperatură, frisoane, ameţeală, oboseală, irascibilitate, anxietate.

Cum pot fi contaminate alimentele?

Apa este vectorul principal de transmitere.

Apa freatică este infestată foarte uşor de reziduurile fecale provenite de la animale de la gunoaiele menajere sau de la îngrăşămintele naturale folosite în agricultură. Cu această apă – sau mai corect din punct de vedere lingvistic – soluţie apoasă pentru că ea conţine dizolvate o mulţime de alte substanţe noi spălăm legumele şi fructele infestatându-le cu colibacili. Înnotul în apă contaminată – lacuri, piscine, staţiuni, baze de agrement neigienizate sunt alte căi de infestare cu Escherichia Colli. Vectori de transmitere şi de contaminare pot fi şi muştele din spaţiile unde sunt depozitate alimentele, praful sau pământul depus pe legume sau pe fructe şi care este introdus în corp atunci când acestea nu sunt spălate.

Personalul sănătos care tranşează carnea se infestează din intestinele animalelor sacrificate care conţin aşa cum spuneam, în mod normal aceşti colifoni fecali. Acest personal va contamina apoi restul de carne dar şi celelalte alimente pe care le prelucrează dacă nu respectă procedurile şi normele de lucru igienico-sanitare. Consumul cărnii insuficient preparate termic (crude) sau a laptelui nefiert şi care a luat contact cu aerul sau reziduri fecale animale (uger nespălat înainte de muls sau spălat superficial) poate fi o altă sursă de infestare. Vacanţele în locuri neigienizate unde nu există filtre de apă sau nu sunt respectate normele de igienă legale de asemeni.

Cum prevenim toxinfecţiile cu bacterii intestinale?

În primul rând persoanele bolnave, cele care au diaree, leziuni la mâini, temperatură sau oricare alte semne de boală infecţioasă nu vor avea voie să lucreze la prepararea alimentelor destinate consumului public.

Respectăm regulile de igienă – spălatul mâinilor, spălatul legumelor şi fructelor, a cărnii, tranşarea ei cu instrumente altele decât cele folosite pentru fructe şi legume sau pâine, respectarea modului de păstrare a alimentelor perisabile – carne, ouă, peşte, lapte, a timpilor şi temperaturilor de preparare a acestor alimente.

Cum păstrăm alimentele în frigider?

Ne ferim să depozităm în frigider fructe, legume sau zarzavaturi necurăţate şi nespălate. Astfel, riscăm să introducem o dată cu ele în frigider microbi patogeni, ouă de paraziţi, gândaci sau viermi. In general, atât fructele cât şi zarzavaturile trebuie păstrate numai în casete din material plastic.

Alimentele crude, pregătite sau conservate, nu pot fi ţinute în frigider decât un timp limitat, timp ce diferă de natura produsului :

Astfel, carnea crudă de porc sau de vacă, care trebuie aşezata pe raftul cu temperatura cea mai scăzută, nu va trebui păstrată mai mult de 4-5 zile; peştele crud îşi păstrează prospeţimea doar 2 zile, după acest timp trebuie neaparat gătit, iar în ce priveşte carnea tocată, termenul maxim de păstrare nu trebuie să depaşească 24 de ore.

Conservele de carne şi peşte trebuie consumate, mai ales vara, în ziua când se deschid ambalajele metalice. Dacă însă ne mai rămâne neconsumată o parte din alimentul respectiv, acestea vor trebui transferate în ambalaje de sticlă acoperite; în aceste condiţii mai pot fi păstrate fără riscuri, carnea – 48 ore, peştele 12-24 ore.

Preparatele ce încorporează albuş sau gălbenuş de ou nu vor fi ţinute prea mult în frigider, chiar dacă le plasăm în spatiul cu temperatura cea mai scăzută.

Maioneza, ca şi mâncărurile sau salatele pregătite cu maioneză, pot fi păstrate cel mult 24 ore, iar prăjiturile cu cremă de ou doar 12 ore. Ingheţatele pe bază de ou au ca termen maxim 48 de ore.

Nu punem foarte multe în frigider, deoarece supraaglomerarea diminuează capacitatea de răcire a aparatului şi împiedică găsirea în timp a alimentelor necesare, astfel că ţinerea uţii deschise prea mult, favorizează creşterea temperaturii interioare cu mult peste limita utilă, adică peste+4 grade Celsius.

Necesitatea sau Obligativitatea – aşa cum se întâmplă în tările civilizate a dotării bucătăriilor cu echipamente performante de purificare a apei menajere de la robinetele aflate în hoteluri, restaurante, cantinelor dar şi în gospodăriile proprii. Pentru o corectă şi completă informare a publicului mai trebuie spus că cele mai performante echipamente de purificare şi de filtrare a apei conţin membrane osmotice care reţin toate formele de bacterii, paraziţi sau virusuri aflate în apa de la robinet dar şi substanţele chimice poluante.

Din nou despre minerale

Auzim zi de zi la vecini, la televizor, în revistele mondene, pe holurile policlinicilor sau laboratoarelor poveţe, sfaturi “docte” cum că trebuie să “luăm minerale şi vitamine pentru întărire” în special a sistemului imunitar, “oferta” fiind mai mult decât generoasă. Întâlnim cutii cu etichete atent vopsite în farmacii, la negustori ambulanţi care le recomandă foarte “avizaţi”, în târgul de vechituri pe tarabe sau pur şi simplu pe capota maşinii alături de adidaşi sau detergenţi, în aprozare şi chiar la piaţa de legume şi fructe, lângă merele îmbujorate de ruşinea acestei “concurenţe” nefireşti. Decât să cumpere două kile de mere, unul de struguri şi unu de caise, omul mai bine ia de aceeaşi bani o cutiuţă colorată cu pilule aromate sintetic şi “umplute” cu minerale “salvatoare”.
Am mai spus şi cu alt prilej că mineralele sunt de trei feluri: minerale anorganice, (metalice), chelatizate şi organice (sau coloidale). Primele au o rată de absorbţie stabilită de nutriţionişti celebrii în urma măsurătorilor între 3 – 13% (rata de absorbţie este mai crescută la copii şi mai mică la adulţi sau vârstnici), cele chelatizate (care au un suport proteic pentru a le “ajuta” -forţa să intre în celulă prin “canalele” ionice membranare – 40% rata de absorbţie) şi mineralele coloidale a căror rată de absorbţie este de peste 98%. Acestea din urmă se găsesc în legume, fructe, seminţe şi în general în “compoziţia” organismelor vii.
Sintagma sau cuvintele “vitamine şi minerale” sunt promovate ca fiind sinonime cu sănătatea aşa că dacă nu ne “mineralizăm” sau nu ne “vitaminizăm” cu bumbii coloraţi (mai ales copiii) vom fi foarte betegi. O singură întrebare de bun simţ ar trebui pusă: cum ar arăta oamenii dacă ar primi o alimentaţie integral şi exclusiv anorganică sau sintetizată în laboratoarele chimice?
Am aprofundat de curând o informaţie care aduce lumină în plus în această ofertă de minerale comerciale anorganice, desigur. Acestea, se spune într-o revistă medicală americană nu pot aduce/susţine viaţa în celule spre deosebire de cele naturale care sunt foarte uşor preluate şi folosite la repararea ţesuturilor sau pentru susţinerea funcţiilor corpului, fiind invocată mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Pentru o mai bună înţelegere, spinul este o caracteristică fundamentală a particulelor elementare în fizica cuantică. Wolfang Pauli – laureat Nobel a introdus primul conceptul de “spin” urmat fiind de Ralph Kronig, Bohr, Heisenberg, Erwin Schrodinger sau Paul Dirac majoritatea acestora premiaţi “Nobel”.
Mineralele sunt de regulă substanţe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanţe solide cristalizate. Ele sunt substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componenţa rocilor şi minereurilor.
Tipuri de minerale întâlnite în natură.
Mineralele native sunt elemente chimice care se găsesc în natură fie în forme pure necombinate (se cunosc 23 asemenea elemente -18 metale şi 5 nemetale), fie sub formă de sulfiţi şi săruri de sulf, halogenaţi (cca. 140 de halogenide), oxizi şi hidroxizi formaţi printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH) – circa 400 de oxizi, carbonaţi ,nitraţi, boraţi, sulfaţi, selenaţi, teluraţi, cromaţi, molibdenaţi, wolframaţi, fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi, silicaţi germanaţi, etc.
Din aceast motiv organismul nostru reacţionează în prezenţa acestor minerale ca şi cum ar fi vorba de nişte toxine activând mecanismele de apărare (imunitare) sau de eliminare. Spre deosebire de celula animală (umană) celula vegetală (complet diferită de cea umană numai prin faptul că noi nu suntem plante şi nu putem realiza fotosinteza) poate asimila mineralele anorganice transformându-le în minerale organice cu dimensiuni mult reduse şi uşor de asimilat. Mineralele anorganice dizolvate în apa minerală, sau cea freatică pot provoca artrite, dureri articulare sau renale, hipertensiune arterială, calculi biliari sau renali sau “înfundarea conductelor” – arterelor prin care circulă sângele. Dr Norman W. Walker un adept al dietei vegetariene care trăit după unii 119 ani şi care a scris o mulţime de cărţi, afirmă că un om bea într-o viaţă cam 4500 de galoane de apă şi circa 300 de kilograme de rocă minerală odată cu apa!!!. Această materie anorganică-minerală trebuie eliminată prin rinichi, vasele limfatice şi de sânge sau prin celelalte canale de excreţie. Dar cum fiecare american bea zilnic cel puţin un produs cola cheltuind circa 70 de dolari pe săptămână pe băuturile răcoritoare în SUA încasările din comerţul cu “răcoritoare” este estimat la circa 11,7 miliarde de dolari pe an!. Cei mai atenţi americani la sănătatea lor (din ce în ce mai mulţi) au început să care de acasă la serviciu sau la şcoală ulcioare ceramice cu apă purificată osmotic pe care o păstrează la frigider în loc să dea bani pe sticlele de plastic sau la automatele de apă “plată”. E un gest sigur, nedureros, responsabil, inteligent şi, desigur mai ales ieftin.

Criptosporidioza boala “mâinilor murdare”.

Criptosporidioza este una din cele mai comune boli transmise de apa contaminată din toată lumea.  Deşi până în anul 1976 nu s-a putut identifica cert elementul cauzal, acesta a fost legat de mâinile murdare iar confirmarea a venit odată cu descoperirea oochisturilor în apa infestată. Protozoarul ajunge în intestinul subţire unde atacă mucoasa declanşând o boală diareică ce se poate rezolva de la sine în cazul persoanelor cu un sistem imunitar sănătos dar care poate fi mortală pentru bătrâni, copii sau pentru persoanele cu un sistem imunitar deficitar sau slăbit. Este una din cele mai răspândite şi comune boli din ultimii 20 de ani iar principalul organ afectat este sistemul imunitar. Din intestinul omului sau animalului bolnav parazitul ajunge în materiile fecale iar apoi prin intermediul apei comtaminate, acesta ia contact cu alimentele şi este introdus din nou în organism. Oocistii de criptosporidium au un grad ridicat de contaminare (sunt înalt infecţioşi), necesitând doar 10-1000 unităţi pentru a cauza boala umană (100 de germeni sunt suficienţi pentru a declanşa simptomatologia). Localizarea parazitului în intestin este intracelulară dar extracitoplasmatică, contribuind la rezistenţa marcată a speciilor de Cryptosporidium la tratamentul cu antibiotice. Cantităţi mari de oocişti sunt excretate şi sunt rezistente la condiţii de mediu nefavorabile, incluzând din nefericire clorurarea aplicată pentru tratarea apei. Sursele de contaminare sunt persoanele care nu se spală pe mâini după folosirea toaletei, apa din bazine de înnot, apa infestată din locurile de agrement, alimentele spălate cu apă contaminată. Trebuie precizat că această vietate (oochisturile) este rezistentă la tratamentul apei cu clor şi poate supravieţui  în apa infestată timp îndelungat. Primele simptome ale bolii apar după două zile sau după zece (dar în medie cel mai adesea) după şapte zile şi se manifestă prin greaţă, vărsături, diaree apoasă sau mucoasă, dureri de stomac (crampe abdominale), febră, dezhidratare, indispoziţie, scădere în greutate. Persoanele cu sistemul imunitar puternic pot să nu prezinte semne însă sunt o sursă de contaminare pentru alte persoane cu care vin în contact. Oamenii cei mai expuşi la contaminare sunt cei care înnoată în piscine neîngrijite corespunzător sau în locuri neigienizate (bălţi, lacuri, heleştee), copii îngrijitorilor de animale, personalul medical sau nemedical care îngrijeşte bolnavi de boala Cryptosporidioză, turiştii şi excursioniştii care folosesc apă din surse nesecurizate (hoteluri, pensiuni, alte locaţii care nu au instalate echipamente de purificare a apei menajere) sau persoanele care iau contact cu fecalele umane în diferite împrejurări (sex anal).  Nu există un tratament sigur şi de încredere pentru enteritele cu cryptosopridium. Antibioticele au rezultate în unele cazuri dar acestea sunt de obicei temporare. Principalele gesturi terapeutice sunt cele de rehidratare orală cu apă sau intravenoasă cu soluţii corectoare ale dezhidratării şi o dietă de preferat fără lactoză. În Statele Unite ale Americii se estimează că există peste 60 de milioane de persoane care sunt infestate cu acest cryptosporidium şi pentru că boala diareică de obicei recidivează, şi este dificil de controlat, toate organismele implicate în prevenirea îmbolnăvirilor recomandă securizarea surselor de apă. The Center for Disease Control din SUA şi Canadian Drinking Water Quality (Health Canada’s Guidelines) recomandă sisteme de filtrare a apei care să conţină “plase” cu ochiuri mai mici de 1 micron pentru a putea reţine în siguranţă oochisturile Crypto. Tot aceste Centre pentru controlul bolilor recomandă (la fel ca în cazul toxoplasmozei, altă afecţiune frecvent întâlnită sau giardioza şi care au ca vector de transmitere apa) echipamentele de purificare a apei care folosesc membrane osmotice (osmoză inversă) care reţin împurităţi cu dimensiuni de până la 0,0001 microni şi care sunt considerate cele mai sigure din lume. Un sistem de canalizare şi de epurare eficientă a apelor fecaloid menajere din comunităţi este de asemenea obligatoriu.

Otrăvuri şi antidoturi

S-a considerat mereu că bucătăria este cea mai periculoasă cameră din casă, deoarece aici se petrec cele mai multe operaţii cum ar fi tăiatul, operarea cu diferite mixere şi blendere, fierberea, prăjirea şi prezenţa obiectelor casabile. Însă privind din punctul de vedere al termenilor de sănătate şi conform statisticilor de rănire, baia este cea mai periculoasă cameră din casă.

Institutul Naţional de Ocupaţie Siguranţă şi Sănătate din SUA a descoperit că dintre chimicalele folosite în produsele pentru igiena personală, 884 au fost raportate ca fiind toxice şi 125 ca fiind agenţi cauzatori de cancer, statistică surprinzătoare avînd în vedere că la începutul secolului cancerul era o boală rară. În ziua de azi însă, se pare că o persoană din patru moare din cauza acestuia. Cercetări făcute în Germania, Elveţia, Japonia şi SUA au evidenţiat că multe substanţe prezente frecvent în şampon, pastă de dinţi, creme de piele şi alte produse de igienă personală, pot duce la apariţia unor boli ale ficatului, plămînilor, inimii şi creierului, precum şi la chelire prematură, formarea cataractei, cancer de mediu („environmental cancer”), dermatite de contact şi afecţiuni ale ochilor la copii. Majoritatea populaţiei nu are nici cea mai mică idee despre daunele aduse organismului prin folosirea zilnică a unor produse aparent în regulă.

Cum ne apărăm de aceste substanţe toxice? Iată câteve sfaturi:

Umplem locuinţa cu plante vii!. Filodendronul de exemplu absoarbe din mediu formaldehida, amoniacul, benzenul, tricloretilenul, xilenul,etc purificând aerul.

Spălăm întodeauna fructele şi legumele înainte de a le consuma cu apă filtrată. Dacă nu avem apă purificată, folosim o soluţie de suc proaspăt de lămâie. Consumăm mai multe fructe decât legume pentru că fructele au mai mulţi antioxidanţi şi astringenţi. Fructele au darul de a menţine  sistemul limfatic curat, măresc rezistenţa celulelor, în special cele  nervoase

Când suntem la volan, tinem închis sistemul de ventilare a aerului către exterior. Ne asigurăm că sistemul de evacuare a gazelor de eşapament nu are scurgeri.

Folosim pentru igiena personală- săpun, şampon, doar produse 100% naturale. Orice produs aplicat pe piele ajunge în sânge, iar apoi la creier, rinichi, ficat, putând produce în timp probleme de sănătate. Este vorba de organismul nostru; când el cedează, nu mai este nimic de făcut.

Evităm să gătim mâncarea- o omorâm; dacă totuşi trebuie să gătim, folosim aburul şi nu foc asupra alimentelor; folosiţi numai vase de gătit din sticlă sau inox.

Consumăm numai apă obţinută prin osmoză inversă- cea mai sigură apă din lume; nu o depozităm în ambalaje din plastic; are putere mare de absorţie şi poate atrage  toxine din plastic.

Bem apă numai din pahare de sticlă; evităm paharele din plastic în special pentru băuturi calde sau fierbinţi.

Evităm mişcarea în zone cu trafic intens. Alegem pentru plimbare zonele împădurite.

Danny Water răspunde

Dl. Dan Alexoae,

Vă rog din suflet dacă este cu putinţă să mă îndrumaţi ce aş putea să fac în privinţa unor probleme la coloana vertebrală. Am dureri cumplite dimineaţa, care mă trezesc din somn în jur de ora 4-5 a.m.
De 6 ani o duc aşa, mi-au făcut analize, filme, spun că aş avea un început de hernie de disc şi un început de scolioză. Am făcut şi tratament cu Milligamma, Mydocalm, Ketonal, kinetoterapie o vreme, acupunctură, simt însă de la o vreme că îmi obosesc cumplit şi picioarele şi mi se umflă, uneori fără motivaţie, am muncă de birou, stau mult pe scaun, mi s-a dat să port şi un corset care acum vara îmi este un pic cam dificil să îl port, vă specific şi vârsta 37 de ani.
Vă rog din suflet să mă sfătuiţi ce să fac, recunosc că sunt speriată de situaţie.
Cu stimă şi mii de mulţumiri, Lorena Preda

Doamnă Lorena Preda

Vă mulţumesc pentru mesaj şi încredere. Înainte de a încerca să vă explic despre ce este vorba, aşa cum văd eu situaţia dumneavoastră dar şi a altor persoane aflate în situaţia d-voastră trebuie să vă dau o veste mai puţin optimistă- problemele coloanei sintetizate într-un cuvânt înseamnă dezhidratarea nucleului pulpos intervertebral, iar regenerarea lui se face extrem de încet şi de greu sau deloc. Dar hai să vedem cum se întâmplă de fapt.

Dumneavoastră aţi putut alerga, sări, apleca, ridica greutăţi până acum deoarece aveaţi între vertebre nişte „bule” sau pungi cu apă numite „nuclei apoşi” sau pulpari intervertebrali.

Între vertebre se află un disc intervertebral care ţine vertebrele legate unele de altele iat în mijlocul acestui disc se află perna de apă despre care vă spuneam. Toate aceste componente la un loc se mai numesc „sistem hidraulic precomprimat” deoarece au rolul de a amortiza forţele ca nişte telescoape la maşină care apar când ne mişcă, mergem, alergăm, ridicăm mobila sau plasele la piaţă.

Apa după cum ştiţi nu poate fi compresibilă spre deosebire de aer, ea fiind la fel de dură ca şi oţelul. De aceea se spune că noi „plutim” pe cele 23-24 de „pernuţe” dintre vertebre.

Sper că nu vă plictisesc cu teoria dar e util să înţelegeţi ce se întâmplă, mai ales că doctorii nu au nici timp, nici chef şi nici interes să vă spună aceste lucruri „de manual”. Nucleul acesta pulpos este compus din apă aprox 88% şi nişte proteine hidrofile (iubitoare de apă)  cu denumiri ceva mai academice – acid hialuronic, condroitină, agrecani, versicani, biglicani, lumicani, etc. O singură moleculă dintre aceste proteine poate atrage ca un magnet prin difuziune osmotică din ţesutul vascular perivertebral peste 2000 de molecule de apă dezvoltând o forţă brizantă care depărtează vertebrele „umflând” perna de apă şi lăsându-ne să ne mişcăm.

Când se întâmplă asta şi mai ales cum? Când ne mişcăm, ele se negativizează şi devin ca nişte mici „magneţi”. Aşa se explică de ce, atunci când d-voastră staţi, durerea e mai mare decât atunci când faceţi mişcare şi de aceea este recomandată kinetoterapia adică exerciţiile de recuperare care în esenţă înseamnă mişcare.  Dar ceeace nu se spune (nimeni nu are interes deoarece degenerarea (citiţi dezhidratarea cronică) discului (mai corect spus a nucleului pulpos) aduce profit tuturor celor din lanţul medical.

Când nucleul nu mai are apă suficientă, nu mai are cine dispersa forţele care apar când vă mişcaţi şi sar „în ajutor” muşchii care se contractă protejând canalul medular (Aşa apar contracturile musculare sau „spinarea ţeapăn㔺i „mersul de raţă”).

Apoi, nici aceştia nu mai pot compensa aceste forţe (nu acesta este rolul lor ci ca să ne ţină verticali şi să ne ajute la mers), şi atunci restul de nucelu pulpos (ca un magiun) începe să iese datorită presiunii dintre vertebre în exterior fisurând discul şi generând aşa numita hernie de disc. Când iese la exterior poate întâlni fie un nerv (de obicei sciaticul) fie măduva spinării – dar asta se vede exact pe RMN). Durerea are caracteristicile nivelului la care este afectat discul – de obicei L2-L3, L3-L4, L4-L5, L5-S1. În această ecuaţie, soluţia înseamnă regenerarea acelui nucleu apos. Cum? Cam patru lucruri ar fi de făcut. 1. Hidratare cu apă care hidratează. Nu este o glumă. Aşa cum sunt 50 000 de tipuri de „pâine” pe lumea asta tot aşa şi cu „apa”. Dumneavoastră nu aţi băut apă până acum, ci o soluţie minerală apoasă care mai mult rău v-a făcut decât bine. Ea este Marea Vinovată de ceeace vi se întâmplă acum!. Apa minerală sau cea de la robinet sau cea de la izvor este o soluţie care nu hidratează corect. Celulele noastre se hidratează DOAR CU APĂ. Organismul d-voastră a „ars” ani de zile calorii ca să „strecoare” apa de la robinet sau apa pe care aţi cumpărat-o dar acest lucru nu se întâmplă la infinit. Dezhidratarea cronică afectează nu numai coloana vertebrală ci şi sistemul circulator, inima, rinichii, colonul, pancreasul, creierul etc. Uzura mecanismelor interioare devine vizibilă (la RMN şi radiografii) începând cu 30-35 de ani. Pentru a avea o apă corectă sunaţi-mă vă pot ajuta să nu fiţi păcălită aşa cum am fost eu cândva.

2. Trebuie să creşteţi aportul de proteine hidrofile şi acestea se găsesc în cartilagiile de pe capetele oaselor de pui sau vită (ronţurile). Dar cel mai bine ar fi să faceţi o „cură” de artrostop rapid trei luni apoi artrostop-hial încă o lună pentru consolitarea efectului terapeutic al celui dintâi (TOŢI oamenii ar trebui să fac o astfel de cură anual chiar dacă au sau nu au probleme cu coloana, pantru a întârzia degenerarea discului). 3. Mişcarea ajută, iniţiază, declanşează, condiţionează „împreunarea” apei cu moleculele hidrofile din artrostop. Cea mai indicată mişcare este mersul pe jos („regele mişcării”) dar şi aşa-numitul program Williams. În curând am să postez un film cu acest program de exerciţii. 4. Există o masă inversă (am să vă trimit un link să vedeţi despre ce este vorba) în principiu a sta cu capul în jos.

Astfel se realiniază fiziologic vertebrele, inima se odihneşte iar creierul va fi mai bine irigat. Dar, atenţie la tensiune şi la vreo boală de inimă sau cerebrală, e bine să aveţi pe cineva priceput lângă d-voastră care să vă supravegheze.

Alte sfaturi utile: Pentru că în concepţia medicinii orientale chinezeşti, sciatica urmează traiectul meridianului vezică urinară – aceasta înseamnă dificultatea de a elimina, renunţa, evacua scheme mentale vechi, la obiceiuri proaste, la un anume confort, la vechile memorii, etc. Înseamnă tensiuni legate de unul din cele 5 planuri de viaţă (cuplu, familie, casă, muncă, apartenenţa la o ţară- fiecare din cele 5 vertebre lombare fiind legată de câte unul din aceste simboluri). Durerile de spate mai sunt considerate a fi reprimarea furiilor sau frustrărilor – mai ales sexuale.

Ce mai faceţi în timpul crizei de lumbago.

Evitaţi carnea (conţine acid uric ce solicită mult rinichii – amplificând durerea de spate).  Ţineţi post două zile pe săptămână măcar.

Când apare durerea violentă beţi imediat două pahare mari de apă purificată osmotic. De cele mai multe ori durerea se calmează în câteva minute. Durerile musculare mai sunt asociate cu dezhidratarea acumularea de deşeuri imposibil de eliminat în muşchi. Cine are misiunea de a elimina aceste deşeuri? Apa corectă metabolic adică apa pură (purificată osmotic) şi aceasta este raţiunea postului doar cu apă pură. În primele 48 de ore aplicăm gheaţă apoi cald. Poziţia de dormit în pat – cu un sul sub genunchi sau cu o pernă între picioare când staţi culcată pe o parte. Imediat ce durerea se ameliorează trebuie să faceţi mişcare – mers pe jos. Când staţi la birou, genunchii trebuie să stea mai sus decât şoldurile, şi un scăunel e foarte indicat. Când vă machiaţi nu vă aplecaţi la oglină ci staţi pe un scaun. Nu vă aplecaţi înainte fără să îndoiţi genunchii. Când munciţi la sol staţi pe un scăunel, nu aplecată. Nu purtaţi tocuri înalte şi folosiţi un „încălţător” ling, care să nu vă oblige să vă aplecaţi.

În legătură cu scolioza trebuie să ştiţi că coloana vertebrală creşte până pe la 18-20 de ani adică până când începem să ne maturizăm. Cum se face asta? Între două planuri unul fiind linia umerilor (linia braţelor sau „tatăl”), cealaltă cea a şoldurilor (sau a „mamei”). Când copilul refuză să se maturizeze deoarece viaţa pe care o intueşte nu-i place, nu-l satisface sau părinţii/profesorii nu îl ajută să o înţeleagă sau să se adpateze (maturizeze) atunci refuzul inconştient de apărăsi confortul copilăriei, refuzul de „a creşte” obligă coloana să crească într-un plan lateral. O discuţie cu un psiholog v-ar ajuta dar şi masa despre care v-am mai spus mai înainte.

Tratamentele pe care le-aţi până acum, sunt simptomatice adică reduc contracturile musculare, durerea sau inflamaţia. Nu au legătură cu ceeace v-am povestit mai înainte. Lipsa durerii nu înseamnă sănătate sau vindecare, dar acesta este un secret al medicilor bine păzit şi ţinut departe de urechile pacienţilor. Sper că nu am fost prea lung în explicaţii, am să le postez pentru a le citi şi alţii. Sper de asemeni, să îmi transmiteţi şi veşti mai bune în curând. Dan Alexoae – kinetoterapeut

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0YikMsUxjFk]

Reply:

Dl. Dan Alexoae,
Va multumesc din suflet pentru raspunsul dv. Am sa va deranjez in legatura cu “trimiterea” catre apa. Si da, aveti dreptate in tot ceea ce mi-ati spus despre problemele mele (…).  In legatura cu ceea ce spuneati dv. vis-a-vis de psiholog, am gasit o doamna doctor care ma ajuta mult, sunt sub o terapie florala Bach de care sunt convinsa ca stiti, mi-a spus ca va incerca sa lucreze cu mine sa vada unde anume nu se intampla acel “click”.
Sper si am credinta ca va fi bine. Inca o data multumiri din suflet. O zi senina va doresc!
Cu stima, Lorena Preda

Rozmarinul

Denumirea nu are legătură cu trandafirul sau cu Maria ci cu „rose” – rouă şi „marinus” – mare în latină, sau „roua mării”; grecii îl mai numeau „copacul de tămâie”.

A fost pentru prima dată folosită ca plantă „de leac” pentru regina Ungariei („apă ungurească”) care era paralizată şi avea membrele paralizate şi gută. Don Quijote (capitolul XVII, 1 volum) o pomeneşte în reţetele sale; fiind folosită în descântele de dragoste, mirele şi mireasa, încă din evul mediu, purtau coroniţe de rosmarin (planta căsătoriei şi a familiei).

Acţiunea plantei; sporeşte inteligenţa, controlul şi deciziile afective; ne îndeamnă să fim atenţi şi să nu ne dăruim oricui, în orice condiţii. Rozmarinul ne ajută să filtrăm influenţele sentimentale care ne asaltează, respingându-le pe cele care ne seacă, ne consumă energia şi lăsându-le pe cele care ne întăresc în interior. Readuce confortul şi căldura iubirii, claritatea minţii, ajutându-ne să pricepem mesajele ascunse ale evenimentelor; ne redă bucuria proaspătă , încrederea şi curajul , dar şi luciditatea de a ne relansa într-o nouă aventură a evoluţiei.

Rozmarinul nu-şi pierde aroma la fierbere îndelungată şi sunt preferate frunzele proaspete deoarece au o aromă mai pură. În bucătărie se foloseşte la peşte sau la carnea de pui; italienii nu gătesc niciodată carnea de oaie fără rozmarin iar puiu prijit pe cărbuni din lemn de rozmarin este savuros; în lipsa cărbunilor se presară frunze de rozmarin pe cărbunii încinşi.

Ca plantă terapeutică se foloseşte în gută, reumatism, pentru ameţeli, migrenă, sau întârzierea îmbătrânirii. Pentru prepararea ceaiului se folosesc frunze uscate sau proaspete şi apă purificată osmotic pentru a păstra aroma originală dar şi pentru o bună extragere a tuturor principiilor curative.

Sănătate şi informaţie

Lumea în care trăim înseamnă aprox. 95% oameni care la apusul vieţii sunt dependenţi de medicamente, de medici, de ajutoarele guvernului, de copii, de familie, etc.

93% din tinerele din Statele Unite ale Americii participante la un studiu au afirmat că plăcerea cea mai mare pe care o resimt este mersul la cumpărături. Cheltuitul banilor a devenit un act asemănător mâncatului; marile corporaţii au pus la punct tehnici şi mecanisme de manipulare (neuromarketing) destinate a ne transforma în cumpărători fideli; în spatele acestei noi ştiinţe extrem de discrete dar foarte profitabile sunt medici neuroimagişti, fizicieni, media audio-tv sau scrisă în complicitate cu industria chimică. Aceştia produc  arome sau aditivi care intră în structura noastră cerebrală cea mai intimă şi ne condiţionează/fidelizează la nivel de sinapse. Mâncăm nu ca să trăim ci ca să furăm o clipă de plăcere şi de uitare; suntem prizonieri ai informaţiilor prelucrate, distorsionate, interesate aşa cum suntem prizonieri ai chimicalelor care ne excită doar limba şi creierul neputincios în decelarea/alegerea informaţiilor sau alimentelor sănătoase.

Riscul şi adrenalina, ne îndeamnă să trăim doar în prezent clipa de plăcere cumpărată şi să ignorăm neplăcerile care ne aşteaptă în viitor. Suntem prizonierii gustului, ai apetitului, ai cheltuitului banilor pe nimicuri efemere, inutile, ai datoriilor nejustificate.

Înformaţia în secolul XXI va fi o valoare mai importantă decât banii iar cei informaţi  vor trăi mai mult, mai sănătoşi, mai liniştiţi. Cei informaţi vor şti care este diferenţa între o cheltuială inutilă (risipă) şi o investiţie. A mânca fast-food, a bea aceeaşi apă dură plină de minerale greu absorbabile este o cheltuială, a investi într-un echipament de purificare a apei sau în alimente naturale, vii, neprocesate chimic este o investiţie (boală versus sănătate). A cumpăra o barcă cu motor scumpă care necesită întreţinere şi combustibil doar pentru a ne plimba câteva ore pe an este o cheltuială, a cumpăra un calculator şi o conexiune rapidă la internet pentru a fi mai informat, este o investiţie.

Sănătatea şi informaţia sunt adevăratele investiţii în noul secol în care tocmai am intrat.

Despre Sistemul Imunitar

„Imunis” în latină înseamnă „curat” sau „liber”.

Corpul nostru este supus agresiunilor externe dar şi interne permanent, în fiecare secundă a vieţii noastre. Din exterior suntem agresaţi de viruşi, bacterii, paraziţi, ciuperci, poluanţi chimici, din interior suntem ameninţaţi de celulele „defecte” care apar permanent în procesul de regenerare, de reînnoire a celulelor, ţesuturilor, organelor şi care se pot transforma uneori în tumori letale.

Împotriva tuturor acestor agresiuni suntem apăraţi, protejaţi, salvaţi de sistemul imunitar.

Dacă ar fi să localizăm această „armată” în corpul nostru am vedea că este cel mai bine reprezentată la nivelul aparatului respirator şi digestiv adică exact acolo pe unde intră aerul şi alimentele înlăuntrul nostru.

Aceste elemente vitale pentru noi, pot fi însoţite de substanţe periculoase iar celulele imunitare sunt gata precum soldaţii să le neutralizeze prin metode specifice sau nespecifice.

Majoritatea acestor substanţe chimice bune sau rele nu pot fi asimilate decât dacă se dizolvă în apă; de exemplu, la nivelul alveolelor pulmonare există în interiorul acestora o peliculă de apă pură care face posibilă absorbţia oxigenului atmosferic; mâncarea pe care o consumăm are gust şi miros doar dacă se poate dizolva în apă, etc. Aşadar, apa este principalul vector de boală sau sănătate al sistemului nostru imunitar.

În loc să „obosim”, să „sufocăm” sistemul imunitar cu poluanţi dizolvaţi în aşa-zisa „apă” care ni se oferă la robinet sau în bidoanele de plastic, sau în alimentele procesate, rafinate, pline de mii de arome şi aditivi necunoscuţi, putem să ne oferim o apă gata „strecurată”, gata purificată; în felul acesta sistemul imunitar va fi mai relaxat, mai liniştit, mai eficient.

Şansele ca el să „înnebunească”,  să se „răzvrătească” împotriva propriului organism şi să genereze de exemplu bolile autoimune extrem de scumpe, de greu de înţeles şi de tratat de medicina modernă sunt foarte mult diminuate.

Coloană vertebrală sănătoasă

În Statele Unite ale Americii au loc anual peste 200 000 de operaţii pe coloană; în România sunt operaţi anual peste 10 000 de oameni pentru afecţiuni vertebrale.

Prevenirea apariţiei durerilor şi a şubrezirii coloanei este metoda cea mai ieftină şi cea mai puţin dureroasă atât pentru individ cât şi pentru familia acestuia.

Cum prevenim?

Controlăm permanent postura când mergem, când stăm în picioare sau jos; poziţia corectă este spatele drept, capul uşor ridicat.

Evităm statul „picior peste picior”; există două mari artere chiar sub genunchi care sunt afectate iar în timp acest lucru declanşează dureri de spate, varice şi probleme ale vaselor de sânge ale picioarelor.

Când ridicăm ceva, îndoim genunchii. Când cărăm ceva, împărţim greutatea cărată în mod egal pe ambii umeri.

Întărim muşchii abdominali şi reducem cu 20% presiunea asupra coloanei vertebrale.

Exerciţii zilnice utile pentru „leneşi” .Când ne trezim, ne întindem de câteva ori. Culcat pe spate, împingem perna cu ceafa cinci secunde de 5-6 ori. Strângem de 5-6 ori perna între genunchi.

Tragem de degetele de la picior pe rând cu degetele de la celălalt picior alternativ de 5-6 ori.

Stând la marginea patului facem mişcări de rotire a capului înainte-înapoi, stânga-dreapta.

Bem un pahar mare cu apă purificată osmotic pentru hidratrea eficientă a discurilor (nucleilor pulpoşi) intervertebrali.

Pericol!…apa îmbuteliată în sticle de plastic

Un monomer organic prezent în ambalajele de plastic poate fi periculos pentru sănătatea noastră


WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”, a declarat marţi guvernul SUA citat de Agenţia de Ştiri – Reuters.

Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet. Apa din sticlele de plastic analizate conţinea, de exemplu, antimoniul de 30 de ori mai mult decât cantitatea aflată într-un pagar de sticlă cu apă de la robinet.

Apa devine din ce în ce mai toxică pe măsura trecerii timpului în care aceasta stă în plastic.

Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol A poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterrarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi). Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.

În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător”. Imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, iar Senatul SUA introduce o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.

În mai 2009 Whasinghton Post acuză într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.

În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A.

În martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A iar în 27 iulie 2009, senatul francez propune interzicerea acestei substanţe.

În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele.

În mai 2009, Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii.

Pentru a nu fi expuşi noi, sau copii noştrii, la Bisfenol A trebuie să evităm alimentele şi băuturile ambalate în plastic şi le cumpărăm doar dacă au inscripţionat “bisfenol A – free”.

Din nou despre manipularea chimică

Aldous Huxley scriitor şi filosof celebru (descendent dintr-o familie care a dat mulţi oameni brilianţi în domenii diferite), este frecvent întâlnit mai ales prin citatele sale: “Daţi-mi o speranţă şi voi construi un univers” sau “Experienţa nu este ceea ce ţi se întâmplă ci ceea ce faci cu ce ţi se întâmplă” sau “Există un singur colţ din Univers pe care ştii sigur că-l poţi face mai bun – şi acela eşti tu însuţi”.

În 1959, acest Aldous Huxley (unul din mentorii spirituali ai lui Mircea Eliade) afirma că „în perioada în care generaţia următoare va trăi vor exista metode “chimice” de a face populaţia să îşi iubească servitudinea şi să se creeze un fel de lagăre de concentrare fără durere pentru întreaga societate.  Astfel oamenilor li se vor lua toate libertăţile şi drepturile însă nici nu vor realiza lucrul acesta pentru că le va fi constant distrasă atenţia şi distrusă dorinţa de a lua atitudine.Totul va fi o spălare a creierelor prin metode chimice sau farmaceutice”. Iată că din 1959 au trecut peste 50 de ani şi “generaţia viitoare” de atunci, suntem chiar noi.De curând, Dr. Roy Bakay şi Philip Kennedy de la Universiatea Emory, au realizat un implant cerebral electronic activat prin puterea gândului şi care permite unei persoane tetraplegice să mişte un cursor pe ecranul unui calculator doar gândindu-se la mişcarea ce urmează s-o facă. Psihiatrul Robert Jay Lifton, în cartea sa apărută încă în 1961 – Thought Reform and the Psychology of Totalism: A Study of “Brainwashing” in China” descrie 8 metode foloside în mod curent în scopul manipulării indivizilor. Amintim aici controlul total asupra informaţiilor, mijloacelor de comunicare pentru izolarea individului de restul societăţii, manipularea experienţelor mistice care apăr în mod “spontan” pentru demonstrarea existenţei autorităţii divine (aşa cum procedează o mulţime de culte), inocularea sentimentului de culpabilitate la nivelul individului, mărturisirea “păcatelor” în faţa unei autorităţi, existenţa unei doctrine sau ideologii care să susţină un anume “Adevăr absolut”, modificarea, denaturarea schimbarea înţelesului cuvintelor, a limbajului pentru a putea susţine schimbarea modului de gândire, şi aceste metode extrem de rafinate merg până la renunţarea voluntară la existenţă.De curând au apărut documente privitoare la un proiect ordonat şi condus de serviciile secrete americane – MIKULTRA  Dr. Sidney Gottlieb, fiind cel care l-a demarat în 13 aprilie 1953 (MK- criptonim descoperit în documentele U.S. Central Intelligence Agency, fiind codificat ca “proiecte sponsorizate de divizia de servicii tehnice a CIA” în anii ’50-’60) ca un răspuns la tehnicile de control asupra creierului sovietice, chineze, nord-coreene, aplicate pe prizonierii SUA ai războiului din Coreea. Un document din 1955 dă indicaţii despre amploarea metodelor propuse spre cercetare cum ar fi: substanţe care provoacă gândire ilogică, impulsivitate până la punctul în care o persoană poate fi discreditată în public, etc. Documentele CIA nedistruse (puţine, de altfel) arată că au fost investigate, în scopul controlului minţii, diferite mijloace “chimice, biologice, radiologice”. In 1964 proiectul a fost redenumit, devenind MKSEARCH, încercând să se realizeze “drogul perfect al adevărului”, utilizând multiple substanţe în interogatoriile spionilor ruşi din timpul Războiului Rece. Iată că ceeace anticipa genialul Aldous Huxlex (iar contemporanilor lui li se părea o pură ficţiune), am ajuns să recunoaştem ca fiind evident şi real. Suntem înconjuraţi de mii de substanţe chimice pe care le introducem în corpul nostru zilnic şi despre care nu avem habar decât că sunt “comestibile” şi pe care le “poftim” iar şi iar amăgindu-ne că “iată, viaţa are gust, merită să fie trăită!”. Manipularea chimică a ieşit demult de pe porţile spitalului de psihiatrie unde bolnavii sunt “liniştiţi” prin metode chimice şi o regăsim la noi pe masă, în pahar sau în farfurie. Una din cele mai perfide astfel de substanţe care ne manipulează chimic până la distrucţia totală a neuronilor şi moarte, este glutamatul de sodiu (monosodic) – cel care dă o puternică “savoare” alimentelor. Glutamatul monosodic (E 621) este un neurotransmiţător care face parte din “bagajul” chimic normal al organismului nostru (este responsabil, alături de alţi nerotransmiţători (ca acidul aspartic), de funcţionarea corectă a sistemului nervos, dar păstrând obligatoriu o proporţie echilibrată a concentraţiei acestor neurohormoni pentru o corectă funcţionare (în special a creierului). Toate organele interne din corpul nostru conţin receptori ai glutamatului, adică reacţionează specific la prezenţa acestei substanţe. Suprastimularea/supraexcirarea acestor receptori (din creier dar şi din celelalte organe) duce la numeroase dezechilibre interne şi la probleme de sănătate care copiază/mimează/simulează simptomele altor boli (fibromialgie sau aritmie cardiacă, de exemplu), boli care sunt greşit diagnosticate de medici (uneori ani de zile). Aceştia emit reţete scumpe cu medicamente şi mai scumpe (trăiască industria chimică “salvatoare”) şi care au la rândul lor o mulţime de efecte secundare periculoase. Sclavul apetitului, pofticiosul, gurmandul nestăpânit care vrea să trăiască doar prin senzaţia pe care i-o oferă câteva zeci de papile gustative supraexcitate, va constata într-o bună zi că este un ratat nefericit, că viaţa lui este mizerabilă iar medicii îi vor devenii cele mai vizitate şi mai apropiate persoane. Dar despre acţiunea concretă a acestui amplificator al “gustului” care ne face dependenţi de anumite “arome” într-un articol viitor.

Cele mai periculoase alimente

Oamenii cred în mod greşit că tot ceeace este comestibil este şi sănătos.

Există alimente atât de nocive pentru organismul nostru încât nu există nici o raţiune pentru a le înghiţi.

Gogoşile. Conţin în proporţie de 40% grăsimi periculoase de tip „trans”. O gogoaşă medie conţine în medie 300 de calorii care provin din zahăr cu indice glicemic ridicat, făină albă săracă în nutreienţi, ca să nu mai socotim faptul că este prăjită în ulei rafinat. Cea mai bună parte a gogoşii este „gaura”.

Sucurile carbogazoase. Un pahar de suc conţine mai mult de 10 linguriţe de zahăr, 150-200 de calorii şi 55 mg de cafeină – excitant şi dezhidratant în acelaşi timp. La acestea adăugă, coloranţi, aditivi, arome sintetice, îndulcitori artificiali de tip aspartam dovediţi periculoşi pentru sănătate. Ph-ul acestora – acid – se situează între 2,5 şi 3 pe scara ph. Sângele nostru are ph 7! Osteoporaza, obezitatea, bolile cardiovasculare, cariile dentare, sunt legate de consumul acestor băuturi.

Cartofii prăjiţi, cipsurile. Glucidele din compoziţia lor prăjite în ulei la temperaturi mari se transformă în acrilamidă (un fel de plastic) cancerigenă. Ne îmbătrânesc înainte de vreme, ne fac obezi, sau pot produce tromboze vasculare (astuparea cu cheaguri a vaselor de sânge).

Margarina. Se obţine prin încălzirea uleiului de soia, rapiţă sau floarea-soarelui la 150 de grade în prezenţa nichelului şi la care se adaugă hidrogen pentru a o întări. Compoziţia obţinută astfel, este o varietate de plastic cu atât mai nociv cu cât este mai plin de aditivi, coloranţi, arome (de lapte!), etc. Femeia gravidă sau care alăptează nu are voie să mânânce pentru că cea mai mare parte din compuşii sintetici inutili trec în lapte şi în corpul fătului.

Apa minerală prin conţinutul în minerale poate fi o sursă pentru “carierele” de pietre din vezica biliară, rinichi, articulaţii, sau mai nou-întâlnita litiază testiculară. Apa carbogazoasă minerală are un ph acid (în jur de 4-4,5) şi se bea doar la indicaţia unui medic şi pentru perioade scurte de timp (maxim 2 săptămâni). Poate creşte tensiunea arterială sau poate produce dezechilibre metabolice atunci când este consumată “după ureche”. Cea mai sigură şi sănătoasă apă din lume este apa pură obţinută prin filtrare moleculară sau osmoză inversă.

Bem apă rece sau caldă?

Chinezii şi japonezii beau ceai fierbinte în timpul mesei,nu apă rece. Poate e timpul să adoptam obiceiul lor la masă.  Pentru cei cărora le place să bea apa rece,acest articol se adresează direct.Este frumos să bei un pahar cu apă rece după masă,dar apa rece solidifică hrana uleioasă pe care tocmai ai înghiţit-o. Va încetini digestia.Când aceasta reacţionează cu acidul,se va rupe şi va fi absorbită de intestine mai repede decât mâncarea solidă. Trece în intestine şi foarte rapid se transformă în grăsime şi duce la cancer.Este cel mai bine să se bea supă fierbinte sau apă caldă purificată osmotic după mâncare.

animated faucet Pictures, Images and Photos

Busuiocul

Denumit şi vasileac sau borjolică, aceasta provine din limba greacă – basileus („rege”) şi se spune că era  folosit în vechime în leacuri şi unguente de care aveau parte doar regii. Se spune că busuiocul a crescut pe locul unde Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au desoperit Sfânta Cruce.

Este o plantă ierboasă ce provine din Asia tropicală; aroma puternică a busuiocului este dată de eugenol – o substanţă chimică prezentă şi în cuişoare, de citral, przent în lămâi, de cinnamate, care se găseşte în scorţişoară, de methyl chavicol care dă aroma tarhonului, linalool, o aromă prezentă în coriandru, de anetolul din anason, etc.

În frunzele de busuioc sunt prezente 6 substanţe chimice care se cuplează direct pe suprafaţa membranelor celulelor ficatului, detrminând, în lanţ, o serie de reacţii chimice care au ca finalitate creşterea cantităţii de enzime necesare funcţiilor ficatului.

Busuiocul purifică, deblochează şi sublimează tendinţele emoţionale joase (sexuale) către cele afective şi mentale superioare. Limpezeşte şi linişteşte mintea şi inima aducând claritate, deschidere, luminozitate; mucilagiile conţinute ajută la dizolvarea blocajelor emoţionale generând bunăvoinţă, îndulgenţă faţă de toate fiinţele, împăcare, armonie cu toată creaţia.

Pentru că are şi puterea de a stimula secreţia de lapte la mamă, persoana se „dilată” în bucuria iubirii ocrotitoare; uleiurile volatile din compoziţia busuiocului, aduc în viaţa noastră forţă şi stabilitate, protecţie şi imunitate faţă de atacurile subtile; ne ajută să simţim, să percepem înţelesuri profunde ale sacrului ceeace ne ajută să ne dăruim lui Dumnezeu, Sinelui suprem.

Ceaiul de prepară dintr-o lingură de busuioc uscat şi mărunţit la fiecare 200 ml apă purificată osmotic. Se fierb la foc mic, împreună, apoi se lasă 10 minute la infuzat. Se consumă 2 cănu după mese şi o cană seara înainte de culcare.

Ceaiul de busuioc ajută la eliminarea toxinelor provenite din grăsimi, carne prăjită, coloranţi chimici, creşte cu 15% secreţia alcool-dehidrogenazei – enzima care ajută la eliminarea alcoolului din organism, reglează glicemia, tiroida, suprarenalele, are acţiune antispastică superioară papaverinei. Mai este indicat în alte afecţiuni: aerofagie, aerocolie, colici, flatulenţă, colon spastic, colită de fermentaţie, gastroduodenite, ulcer gastric şi duodenal, parazitoze intestinale, cistite, prostatite, bronşite, gripă, pneumonii, eczeme, mâncărimi ale pielii, oboseală, dureri reumatice sau pentru stimularea secreţiei de lapte la mame.

Nu se dă la copiii sub 3 ani; la gravide poate produce vărsături.

Boli ale articulaţiei temporo-mandibulare

Articulaţia temporo-mandibulară conectează maxilarul inferior/mandibula la craniu. Problemele care apar la acest nivel generează durere de cap, în tâmplă, de ochi (orbită), de ureche, de gât, umeri, zgomote în urechi (tinitus sau chiar surzenie)  sau alte forme de algii faciale.

Mandibula care este controlată de muşchi execută două feluri de mişcări: una de rotaţie (ca o balama) şi alta de alunecare ca atunci când deschidem larg gura. Aceste  mişcări ne permit nouă să mestecăm, să vorbim sau să căscăm când ne este somn sau când suntem plictisiţi. Dacă aşezăm degetele chiar în faţa urechii şi deschidem gura vom simţi cele două tipuri de mişcare. Aceasta este asigurată de prezenţa unui cartilaj moale care permite mişcarea lină şi care absoarbe şocurile generate de mestecatul alimentelor tari. Întrucât vorbim de forţe mari generate în timpul mestecatului, acest cartilaj asemănător unui disc are şi rolul de a dispersa forţele care apar întocmai cum se întâmplă în cazul discurilor intervertebrale unde vorbim de asemeni de forţe foarte mari mai ales când sărim sau ridicăm greutăţi mari.

Acest disc articular se uzează când este dezhidratat (apa împreună cu proteinele hidrofile proteoglicanice asigură rolul de amortizor hidraulic), când se scurtează dinţii (mai ales la persoanele care „scrâşnesc” din dinţi – boală numită „bruxism”) sau la persoanele stresate care au obiceiul de a sta cu „fălcile încleştate”, de a mesteca permanent gumă, de a muşca creioane sau unghiile.

Micro sau macrotraumele cum ar fi un pumn primit în maxilar sau un accident pot de asemeni deteriora articulaţia cea mai importantă a feţei. Cea mai des întâlnită afecţiune este însă degenerarea articulară ca urmare a deshidratării cronice, a îmbătrânirii sau a disfuncţiilor imunitare (anticorpi antiimunoglobulină G) care conduc la dispariţia cartilajului şi apariţia fenomenului frecării între oase şi a inflamaţiei cronice.

Cracmentele sunt zgomotele sau pocniturile intraarticulare (semne de dezhidratare cronică la fel ca în cazul celorlalte articulaţii sau vertebre) sunt rareori percepute numai de bolnavi; de obicei se simt la palpare, în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii, degetele examinatorului fiind introduse în conductele auditive externe sau aplicate înaintea tragusului. Uneori aceste cracmente sunt aşa de puternice, încât sunt auzite de persoanele din jur. Cracmentul se percepe ca o pocnitură aspră; apare cel mai frecvent la mişcările de deschidere a gurii, foarte rar putându-se percepe şi la închiderea gurii. In momentul producerii cracmentului, bolnavul are o uşoară durere şi senzaţia de deplasare a condilului mandibular. Cracmentul se produce datorită izbirii condilului mandibular de condilul temporal, în momentul deschiderii accentuate a gurii; cele două elemente osoase nemaifiind separate prin menisc, vin în contact direct, producând zgomotul caracteristic.

Ce facem? Este preferabil ca afecţiunea să fie prevenită deoarece sechelele şi tratamentul curativ sunt destul de neplăcute. Primul gest de prevenire este obişnuinţa hidratării corecte a corpului încă de la vârste fragede pentru a păstra structurile articulare cartilaginoase cât mai mult timp funcţionale iar lichidul cel mai potrivit şi corect în acest scop este apa purificată osmotic.

Tratamentul afecţiunii instalate se adreseaza în primul rând durerii care îl supără pe bolnav. Aplicarea de gutiere ocluzale sau mai bine de plăci palatinale cu platou retro-incizal pun pentru un timp, articulaţia în repaus şi durerile se remit. Durerile pot fi calmate şi prin infiltraţii periarticulare  însă reapar după câteva ore dacă articulaţia nu a fost pusă în repaus. Repausul articular poate fi realizat şi prin aplicarea unei fronde mentoniere (un aparat pentru imobilizarea fracturilor de mandibulă).

Infecţia intestinală cu Escherichia Colli

Escherichia Colli este o bacterie care poartă numele lui Theodor Escherich, medic pediatru şi profesor la universitatea din Munchen şi Viena şi care o descoperă în 1885. Este un microb care trăieşte în special în intestinul animalelor cu sânge cald dar şi în cel al peştilor şi în general este utilă organismului gazdă, ea aducând de exemplu un important aport de vitamina K – factor de control al coagularării sângelui. Colonizează în mod normal intestinul copilului la 40 de ore de la naştere odată cu apa sau cu ajutorul persoanelor care manipulează copilul şi alcătuieşte 80% din flora intestinală aerobă a adultului. Este germenele cel mai frecvent responsabil pentru infecţiile urinare sau pentru toxinfecţia alimentară numită şi “diareea călătorilor” deoarece apare mai ales la turiştii care schimbă des locaţia şi consumă apă şi alimente nesecurizate, neigienizate. Toxinfecţia alimentară este produsă de un serotip – enterohemoragic. Cea mai mediatizată toxinfecţie alimentară este cea din 1982 din America iar calea de transmiterere au fost hamburgherii. Cele mai des întâlnite simptome sunt spasmele abdominale sau crampele severe, abdomenul dureros şi sensibil, diaree care iniţial este apoasă apoi poate deveni sanguinolentă, greaţă, vărsături, temperatură, frisoane, ameţeală, oboseală, irascibilitate, anxietate.

Cum pot fi contaminate alimentele?

Apa este vectorul principal de transmitere.

Apa freatică este infestată foarte uşor de reziduurile fecale provenite de la animale de la  gunoaiele menajere sau de la îngrăşămintele naturale folosite în agricultură. Cu această apă  – sau mai corect din punct de vedere lingvistic – soluţie apoasă pentru că ea conţine dizolvate o mulţime de alte substanţe noi spălăm legumele şi fructele infestatându-le cu colibacili. Înnotul în apă contaminată – lacuri, piscine, staţiuni, baze de agrement neigienizate sunt alte căi de infestare cu Escherichia Colli. Vectori de transmitere şi de contaminare pot fi şi muştele din spaţiile unde sunt depozitate alimentele, praful sau pământul depus pe legume sau pe fructe şi care este introdus în corp atunci când acestea nu sunt spălate.

Personalul sănătos care tranşează carnea se infestează din intestinele animalelor sacrificate care conţin aşa cum spuneam, în mod normal aceşti colifoni fecali.  Acest personal va contamina apoi restul de carne dar şi celelalte alimente pe care le prelucrează dacă nu respectă procedurile şi normele de lucru igienico-sanitare. Consumul cărnii insuficient preparate termic (crude) sau a laptelui nefiert şi care a luat contact cu aerul sau reziduri fecale animale (uger nespălat înainte de muls sau spălat superficial) poate fi o altă sursă de infestare. Vacanţele în locuri neigienizate unde nu există filtre de apă sau nu sunt respectate normele de igienă legale de asemeni.

Cum prevenim toxinfecţiile cu bacterii intestinale?

În primul rând persoanele bolnave, cele care au diaree, leziuni la mâini, temperatură sau oricare alte semne de boală infecţioasă nu vor avea voie să lucreze la prepararea alimentelor destinate consumului public.

Respectăm regulile de igienă – spălatul mâinilor, spălatul legumelor şi fructelor, a cărnii, tranşarea ei cu instrumente altele decât cele folosite pentru fructe şi legume sau pâine, respectarea modului de păstrare a alimentelor perisabile – carne, ouă, peşte, lapte, a timpilor şi temperaturilor de preparare a acestor alimente.

Cum păstrăm alimentele în frigider?

Ne ferim să depozităm în frigider fructe, legume sau zarzavaturi necurăţate şi nespălate. Astfel, riscăm să introducem o dată cu ele în frigider microbi patogeni, ouă de paraziţi, gândaci sau viermi. In general, atât fructele cât şi zarzavaturile trebuie păstrate numai în casete din material plastic.

Alimentele crude, pregătite sau conservate, nu pot fi ţinute în frigider decât un timp limitat, timp ce diferă de natura produsului :

Astfel, carnea crudă de porc sau de vacă, care trebuie aşezata pe raftul cu temperatura cea mai scăzută, nu va trebui păstrată mai mult de 4-5 zile; peştele crud îşi păstrează prospeţimea doar 2 zile, după acest timp trebuie neaparat gătit, iar în ce priveşte carnea tocată, termenul maxim de păstrare nu trebuie să depaşească 24 de ore.

Conservele de carne şi peşte trebuie consumate, mai ales vara, în ziua când se deschid ambalajele metalice. Dacă însă ne mai rămâne neconsumată o parte din alimentul respectiv, acestea vor trebui transferate în ambalaje de sticlă acoperite; în aceste condiţii mai pot fi păstrate fără riscuri, carnea – 48 ore, peştele 12-24 ore.

Preparatele ce încorporează albuş sau gălbenuş de ou nu vor fi ţinute prea mult în frigider, chiar dacă le plasăm în spatiul cu temperatura cea mai scăzută.

Maioneza, ca şi mâncărurile sau salatele pregătite cu maioneză, pot fi păstrate cel mult 24 ore, iar prăjiturile cu cremă de ou doar 12 ore. Ingheţatele pe bază de ou au ca termen maxim 48 de ore.

Nu punem foarte multe în frigider, deoarece supraaglomerarea diminuează capacitatea de răcire a aparatului şi împiedică găsirea în timp a alimentelor necesare, astfel că ţinerea uţii deschise prea mult, favorizează creşterea temperaturii interioare cu mult peste limita utilă, adică peste+4 grade Celsius.

Necesitatea sau Obligativitatea – aşa cum se întâmplă în tările civilizate a dotării bucătăriilor cu echipamente performante de purificare a apei menajere de la robinetele aflate în hoteluri, restaurante, cantinelor dar şi în gospodăriile proprii. Pentru o corectă şi completă informare a publicului mai trebuie spus că cele mai performante echipamente de purificare şi de filtrare a apei conţin membrane osmotice care reţin toate formele de bacterii, paraziţi sau virusuri aflate în apa de la robinet dar şi substanţele chimice poluante.

Accidentul ischemic tranzitoriu

Mai este denumit şi mini-accident vascular cerebral (“warning stroke” sau „avertisment”, “ministroke”, “transient ischemic attack” sau TIA în manualele englezeşti), este cauzat de o slabă irigare cu sânge a unei anumite zone  creierului  (datorită astupării unei artere) şi conduce la disfuncţii neurologice care persistă mai puţin de 24 de ore – după definiţia OMS din 1971 (dacă acestea se instalează şi persistă mai mult de 24 de ore, atunci vorbim de accident vascular cerebral).

Un infarct cerebral care durează mai mult de 24 de ore dar mai puţin de 72 este numit deficit neurologic ischemic reversibil.  Unii autori încadrează în AIT doar cazurile cu o durată sub o oră, în timp ce alţii acceptă diagnosticul de AIT şi pentru situaţii în care manifestările clinice depăşesc 24 de ore, cu condiţia reversibilităţii lor totale.

O persoană care a avut unul sau mai multe astfel de atacuri ischemice tranzitorii va avea un risc mai mare de a face un accident vascular cerebral decât una care nu a avut nici un astfel de episod patologic.

Simptomele apar extrem de rapid şi se datorează lipsei de oxigen la nivel cerebral (neuronii depind exclusiv de oxigenul şi de glucoza circulantă iar când nu mai circulă sângele, aceştia pur şi simplu mor în circa 3 minute). Cele mai frecvente localizări sunt la nivelul lobului frontal şi se exprimă  prin tulburări ale activităţii motrice şi de vorbire. În lobul temporal este afectat centrul înţelegerii limbii vorbite. Leziunea parietală determină tulburări de scris şi de citit. În lobul occipital este afectat centrul vederii, iar leziunea creierului mic determină  tulburări de echilibru.

Cel mai adesea persoana acuză amorţeli, slăbiciuni ale feţei, mâinilor, picioarelor sau a unei jumătăţi a corpului. Are probleme în a articula corect cuvintele (vorbire deficitară), de înţelegere (este confuză sau face confuzii). Are probleme cu vederea la un ochi sau la amândoi (orbire bruscă, vede foarte multe culori  sau are diplopie – priveşte un obiect şi vede două). Are dificultăţi la mers (este ameţită, nu-şi poate păstra echilibrul şi coordonarea). În aceste momente doar un medic stabileşte dacă este vorba de un atac tranzitoriu sau de un accident vascular.

Boala este cauzată de un cheag de sânge care astupă pe o perioadă scurtă de timp un vas de sânge care irigă creierul (după care se dizolvă spontan). Cheagul este de cele mai multe ori un fragment de placă de aterom desprinsă de pe vasele mari în special din zona carotidiană. Plăcile de aterom sunt formate în principal din colesterol dar la o analiză amănunţită regăsim o mulţime de substanţe toxice (ex săruri calcaroase) introduse în corp zi de zi an de an odată cu alimentele sintetice sau cu apa minerală poluată cu care ne-am  hidratat. „Clorul din apă este cauza unor epidemii fără pre­cedent în is­torie, care includ infarct mio­car­dic, accidente vasculare cere­brale, senilitate, cancer şi im­potenţă sexuală. Riscurile de can­cer în rândul persoanelor care consumă apă potabilă clo­rurată este cu 93% mai mare decât în rândul celor a căror apă nu conţine clor” a declarat celebrul dr Joseph M Price.

Hipertensiunea arterială, miocarditele, tulburările de ritm cardiac, bolile vasculare ale vaselor mari (infecţii cu TBC, sifilis, etc), policitemia (prezenţa în sânge, a unui număr mai mare de globule roşii decât cel normal) sau siclemia (prezenţa în sânge a globulelor roşii cu forme anormale), fumatul, sedentarismul, diabetul, alcoolul consumat în exces, folosirea anticoncepţionalelor sau consumul de droguri sunt factori care predispun la această afecţiune tot mai des întâlnită în practica medicală.

Ce facem?

În timpul primelor ore de la debutul ischemiei cerebrale, anumite zone din creier sunt ameninţate de moarte. Tratamentul de urgenţă al afecţiunii necesită stabilizare medicală şi evaluarea factorilor care pot duce la complicaţii (cum ar fi deglutiţia şi hidratarea). O unitate medicală de urgenţă reuneşte, într-o singură zonă, pacientul, personalul medical specializat, resursele şi posibilităţile de expertiză, aşa că cel mai indicat gest este să sunăm urgent la 112 când avem o suspiciune de accident cerebral.

Medicul ne va examina de urgenţă şi ne va efectua un EKG, o ecocardiogramă, o ecografie (doppler) a carotidei, o tomografie computerizată sau un RMN, o arteriografie, un examen al sângelui (colesterol, trigliceride, etc) sau orice este necesar pentru stabilirea precisă a diagnosticului.

Ce facem când plecăm din spital? Renunţăm definitiv la fumat. Evităm sedentarismul, trecem la o alimentaţie bazată pe crudităţi (legume şi fructe proaspete), limităm consumul de alcool şi reducem greutatea (obezitatea). Evităm glucidele cu indice glicemic ridicat (zaharuri concentrate din sucuri şi dulciuri) şi ne controlăm glicemia pentru a preveni sau corecta un eventual diabet. Evităm mineralele inutile în special sodiul sau apa bogată în sodiu, clor, calciu, magneziu care agravează hipertensiunea arterială prin reţinerea apei în organism (diferenţă de presiune osmotică).

Cel mai corect ar fi să ne hidratăm cu apă purificată osmotic preventivă care are puterea ne a ne proteja de majoritatea bolilor (peste 80%) care şubrezesc organismul nostru în timp.

Cum ne protejăm de celulită

Cuvintele cheie în această problemă care afectează 98% din femei sunt „apă” şi  „detoxifiere”.  Detexifierea implică mai multe organe care au ca misiune eliminarea din organismul nostru a toxinelor sau deşeurilor metabolice acumulate şi acestea sunt colonul, rinichii, plămânii sau pielea.

Prin urmare trebuie să ne obişnuim să consumăm mai multe legume şi fructe în stare proaspătă (nu stoarse). Acestea ne oferă o importantă cantitate de apă corectă dar şi fitonutrienţi sau fibre care ajută la neutralizarea şi eliminarea toxinelor din organism. Ajutăm ficatul cu plante care susţin funcţia acestuia sau ajută la eliminarea depozitelor de gunoaie metabolice din celulele hepatice (ceaiuri de păpădie, măceş, ghimbir, armurariu, anghinare, etc).

Reducem aportul de dulciuri rafinate, concentrate (sucuri „naturale” sau acidulate, bomboane, prăjituri, paste). Excesul de zaharuri concentrate este transformat în trigliceride (grăsime) care sunt depozitate în adipocite (mărind volumul acestora de peste o sută de ori).

Ne hidratăm zilnic cu minim 8 pahare de apă. Bem un pahar mare de apă purificată osmotic seara înainte de culcare, unul imediat la trezire şi restul pe parcursul zilei după masă sau înainte cu jumătate de oră (apa băută în timpul mesei diluează sucurile digestive şi favorizează indigestia).
H2O Season 3 Mermaids Pictures, Images and Photos

Evităm fresh-urile, alcoolul, sucurile (conţin o mulţime de substanţe chimice sintetice pe care organismul nostru le simte cu papilele gustative dar nu le poate asimila), mezelurile, conservele, alimentele de tip fast-food sau junk-food.

Mâncăm lent, calm şi mestecăm mâncarea de cel puţin 20 de ori. Facem diferenţa între foame şi apetit (poftă).

Avem grijă să nu uităm că din ce în ce mai mulţi oameni (din cauza aromelor sintetice care au creeat confuzie în creierul nostru) confundă setea cu foamea. Foamea este un mesaj al corpului nostru care are nevoie de energie iar pofta sau apetitul este doar un capriciu stimulat de reclame sau de obiceiurile greşite creeate de o publicitate tot mai rafinată. Dacă avem un impuls de a mânca (mai ales dulciuri sau sucuri acidulate) de nereprimat, înseamnă că avem un comportament compulsiv (adică suntem dependenţi) şi în cazul acesta ar fi mai sănătos să bem un pahar mare de apă (s-ar putea să ne fie doar sete).

Respectăm perioadele de somn cu cele active. Nu ne culcăm mai târziu de orele 22 şi dormim minim 8 ore de somn. Nu uităm că slăbitul şi procesele de vindecare au loc mai ales în timpul somnului. Evităm în timpul somnului orice sursă de lumină iar veioza ar trebui să aibă culoare roşie pentru a stimula aşa numitul “somn de frumuseţe” (stimulează secreţia pe timpul nopţii a hormonilor de creştere numiţi şi “hormonii frumuseţii”).  Dimineaţa când ne trezim ar fi bine să ne expunem câteva minute corpul la soare pentru a stimula epifiza să secrete melatonina – un alt hormon extrem de important.

Reducem timpul petrecut în faţa televizorului sau calculatorului. Ne alegem 10 cărţi pe care ne-am dorit să le citim şi le aşezăm lângă pat, apoi ne propunem ca în următoarele luni să le citim. Este mai sănătos pentru creier decât statul şi privitul la un tub care nu ne oferă informaţii ci doar emoţii şi care ne consumă inutil energia mentală.

Renunţăm la obiceiul de a “ronţăi” câte ceva între mese (cu excepţia fructelor şi legumelor proaspete). Ne ridicăm de la masă uşor flămânzi (semnalul de saţietate – “sunt sătul” parcurge cei 60 de centimetrii dintre stomac şi creier cam în 15 minute!). Întrucât culorile stimulează pofta de mâncare, evităm să zugrăvim bucătăria în portocaliu şi folosim mai bine albastrul (farfuriile ar fi bine să aibă această culoare) care reduce pofta de mâncare. Această culoare ne ajută să ne săturăm repede.

Una dintre cele mai răspândite metode naturale de lupta cu celulita este mierea, cunoscută mai mult pentru beneficiile sale asupra sistemului imunitar (masajul cu miere).

Ne facem un program zilnic de 30 de minute fie de mers pe jos, fie de exerciţii care să implice acele zone unde sunt depuse cele mai multe grăsimi (şolduri, fese, talie, etc) pentru a “arde” excesul de ţesut adipos (evităm slăbitul brusc şi dietele dure care eliberează o cantitate mare de toxine acumulate şi care pot genera boli grave).

Nu uităm că acum avem la îndemână instrumentul cel mai sigur de evitare a apariţiei celulitei – apa purificată osmotic mijloc de prevenire dar şi de eliminare a toxinelor (în special pesticide) introduse din neştiinţă zilnic, an după an, în organismul nostru.

Adoptăm o atitudine mentală pozitivă indiferent de greutăţile pe care le întâlnim în viaţă.

Epoca "ceauşistă" şi cea "capitalistă" asemănări – deosebiri. Trist şi adevărat

Asemănări

1.1. Avem aceleasi hidrocentrale construite pana in 1989, cu precizarea ca pe unele le vom face cadou, cat de curand.
1.2. Avem aceleasi termocentrale construite pana in 1989 si aceleasi retele de transport electric
1.3. Avem aceeasi centrala atomica
1.3. Avem aceleasi sosele si autostrazi, in proportie de 99%
1.4. Avem aceleasi spitale, construite pana in 1989
1.5. Avem aceleasi camine, complexe studentesti si aceleasi facultati de stat.
1.6. Stam si acum la “cozi”. Sinistru e ca acum stam “la coada” la banca, “la coada” sa platim impozitul sau gazul, “la coada” sa prindem mai stiu eu ce promotie sau “la coada” sa depunem cererea de somaj

1.7. La fel ca pana-n 1989, vedem hotul”, dar inchidem ochii
1.8. La fel ca pana-n 1989, ne uitam la TV si nu avem ce sa vedem
1.9. La fel ca pana-n 1989, ne mintim spunandu-ne ca: presedintele singur, nu are ce sa faca
1.10. La fel ca pana-n 1989, ne plangem ca-i greu, dar noi o ducem bine;
1.11. La fel ca pana-n 1989, ne amenintam copiii sa invete bine, spunandu-le ca fara carte nu au parte
1.12. La fel ca pana-n 1989, cei fara carte sau cu studii cumparate sunt numiti politic in functii de conducere
1.13. La fel ca pana-n 1989, locurile la facultatile de stat sunt foarte putine

1.14. La fel ca pana-n 1989, incercam sa ne platim datoriile
1.15. Avem acelasi metrou ca si in 1989
1.16. Avem aceleasi linii de tramvai si troilebuz
1.17. Avem aceleasi parcuri (dar distruse), aceleasi zone de agrement (dar ruinate), aceleasi baze de tratament (dar instrainate sau lasate in paragina), aceleasi lacuri termale si bai populare (dar acum cu taxe mult mai mari).
1.18. Avem aceleasi mine (dar inchise), aceleasi sonde petroliere (dar cesionate pe 2 lei), aceleasi gradinite si camine!
1.19. Avem aceleasi statiuni turistice (dar fie lasate de izbeliste, fie date cadou)
1.20. Avem aceleasi bogatii naturale, inepuizabile (aur, neferoase, marmura, minereuri feroase, uraniu, gaz, hidrogen sulfurat)
1.21. Avem aceleasi fantani (dar secate), aceleasi izvoare de apa minerala
1.22. Avem aceleasi centre de cercetare (dar fara cercetatori)
1.23. Si acum ca si pana-n 1989, ne multumim sa spunem bancuri despre politicieni
1.24. Si acum ca si pana-n 1989, ne lasam condusi precum o vita la abator.

Capitolul 2. Deosebiri

2.1. Hidrocentralele ce le avem sunt amortizate dpdv contabil. Costul de productie este acum de 10 ori mai mic, iar cel pe care-l platim de 10 ori mai mare?!
2.2. Termocentralele pe care le avem sunt si ele in aceeasi situatie ca a hidrocentralelor, in schimb, aici ne confruntam cu alt aspect si anume cu cel al aprovizionarii cu carbune de import daca ar fi fost posibil, cu siguranta politicienii nostri ar fi importat si apa – pentru varianta hidro. Amortizarea termocentralor duce la costuri foarte mici de productie, in schimb comisioanele de la import au grija sa regleze pretul. Aceleasi comisioane vin a corecta pretul si in varianta hidro, comisioane de milioane de euro primite pentru revizii tehnice uzuale” la preturi de milioane!
2.3. Incredibil, importam apa grea de la o firma din paradisul fiscal, care o cumpara(importa) din..ROMANIA!Transportul e foarte rapid, el facandu-se pe hartie! Teoria ca energia electrica este aproape gratuita, nu e valabila si pentru Romania.
2.4. Soselele si autostrazile sunt aceleasi, dar cu un trafic de 10 ori mai mare
2.5. In spitale acum trebuie sa vii cu seringa ta si cu medicamentele tale.
2.6. Statul la coada e privit ca ceva normal. Am stat 2 ore la BCR Serban Voda, le-am facut sesizare si un pic de circ, i-am intrebat daca-si dau seama ca ceea ce fac e furt, furt de timp si normal ar fi sa ma pontez si sa fiu platit de banca. Angajatii radeau iar pinguinii de la coada ma priveau ca pe un ciudat.

2.7. Daca ceri restul la taxi, spun ca nu au “schimbat”, daca vrei restul de la Mega Image trebuie sa te lupti sa-l culegi de pe sticla daca lasi ciubuc prea putin, ti se bate obrazul
2.8. Pana-n 1989, eram mintiti 2 ore/zi, la televizor! Acum suntem mintiti 24 ore /zi
2.9. Pana-n 1989, presedintele era laudat de patriarhul Romaniei, acum presedintele pupa mana patriarhului. Homosexualitatea e prezenta la cele mai inalte nivele a pupa mana cuiva este o optiune sexuala!
2.10 In ziua de azi, poti face o facultate si numai cu bani. Examenele de semestru sunt teste grila, iar subiectele sunt postate pe net cu 2 saptamani inainte!!!
2.11. Exploatarea resurselor naturale se face de catre privati, care dau statului roman, intre 3 si 12% din valoare ! Protectia sociala are un alt sens  a-l aduce pe om la nivelul de inteligenta si/ sau cunoastere/ percepere al ierbivorelor e factor de echilibru si liniste sociala. Eliminarea fizica a pensionarilor si a celor asistati social e plus-valoare si trebuie facuta intr-un cadru legal!
2.12. Astazi se fac consolidari la tronsoane de cai de tramvai, unde nu e cazul, doar pentru a incasa comisionul. Toata clasa politica asteapta cutremurul ca pe D-zeu
2.13. Pana-n 1989, fiecare cetatean mergea in concediu, o data la mare si o data la munte. Azi doar 5%  isi mai permit!
2.14. Pana-n 1989, banii obtinuti din exploatarea resurselor naturale erau directionati catre protectia sociala, astazi sunt directionati catre protectia MAFIEI!
2.15. Apa plata e la fel de scumpa ca berea
2.16. Cumparam Cola la acelasi pret ca laptele, daca nu - mai scump. In loc sa ne hranim copiii, ii otravim cu mana noastra!
2.17. Parizerul e facut din celuloza alimentara si prafuri extrem de toxice. Toate preparatele contin aditivi toxici ce permit absortia apei. Am ajuns sa cumparam apa la pret de sunca presata. Am ajuns sa ne cumparam propria moarte in rate!
2.18. Banii ce ni se fura zi de zi, se “intorc inapoi” sub forma de imprumut. Cine are interes sa se opreasca jaful, atata timp cat acesta genereaza dobanzi acelorasi hoti?

Daca am incerca sa-i falimentam pe acesti “criminali economici, ce fac profit otravindu-ne, cu acordul tacit al statului si  – de ce nu? – si al nostru, nu ne-ar ramane decat sa bem apa si sa mancam cartofi si paine dar nici atunci nu sunt sigur ca nu ne-ar otravi apa! Exista o vorba veche “SCAPA CINE POATE” eu unul va spun sincer ca SCAPA CINE SE TREZESTE! Invadatorii  nu ne invadeaza pentru ca inca suntem prea multi!

Capitolul 3.Specific Romanesc

3.1. Numai in Romania, platesti comision de consultare cont la bancomat.
3.2. Numai in Romania, platesti comision cand retragi numerar de pe card
3.3. Numai in Romania, termenele de prescriere a amenzilor nu sunt respectate
3.4. Numai in Romania, au fost date si inca se mai dau legi pentru o zi!
3.5. Branza e mai scumpa decat carnea
3.6. Nucile noastre – mai scumpe decat nuca de cocos.
3.7. Laptele simplu – mai scump decat laptele batut.
3.8. Portocalele – mai ieftine decat merele.
3.9. Cartile sunt mai ieftine decat revistele.
3.10.Muzica buna e mai ieftina decat muzica proasta.
3.11.Maslinele umplute cu gogosar sunt mai ieftine decat maslinele umplute cu sambure.
3.12.Vinul este mai ieftin decat strugurii.
3.13.Pixul cu mina este mai ieftin decat simpla mina de pix.
3.14.Ciupercile sunt mai scumpe decat carnea de pui
3.15.Criminali precum Iliescu  si altii ca el ..,REGELE SI FAMILIA ,au paza oficiala de stat, SPP, platita de cei impotriva carora au fost facute crimele.
3.16.Venitul minim si pensiile sunt impozitate (supuse taxarii)
3.17.Hotararile luate de popor prin referendum sunt apoi ignorate
3.18.numai la noi statul imprumuta PELESUL… de la casa regala pe 3 ani si in Castelul Bran se fac nunti..
3.19. Statul are o relaţie sexuală cu cetăţeanul, regulându-l în toate pouiţiile posibile. Poziţia 89 – grup e practicată de 20 de ani!…

Oreionul – ce mai ştim?

ChickenSoup Pictures, Images and Photos

Oreionul este o boală contagioasă produsă de un virus numit urlian sau paramixovirus şi care se transmite pe cale respiratorie prin picăturile de salivă ajunse în nasul sau gura altei persoane sănătoase. De exemplu când o persoană bolnavă strănută, râde, discută  aprins sau tuşeşte, picăturile de salivă pot infesta uşor alte persoane. De asemeni se mai acestea pot infesta cu ocazia consumării unor băuturi sau alimente folosind aceleaşi pahare sau tacâmuri folosite de persoanele purtătoare de virus. Perioada de incubaţie pentru oreion poate fi de 12 până la 25 de zile, dar în medie durează 16-18 zile. O persoană cu oreion sau parotidită este contagioasă cu 48 de ore înainte de instalarea bolii şi până la şase zile după dispariţia simptomelor, iar după vindecare, boala dă imunitate pe viaţă. Cel mai adesea se manifestă prin umflarea glandelor salivare (parotide) de unde şi denumirea medicală de parotidită epidemică (glandele salivare parotide, care produc saliva pentru cavitatea bucală, se găsesc în spatele fiecărui obraz, în zona cuprinsă între ureche şi mandibulă -unghiul mandibular).

Oreionul debutează  cu febră care poate ajunge până la 39,4ºC, cu dureri de cap şi pierderea poftei de mâncare. Semnul distinctiv al oreionului este inflamarea şi durerea de la nivelul glandelor salivare parotide, făcând copilul să arate ca un hamster cu mâncare în obraji. Glandele se inflamează progresiv şi devin dureroase pe o perioadă de 1-3 zile. Durerea devine mai puternică atunci când copilul înghite, vorbeşte, mestecă sau bea sucuri acide (cum este sucul de portocale).
Atât glanda din partea stângă cât şi cea din partea dreaptă pot fi afectate, una inflamându-se cu câteva zile înaintea alteia, sau se poate inflama doar una singură. In unele cazuri rare de oreion, virusul poate ataca şi alte glande salivare în afară de cele parotide. In aceste cazuri inflamarea se poate obseva sub limbă, sub maxilar sau poate coborî în jos până la nivelul pieptului.
Oreionul poate duce în cazuri rare la inflamarea creierului. Encefalita (inflamaţia creierului) şi meningita (inflamaţia învelişurilor creierului şi măduvei spinării) sunt ambele complicaţii rare ale oreionului. Simptomele apar în prima săptămână după ce glandele parotide încep să se inflameze şi pot include: febră mare, înţepenirea gâtului, dureri de cap, greaţă şi vărsături, ameţeli, convulsii.
Oreionul la băieţii adolescenţi şi la bărbaţii adulţi poate provoca orhita, o inflamaţie la nivelul testiculelor urmată sau nu de sterilitate. De obicei un testicul se inflamează şi devine dureros timp de 7-10 zile după ce se umflă parotidele. Aceasta este însoţită de o febră ridicată, frisoane, dureri de cap, greaţă, vărsături şi dureri abdominale care uneori pot fi confundate cu o apendicită dacă este implicat testiculul drept. După 3-7 zile umflarea şi durerea testiculului scade, de obicei în acelaşi timp cu scăderea febrei. In unele cazuri se umflă ambele testicule. In plus, virusul urlian poate afecta pancreasul, sau la femei ovarele, cauzând dureri abdominale.  In alte cazuri, semnele şi simptomele oreionului sunt atât de uşoare încât infecţiile cu oreion sunt greu observabile sau inaparente. Doctorii cred că aproximativ una din trei persoane a suferit de oreion fără să menifeste nici un simptom. Prevenirea infecţiei se face cu vaccinul urlian descoperit de Maurice Hilleman. Se administrează fie separat, fie împreună cu vaccinul anti rujeolă, anti-rubeolă şi anti-varicelă (aşa cum se face în SUA). Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea împotriva rujeolei, rubeolei, (pojarul german) oreionului şi varicelei (vărsatul de vânt) deoarece riscurile acestor boli depăşesc cu mult riscurile de vaccinare împotriva lor. Ce facem când avem oreion?

NurseSmiley Pictures, Images and Photos

Tratamentul înseamnă odihnă, dietă de susţinere (vitamine şi minerale în stare proaspătă), hidratare iar în cazul unor inflamaţii puternice  – corticosteroizi recomandaţi de un medic. Cât timp durează umflarea glandelor salivare, mâncăm doar fructe şi legume proaspete, moi şi zemoase (alimentele moi reduc durerea produsă de înghiţit). Bem multă apă purificată osmotic (un sprijin important pentru sistemul intern de apărare comparativ cu soluţia apoasă minerală care suprasolicită sistemul imunitar). Evităm cafeaua, sucurile acidulate, produsele lactate, făina albă, zahărul, murăturile sau citricele (produc discomfort). Putem ţine o zi sau două pe săptămână  post alimentar (pentru dezintoxicare şi întărirea sistemului imunitar). Ne odihnim la căldură şi într-o atmosferă curată, uscată. Nu există medicamente care să vindece oreionul (antibioticele sunt inutile). Dacă se umflă testiculele le vom susţine într-un hamac improvizat şi vom aplica comprese reci ca să calmăm durerea. Dacă testiculele sunt foarte umflate, dacă apare voma severă (semn de suferinţă gravă pancreatică), febra depăşeşte 40 de grade, gât rigid, înţepenit (semne de meningită sau encefalită) mergem urgent la spital. În cele mai multe situaţii însă, oreionul se vindecă în 10 zile de obicei fără alte complicaţii.

Aditivii alimentari

Aditivii alimentari sunt substanţe chimice care nu sunt consumate ca aliment în sine şi care nu sunt folosite ca ingredient constituent al unui aliment, care nu au valoare nutritivă (sau care este îndoielnică) şi care se adaugă intenţionat  în alimente sau băuturi cu un scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) de a le ameliora diverse proprietăţi: gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare procedee efectuate în timpul producerii, procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului, stocării, sau în timpul altei modificări aplicate unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel sau altul caracteristicile alimentelor. Numele de “E” provine de la prefixul “Europa” iar numărul reperezintă un cod evaluat pentru a fi utilizat pe teritoriul Uniunii Europene (aceste “E”-uri se întâlnesc însă şi în alte jurisdicţii cum ar fi Australia, Israel, Canada sau SUA).

În viaţa de zi cu zi, alimentele toxice au devenit atât de “fireşti”, încât aproape nimeni nu mai sesizează pericolul pe care ele îl reprezintă în mod real. Numeroase organizaţii internaţionale de sănătate au tras însă serioase semnale de alarmă cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Folosirea lor îndelungată sau improprie poate duce, în timp, prin bioacumulare, la instalarea unor afecţiuni grave care nu mai pot fi tratate.

În ţările din Europa numărul bolnavilor de cancer se află într-o continuă creştere şi se estimează ca această afecţiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III“ având un caracter de epidemie şi împotriva căreia nu există încă premisele că se va descoperi un antidot. Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rîndul populaţiei globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul al IV-lea, după mortalitatea produsă de bolile de inimă, cancer, mortalitatea produsă de doctori şi efectele adverse ale medicamentelor şi înaintea accidentelor de circulaţie, consumului de droguri şi tutun.

Aditivii alimentari sunt împărţiti în 24 de categorii dintre care cele mai importante sunt:

edulcoranţii – pentru îndulcit, coloranţii – pentru a schimba sau a da culoare (E110 –care dă culoare galbenă prezent în prăjituri, budinci, sucuri este cancerigen, E123, E124 colorant roşu prezent în mezeluri, dulciuri, jeleuri, este cancerigen, E127 – eritrozina prezentă în alcoolul sintetic, îngheţată, sucuri răcoritoare, provoacă cancer de tiroidă, etc), acidifianţii – dau un gust uşor acid, corectorii de aciditate – cresc sau diminuează aciditatea, emulgatorii – asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare, conservanţii – întârzie sau împiedică alterarea alimentelor, corectorii de gust şi de miros – schimbă/îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii – unele gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, gaze de ambalaj – asemănătoare aerului, antioxidanţii – limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul, agenţi de îngroşare- substanţe care au capacitatea de a mări vâscozitatea produselor alimentare, agenţi de gelifiere (gelifianţi)- substanţe care permit şi care ajută la formarea gelurilor, stabilizatori- substanţe care fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând omogenizarea dispersiilor, substanţe de afânare (afânatori) – substanţe care contribuie la creşterea volumului alimentelor fără a modifica valoarea energetică, antispumanţi- se folosesc pentru reducerea şi prevenirea spumei, agenţi de suprafaţă (surfactanţi), agenţi de albire (înălbitori), agenţi de întărire, enzime chimice de sinteză, umectanţi. etc. Toate acestea fac  produsele atrăgătoare pentru clienţi şi vandabile timp îndelungat, uneori aproape nelimitat.

Cei mai mulţi cercetători spun că aditivii alimentari sunt substanţe chimice de sinteză şi, deoarece ele nu se găsesc în mod natural, nu ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră. Impactul E-urilor asupra organismului este devastator, deoarece ele nu sînt recunoscute şi acceptate de către acesta. O substanţă străină, afirmă medicii, nu poate fi administrată timp îndelungat fără a produce efecte secundare.

Consumul îndelungat de produse alimentare aditivate sintetic (“bombe chimice”) produce în organismul uman un adevărat bombardament chimic asupra organelor interne, compromiţând şi distrugând sistemul imunitar (acesta revoltat, ajunge să producă anticorpi peste măsură, folosindu-i chiar împotriva organismului uman), precum şi o serie de tumori maligne şi benigne. Ştim cu toţii că produsele alimentare cu termen de garanţie de un an sau doi sînt foarte frecvente. Este uimitor cât de puţini consumatori îşi pun problema că nu ne putem aştepta ca un produs atât de vechi să fie bun pentru organismul nostru, cu toate autorizaţiile sanitare care permit comercializarea lui. Este suficient să ne gândim că o maioneză se alterează în mod normal foarte repede (în 24 sau maxim 48 de ore), deoarece ea constituie o hrană foarte bună pentru bacterii.

Vă puteţi închipui cât de hrănitoare poate fi o maioneză din conservă, care a fost produsă acum un an, care a fost păstrată la temperatura camerei şi care nu prezintă, totuşi, semne de alterare, deoarece are atât de mult conservant, încât bacteriile nici nu se mai apropie de ea.

Ce se mai găseşte în „sucul răcoritor"

Fără să precizăm mărcile unor firme producătoare de lichide numite abuziv „sucuri” de fapt soluţii  „îmbunătăţite” cu mizerii chimice menite să ne „fidelizeze”  (aceste firme extrem de bogate abia aşteaptă să se repeadă asupra oricui le afecteză profitul) vom nominaliza o parte doar din aceste „gunoaie” chimice pe care le introducem zilnic în sângele şi în creierul nostru naiv, neştiutor şi neputincios.

E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aromă de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se mai adaugă în lapte şi în produsele din carne, în produsele de brutărie şi în dulciuri; este prezent în multe medicamente; se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul. Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană, împreună cu Institutul de Oncologie din Germania, îl consideră cancerigen, însă în România este permis; interzis în SUA.

E330 (acid citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale (afte) şi are acţiune cancerigenă.

Se găseşte în cele mai multe sucuri care se află în comerţ, în muştar (sub formă de arome), în conservele de ciuperci.

E 338 (acid fosforic) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.); folosit şi în preparatele din brânză

E 951 (aspartam) este un îndulcitor artificial des folosit şi poate fi sursa a peste 70 de tipuri de boli; cancerigen. Întâlnit în guma de mestecat, în produsele zaharoase, în băuturile răcoritoare; interzis în SUA. Pe termen lung, prin scăderea imunităţii, consumul în exces de aspartam expune la gripă, boli de plămâni, infecţii urinare şi intestinale. Lipsa de calciu apare şi ea în timp. Folosirea aspartamului are şi alte efecte nocive asupra sănătăţii: cefalee, insomnie, tulburări de vedere, auz şi memorie, oboseală, palpitaţii şi predispune la îngrăşare. În acelaşi timp, E 951 joacă un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, a sclerozei multiple, malformaţiilor şi diabetului.

E 110 (sunset yellow) – intră în componenţa sucurilor, dropsurilor, îngheţatei, snacks-urilor; în unele băuturi, medicamente, conserve de peşte, prafuri de budincă colorându-le în galben „apus de soare“; cancerigen (tumori renale); alte efecte: congestie nazală, alergii, hiperactivitate, dureri abdominale, vomă, indigestie; interzis în Norvegia.

E 466 (carboximetilceluloză) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale s.a.)

E 104 (Quinoline Yellow) – folosit în rujuri, produse pentru păr, parfumuri, o largă gamă de medicamente; colorant galben pentru îngheţate, dropsuri, prafuri de budincă; provoacă dermatite; interzis în Australia, USA şi Norvegia.

Băutura răcoritoare aşa-zis „naturală“ – ce mai conţine.

Ingrediente: apă, concentrat “natural” de portocale, aspartam, acesulfam K, acidifiant – acid citric, conservant –benzoat de sodiu, sorbat de potasiu (E 202), colorant – beta caroten, antioxidant – acid ascorbic.

E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam K), E 330 (acid citric), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene

Acidul benzoic (E 210) şi derivaţii lui sunt cancerigeni (E 213 benzoat de calciu – E 218)

Băutură răcoritoare aşa-zis “naturală”, fără zahăr – conţine: apă, suc de grapefruit minimum 4%, acidifiant acid citric, stabilizatori E 452 (polifosfaţi), E 455, E 1450, îndulcitori ciclamat de sodiu, acesulfam K şi aspartam, conservanţi sorbat de potasiu (E 202) şi benzoat de sodiu, arome identic naturale, chinină.

E330 (acid citric), E 951 (aspartam), E 950 (acetsulfam-k), E 211 (benzoat de sodiu) – cancerigene. E 952 (ciclamat) este un îndulcitor artificial care poate produce migrene şi alte reacţii adverse; unele testări au arătat că poate fi cancerigen; este interzis în SUA (din 1970) şi Anglia din cauza potenţialului cancerigen. E 455 (difosfaţi) – în cantităţi mari pot determina tulburări ale raportului calciu/fosfor în organism E 452 (polifosfaţi) – în cantităţi mari alterează activitatea metabolică a organismului.

E 102 (tartrazina) – colorant galben care se găseşte în dulciuri (budinci, îngheţate, dropsuri), băuturi, muştar, supe instant, gemuri, cereale, snacksuri; are acţiune cancerigenă (tumori tiroidiene), poate provoca mutaţii cromozomiale; determină deficienţe în vitamina B6 şi zinc; genează crize de astm bronşic, urticarie şi hiperactiviate la copii; interzis în Norvegia, Austria, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, Olanda.

APC România solicită autorităţilor de resort interzicerea folosirii acestui compus, cel puţin pentru produsele frecvent consumate de copii, deoarece s-a constatat ca dozele mari de tartrazină determină modificări histologice, tisulare ireversibile ale ficatului. Ţinând cont ca acest compus este frecvent folosit în băuturile răcoritoare pe perioada verii, problemele cauzate de tartrazină pot deveni extrem de grave. Doza maximă admisă pentru consum este de 0,75 mg/kg corp, iar în produsele alimentare 70 mg/kg corp, cu excepţia rahatului, unde doza admisă este de 30 mg/kg. Cu alte cuvinte, dacă un producător introduce în băuturi răcoritoare cantitatea maximă de colorant – 70 mg/kg (echivalent litru) – atunci o persoană de 30 kg care bea doi litri de suc va ingera 140 mg colorant, în timp ce doza maximă admisă pentru o persoană de 30 kg este de 22,5 mg. Parafrazând pe Sfântul Francisc afirmăm şi noi cu toată convingerea: “singura băutură acceptată de omul înţelept este apa” iar pentru că şi sub acest cuvânt “apă” se ascund o mulţime de soluţii apoase îmbuteliate – năstruşnice şi periculoase, reamintim că singura apă preventivă, sigură chimic şi microbiologic, corectă celular şi metabolic pentru sezonul cald care umează să vină (cel mai călduros din ultimii 200 de ani dup afirmaţiile specialiştilor NASA) este apa purificată osmotic.

Water globe Pictures, Images and Photos

Cum ne afectează sănătatea automobilul

Primul proiect care avea ca scop creearea unui automobil a aprţinut lui Leonardo da Vinci, era acţionat de un resort („motor oralogic”) şi nu a fost construit niciodată. În 1796, ofiţerul de artilerie francez Joseph Cungnot construieşte un triciclu acţionat de un motor cu abur.

Alţi mecanici îmbunătăţesc de-a lungul timpului acest mecanism ajungându-se la ceeace întâlnim azi pe drumurile şi şoselele patriei (Karl Benz construieşte primul motor cu ardere internă în 1855,  Maibach în 1893 primul motor prevăzut cu jigloare, Dunlop inventează roţile de cauciuc prevăzute cu camere de aer iar Paul Daimler realizează primul automobil asemănător cu ceeace vedem azi). În afara grijilor legate de carburant, ulei care trebuie schimbat sau de reviziile periodice, automobilul ne oferă în schimbul confortului, o mulţime de probleme de sănătate.

Lipsa mişcării scade tonusul muscular general iar celulele musculare atrofiate şi lipsite din ce în ce mai mult de vlagă, sunt înlocuite de ţesut adipos (grăsime) confirmând o dată în plus concluzia specialiştilor care afirmă că principalele cauze de boală la omul contemporan sunt sedentarismul şi alimentaţia.

Poziţia şezând – ghemuit pe care o avem atunci când conducem, creează discomfort organelor abdominale care sunt presate între bazin şi cuşca toracică, având ca rezultat o circulaţie a sângelui abdominală deficitară dar şi o secreţie gastro-intestinală scăzută cu consecinţe ulterioare negative (ulcer, gastrită, constipaţie).

Poziţia şezând prelungită (la fel cu cea de la birou), diferenţele de temperatură între interiorul maşinii şi exterior (cald iarna şi rece vara de la aerul condiţionat) favorizează contracturile musculare lombare şi apariţia blocajelor dar şi afectarea discurilor vertebrale lombare.

Organele genitale sunt şi ele afectate. Bărbaţii au testicolele situate într-o pungă situată la exterior (scrot) pentru a oferi o temperatură mai scăzută procesului de spermatogeneză însă statul îndelungat în poziţia ghemuit la volan supraîncălzeşte această zonă cu efecte nedorite asupra fertilităţii dar şi asupra potenţei (organe genitate prost irigate cu sânge, supraîncălzite şi permanent comprimate). În poziţia şezând pe scaun, circulaţia venoasă de întoarcere este şi ea afectată venele de la picioare dar şi cele din zona anusului evacuând cu dificultate sângele şi favorizând apariţia varicelor şi hemoroizilor (cei mai mulţi şoferi profesionişti se plâng de varice şi hemoroizi).

Programul alert şi termenele precise pentru a ajunge la destinaţie determină şoferii să mănânce în grabă şi de multe ori chiar la volan cu alte consecinţe neplăcute pentru aparatul digestiv şi cardio vascular.

Pentru că nu toate maşinile au aer condiţionat, şoferii deschid geamul inhalând vapori de benzină, CO2, pulberi din trafic sau gaze de eşapament de la celelalte autovehicole (concentraţia admisă de gaze şi pulberi este depăşită în oraş şi cu 300% în orele de vârf). Aşa se explică apariţia durerilor de cap, greaţa, ameţelilor, problemelor de vedere (usturimi, lăcrimare, îngustarea unghiului vizual) şi implicit, creşterea numărului de accidente.

Individul închis în cutia de metal ca într-o conservă se simte izolat de restul lumii şi de aceea el este de cele mai multe ori neprietenos cu restul lumii mai ales când staţionează mult timp pe loc (spre deosebire de pietoni care nu au acest discomfort).  Şoferii care conduc mult timp suferă de aceeaşi afecţiune care este prezentă şi la cosmonauţi – lipsa comunicării sau „foame informaţională”. Consecinţa negativă asupra sistemului nevos este fie somnolenţa la volan fie dorinţa intensă de distracţie (depăşiri periculoase, agresivitate gratuită, etc). Efectele sunt cu atât mai rele cu cât se consumă cantităţi mai mari la volan din băuturile numite impropriu „sucuri” care conţin substanţe chimice sintetice (arome sintetice, aditivi, energizanţi chimici ) care afectează negativ creierul.

Cum procedăm ca să reducem problemele şofatului?

Ne dotăm scaunele cu biluţe care să ne maseze spatele (scade de două ori riscul de a avea probleme lombare). La o oră-o oră jumate de mers ne oprim, coborâm din maşină şi facem scurte şi energice mişcări de inviorare (sărituri, plimbări în jurul maşinii şi respiraţii ample).

Şoferul (la fel ca aviatorii) trebuie să îşi măsoare greutatea săptămânal, să aibă un regim alimentar atent alcătuit, să ţină post cel puţin o zi pe săptămână şi să se hidrateze de preferat cu apă purificată osmotic la fel ca alergătorii de la formula 1 care o beau chiar în timpul cursei (creierul este 90% apă iar apa purificată osmotic creşte capacitatea acestuia de concentrare, atenţia şi viteza de reacţie).

Dasani care face parte din concernul Coc Cola asigură apă purificată osmotic alergătorilor din formula 1

Evităm să deschidem geamul în trafic mai ales în perioadele supraaglomerate  (mai bine transpirăm de căldură decât să inhalăm gazele toxice din exterior). Nu fumăm la volan (riscul de a face infarct creşte foarte mult iar atmosfera din interior este perfect cancerigenă).

Când trebuie să staţionăm mai mult timp (suntem blocaţi în trafic) ne automotivăm rostind în gând formule precum „sunt un om la fel ca toţi oamenii, nici mai bun, nici mai rău şi sunt parte a lucrurilor care se petrec în jurul meu”. Pentru a potoli „foamea informaţională” ne asigurăm că ascultăm o muzică plăcută sau că avem un tovarăş de drum optimist sau interesant.

Din nou despre aspartam…

Anual, tone de aspartam sunt deversate, în mod deliberat şi în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte efectele devastatoare pe care le produce, către populaţia planetei. Prin falsificarea şi denaturarea documentelor, prin informarea eronată, oamenii sunt încurajaţi să utilizeze această substanţă, toate aceste lucruri făcând parte dintr-o imensă conspiraţie criminală planetară.

Continuarea acestei acţiuni este încurajată de interesele pentru profiturile enorme obţinute de companiile producătoare de aspartam şi din industria farmaceutică şi medicală, care promovează acest îndulcitor, pentru ca apoi să trateze oamenii afectaţi de efectele lui. Dacă reuşim să rupem doar o verigă din lanţul vicios al toxinelor, prezentând realitatea şi efectele dezastruoase ale acestora, oamenii încep să gândească: „Dacă m-au minţit în legătură cu această problemă, recomandându-mi acest medicament, care, iată, mi-a făcut rău, atunci mă întreb care este adevărul cu restul lucrurilor?“ Şi atunci, oamenii încep să îşi pună întrebări despre mai multe lucruri. Chiar dacă la început iese la iveală doar un singur adevăr, acesta deschide poarta pentru o trezire a conştiinţelor şi pentru vindecarea reală a oamenilor.

Folosirea aspartamului este o otrăvire în masă a populaţiei mondiale. Fiecare metabolit al aspartamului are o toxicitate foarte mare, şi el a fost declarat foarte periculos pentru consumul uman. În prezent se fac eforturi în întreaga lume de a se stopa otrăvirea populaţiei cu aspartam. Toţi oamenii trebuie să ştie că aspartamul interacţionează cu toate medicamentele şi vaccinurile, deci cât timp un pacient consumă aspartam, niciun medicament pe care îl ia nu este sigur.

Mărturii cutremurătoare despre aspartam

Declaraţia unei femei (septembrie 2005): „Consum de 12 ani aspartam, sub formă de băutură carbogazoasă: Dr. Pepper Dietetică. Nu am fost niciodată grasă, dar m-am gândit să încep să beau băuturi dietetice pentru că eram îngrijorată că eu consumam prea mult zahăr şi aflasem despre efectele nocive ale acestuia. În ultimii 6-7 ani, ajunsesem să beau între 6-8 cutii de Dr. Pepper zilnic, uneori şi mai mult. Atacurile de panică şi teama de înălţime au început să îmi apară acum 5 ani.

Doctorul mi-a prescris antidepresive, însă ele şi-au făcut efectul doar o lună, apoi medicul mi-a crescut doza şi în cele din urmă a schimbat medicamentul, pentru că primul nu se dovedise eficace. După un an de zile de antidepresive, mi-a recomandat să iau Paxil-CR şi, în 3 săptămâni, am luat în greutate 15 kg! De la 1.70 m şi 56 kg la 1.70 m şi 72 kg în numai 3 săptămâni, era o treabă serioasă, şi cred că vă puteţi imagina cum mă simţeam. Am încetat să mai iau medicamentele şi am început să iau masiv complexul de multivitamine B. Acestea m-au ajutat, însă la fel ca antidepresivele, efectul lor nu dura. Ne-am mutat în Texas în luna mai şi a trebuit să conduc maşina timp de două zile. Când am trecut podul peste Mississippi, am crezut că o să mor de spaimă.

Ne-am stabilit în Houston, şi am început să mă interesez despre medicamentele şi vitaminele pe care le luam, pentru că începusem să cred că am dezvoltat un fel de alergie. Când am aflat despre aspartam, mi-am dat seama că nu doar atacurile de panică se datorau acestuia. Alte simptome cu care mă confruntam erau depresia, schimbările de dispoziţie, oribila transformare a temperamentului meu, palpitaţiile, pierderea auzului la urechea stângă, scăderea drastică a vederii, crampele şi diareea constantă, amorţirea degetelor mâinii la simpla intenţie de a apuca un obiect.

Toate aceste lucruri nu îmi fuseseră caracteristice înainte şi apăruseră rând pe rând în ultimii 5 sau 6 ani. Aveam senzaţia că alunec pe o pantă fără întoarcere. Am renunţat la aspartam şi produsele care conţin îndulcitori artificiali din 1 august 2005. Atacurile de panică s-au diminuat, dar nu au dispărut încă definitiv, dar coşmarurile îngrozitoare au dispărut, insomnia s-a redus, tendinţa paranoidă s-a diminuat, schimbările de dispoziţie s-au înrăutăţit – însă pentru că ştiu cum a fost să mă las de fumat, am încredere că aceste lucruri sunt specifice perioadei care a creat dependenţa, şi că vor trece. Sunt foarte încrezătoare şi plină de speranţă.”

Declaraţia lui Richard Moss (ianuarie 2006): „Am început să beau băuturi carbogazoase dietetice în anii ’80. Am observat totuşi că propaganda realizată de FDA era suspect de perfectă şi de inocentă în ceea ce priveşte siguranţa aspartamului pentru sănătatea umană, ştiind că metanolul şi aminoacizii sintetici din alimente sunt toxici. NutraSweet conţinea metanol, şi totuşi ei spuneau că o persoană poate bea cât de mult vrea, fără probleme. La câtva timp după aceea, am început să aud ţiuituri în urechi şi să am dureri trecătoare în braţe şi picioare.

În 1998, în timpul verii călduroase, beam chiar mai multe băuturi dietetice, deoarece munceam din greu şi, în timp ce conduceam spre casă, am avut de câteva ori atacuri severe de vertigo. De atunci până în prezent am surzit de urechea dreaptă, am intoleranţă la zgomote şi aud foarte greu cu urechea stângă. Am probleme cu purtarea lentilelor de contact. Nu am realizat că acestea se datorează aspartamului, până nu am citit despre efectele acestuia în anul 2004.

Nu am nicio îndoială că aceasta este cauza problemelor mele de sănătate şi îmi doresc să fi aflat mai devreme aceste lucruri, pentru a mă putea salva. În rest, sunt perfect sănătos, cu excepţia bolii Meniere şi a surzirii aproape complete.”

Declaraţia unui bărbat de 35 de ani de profesie anestezist: „Am avut trei atacuri majore de apoplexie, dureri mari de cap şi tulburări de vedere, atunci când consumam zilnic 4-6 băuturi de Coca Cola dietetice. Nu am mai avut absolut nici unul dintre aceste simptome timp de doi ani, din momentul în care am încetat să mai folosesc aspartam.“

Un medic a informat despre cazul unui pilot care-şi pierduse licenţa de zbor din cauza unor inexplicabile convulsii. Realizând că se datorează băuturilor cu aspartam, pilotul a încetat să le mai consume şi convulsiile au dispărut de asemeni. Încercând să-şi reobţină licenţa şi dreptul de a pilota din nou, documentând această intoleranţă a organismului la aspartam, el a urmărit să consume intenţionat băuturi carbogazoase cu aspartam, pentru a vedea efectul. La scurt timp, convulsiile au reapărut prompt.

Carmen Carradine, mama Katrinei: „Katrina avea 10 ani şi 9 luni şi m-am gândit că ar fi bine să ia nişte vitamine. I-am cumpărat Flinstone. A fost îngrozitor. După o lună nu mai ştiam dacă o să mai trăiască sau nu. Avea foarte des crize de apoplexie. Medicii au spus că dacă o să continue în felul acesta, o să moară. I-am povestit unei prietene prin ce treceam şi ea mi-a zis: «Oh, sună exact ca şi cum ar fi intoxicată cu aspartam!» În acea perioadă, ea urma un seminar despre sănătate, unde se vorbea despre pericolele aspartamului.

Aşa am aflat mai multe informaţii. Am început să arunc din bucătărie toate produsele care conţineau aspartam sau NutraSweet. Singurul lucru pe care nu l-am aruncat au fost vitaminele Flinstone, despre care nici nu m-am gândit că ar putea conţine aspartam. Vreme de 9 luni starea ei a început să se îmbunătăţească simţitor. Atunci m-am gândit să îi dau din nou vitaminele. Şi, din senin, a început să se plângă din nou de dureri de stomac, de cap, ameţeli, vorbea încetinit… Îmi amintesc perfect toate acestea, pentru că a trebuit să i le relatez doctorului. Şi mi-am dat seama că problema revine.

Am făcut din nou o razie prin dulapuri, căutând să-mi dau seama ce produs ar putea conţine aspartam. Şi am găsit aspartam în vitaminele Flinstone! Am fost şocată, pentru că nu aş fi crezut niciodată, niciodată că ar putea pune un îndulcitor artificial în produse pentru copii, mai ales în vitamine! Eram foarte furioasă! Le-am aruncat imediat. Şi imediat ce a încetat să ia acele vitamine, simptomele Katrinei au dispărut. Ca rezultat al consumului de aspartam, creierul ei a fost grav afectat, are o memorie mai scurtă, tulburări de comportament, probleme de vedere, dificultăţi de vorbire, probleme de învăţare, retardare mintală. Am aflat apoi că mai ales copiii sunt supuşi unor pericole majore, deoarece sunt mult mai sensibili în perioada de creştere.”

Cu puţin timp înainte de a muri de cancer, David Rietz a vrut să facă cunoscut acest mesaj: „Consider că am fost victima unei dezinformări monstruoase. Există legiuni întregi de mincinoşi care afirmă că aspartamul nu este periculos. Detest ideea de a fi fost otrăvit pentru profitul altora. Doresc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a alerta publicul despre pericolele aspartamului.”

Realizând că un număr din ce în ce mai mare de oameni de ştiinţă, grupuri de protecţie a consumatorului şi medici sunt îngrijoraţi şi acuză aspartamul, în anul 2000 ziarul britanic Sunday Express a lansat o anchetă publică referitoare la efectele nocive ale aspartamului asupra sănătăţii consumatorilor. În urma acestei investigaţii, redacţia ziarului a fost inundată de scrisori, telefoane şi email-uri cu plângeri şi incriminări la adresa aspartamului din partea cititorilor. În urma acestei afluenţe neaşteptate de plângeri primite, ziarul Sunday Express a cerut Guvernului britanic să finanţeze noi studii pentru cercetarea efectelor aspartamului pe termen lung.

Extras din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi.

Alte informaţii despre aspartam

Ca răspuns la creşterea conştientizării cu privire la pericolele aduse de îndulcitorii artificiali, ce face producătorul unuia dintre cei mai cunoscuţi îndulcitori artificiali? Ei bine, redenumeşte produsul şi începe să îl comercializeze ca fiind natural, bineînţeles. Exact aceasta este strategia companiei Ajinomoto, producătorul aspartamului, care speră să ia ochii publicului cu versiunea rebranduită a cunoscutului îndulcitor, numită “AminoSweet”. Acum mai bine de 25 de ani, aspartamul a fost pentru prima dată introdus în aprovizionarea cu produse alimentare a Europei. Astăzi, este o componentă obişnuită pentru majoritatea băuturilor dietetice, deserturilor fără zahăr şi gumelor de mestecat din ţările din întreaga lume.

Dar roata s-a întors din cauză că publicul larg începe să afle adevărul cu privire la îndulcitorii artificiali precum aspartamul şi pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătate. Cea mai recentă schemă de marketing a aspartamului este un efort disperat de îndoctrinare a publicului să accepte îndulcitorul chimic ca fiind unul natural şi sigur, în ciuda dovezilor contrare.
Aspartamul a fost o descoperire accidentală făcută de James Schlatter, un chimist care a încercat să producă în 1965 un medicament farmaceutic anti-ulcer pentru G.D. Searle & Company. Prin amestecarea acidului aspartic şi fenilaninei, doi amino-acizi naturali, acesta a descoperit că noul compus are un gust dulce.

Compania doar a schimbat cererea pentru aprobarea din partea FDA (Food and Drug Administration – Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA) de la medicament, la aditiv alimentar şi, gata, aspartamul a luat naştere.

G.D. Searle & Company a patentat prima dată aspartamul în 1975. O înştiinţare din interiorul companiei, pusă în circulaţie în acelaşi an, îi îndemna pe directorii companiei să lucreze la convingerea FDA-ului să adopte „obiceiul de a spune da” şi încurajarea unui „spirit inconştient de participare” la obţinerea aprobării pentru acest produs chimic.

G.D. Searle & Company a înaintat prima petiţie către FDA în 1973 şi s-a luptat ani de zile pentru a câştiga aprobarea FDA, punând la dispoziţie propriile lor studii de siguranţă pe care mulţi le-au considerat neadecvate şi dezamăgitoare. În ciuda a numeroase obiecţii, înclusiv unele venite din partea propriilor cercetători, compania a reuşit în 1974 să convingă FDA să aprobe aspartamul pentru folosirea în scop comercial în câteva produse, declanşând astfel o serie de controverse.

În 1976, Comisarul FDA Alexander Schmidt a trimis o scrisoare către senatorul Ted Kennedy, prin care îşi exprima îngrijorarea cu privire la „integritatea discutabilă a datelor furnizate despre siguranţa aspartamului”. Consilierul Şef al FDA, Richard Merrill, credea că un juriu special ar trebui să investigheze G.D. Searle & Company pentru faptul că a minţit în rapoartele sale în legătură cu siguranţa aspartamului şi pentru ascunderea mărturiilor care dovedesc că această substanţă chimică este periculoasă pentru consum.

În ciuda nenumăratelor dovezi aduse de-a lungul anilor, care arată că aspartamul este o toxină periculoasă, a rămas pe piaţă globală, cu excepţia câtorva ţări care l-au interzis. De fapt, a continuat să fie aprobat pentru consum în noi tipuri de alimente, în ciuda dovezilor care arată că provoacă, printre altele, afecţiuni neurologice, tumori canceroase şi dereglări endocrinologice.

Detalii despre istoria aspartamului sunt foarte multe, dar rămâne problema că această substanţă cancerigenă a fost aprobată în mod ilegitim ca aditiv alimentar prin intermediul presiunilor imense exercitate de către o corporaţie puternică, având propriile ei interese. Practic, toate medicamentele şi aditivii alimentari sunt aprobate de FDA nu pentru că ştiinţa susţine că ele sunt sigure, ci pentru că există companii care fac lobby către FDA prin retribuţii în bani şi completează procesele de aprobare de milioane de dolari ale agenţiei.

Schimbarea numelui aspartamului în ceva care este „atrăgător şi memorabil”, după cum compania Ajinomoto a declarat, ar putea lega la ochi pe unii, dar sperăm ca cei mai mulţi vor respinge această tactică abilă de marketing ca fiind o tentativă disperată de a păstra „vaca de muls” de milioane de dolari a companiei. Nu vă lăsaţi păcăliţi.

In 1985 Monsanto cumpara G. D. Searle & Company, producatorul de aspartam devenindu-i o subsidiara. De mentionat ca in urma procesului de metabolizare in organism, aspartamul se descompune in: fenilalanina (~50%), care are efecte neurotoxice si poate produce fenilcetonurie si stari de apoplexie; dicetopiperazina, care are potential cancerigen la nivelul creierului; acid aspartic (~40%), care afecteaza procesul de dezvoltare a creierului si functiile acestuia si metanol (~10%), care inhiba metabolismul oxigenului, produce orbire si a carui produsi secundari au efecte teratogene (pot produce mutatii genetice).

Sursa: SACCSIV

Adevarul despre aspartam – E 951

Aspartam este denumirea tehnica (produsul chimic) a celebrelor NutraSweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure, etc. Aspartamul a fost descoperit accidental in 1965, cand James Schlatter, chimist la compania G.D. Searle, testa un medicament anti-ulcer.

Codul european pentru aspartam este E 951, si este “inrudit” cu E 950 (acesulfam K), facand parte din categoria indulcitorilor chimici (artificiali).

Despre “beneficiile” folosirii aspartamului s-a scris foarte mult. Revista Nexus a acordat acestui subiect o deosebita atentie: doua numere (din oct. – nov.1995 si dec.1995 – ian.1996) au gazduit importante articole despre aspartam si ce se ascunde in spatele afacerii.

Aspartamul este, de departe, cel mai periculos aditiv chimic de pe piata alimentara. Un raport al FDA (Administratia Alimentelor si Medicamentelor din SUA) releva faptul ca peste 75% din reactiile adverse reclamate de aditivii sintetici se datoreaza aspartamului!

Multe dintre aceste reactii sunt foarte serioase, printre acestea fiind prezenta chiar moartea, dupa cum se releva intr-un raport al DHHS (Departamentul de Sanatate si Servicii Umane) al SUA din 1994. Iata doar cateva din cele peste 90 de simptome documentate in raport: spasme musculare, probleme de vedere, atacuri de panica, vorbire ingreunata, tahicardie, palpitatii, pierderea memoriei, pierderea auzului, ameteli, dureri de cap, dureri generalizate, depresie, oboseala accentuata, iritabilitate, insomnie, respiratie ingreunata, etc.

Cercetatori care studiaza efectele aspartamului au aratat ca acesta declanseaza si agraveaza urmatoarele boli cronice: tumori pe creier, scleroza multipla, epilepsie, boala Parkinson, sindromul Alzheimer, retardare mintala, fibromialgie, diabet, etc.

Aspartamul este fabricat din trei substante chimice: acidul aspartic, fenilalanina si metanol. In cartea “Prescription for Nutritional Healing”, scrisa de James si Phyllis Balch, aspartamul se afla pe lista denumita “otravuri chimice”. Dupa cum veti vedea, acesta este adevarul.

Dr. Russell Blaylock, profesor de neurochirurgie la Universitatea Mississippi, a publicat o carte in care arata detaliat care sunt efectele distrugatoare ale aspartamului, folosind aproape 500 de referinte stiintifice. De asemenea, el mai arata si distrugerile datorate glutamatului, aditiv care contine 99% acid glutamic.

Aspartatul si glutamatul sunt neurotransmitatori, adica faciliteaza transmiterea de informatii de la un neuron la altul. O cantitate prea mare de aspartat sau glutamat va duce la distrugerea ireversibila a unor neuroni datorita unui influx excesiv de calciu in aceste celule. Acest “supliment” de calciu pe care neuronul il primeste, va determina formarea de radicali liberi in exces care ucid celula. De aceea aspartatul si glutamatul sunt denumite excito-toxine: stimuleaza celulele neuronale pana le omoara!

Acidul aspartic este un aminoacid. In forma sa libera, el duce la cresterea nivelului din sange al aspartatului si glutamatului. Dupa consumarea unor produse care contin aspartam sau glutamat, creste nivelul din sange al acestor neurotransmitatori, adevarate excito-toxine.

Creierul primeste astfel un nivel excesiv de aspartat sau glutamat si distrugerea neuronilor incepe galopant, iar marea majoritate (peste 75%) a neuronilor din anumite zone din creier sunt morti inainte de a apare vreun simptom vizibil. Toate aceste afirmatii sunt bine documentate si demonstrate de dr. Russell Blaylock in cartea sa.

Cateva dintre cele mai importante boli cronice agravate sau declansate de excito-toxine ca aspartamul si glutamatul sunt: pierderea memoriei, scleroza multipla, pierderea auzului, dementa, hipoglicemie, leziuni cerebrale, boala lui Parkinson, Alzheimer, epilepsie, dereglari hormonale.

Riscul este mult marit pentru nou-nascuti, copii, femei insarcinate, batrani si bolnavii cu probleme cronice de sanatate. Desi, in general, FASEB (Federatia societatilor americane pentru o biologie experimentala) este de acord cu toate hotararile FDA, in acest caz a declarat ca “este mai prudent sa se evite folosirea suplimentelor alimentare care contin acid glutamic de catre femeile insarcinate, nou-nascuti si copii.”

Acidul aspartic din aspartam are aceleasi efecte nefaste ca si acidul glutamic. Dintre principalele efecte, amintim doar cateva: dureri de cap, greata, dureri abdominale, oboseala accentuata (prin impiedicarea glucozei de a ajunge la neuroni), insomnie, deficiente de vedere, atacuri de panica, depresie, astm si probleme severe de respiratie.

Persoanele care au consumat aspartam s-au plans cel mai adesea de pierderea memoriei. Acesta este efectul cel mai important, dupa numarul mare de cazuri.

Blaylock nu este singurul medic celebru care apare in aceste cercetari. Printre cei care au vorbit despre distrugerile cauzate de aspartat si glutamat se numara si dr. Adrienne Samuels, psiholog specialist in cercetare. Un altul este Olney, profesor in departamentul de psihiatrie de la scoala de Medicina din Universitatea Washington. El este unul dintre cei mai faimosi medici, o autoritate in acest domeniu. El chiar a informat compania Searle in 1971 despre faptul ca acidul aspartic provoaca gauri in creierul cobailor folositi la experimentele cu aspartam. Lista celor preocupati de efectele acestor excito-toxine este insa mult prea mare pentru a fi trecuta aici.

Un alt component al aspartamului este fenilalanina. Acesta este un aminoacid care se gaseste in mod natural in creier. Persoanele care sufera de fenilcetonurie, nu pot metaboliza fenilalanina. Aceasta duce la un nivel periculos de mare al fenilalaninei in creier, deseori mortal. S-a demonstrat ca prin consumul de carbohidrati asociat cu aspartam apare cresterea concentratiei de fenilalanina din creier, chiar si la persoane care nu sufera de fenilcetonurie! Aceasta nu este o teorie, toate experimentele facute pana acum demostreaza acest lucru cu prisosinta.

Odata cu marirea nivelului de fenilalanina din creier, concentratia de serotonina va scadea foarte mult, aceasta ducand la depresie si alte probleme emotionale grave.

Chiar si o singura folosire a aspartamului duce la cresterea cantitatii de fenilalanina din sange. O poveste impresionanta despre consumul de aspartam a fost recent publicata in “Wednesday Journal” in articolul “Un cosmar cu aspartam”.

John Cook a inceput sa bea 6 – 8 racoritoare dietetice in fiecare zi. Simptomele de inceput au constat in pierderea memoriei si dureri de cap frecvente. Mai mult, simtea nevoia de si mai multe racoritoare dietetice. Starea de sanatate s-a deteriorat asa de mult incat a ajuns la schimbari comportamentale radicale si accese de furie violente. Desi nu suferea de fenilcetonurie, analizele de sange au aratat un nivel al fenilalaninei de 80 mg/dl. De asemenea, s-a constatat deteriorarea creierului si functionarea anormala a sistemului nervos central. Dupa ce a renuntat complet la consumul de aspartam, starea lui de sanatate s-a ameliorat dramatic.

Blaylock demonstreaza ca un nivel crescut de fenilalanina in creier duce pana la urma la schizofrenie. De aceea, folosirea regulata a aspartamului a dus la cresterea vanzarilor de Prozac pentru a controla schizofrenia. Toate acestea spre bucuria marilor concerne farmaceutice care au avut astfel un profit imens.

Ultimul component al aspartamului este metanolul, o otrava mortala. Cu totii cunoastem cazuri de alcoolici impatimiti care au consumat metanol, ajungand orbi sau chiar murind. Metanolul este eliberat gradat in intestinul subtire sub actiunea enzimei chimotripsina.

Prin incalzirea aspartamului la o temperatura mai mare de 30 de grade Celsius (cazul fabricarii de dulciuri dietetice – fara calorii – pe baza de aspartam) metanolul este eliberat si, deci, prezent ca atare in alimentul respectiv.

Odata ajuns in corp, metanolul de descompune in acid formic si formaldehida, care este o neurotoxina mortala. Cercetarile arata ca formaldehida este o otrava cumulativa pentru ca nu se mai elimina, odata ajunsa in corp.

Simptomele otravirii cu metanol includ migrene, ameteala, greata, dezordini gastrointestinale, slabire, pierderea echilibrului, friguri, pierderi de memorie, dereglari comportamentale, etc.

Cele mai bine cunoscute probleme cauzate de otravirea cu metanol sunt cele legate de pierderea vederii, micsorarea campului vizual, vedere in ceata, distrugerea retinei si orbire. (Probabil ca de aici vine numele gumei de mestecat ORBIT… fara zahar!)

Formaldehida este o substanta cancerigena cunoscuta care afecteaza ADN-ul si duce la malformatii congenitale. Datorita lipsei anumitor enzime, oamenii sunt mult mai neajutorati in fata acestei toxine decat animalele. De aceea, testele cu aspartam facute pe animale nu reflecta realist pericolele pentru oameni: acestea sunt mult mai mari!

Asa cum a aratat dr. Woodrow Monte, director la Food Science and Nutrition Laboratory din Universitatea Statului Arizona, “nu exista studii care sa evalueze efectele mutagene, teratogene sau carcinogene ale administrarii metanolului, pe oameni.” El chiar a dat in judecata FDA cerind sa interzica aspartamul, cel putin pana la noi cercetari, afirmand ca “odata ce aprobati aspartamul, nu se va mai putea face nimic pentru a repara greseala”, asa cum a fost si cazul cu zaharina, cunoscut agent cancerigen, “sau cu Dumnezeu stie ce alte substante care insulta constitutia umana cu aprobare guvernamentala”.

La putin timp dupa aceasta interventie, comisarul FDA responsabil cu aspartamul – Arthur Hull Hayes Jr. – a aprobat folosirea aspartamului, dupa care a demisionat din FDA fiind angajat la compania Searle, cea care fabrica aspartamul!

Nu este singurul nume care a beneficiat de pe urma aprobarii aspartamului. Donald Rumsfeld, cunoscuta figura din administratia Bush, a fost angajat al firmei Searle (director executiv) inainte de a-si oferi serviciile guvernului…

In actul “inconstient” din 1993, FDA a aprobat aspartamul ca ingredient in produsele alimentare preparate prin incalzire la mai mult de 30 de grade Celsius!!! Este vorba de celebrele – din pacate – dropsuri fara zahar, cu zero calorii (Orbit, Golia, Cool mint, etc.), si toata gama de produse dietetice de patiserie si cofetarie.

Si totusi, de ce nu auzim despre aceste lucruri? De ce nimeni nu spune nimic? Cauzele sunt:

1. Lipsa de interes din partea populatiei. Bolile si accidentele cauzate de aspartam nu apar in ziare asa cum este reflectat un accident aviatic in mass-media.

2. Majoritatea oamenilor nu asociaza simptomele lor cu folosirea aspartamului. Pentru ca odata ce omul si-a distrus o parte importanta a neuronilor sai si a ajuns la o boala cronica, nu poate nici macar sa se gandeasca sa asocieze boala lui cu aspartamul.

Modul in care a fost aprobat aspartamul este o lectie despre cum companiile chimice si farmaceutice manipuleaza agentiile guvernamentale ca FDA, mituiesc organizatii non-guvernamentale ca Asociatia Dietetica Americana, si inunda comunitatea stiintifica cu studii fraudate sponsorizate de industria beneficiara (fabricantii de aspartam).

Erik Millstone, cercetator la Science Policy Research Unit de la Universitatea Sussex a adunat sute de pagini de probe obtinute prin Legea de libertate a informatiei (23) din SUA aratand ca:

1. Testele de laborator au fost fraudate iar pericolele au fost ascunse;
2. Tumorile cerebrale au fost “eliminate” de pe cobai iar animalele care au murit au fost inregistrate ca fiind “bine mersi” in inregistrarile de laborator;
3. FDA a fost “hranita” cu declaratii false si eronate;
4. Cei doi procurori desemnati pentru a aduce in fata instantei fabricantul de aspartam pentru frauda informationala au fost anjajati imediat de fabricant pentru a nu-si duce la indeplinire misiunea;
5. Comisarul FDA a ignorat avertismentele propriei comisii stiintifice care a cercetat cazul aspartamului iar la scurt timp dupa aprobarea aspartamului i s-a oferit un post in firma care raspundea de relatiile publice ale companiei producatoare Searle;
6. In ianuarie 1993, American Dietetic Association a primit o donatie de 75.000 dolari de la compania NutraSweet. Multe alte organizatii “independente” au beneficiat de mari sume de bani din partea fabricantilor de aspartam. Asociatia mai sus-amintita a primit bani de la NutraSweet si pentru a organiza o scoala de bucatari in Chicago (pentru a-i invata cum sa foloseasca aspartamul in preparate culinare);
7. Un cercetator independent din New England care a demonstrat pericolele consumului de aspartam este acum consultant la compania Monsanto (sora cu Searle). Un alt cercetator din sud-estul SUA a marturisit despre pericolele aspartamului asupra copiilor. Un reporter de investigatii a descoperit ca i s-a spus sa-si “tina gura” daca vrea sa nu-si piarda sponsorizarea din partea unui producator de racoritoare dietetice care este membru in asociatia NutraSweet.

Aspartamul este vandut in peste 80 de tari din lume! El poate fi gasit in: mic-dejun instant, gume de mestecat fara zahar (Orbit, Winterfresh, Airwaves, etc.), cereale, dropsuri fara zahar, bauturi racoritoare, inghetata, gelatina, sucuri de fructe, laxative, multivitamine (efervescente sau nu), suplimente alimentare, bauturi carbogazoase, indulcitori alimentari, cafea instant, iaurt, etc.

Aspartamul a fost gasit si in produse care nu mentionau acest lucru pe eticheta. De asemenea, suplimentele alimentare si tabletele de multivitamine (Centrum, Alka Seltzer, Supradyne, Sandoz, etc.) contin aspartam.

Va recomandam sa consultati si cartile urmatoare:

1. “Excitotoxinele: gustul care ucide”, (Health Press, 1994) de Russell Blaylock
2. “Aspartamul (NutraSweet), e sigur?”, (prin Aspartame Consumer Safety Network) de H. J. Roberts
3. “Aspartamul amar – o deziluzie dietetica”, de Barbara Mullarkey

Medicină pentru oamenii… mediocrii

Dr. Paulo Ubiratan, Porto Alegre, Rio Grande do Sul,
într-un interviu TV local, a fost întrebat despre mai multe sfaturi pe care întotdeauna le-a dat …
Matt Smith - The Eleventh Doctor Pictures, Images and Photos
Întrebare: exercitiile cardiovasculare prelungesc viata, nu?
R: inima ta a fost facuta pentru a bate un numãr de ori … Nu-ti irosi bataile cu exercitii. Totul în cele din urmã se uzeazã. Accelerarea inimii tale nu va va face sa trãiti mai mult: Asta e ca si cum ai spune ca se poate extinde durata vietii masinii dvs. daca o faceti sa mearga mai repede. Vrei sa traiesti mai mult? Ia un pui de somn!
Î: Ar trebui sã mã opresc cu consumul de carne rosie si sa mãnânc mai multe fructe si legume?
R: Tu trebuie sã întelegi logistica eficientei … . Vaca ce manânca? Iarbã si porumb. Ce sunt alea? Plante.

Deci, o friptura nu este nimic mai mult, este un mecanism eficient de a pune legume în sistemul dumneavoastrã. Vrei sa manânci boabe? Mãnâncã pui.
doctor Pictures, Images and Photos

Î: Ar trebui sã reduc consumul de alcool?
R: Categoric nu. Vinul se face pe bazã de fructe. Brandy este distilat din vin, ceea ce înseamnã cã acestea trage apa din fructe, astfel încât sã profite din plin din ea. Berea este, de asemenea, din cereale. Le puteti lua!
Î: Care sunt avantajele unui program regulat exercitii fizice?
R: Filosofia mea este: Dacã nu aveti nicio durere … sunteti bine!


Î: Fripturile sunt daunatoare?
A: Nu m-ai ascultat! … Astãzi alimentele sunt prajite in ulei vegetal. Adevãrul este cã acestea raman impregnate cu ulei vegetal. Cum ar putea uleiul de plante sa fie dãunãtoare pen tru tine?
I: Flexiunile ajuta la reducerea grasimii?

R: Categoric nu! Exercitarea unui muschi doar il face sã creasca în dimensiune.
Î: Ciocolata face rau?
R: Esti nebun? ! E cacao! O alta legume! Este o mâncare bunã pentru a fi fericit!

Si tine minte: Viata, nu ar trebui sã fie o cãlãtorie pânã la mormânt, cu intentia de a ajunge sanatos, cu un corp atractiv si un organism bine conservat. Mai bine ia pe celalat drum – Bere într-o mânã – chips de cartofi în cealalta – mult sex si un organism complet uzat, pe deplin folosit, strigând ca A MERITAT SA FACI CALATORIA!
Silly Dance Pictures, Images and Photos

D. P: Daca a umbla ar fi sanatos, postasul ar fi nemuritor …..! Balena innoata toatã ziua, mananca doar peste si apa si totusi e TARE GRASA..!

REMEMBER: Un iepure alearga, sare toata viata si traieste15 ani, broasca testoasã nu alearga NICIODATA si trãieste 450 de ani.

Ce ar mai trebui să ştie „familiştii”

Mixed Color Roses Water Reflection Pictures, Images and Photos

Studii efectuate de americani arată că nici unul din partenerii casnici (soţ sau soţie) nu trebuie să facă singur mai mult de 60% din treburile domestice (casnice), confirmând astfel o mai veche zicală din popor care spune că „secretul fericirii într-o căsnicie este spălatul vaselor împreună”. Dar cum poate un bărbat să facă fericită o femeie? Primul răspuns ar fi cuvântul „loialitate”(a fi loial înseamnă a-ţi aminti în fiecare moment când te simţi atras de altcineva, că ai o parteneră care te iubeşte şi care  merită loialitatea/fidelitatea ta). El ar trebui să ştie că nevoile femeii sunt foarte simple şi pot fi reduse la două: nevoia de securitate (ea îşi doreşte un cămin pentru copii ei, respectiv o relaţie unică şi stabilă) şi nevoia de siguranţă (bărbatul trebuie s-o asigure că ea este cea mai importantă fiinţă din viaţa lui, să-i comunice iubirea, să fie tandru şi să-i acorde permanent atenţie, atenţie, atenţie).

Nevoile lui sunt, însă, ceva mai complexe. El are nevoie de aprecierea şi de respectul ei (adică să se simtă permanent mare, tare, puternic, important, admirat, încurajat atât în particular cât şi în faţa altora) iar o femeie care vorbeşte calm, cald şi apreciativ cu un bărbat, automat îl va cuceri (iată o formulă sigură de succes pentru ea: „alături de tine nu mi-e frică de nimeni şi de nimic pentru că eşti puternic, pentru că eşti bun şi inteligent”).

De aceea, o femeie inteligentă uită de critică pentru totdeauna (bărbaţii urăsc critica iar iubirea se construieşte doar pe un teren fecundat cu încredere şi apreciere reciprocă) dar nu uită că şi el are nevoie de îmbrăţişări, mângâieri, sărutări, intimitate, libertate (bărbatul fuge dacă ea încearcă să-l închidă într-o colivie) tot la fel de mult ca şi ea.

De ce bărbatul este atras de „piţipoance” minore, imature? Pentru că acestea fiind neştiutoare, nu-l critică.

O femeie matură ştie cum să ofere bărbatului ei varietate/noutate (ştie să fie înger, târfă, sau mamă). Însă, pentru a avea o relaţie bună cu partenerul ei, este esenţial ca femeia să aibă o relaţie bună cu ea, să se placă, să se stimeze, să se înţeleagă bine cu ea însăşi (o femeie cu o stimă de sine scăzută va caută la celălalt vindecarea şi salvarea aşteptând ca el să îi ofere pe tavă fericirea, iubirea, completarea lipsurilor favorizând şi consolidând astfel eşecul şi durerea).

Nu trebuie uitat că o femeie care nu se respectă, care nu se apreciază, care gândeşte că va fi abandonată sau respinsă mai devreme sau mai târziu, care trăieşte mereu un sentiment de insecuritate şi teamă, îl va provoca pe celălalt să o respingă (autoîmplinirea propriei profeţii).O femeie care cerşeşte iubire, nu o va cunoaşte niciodată pentru că oricâte confirmări va avea, tot neiubită, tot înspăimântată că va fi părăsită se va simţi.

Dar, ce mai vrea o femeie de la bărbatul ei? Răspuns: să fie sincer (sinceritatea este o dovadă de curaj şi de bărbăţie), să fie adorată, să se simtă iubită şi protejată, provocată, emoţionată, să-i fie acordată toată atenţia lui (ea să fie în centrul micului lui univers), să fie atrasă de el (să fie îmbrăcat bine, îngrijit, să arate bine), să fie priceput (ex. să ştie facă mici reparaţii domestice), să poată iniţia şi susţine o conversaţie despre aproape orice o pasionează pe ea, să aibă simţul umorului (o bună dovadă de sănătate psihică), să nu fie violent, să fie matur, tandru şi suficient de sigur pe el, să o îmbrăţişeze atunci când are nevoie, să o admire, să o susţină, să-i ofere orgasme, să-i povestească secretele şi fanteziile.

Femeia nu trebuie niciodată să uite  să se iubească, femeia trebuie să ştie să se ajute şi singură, să se trateaze cu respect (astfel, nu va mai avea nevoie de respectul celorlalţi, de aplauzele şi confirmările lor), să fie autonomă, sănătoasă din toate punctele de vedere, sinceră, creativă dar, mai ales, iubitoare. Când se va respecta suficient de mult mai întâi pe ea însăşi (corpul ei, dar şi mintea) şi mai apoi pe cel de lângă ea, respectul nu va mai lipsi niciodată din viaţa ei.

Ea nu trebuie să uite că o relaţie trebuie „hrănită” corect în fiecare zi tot aşa cum îşi hrăneşte corpul (bărbaţilor nu le plac femeile vulnerabile şi bolnăvicioase) şi sufletul (felul în care se poartă, se mişcă, îi vorbeşte, îl iubeşte îl face să rămână lângă ea sau să plece).

Să ne amintim că suntem ceeace respirăm, bem sau mâncăm, suntem ceace gândim, dar mai ales, suntem ceeace iubim.

Exerciţii fizice la birou


Mişcarea periodică la birou, ne ajută să păstrăm un tonus pozitiv şi să ne întoarcem acasă la fel de vioi ca dimineaţa – atunci când am plecat la servici.
1. În timpul pauzei de cafea, încercăm să ne ridicăm propria greutate cu mâinile sprijinite pe birou.
2. Facem câţiva paşi pe vârfuri, apoi pe câlcâie.
3. Facem câteva flotări uşoare cu mâinile sprijinite pe birou sau perete
4. Ridicăm umerii până la nivelul urechilor, apoi le dăm drumul „să cadă”. Rotim uşor înainte şi înapoi.
5. Stând pe scaun, încercăm să atingem partea inferioară (de sub noi) cu călcâiele şi menţinem cât putem.
6. Stăm în faţa biroului şi îndoim încet genunchii ca şi cum am sta pe un scaun imaginar; încercăm să ne sprijinim doar pe câlcâie.
7. Cu spatele lipit de perete şi picioarele uşor depărtate, ne coborâm, menţinând spatele lipit şi menţinem poziţia cât putem de mult.
8. Facem un pas înainte cât să ajungă coapsa paralelă cu podeaua, menţinem câteva secunde, apoi cu celălalt picior.
9. Ne ridicăm după o oră sau două şi mergem la fereastră pentru a privi linia orizontului. Un gest excelent pentru relaxarea ochilor.

Apa structurată şi sănătatea


„Apa structurată este esenţa tuturor formelor de viaţă” – Dr. Albert Szent-Gyorgy, laureat al Premiului Nobel
Toate celulele noastre conţin apă în interior iar componentele celulare inclusiv proteinele şi acizii nucleici „înnoată” în apă (cantitatea de apă conţinută de celule diferă în funcţie de rolul şi „scopul” lor).

Această apă intracelulală nu este doar un mediu ci şi reactant chimic, metabolic, catalizator, transportor sau controller. Complexitatea şi organizarea citoplasmei celulare ţine direct de versalitatea şi adaptabilitatea apei de a se angaja într-o multitudine de reacţii biochimice intracelulare.

Apa intracelulară prezintă caracteristici diferite de apa extracelulară şi din acest motiv studiile/cercetările s-au efectuat cu dificultate. În prezent există două teorii cu privire la rolul apei intracelulare; prima este „polarized multilayer theory” a lui Gilbert Ling iar a doua este “gel sol transition” a lui Gerald Pollack.

Fără a intra în detalii exhaustive şi obositoare, ceeace este important la aceste teorii este rolul acestei ape configurate sau structurate intracelular în tranziţiile metabolice şi în transferul de informaţii. Apa structurată intracelular are o concentraţie mai mare de ioni anorganici şi substanţe dizolvate decât apa extracelulară (high concentration of chaotropic inorganic ions and kosmotropic other solutes within the cells). Termenii “kosmotrop” (order-maker) şi chaotropic (disorder-maker) se referă la solubilitatea în apă a componentelor intracelulare (kosmotropele de ex stabilizează proteinele şi hidrofobele reducându-le solubilitatea). Mai târziu aceşti termeni au fost corelaţi cu proprietatea anumitor substanţe de a structura mai mult sau mai puţin apa (ureea este de exemplu kosmotropă). Adăugarea de ioni intracelulari are ca efect reducerea volumului de apă (efectul Hofmeister – care se referă la gradul de hidratare al anionilor şi cationilor într-o soluţie). Apa intracelulară tinde spre o densitate scazută de structurare datorită caracterului kosmotropic al majorităţii substanţelor dizolvate.

Lipidele membranare conţin grupuri kosmotrope hidrofile cum ar fi phosphatidylethanolamine. Reamintim că membranele celulare sunt asemeni unui “sandwich” formate dint straturi lipoproteice în care stratul lipidic are şi rol de a păstra/proteja apa intracelulară în interiorul celulei în condiţiile în care organismul este dezhidratat cronic datorită “hidratării” cu bere, cola, alcool sau alte soluţii apoase minerale care scot apa din celule prin diferenţă de presiune osmotică (explicaţia creşterii nivelului de colesterol – lipidă membranară, factor major de mortalitate cardiacă).

Păstrarea apei structurate în celulă de către aceste structuri lipidice are ca efect asigurarea unei interfeţe apoase situate imediat lângă membrana celulară. Aceasta formează o unitate funcţională cu rol în transmiterea informaţiilor fiziologice dinamice între mediul intra şi extra celular. Majoritatea proteinelor intracelulare sunt globulare ceeace le permite o mare posibilitate de mişcare entropică de rotaţie (deşi mediul intracelular este extrem de “aglomerat”).

Apa “structurată” prin dispunerea specială a ionilor şi punţilor de hidrogen asigură această mobilitate şi flexibilitate (proteinele, în general, sunt grupuri de carboxilat înconjurate de legături puternice de hidrogen care le asigură mişcarea prin apă ex arginina, histidina sau lizina). Apa structurată permite o întindere mai mică (“stretch”-ind) a proteinelor (actina de ex din structura muşchilor conţine o grupare terminală acidă care interacţionează cu apa) fapt ce permite muşchilor să suporte forţe şi greutăţi foarte mari. Ionii de Na, K, Ca, (implicaţi în contracţia musculară sau în transmiterea impulsului nervos) se comportă diferit în mediu apos structurat comparativ cu apa obişnuită- “vrac”.

Hidrogenul din apa structurată “caută” permanent “parteneri” chimici şi această caracteristică este o explicaţie pentru procesarea informaţiilor, pentru memorie şi după unii cercetători, “cheia” pentru mintea conştientă.

Rezonanţa magnetică nucleară a dovedit că apa intracelulară din compoziţia citoplasmei este structurată hexagonal, comparativ cu apa pură sau cea extracelulară fapt deosebit de important în cercetările legate de cancer (vezi Leterrier, Water and the cytoskeleton, Cell, A. H. Nilsson, Ogasawara, M. Cavalleri, DNordlund, and M. Nyberg, Ph. Wernet, LGM Pettersson, The hydrogen bond in ice probed by soft x-ray spectroscopy and density functional theory, H. Nada and Y. Furukawa, Anisotropy in growth kinetics at interfaces between proton-disordered hexagonal ice and water: A molecular dynamics study using the hexagonal model of H 2 O, J., ).

Apa structurată este unul din factorii/ cauzele sau motivele pentru care există populaţii centenare unde a depăşi vârsta de 100 de ani este ceva firesc. Henri Coandă şi Patrick Flanagan au oferit lumii microparticulele de microhidrină şi nanoclusteri care structurează apa purificată osmotic. Această apă pe care o putem avea şi noi acum ne protejează nu numai de suferinţă şi de un sistem medical care demult nu mai are legătură cu vindecarea şi sănătatea noastră dar şi bugetul tot mai “bolnav” şi el.

Câte ceva despre anomaliile apei

“Trăim prin harul apei” (“ We live by the grace of water”’)– National Geographic special edition, noiembrie, 1993.

Deşi apa este cea mai studiată substanţă de pe Pământ este şi cea mai puţin înţeleasă. Dimensiunile mici moleculare contrazic uluitoarea complexitate a reacţiilor la care participă asemeni unui cameleon pentru susţinerea vieţii. Apa reprezintă circa 94% din greutatea unui făt la naştere şi 59% din cea a unui adult aflat la apogeul vieţii. În interiorul organismului apa se deplasează intra şi extracelular prin canalele de intrare a apei în celulă descoperite de Pof Dr Gheorghe Benga de la Cluj (aquaporine) printr-un mecanism osmotic (prin diferenţă de presiune osmotică). Timpul de înjumătăţire al apei din corpul nostru este de zece zile (după 19 zile întreaga cantitate de apă este înlocuită). Copii au nevoie de mai multă apă deoarece rinichii lor nu pot concentra urina şi reţine apa la fel de mult ca un adult. În mod obişnuit apa este considerată un lichid tipic şi anonim. Nimic nu este însă mai atipic şi mai neobişnuit decât banala apă iar aceste “capricii”sunt cele care fac posibilă existenţa vieţii pe Pământ. Mai întâi deşi suntem învăţaţi că la robinet sau în sticlele de la market se află “apă de băut”, în realitate este vorba de soluţii apoase care conţin sute şi mii de substanţe dizolvate sau aflate în stare de suspensie şi pe care le introducem în organism când ne este sete. Nu numai în România, ci şi în alte ţări mai “pretenţioase”, apa îmbuteliată are ca sursă tot reţeaua publică (peste 70% din sortimentele îmbuteliate) şi deci poate fi considerată tot menajeră. Apa este cel mai mare solvent de pe Pământ, ea fiind atât de generoasă încât poate “lua la ocazie” prin dizolvare peste douăsute de mii de substanţe chimice diferite, din care peste zece mii nu îi modifică gustul, culoarea, mirosul (rămâne inertă) aşa încât noi nu vom ştii că ele există în ea. Întrucât toate fiinţele vii conţin apă lichidă, putem afirma că noi înşine suntem nişte soluţii apoase (această substanţă miraculoasă nu-şi modifică structura ca solvent şi astfel, organismele vii o pot strecura şi recila ori de câte ori este nevoie în procesele metabolice). Punctul de “topire” al apei solide (gheaţa) este cu 100K mai mare decât la alte hidruri cunoscute (mai mare cu 54K decât al O şi cu 4K decât al H). Punctul de fierbere al apei este cu 150K mai mare decât la alte hidruri asemănătoare (cu 90K mai mare decât a O şi cu 20K faţă de H). Apa fierbinte îngheaţă mai repede decât apa rece. Fenomenul a fost observat de Aristotel în sec IV î.Ch dar a fost adus în lumina atenţiei comunităţii ştiinţifice şi a publicului de un student sărac dar perseverent din Tanzania – Erasto Mpemba iar azi această ciudăţenie a apei îi poartă numele (efectul Mpemba). Dacă ar fi să ţinem seama de categoria de substanţe chimice din care face parte, apa ar trebui să se găsească pe Pământ doar sub formă de vapori. Căldura specifică a apei este de zece ori mai mare decât a fierului şi se încălzeşte de cinci ori mai încet decât cuarţul (dar şi procesul de răcire este tot lent). Capacitatea calorică specifică reprezintă cantitatea de căldură, în calorii, absorbită de 1 gram dintr-o substanţă, când se ridică temperatura cu 1°C. Unitatea de măsură pentru căldură, caloria, este egală cu capacitatea calorică a unui gram de apă (la 15°C). Întrucât absoarbe foarte repede şi foarte mult căldură, pe care o eliberează încet, vietăţile din mări şi oceane nu sunt ameninţate de răcirea bruscă sau de supraîncălzire. Pentru a evapora apa dintr-un ceainic de cafea ne este necesară de 5,5 ori mai multă căldură decât pentru a o face să fiarbă. Fără această “meteahnă” a apei, lacurile ar seca foarte repede iar viaţa din ele ar pieri. Când îngheaţă, apa se dilată (celelalte hidruri se contractă) devenind astfel mai uşoară (îi creşte volumul cu 9%) decât în stare lichidă (ea se contractă de fapt dar până la 4 grade , temperatură de la care inexplicabil începe să se dilate). Pentru că se ridică şi rămâne la suprafaţă şi pentru că este un bun izolator, niciodată apa nu va îngheţa până la fundul vasului. Din acest motiv, chiar atunci când iernile sunt foarte aspre în Antarctica, animalele marine nu sunt prea afectate de frig. Capilaritatea este proprietatea lichidelor de a se abate de la principiul vaselor comunicante în spaţiile capilare (foarte mici). Ea este o consecinţă a tensiunii superficiale şi a adeziunii.

Dacă forţele de adeziune dintre moleculele lichidului şi cele ale solidului sunt mai mari decât forţele de atracţie moleculară dintre moleculele lichidului, se formează un menisc concav spre exterior şi spunem că lichidul udă suprafaţa solidă. Dacă raportul între forţele de mai sus este invers, se formează un menisc convex şi spunem că lichidul nu udă suprafaţa solidă. Udarea sau nu a unei suprafeţe solide, depinde de natura celor două elemente care vin în contact.

Apa udă sticla curată şi fibrele de bumbac, dar nu udă sticla acoperită cu un strat subţire de grăsime, nici parafina şi nici masele plastice. Apa are cea mai mare tensiune superficială (cu excepţia mercurului). De aceea picătura de apă tinde să se facă ghem. Picătura de apă este strânsă ca într-un ambalaj în pelicula sa superficială. Aşadar, suprafata apei este întotdeauna acoperită cu o peliculă foarte subţire alcătuită din molecule. Pentru a o rupe este necesară aplicarea de forţă şi încă una destul de mare. Cele mai multe din aceste anomalii au fost explicate prin “apetitul” apei pure de a forma structuri hexagonale.

Astfel, fiecare atom de hidrogen al moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu câte o pereche de electroni neparticipanţi ai altor două molecule de apă şi fiecare pereche de electroni neparticipanţi ai moleculei centrale formează o legatură de hidrogen cu un atom de hidrogen al unei molecule de apă vecine. În această structură, oxigenul are numărul de coordinaţie 4, iar hidrogenul numărul de coordinaţie 2. Continuată la infinit, structura aceasta duce la o reţea hexagonală, similară cu a β-tridimitei. Unghiurile de valenţă sunt lărgite la 109,5°, covalenţele H-O sunt lungite la 0,99Å, iar distanţele O….O sunt de 2,76 Å. Această structură, confirmată şi prin difracţia cu neutroni, explică momentul electric al moleculei H2O, mai mare în gheaţă (2,5 D) decât în apa în stare de vapori (1,84 D). Anomaliile proprietăţilor fizice ale apei se explică prin faptul că apa lichidă nu este formată din molecule H2O independente, ci din molecule asociate prin legături de hidrogen. Deşi nu domneşte încă unanimitate de păreri asupra structurilor asociate ale apei, este sigur că la topirea gheţii nu se rup toate legăturile de hidrogen ale reţelei, ci numai o parte din ele. Apa lichidă este deci compusă din fragmente cu structură tetraedrică/hexagonală, dar şi din asociaţii cu structuri mai compacte, care, în echilibru cu structura mai afânată de tridimită, explică creşterea abruptă a densităţii la topire, la 0°C, urmată de o creştere mai lentă a densităţii până la 4°C, când este atins un maxim. Peste această temperatură, densitatea scade monoton. Deşi ruperea asociaţiilor de molecule de apă, în fragmente mai mici şi în molecule simple de H2O, continuă, are loc şi o dilataţie normală ca în orice lichid, datorită creşterii energiei cinetice a moleculelor cu temperatura. Sub 4°C domină primul, iar peste 4°C al doilea dintre aceste efecte antagoniste.

Nu există polimeri definiţi ai apei, ci fiecare moleculă de apă tinde să se înconjoare tetraedric cu alte molecule. În apa lichidă se formează asociaţii de două până la şase molecule de apă, care însă există, individual, numai un timp foarte scurt. Asociaţiile de molecule de apă se desfac şi se refac necontenit, în aşa mod încât numărul total, statistic, de molecule asociate, dintr-o cantitate dată de apă, să rămână constant, la aceeaşi temperatură.

Se apreciază că, la topire, se rup brusc 15% din legăturile de hidrogen din cristalul de gheaţă, la 40° sunt desfăcute aproximativ jumătate din legături, iar în stare de vapori sunt desfăcute toate legăturile de hidrogen.

“Apa este formată din hidrohen şi oxigen. Mai există însă un al treile lucru pe care îl conţine apa şi pe care nimeni nu-l ştie”). H.D.Lawrence.

Apa "nemuririi"

NATO cauta in Romania legendara apa a nemuririi
Petre Dogaru

Fara indoiala ca serviciile de informatii ale NATO, cea mai puternica alianta politico-militara din toate timpurile, sunt mereu pe faza. Astfel se explica cum au aflat de apa cu proprietati curative care tasneste dintr-o stanca pe coclauri putin umblate din muntii aflati la 13 km de Comarnic, pe Valea Prahovei, din izvorul Sapte Bolovani, cunoscut mai bine doar de cativa padurari.

Izvorul Sapte Bolovani, vizitat de experti ai Atlanticului de Nord
Expertii NATO din Berlin s-au aventurat in primavara anului trecut pana la Bolovani, recoltand apa in niste recipienti, continut ce a aratat, in urma unor analize sofisticate de laborator, ca lichidul nu contine deloc nitrati, fiind cel mai pur din Europa. In decembrie 2006, compania FURRY INFOR SRL din Campina a concesionat prin licitatie izvorul si terenul aferent de la Bolovani, pe o perioada de 49 de ani. Directorul firmei respective i-a declarat ziaristei Laura Pistol de la „Ziua”: „Nici nu am castigat bine licitatia – asta se intampla la inceputul acestei luni – si ne-am pomenit cu o scrisoare prin care ni se propunea o colaborare. Reprezentantii NATO doreau ca noi sa imbuteliem si sa distribuim apa de la Bolovani trupelor aflate in misiune pe teritoriul tarii noastre. Proiectul va fi demarat in vara anului viitor, iar in prima faza va trebui sa cumparam utilaje pentru captarea si transportul apei din munte. Acest lucru presupune montarea unei conducte de 15 km care sa strabata intreaga zona muntoasa. Investitia va ajunge la cel putin un milion de euro. Apoi, in etapa a doua, vom construi pe DN 1, la kilometrul 108, o fabrica moderna de imbuteliere” . Investitia poate redresa simtitor bugetul local si rata somajului din orasul Comarnic. In afara de gradul exceptional de puritate a apei de la izvorul Sapte Bolovani, despre proprietatile curative ale lichidului pentru diverse maladii nu se stie aproape nimic. Cu totul altfel stau lucrurile in zona numita SAPTE IZVOARE de pe versantul estic al muntilor Bucegi, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, cu cele de la Sapte Izvoare, aflat la circa 7 km de Herculane, pe drumul spre Baia de Arama, sau cu Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la Poalele Muntilor Fagaras. Pentru a radiografia proprietatile curative ale apelor respective trebuie sa coboram cu opt milenii intr-o istorie care ne va rezerva in viitor multe surprize.

Nucleul spiritual al contestatului Imperiu Pelasgic
Nicolae Densusianu, membru corespondent al Academiei Romane la sectiunea istorica, si-a petrecut 40 de ani din viata pentru a dovedi, in 1913, in monumentala sa lucrare „Dacia prehistorica” , ca suntem stramosii celui mai mare imperiu din istoria omenirii – Imperiul Pelasgic. Teoriile si interpretarile lui Densusianu sunt in mare parte depasite, multe sunt eronate, dar sunt si elemente confirmate de sapaturile arheologice. DACIA PREISTORICa indica un nucleu spiritual al Imperiului Pelasgic, perimetrul cuprins intre Portile de Fier, Muntii Bucegi si Muntii Buzaului. In afara de izvorul de la Sambata de Sus, care nu se afla in respectivul perimetru, celelalte doua locatii mentionate sunt. Densusianu, plecand de la rationamentul ca termenul „Coloanele lui Heracles (Hercule)” reprezinta numai un simbol legat de templul legendarului erou semizeu, localizeaza extrema de vest a Centrului spiritual neolitic al pelasgilor la Portile de Fier, nu departe de statiunea Baile Herculane. Cu prilejul construirii in cooperare romano-iugoslava la Portile de Fier a cunoscutei hidrocentrale, a fost scoasa la iveala o asezare urbana veche de 80 de secole. Este vorba de LEPINSKI-VIR, descoperita pe malul sarbesc, care a fost mutata, portiune cu portiune, pe o platforma speciala aflata la 20 de metri deasupra nivelului Dunarii. Aceasta descoperire locala, neindeajuns de cunoscuta marelui public, a echipei de arheologi din tara vecina, condusa de D. Strejovic, constituie o dovada de necontestat ca civilizatia europeana nu isi are geneza in cea din Orientrul Apropiat. In 1968, s-a stabilit ca asezarea avea trei straturi de cultura, un urbanism dezvoltat, cu o deosebita dezvoltare artistica vadita in „protorealismul” sculpturilor, iar studiul scheletelor duce la concluzia ca acestea apartin unui tip european robust, varianta a lui Cro-Magnon, dar specialistii sunt de parere ca a avut si precursori. „Urbea” era prevazuta cu doua axe principale, fiind o inovatie extraordinara, locuintele, de dimensiuni iesite din comun pentru perioada respectiva, erau captusite cu o tencuiala hidrofuga. Casele sunt dispuse intr-o perfecta simetrie, toate avand forma trapezoidala, sau mai precis sectiune tronconica de 60 de grade, care se putea realiza numai prin cunostinte matematice precise, in opinia academicianului Nicolae Teodorescu.

Cu cele opt milenii vechime, Lepinski-Vir e cu 1.160 de ani mai „batrana” decat prima asezare urbana din istoria omenirii, atestata arheologic in apropierea Ierihonului, „orasul preistoric” de la Portile de Fier fiind in plina inflorire cand Sumerul nici nu exista. Nu este exclus ca varianta Cro-Magnonilor de langa Herculane sa se fi tratat de intinderi musculare si de lovituri la oase in mofetele naturale cu apa care atinge 80º in unele locuri, de pe Valea Cernei, pe marginea soselei de la Herculane la Baia de Arama, zona cunoscuta de mosi-stramosi ca Sapte Izvoare. La mijlocul anilor ’80, un batran staroste de ciobani din Vama Strunga de pe Valea Ialomitei, Baci Farcas, a istorisit unor turisti cateva legende sacre ale dacilor, legende care coborau la stra-strabunicii acestora in timpuri imemoriale; o piatra (probabil un meteorit – n.n.) a cazut din inaltul cerului, aprinzand o parte din padurea din muntii de basm, un singur om avand curajul sa se apropie de roca infricosatoare si sa o duca in pestera sa, fiind folosita la iscarea focului si la iluminat, apoi la vanatoare. Proprietatile sale erau magice: stapanea timpul si dirija destinele. Brusc, au disparut si piatra, si posesorul ei, dar acesta aparea cateodata in plina noapte ca o aura luminoasa care lua forma unui batran. Cu timpul, oamenii au inceput sa ii aduca ofrande ciudatei aratari numite de Baci Farcas Zeul Necunoscut sau Zeul din Grota. Pornind de la maxima ca orice legenda are un sambure de adevar, Strabon din Amaseia, cel mai important geograf al antichitatii, scria in al doilea deceniu al erei noastre despre preotii sau „profetii” pelasgi ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor, a oracolelor si a semnelor divine, locuind in lacasuri subterane, „Katagoian” sau „Kagoian”. Povestitorul si-a depanat in continuare legenda, mentionand ca Zeul din Grota a devenit Mos Timp, pentru ca acesta, fiind nemuritor, putea sa stapaneasca timpul.

Ceausescu era foarte interesat de Tinerete Fara Batranete
In ciclul de legende de la Vama Strunga se numara si cea a lui Zamolxis, cel ales de Steaua-Mama, care a dat nastere Pietrei Sacre, sa fie initiat din randul celor mai destoinici geto-daci liberi. La porunca Duhului Pietrei Sacre din Muntele Ascuns, Zalmoxis a colindat lumea larga, singura cale spre a intelege puterea pietrei. La plecare, Sfinxul, paznicul cu chip de granit al Triunghiului Sacru si a Pietrei Sacre, l-a povatuit: „Timpul este prietenul tau. Inca nu-l poti stapani, dar el te asteapta sa inveti asta “. Intors in patrie, Zamolxis a inceput sa propovaduiasca printre geto-daci despre intelepciune, credinta si suflet si, impartind dreptatea, fapte ce au ajuns la urechile regelui care l-a numit Mare Preot. Dupa sute de ani, Zamolxis a fost coborat in inima muntelui, devenind zeu nemuritor, iar dupa alte sute de ani, un ostean care a pazit toata viata hotarele Daciei a fost transformat in OMU, cel mai inalt munte pentru eternitate, „prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga”.

Dupa foarte multi ani, functia de Mare Preot trecuse la mai multi alesi de ursitoare, pana la Deceneu, inzestrat si el de Zamolxis cu darul nemuririi. La un an dupa ce Decebal murise in luptele cu cotropitorii romani, geto-dacii au trimis un sol la Zamolxis, care era primit numai daca avea sufletul curat, dovedit prin ritualul de a fi aruncat in sus cazand in sulite, iar atunci cand cel ales murea pe loc, se considera ca este cel ales. Apoi, insusi Deceneu s-a dus la Zamolxis sa obtina iertarea geto-dacilor, care se abatusera de la dreapta credinta.
Lasand la o parte legendele care s-au transmis pe cale orala timp de milenii pana in zilele noastre, sa trecem in revista ce spun istoricii despre „miezul” celor relatate.

Herodot, supranumit si parintele istoriei, declara ca getii se cred nemuritori, iar cei care pier se duc la Zamolxis sau Gebeleizis, o fiinta divina. Comentand „soliile” periodice, din patru in patru ani, la Zamolxis, Mircea Eliade, unul dintre cei mai mari specialisti ai istoriei religiilor, concluzioneaza ca sacrificiul „reactualiza raporturile directe dintre geti si zeul lor”. Geograful Strabon scrie ca Zamolxis s-a retras pe culmea muntelui sacru Kogaion, in apropierea unui rau cu apa limpede. Dupa unii cercetatori, KOG-A-ION insemna „Capul Magnificului” , fiind si denumirea Bucegilor. Aici se afla si Pestera Ialomitei, pe langa care trece raul cu apa limpede si Sfinxul romanesc, situate pe platoul din apropierea cabanei Babele. Acesta a suferit numai in ultima suta de ani serioase modificari, in urma actiunii agentilor naturali, dar si a turistilor needucati, megalitul fiind, in urma analizei unor fotografii si desene mai vechi, mult mai aproape de o imagine in profil a unui urias chip uman, mai bine conturat sub anumite unghiuri de lumena. Asupra uriasei stanci sunt pareri pro si contra in randurile cercetatorilor, unii optand pentru un capriciu al naturii, altii, pentru o sculptura gigantica. Remarcand ca cercetarile nu s-au facut la baza Sfinxului romanesc, acesta a revenit in actualitate la sfarsitul anilor ’70, cand cunoscutul cercetator peruan Daniel Ruzo – care a descoperit in Peru sculpturi uriase, pentru realizarea carora un popor necunoscut a folosit in urma cu circa douazeci de milenii stanci naturale – a „radiografiat” Sfinxul si Varful Omu, un adevarat focar de energie spirituala, dupa aprecierea unor persoane cu perceptii extrasenzoriale. Cercetatorul sud-american nu a exclus posibilitatea ca unele megalite din Bucegi sa fi fost prelucrate de oameni, ceea ce in lucrarile de specialitate poarta denumirea de origine antropica, ipoteza sustinuta si de profesorul Traian Naum.

Anul 1968, cand au loc cercetarile lui Daniel Ruzo, trebuie coroborat cu un alt eveniment important pentru investigatiile la care ne referim. Este vorba de mulajul executat fidel dupa cele 125 de tablouri reliefate in marmura de Cararra pe originalul Columnei lui Traian care, dupa un lung stagiu de depozitare la Roma, in subsolurile Lateranului, ale Forului Roman si ale Vaticanului, intarzierea pricinuita de vitregia ultimului razboi mondial, a ajuns in sfarsit la Bucuresti. Copia realizata din ciment-armat dupa originalul atribuit celui mai mare architect al antichitatii, Apollodor din Damasc, ofera, dupa cum scrie prof. univ. dr. Dumitru Tudor, „documentatia directa si vasta privitoare la studierea tuturor problemelor legate de momentul cuceririi regatului dac si inceputurile romanitatii de la nordul Dunarii”.

Ceausescu a fost informat ca exista o sursa de apa foarte pura, cunoscuta de peste doua mii de ani, care se gaseste in zona initiatica a dacilor din Bucegi, scrierile antice pomenind de apa miraculoasa din care a baut Zamolxe(Zamolxis) inainte de a deveni zeu. Mai mult, ca exista un simbol al celor sapte izvoare pe scuturile dacice. Este chiar zona de care am vorbit, de pe versantul estic al masivului Bucegilor, apa ciudata de aici constituind obiectul unui studiu de laborator inca din 1927, studiu continuat in perioada interbelica de catre academicianul Gheorghe Murgeanu si de catre o societate franceza. Testele au dovedit ca apa de la „Sapte Izvoare” are toti indicatorii calitativi, un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume, numarul bacteriilor fiind zero, ca si poluarea cu azotati si azotiti. Ceausescu a fost placut impresionat ca, in urma ultimelor studii facute la Hidrotehnica, in zona Cheilor Zanoagei, la Izvoarele Ialomitei ar exista un nucleu energetic pozitiv al nemuririi. Este imposibil ca dictatorul sa nu fi discutat cu Tovarasa problema, mai ales ca acesteia i se aducea in fiecare zi cu elicopterul de la Olanesti apa minerala proaspata pentru afectiunile de care suferea, in special ale tubului digestiv, fapt confirmat si de marturiile militarilor care au intrat in contact cu aceasta in orele dinaintea executiei si care arata ca, neavand spray-uri asupra sa sau parfumuri, degaja un miros foarte greu, ca de cadavru. Camil Roguski, care a fost arhitectul de interior al familiei Ceausescu vreme de cateva decenii, isi aminteste ca in fiecare zi se aducea o cisterna de apa plata de la Campulung, folosita numai la spalarea vaselor, cu toate ca la casa principala din Primaverii exista un put adanc de o suta de metri, cu apa pura. In consecinta, Ceausescu a cerut ca perimetrul in care se afla SAPTE IZVOARE de la Scropoasa sa fie inchis circuitului turistic si sa se limiteze accesul la datele cercetarilor.

Anomaliile magnetice, de la extaz la agonie
Dr. ing. Ion Olteanu declara in vara anului 2003 pentru cotidianul Libertatea ca dosarele de la „Sapte Izvoare” au fost redeschise in 1990, iar testele moderne confirma ca apa izvoraste dintr-o grota, unde se afla un imens lac subteran, cu un debit de 4.000 litri/secunda. Izvoarele sunt intr-adevar unele dintre cele mai pure surse naturale de apa plata din lume, datorate unor anomalii ale magnetismului Terrei, inca nestiindu-se cauza si efectele ce le pot avea anomaliile respective asupra organismului uman. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a precizat recent ca, in urma studiilor de cercetare a rocilor, ultima inversare a polilor magnetici a avut loc acum 780.000 de ani. Conform cotidianului Ziarul, unii cercetatori situeaza fenomenul la sfarsitul anului 2012, marcat de schimbarile dramatice de climei, iar radiatiile solare mult mai puternice sunt o consecinta ce va afecta in special persoanele care simt campul electromagnetic al Pamantului, respectiv paranormalii. Investigatiile facute de noi au dus si la descoperirea partii pline a paharului, deoarece exista un dispozitiv caruia, din motive de publicitate, nu ii dam numele, care, combinand elemente de radionica si organicitate, focalizand un flux energetic extrem de puternic asupra unui subiect, are efecte benefice asupra unor maladii, apa distilata isi schimba gustul, iar plantele tratate cu apa incarcata de respectivul aparat cresc remarcabil mai repede decat celelalte plante.

Un alt loc unde ar trebui cercetat efectul benefic al anomaliilor magnetice este Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la poalele Fagarasilor, unde incepand din secolul al XVI-lea crestinii ortodocsi au descoperit un izvor cu proprietati miraculoase. De atunci, mii de credinciosi suferind de boli psihice, printre care depresiile si epilepsia, si-au gasit videcarea. Revenind la Sapte Izvoare de la Cheile Zanoagei, un grup de cercetatori bucuresteni a intocmit un proiect de captare si imbuteliere a apei „sacre” si totodata, in cooperare cu consiliile locale, cu cateva organizatii nonguvernamentale din strainatate si cadre ale Universitatii Valahia din Targoviste, au demarat actiunea de realizare in partea estica a Masivului Bucegi a unui „antipolis”. Mai precis, o statie-pilot in care sa se testeze o forma de civilizatie rurala, cu diminuarea factorilor urbani nocivi, dar cu pastrarea unor cuceriri ale civilizatiei citadine, cum ar fi internetul si telefonia mobila. Vorbim de apa pura, care necesita sute de milioane de euro, bune de investit intr-o tara membra UE, unde, in mileniul trei, comune intregi din judete precum Tulcea sau Vaslui sunt lipsite complet de surse obisnuite de apa potabila, sau aceasta nu se poate folosi din cauza poluarii. Festivismul sarbatoririi Zilei Mediului a trecut neobservat de omul de rand, in conditiile in care toti suntem vinovati intr-o mica sau mare masura de poluare. Pana cand?!

Osmoza inversă şi apa „osmotică”

Auzim tot mai des cuvintele „osmoză inversă” deja intrate în vocabularul cotidian precum „DVD”, „celular”, „termopan” sau „plasmă”. Ce înseamnă pentru noi „osmoza” şi la ce ne foloseşte?

Osmoza este fenomenul prin care substanţele apoase trec prin membrana celulei (care este semi-permeabilă) proces în cadrul căreia sunt transportate în interiorul celulelor noastre, de regulă, substanţele necesare activităţii celulare (se defineşte prin mişcarea unui solvent printr-o membrană semipermeabilă care separă două soluţii şi care are ca finalitate echilibrarea concentraţiei în minerale a celor două soluţii cu concentraţie diferităsau este procesul fizic de trecere a unei soluţii printr-o membrană semipermeabilă pentru separarea substanţelor aflate în stare de dizolvare sau de suspensie).

Membrana osmotică nu permite trecerea substanţelor dizolvare sau în suspensie ci doar a sulutului, în cazul nostru doar a apei.Este o metodă de înaltă calitate de obţinere a apei pure destinate cercetării în biochimie, biofizică sau pentru consumul uman.

Iniţial metoda a fost folosită pe staţia spaţială (purificarea/reciclarea tuturor lichidelor eliminate de cosmonauţi) întrucât transportul apei pe staţia spaţială necesita costuri enorme (peste 10.000 de dolari litrul), apoi pe submarinele armatei americane.

Procesul de osmoză prin membrane semipermeable a fost observat pentru prima oara în 1748 de către Jean Antoine Nollet. Timp de 200 a rămas la stadiul de aplicare doar în laborator, până în 1949 când Universitatea din California Los Angeles (UCLA) (Loeb şi Sourirajan) pune la punct un sistem de desalinizare a apei de mare şi obţinere a apei dulci potabile, folosind membrane semipermeabile din acetat de celuloză prin fenomenul de osmoză inversă.

Principalul criteriu de apreciere a performanţei unei membrane osmotice este rezistenţa chimică şi selectivitatea.Există pe piaţă membrane de triacetat de celuloză (CTA) care “putrezesc” în prezenţa clorului din apă, şi membrane pe bază de TFCM (Thin Film Composite Membrane) care sunt de asemenea, descompuse de clor. Cele mai performante membrane osmotice sunt fabricate pe bază de materiale compozite (poliamidă) şi au fost brevetate de FilmTec Corporation în 1970. Aceste polysulfonamide au fost sintetizate prin reacţii de policondensare (interacţiunea 1,6 hidro-hexanediamine şi 1,5-clorură de naphthalenedisulfonyl (NDSC) cu diferite cantităţi de agent crosslinking 1,3,6-clorură de naphthalenetrisulfonyl (NTSC))

Până în anul 2000 existau, în lume,peste 20 000 de staţii de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă, asigurând câteva milioane de tone de apă purificată molecular destinată consumului uman.

U.S.Army, armata celei mai puternice naţiuni din lume foloseşte sisteme de purificare a apei prin osmoză inversă numite ROWPU’s (pronunţat “Roh-poo” – Reverse Osmosis Water Purification Unit)

Primul proiect important de obţinere a apei potabile prin osmoză inversă a fost demarat de guvernul SUA în 1950 şi avea ca scop asigurarea apei pure pentru Marina Americană. Echipamentele au fost folosite cu succes în timpul operaţiunii „Furtună în deşert” în Iraq dovedindu-şi fiabilitatea şi capabilitatea de a oferi apă practic din orice sursă (chiar infestată chimic, biologic sau radioactiv).

Armata română are în dotare echipamente funcţionale pe bază de osmoză inversă americane pentru obţinerea apei pe câmpul de luptă folosind orice sursă.În afară de SUA, alte state precum Israelul, China sau Spania şi-au propus să treacă progresiv la asigurarea apei potabile pentru populaţie, folosind sistemele de purificare prin osmoză inversă.

Sistemele care folosesc membrane osmotice au o serie de vulnerabilităţi ceeace le diferenţiază din punct de vedere al siguranţei în exploatare.
Heart Splash Pictures, Images and Photos
Membranele osmotice sunt uşor distruse de suspensiile din apă sau de sărurile dizolvate (carbonat de calciu, sulfat de calciu, sulfat de bariu, sulfat de stronţiu, şi dioxid de siliciu, fierul, sulful, hidrogenul sulfurat, material organic – microbi, viruşi, sărurile de aluminiu, manganul sau clorul). Toate aceste substanţe chimice organice sau anorganice, pH-ul acid sau alcalin, distrug polimerii sensibili din care este construită membrana osmotică.

De aceea performanţa membranelor osmotice (cea mai importantă componentă a echipamentului de purificare) se stabileşte în funcţie de rezistenţa la agresiunile fizico-chimice la care sunt expuse în procesul de hiperfiltrare.

Înainte de a achiziţiona un sistem de filtrare a apei, fiecare ar trebui să se informeze cu atenţie despre caracteristicile tehnice ale membranelor (compoziţie) dar şi despre sistemele de prefiltrare (protecţia membranei) deoarece speranţa obţinerii unei ape sigure biologic se poate transforma uşor în regret.

Există firme care, pentru a obţine un profit imediat, oferă echipamente ieftine, însă nu şi informaţiile absolut necesare publicului (sunt aşa numiţii “fluturi de noapte” care, pentru a aveau un preţ mic, “ieftin”, nu au sediu, au oameni slab pregătiţi şi materiale ieftine). Şi aici, la fel ca în oricare alt sector economic, profitul este singurul factor care motivează aceşti agenţi/firme.

Apa dură (de la robinet sau reţea, minerală din market sau din surse freatice – fântâni) este orice apă care conţine o cantitate apreciabilă de minerale dizolvate. Apa dură reduce durata de “viaţă” sau de folosinţă a instalaţiilor sanitare datorită depunerilor (se observă aceste “depuneri” pe vasele de bucătărie după ce o fierbem), sau creşte cantitatea de energie necesară încălzirii unui sistem de ţevi “căptuşite” cu depuneri de carbonat de calciu şi magneziu sau alte săruri minerale. În afară de risipa de energie mai trebuie amintită risipa de săpun şi detergenţi, deoarece necesită o cantitate mai mare pentru a face spumă şi a elimina murdăria.

Randamentul unui săpun sau detergent este dat de reacţia chimică dintre o componentă grasă (o trigliceridă sau stearat de sodiu şi o “leşie” sau hidroxidul de sodiu. Apa dură duce la formarea stearatului de calciu şi magneziu care aderă de cadă sub formă de “inel” gras (este vizibil după ce ne clătim cu apă atunci când ne facem baie şi pentru care se supără soţia pentru că se curăţă greu). Acesta se lipeşte şi de pielea noastră şi din acest motiv vom consuma o cantitate de săpun, dar şi de apă, mai mare pentru clătire.

Terapie prin istorie …

In vremea împăratului Wu, în secolul al doilea înainte de Cristos, prima ambasadă chineză a plecat spre vest, până în Persia şi Mesopotamia. Mai târziu, în anul 97 după Cristos, generalul Ban Chao ajunge până la ţărmul Mării Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la ţărmul Marii Negre, râvnind să treacă marea, pentru a pune piciorul în “ţara de la vest de Marea cea Mare”, numită “Ţara Daqin”.

Romanii ştiau de existenţa chinezilor, iar ţara lor o numeau Serica, “Ţara mătăsii”. Geograful Ptolemeu o reprezintă în hărţile sale cu destulă precizie. Mătasea chinezească ajungea la Roma prin intermediul perşilor, şi devenise un produs extrem de râvnit, pentru care cei bogaţi erau dispuşi să plătească orice sumă. S-a ajuns într-acolo, încât senatul a trebuit să dea decrete care să interzică purtarea mătăsurilor, atât din pricini economice, căci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cât şi din motive de moralitate: mătasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contră, îl expunea. Dar în vreme ce “nebunia mătăsii” creştea la Roma, chinezii nu păreau interesaţi de produsele romane.

Istoricul roman Florus susţinea că gloria lui Augustus ajunsese atât de departe, încât veneau să i se închine neamuri din toată lumea, precum inzii şi “oamenii mătăsii”, care locuiau “sub soare”, şi care au călătorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat în scris între chinezi şi romani.

Cei mai mulţi comentatori ai celor două cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu (”Istoria dinastiei Han Târzie”) şi cronica Weilue (”Scurtă relatare despre dinastia Wei”), sunt de părere că “Marea cea Mare” este Marea Neagră. Sub numele de Daqin, începând cu aceste cronici şi până în Evul Mediu, este cunoscut (fals!) Imperiul Roman

Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe ţărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea şi să ajungă în imperiu. Dar comercianţii perşi l-au descurajat, spunându-i că marea este atât de întinsă, încât ar putea dura chiar trei ani ca să o traverseze, dacă nu are vânturi prielnice. Aceşti comercianţi nu aveau nici un interes ca romanii şi chinezii să facă comerţ direct, fără să le plătească lor taxe. Deşi s-a oprit la ţărmul mării, Gan Ying nu s-a întors în China cu mâna goală. El a cules informaţii despre ţara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut în zona pontică. Aceste informaţii stau la baza relatărilor despre Daqin, din cele două cronici chineze. Prima cronică, cea despre dinastia Wei, a fost scrisă in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han târzie, în sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul în care solul a cules aceste informaţii este 96 dupa Cristos, când în China domnea împaratul He din dinastia Han, la Roma împaratul Nerva Traian, iar în Dacia regele Decebal.

Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagră, asa cum s-a demonstrat până la urmă. Ce se afla, în acea vreme, imediat la vest de Marea Neagră? Dacia! Pentru chinezi, acolo începea Occidentul. Chiar dacă la vremea aceea Dacia nu era cucerită, Dobrogea şi ţărmul mării erau deja romane de ceva vreme, şi în doar zece ani urma să se constituie provincia Dacia. Ţinând cont şi de faptul că documentele chineze pomenite au fost redactate la câteva sute de ani după expediţia generalului Ban Chao, nu are de ce să ne mire dacă pământul de la apus de Marea Neagră era considerat ca făcând parte din Imperiul Roman. Aşadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.

Primul lucru pe care îl aflăm este acela că Ţara Daqin este condusă de un rege, care nu domneşte pe viaţă, ci poate fi schimbat, dacă semnele divine o cer (în caz de calamităţi naturale, de pildă), iar regele se retrage de bună voie, fără nici o supărare. Istoricii n-au reuşit să gasească vreo asemănare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo împaratul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Dacă însă privim spre Dacia, ne amintim că tocmai în acele vremuri, în anii 80 după Cristos, Duras îi cedase tronul de bună voie lui Decebal, simţindu-se prea bătrân ca să facă faţă ameninţării romane care se ivea la orizont. Cu siguranţă, în astfel de împrejurări, era consultată voinţa lui Zamolxe. Se mai spune în documentele chineze că, pe lângă rege, exista şi un grup de 36 de căpetenii militare, care deliberau în diverse probleme. Dacă unul singur era absent, întâlnirea nu mai avea loc. Cine erau aceşti 36 generali, cum îi numeşte cronica chineză? Consulii nu puteau fi, căci aceştia erau doar doi, aleşi anual. Numărul cel mai mare de consuli într-un singur an s-a înregistrat în vremea împăratului Commodus, 25 la număr, dar nu au funcţionat simultan şi a fost o excepţie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea câteva sute de membri. Dacă însă luăm în considerare Dacia, e posibil şi chiar firesc ca, alături de rege, să fi existat şi un consiliu alcătuit din căpeteniile cetăţilor (davelor) supuse lui Decebal.

Următoarea informaţie este despre capitala acestei ţări, care este înconjurată de ziduri de piatră. Din nou, nici o asemănare, nici cu Roma, nici cu alte oraşe mari ale imperiului. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau, într-adevăr, înconjurate de ziduri de piatră, însă despre Roma nu se poate spune aşa ceva: Roma nu era apărată de ziduri la vremea aceea!

Capitala descrisă de chinezi nu seamană deloc cu Roma. Ea este alcatuită dintr-un sediu central şi alte patru palate, iar regele petrecea câte o zi în fiecare din cele cinci sedii, rezolvând diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o sută de li (41,6 km), deci aceasta era distanţa parcursă de rege în cinci zile, între cele cinci cetăţi. Cu toate eforturile de a înţelege acest pasaj, istoricii au trebuit să se dea bătuţi: nu este vorba despre Roma. Dacă ne gândim însă la Sarmisegetuza Regia, în preajma căreia se aflau câteva cetăţi puternice, asemănarea este destul de mare. Sarmisegetuza (în traducere “mă grăbesc să curg”) era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetăţile de la Costeşti, Blidaru, Baniţa, Piatra Roşie, cu funcţii militare şi religioase, dar şi aşezarea civilă de la Feţele Albe. De asemenea, e posibil să existe şi alte cetăţi sau aşezări în zonă, încă nedescoperite de arheologi. Drumul total însumat între cele cinci cetăţi enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri.

Ţara Daqin este o ţara foarte bogată. Pământurile sale sunt pline de aur şi argint, iar locuitorii ei se ocupă cu agricultura, cultivând cinci feluri de cereale. Comercianţii sunt foarte cinstiţi, nu au două preţuri. Daqin are mult grâu şi resurse alimentare din belsug şi ieftine. Oamenii sunt primitori, iar când la hotar sosesc soli din ţările vecine, li se trimit cai de poştă, pentru a ajunge în capitală, unde regele le face daruri în aur.

Nu există hoţi şi bandiţi. Zece bănuţi de argint valorează cât un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucrează sticla şi fabrică arcuri şi săgeţi (chinezii fabricau şi ei sticlă dar mată, nu transparentă ca noi). Ca să ajungi în această ţară, poţi să mergi şi pe uscat din Persia, înconjurând marea pe la nord. Se spune chiar că ar fi existat un pod imens, de câteva sute de kilometri, care lega nordul mării cu ţara Daqin.

Am început prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, ăşi duceau traiul nişte europeni blonzi, cu părul împletit şi cu îmbrăcăminte occidentală. Apoi cum chinezii, cercetând Asia Centrală, au ajuns până la Marea Caspică şi apoi la Marea Neagră, descriind o ţară ce se afla imediat la vestul mării, destul de asemănătoare cu Dacia. De bună seamă, ideea că un sol sau o ambasadă chineză a ajuns aproape de Dacia poate fi şocantă. Dar nimic nu ne împiedică să admitem că şi dacii auziseră de Ţara Mătăsii şi chiar i-au întâlnit pe locuitorii acestei ţări.

O senzaţională hartă chineză, redactată în 1418 pe o bucată de piele de gazelă, a fost dată publicităţii acum câţiva ani. Ea reprezentă cu mare precizie toată lumea cunoscută, cu Americi cu tot. Harta a aparţinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns în America înaintea lui Columb. Hărţile exploratorilor europeni nu erau decât copii după această hartă. Aşadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a făcut înconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintâi care a ocolit Capul Bunei Speranţe, nu căpitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintâi străini care au pus piciorul în Brazilia, Mozambic şi Angola, nici spaniolii în Chile, Peru, Argentina, Columbia şi Venezuela. Chinezii le-au luat-o înainte. Iar înaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns în America în secolul XI şi au redactat o hartă şi mai senzaţională a celor două Americi, harta Vinland.

Bărbaţii privesc, femeile văd

Femeile deşi au globul ocular mai mic, văd mai bine decât bărbaţii.

Ochii sunt consideraţi partea vizibilă a creierului şi sunt printre cele mai complexe organe.

Numărul de celule conice (celule din interiorul ochiului care ne ajută să vedem colorat) este dublu la femei; de aceea ele vor distinge mult mai multe nuanţe decât bărbaţii care văd doar doar culori cum ar fi roşu, albastru sau verde!

Vederea periferică a femeii este mai amplă cu 45 până la 180 de grade. Acest lucru îi permite să vadă înainte şi în lateral fără să fie nevoită să îşi mişte capul precum radarul aşa cum fac bărbaţii.

Bărbatul vede mai bine la distanţă; la el s-a dezvoltat privirea de tip „tunel” care îl ajuta să urmărească prada atunci când vâna. El nu vede obiecte din imediata apropiere cum ar fi ciorapii, lenjeria, cheile de la maşină, untul sau dulceaţa în frigider şi îşi acuză femeia că le ascunde de el.

Explicaţia acestei diferenţe ţine de hormonii implicaţi; estrogenii îi permit femeii să aibă o vedere periferică amplă, dar şi o bună memorie a localizării lucrurilor într-un sertar, bufet sau într-o încăpere.

În Marea Britanie s-a făcut un studiu în 1997 când au fost accidentaţi sau omorâţi 4132 de copii; dintre aceştia băieţii erau în număr dublu (2640) faţă de fetiţe(1492).

Creierul femeii – cum funcţionează

Oamenii de ştiinţă au aflat, în sfârşit, cum funcţionează mintea, creierul unei femei…

Câtă precizie! Uimitor…

Fiecare din biluţele acelea albastre reprezintă un gând despre ceva care trebuie făcut, o decizie sau o problemă care trebuie rezolvată.

Bărbaţii au doar 2 biluţe şi acestea le ocupă în întregime toate gândurile…

Doar pentru cei cu simţul umorului

“Chronicon pictum vindobonense” sau “Cronica pictată de la Viena” aflată la Biblioteca Naţională a Ungariei are pe fila 148 urmatorul text, ţinut secret din mai multe motive …”artistice”:

Alăturăm şi traducerea fragmentului:

Cum ne ferim de deochi?


Deochiul este- conform manuscrisului aflat la Academia Română şi care aparţine cărturarului Iordache Golescu – „vătămarea cu ochii, cu uitătura”
„Cel ce are această patimă, când deoache pe cineva, simte că-l dor ochii, simte o iuţime, o usturime, o arsură la ochi. Are înfocată dragoste şi mare plăcere către ce vede, încât de-ar putea să-l înghită de viu”
O singură privire e deajuns pentru a zdruncina sănătatea cuiva sau a provoca rău animalelor sau plantelor de pe lângă casă. Această uitătură cu putere magică, nu are răutate sau gând de vătămare; dimpotrivă, ea poate fi plină de dragoste şi admiraţie.
Grecii, romanii dar şi dacii credeau că sănătatea neobişnuită, bunăstarea deplină, frumuseţea neobişnuită, stârneau şi aţâţau invidia zeilor. Aceştia transformau traiul acestor oameni într-unul amărât şi plin de necazuri (oamenii invidioşi, prin laudele exagerate, atrăgeau mânia zeilor).
Cine poate deochia?
Oamenii cu ochii albaştrii, verzi, cei cu sprâncenele îmbinate, chiorii, cei cu ochi saşii, pociţii, spânii şi, conform credinţelor din zona Mehedinţului – „toţi copii întorşi de la ţâţă”.
Cum ştim că suntem deocheaţi?
Stingem 9 cărbuni într-o ulcică cu apă purificată sau „neîncepută” şi dacă plutesc deochiul e sigur!
Cum ne păzim?
Nu ne mirăm, nu lăudăm pe nimeni fără să spunem „să nu te deochi!”; mama face un benghi cu cărbunele pe fruntea copilului între sprâncene; copilul se dă să sugă la ţâţa unei ţigănci; până la un an copilul nu este lăsat să se uite în oglindă; se leagă la încheietura mâinii sau la gâtul copilului un fir roşu; sau se mai leagă la gâtul copilului cărbune, tămâie sau un bob de usturoi.

Culorile relaxării


Lumina Soarelui împreună cu apa au stat la baza apariţiei Vieţii pe Pământ acum 3,5 miliarde de ani. Dacă ar fi să trăim doar într-o lume alb-neagră, am deveni agitaţi, ne-am îmbolnăvi şi am muri cu mult mai repede. Lumina albă a Soarelui poate fi descompusă în cele 7 culori cunoscute folosind o prismă. Fiecare dintre aceste culori are o anume acţiune asupra corpului nostru, asupra organelor sau centrilor energetici care susţin şi condiţionează viaţa noastră. Culorile ne pot face fericiţi, ne pot obosi şi deprima sau ne pot ajuta să ghicim gândurile cuiva observându-i „preferinţele” cromatice (ce culori îi plac, cum se îmbracă, etc).
Colega noastră de birou este îmbrăcată azi într-un pulovăr galben şi se simte radioasă precum soarele. Tricoul roşu aprins al colegei din biroul vecin ne incită să ne imaginăm cu ea deseară într-un club, iar roşul intens al rujului şi pantofilor cu toc înalt ne duc cu gândul chiar mai departe.
Fiecare persoană în funcţie de temperament are o anume culoare care i se potriveşte. Cum poate o femeie să afle care este culoarea care o avantajează cel mai bine?
Se aşează în faţa unei oglinzi în care să i se vadă doar chipul, faţa. Apoi îşi înfăşoară umerii şi gâtul cu câte o eşarfă de culori diferite. Observă cum i se schimbă chipul la fiecare culoare. Faţa este mai bine conturată? Se văd mai pronunţat ridurile? Faţa este radiantă sau dimpotrivă ştearsă sau deprimată? O prietenă poate fi de folos pentru că poate emite sugestii pertinente.
Există patru tipuri de culoare iar profesioniştii modei le cunosc şi le „exploatează” din plin pentru a crea combinaţii seducătoare.
Iată cele patru tipuri de culori:
Tipul „culoare de primăvară”- verde praz, portocaliu, caisă, galben solar, turcoaz.
Tipul „culoare de vară” – bleu, gri, lila, alb crem, vernil.
Tipul „culoare de toamnă” – bordo, oliv, bej, portocaliu, maro roşcat.
Tipul „culoare de iarnă” – albastru, bleu, ciclamen, mov, alb.
Dar nu numai hainele ne pot seduce cu culoarea lor. Modul în care ne decorăm pereţii locuinţei, culoarea automobilului, a alimentelor din farfurie, machiajul sau accesorile pe care le purtăm, plantele din locuinţă ne pot influenţa de asemeni semnificativ starea de spirit şi de sănătate. O floare aşezată pe birou dimineaţa de secretară sau dăruită de soţul sau prietenul nostru ne poate motiva pentru întreaga zi.
Un rol decisiv în viaţa noastră îl are culoarea portocaliu. În medicina Ayurvedică străveche era asociată cu organele de reproducere, cu pasiunea sexuală, iar în China era culoarea căsniciei. În Brazilia este o culoare potrivită pentru hainele de birou însă în Europa nu este la fel de potrivită pentru a merge la serviciu. Însă dacă o femeie şi-a pus în gând să „agaţe” un tip, o bluză portocalie îmbrăcată seara înainte de a merge în oraş va fi o „armă” foarte eficientă. Nişte desuuri portocalii discret arătate vor atrage ca un magnet şi vor aprinde vâlvătăi în mintea victimei. În dormitor este indicată culoarea piersicei cu uşoare cu pete de portocaliu (un tablou cu ramă portocalie sau o piesă de mobilier).
Pentru a trezi senzualitatea şi vitalitatea putem să ne invităm prietenul sau prietena pe malul Dunării la o terasă pentru a admira apusul de soare plin de culori roşu-portocalii. Ne vom oferi o „porţie” de vitalitate dar nu numai. Nu se spune oare că portocala este un mic „soare” şi că e cea mai bună „pastilă” antidepresivă pentru cei aflaţi pe patul de spital?

Apa îmbuteliată şi sănătatea

WASHINGTON, 15 aprilie 2008 – “O substanţă chimică – Bisfenol A, aflată în unele produse alimentare din ambalajele de plastic şi sticlele de plastic pentru băuturi, inclusiv pentru copii poate fi legată de apariţia pubertăţii precoce, de cancerul de prostată şi apariţia cancerului de sân”, a declarat marţi guvernul SUA citat de Agenţia de Ştiri – Reuters.
Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg au arătat ca apa îmbuteliată în sticle de plastic este mai toxică decât cea de la robinet. Apa din sticlele de plastic analizate conţinea, de exemplu, antimoniul de 30 de ori mai mult decât cantitatea aflată într-un pagar de sticlă cu apă de la robinet.
Apa devine din ce în ce mai toxică pe măsura trecerii timpului în care aceasta stă în plastic.
Universitatea de Medicină din Yale a concluzionat în 2008 într-un studiu că Bisfenol A poate afecta creierul, memoria şi comportamentul (alterrarea sistemului dopaminergic din nucleii striaţi). Această substanţă mai afectează tiroida, funcţiile ovarului, testicolului; poate induce boli de inimă, sau diabet.
În aprilie 2008, guvernul Canadei a declarat această substanţă chimică ca fiind “toxică pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător”. Imediat, în aceeaşi lună 10 state americane adoptă legi care cer interzicerea Bisfenolului A, iar Senatul SUA introduce o lege pentru interzicerea la nivel federal a produselor care sunt destinate copiilor, în special sugarilor.
În mai 2009 Whasinghton Post acuză într-un articol marii producători din industria chimică pentru lobby-ul pe care îl fac pentru a bloca aceste interdicţii.
În iulie 2009 California votează în unanimitate interzicerea produselor care conţin Bisfenol A.
În martie 2009, ministrul francez al Sănătăţii Dna Roselyne Bachelot-Narquin, a fost de acord cu decizia guvernului canadian cu privire la Bisfenol A iar în 27 iulie 2009, senatul francez propune interzicerea acestei substanţe.
În octombrie 2009, ministerul mediului din Germania propune interzicerea acestei substanţe din produsele destinate copiilor în special suzetele.
În mai 2009, Parlamentul danez interzice utilizarea Bisfenol A la fabricarea sticlelor de plastic pentru copii.
Pentru a nu fi expuşi noi, sau copii noştrii, la Bisfenol A trebuie să evităm alimentele şi băuturile ambalate în plastic şi le cumpărăm doar dacă au inscripţionat “bisfenol A – free”.

Adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”.

De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o ştiinţă extrem de discretă dar foarte profitabilă, foloseşte etichete cu peisaje naturale cu munţi şi izvoare „pure- naturale”?

Răspuns: pentru că în creierul nostru sunt astfel activate ariile de asociaţie, respectiv ariile opioide unde sunt eliberaţi hormoni care ne induc o stare de bine, de satisfacţie, la fel ca morfina de exemplu. Omul a fost mii de ani vânător în mediu natural, iar etichetele cu munţi şi izvoare îi stimulează aceste arii ancestrale producătoare de plăcere.

Adică, atât cât să achităm preţul acestor „ape” mari aducătoare de profit industriei alimentare (iar nouă pietre, hipertensiune, îngustarea arterelor, cancer,etc).

În compoziţia acestor “ape” găsim cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel, cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, stronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil, azotit etc.
substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, nitriţi, pesticide, hidrocarburi provenite din gazele ridicate în atmosferă (industrie sau gaze de eşapament şi aduse în pânza freatică odată cu ploaia), detergenţi, gaze dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
În funcţie de ionii dominanţi, putem astfel clasifica aceste “ape pure”în cel puţin 24 de categorii. Rata de absorbţie în celule a acestor mult – lăudate “minerale” nu depăşeşte  însă 13% .

În anul 1993 în Marea Britanie se înfiinţează firma Nobel Corporation puternic focalizată doar pe obţinerea apei pure prin osmoză inversă şi 10 ani mai târziu în 2003 (niciodată nu-i târziu!) întră şi în România cu aceste echipamente performante de purificare.  Tot în anul de graţie 2003, americanul Peter Agree primeşte (discutabil cum – după “împrumutarea” caietelor cu cercetările făcute de eminentul profesor Benga de la Cluj) Premiul Nobel pentru descoperirea aquaporinelor – canalele prin care în celulele noastre intră doar apă – H2O, identică apei pure obţinute prin osmoză inversă.

În prezent, în România, vedetele burselor încă sunt firmele care îmbuteliază „apă” chioară  plată sau „înţepătoare” la limbă şi cele farmaceutice, însă trendul, la fel ca în ţările civilizate, este dat de introducerea în consumul uman a apei obţinute prin osmoză inversă, identică apei pure „strecurate” de celulele noastre şi care ne protejează de cei mai mari ucigaşi de oameni din istorie: bolile de inimă şi cancerul (în Europa, Nobel a montat de la înfiinţare până în prezent, peste 350 000 de echipamente cu osmoză inversă faţă de doar 30 000 în România), deşi în timpul regimului comunist aici s-au deversat în sol cele mai mari cantităţi de azotaţi, nitraţi, pesticide,etc. De ce?

Răspuns: fie din ignoranţă sau inerţie, fie pentru că românii încă „iubesc” riscul (adrenalină) consumând o apă nesigură (deşi au cea mai mică speranţă de viaţă din Europa, cel mai corupt sistem medical dar şi cel mai mare număr de îmbolnăviri de inimă şi  cancer – cel mai temut cuvânt din dicţionar,  la numărul de locuitori).

Apa structurată şi cancerul


Dr. Raymond Damadian, matematician şi biofizician în cadrul Centrului Medical al New York State University (inventator al aparatului cu rezonanţă magnetică-RMN), a studiat rezonanţa magnetică a protonilor din molecula de apă din celulele vii (timpul de relaxare al protonilor, cu privire la legăturile hidrostatice H+/OH-). El a demonstrat că atunci când au devenit parte a unei celule canceroase, aceşti protoni au avut un timp de relaxare diferit faţă de al acelora din ţesuturile sănătoase.
Toate ţesuturile sănătoase au timpi de relaxare cuprinşi între 0,26 si 0,90 secunde, în timp ce aceleaşi ţesuturi atunci când sunt atinse de o tumoră conţin mai puţină apă structurată (”legată”), ceea ce necesită între 1 şi 1,5 secunde pentru a şterge efectele de orientare ale câmpului rezistent.
Printr-o comparaţie mecanică, se poate considera că aplicarea RMN implică măsurarea elasticităţii moleculei. Dr. R. Damadian a ajuns în final la concluzia că moleculele de apă din ţesuturile canceroase s-au comportat complet diferit decât cele din ţesuturile normale.
După părerea sa, apa reprezintă componenta principală a tuturor celulelor, iar moleculele de apă formeaza dipoli, adică grupuri formate din două sarcini electrice sau magnetice, egale şi de polaritate opusă. Intr-o celulă sănătoasă, dipolii se aliniază de-a lungul câmpurilor electrice create de ionii (atomi sau grupurile de atomi cu o anumită încarcatură electrică) intracelulari, într-o ordine corespunzatoare structurii celulare.
In celulele canceroase, sarcinile electrice sunt perturbate, iar structura celulei este dezorganizată, centriolii care erau perpendiculari devin paraleli (acest fapt explică pierderea în poziţionarea temporo-spaţială a celulei). Lucrările Dr. Damadian au confirmat în totalitate explicaţia bioelectronică cu privire la originea celulelor canceroase. Dr Damadian (inventatorul RMN) este un alt caz de eroare (neacordare) regretabilă a Premiului Nobel de către Comitetului Nobel din Suedia (la fel ca în cazul clujeanului Prof Dr Gheorghe Benga cel care a descoperit “aquaporinele” sau canalele de intrare a apei în celule).

„Anatomia răcelii”


Tratamentul este cu adevărat eficient atunci când acţionează asupra cauzelor profunde ale bolii.
Activitatea noastră cotidiană presupune realizări dar şi eşecuri; după sezonul cald (expansiune în exterior) urmează sezonul rece când ne retragem „la matcă” să reflectăm, să tragem învăţăminte, să chibzuim, să ne transformăm lăuntric. Este momentul să ne analizăm faptele şi să ne corectăm atitudinea; cei mai mulţi oameni însă preferă să refuze transformarea şi repetă aceleaşi greşeli, adoptă aceleaşi atitudini. De aceea „răceala” este poate cea mai răspândită boală a omenirii tot la fel cum este repetarea greşelilor.
Cauza principală a „neschimbării” este confortul, comoditatea, inerţia, reacţia noastră de a ne opune schimbărilor şi de a păstra vechiul mod de a fi. „Confortul ucide inspiraţia şi starea creatoare” spunea marele Costain Brâncuşi.
Nasul ne ajută să „mirosim” situaţiile; când refuzăm să ne adaptăm nasul se va bloca (nas înfundat) sau mirosul va fi tulburat de secreţiile nazale.
Faringele este un organ de răscruce, de decizie; direcţia digestivă spre stomac, înseamnă egoul, individul, direcţia respiratorie spre plămâni, înseamnă planul uman, afectiv, planul dăruirii spre ceilalţi. Inflamarea faringelui apare în special la persoanele nehotărâte, oscilante, cele care nu sunt hotărâte „încotro s-o apuce”. Pieptul este centrul afectivităţii (afecţiuni pulmonare şi bronşice) iar capul este zona reflecţiei şi meditaţiei.
Sinuzita, senzaţia de cap tulbure, buimăceală, apare mai ales la oamenii care refuză să înţeleagă, sau care au scheme mentale din care refuză să iasă.
Răceala apare în viaţa unui om mai ales atunci când este pus într-o situaţie nouă la care trebuie să se acomodeze, să se adapteze; reacţia comună este de refuz (ochii, nasul, urechile „se astupă”, sunt înfundate, mintea refuză să perceapă, să înţeleagă situaţia inedită). Somnoleţa, letargia, senzaţia de cap tulbure semnifică dorinţa pacientului ca altcineva să îi rezolve problemele, iar el să nu mai aibă nici o grijă, nici o presiune transformatoare. Această atitudine vine din inerţie, din ataşamentul faţă de vechiul mod de a trăi, comod, confortabil.

Suntem mai sănătoşi decât strămoşii noştrii?

Forma fizică în care ne aflăm azi, având la îndemână cele mai avansate cunoştiinţe despre nutriţie sau medicale, este inferioară oamenilor care au trăit acum 2500 de ani.
Dr. Harry Rositer, specialist în Fiziologie sportivă la Universitatea Leeds din Anglia, a măsurat rata metabolică la 170 de sportivi pe care i-a pus să vâslească la o triremă – vas de luptă folosit de atenieni.
Rezultatele obţinute le-a publicat în prestigioasa revistă New Scientist, după ce le-a comparat cu textele antice existente.
Concluziile?
Grecii antici se aflau într-o formă fizică excelentă.
Când în Mytilene – capitala insulei Lesbos a izbucnit o revoltă (500 î.cH.), Atena a trimis o triremă pentru a ucide toţi bărbaţii şi a înăbuşi răscoala; considerând totuşi măsura prea dură, a trimis o a doua triremă pentru a opri masacrul. Drumul pe mare a fost parcurs în 24 de ore!
Triremele care atingeau viteze foarte mari, au permis atenienilor să controleze mările.
Conform aprecierilor cercetătorilor de la Universitatea Leeds şi Londra, fie istoricii au minţit, fie nouă ne este imposibil să găsim la nivel planetar sportivi care să realizeze astfel de recorduri la vâslit!
Trirema folosită la aceste studii a purtat flacăra olimpică la Olimpiada din 2004.

Mai au farmec … farmecele?

“Pentru ca trupul şi capul să fie sănătoase trebuie să începem prin vindecarea sufletului; acesta este primul lucru. Leacul, trebuie să fie efectul folosirii unui anumit farmec, şi aceste farmece sunt cuvintele frumoase. Ele împlântă în suflet moderaţia; şi unde există moderaţie, acolo sănătatea este adusă repede” – Platon despre medicina practicată de daci – în dialogul lui Socrates cu Chrmides.

Medicina populară românească se baza, înainte de toate, pe negocierea cu destinul, pe „întoarcerea„ celui bolnav la o stare care să îi permită să trăiască sănătos.

Leacurile folosite de strămoşii noştrii, transmise pe cale orală, din generaţie în generaţie, erau întodeauna însoţite de ritualuri sau de anumite vorbe rostite fără de care plantele sau “fierturile de buruieni” nu aveau putere  de vindecare (farmece, descântece sau după caz desfaceri).

În  aproape toate ritualurile de negociere a destinului apa avea rolul cel mai important. Ea era suportul magic deasupra căruia se rosteau cuvintele, simbolurile sau se efectuau gesturile care o consacrau. Descântecele erau rostite de persoane – de regulă văduve bătrâne sau mai rar bărbaţi – cu o mare putere de persusiune şi forţă psihică.

Apa trebuia să fie “neîncepută” – pură; pentru asta se aduna roua zorilor, înainte de a se înălţa soarele, de la împreunarea a trei pârâuri, de la o fântână aflată la răscrucea a două sau trei drumuri, se aduna din stropii care săreau la roata morii sau de la un izvor care cădea în cascadă,sau din scorbura copacilor anume scobiţi pentru a aduna apă “strecurată”.

Apa era adusă într-o ulcică nouă, de către o femeie care nu avea voie să vorbească cu nimeni, nu avea voie să întoarcă cumva capul şi trebuia să revină acasă cu capul smerit aplecat spre pământ, altfel apa se “spurca”.

Iată un ritual îndeplinit de o fată care dorea să se facă iubită.

Aceasta se trezea în dimineaţa de Sfântul Vasile, până nu răsărea soarele, se îmbrăca cu hainele cele mai noi şi curate şi pleca după apă “neîncepută”.

Rostea apoi “apă, apă rouroasă, fă-mă mândră şi frumoasă, ca grâul ales pe masă, ca Sfântul Soare când răsare; ca busuiocul când e-n floare. Câtă dragoste-i pe lume, toată s-o aduci la mine, câţi feciori că m-o vedea, la toţi dragă le-oi cădea. Câţi bătrâni m-or auzi cu cuvântul m-or cinsti”.

După ce se spăla pe faţă cu apa astfel descântată, se întorcea acasă asigurându-se că nu a fost văzută de nimeni, pentru ca farmecul să-şi păstreze puterea. …

Apa "minerala" o pacaleala

perdele minerale de calciu create prin evaporarea apei
perdele minerale de calciu create prin evaporarea apeiAici nu este vorba de gheata ci de apa minerala bogata in CALCIU.
Oamenii care vin aici s-si trateze hipocalcemia de fapt pleaca mai bogati in calciu- spre disperarea rinichilor, mai putin bogati in euro, iar turismul turcesc cu siguranta mai bogat in euro.

O multime de firme distribuie, imbuteliaza, comercializeaza apa minerala carbogazoasa sau plata.
Se stie ca exista doua regnuri de vietuitoare: animal si vegetal.
Noi suntem din cel animal. Plantele din cel vegetal. Asa invata copii in clasele primare si este corect.
Si noi si plantele suntem construiti din apa in cea mai mare parte.
Pe langa apa mai avem cateva minerale care intra in compozitie- carbon, calciu, fier, magneziu, etc.
Aceste minerale sunt de mai multe feluri: minerale anorganice, sau inorganice sau metalice si ele provin in apa de exemplu din dizolvarea pietrelor peste care curge izvorul sau paraul, sau din deversarile industriale. Aceste minerale nu pot fi absorbite de corpul omului mai mult de 10-15% maxim.
Plantele insa se descurca bine cu aceste minerale, le absorb si le transforma in minerale coloidale cu dimensiuni mult mai mici decat cele metalice anorganice. Aceste minerale coloidale a caror rata de absortie este de 98% se gasesc in toate legulele si fructele pe care le vedem atunci cand intram in piata.
plantele de exemplu morcovul isi obtin apa necesara vietii din pamant prin OSMOZA. Rinichiul nostru filtreaza sangele de reziduuri tot prin osmoza.
Foarte multe legume si fructe(rosii, castraveti, pere, mere, pepeni, etc, etc), contin apa in proportii care depasesc 90% din totalul greutatii lor.
aceasta nu este o apa minerala metalica sau anorganica ci apa obtinuta prin osmoza in care sunt dizolvate minerale coloidale.. Sangele nostru este un sistem coloidal; citoplasma celulelor noastre este un sistem coloidal.
Mineralele din apa cu etichete frumos colorate cu nori si paduri din market sunt strecurate de rinichi si celule si eliminate sau depuse sub forma de pietre in rinichi, colecist, articulatii.

ps: atentie! exista firme care speculeaza nevoia REALA a oamenilor pentru o apa sigura si ofera echipamente foarte scumpe si periculoase.
pentru a va feri de firmele si agentii disperati dupa BANII Dumneavoastra, intrebati pe unul “patit” – pacalit!
sunt o multime de lucruri care nu va sunt spuse tot asa cum pati cand faci asigurare la masina si afli dupa ce ai lovit-o de la un inspector de daune “oparit” ca nu poti sa primesti banii de reparatie pentru ca… etc etc. iar la final iti spune ca trebuia sa casti ochii inainte de a face asigurarea!.
stiti cum este nu-i asa?

pentru a afla cum este sa fii umilit de niste smecheri si a nu pati la fel sunati-ma la 0740 473 595

S-a renunţat la apa de izvor, vom bea în continuare apă din Dunăre

Cu cei aproape 130.000 de locuitori ai sai, municipiul Drobeta Turnu Severin, cel mai vechi din tara, este una dintre cele mai mari asezari din vecinatatea Dunarii ce se alimenteaza cu apa din fluviu. Dupa multe, dar nereusite incercari ale autoritatilor locale, o aspiratie de multe decenii a severinenilor – adica la robinetele lor sa curga apa din izvor – era pe cale sa se implineasca. Dracul si-a varat insa si aici coada si investitia, care la vremea cand s-a realizat proiectul, cu 12 ani in urma, ocaziona cheltuieli de 15 milioane USD, a
fost abandonata definitiv. Cu precizarea ca in ea s-au ingropat deja pentru totdeauna peste 40 miliarde de lei, bani publici pentru care, se pare, nimeni nu va da vreodata socoteala. Renuntarea la investitia atat de necesara tine de un fel de hara politica ajunsa obsesiva pentru localnici, de deranjarea unor orgolii sau de satisfacerea maruntelor interese ale celor care s-au culcat seara prichindei, iar dimineata s-au trezit mari si tari. Ei au dispus dupa bunul plac de folosirea banilor publici vanzand cu nerusinare – ce jalnic – mai bine de un deceniu “apa electorala de Toplet”. Dupa o galceava aproape interminabila si ajunsa la tribunal intre autoritatile Mehedintiului si cele ale Caras-Severinului – pornita de captarea, potrivit proiectului a izvoarelor de langa Barza, dar ulterior stinsa, s-a trecut la executarea lucrarilor, fara insa sa fie asigurata in totalitate si finantarea lor. Cu chiu cu vai, in decursul catorva ani s-a amenajat priza de apa, conducta de aductiune cu diametrul de 1000 mm a trecut apoi raul Cerna, fiind introdusa in sol pe o distanta de 13 km, ajungandu-se pana la Orsova. In acelasi timp, la Schela Cladovei, langa Tr. Severin, s-a construit unul din cele trei bazine de cate 10.000 litri fiecare si s-au intins conductele pana la Gura Vaii. De aici si pana la Orsova solutia initiala propusa de catre proiectant – care a decedat intre timp – nu mai era de actualitate, mai ales ca zona cu pricina are un relief extrem de periculos. Ca atare, lucrarile au fost abandonate, iar mare parte dintre materialele ramase pe teren au disparut fara urma. Alta mare paguba pe care autoritatile locale nu se incumeta sa-i afle marimea. Cert este ca in campaniile electorale din anul trecut nimeni nu si-a mai amintit de apa de la Toplet. Un calcul sumar arata ca la preturile de azi pentru finalizarea lucrarilor din proiect ar fi necesari aproape 200 miliarde de lei, basca alte cheltuieli pentru refacerea a ceea ce s-a distrus ori pentru achizitionarea materialelor ce au disparut. Pana mai ieri, delegatii dupa delegatii ale alesilor obstii au batut Europa in lung si in lat in cautarea unor investitori. Spre a-si justifica costisitoarele deplasari, “turistii” de la Consiliul Judetean Mehedinti si de la Primaria Severinului s-au intors de fiecare data din voiaj doar cu… promisiuni, spre mahnirea amagitilor severineni “ametiti” ani buni cu… apa de Toplet.
Gheorghe Tiganele
România Liberă

S-a renunţat la apa de izvor, vom bea în continuare apă din Dunăre

Locuitorii din Drobeta Turnu Severin au la robinetele apa din Dunare. Un proiect prevedea inlocuirea ei cu apa de izvor, dar totul s-a naruit. Apa trebuie sa fie adusa de la munte, din Caras-Severin. Lucrarile au inceput inainte de 1989. In zona Barza din apropiere de Toplet, a fost construita priza de apa. Apa trebuia dusa prin conducta pana la Turnu-Severin. Costurile erau estimate atunci la 15 milioane de dolari, bani din care ,,au fost ingropati’’ deja vreo 40 de miliarde de lei vechi in terenurile din Caras-Severin. Renuntarea la investitie tine de domeniul absurdului: neintelegerile privind granita dintre judetul Mehedinti si Caras-Severin. (România Liberă)

Zece dezvăluiri şocante

de Mihai Vasilescu

Oricât de absurdă ar fi ideea de a face publicitate unui medicament, publicul este tot mai des asaltat de astfel de reclame. Acestea speculează mai ales frica de durere şi perpetuarea unor obiceiuri nesănătoase, cum ar fi consumul excesiv de alimente. Dacă în România publicitatea la medicamente este abia la început, în SUA ea a atins apogeul. Cea mai mare parte dintre reclamele americane la medicamente înfăţişează personaje fericite şi radiind de sănătate. Mesajul este de regulă următorul: „da, medicamentele sunt scumpe, dar merită să daţi aceşti bani. Preţul ridicat este o garanţie a calităţii şi ar trebui să vă bucure, întrucât el reflectă uriaşele investiţii pe care companiile farmaceutice le fac în cercetare.” Singura parte reală din aceste mesaje publicitare este că medicamentele sunt într-adevăr foarte scumpe. De aceea ele şi aduc profituri uriaşe companiilor producătoare, obţinute însă cu preţul sănătăţii şi uneori al vieţii „consumatorilor”.
Preţul medicamentelor creşte în ritmuri năucitoare
Cum se vorbeşte mai tot timpul de progresele medicinii, ar fi fost de aşteptat ca sănătatea oamenilor să fie tot mai bună şi serviciile medicale tot mai ieftine. Lucrurile stau exact invers. Oamenii sunt tot mai bolnavi, uneori ajungând în această situaţie tocmai din cauza consumului exagerat de medicamente şi mai ales a efectelor secundare pe care majoritatea dintre acestea le au. În plus, fiind nişte produse care se vând foarte bine, medicamentele sunt tot mai scumpe.
În cartea „Adevărul despre companiile farmaceutice”, medicul Marcia Angell dezvăluie faptul că preţul medicamentelor este primul element care creşte pe facturile de servicii medicale, mai mult decât orice altceva. Dr. Angell arată că pacienţii cheltuiesc din ce în ce mai mulţi bani pe medicamente pentru simplul motiv că medicii, la presiunea reprezentanţilor companiilor farmaceutice, tind să le prescrie acestora din ce în ce mai multe medicamente. Preţurile, mai ales cele ale medicamentelor care se vând cel mai bine, sunt mărite cu regularitate, în unele cazuri chiar de câteva ori pe an.
Dr. Angell arată că americanii au cheltuit în anul 2002, 200 de miliarde de dolari pentru medicamentele prescrise. Această sumă este echivalentă cu cea pe care China o alocă reînnoirii platformei energetice şi cu suma estimată de experţi a fi necesară pentru a reconstrui oraşul New Orleans după trecerea uraganului Katrina.
„Noile” medicamente nu sunt tocmai noi
Atât medicilor, cât şi pacienţilor li se spune că preţurile mari se datorează faptului că medicamentele sunt unele noi. Noutatea ca garanţie a eficienţei sau a calităţii nu este însă decât o stratagemă publicitară şi încă una intens folosită în societatea de consum. Pentru a evita plictiseala „consumatorilor” şi a rămâne în atenţia acestora, într-o lume în care schimbarea este cuvântul de ordine, multe companii recurg la acest truc. Astfel că ele modifică uneori doar ambalajul, scot periodic pe piaţă câte un produs uşor modificat faţă de cele existente sau aplică pur şi simplu eticheta „nou“ pe vechile produse.
În plus, mai ales în domeniul medical, noutatea nu are cum să reprezinte o garanţie a eficienţei curative. Din contră, sănătatea este un domeniu în care valoarea unui remediu sau a unui medicament se măsoară prin stabilitatea în timp a efectelor sale şi prin numărul mare de cazuri vindecate de-a lungul vremii. Ar trebui deci să se pună preţ mai ales pe acele remedii a căror eficienţă este dovedită de sute sau chiar mii de ani, cum sunt cele ale aşa zisei medicini alternative.

Companiile farmaceutice însă îşi înşeală clienţii atunci când justifică preţurile exorbitante prin noutatea produselor. Site-ul euractiv.com dezvăluie faptul că „două treimi din medicamentele aprobate de Food&Drug Administration (FDA) din SUA între 1989 şi 2000 erau de fapt identice cu medicamente deja existente sau reprezentau versiuni uşor modificate ale acestora.”
Companiile farmaceutice cheltuiesc mai mulţi bani pentru publicitate decât pentru cercetare
Un alt aspect care explică uriaşele preţuri ale medicamentelor este dezvăluit de un studiu realizat de doi cercetători de la Universitatea din York, SUA şi citat de Science Daily. Acesta arată că industria farmaceutică din SUA cheltuie aproape dublu pe promovare, în comparaţie cu sumele alocate cercetării şi dezvoltării. Cu toate acestea companiile farmaceutice continuă să susţină cu neruşinare că preţurile mari ale medicamentelor se datorează costurilor ridicate cu cercetarea necesară dezvoltării unor medicamente de ultimă generaţie. Astfel, din cei 234,4 miliarde de dolari care au reprezentat profitul anual realizat de companiile farmaceutice din SUA în 2004, acestea au cheltuit 24,4 % pentru publicitate şi doar 13,4% pentru cercetare. „Corporaţiile farmaceutice americane sunt orientate numai spre vânzare, concluzionează studiul, dar pozează într-o industrie orientată spre cercetare şi salvarea de vieţi omeneşti”.
Aceste sume investite în reclamele pentru medicamente nu sunt doar mai mari decât cele alocate cercetării, ci depăşesc uneori chiar bugetele din domenii recunoscute ca apelând masiv la publicitate. AARP Bulletin arată că „gigantul farmaceutic Merck a cheltuit mai mulţi bani pentru reclama la medicamentul Vioxx decât Pepsi Cola şi Budweiser, firme care au o tradiţie în ceea ce priveşte stilul publicitar agresiv. Suma se apropie de cele 169 milioane de dolari cheltuiţi de General Motors pentru promovarea automobilului Saturn, cea mai promovată maşină în SUA.”
Medicamentele de firmă au adeseori adaosuri de 1 000%
Societatea de consum şi sistemul de publicitate pe care ea se bazează au creat o adevărată goană a clienţilor după produse „de firmă”, aşa numitele branduri. Acestea aparţin de regulă unor companii cu o mare puterea financiară care investesc masiv în publicitate şi de aceea au şi vânzări uriaşe. În mintea marii majorităţi a cumpărătorilor brandul este asociat cu ideea de calitate, deşi de cele mai multe ori pot fi cumpărate produse de aceeaşi calitate la preţuri sensibil mai mici, doar pentru că nu aparţin unor firme renumite.
Moda de a cumpăra numele firmei, mai degrabă decât produsul ar putea avea un oarecare sens în ceea ce priveşte achiziţionarea de aparate electrice, automobile sau pantofi. În domeniul sănătăţii ea este însă la fel de absurdă ca şi ideea de a face publicitate la medicamente.
Studiile realizate în domeniul farmaceutic arată că preţurile medicamentelor de firmă sunt mult umflate de companiile farmaceutice, fără ca acest lucru să fie justificat de utilizarea unor ingrediente mai noi, mai scumpe, mai eficiente în combaterea bolii respective sau mai puţin generatoare de efecte secundare. Se ajunge chiar ca unele medicamente să aibă adaosuri de 1000% doar pentru că sunt produse de o firmă de renume. De exemplu, pacienţii plătesc 215 dolari pentru 100 tablete de Claritin pentru că sunt produse de Pfizer, în timp ce costul ingredientului activ necesar pentru a fabrica cele 100 de tablete este de doar 71 de cenţi.
Ziarul New York Times scria despre procesul pe care statul California l-a intentat mai multor companii farmaceutice, acuzându-le că i-au adus un prejudiciu de sute de milioane de dolari prin practicarea de costuri exagerate. Una dintre companiile care a pierdut procesul este Abbott, despre care s-a dovedit că a comercializat un ser fiziologic la preţul de 9,73 de dolari, în timp ce preţul real al acestuia, practicat şi de alte companii de profil, era de doar 95 de cenţi.
Medicamentele uzuale sunt considerate produse care sparg piaţa
În jargonul de marketing produsele care realizează vânzări în valoare de un miliard de dolari într-un an se numesc blockbuster (produse care sparg piaţa). Pe lista de blockbuster ajung relativ puţine produse, şi în principal cele al căror preţ este oricum mare (cum este cazul automobilelor sau al unor aparate). Cine s-ar fi aşteptat ca pe această listă să apară şi anumite medicamente? Şi totuşi în 2001, 29 de medicamente au devenit produse blockbuster în SUA, de două ori mai multe decât în 1999. Însumate, ele au făcut vânzări în valoare de 52 de miliarde de dolari, reprezentând 34% din totalul de vânzări de pe piaţa farmaceutică americană.
Priosec este printre primele în top: el a făcut vânzări de 5 miliarde de dolari în 2000, iar un an mai târziu a ajuns la 6 miliarde. Priosec nu este nici măcar un medicament stringent necesar, nu vindecă vreo boală mortală, ci a fost prezentat publicului drept o „pilulă-minune care le permite oamenilor să mănânce burrito-urile şi curry-urile pe care în mod obişnuit sistemul lor digestiv nu le-ar tolera”. Secretul acestor profituri uriaşe este faptul că Priosec, poreclit nu se ştie din ce motive „Purple Jesus”, creează dependenţă. Lăcomia, ignoranţa şi publicitatea intensă care încurajează astfel de comportamente absurde au făcut din Priosec un blockbuster, care aduce profituri comparabile cu cele obţinute din vânzarea sistemului de operare Windows al Microsoft.
Cei mai mulţi reprezentanţi ai companiilor farmaceutice nu au pregătire medicală şi nici măcar ştiinţifică
Atunci când se întâlnesc cu un reprezentant al unei companii farmaceutice mulţi medici presupun că au de-a face cu un specialist, care îi poate consilia cu privire la cât de bun este acel medicament pentru pacienţii lor, care este structura lui chimică, ce acţiuni terapeutice şi efecte secundare are el. ABC News arată că medicii se înşeală amarnic. Reprezentanţii companiilor farmaceutice sunt în cea mai mare parte dintre cazuri doar nişte buni comercianţi, selectaţi în funcţie de puterea lor de convingere şi formaţi pentru a vinde cât mai mult. Pentru astfel de persoane puţin contează dacă vând automobile, terenuri, asigurări, ţigări, băuturi sau medicamente, important este să îşi atingă „targetul comercial” (cantitatea de produse pe care compania a stabilit că trebuie să o vândă într-o anumită perioadă de timp şi în funcţie de care este plătit). Sănătatea celor care ajung să consume produsul este ultimul lucru care îi preocupă pe oamenii de vânzări.
Pentru a-şi atinge „targetul” reprezentanţii de vânzări folosesc orice mijloace. Un fost reprezentant al companiei farmaceutice Eli Lilly, Shahram Ahari, a depus mărturie în faţa Congresului american dezvăluind faptul că „firmele farmaceutice angajează chiar foste majorete şi top-modele ca să cineze împreună cu medicii, pentru a-i determina să închidă ochii faţă de efectele secundare ale unor medicamente”. El a mai explicat cum a fost învăţat „să forţeze posibilităţile de cumpărare ale celor mai importanţi clienţi, intrând pe sub pielea acestora, stabilind relaţii de „prietenie”, oferindu-le cadouri personale şi profitând de tensiunea sexuală.”
Medicul poate avea alt interes decât sănătatea pacientului atunci când prescrie o reţetă
În vechime un medic era considerat cu atât mai bun cu cât fiinţele de sănătatea cărora se ocupa se îmbolnăveau mai rar sau chiar deloc. Astăzi, medicii sunt cu atât mai apreciaţi cu cât au mai mulţi bolnavi şi cu cât prescriu mai multe medicamente. Iar companiile farmaceutice au grijă să îşi manifeste aprecierea faţă de medici prin mijloace chiar foarte palpabile. Ele recurg deseori la „stimulente” de diferite tipuri pentru a-i convinge pe medici să prescrie medicamentele pe care le comercializează ele şi nu pe cele ale concurenţei. Astfel că medicii ajung să se transforme treptat în adevăraţi agenţi de vânzări ai companiilor în cauză.
În 2007, ziarul St. Petersburg Times a vorbit despre cadourile pe care reprezentanţii companiilor farmaceutice le fac medicilor pentru a-i stimula să prescrie medicamentele pe care ei le vând. Aceste cadouri ajung de la bonusuri în bani până la forme mai voalate de şpagă cum ar fi: invitaţii la restaurant, plata cheltuielilor de transport şi cazare pentru diferite manifestări medicale, cărţi de specialitate, postere, stilouri, mostre gratuite de medicamente, etc.
Compania AstraZeneca Inc. a fost nevoită să plătească suma de 280 de milioane de dolari în amenzi civile şi 63 de milioane în amenzi penale guvernului federal, după ce s-a descoperit că „i-a mituit pe medicii de la Medicare şi i-a instruit cum să-şi determine pacienţii să cumpere un medicament împotriva cancerului de prostată.”
În alte cazuri, medicii care nu se lasă angrenaţi în aceste jocuri murdare şi au curajul să expună sistemul, sunt pur şi simplu excluşi sau marginalizaţi. Când compania farmaceutică Merck a aflat că unul dintre produsele lor, Vioxx (pentru care se cheltuiseră sume uriaşe pe publicitate) măreşte riscul de atac de cord, a căutat să minimalizeze dovezile în loc să retragă produsul de pe piaţă. Cardiologul clinicii din Cleveland, dr. Eric Topol i-a acuzat în mod public pe cei de la Merck de conduită ştiinţifică necorespunzătoare. Consecinţa acestui fapt a fost că două zile mai târziu dr. Topol a fost eliminat din conducerea clinicii.
Medicii pot alege să facă publice sau să păstreze secrete înregistrările prescripţiilor medicale făcute de-a lungul timpului
Reprezentanţii companiilor farmaceutice au acces la bazele de date care conţin prescripţiile făcute de un medic de-a lungul timpului. Pot stabili astfel un profil al preferinţelor medicului în cauză şi apoi utiliza aceste informaţii pentru a-şi construi strategia de abordare a acestuia. Înţelegând obiceiurile unui medic în ceea ce priveşte recomandările medicamentoase, reprezentantul companiei farmaceutice îl va putea mult mai uşor convinge să prescrie un anumit medicament. Totuşi, New York Times afirmă că nu toţi medicii cad în această capcană. În 2006, Asociaţia Medicală Americană a hotărât să ofere acestora posibilitatea de a-şi păstra înregistrările în afara privirilor reprezentanţilor companiilor farmaceutice, pentru a putea prescrie reţetele în mod imparţial.
Industria farmaceutică, printre cele mai profitabile din lume
Când sunt nevoiţi să accepte preţuri majorate la benzină, americanii pun imediat la îndoială profiturile record şi salariile înfloritoare ale celor aflaţi la conducerea companiilor petroliere. La fel ar trebui să procedeze şi în cazul industriei farmaceutice, care are un impact mult mai mare şi mai direct asupra sănătăţii lor. Ar putea afla spre exemplu că Ernesto Bertarelli, directorul executiv al gigantului farmaceutic Serono se află pe un loc fruntaş în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 8,4 miliarde de dolari.
Revista Fortune a desemnat compania farmaceutică Pfizer pe locul cinci în rândul celor mai profitabile firme din SUA. Corporaţia Watch a arătat publicului larg cât de mare este de fapt averea principalelor companii farmaceutice. Raportul său publicat în săptămânalul The Guardian dezvăluie faptul că „valoarea combinată a profiturilor celor mai mari cinci companii farmaceutice din lume este de două ori mai mare decât venitul naţional brut cumulat al tuturor ţărilor subdezvoltate din Africa”.
Unele companii farmaceutice profită de situaţia ţărilor subdezvoltate pentru a realiza experimente medicale
Wired.com semnalează că ţările sărace din Asia şi Africa devin un loc din ce în ce mai căutat de companiile farmaceutice pentru realizarea de experimente şi testarea unor noi medicamente. „Din ce în ce mai multe companii farmaceutice”, arată expertul Sean Philpott, redactor şef la Jurnalul american de bio-etică (The American Journal of Bioethics), „fac experimente în ţările în curs de dezvoltare. Aici supravegherea guvernamentală este mult mai puţin severă, iar cercetările pot fi realizate cu costuri minime. Asemenea practici ridică o mare problemă etică, continuă el. Cei care sunt pe post de cobai pentru aceste experimente sunt de regulă persoane fără educaţie, care împinse de sărăcie ajung să-şi pună sănătatea sau chiar viaţa în pericol pentru sume de câte o sută dolari.”

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Cei care au rolul de veghea ca publicul să fie corect informat despre medicamente lucrează de fapt spre profitul corporaţiilor farmaceutice

de Mihai Vasilescu

Medicamentele au ajuns astăzi să fie cumpărate ca orice alte produse de larg consum. Companiile farmaceutice orientate în exclusivitate spre profit investesc sume uriaşe în publicitate. În loc ca această practică absurdă să fie stopată, au fost create organisme guvernamentale pentru a monitoriza reclamele la medicamente şi a le elimina pe cele care induc în eroare „consumatorii”. Acestea însă nu îşi fac deloc datoria, ci lucrează mână în mână cu corporaţiile farmaceutice.

În SUA, acest rol ar trebui să fie îndeplinit de Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (Food&Drug Administration – FDA). Companiile farmaceutice au obligaţia să trimită la FDA orice mesaj publicitar referitor la medicamente, înainte ca el să fie difuzat publicului. Aşa cum arată un raport guvernamental întocmit în noiembrie 2006, FDA preferă să închidă ochii şi nu analizează decât o mică parte din mesajele publicitare, utilizând criterii lipsite de rigoare. În plus, face aceasta doar după ce mesajele respective au fost date publicităţii.

Raportul demască şi faptul că FDA lucrează mână în mână cu marile corporaţii farmaceutice şi lasă să treacă mesaje care induc în eroare publicul, exagerând efectele pozitive ale medicamentelor şi ocultând total efectele lor secundare.

Mai mult, în urma protestelor unor asociaţii de protecţie a consumatorilor, FDA a motivat că nu îşi poate face datoria din lipsă de fonduri şi resurse. În consecinţă a cerut Congresului să aprobe o prevedere legislativă prin care companiile farmaceutice să plătească o taxă pentru a-i finanţa activitatea. Aceasta nu va face însă decât să legalizeze dependenţa financiară a FDA de companiile farmaceutice şi îi va afecta şi mai mult imparţialitatea.

În anul 2005, companiile farmaceutice americane au cheltuit de două ori mai mult decât în anul 2000 pe reclame: aproximativ 4,2 miliarde de dolari pe publicitate publică (direct către consumator) şi 7,2 miliarde de dolari pe publicitate pentru medici. Investiţia însă a fost profitabilă: publicul a cheltuit de 3 ori mai mult pe medicamente decât în 1997, suma depăşind 140 de miliarde de dolari.

Organizaţiile Commercial Alert şi Consumers Union duc în prezent o campanie de interzicere totală a reclamelor la medicamente.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Un raport care arată legătura dintre cancer şi cartofii modificaţi genetic este trecut sub tăcere

extras din Nexus New Times Magazine, anul III, nr. 11, decembrie 2007 – februarie 2008

Militanţii împotriva recoltelor modificate genetic din Marea Britanie solicită ca recoltele test ale cartofilor MG să fie stopate în această primăvară după obţinerea şi mai multor dovezi care le asociază cu cancerul la şobolanii de laborator.

Activiştii Greenpeace din Marea Britanie afirmă că rezultatele obţinute în urma testelor realizate în Rusia şi făcute publice după o bătălie juridică de opt ani cu industria biotehnologică, susţin cercetările realizate de către dr. Arpad Pusztai, care primise aspre critici din partea Societăţii Regale şi a Institutului de Stat pentru Controlul Calităţii din Olanda.

Graham Thompson, militant Greenpeace, afirmă că dovezile sprijină „cercetarea făcută de Pusztai, care a fost discreditată atunci de către industrie”. Brian John de la GM Free Cymru din Ţara Galilor, care a publicat în 2007 rezultatele cercetării cu privire la cartofii modificaţi genetic, afirmă că aceasta a fost realizată în 1998 de către Institutul de Nutriţie al Academiei de Ştiinţe Medicale din Rusia, rezultatele ei fiind ascunse timp de opt ani.

Cercetarea arată că şobolanii hrăniţi cu cartofi modificaţi genetic au dezvoltat tumori; ficatul, rinichii şi intestinul gros fiindu-le grav afectate. Cartofii conţineau o genă rezistentă la antibiotice. Institutul rus a refuzat să dea publicităţii aceste informaţii.

Cu toate acestea, Greenpeace şi alte grupuri au realizat o campanie judiciară prelungită pentru obţinerea acestui raport.

În mai 2004, Tribunalul Districtual din Moscova a hotărât ca informaţiile legate de siguranţa consumului hranei modificate genetic să fie făcute publice. Însă institutul a refuzat să publice raportul. Greenpeace şi grupurile activiste din Rusia au dat din nou în judecată institutul, iar în septembrie 2005 au obţinut o sentinţă prin care raportul trebuia făcut public.

Consultantul Greenpeace, Irina Ermacova, care a realizat pe cont propriu cercetări referitoare la hrănirea animalelor cu hrană modificată genetic, a analizat concluziile raportului. Ea afirmă că soiul de cartofi MG Russet Burbank este printre „cele mai periculoase” categorii de hrană folosite în teste şi că „pe baza acestor dovezi ei nu pot fi folosiţi în hrana oamenilor”.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Fluorul din pasta de dinţi şi din apă, un pericol pentru sănătate

Presa corporatistă trece sub tăcere multiplele pericole ale fluorurării
de Mihai Vasilescu
Sub pretextul combaterii apariţiei cariilor dentare, mai mult de două treimi din apa potabilă consumată astăzi în SUA este fluorurată. Publicul este prea puţin conştient de efectele nocive ale ingerării de fluoruri, atât din apa potabilă, cât şi prin utilizarea pastelor de dinţi care conţin fluor. Un număr foarte mare de studii demonstrează că fluorurarea nu are niciun efect în combatarea cariilor dentare. În schimb, ea duce la creşterea mortalităţii infantile, provoacă malformaţii congenitale, distruge oasele şi sistemul nervos.
Un studiu care a urmărit să compare sănătatea dinţilor locuitorilor din două oraşe americane, Los Angeles şi San Francisco, nu a găsit nicio diferenţă între aceştia, deşi în San Francisco apa potabilă era deja flurorată, pe când în Los Angeles, nu.Studii clinice realizate începând cu anii ‘90 în SUA au demonstrat că există o strânsă legătură între consumul de apă flurorată şi fracturi. Alte cercetări realizate începând cu 1991, în cadrul Programului Naţional de Toxicologie american, au arătat că există o creştere certă a cazurilor de osteosarcom, o formă de cancer care atacă oasele, la persoanele care ingerează frecvent fluoruri, fie din apa potabilă, fie din pasta de dinţi.Dr. Ian Packington, toxicolog la Asociaţia Naţională pentru Apă Pură din SUA, a descoperit că în zonele în care s-a realizat fluorurarea apei, numărul de copii născuţi morţi este mai mare cu 25% decât în cele în care apa nu este fluorurată. O altă analiză, realizată pentru Departamentul de Stat al Sănătăţii din SUA, arată că în zonele cu apă fluorurată numărul de persoane bolnave de sindrom Down este cu 30% mai mare decât în zonele în care apa nu este fluorurată.

Cercetările realizate de dr. Albert Schatz au ajuns la concluzii similare în America Latină: în zonele în care apa este fluorurată, cazurile de mortalitate infantilă şi malformaţii congenitale sunt foarte ridicate ca număr.
Alte studii au arătat că flurorarea apei nu are niciun efect asupra dinţilor, aşa cum s-a pretins, fluorul având efect asupra acestora, doar dacă acţionează punctual, la nivelul smalţului. În schimb, efectele secundare generate de ingerarea de fluoruri sunt foarte periculoase. Şi atunci, de ce mai este fluorurată apa de băut? Una dintre explicaţii este faptul că există anumite industrii, cum ar fi cea de prelucrarea a aluminiului sau cea de producere de fertilizatori agricoli, care generează mari cantităţi de fluoruri. Cum acestea sunt nişte poluanţi foarte importanţi, iar companiile nu au voie să deverseze decât cantităţi limitate, s-a recurs la această stratagemă, care pune în pericol atât mediul, cât şi sănătatea populaţiei. Ea este cu atât mai perversă, cu cât oamenii în cauză au senzaţia că fac ceva bun pentru sănătatea lor. La fel stau lucrurile şi cu intensele campanii publicitare, prin care sunt promovate pastele de dinţi care conţin fluor.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Apa din SUA, contaminată de corporaţii şi armată

de Mihai Vasilescu

Apa pură, această resursă indispensabilă vieţii este tot mai greu de găsit. Poluarea provocată de marile corporaţii industriale şi agricole, producţia crescândă de armament reprezintă o ameninţare tot mai mare la adresa mediului, a sănătăţii şi chiar a vieţii oamenilor. Jurnaliştii independenţi de la Newswire şi Alternet dezvăluie situaţia îngrijorătoare din SUA, pe care mass-media corporatistă s-a străduit să o muşamalizeze.

Legea apelor curate (Clear Water Act) a intrat în vigoare în SUA în 1972 şi îşi propunea ca până în anul 1983 să cureţe apele de pe teritoriul american, astfel încât acestea să fie bune pentru înot şi pescuit, şi până în 1985 să elimine deversarea de agenţi poluanţi în cursurile de apă. Astăzi, în mai mult de 40% din râurile şi lacurile Americii nu se mai poate înota sau pescui. Un raport realizat de Grupul de cercetare pentru interesul public (Public Interest Research Group) în martie 2006 arată că în perioada iulie 2003 – decembrie 2004 peste 62% din companiile americane au deversat agenţi poluanţi în apă, peste limitele stabilite de Legea apelor curate.

În acest timp, administraţia Bush face eforturi constante de a pune piedici în calea Legii apelor curate. În 2003, declarat chiar de Bush „Anul Apelor Curate”, administraţia americană a scăzut măsurile de protecţie a cursurilor mici de apă, a micilor lacuri şi a mlaştinilor şi a redus bugetul Agenţiei de protecţie a mediului (EPA).

Atrazina, unul din cei mai toxici poluanţi din agricultură

Nu doar marile corporaţii industriale, ci şi agricultura contribuie la poluarea apelor. Situaţia cea mai îngrijorătoare este în Midwest, cea mai mare zonă agricolă din SUA, unde există vaste culturi de porumb. Atrazina, o substanţă interzisă în mai multe ţări europene, este un ierbicid folosit pe scară largă în America pentru culturile de porumb. Nivelul maxim admis de atrazină în apa de băut este de 3 părţi la un miliard, dar în apele curgătoare din Midwest s-au descoperit nivele de 224 de părţi la un miliard, în timp ce în rezervoarele de apă pentru irigaţii din această regiune, atrazina atinge şi nivele de 2300 de părţi la un miliard.

Producţia de arme otrăveşte mediul cu substanţe cancerigene

Producţia de arme se află pe locul trei printre cei mai mari poluanţi, generând anual deversări cât cele mai mari cinci companii chimice internaţionale la un loc. Creşterea dramatică a nivelului de tricloretilenă din apele publice este unul dintre efectele numeroaselor încălcări ale legilor din domeniul sănătăţii publice şi a legilor de mediu de către companiile producătoare de armament şi de către Departamentul American al Apărării.

În SUA, cel mai des întâlnit poluant industrial din apa de băut este tricloretilena, un cunoscut cancerigen. Este utilizată ca solvent, mai ales în domeniul militar. Încă din timpul războiului cu Coreea, firmele care aveau contracte cu Armata, cum ar fi Hughes Missiles Systems, utilizează tricloretilena pentru a curăţa avioanele, liniile de alimentare şi compartimentele pentru rachete de luptă şi bombe.

În 2001, Agenţia de protecţie a mediului (EPA) a iniţiat un proiect prin care cerea Administraţiei americane să reducă limitele acceptate de tricloretilenă de la 5 părţi la un miliard la o parte la un miliard. Pentagonul, Departamentul Apărării, Departamentul pentru energie şi NASA s-au opus vehement. S-a cerut atunci realizarea unui raport din partea Academiei Naţionale de Ştiinţe care a confirmat măsurătorile şi concluziile EPA. Analiza Academiei Naţionale de Ştiinţe arăta în plus că tricloretilena afectează în mod serios sănătatea, producând cancer de rinichi, boli autoimune şi perturbând funcţiile neurologice şi dezvoltarea. Cu toate acestea, administraţia americană a ignorat aceste cercetări şi nu a luat nicio măsură. La rândul ei, mass-media corporatistă a trecut sub tăcere aceste informaţii, în loc să tragă un serios semnal de alarmă prin publicarea lor la scară largă.

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

Alimentele prelucrate industrial cu aditivi alimentari sunt de două ori mai cancerigene decât tutunul

de Violeta Bucur

Alimentele prelucrate industrial cu aditivi alimentari sunt cancerigene! Conform unui studiu al Comitetului pentru Cancer din Suedia (SOU), pe primul loc între  factorii care cauzează cancerul, cu un procent de 30%, se află hrana procesată industrial. Tutunul se situează pe locul doi cu numai 17%.  Ar trebui oare ca de acum înainte să se menţioneze pe toate cutiile de conserve ,,A mânca înseamnă moarte”, ,,A mânca înseamnă cancer”, aşa cum scrie pe pachetele de ţigări?

Acelaşi studiu afirmă că tutunul este cancerigen în primul rând datorită tratamentelor chimice, unele mai aberante decât altele. Şi cu toate acestea tutunul, (care are şi efecte subtile extrem de nocive) este mult mai puţin cancerigen, afirmă cercetătorii suedezi, decât hrana pe care o îngurgităm. Dacă să fumezi înseamnă moarte sigură, să mânânci  înseamnă moarte şi mai sigură. Oricât de uimitor ar putea să pară, dacă analizăm tratamentul chimic aplicat alimentelor, începem să înţelegem de ce tutunul a trecut pe locul doi în lista factorilor care duc la apariţia cancerului. Vom da doar trei exemple în acest sens.

Laptele industrialProdus rezultat în urma creşerii animalelor într-un mediu de tip industrial, unde vacile primesc o alimentaţie bogată în produse chimice: antibiotice precum flavofosfolipolul (E712) sau monensinsodiumul ( E714), antioxidanţi ca ascorbatul de sodiu (E 301), alfatocoferolul de sinteză (E307), buthilhidroxitoluenul (E321) sau ethoxiquina (E324), emulsifianţi ca algitatul de propyleneglycol (E405) sau polietilen glicolul ( E496), conservanţi ca acidul tartric (E334), acidul propionic (E 280) şi derivaţii ai săi ( E281 şi E284), compuşi azotaţi chimici precum ureea (E801) sau diuredoisobutanul (E803), agenţi de legătură ca stearatul de sodiu, coloranţi ca E131 sau E142 şi, în cele din urmă, stimulatori pentru poftă de mâncare, cum este glutamatul de sodiu pentru ca vacile să poată să mănânce toate acestea. Adăugaţi la toate acestea vaccinarea intempestivă a vacilor şi stresul biologic al animalului crescut în acest mod…

Uleiurile industriale

Sunt extrase cu ajutorul solvenţilor ca acetona, apoi rafinate prin acţiunea acidului sulfuric, spălate la cald, neutralizate prin baie de sodă, decolorate cu bioxid de potasiu şi parfumate la 160 grade C cu clorură de zinc. În final sunt încă o dată colorate cu curcumină.

Cireşele industriale

De-a lungul anului, cireşilor li se aplică între zece şi paisprezece tratamente cu pesticide. În conservare, cireşele sunt decolorate cu anhidrid sulfuros şi, pentru a avea o culoare uniformă, se foloseşte acid carminic sau erythrocin. Sunt cufundate apoi într-o soluţie ce conţine sulfat de aluminiu; la scoatere li se adaugă conservant, sorbatul de potasiu (E202) şi în final se adaugă zahărul din sfeclă roşie care, ca şi grânele, şi-a primit doza de îngrăşăminte şi pesticide. Zahărul a fost extras în prezenţa varului şi a anhidridului sulfuros, apoi decolorat cu sulfat de sodiu, rafinat cu norit şi alcool isopropylic. În final este azurat cu albastru antrachinonic. La toate acestea trebuie să mai adăugăm iradierea la care sunt supuse numeroase alimente: picioruşele de broască la raze gama, aripile de pui la cobalt 60, căpşunile şi caisele la cesium 137 ( cobaltul 60 şi cesium 137 sunt amândouă elemente radioactive).

Farfuriile noastre sunt aşadar pline de produşi chimici, alimentele sunt adesea iradiate, totul se scaldă în câmpuri electromagnetice nocive născute din modernismul menajer. Pentru a perfecţiona normele sanitare, a răspunde regulilor de marketing, a calibra, a conserva alimentele şi pentru propriul nostru ,,confort”, pur şi simplu am făcut ca apa, aerul, solul şi tot ceea ce consumăm să devină insalubre. Trăiască progresul!

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=0

"Apa sfântă de dimineaţă"…

5% din Cancer e genetic. Restul de 95% are legătură cu ceeace introducem în organism. Principalul vector este APA. Ştii cum începe?Mâncarea nu poate fi digerată fără apă (hidroliza). Rinichii, pielea, plămânii, intestinele, ficatul, nu elimina toxinele fără apă. Vrei să ştii cum scapi de toxine?Anticii eliminau energia moartă acumulată în timpul somnului cu “apa sfântă de dimineaţă”. ştii cum?  Atunci poate ar trebui să-ţi fac o vizită! 0740 473 595

"Spital" II Tipuri de pacienţi

Dat fiind condiţiile cunoscute de spitalizare ţara noastră, apare fenomenul denumit „nevroză instituţională” sau după unii autori mai imaginativi – „boala bolii”, sau „ospitalism”.

Pacientul care s-a „pricopsit” şi cu această afecţiune – mulţi din păcate, îşi adaugă la boala de bază o stare de apatie, lipsa iniţiativei, îşi pierde interesul pentru evenimente şi lucruri care au un anumit interes personal, supunere docilă, îşi pierde sentimentele pentru ordine, nu se mai revoltă în faţa nedreptăţilor, suferă o deteriorare a obişnuinţelor personale de toaletă de exemplu, pierderea într-un anumit grad a individualităţii, resemnare fatalistă.

Proasta relaţionare medic-pacient poate conduce la aşa numitele boli iatrogene, boli care au o importantă componentă nevrotică şi care sunt reacţii psihogene ca efect al ideologiei medicale.

Pentru a se instala o astfel de afecţiune este necesar de exemplu doar de un cuvânt sau de un act interferat nefericit în comunicare. Pacientul realizează din atitudinea medicului sau asistentei ui că acesta este incapabil să-l ajute şi astfel devine anxios. Medicul, personalul medical de îngrijire emit mesaje multiple, complexe prin expresii, tăceri, cuvinte spuse cu jumătate de gură. Pacientul încearcă să descifreze aceste mesaje şi apoi să le incifreze în sistemul informaţional personal.

Atitudinea negativă din partea personalului medical (de respingere, abandon, de neîncredere) pot induce pacientului stări de alertă în care acestuia i se modifică percepţiile, imaginaţia i se deformează, gândirea i se alterează şi devine nelogică, apare frica, neliniştea, deprimarea. Bolnavii cronici trebuie ştiut că acumulează în decursul săptămânilor petrecute în spital o anumită „cultură medicală” la acest lucru contribuind cel mai mult contradicţiile dintre medici care au concepţii diferite şi care nu reuşesc să se înţeleagă între ei.

Aceşti pacienţi depresivi abdică de la activităţile normale; ei îşi continuă viaţa obişnuită, afişând uneori o pretinsă fericire, când de fapt pentru ei, în adâncul sufletului lor viaţa şi-a pierdut orice sens. Starea lor a celor mai puţin afectaţi de „nevroza de spital” este „disperarea tăcută”: blânzi, politicoşi în aparenţă, dar plini de o furie şi o frustrare pe care nu o recunosc.

Conceptul medical "mecanicist"

Acest concept medical apare ca urmare a desoperirilor din diverse ştiinţe (chimie, fizică, dar şi medicină).

Esenţa acestui model medical a constat în aceea că boala a fost intim legată de leziunea anatomică sau histologică. Descoperirile lui Pasteur şi Koch au pus la baza explicaţiilor biologice agenţii microbieni, cadru în care au fost adjudecate de modelul medical mecanicist de explicare a bolii.

Conform acestuia există o legătură directă care se face între simptom, boală, leziune, iar simplificând la maximum leziune= boală.

Acest fapt a dus la ruperea organismului în bucăţi, ca şi în cazul unei maşini cu mai multe piese, ducând la apariţia unei medicini de organ, a unei ultraspecializări, dar şi la cultul ultraspecialistului, a aparatelor medicale tot mai sofisticate şi a analizelor.

Simplificarea modelului la formula boală= leziune, persistă de cel puţin 100 de ani şi este adânc înrădăcinat atât în conştiinţa populaţiei dar şi a majorităţii personalului medical.

În realitate ea are origini mult mai departe în istorie Aş putea aminti de şcolile medicale greceşti – şcoala din Kos care avea ca reprezentatnt pe cunoscutul Hipocratikus, şi scoala medicală din Cnidos. Aceştia din urmă erau medici care se adresau direct simpromului fără să stea prea mult pe gânduri; ei nu ezitau să taie cu cuţitul sau să administreze leacuri dure care să înlăture simptomul. Hipokratikus şi discipolii săi erau mult mai circumspecţi; ei studiau modul în care corpul omenesc luptă cu boala şi îl ajutau prin administrare de purgative, sudorifice, vomitive, repaus sau dimpotrivă mişcare. În timp a avut succes medicina agresivă a medicilor din Cnidos (a fost însuşită chiar şi de egipteni);

Oamenii doreau un leac rapid pentru suferinţele lor. Aşa a apărut şi s-a dezvoltat farmacologia şi industria farmacologică.

În prezent aceasta se poate spune că are sub control corpul medical încă de pe băncile facultăţii şi terminând cu cercetarea medicală.

Binenţeles că în toată această poveste important nu este pacientul ci profitul acţionarilor din consiliide de administraţie ale acestor fabrici de medicamente care doresc profit permanent.

Prima ramură medicală care a ţinut cont de acest model a fost chirurgia. Primii chirurgi au plecat de la premisa ca omul este un sistem complex de instalaţii. Chirurgul de azi poate fi considerat un „bio-instalator”. În loc să folosească cuţite, medicii internişti folosesc medicamente pentru a trimite gloanţe asupra ţintelor reprezentate de organele bolnave.

Oamenii însă sunt ceva mai mult decât o însumare de elemente chimice. Consecinţa ultraspecializării şi a medicinei de organ a avut drept efect imediat deprecierea cunoaşterii personalităţii pacientului.

O altă consecinţă, de data asta din partea bolnavului a fost apariţia comportamentului maladaptativ în care bolnavii tind a renunţa uşor la responsabilitate, nu mai luptă cu problemele vieţii, individul se retrage în boală şi fuge uşor de răspunderile sociale.

Ca o reacţie în faţa neputinţei medicinei bazată pe acest concept sau model medical bazat numai pe explicaţii biologice care explică boala, într-un moment social caracterizat prin dezvoltarea unei societăţi urbanizate şi industrializate puternic, apare un concept nou – modelul psihosomatic care introduce în explicaţiile fiziopatologice alături de factorii biologici, pe cei psihologici şi sociali.

Modelul psihosomatic introduce între factorii de mediu şi organism un factor intermediar, o mediaţie reprezentată de reacţia psihologică la mediu. Acest factor este reprezentat de emoţie, anxietate, frică.

Modelul psihosomatic simplificat apare după formula : stres- emoţie- reacţie vegetativă- modificări funcţionale- leziune organică.

În locul unei viziuni mecaniciste (omul este ca o maşină),modelul psihosomatic introduce,în condiţiile moderne,ideia legăturii dintre corp şi suflet,dintre biologic şi social şi moral.

Modelul psihosomatic depăşeşte deci explicaţiile mecaniciste.

Leziunea chiar dacă există ea nu trebuie să fie neapărat primitivă,putând fi precedată de o lungă perioadă de tulburări funcţionale,care pot fi puse în mişcare de factori psihologici şi sociali,de relaţile interpersonale.În acest fel tulburările psihice şi somatice nu mai apar ca fiind în opoziţie.

Stresul vieţii va determina reacţia psihică,care prin intermediul sistemului nervos vegetativ va acţiona asupra fiziologiei diferitelor organe şi la care datorită duratei, intensităţii şi frecvenţei pot duce la fenomenul de organizare şi organicizare.

Boala,chiar de origine organică,poate la rândul ei să acţioneze asupra psihicului pe 2 căi:directă (prin intermediul modificărilor metabolice) şi pe cale psihologică,prin trăirea conştientă a stării de boală şi a consecinţelor sale.

În modelul psihosomatic omul sănătos sau bolnav reprezintă o unitate psihosomatică,apărarea organismului presupunând participarea ambilor factori,în timp ce leziunea apare doar în faza tardivă de evoluţie, reprezentând rezultatul eşecului, atât al apărărilor psihologice cât şi fiziologice a organismului.

Modelul psihosomatic face posibilă urmărirea în cadrul patologiei atât a influenţei factorilor psihici şi sociali,cât şi biologici,el poate explica trecerea de la social la boală somatică,de la factorii psihici şi sociali la reacţii funcţionale sau la leziuni organice,în timp ce modelul medical pune puţină bază pe factorii psiho-sociali şi nu putea da nici o explicaţie afecţiunilor funcţionale şi a maladiilor care apar în legătură cu stresul.

bibliografie selectivă: cucu ioan Reforma sanitară -reforma sistemului medical şi a gândirii medicale învechite – 2007

De ce apă?

Zilele trecute m-am “certat” cu un prieten din cauză de prejudecăţi. El afirma într-un anume context că organul genital al femeii ar fi “murdar”

I-am spus că secreţia vaginală a femeii este bactericidă şi bacteriostatică, adică ucigătoare pentru microbi, pentru că puiul de om trebuie să se dezvolte, să crească intr-un mediu… Cum? Curat?

NU! STERIL!!!

I-am mai spus că la el în gură, pentru că există resturi alimentare, sunt peste 200 de tulpini de microbi saprofiţi care au condiţii, mediu de cultură, de viaţă favorabil (dacă ar privi la microscop puţină secreţie de pe limbă s-ar îngrozi de câte “vietăţi” ar vedea acolo!), adică el este de mii de ori mai murdar în gură decât este femeia în “păsărică”.

Aşa şi cu apa pură şi apa de la robinet sau cea cumpărată de la alimentară. Prejudecăţi!

Omul în momentul conceperii conţine până la 94% apă. El se dezvoltă, creşte în uterul mamei într-o soluţie fiziologică pe bază de apă pură, nu apă de robinet incertă, sau apă ţinută în bidoane de plastic la fel de impură.

Din clipa în care ne naştem, corpul nostru este legat în mod esenţial de aer, apă şi hrană.

Corpul unui adult conţine între 70-80% apă – cel mai important cantitativ element.

Pentru a reuşi să ne menţinem corpul în formă, trebuie să avem o dietă zilnică echilibrată, al cărei conţinut în apă să ajungă în jurul valorii de 70-80%%.

Şi, mai mult decât apa consumată în mod direct, totul se reduce de fapt la consumul a cât mai multe alimente care conţin apă (în stare naturală). Fructele şi vegetalele crude sunt alimentele care satisfac cel mai bine această cerinţă. Mesele noastre ar trebui să conţină cel puţin două treimi alimente pe bază de legume şi fructe crude.

Legumele şi fructele proaspete au un rol important in alimentaţie, datorită calitaţii lor, a conţinutului ridicat de glucide, a vitaminelor şi substanţelor minerale conţinute.Majoritatea legumelor si fructelor pot fi folosite în stare proaspătă, fără a fi prelucrate tehnic.

Legumele şi fructele conţin glucide, fructoză, amidon, celuloză, hemiceluloză), vitamine (C, caroten, tiamină, riboflavină), substanţe minerale (potasiu, sodiu, calciu, fosfor fier), acizi organici, subsanţe pectice (care au capacitatea de a fixa cantitaţi mari de apă, formând geluri) si mici cantităţi de proteine şi grăsimi.

Hai să ne imaginăm: ce este mai sănătos- să mâncăm 3 hamburgeri care însumează câteva sute sau mii de calorii sau 3 mere mari şi proaspete?

Stomacul nostru va fi sătul în ambele cazuri. Când este mai sănătos?…

Dacă ar fi să alegem ce apă trebuie să bem cu siguranţă apa obţinută prin osmoză inversă este de departe cea mai indicată.

În Occident (de când au apărut purificatoarele care folosesc membrane osmotice) tendinţa este pentru folosirea doar a acestui tip de apă – în ciuda “argumentelor” aduse de industria distribuitoare de …APĂ!

(atenţie la ce firmă apelaţi, sunt o mulţime de tipuri de membrane osmotice, de tipuri de cărbuni, etc- vă puteţi “pricopsi” cu un veritabil focar de infecţie în casă!)…

Apa minerală îmbuteliată are o calitate sigură: păstrează statutul de vedete ale Burselor pentru firmele care ne vând apă!

Sănătate şi Bun Simţ

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a concluzionat recent într-un studiu că „80% din bolile contemporane au legătură cu apa pe care o bem”.

Medicina contemporană prin excelenţă mecanicistă, este extrem de compartimentată, de ultraspecializată şi tocmai asta face să fie trecute cu vederea cauzele simple ale marilor probleme. „Operaţia a reuşit, pacientul a murit din alte cauze”- este o butadă care ascunde o realitate îngrozitoare.

Ce poate face un om obişnuit care este confruntat cu un sistem medical ermetic, ocult din care informaţiile ies foarte greu sau deloc şi care se confundă permanent cu Dumnezeu?

Răspuns: Mai nimic!.

O mulţime de oameni obişnuiţi caută soluţii la probleme de sănătate, lămuriri, informaţii în reviste, la prieteni sau pe Internet. Toată media însă este subordonată atotputernicei Industrii Chimice.

Cine şi ce este această industrie ai cărei prizonieri am devenit cu toţii? Iată pe scurt câteva informaţii edificatoare.

Este o organizaţie a cărui nucleu este format din 10 membrii toţi oameni de finanţe fără scrupule, şi care au ca obiectiv cucerirea puterii economice şi politice la scară planetară.

Fiecare tentacul al acestei caracatiţe mondiale cuprinde un factor cheie:

- Energia: petrolul, energia nucleară, transporturile – maritime, aeriene, terestre (mii de miliarde de euro anual)

- Industriile de fabricare a produselor chimice: îngrăşăminte, pesticide, fungicide, erbicide, insecticide, aditivi, coloranţi, etc (doar aditivii aduc un profit anual de circa 20 de miliarde de euro)

- Industria produselor farmaceutice: medicamente, vaccinuri, cosmetice – Industria de fabricare a aparaturii medicale: ecografe, scannere RMN, radiografie, computere tomograf, aparate cu material radioactiv- scintigrafe, aparatură chirurgicală, etc

- Industria agro-alimentară: seminţe, îngrăşăminte, material agricol, toată industria care transformă produsele ce provin din agricultură, etc (cea mai profitabilă este de departe industria apelor „minerale”- „apa este noul petrol”)

- în România profitul firmelor care îmbuteliază apă a fost de aproape un miliard de euro.

- Media scrisă: ziare, reviste de specialitate, periodice ilustrate, lumea filmului şi a televiziunii, lumea artelor şi a literaturii. Vedem zilnic nume de vedete cunoscute care profită de notorietatea lor pentru a prezenta la televiziune de ex o publicitate mincinoasă la vaccinuri, uleiuri, paste de dinţi, etc.

Există o politică nefastă, perfect orchestrată, care printr-o presiune mediatică ne determină să credem că albul este negru şi invers.

De exemplu în Elveţia, ţara considerată cea mai „curată” din lume, principalii piloni ai industriei chimice şi farmaceutice (Sandoz, Ciba Geigy, Hoffmann- La Roche) sunt susţinuţi de guvern şi de băncile elveţiene care fac parte din consiliile de administraţie. Iată o satistică din anii 1972-1974: Uniunea Băncilor Elveţiene deţinea 600 de locuri în consiliile de administraţie, Societatea Băncilor Elveţiene 520, Creditul Elveţian 510. Cu alte cuvinte băncile controlează laboratoarele şi cercetarea medicală, adică instituţii care nu au legătură cu sănătatea, farmacia sau medicamentele ci doar cu PROFITUL. Situaţia este aceeaşi la nivel global….

În fiecare naţiune, (franceză, britanică, germană, olandeză, etc), caracatiţa industriei chimice, deţine sectoare cheie prin care controlează economia şi politica ţării respective. Piaţa mondială a cerealelor este împărţită de şase companii multinaţionale (90% din piaţa mondială a cerealelor), comerţul cu cacao este în mâinile a două firme, piaţa zahărului este deţinută de patru firme, piaţa agroalimentară este împărţită între zece companii multinaţionale, şi la fel este împărţită piaţa sănătăţii.

Oamenii politici, în general incompetenţi, se înconjoară de experţi care în cele mai multe cazuri aparţin multinaţionalelor ale căror interese le promovează. Dacă vreun politician se opune, organizaţia se pune în mişcare şi intervine cu mită, finanţarea campaniei electorale, şantaj, etc. …

Întrebare: – Este moral ca după ce această industrie nenorocită ne-a poluat aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem, după ce ne oferă o mâncare din ce în ce mai artificială, sintetică, lipsită de valoare nutritivă, moartă, să vină tot ea – această Industrie a Morţii să ne dea „leacuri” la bolile produse deliberat tot de ea?

Răspuns:Nu! Nu este Moral!

Întrebare: Ne poate cineva apăra de această malefică şi periculoasă caracatiţă?

Răspuns: Da, doar noi înşine, dacă nu uităm ce ne-a spus Hipocrate, Seneca şi alţi mari oameni: „Dumnezeu ne-a binecuvântat cu sănătate şi BUN SIMŢ” BUN SIMŢ...

Am decis să mă informez despre aceste probleme pentru că în familia mea apa a adus importante pagube financiare şi de asemeni multă suferinţă.

Mama a pierdut un rinichi, tata are rinichii amândoi în insuficienţă renală, soacra este pensionată pentru probleme de rinichi, soţia are probleme renale, etc. Am fost victima unei firme care pe bani mulţi (am făcut două CAR-uri la servici) m-a convins să achiziţionez un sistem de purificare a apei (“medalii internaţionale”, reclamă convingătoare, gargară,etc). După circa 3-4 luni s-a colmatat şi nu am avut ce să-i mai fac să curgă. Firma mi-a dat cu flit încercând să mă convingă să achiziţionez altul, deoarece sistemele se schimbaseră la repere, etc.

Am înjurat, am stuchit în palme şi am decis să mă informez cu atenţie înainte de a mai scoate alţi bani din buzunar.

Există pe piaţa din România o mulţime de firme care oferă sisteme care mai de care mai „performante”, mai „sănătoase”. Mai ales pe Internet găseşti o mulţime de oferte.

Site-urile respective sunt făcute de cele mai multe ori la comandă, („croşetezi informaţii” apoi le pui într-o formă care să „agaţe” fraierul şi –gata!);

Există oameni specializaţi în tehnici de vânzare, persuasiune şi manipulare, şi care au ca unic scop obţinerea banilor fraierilor. Binenţeles că niciodată nu vor spune TOT ADEVĂRUL!

Există de asemeni o „armată” de agenţi „instruiţi”, grăbiţi să vă ia banii. Aceştia vă sună cu telefonul sau „dau năvală” în casa voastră liniştiţi (aparent), dar neliniştiţi să vă ia banii cât mai repede. Am participat ca invitat la un seminar de pregătire a acestor agenţi de vânzare de filtre de apă şi am fost realmente siderat auzind următorul îndemn repetat obsesiv ca să priceapă “bobocii”: „ Nu uitaţi nici o secundă- banii noştrii sunt în buzunarul clientului!”.

Bani, Bani, Bani…

Dar despre agenţi, tehnici de manipulare a clienţilor naivi, alte informaţii despre apă, boli, într-un material următor.

Otravurile de zi cu zi

Trăim în prezent într-o lume a excitoxinelor, cunoscute şi sub denumirea de „neurotoxine”, care afectează relaţiile noastre cu mediul înconjurător şi cu semenii noştrii. Practic ne-am creeat o lume populată de agenţi care declanşează cancerul- trăim în mijlocul acestor agenţi şi în preajma lor, îi bem, îi mâncăm, îi injectăm, îi aplicăm pe piele în mod constant.

Căminele noastre sunt pline până la refuz de formaldehidă,pe care o emană mochetele, mobilierul laminat, placajul, cleiul, perdelele, îmbrăcămintea sintetică, etc. Percloretilenul- substanţă folosită în curăţătoriile chimice, este o substanţă extrem de toxică. Masele plastice sunt un alt furnizor de substanţe toxice cancerigene. Vinilul este folosit la ţevile din PVC, jucării, recipiente, materiale de construcţie…

Consiliul de Apărare a Resurselor Naturale (Natural Resources Defense Council – SUA) confirmă că, în prezent, sunt lansate pe piaţă şi utilizate peste 85.000 de produse artificiale, multe din ele cancerigene sau care produc probleme ale sistemului nervos şi reproducător. Se estimează că tehnologia pusă la punct de om deversează anual în mediul înconjurător o cantitate de 2 720 000 000 de kg de substanţe chimice.

Balenele şi marsuinii se sinucid într-o proporţie mai mare ca niciodată; peştii mor peste tot pe glob, iar animalele sălbatice şi domestice suferă de malformaţii într-o proporţie nemaiîntâlnită vreodată. Fiecare individ uman, indiferent cât de bogat sau inteligent este, ingeră peste 50 de kg de substanţe chimice anual, inclusiv 10 tipuri de pesticide în fiecare zi.

Această cantitate este de-a dreptul insultătoare pentru sistemul nostru imunitar. Doctorul Samuel Ebstein este de 35 de ani profesor de medicină ocupaţională şi de mediu în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Illinois din Chicago; el este recunoscut ca autoritate internaţională în depistarea efectelor toxice şi cancerigene ale poluării mediului prin apă, aer şi locul de muncă, şi în depistarea substanţelor de contaminare din produsele de consum (alimente, cosmetice şi produse de curăţare a casei); preşedinte al Coaliţiei de prevenire a cancerului, el este şi autorul a 280 de articole ştiinţifice şi 8 cărţi, incluzînd „The Politics of Cancer Revisited”, „Programul de prevenire a cancerului” şi „The Safe Shoppers’ Bible”. În anul 1999, fiind invitat, a ţinut un discurs în Parlamentul Marii Britanii, cu referire la nevoia de prevenire a cancerului şi felul în care aceasta trebuie făcută, accentuînd asupra substanţelor toxice care ar trebui scoase în afara legii – prezente în locuinţe şi la locurile de munca. Cu toate că informaţia despre aceste chimicale periculoase e disponibilă de mai mulţi ani, ea nu a fost publicată încă în literatura medicală.

Dr. Ebstein a declarat că dintre cele 1000 de chimicale noi introduse pe piaţă anual, doar 12 sînt testate pentru efecte cancerigene. Deci care sînt acele substanţe de care trebuie să ne ferim? Cea mai mare atenţie a oamenilor de ştiinţă este concentrată acum asupra unui ingredient prezent în şampon, pasta de dinţi şi spumantul de baie: SLS, cunoscut şi sub numele de SDS, precum şi sub multe alte nume(90% of all commercial soap shampoos use a detergent called sodium dodecylsulfate (SDS) or sodium laureth sulfate (SLES) and/or sodium laurel sulfate (SLS) that can be retained in tissues up to 5 days even after a single drop).

Mai este şi SLES, cu acesta sînt create dioxinele, cei mai periculoşi agenţi potenţial cancerigeni din lume. (SLS has a tendency to react with other ingredients to form NDELA, a nitrosamine and potent carcinogen. Researchers actually estimate the nitrate absorption of one soap shampoo is equal to eating a pound of bacon! The FDA has recently warned shampoo manufacturers of unacceptable levels of dioxin in products containing SLES. SLS is a skin irritant that can penetrate and impair the skin barrier. SLS can also enhance the allergic response to other toxins and allergens per “Dangerous Beauty” by David Lowell Kern. We do not advise their use. Sodium Lauryl Sulfate(SLS) & Sodium Laureth Sulfate(SLES) Potentially, SLS is perhaps the most harmful ingredient in personal-care products. SLS is used in testing labs as the standard ingredient to irritate skin. Industrial uses of SLS include garage floor cleaners, engine degreasers, and car wash soaps just to name a few. Studies show its danger potential to be great when used in personal-care products. One study indicates that SLS is systemic, and can penetrate and be retrained in the eye, brain, heart, liver etc., with potentially harmful long-term effects. It could retard healing, cause cataracts in adults, and can keep children’s eyes from developing properly. Other research has shown that SLS and SLES may cause potentially carcinogenic nitrates and dioxins to form in shampoos and cleansers by reacting with commonly used ingredients found in many products. Large amounts of nitrates may enter the blood system from just one shampooing. SLES is the alcohol form (ethoxylated) of SLS. It is slightly less irritating but may cause more drying. Both SLS and SLES can enter the blood stream. They are used in personal-care products because they are cheap. A small amount generates a large amount of foam, and when salt is added it thickens to give the illusion of being thick and concentrated. Propylene Glycol Called a humectant in cosmetics it is really “industrial antifreeze” and the major ingredient in brake and hydraulic fluid. Tests show it can be a strong skin irritant. Material Safety Data Sheets (MSDS) on Propylene Glycol warn users to avoid skin contact as it is systemic and can cause liver abnormalities and kidney damage.)

Motivul pentru care SLS este atît de folosit e pentru că e ieftin şi deoarece o cantitate redusă amestecată cu sare de bucătărie produce multă spumă. Caracteristica profund riscantă este corosivitatea mărită, motiv pentru care e folosit în industrie la curăţarea garajelor, degresarea motoarelor, spălarea automobilelor etc.

Companiile care folosesc SLS în produsele lor avizează folosirea echipamentului de protecţie precum: cizme de cauciuc, mănuşi, măşti, ochelari de protecţie, pentru a se evita inhalarea, contactul cu pielea sau cu ochii, deoarece este toxic şi provoacă iritarea membranelor mucoasei şi a aparatului respirator superior. Vom continua prin a vă enumera simptomele expunerii: senzaţii de arsură, tuse, strănut, laringită, respiraţie rapidă (scurtă), dureri de cap, greaţa şi vomă. Jurnalul Colegiului American de Toxicologie a confirmat că SLS este frecvent utilzat în studiile clinice de iritare a ţesutului cutanat, cauzînd pierderea părului şi incapacitatea creşterii acestuia. Un studiu realizat în Germania dovedeşte că dacă se aplică SLS pe suprafaţa scalpului rezultă căderea părului, pentru ca acesta să crească din nou în 4 ani, căzînd apoi în 3 luni, pentru a recreşte în decursul a 4 ani. SLS permite părului să crească încet timp de 2 ani, şi apoi să cadă timp de 2 ani.

Dr. Greene, cercetător cu două doctorate la Colegiul Medical din Georgia, studiază efectele produse de SLS. Studiul dr-lui Greene aduce dovezi alarmante şi uimitoare cu privire la daunele produse de SLS. Acesta este rapid asimilat de ţesutul ocular şi retinut timp de 5 zile, influenţînd în special copiii, la care timpul de însănătoşire al corneei se extinde pînă la 10 zile (cu mult peste 2 zile la adulţi, în mod normal). Vă reamintesc ca SLS este absorbit nu doar prin contactul ocular, ci şi prin cel cutanat. Ochii umani se dezvoltă cel mai mult în primii 2 ani de viaţă, dar cu toate acestea ne expunem copiii la SLS, pînă şi adulţii sînt afectaţi prin apariţia cataractei. Să fie oare acesta motivul pentru care din ce în ce mai multe persoane poartă ochelari sau lentile de contact? Se ştie acum că SLS facilitează pătrunderea şi menţinerea nivelelor reziduale în creier, inimă, ficat şi plămîni prin intermediul şamponului sau săpunului în contact cu pielea, el afecteaza sistemul imunitar, cauzează separarea straturilor pielii şi inflamarea acesteia.

Afectarea este cumulativă, odată ce sistemul imunitar este afectat durează mult timp pînă la restabilirea acestuia, ceea ce poate duce la inhibarea apărării imunitare, cauzatoare de o vulnerabilitate mai mare faţă de viruşi şi bacterii. De aceea, fiind mai mereu suprasolicitaţi imunitar avem stări frecvente de oboseală. SLS se mai găseşte şî în alte produse de igienă personală cum ar fi săpunul de corp şi de faţă, loţiunile de curăţare a pielii, gelul de ras şi spumantul de baie (prin care poate provoca infecţia tractului urinar).

O altă problemă cu SLS este tendinţa de a reacţiona cu alte substanţe cum ar fi: TEA, DEA, uitaţi-vă pe etichetă după aceste substanţe, formaldehides, etc; un agent cancerigen e ca un minilaborator într-o sticlă. Dar de ce nu am auzit mai multe despre aceste efecte pînă acum? Trebuie să ţinem cont de faptul că producătorii acestor mărfuri au de cîştigat milioane de lire pe an. Precum în industria tutunului, care timp de zeci de ani a reusit să reziste, ei vin cu studii care să contrazică cele spuse de oamenii de ştiinţă precum dr. Greene.

După cum ştiţi, au trebuit să treacă 20 de ani pînă cînd companiile de ţigarete au pus atenţionarea asupra daunelor tutunului pe pachetele de ţigări. În SUA lucrul cel mai bun pe care îl poate face FDA (Administraţia SUA pentru droguri – The US Drog Administration) în ziua de azi este să-i oblige pe producători să pună atenţionări asupra efectelor pe etichetele anumitor produse. Desigur, acest lucru nu se întîmplă în Marea Britanie sau la noi.

În legătură cu atenţionările de pe etichete, iată un avertisment de pe o pastă de dinţi comercializată în SUA de către unul dintre cei mai mari producători de pastă de dinţi: „A nu se înghiţi. La copiii sub 6 ani, pentru a reduce riscul înghiţirii, folosiţi o cantitate redusă şi sub supraveghere pînă la obţinerea unui obicei corect de spălare. La copiii sub 2 ani cereţi avizul medicului, şi apoi sub aceasta: „AVIZ: A NU SE LĂSA LA ÎNDEMÎNA COPIILOR SUB 6 ANI, ÎN CAZUL INGERĂRII ADRESAŢI-VĂ MEDICULUI SAU CONTACTAŢI DE URGENŢĂ UN CENTRU DE CONTROL AL OTRĂVIRII“

Elisabeth Sword, directorul executiv al Organizaţiei Mediului de Apărare a Sănătăţii Copilului, declară: „Oamenii cred în mod eronat că dacă un produs apare pe piaţă este şi demn de încredere, altfel guvernul nu ar permite comercializarea acestuia, cum se întîmplă în cazul alimentelor“.

Dar să vorbim despre experienţe trăite de noi toţi şi care reprezintă răspunsuri la reacţii chimice, cum ar fi: strănutul după ce am mirosit un miros sau un spray deodorant, iritaţii în urma folosirii unui produs cosmetic, a unei loţiuni de corp, sau a unui şampon sau balsam; chiar mai frecvent, durerea de cap ce persistă după zugrăvit sau vopsit, sau folosirea unui covor nou.

Toate acestea sînt reacţii chimice la care sîntem expuşi fără să realizăm. S-a considerat mereu că bucătăria este cea mai periculoasă cameră din casă, deoarece aici se petrec cele mai multe operaţii cum ar fi tăiatul, operarea cu diferite mixere şi blendere, fierberea, prăjirea şi prezenţa obiectelor casabile. Însă privind din punctul de vedere al termenilor de sănătate şi conform statisticilor de rănire, baia este cea mai periculoasă cameră din casă. Institutul Naţional de Ocupaţie Siguranţă şi Sănătate din SUA a descoperit că dintre chimicalele folosite în produsele pentru igiena personală, 884 au fost raportate ca fiind toxice şi 125 ca fiind agenţi cauzatori de cancer, statistică surprinzătoare avînd în vedere că la începutul secolului cancerul era o boală rară.

În ziua de azi însă, se pare că o persoană din patru moare din cauza acestuia. Probabil că vă întrebaţi de ce este permisă folosirea acestor substanţe în produsele pentru igiena personală, şi ce au de gînd aceşti oameni să ne facă nouă, copiilor şi nepoţilor noştri? Cercetări făcute în Germania, Elveţia, Japonia şi SUA au evidenţiat că multe substanţe prezente frecvent în şampon, pastă de dinţi, creme de piele şi alte produse de igienă personală, pot duce la apariţia unor boli ale ficatului, plămînilor, inimii şi creierului, precum şi la chelire prematură, formarea cataractei, cancer de mediu („environmental cancer”), dermatite de contact şi afecţiuni ale ochilor la copii.

Majoritatea populaţiei nu are nici cea mai mică idee despre daunele aduse organismului prin folosirea zilnică a unor produse aparent în regulă.

Deci ce avem de făcut? Să achiziţionăm o apă de gură? Da, o apă de gură bună ar putea ajuta, însă este la fel de greu de găsit precum o pastă de dinţi bună. Majoritatea celor mai cunoscute ape de gură conţin un procent mai ridicat de alcool decît berea sau vinul, iar acest lucru poate fi periculos sau chiar mortal pentru copiii mici în cazul ingerării. Conform Asociaţiei de producere a medicamentelor fără prescripţie din SUA, majoritatea celor mai cunoscute ape de gură conţin între 12,5 şi 27% alcool („alcohol proofs – that’s 25 to 54% proof”)…

Cum ne apărăm de aceste substanţe toxice?

Iată câteve sfaturi:

- Trăiţi dacă se poate cât mai aproape de natură- departe de fabrici, linii de înaltă tensiune, trafic rutier intens

- Umpleţi-vă locuinţa cu plante vii!. Filodendronul de exemplu absoarbe din mediu formaldehida, amoniacul, benzenul, tricloretilenul, xilenul,etc purificând aerul.

- Spălaţi întodeauna fructele şi legumele înainte de a le consuma cu apă filtrată. Cele mai bune purificatoare de apă sunt cele care folosesc osmoza inversă. (Atenţie însă la ce firmă apelaţi; riscaţi să achiziţionaţi pe bani mulţi un veritabil focar de infecţie. Feriţi-vă de agenţii de vanzare agresivi, cereţi cât mai multe informaţii înaite de a cumpăra un astfel de produs).

Dacă nu aveţi apă purificată, folosiţi o soluţie de suc proaspăt de lămâie. Consumaţi mai multe fructe decât legume pentru că fructele au mai mulţi antioxidanţi şi astringenţi. Fructele au darul de a menţine sistemul limfatic curat, măresc rezistenţa celulelor, în special cele nervoase

- Când sunteţi la volan, tineţi închis sistemul de ventilare a aerului către exterior. Asiguraţi-vă că sistemul de evacuare a gazelor de eşapament nu are scurgeri.

- Folosiţi pentru igiena personală- săpun, şampon, doar produse 100% naturale. Orice produs aplicat pe piele ajunge în sânge, iar apoi la creier, rinichi, ficat, putând produce în timp probleme de sănătate. Este vorba de organismul dumneavoastră; când el cedează, nu mai este nimic de făcut.

- Evitaţi să gătiţi mâncarea- o omorâţi; dacă totuşi trebuie să gătiţi, folosiţi aburul şi nu foc asupra alimentelor; folosiţi numai vase de gătit din inox. -

- Consumaţi numai apă obţinută prin osmoză inversă- cea mai sigură apă din lume; nu o depozitaţi în ambalaje din plastic; are putere mare de absorţie şi poate atrage toxine din plastic.

- Beţi apă numai din pahare de sticlă; evitaţi paharele din plastic în special pentru băuturi calde sau fierbinţi.

- Evitaţi mişcarea în zone cu trafic intens. Alegeţi pentru plimbare zonele împădurite.

- Evitaţi cât mai mult lumina fluorescentă

– informaţii din acest articol au fost preluate din – Arta de a trăi – Magazin 2008 şi Robert Morse- Să trăim sănătos fără toxine.

8 vizitatori online acum
0 vizitatori, 8 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 10 la 01:40 am UTC
Aceasta luna: 24 la 02-03-2019 08:31 pm UTC
Acest an: 34 la 01-01-2019 07:16 am UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC