> News of the day <

Dr Pro – două vorbe despre clor

Clorul este o substanţă de culoare galben-verzuie care se dizolvă extrem de uşor în apă. Are miros iute, înţepător, toxic iar nasul omului îl simte de la concentraţii începând cu 0,3 ppm (părţi per milion!). Se adaugă la apa de reţea întrucât distruge foarte eficient microorganismele. În acele zone din lume unde nu se adaugă … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Dr Pro: – Purificarea apei – osmoza inversă

“Sunt convins că am putea evita o mulţime de boli cronice – în special pe cele degenerative dacă  am înlocui  băuturile alcoolice şi sucurile de fructe comerciale cu apă pură” – Dr Joseph Mercola

Celebrul Doctor american Joseph Mercola s-a remarcat nu numai ca un promotor al vieţii sănătoase, nepoluate cât mai ales prin criticile aduse instituţiilor din Statele Unite ale Americii responsabile cu protecţia sănătăţii oamenilor (ex. celebra Food and Drug Administration FDA sau publicarea celebrului de acum best-seller – “Marea păcăleală  gripa aviară”).

La fel ca şi alţi doctori celebri care au fost soldaţi pe câmpul de Prevenire a îmbolnăvirii populaţiei – mai ieftină pentru oamenii obişnuiţi dar păguboasă pentru consiliile de administraţie ale industriei medicale sau agro-alimentare, şi el (cum altfel?!?) a fost ţinta atacurilor presei sau instituţiilor care ocrotesc interesele Sfântului Profit.

Dr Joseph Mercola este autorul a zeci de cărţi care explică oamenilor cum să se ferească de anumite afecţiuni şi autor al site-ului mercola.com unul din cele mai populare şi mai vizualizate site-uri de sănătate de pe Internet. Recomandă o alimentaţie echilibrată bazată în special pe alimente naturale nepreparate termic sau excesiv de prelucrate, evitarea laptelui pasteurizat, a consumului excesiv de peşte datorită acumulării în carnea acestuia a poluanţilor din apă în special a mercurului, recomandă evitarea îndulcitorilor artificiali, a sucurilor acidulate de fructe, a conservelor. Dr Mercola este extrem de critic cu privire la folosirea în exces a medicamentelor, a imunizărilor artificiale cu vaccinuri inutile şi periculoase.

El este adeptul şi promotorul filtrelor de apă care folosesc metoda Osmozei Inverse – cea mai performantă metodă de purificare a apei din lume – la această oră.

Iată un fragment din recomandările Dr Joseph Mercola:

Trei tipuri de filtre de apă, care poate elimina DBPs

Există trei tipuri de filtre de apă instalate la punctul de utilizare (lângă robinet), care pot elimina în mod eficient DBPs – trihalometanii (derivaţi organici ai clorului intens cancerigeni) din apa ta. Două din cele trei sisteme elimină, de asemenea arsenicul prezent în apa de robinet.

Sistemul de filtru de carbon activat – De înaltă calitate, bine conceput sistemul de filtru de carbon activ este cel mai simplu, cel mai convenabil, şi opţiunea cea mai uşor de utilizat.

Un sistem cu adevărat bun constă în mai multe cartuşe de filtrare, unul pentru a proteja carbonul de contaminanţii “mari” din apă, un alt filtru de carbon conceput pentru a elimina trihalometanii şi un filtru de carbon de rezervă pentru a se asigura că toţi contaminanţii au fost filtraţi.

Sistemul de osmoza inversa – A doua categorie, din punct de vedere user-friendly, este sistemul de osmoză inversă (RO).

Acest sistem poate elimina atât DBPs cât şi arsenicul din apa ta. De fapt, un sistem RO elimină probabil cel mai larg spectru de contaminanţi faţă de orice sistem de filtrare a apei şi este sistemul meu personal pe care îl folosesc şi pe care îl recomand pentru a optimiza siguranţa şi puritatea apei dumneavoastră.

Acesta este instalat de obicei sub chiuveta dumneavoastră, cu un robinet separat de robinetul dumneavoastră.

În acest sistem, DBPs nu sunt eliminate prin membrana RO în sine, ci mai degrabă prin pre- filtrele de carbon folosite în combinaţie cu membrana RO care le filtrează.

Unii oameni sunt îngrijoraţi de lipsa de minerale în apă purificată osmotic, dar convingerea mea este că apa nu este sursa primară de minerale. Cu toate acestea, poate fi un pic acidă (Danny Water a măsurat pH-ul apei filtrate osmotic în Drobeta Turnu Severin şi a obţinut o valoare de 6,5-6,8). Aceasta este de obicei un rezultat al absorbţiei dioxidului de carbon din aer (aciditate temporară- n.t. D Water), care se transformă în acid carbonic în apă (şi care este mult mai puţin acidă decât majoritatea apelor “minerale” îmbuteliate de pe piaţă – pH 5-5,4).

Acest lucru poate fi remediată cu uşurinţă prin adăugarea de aproximativ o jumătate de linguriţă de sare de înaltă calitate cum ar fi preferata mea,  Sare de Himalaya în aproximativ un galon de apă (echipamentele Dr Pro din România sunt prevăzute cu un cartuş mineralizator final care echilibrează pH-ul cu ajutorul sărurilor cum ar fi carbonatul de calciu, magneziu sau potasiu).

Distilare – A treia categorie, care poate elimina atât DBPs şi arsenic, este distilarea.

Cu toate acestea, vă rugăm să fiţi conştienţi de faptul că prin distilare NU se pot elimina DBPs – trihalometanii, plumbul sau pesticidele care au punct de fierbere sub cel al apei.”

Dr Joseph Mercola

Apa ne poate salva viaţa I

Apa ne poate da sau ne poate lua sănătatea

Unul din numele de referinţă pentru medicina preventivă mondială este Dr. Paul C Bragg – omul care la 16 ani care a scăpat de o boală care îi mai lăsa doar 3 luni de trăit apelând la mijloacele primare de vindecare – aer curat, soare, mişcare, alimente naturale şi nu în ultimul rând apa pură pe care o obţinea din ploaie, zăpadă topită sau prin distilare. El a promovat cu curaj ideea de prevenire a bolii chiar şi atunci când s-a lovit de opoziţia violentă a celor ca fac profit din suferinţa şi neştiinţa oamenilor, cărţile lui fiind o perioadă de timp interzise în patria democraţiei -Statele Unite ale Americii. A fost discreditat de unii jurnalişti sarcastici şi acuzat că şi-ar fi falsificat vârsta sau că fiica lui Patricia nu ar fi de fapt fiica lui.

Cine este Paul C Bragg?

Este un american care se poate lăuda cu o mulţime de premiere pentru istoria medicinei preventive sau a păstrării sănătăţii. Este un cruciat al luptei pentru păstrarea sănătăţii, orator de talie mondială, autor a peste 22 de cărţi despre prevenirea îmbolnăvirilor, invitat la sute de emisiuni  tv şi radio în întreaga lume, consilier medical pentru sportivi şi campioni mondiali olimpici sau autor de programe de sănătate pentru celebrităţi ale Hollywood-ului sau giganţi ai afacerilor, dar cunoscut mai ales cu sintagma :”părintele mişcării pentru sănătate – “Father of America’s Health Movement”. El a deschis primul magazin de produse alimentare ecologice din America iar azi sunt în întreaga lume. El a deschis primul Health SPA (alături de Bernarr Macfadden) şi care a fost “clonat” ulterior în alte mii de astfel de “SPA-uri” în întreaga lume, el a deschis primul Health Restaurants (Restaurant sănătos) cu preparate lipsite de pesticide şi alte chimicale, el a promovat terapiile bazate pe sucuri naturale proaspăt preparate -de ex el a introdus în rafturile din market-uri sucul de roşii preferat azi de milioane de oameni. A colaborat cu Luther Burbank din California pentru cultivarea celor mai sănătoase soiuri de fructe şi legume cultivate organic, nesufocate de miile de chimicale cunoscute. El a conceput o mulţime de produse alimentare sănătoase destinate consumului – băuturi cu aminoacizi şi enzime naturale, cosmetice eco, cereale, germeni de grâu şi biscuiţi sănătoşi,  etc. El a fost punct de plecare pentru afaceri de miliarde cum ar fi Herba Life, Gardenburger, Shaklee, Schiff, etc. Milioane de oameni la sugestia lui s-au apucat de grădinărit pentru a-şi obţine ei înşişi produsele alimentare sigure şi sănătoase.

Repere biografice

S-a născut în anul 1881 şi a murit în 1975 fiind foarte apropiat de visul de a trăi 100 de ani! La 94 de ani are perfect lucid şi ţinea conferinţe în întreaga lume acolo unde era invitat. Cauza oficială a  morţii a fost “fibrilaţia ventriculară şi stopul cardiac” însă cu câteva luni înainte suferise un accident în Hawai când făcea … surfing!!! Jurnalul “Honolulu Advertiser” a dat o ştire în iulie 1976 cu privire la scoaterea sa din apă în dreptul Fort DeRussey şi readucerea la viaţă prin resuscitarea efectuată de o asistentă medicală. Aceeaşi jurnalişti răutăcioşi de care nu a scăpat toată viaţa au declanşat o dezbatere publică cu privire la cauza morţii sale – “accident de surfing” sau “boală de inimă” deşi el a murit câteva luni mai târziu respectiv în decembrie într-un spital din Miami Beach unde trebuia să ţină un discurs. Scopul jurnaliştilor de scandal era de fapt deturnarea atenţiei publicului de la adevăratele lui merite în domeniul medicinei preventive.

Murim prematur

În Sfânta Scriptură stă scris: “Omului îi este dat să trăiască 120 de ani” – Geneza. El moare însă prematur şi are parte de multă suferinţă în principal din cauza neştiinţei, a nepăsării, a amânării, a poftelor nocontrolate, excesive şi abil stimulate de adepţii Sfântului Profit.  Dintre toate animalele omul este singurul care moare înainte de a-şi consuma cu totul programul biologic şi doar unul la un milion reuşeşte să trăiască o durată apropiată de ceeace i-a fost hărăzit. Spre deosebire de animalele sălbatice, cu puterea noastră de înţelegere, cu informaţiile de care dispunem şi cu tehnica din ce în ce mai impresionantă, cei care trăiesc puţin ar trebui să fie excepţia şi nu regula. “Secretul” oamenilor care trăiesc mult, lipsiţi de suferinţe saz dureri, care sunt fericiţi, care sunt apţi de a desfăşura activităţi fizice şi intelectuale mulţi ani după atingerea maturităţii, sunt, după părerea lui Paul Bragg, în primul rând cei care sunt “curaţi în interior”. El va rămâne în istoria medicinei ca promotor necondiţionat al folosirii apei pure ca mijloc simplu şi inteligent de menţinere a tinereţii şi sănătăţii celulelor. Curăţenia interioară este asigurată de apa pură dar şi de legumele şi fructele proaspete, naturale, cultivate ecologic, nepoluate chimic.  La acestea se adaugă postul cu apă pură, exerciţiile fizice, relaxarea şi respiraţia corectă, rară, profundă. va urma

Ce mai mâncăm?

„Spune-le dar: deseară carne veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine”…a spus Domnul către Moise. Tot Dumnezeu îi spunea să înveţe poporul să mănânce proteinele şi dulciurile la mese separate    (tot El a interzis consumarea împreună, la masă, a laptelui şi a cărnii).

Carnea şi proteinele animale se consumă doar împreună cu legume fără amidon cum sunt salatele, varza, etc.

Proteinele animale (carnea) trebuie consumate o singură dată pe zi, iar cele vegetale( soia, fasole, mazăre), mai des. Carnea poate fi înlocuită cu succes de un kilogram de nuci şi seminţe crude pe săptămână, care nu numai că oferă TOATE proteinele şi grăsimile necesare, dar elimină şi pofta metabolică de carne, ouă, sau alte tipuri de proteine animale.

Când mâncăm glucide (carbohidraţi) nu este bine să consumăm şi proteine (nici un fel). Evităm combinarea a două tipuri de glucide la o masă; cel mai prost mic dejun este acela care conţine cereale îndulcite cu zahăr rafinat şi lapte pasteurizat şi eventual pâine cu dulceaţă. Stomacului îi trebuie 12 ore pentru a se reechilibra enzimatic după un astfel de meniu.  Glucidele (dulciurile) trebuie atent amestecate cu salivă pentru o bună digestie; nu este indicat să bem lichide atunci când mâncăm dulciuri, altfel în stomac ajunge o compoziţie diluată care în loc să fie digerată de enzima salivară numită ptialină, va fermenta cu consecinţe neplăcute pentru stomac, ficat (rezultă alcool!), sistemul nervos, etc.

Ar fi mai bine să mâncăm dimineaţa doar o masă pe bază de glucide iar seara pe bază de carne, adică exact aşa cum i-a recomandat Dumnezeu lui Moise. Grăsimile pot fi consumate împreună cu glucide, legume şi fructe. Evităm margarina şi uleiurile „hidrogenate”. Acestea pentru a fi digerate ar trebui să avem în stomav o temperatură de cel puţin 270 de grade celsius, ceeace este imposibil, ca atare ele nu pot fi digerate. Cele mai bune grăsimi sunt cele provenite din unt şi uleiuri vegetale presate la rece.

Pilula cu …istorie

Între munţii Tibet şi Pamir, se află o regiune care a devenit celebră datorită sănătăţii şi longevităţii locuitorilor ei – Ţinutul Hunza.

Aceşti oameni care ajung şi la 140 de ani, şi-au apărat teritoriul relativ uşor, accesul în regiune făcându-se prin trecători nu mai largi de 50 de centimetrii şi situate chiar la 4176 de metrii altitudine!. Odată intrat în vale, turistului i se dezvăluie însă un ţinut de o frumuseţe ireală. Văile de piatră albăstruie ale munţilor, mărginesc de o parte şi de alta grădini şi terase cultivate cu pomi fructiferi şi orz. Deoarece în valea Hunza plouă rar, localnicii au dezvoltat în timp un ingenios sistem de irigaţii prin care apa cristalină (studiată de Henri Coandă şi Patric Flanagan) provenită din topirea periodică a gheţarilor se scurge către grădinile, păşunile şi locuinţele lor. Originalul sistem de apeducte are o lungime totală de peste 80 km şi preia în mare parte apa scursă din gheţarul Ultar situat la înălţimea de 7 788 metri, în Muntele Rakaposhi. Cine priveşte sistemul de aducţinue al apei nu poate să nu facă o analogie cu sistemul de ţevi ceramice de captare a apei construit de daci, descoperit la Sarmisegetusa şi vizibil şi azi după 2000 de ani. La începutul secolului XX, mai mulţi antropologi şi etnologi care au intrat pentru prima oară în contact cu hunzakuţii, au insistat că acest grup etnic total diferit de celelalte comunităţi din jurul său, ar fi nici mai mult nici mai puţin decât urmaşii soldaţilor din armata lui Alexandru Macedon soldaţi care ar fi fost lăsaţi în acest avanpost îndepărtat de către Cuceritor şi uitaţi sub vânturile aspre ale istoriei. Cu toate contradicţiile, studiiile efectuate începând cu anii ’70, au venit cu rezultate şocante. Denumit Burushaksi, limbajul hunzakut este total diferit de limbile şi dialectele triburilor din imprejurimi. Analizele istoric-fonetice au scos la iveală că Burushaksi este nimic altceva decât un amestec lingvistic dintre vechea limbă macedoneană şi limbile vorbite în Antichitate în Imperiul Elenistic-Persan.

De asemeni, în anul 1950, cercetătorul John Clark nota despre desele cazuri de copii cu părul şaten, blond şi chiar roşcat, afirmând că dacă acei copii ar fi fost îmbrăcaţi în stil european, nu s-ar deosebi cu nimic de copii unei şcoli din Scoţia sau Irlanda. Femeile Hunza sunt deosebit de frumoase şi delicate, înfăţişarea lor fiind foarte diferită de cea a femeilor pakistaneze care trăiesc în satele adiacente Văii. Dar cine a fost Alexandru Macedon?

Filip al II-lea Macedoneanul va întreprinde la fel ca regele Darius o expediţie în ţinuturile Dunării de Jos ocazie cu care Kothelas i-o dă de soţie pe fiica sa Meda (acesta se căsătoreşte cu ea la Philippos în 339 î.cH pentru a consfinţi astfel alianţa militară cu regele get) . Fiul lui Filip – Alexandru Macedon va face şi el o incursiune în Ţara Zeilor  - Dacia pentru a da lupte grele cu fraţii săi geto-daci al căror rege Syrmos („cel din Soare”) se baricadase pe un ostrov al Dunării numit azi „Păcuiul lui Soare”. Naşterea lui Alexandru a fost învăluită de multe povestiri fantastice de către biografi antici. A venit pe lume în ultimele zile ale lunii iulie a anului 356 i.e.n., în palatul de la Pella. Legenda spune că se născuse în noaptea când nebunul Herostrat incendiase templul zeitei Artemis (sora lui Zamolxe cea cu pieptul plin de sâni hrănitori) din orasul Ephes ,una din cele şapte minuni ale lumii. Din primii ani de viaţă i s-a insuflat credinţa că ar fi descendentul îndepărtat al zeilor din Olimp: din Zeus prin tatăl sau şi din Hercules prin mama sa. „ Olimpul  Iliadei nu este Olimpul Thesaliei, ci este Olimpul cel vechi de lângă Oceanos Potamos sau Istru, unde era originea zeilor (Homer), la marginile pământului. Olimpul şi Uranul lui Homer sunt munţii cei sfinţi ai teogoniei…acolo unde oamenii erau asemenea zeilor” spune N. Densuşianu. După acelaşi autor, singurii oameni consideraţi de greci  divini şi asemenea zeilor erau tocmai pelasgii a căror centru politic militar şi religios era la Dunărea de Jos iar Insula Hesperidelor (cea cu “merele de aur” sau locul naşterii zeilor)  era situată în albia Dunării în apropiere de Cazane, Densuşanu identificând-o cu insula Ruşava (Orşova) sau Ada-Kaleh.

Alexandru  avea convingerea originii şi misiunii sale divine, ceea ce i-a oferit energia şi forţa necesare campaniilor sale numele lui „Alexan-Dros„  însemnând „ cel jertfit Cerbului” şi amintind de sacrificiile dacilor care o dată la 4 ani aruncau în vârful suliţelor pe cel mai curat sol la cer pentru a îndupleca Zeii. Alexandru Macedon cucereşte Grecia dar şi Mesopotamia, India, Egiptul şi Persia, reînviind Marele imperiu Pelasgic. Ce era acest imperiu şi de ce a ajuns Alexandru la poalele munţilor Tibet?

Să nu uităm că locuitorii Carpaţilor s-au răspândit (au roit) peste toată Europa Centrală – din Alpii austrieci, Bavaria, până în Dobrogea, Rusia sau Asia Mică.

Grecii de exemplu, când au sosit în Peninsula Balcanică au găsit aici pelasgii. Herodot din Halicarnas – „părintele istoriei” (în „Istorii II 56) afirma că „Elada (Grecia-nn) este un ţinut care mai înainte vreme se numea Pelasgia” şi tot el scrie că  „populaţia Traciei este mai mare decât a oricărei ţări din lume”. Grecii sosiţi în patru valuri între 1900 şi 1400 î.cH. (aheii, ionienii, dorienii, eolienii) au găsit aici pe pelasgii carpato-danubieni pe care i-au supus. Maria Gimbutas – profesor de arheologie la UCLA University expert în istorie veche aprecia că spaţiul Carpato-Danubian este leagănul vechii Europe iar Pere Bosch Gimpera arheolog şi cercetător catalan afirmă de asemeni că spaţiul din care au pornit popoarele europene este situat pe teritoriul dintre Valea Dunării, Marea Egee (Marea Tracică) şi Marea Neagră (Marea Getică).

Istoria noastră începe cu mult timp ca Traian să ocupe 14% din teritoriul Daciei pentru a-i fura aurul iar strămoşii noştrii – au reprezentat coloana vertebrală a Europei cu mult timp înaintea apariţiei grecilor, romanilor, italienilor, francezilor, germanilor, etc. O excursie în ţinuturile longevivilor hunzaşi poate fi iată, nu numai o lecţie de sănătate ci şi o bună ocazie de rememorare a originilor noastre pe nedrept uitate.

Miracol la purtător- ochii

După ce ai bine de un miliard de ani (o secundă în economia generoasă a Universului!) viaţa a dăinuit pe pământ sub formă de organisme monocelulare sau unicelulare, la un anume moment, pentru a trăi mai mult, pentru a se hrăni mai bine şi pentru a se apăra mai eficient în faţa pericolelor din mediu, acestea au început să se adune şi să trăiască în comun această mult prea scurtă viaţă. Aşa s-a ajuns la specializarea celulelor şi apariţia organelor. Dacă într-un articol anterior vorbeam despre sistemul imunitar ca fiind printre primele structuri vii inteligente, pricepute în apărarea/protejarea organismului de boală şi toxine (adevăratul „domn’Doctor”), iată că alte celule specializate ajung după evoluţii spectaculoase să formeze organul care va ajuta fiinţa vie SĂ VADĂ  ceeace se întâmplă în jurul ei, şi mai ales să se bucure o dată în plus de minunea vieţuirii în acest colţ întunecat al Universului.

„Trezirea la lumină” a fiinţelor care populau Pământul a fost unul din evenimentele cele mai spectaculoase şi miraculoase care s-au întâmplat în istorie. Dincolo de „romantismul” răsăritului luminii şi de faptul că animalele primitive puteau să vadă în jur, la o scară universală, pentru prima dată în istoria Universului, materia se putea vedea pe ea însăşi. Abia mai târziu, când omul va fi dotat cu un creier suficient de bine structurat, această materie cosmică se va putea şi înţelege pe ea însăşi. Majoritatea organismelor pluricelulare sunt sensibile şi influenţate de lumină. Râma de exemplu (un vierme lipsit de ochi) „ştie” când este expusă la soare. Apariţia unor celule transparente protectoare (care au început „să bombeze” pentru a focaliza razele luminoase) şi a unui start de celule pigmentate sensibile situate sub acestea este începutul formării viitorului organ numit ochi.  Dar cum vedem?

Ochiul nostru actual rezultat al evoluţilei a miliarde de ani a materiei, este bombardat în fiecare secundă de un număr imens de fotoni de lumină. Culoarea roşie a unui trandafir nu este aşa cum crede orice om o proprietate a trandafirului, ci doar o percepţie a creierului nostru. Mai academic spus, culoarea roşie este  percepţia undelor electromagnetice cu lungimea de undă între 610 şi 700 nanometri, “culoarea” fiind finalul procesării impulsurilor biolelectrice – rezultat al interacţiunii structurilor optice şi chimice din ochi cu fotonii şi transmise prin nervul optic structurilor cerebrale occipitale acolo unde de fapt se formează imaginile. În alţi termeni noi “vedem” cu creierul, nu cu ochii, aceştia fiind doar receptori sensibili la fotoni. Iată marele miracol al vederii: în cutia noastră craniană nu pătrunde nici un foton, fiind întuneric absolut şi totuşi aici se formează imaginile care ne ajută pe noi să ne bucurăm de un trandafir, de un apus de soare sau de zâmbetul sau licărul din ochii iubitei…

Pentru a focaliza cât mai corect razele de lumină ochiul are nevoie de structuri geometrice perfect transparente (corneea, cristalinul, corpul vitros sau umoarea apoasă). Irisul care dă şi culoarea ochilor este “perdeaua” care reglează cantitatea de fotoni care va ajunge în camera întunecată a ochiului (pentru că această “perdea” nu se închide complet niciodată, nu este indicat să privim direct spre soare pentru a nu deteriora o altă structură sensibilă- retina). Dacă avem nevoie de circa 30 de minute pentru a ne acomoda la vederea pe întuneric, pentru vederea diurnă este nevoie doar de un “flash” şi sistemul optic se resetează şi adaptează (o adaptare chimică realizată ce celule numite de anatomişti cu “bastonaşe” -130 de milioane  şi cu “conuri” circa 7 milioane în fiecare ochi).

O întrebare frecventă a fost legată de numărul ochilor. De ce doi şi nu unul? Avantajul vederii binoculare faţă de cea monoculară este vederea în spaţiu, tridimensională. Distanţa de câţiva centimetrii dintre ochi permite creierului nostru să compună imagini 3D, dar şi să aprecieze corect distanţa între noi şi obiecte (dacă acoperim un ochi şi vrem să apucăm rapid o cană cu cafea avem şanse foarte mari să o vărsăm).

La fel ca oricare alt organ al corpului nostru, ochii trebuie protejaţi şi antrenaţi pentru a-i avea funcţionali cât mai mult timp. Ei la rândul lor se regenerează şi se “repară” în fiecare secundă iar alimentele pe care le înghiţim sunt extrem de importante pentru nişte organe atât de precise şi sensibile. Cele mai bune alimente cu care ajutăm la  “construcţia” ochilor noştrii sunt peştele (suport structural pentru membranele celulare), spanacul, varza, salata bogate în luteină (ajută retina să se refacă după lumina intensă sau “arsurile” solare), oul bogat în cisteină şi lecitină (previn instalarea cataractei), usturoiul, ceapa bogate în sulf (necesar fabricării gluteminei un antioxidant protector ocular), afinele, strugurii negrii bogate în resveratrol, fructele acrişoare bogate în vitamina C (în ochi se găseşte de 30 de ori mai multă vitamina C), alunele şi stafidele bogate în acizi graşi omega-3. Şi să nu uităm desigur, Apa care nu este aliment (are ZERO calorii deşi se vinde în alimentara). Aproape 90% din structura ochiului este “apă” dar nu “minerală”. Nici măcar mintea nu ne poate ajuta să ne imaginăm cum am vedea dacă ochii noştrii ar conţine apă amestecată cu plumb, clor, aluminiu, pesticide, şi alte 140 de “minerale” aflate în pânza freatică. Apa din ce în ce mai poluată pe care o bem cu atâta inconştienţă grăbeşte/accelerează degenerarea lentă a acestor extraordinare organe şi din acest motiv este un gest mai mult decât responsabil să ne hidratăm ochii cu o apă corectă şi sigură aşa cum este apa purificată osmotic.

Din nou despre minerale

Auzim zi de zi la vecini, la televizor, în revistele mondene, pe holurile policlinicilor sau laboratoarelor poveţe, sfaturi “docte” cum că trebuie să “luăm minerale şi vitamine pentru întărire” în special a sistemului imunitar, “oferta” fiind mai mult decât generoasă. Întâlnim cutii cu etichete atent vopsite în farmacii, la negustori ambulanţi care le recomandă foarte “avizaţi”, în târgul de vechituri pe tarabe sau pur şi simplu pe capota maşinii alături de adidaşi sau detergenţi, în aprozare şi chiar la piaţa de legume şi fructe, lângă merele îmbujorate de ruşinea acestei “concurenţe” nefireşti. Decât să cumpere două kile de mere, unul de struguri şi unu de caise, omul mai bine ia de aceeaşi bani o cutiuţă colorată cu pilule aromate sintetic şi “umplute” cu minerale “salvatoare”.
Am mai spus şi cu alt prilej că mineralele sunt de trei feluri: minerale anorganice, (metalice), chelatizate şi organice (sau coloidale). Primele au o rată de absorbţie stabilită de nutriţionişti celebrii în urma măsurătorilor între 3 – 13% (rata de absorbţie este mai crescută la copii şi mai mică la adulţi sau vârstnici), cele chelatizate (care au un suport proteic pentru a le “ajuta” -forţa să intre în celulă prin “canalele” ionice membranare – 40% rata de absorbţie) şi mineralele coloidale a căror rată de absorbţie este de peste 98%. Acestea din urmă se găsesc în legume, fructe, seminţe şi în general în “compoziţia” organismelor vii.
Sintagma sau cuvintele “vitamine şi minerale” sunt promovate ca fiind sinonime cu sănătatea aşa că dacă nu ne “mineralizăm” sau nu ne “vitaminizăm” cu bumbii coloraţi (mai ales copiii) vom fi foarte betegi. O singură întrebare de bun simţ ar trebui pusă: cum ar arăta oamenii dacă ar primi o alimentaţie integral şi exclusiv anorganică sau sintetizată în laboratoarele chimice?
Am aprofundat de curând o informaţie care aduce lumină în plus în această ofertă de minerale comerciale anorganice, desigur. Acestea, se spune într-o revistă medicală americană nu pot aduce/susţine viaţa în celule spre deosebire de cele naturale care sunt foarte uşor preluate şi folosite la repararea ţesuturilor sau pentru susţinerea funcţiilor corpului, fiind invocată mişcarea de spin a electronilor (mineralele anorganice au atomi şi electroni cu o mişcare de spin inversă acelor de ceasornic şi deci desincronizată de restul structurilor corpului). Pentru o mai bună înţelegere, spinul este o caracteristică fundamentală a particulelor elementare în fizica cuantică. Wolfang Pauli – laureat Nobel a introdus primul conceptul de “spin” urmat fiind de Ralph Kronig, Bohr, Heisenberg, Erwin Schrodinger sau Paul Dirac majoritatea acestora premiaţi “Nobel”.
Mineralele sunt de regulă substanţe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent substanţe solide cristalizate. Ele sunt substanţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice, care intră în componenţa rocilor şi minereurilor.
Tipuri de minerale întâlnite în natură.
Mineralele native sunt elemente chimice care se găsesc în natură fie în forme pure necombinate (se cunosc 23 asemenea elemente -18 metale şi 5 nemetale), fie sub formă de sulfiţi şi săruri de sulf, halogenaţi (cca. 140 de halogenide), oxizi şi hidroxizi formaţi printr-o legătură a unui metal sau nemetal cu oxigenul sau cu o grupare hidroxilică (-OH) – circa 400 de oxizi, carbonaţi ,nitraţi, boraţi, sulfaţi, selenaţi, teluraţi, cromaţi, molibdenaţi, wolframaţi, fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi, silicaţi germanaţi, etc.
Din aceast motiv organismul nostru reacţionează în prezenţa acestor minerale ca şi cum ar fi vorba de nişte toxine activând mecanismele de apărare (imunitare) sau de eliminare. Spre deosebire de celula animală (umană) celula vegetală (complet diferită de cea umană numai prin faptul că noi nu suntem plante şi nu putem realiza fotosinteza) poate asimila mineralele anorganice transformându-le în minerale organice cu dimensiuni mult reduse şi uşor de asimilat. Mineralele anorganice dizolvate în apa minerală, sau cea freatică pot provoca artrite, dureri articulare sau renale, hipertensiune arterială, calculi biliari sau renali sau “înfundarea conductelor” – arterelor prin care circulă sângele. Dr Norman W. Walker un adept al dietei vegetariene care trăit după unii 119 ani şi care a scris o mulţime de cărţi, afirmă că un om bea într-o viaţă cam 4500 de galoane de apă şi circa 300 de kilograme de rocă minerală odată cu apa!!!. Această materie anorganică-minerală trebuie eliminată prin rinichi, vasele limfatice şi de sânge sau prin celelalte canale de excreţie. Dar cum fiecare american bea zilnic cel puţin un produs cola cheltuind circa 70 de dolari pe săptămână pe băuturile răcoritoare în SUA încasările din comerţul cu “răcoritoare” este estimat la circa 11,7 miliarde de dolari pe an!. Cei mai atenţi americani la sănătatea lor (din ce în ce mai mulţi) au început să care de acasă la serviciu sau la şcoală ulcioare ceramice cu apă purificată osmotic pe care o păstrează la frigider în loc să dea bani pe sticlele de plastic sau la automatele de apă “plată”. E un gest sigur, nedureros, responsabil, inteligent şi, desigur mai ales ieftin.

Mămăliga

O felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

A fost timp de sute de ani mâncarea de bază a ţăranului român. Pentru că turcii puneau bir doar pe grâu, porumbul a rămas românilor drept hrană care să înlocuiască pâinea.

Crescătorii de oi care locuiau mare parte din an la stânile de pe munte, neavând legume şi fructe precum cei de la câmp, găteau mămăliga împreună cu lapte, brânză şi untură sau tocană de oaie.

Alte popoare prepară o variantă de mămăligă mai moale (polenta –Italia, puliszka- Ungaria, pura –Austria, Croaţia, etc).

Spre deoasebire de făina de grâu, mămăliga conţine vitamine din grupul B, minerale(potasiu util bolnavilor de inimă) şi era recomandată în special persoanelor suferinde de boli de plămâni sau anemicilor. Diabeticii trebuie să ştie că o felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

Pentru dureri în gât (amigdalită) se pune într-un tifon mămăligă caldă (cât se poate suporta) şi se aplică extern pe zona gâtului. Se pune deasupra o flanelă de lână; se repetă de două ori pe zi până la vindecare.

Pentru pietre la rinichi se aplică în zona rinichilor mămăligă caldă, se acoperă cu o pătură pentru a favoriza transpiraţia şi se bea un litru de ceai de mătase de porumb. Ajută la eliminarea nisipului şi pietrelor mici.

Pentru articulaţii dureroase, reumatice, se acoperă articulaţia dureroasă cu o frunză mare de varză, peste care se pune mămăligă fierbinte şi se înveleşte piciorul cu o pătură.

Pentru micoze ale pielii se aplică în zonele afectate ţuică în care s-a dizolvat cenuşă de coceni de porumb.

Reţetă: într-un ceaun se pune la fiert apă purificată prin osmoză inversă care nu face „cocoloaşe”, sare, puţină boia iute; când apa dă în clocot, se adugă făina de mălai (200 grame) şi se amestecă. Se lasă să fiarbă fără a se amestaca câteva minute, apoi se învârte cu lingura de lemn sau mestecăul până se întăreşte. Se răstoarnă pe o farfurie sau un fund de lemn. Se „taie” felii cu o aţă de cânepă. Se consumă caldă sau rece în loc de pâine.

Cele mai periculoase alimente

Oamenii cred în mod greşit că tot ceeace este comestibil este şi sănătos.

Există alimente atât de nocive pentru organismul nostru încât nu există nici o raţiune pentru a le înghiţi.

Gogoşile. Conţin în proporţie de 40% grăsimi periculoase de tip „trans”. O gogoaşă medie conţine în medie 300 de calorii care provin din zahăr cu indice glicemic ridicat, făină albă săracă în nutreienţi, ca să nu mai socotim faptul că este prăjită în ulei rafinat. Cea mai bună parte a gogoşii este „gaura”.

Sucurile carbogazoase. Un pahar de suc conţine mai mult de 10 linguriţe de zahăr, 150-200 de calorii şi 55 mg de cafeină – excitant şi dezhidratant în acelaşi timp. La acestea adăugă, coloranţi, aditivi, arome sintetice, îndulcitori artificiali de tip aspartam dovediţi periculoşi pentru sănătate. Ph-ul acestora – acid – se situează între 2,5 şi 3 pe scara ph. Sângele nostru are ph 7! Osteoporaza, obezitatea, bolile cardiovasculare, cariile dentare, sunt legate de consumul acestor băuturi.

Cartofii prăjiţi, cipsurile. Glucidele din compoziţia lor prăjite în ulei la temperaturi mari se transformă în acrilamidă (un fel de plastic) cancerigenă. Ne îmbătrânesc înainte de vreme, ne fac obezi, sau pot produce tromboze vasculare (astuparea cu cheaguri a vaselor de sânge).

Margarina. Se obţine prin încălzirea uleiului de soia, rapiţă sau floarea-soarelui la 150 de grade în prezenţa nichelului şi la care se adaugă hidrogen pentru a o întări. Compoziţia obţinută astfel, este o varietate de plastic cu atât mai nociv cu cât este mai plin de aditivi, coloranţi, arome (de lapte!), etc. Femeia gravidă sau care alăptează nu are voie să mânânce pentru că cea mai mare parte din compuşii sintetici inutili trec în lapte şi în corpul fătului.

Apa minerală prin conţinutul în minerale poate fi o sursă pentru “carierele” de pietre din vezica biliară, rinichi, articulaţii, sau mai nou-întâlnita litiază testiculară. Apa carbogazoasă minerală are un ph acid (în jur de 4-4,5) şi se bea doar la indicaţia unui medic şi pentru perioade scurte de timp (maxim 2 săptămâni). Poate creşte tensiunea arterială sau poate produce dezechilibre metabolice atunci când este consumată “după ureche”. Cea mai sigură şi sănătoasă apă din lume este apa pură obţinută prin filtrare moleculară sau osmoză inversă.

Apa "minerala" o pacaleala

perdele minerale de calciu create prin evaporarea apei
perdele minerale de calciu create prin evaporarea apeiAici nu este vorba de gheata ci de apa minerala bogata in CALCIU.
Oamenii care vin aici s-si trateze hipocalcemia de fapt pleaca mai bogati in calciu- spre disperarea rinichilor, mai putin bogati in euro, iar turismul turcesc cu siguranta mai bogat in euro.

O multime de firme distribuie, imbuteliaza, comercializeaza apa minerala carbogazoasa sau plata.
Se stie ca exista doua regnuri de vietuitoare: animal si vegetal.
Noi suntem din cel animal. Plantele din cel vegetal. Asa invata copii in clasele primare si este corect.
Si noi si plantele suntem construiti din apa in cea mai mare parte.
Pe langa apa mai avem cateva minerale care intra in compozitie- carbon, calciu, fier, magneziu, etc.
Aceste minerale sunt de mai multe feluri: minerale anorganice, sau inorganice sau metalice si ele provin in apa de exemplu din dizolvarea pietrelor peste care curge izvorul sau paraul, sau din deversarile industriale. Aceste minerale nu pot fi absorbite de corpul omului mai mult de 10-15% maxim.
Plantele insa se descurca bine cu aceste minerale, le absorb si le transforma in minerale coloidale cu dimensiuni mult mai mici decat cele metalice anorganice. Aceste minerale coloidale a caror rata de absortie este de 98% se gasesc in toate legulele si fructele pe care le vedem atunci cand intram in piata.
plantele de exemplu morcovul isi obtin apa necesara vietii din pamant prin OSMOZA. Rinichiul nostru filtreaza sangele de reziduuri tot prin osmoza.
Foarte multe legume si fructe(rosii, castraveti, pere, mere, pepeni, etc, etc), contin apa in proportii care depasesc 90% din totalul greutatii lor.
aceasta nu este o apa minerala metalica sau anorganica ci apa obtinuta prin osmoza in care sunt dizolvate minerale coloidale.. Sangele nostru este un sistem coloidal; citoplasma celulelor noastre este un sistem coloidal.
Mineralele din apa cu etichete frumos colorate cu nori si paduri din market sunt strecurate de rinichi si celule si eliminate sau depuse sub forma de pietre in rinichi, colecist, articulatii.

ps: atentie! exista firme care speculeaza nevoia REALA a oamenilor pentru o apa sigura si ofera echipamente foarte scumpe si periculoase.
pentru a va feri de firmele si agentii disperati dupa BANII Dumneavoastra, intrebati pe unul “patit” – pacalit!
sunt o multime de lucruri care nu va sunt spuse tot asa cum pati cand faci asigurare la masina si afli dupa ce ai lovit-o de la un inspector de daune “oparit” ca nu poti sa primesti banii de reparatie pentru ca… etc etc. iar la final iti spune ca trebuia sa casti ochii inainte de a face asigurarea!.
stiti cum este nu-i asa?

pentru a afla cum este sa fii umilit de niste smecheri si a nu pati la fel sunati-ma la 0740 473 595

2 vizitatori online acum
1 vizitatori, 1 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC