> News of the day <

Magie şi momâie

MAGIA reprezenta Universul ca pe o sferă ce avea ca punct terminus infinitul, cea mai mare fiinţă existentă fiind chiar Universul. Cauza primară, primordială a energiei, a puterii în Cosmos era ceeace grecii au numit „Theos”. Atunci încă nu exista Diavolul sau Satan (în ebraică „satan” înseamna „contradicţie”, „acuzare”, „opoziţie” la greci, „diabolos” însemnând „acuzator”, … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Aquaporinele – un miracol care schimbă lumea

Nu ne trebuie diplome universitare pentru a înţelege modul simplu în care banala şi inteligenta apă ne poate proteja sănătatea sau ne poate ajuta să ne vindecăm.

Joseph Hilaire Pierre Belloc René – unul din cei mai prolifici scriitori britanici sfătuia uşor ironic, tinerii scriitori să se concentreze asupra unui singur subiect, dându-le exemplul râmelor. “Scrie patruzeci de ani despre râme iar la vârsta de şaizeci de ani pelerini din lumea largă vor veni la tine la uşă şi se vor umili să li se îngăduie să îl vadă pe Maestrul Râmelor”.

Am adus o mulţime de informaţii în paginile acestui ziar despre apă şi apa purificată osmotic pentru a ajuta oamenii care ne citesc să redescopere un instrument simplu şi aflat în imediata apropiere, o “unealtă” deloc scumpă care să îi ajute în aceste vremuri grele (suntem “fruntaşi” în topurile europene la “bube”, avem cel mai corupt, ineficient şi periculos sistem medical, consumăm cele mai toxice alimente din UE, cea mai poluată apă, etc) să îşi protejeze bruma de sănătate pe care o mai au. Un argument puternic şi pertinent care susţine demersul nostru, l-a adus chiar Organizaţia Mondială a Sănătăţiicare a concluzionat  în 2001 că “80% din bolile contemporane au legătură cu apa pe care o bem” sintetizând sute şi mii de studii la nivel global şi reconfirmând ceeace afirmase cu 180 de ani în urmă “părintele microbiologiei” Louis Pasteur (“8 oameni din zece îşi beau boala odată cu apa”).

Suntem majoritar apă

Este deja un truism să mai afirmăm că noi şi celulele noastre suntem majoritari apă. Apa- cea mai importantă cantitativ din compoziţia noastră chimică nu este, aşa cum s-ar crede, nemişcată în organismul nostru ci ea se mişcă foarte activ – ea fiind de fapt marele vehicol ce transportă cu generozitate nutrienţii la celule dar şi deşeurile metabolice către organele de excreţie. Acest fenomen de transport şi curgere interioară a apei este întâlnit pretutindeni în lumea vie. Cum intră şi cum iese apa din celulă? Cum este ea absorbită din intestine (mediu izoton) în sânge (alt mediu tot izoton)? au fost timp de mii de ani întrebări fără răspuns, un mister al fiziologilor şi care a fost dezvăluit abia de curând, de ştiinţa ultimilor ani, descoperire cu uriaşe consecinţe pentru sănătatea noastră.

Cum circulă apa în organismul nostru şi de ce este această informaţie importantă?

Pe suprafaţa fiecărei din celulele noastre se află circa două milioane de orificii, canale sau pori prin care intră apa. Cu o precizare – DOAR APA, pentru că majoritatea oamenilor confundă sintagma “apă” cu ceeace curge la robinet sau cu oribilele bidoane de plastic pe care unii le mai şi cumpără. Acea “apă” este de fapt o soluţie apoasă minerală care trebuie “strecurată” cu cheltuieli mari energetice de celulele noastre.

Aquaporinele sau canalele de intrare a apei în celule au fost descoperite în 1986, după ani de cercetări, de Profesorul român Gheorghe Benga Şeful catedrei de biochimie de la Facultatea de Medicină din Cluj Napoca. În 2003 el îi prezintă la un Congres caietele cu cercetări lui Peter Agree care, câteva luni mai târziu obţine Premiul Nobel pentru descoperirea “din întâmplare” a aquaporinelor.

Întreaga lume ştiinţifică mondială, mediile universitare şi zeci de laureaţi Nobel au protestat faţă de această nedreptate carer nici până azi aceasta nu a fost corectată.  Agree îl roagă pe Profesorul român să se liniştească deoarece “posteritatea îi va recunoaşte pe amândoi”. (Comitetul Nobel este o fundaţie privată care nu acceptă contestaţii şi nici nu revine asupra deciziilor). Pentru ca supărarea Profesorului să fie şi mai mare, acesta se confruntă în prezent cu un ordin de evacuare dintr-unul din cele mai moderne laboratoare din Europa – dotat de el însuşi prin eforturi colosale, evacuare dictată de un personaj mediocru şi care Niciodată nu se va putea afla în proximitatea Premiului Nobel.

Aquaporina este o proteină formată din patru unităţi de alfa-aminoacizi, cu o structură hexagonală extrem de complexă. Forma acesteia este perfect adaptată transportului de apă, (formă de clepsidră care străbate toată membrana celulară). Părţile largi ale acestei clepsidre proteice sunt variabile în functie de tipul de celulă în care se afla, dar partea îngustată este constantă pentru toate celulele şi are un diametru identic cu cel al unei singure molecule de apă! Este un exemplu dintre sutele de mii de perfectă adaptabilitate de care dă dovadă organismul nostru – o veritabilă maşinărie ce atinge perfecţiunea. Tot la nivelul membranei celulare există o mulţime de mecanisme biochimice de protecţie (consumatoare de energie) care “pun ordine” în ceea ce intră în aquaporine (în celulă). Acest amănunt este deosebit de important, pentru sănătatea noastră şi aşa se explică afirmaţia corectă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (dar şi altor celebrităţi de-a lungul istoriei – Hipocrate, Paracelsus, Pasteur, Snow, Knapp, şi mulţi alţii). Pentru că, dacă ar putea trece şi alte molecule de substanţă în afară de H2O (mineralele metalice aducătoare de profit şi de boală, clor folosit la dezinfecţia Dunării, plumb din reţelele vechi şi cârpite, pesticide, hidrocarburi din zecile de deversări în fluviu, etc), ar putea provoca dezechilibre grave intracelulare, uneori fatale  pentru întregul organism. Ele sunt însă oprite (“strecurate”) la intrarea în celule apoi sunt fie eliminate (tot de apă, desigur, prin dizolvare şi direcţionate spre organele de excreţie) fie depozitate (fenomenul de “bioacumulare” care ne ucide lent înainte de vreme). Din fericire majoritatea acestor substanţe toxice inutile pot fi acum “strecurate” nu de celulele noastre ci de dispozitive inventate doar de americani de data asta– membranele osmotice de purificare a apei care sunt site ce au orificiile de filtrare tot atât de “mari” ca şi aquaporinele (imită structura membranelor celulare umane). Efectele asupra sănătăţii noastre sunt covârşitoare pentru populaţie şi evidente chiar şi pentru cei care obţin (ÎNCĂ) profituri uriaşe din industria suferinţei (medicală) şi a îmbutelierii soluţiilor apoase minerale.

Anestezie şi puţină …istorie

Ni s-a întâmplat să ajungem odată măcat la dentist sau pe masa de operaţie şi am auzit cuvântul „anestezie”. Ce înseamnă? Cine l-a folosit prima dată?

Anestezia („an” – fără, „estezis”- sensibilitate) se referă la pierderea sensibilităţii la un individ/pacient inconştient spre deosebire de analgezie care înseamnă pierderea sensibilităţii la un pacient/bolnav conştient.

Anestezia (corect spus analgezia) se face local prin infiltraţie cu ajutorul unei seringi intradermice, subcutanate, intrafasciale, intramusculare sau perilezionale sau anestezie generală cu pierderea cunoştinţei (narcoza, curarizarea –permite o bună relaxare musculară necesară în cursul intervenţiei chirurgicale).

În antichitate tămăduitorii foloseau cârpe înmuiate în extracte vegetale care aveau efect halucinogen, dar pacienţii erau ameţiţi înaintea operaţiei, de obicei, cu alcool. Pentru că medicii timpului nu ştiau care sunt dozele corecte (mulţi pacienţi mureau fie din cauza dozelor mari fie insuficiente), aceştia au renunţat, bolnavul trebuind, la propriu, să strângă din dinţi (primeau o bucată de lemn sau de cauciuc pe care o fixau între dinţi ca să nu-şi muşte limba în timpul intervenţiei chirurgicale).

În anul 1516 – Curara,otrava sud-americană plasată în vârful săgeţilor, este descrisă pentru prima dată de  Martyr Angherius iar în 1540 – Valerius Cordus  sintetizează vitriolul dulce, fiind ajutat de Paracelsus (1493-1541). În 1754 – dioxidul de carbon este descoperit de Von Helmont şi izolat  de Black, iar în anul 1771 -Priestley şi Scheele, în mod independent descoperă oxigenul. Abia la sfârşitul secolului XVIII-lea, Humphry Davy testează pe propria piele oxidul azotos (gaz ilarizant) şi constată că nu mai simte nimic. Denumirea de gaz „ilarizant” a primit-o după ce colegii lui Davy l-au testat şi au izbucnit în râs (mai ales o anume doamnă). De atunci această substanţă era folosită la petrecerile înaltei societăţi pentru petrecerile mondene. Abia după 50 de ani acest gaz este folosit şi în scopuri medicale, în SUA, la o extracţie de măsea (dentistul american Horace Wells a raportat că pe lângă efectul ilarizant, protoxidul de azot are şi un efect analgezic). La fel s-a întâmplat cu eterul descoperit de Michael Faraday (abia după 30 de ani de „party-uri cu eter narcotizant” s-a folosit şi în scop medical la operarea unui adolescent care avea un chist la gât). În 1833 – Jean-Baptist Dumas (1800-l884), dă numele şi descrie compoziţia chimică a Cloroformului. În 1846, dentistul William Morton îşi scoate un dinte folosind eterul sulfuros produs chiar de el împreună cu un prieten chimist şi a constatat că nu a simţit nici o durere în timpul extracţiei. După două săptămâni el prezenta public această metodă care în scurt timp este adoptată de corpul medical de pe întreg mapamondul.

Pentru prima oară în istorie a fost folosită în anul 1859 cocaina descoperită de Alfred Niemann (acesta purifică alcaloidul izolat din frunzele de coca de către Gaedicke şi-l numeşte Cocaină), iar în 1884 oftalomolgul austriac Carl Koller efectuează o operaţiei pe ochi folosind această substanţă. În 1884 chirirurgul William Halsted realizează anaestezia pe traiectul nervului alveolaris iar în 1890 Ritsert reuşeşte sinteza benzocainei. In 1885, Corning, care era neurolog, administrează primul cocaina în  spaţiul subarahnoidian, dar în mod accidental şi fără să-şi dea prea bine seama ce face. Rezultatul fiind spectacular, Corning sensibilizat continuă experimentele, care din păcate nu au mai avut aceleaşi rezultate. In 1891, Essex Wynter descrie pe scurt observaţia sa asupra a 4 bolnavi la care practică puncţie lombară Câteva luni mai târziu, cunoscând şi lucrarea lui Wynter, Quincke descrie tehnica puncţiei lombare, valabilă şi folosită şi astăzi. Bier şi asistentul sau Hildebrand, experimentează pe ei înşişi efectele cocainei administrate subdural, ajungând la concluzia că cefaleea (durerea de cap) şi greaţa sunt legate de pierderea de LCR în timpul puncţiei. În 1903 chirurgul german Heinrich Braun prelungeşte efectul analgetic prin administrare de adrenalină iar în 1904  Alfred Einhorn reuşeşte sintetizarea procainei. În Suedia este sintetizată lidocaina în 1930 iar în anii următori apar o mulţime de derivate folosite ca analgezice şi anestezice (mepivacaină, prilocaină, articaină, ropivacaină, tropocaina, stoina, etc).

Este o onoare a aminti aportul şcolii medicale româneşti, Thoma Ionescu întemeietorul şcolii româneşti de anatomie şi de chirurgie, care descrie într-un articol în Britsh Medical Journal, în 1909, tehnica de puncţie durală cervicală, anestezia cervicală realizată folosind-o în intervenţiile pe craniu, faţă şi gât. În anul 1919 îi apare lucrarea “La rachianesthésie générale” (“Rahianestezia generală”), prin care face cunoscută publicului medical noua metodă de rahianestezie la nivel cervical. În timpul unor vizite în Anglia şiAmerica, în anii1909-1910, a lansat “rachianestezia înaltă”, utilizabilă şi la intervenţii chirurgicale efectuate pe toracele superior şi la gât, şi a făcut demonstraţii operatorii în clinici de renume.

Thoma Ionescu a publicat numeroase articole despre rezecţia simpaticului cervical în tratamentul anginei pectorale, asupra gastrectomiei totale în cancerul de stomac, a imaginat şi dezvoltat tehnici operatorii originale detrepanaţie, splenectomie şi în cura radicală a herniilor.

3 vizitatori online acum
0 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 05:04 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC