> News of the day <

De ce investesc severinenii şi românii în Apa de Rouă?

Am fost educaţi pentru muncă. Nimic rău în asta mai ales că Biserica ne spune că Lenea sau Trândăvia alături de Minciună şi Ignoranţă sunt păcate care trebuie evitate. Trăim însă în Era Consumului când banii câştigaţi greu în ziua de azi trebuie să-i cheltuim. Oamenii sunt invitaţi, rugaţi, agresaţi, manipulaţi abil să cumpere aproape … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Povestea unei femei fricoase

Vineri am fost la o Bancă din Severin să îmi achit rata. După ce am stat ceva timp –nu mult, să-mi vină rândul am constatat că doamna care îmi primeşte lună de lună banii şi care mă ajută cu ordinele de plată, este tăcută, încruntată, supărată. Obişnuit fiind cu zâmbetul ei sincer şi spontan pe care mi-l oferea de fiecare dată, am întrebat-o ce i s-a întâmplat de e tristă. Mi-a răspuns că „nimic, doar că are ceva probleme cu fierea şi că îi este îngrozitor de rău”. Am întrebat-o dacă „i-a mai fost rău şi altă dată şi dacă a mâncat ceva mai greu – şorici, caltaboş sau jumări”.
„Nu am exagerar cu „porcăriile” dar m-am speriat că mi-a spus doctoriţa că am „fierea leneşă”.
„Păi şi nu a-ţi întrebat-o de ce este „leneşă” sau măcar dacă e grav?”
„Nu mi-a spus, mi-a dat doar o reţetă, da n-am avut timp s-o iau!”
„Da cum de a-ţi putut să înduraţi să vă facă fierea „leneşă” şi să nu vă spună şi de ce este leneşă?”
„Păi de ce este leneşă?”
„D-voastră duceţi gunoul acasă – sau soţul?”
„Soţul este sarcina lui şi îl duce zilnic!”
„Păi beşica cu fiere este tocmai „coşul de gunoi” iar responsabila cu „dusul gunoiului” este Apa. Când ea nu este prezentă „ la datorie”, gunoiul se adună, se îngroaşă şi nu mai poate fi evacuat. Nu v-a spus doctoriţa că aveţi şi „mâl” sau nisip la fiere?”
„Ba da, ba da!”
„Păi d-voastră nu prea vă place să beţi apă nu-i aşa?”
„DA, să ştiţi că eu beau apă foarte puţină, nu mi-a plăcut NICIODATĂ!”.
„Păi acum este tocmai o ocazie bună de a vă apuca să beţi apă ca să diluaţi „gunoiul” care altfel o să se transforme în „pietre” şi abia atunci o să vedeţi ce înseamnă durere adevărată!”.
„Ştiu că d-voastră sunteţi adeptul apei, v-am văzut şi la televizor, da nu pot, nu-mi place apa!. Când eram mică am alunecat şi am căzut într-o groapă de era să mă înnec. De-atunci mi-e frică să înnot când mergem la mare, mi-e greu şi să îmi fac duş şi mi-e silă când o beau”.
„Aveţi copii doamnă?”
„Da!”
„Să vă trăiască!. Când aţi născut ce s-a întâmplat mai întâi?”
„Ha, ha, ştiu, s-a rupt apa!”
„Păi noi ne-am născut în şi din apă, cum să fiţi aşa de supărată pe această minunată, miraculoasă apă care ne ajută să fim vii şi să stăm acu de vorbă?”
„Ştiu, ştiu da nu pot s-o beau decât foarte foarte greu când nu am altceva, suc sau ceai sau o cafea. Beau foarte rar apă minerală când n-am încotro şi foarte puţină”.
„Doamnă d-voastră spălaţi rufe?”
„Nu, că am maşină de spălat!”
„Şi asta nu este conectată la o conductă de apă?”
„Ba da, ce întrebare e asta?”
„Păi de ce nu încercaţi să o lăsaţi să spele fără apă?”
„Păi nu se poate, se strică şi nici rufele nu o să fie curate, da de ce mă-ntrebaţi asta?”
„Pentru că şi ficatul d-voastră ca să scoată toate deşeurile, gunoaiele, toxinele , reziduurile metabolice are nevoie în primul şi în primul rând de apă. Nu poţi să speli o murdărie de pe cămaşă dacă nu o înmoi în apă, nu? Este cel mai simplu şi inteligent instrument care ne ajută să fim curaţi în interior. Aţi terminat curăţenia de Crăciun acasă?”
„Da, la mine acasă e tot timpul curat!”
„Păi ar fi cazul să faceţi curat şi în interior, nu credeţi?”
„Da, ştiu ce spuneţi da nu pot acum să beau apă, dar promit că o să încerc!…”
„Mulţumesc pentru că sunteţi aşa amabilă şi că mă ajutaţi de fiecare dată să fiu mai puţin îndatorat şi vă urez sărbători liniştite şi cu sănătate!”
„Vă mulţumesc şi eu pentru bileţelele cu vorbe bune pe care mi le-aţi dat, le păstrez pentru că îmi fac bine când sunt supărată, i le-am arătat şi soţului şi vă doresc şi d-voastră la fel!”
„La revedere!”
O ultimă observaţie: nici unul din cei şapte oameni care aşteptau după mine la rând nu s-a supărat că le „fur” din timpul lor. Ne-am salutat, ne-am urat „la mulţi ani!” şi am ieşit în aerul severinesc rece şi alb de-afară…

Detoxifierea organismului

Auzim şi citim permanent cuvinte precum „toxine”, „detoxifiere”, „dezintoxicare”. Care este adevărul în legătură cu aceste teribile „toxine”?

Aceste substanţe sunt produse în mod permanent şi natural de organism ca şi consecinţă a metabolismului celular şi sunt eliminate de organele de epurare sau de „eliminare”: rinichii, colonul, plămânii, pielea. Aceste organe sunt adevărate uzine care lucrează permanent pentru a curăţa ţesuturile şi organele de „gunoaiele” metabolice. Spre deosebire de toxinele rezultate din activităţile chimice ale organismului, mai avem „toxinele” pe care le înghiţim odată cu alimentele „poluate” cu aditivi, arome sintetice sau alţi poluanţi fără valoare nutriţională. Apoi mai putem vorbi de mult mediatizata poluare a apei, aerului, solului pe care se cultivă fructele şi legumele, etc. Hormonii şi antibioticele administrate animalelor în fermele de reproducere şi creştere (porci, vite, păsări, peşti etc) se vor regăsi în corpul nostru alături de medicamentele pe care le înghiţim noi înşine la recomandartea medicilor. Mai putem adăuga poluanţii chimici din locuinţă pe care îi inspirăm din cosmeticele sintetice, pastele de dinţi sau detergenţii prea puţin studiaţi cu privire la toxicitate, poluanţii chimici din mobilierul tratat chimic, din covoarele vopsite sintetic, parchetul multistrat tratat chimic, perdelele de plastic, îmbrăcămintea sintetică, clorul pe care îl inhalăm când facem duş, plumbul şi aluminiul din apă, etc, etc.
Sângele este primul organ care reacţionează la „importul” de toxine care depăşeşte capacitatea de neutralizare şi eliminare a organelor mai sus menţionate. Acesta nu va mai putea să transporte suficient oxigen sau nutrienţi la celule şi în timp încep să apară semnale minore de încetinire a funcţiilor fiziologice, apoi semnele clare de suferinţă, de boală. Bolile pot îmbrăca mii de forme şi pot afecta diverse părţi ale corpului. Primul gest la apariţia unei afecţiuni este să ne întrebăm asupra stilului, modului de viaţă. Ce şi cum mâncăm?, ce apă bem?, cât dormim?, etc. Apoi mergem la laborator pentru a vedea „cât de stricat” este sângele nostru, adică să ne facem un „inventar” minim al defectelor biochimice şi hematologice produse.
Pentru a veni în sprijinul organelor care elimină în mod obişnuit astfel de produşi toxici secundari – rinichii şi pielea (glandele sudoripare), primul lucru şi cel mai important este să ne hidratăm corect. „Corect” înseamnă un litru de apă la 25 kg greutate – minim. Hidratarea se face doar cu apă, nu bere, sucuri, apă minerală dură care dezhidratează cronic şi complică mai mult situaţia. Apa corectă celular, este apa obţinută prin osmoză inversă şi este recomandată de majoritatea instituţiilor care gestionează problemele legate de potabilitatea apei (EPA, Institute de nutriţie, medici). În Statele Unite ale Americii milioane de metrii cubi de apă destinată consumului uman se obţin prin osmoză inversă.

Terapie prin istorie …

In vremea împăratului Wu, în secolul al doilea înainte de Cristos, prima ambasadă chineză a plecat spre vest, până în Persia şi Mesopotamia. Mai târziu, în anul 97 după Cristos, generalul Ban Chao ajunge până la ţărmul Mării Caspice. De aici, trimite un sol la Roma, pe Gan Ying. Solul chinez ajunge la ţărmul Marii Negre, râvnind să treacă marea, pentru a pune piciorul în “ţara de la vest de Marea cea Mare”, numită “Ţara Daqin”.

Romanii ştiau de existenţa chinezilor, iar ţara lor o numeau Serica, “Ţara mătăsii”. Geograful Ptolemeu o reprezintă în hărţile sale cu destulă precizie. Mătasea chinezească ajungea la Roma prin intermediul perşilor, şi devenise un produs extrem de râvnit, pentru care cei bogaţi erau dispuşi să plătească orice sumă. S-a ajuns într-acolo, încât senatul a trebuit să dea decrete care să interzică purtarea mătăsurilor, atât din pricini economice, căci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs, cât şi din motive de moralitate: mătasea nu ascundea trupul matroanelor romane ci, din contră, îl expunea. Dar în vreme ce “nebunia mătăsii” creştea la Roma, chinezii nu păreau interesaţi de produsele romane.

Istoricul roman Florus susţinea că gloria lui Augustus ajunsese atât de departe, încât veneau să i se închine neamuri din toată lumea, precum inzii şi “oamenii mătăsii”, care locuiau “sub soare”, şi care au călătorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul contact atestat în scris între chinezi şi romani.

Cei mai mulţi comentatori ai celor două cronici chineze care povestesc despre Daqin, cronica Hou Hanshu (”Istoria dinastiei Han Târzie”) şi cronica Weilue (”Scurtă relatare despre dinastia Wei”), sunt de părere că “Marea cea Mare” este Marea Neagră. Sub numele de Daqin, începând cu aceste cronici şi până în Evul Mediu, este cunoscut (fals!) Imperiul Roman

Solul chinez a ajuns, foarte probabil, pe ţărmul estic al Marii Negre, în actualul port Batumi, din Georgia. De aici urma să traverseze marea şi să ajungă în imperiu. Dar comercianţii perşi l-au descurajat, spunându-i că marea este atât de întinsă, încât ar putea dura chiar trei ani ca să o traverseze, dacă nu are vânturi prielnice. Aceşti comercianţi nu aveau nici un interes ca romanii şi chinezii să facă comerţ direct, fără să le plătească lor taxe. Deşi s-a oprit la ţărmul mării, Gan Ying nu s-a întors în China cu mâna goală. El a cules informaţii despre ţara de la vest de mare, probabil de la oamenii pe care i-a cunoscut în zona pontică. Aceste informaţii stau la baza relatărilor despre Daqin, din cele două cronici chineze. Prima cronică, cea despre dinastia Wei, a fost scrisă in sec. Iii d.Cr, iar cea de-a doua, despre dinastia Han târzie, în sec. V, dar pe baza unor documente mai vechi. Anul în care solul a cules aceste informaţii este 96 dupa Cristos, când în China domnea împaratul He din dinastia Han, la Roma împaratul Nerva Traian, iar în Dacia regele Decebal.

Dar solul a ajuns la vest de Marea Neagră, asa cum s-a demonstrat până la urmă. Ce se afla, în acea vreme, imediat la vest de Marea Neagră? Dacia! Pentru chinezi, acolo începea Occidentul. Chiar dacă la vremea aceea Dacia nu era cucerită, Dobrogea şi ţărmul mării erau deja romane de ceva vreme, şi în doar zece ani urma să se constituie provincia Dacia. Ţinând cont şi de faptul că documentele chineze pomenite au fost redactate la câteva sute de ani după expediţia generalului Ban Chao, nu are de ce să ne mire dacă pământul de la apus de Marea Neagră era considerat ca făcând parte din Imperiul Roman. Aşadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.

Primul lucru pe care îl aflăm este acela că Ţara Daqin este condusă de un rege, care nu domneşte pe viaţă, ci poate fi schimbat, dacă semnele divine o cer (în caz de calamităţi naturale, de pildă), iar regele se retrage de bună voie, fără nici o supărare. Istoricii n-au reuşit să gasească vreo asemănare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo împaratul nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual, indiferent de starea vremii. Dacă însă privim spre Dacia, ne amintim că tocmai în acele vremuri, în anii 80 după Cristos, Duras îi cedase tronul de bună voie lui Decebal, simţindu-se prea bătrân ca să facă faţă ameninţării romane care se ivea la orizont. Cu siguranţă, în astfel de împrejurări, era consultată voinţa lui Zamolxe. Se mai spune în documentele chineze că, pe lângă rege, exista şi un grup de 36 de căpetenii militare, care deliberau în diverse probleme. Dacă unul singur era absent, întâlnirea nu mai avea loc. Cine erau aceşti 36 generali, cum îi numeşte cronica chineză? Consulii nu puteau fi, căci aceştia erau doar doi, aleşi anual. Numărul cel mai mare de consuli într-un singur an s-a înregistrat în vremea împăratului Commodus, 25 la număr, dar nu au funcţionat simultan şi a fost o excepţie. Nici despre senatul roman nu poate fi vorba, care avea câteva sute de membri. Dacă însă luăm în considerare Dacia, e posibil şi chiar firesc ca, alături de rege, să fi existat şi un consiliu alcătuit din căpeteniile cetăţilor (davelor) supuse lui Decebal.

Următoarea informaţie este despre capitala acestei ţări, care este înconjurată de ziduri de piatră. Din nou, nici o asemănare, nici cu Roma, nici cu alte oraşe mari ale imperiului. Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei erau, într-adevăr, înconjurate de ziduri de piatră, însă despre Roma nu se poate spune aşa ceva: Roma nu era apărată de ziduri la vremea aceea!

Capitala descrisă de chinezi nu seamană deloc cu Roma. Ea este alcatuită dintr-un sediu central şi alte patru palate, iar regele petrecea câte o zi în fiecare din cele cinci sedii, rezolvând diversele probleme. Perimetrul capitalei avea o sută de li (41,6 km), deci aceasta era distanţa parcursă de rege în cinci zile, între cele cinci cetăţi. Cu toate eforturile de a înţelege acest pasaj, istoricii au trebuit să se dea bătuţi: nu este vorba despre Roma. Dacă ne gândim însă la Sarmisegetuza Regia, în preajma căreia se aflau câteva cetăţi puternice, asemănarea este destul de mare. Sarmisegetuza (în traducere “mă grăbesc să curg”) era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau cetăţile de la Costeşti, Blidaru, Baniţa, Piatra Roşie, cu funcţii militare şi religioase, dar şi aşezarea civilă de la Feţele Albe. De asemenea, e posibil să existe şi alte cetăţi sau aşezări în zonă, încă nedescoperite de arheologi. Drumul total însumat între cele cinci cetăţi enumerate mai sus este de aproximativ 40 de kilometri.

Ţara Daqin este o ţara foarte bogată. Pământurile sale sunt pline de aur şi argint, iar locuitorii ei se ocupă cu agricultura, cultivând cinci feluri de cereale. Comercianţii sunt foarte cinstiţi, nu au două preţuri. Daqin are mult grâu şi resurse alimentare din belsug şi ieftine. Oamenii sunt primitori, iar când la hotar sosesc soli din ţările vecine, li se trimit cai de poştă, pentru a ajunge în capitală, unde regele le face daruri în aur.

Nu există hoţi şi bandiţi. Zece bănuţi de argint valorează cât un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucrează sticla şi fabrică arcuri şi săgeţi (chinezii fabricau şi ei sticlă dar mată, nu transparentă ca noi). Ca să ajungi în această ţară, poţi să mergi şi pe uscat din Persia, înconjurând marea pe la nord. Se spune chiar că ar fi existat un pod imens, de câteva sute de kilometri, care lega nordul mării cu ţara Daqin.

Am început prin a povesti cum acum patru mii de ani, la marginea Chinei, ăşi duceau traiul nişte europeni blonzi, cu părul împletit şi cu îmbrăcăminte occidentală. Apoi cum chinezii, cercetând Asia Centrală, au ajuns până la Marea Caspică şi apoi la Marea Neagră, descriind o ţară ce se afla imediat la vestul mării, destul de asemănătoare cu Dacia. De bună seamă, ideea că un sol sau o ambasadă chineză a ajuns aproape de Dacia poate fi şocantă. Dar nimic nu ne împiedică să admitem că şi dacii auziseră de Ţara Mătăsii şi chiar i-au întâlnit pe locuitorii acestei ţări.

O senzaţională hartă chineză, redactată în 1418 pe o bucată de piele de gazelă, a fost dată publicităţii acum câţiva ani. Ea reprezentă cu mare precizie toată lumea cunoscută, cu Americi cu tot. Harta a aparţinut exploratorului chinez Zheng He, care a ajuns în America înaintea lui Columb. Hărţile exploratorilor europeni nu erau decât copii după această hartă. Aşadar, nu Columb a descoperit America, nu Magellan a fost primul care a făcut înconjurul lumii, nu Vasco da Gama a fost cel dintâi care a ocolit Capul Bunei Speranţe, nu căpitanul Cook a descoperit Australia; nu portughezii au fost cei dintâi străini care au pus piciorul în Brazilia, Mozambic şi Angola, nici spaniolii în Chile, Peru, Argentina, Columbia şi Venezuela. Chinezii le-au luat-o înainte. Iar înaintea chinezilor au fost vikingii, care au ajuns în America în secolul XI şi au redactat o hartă şi mai senzaţională a celor două Americi, harta Vinland.

3 vizitatori online acum
0 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 5 la 12:43 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC