> News of the day <

Detoxifierea organismului

Auzim şi citim permanent cuvinte precum „toxine”, „detoxifiere”, „dezintoxicare”. Care este adevărul în legătură cu aceste teribile „toxine”? Aceste substanţe sunt produse în mod permanent şi natural de organism ca şi consecinţă a metabolismului celular şi sunt eliminate de organele de epurare sau de „eliminare”: rinichii, colonul, plămânii, pielea. Aceste organe sunt adevărate uzine care … Read more

septembrie 2020
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Sarea – ce mai ştim

Vedem şi auzim zilnic de câteva zeci de ori îndemnul să evităm folosirea în exces a sării, zahărului şi grăsimilor. Ce ar mai fi de ştiut în legătură cu aceste substanţe şi de ce trebuie ele “evitate”?

Pe muntele de sare de la Meledic (Subcarpaţii Vrancei)

Pe pământ sarea se găseşte în cantităţi destul de mari dar inegal răspândită (110 ×15 tone) în Europa fiind cele mai multe zăcăminte, iar aici cele mai multe resurse – peste 300 de masive de sare aflându-se în spaţiul carpatic. Primele aşezări omeneşti sedentare în Europa apar în zona Schela Cladovei – Lepenski-Vir (între mileniile XVII-VI i.e.n) situată de o parte şi de alta a Dunării (Porţile de Fier) în apropierea unor izvoare sărate şi sulfuroase. La români, din cele mai vechi timpuri, pâinea şi sarea erau considerate sacre şi în semn de cinste, oaspeţii erau primiţi cu astfel de bucate (simbolul ospitalităţii noastre). Herodot pomeneşte despre existenţa unor grupuri de oameni care trăiau în perimetrul unor “dealuri de sare” (cartea IV,cap.CLXXXI-CLXXXV), Homer o numeşte “divină” iar Platon “substanţa zeilor”. Zeiţa mării se numea Salacia şi pentru că soldaţii romani care păzeau “drumul sării”- via Solaria- de la Rosetia la Roma îşi primeau solda în sare, de atunci a rămas consacrat termenul de “salariu”. În Biblie se spune: „Să vă spun de ce sunteţi aici pe pământ. Sunteţi aici pentru a săra şi a da gusturile lui Dumnezeu acestui pământ. Dacă vă pierdeţi puterea de a săra, cum vor mai gusta oamenii dumnezeirea? Atunci v-aţi pierdut folosul şi veţi sfârşi la gunoi. (…) Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni”. Pentru că şi atunci sarea era alterată, impurificată cu nisip sau ghips, Iisus dorea să sublinieze ideea de Non-Compromis/ Ne-contaminare când vine vorba de credinţa în Dumnezeu. Tot în Biblie citim că soţia lui Lot s-a transformat într-un stâlp de sare neascultând porunca lui Dumnezeu iar Elisei a “îndulcit” apele Ierihonului cu sare. Ţăranii noştrii au grijă să asigure animalelor lor din “bătătură” sau staul ( de la stână) “bulgărul” de sare. În poveştile poporului român se vorbeşte despre “drobul de sare”  cărat în spinare (Ion Creangă a fost acuzat că ar fi plagiat povestea “Capra cu trei iezi” după aceea a fraţilor Jajob şi Wilhelm Grimm – “Lupul şi cei şatpe iezi”), dar mitul sării se regăseşte în majoritatea culturilor populare orale. Tot strămoşii noştrii considerau că a vărsa sare aduce ghinion în casă. Scoţienii, conform tradiţiei, când se mută în casă nouă, prima dată aduc cutia cu sare iar Shakespeare pomeneşte sarea în scrierile sale de peste 37 de ori.

Sarea este un ingredient necesar şi obligatoriu din meniul oricărui mamifer, nu doar al omului. Necesarul minim de sare este evaluat la 1g/zi pentru copii mici, la 10g/zi pentru cei peste un an până la 14 ani, 25g/zi pentru adulţi la muncă uşoară şi 30g/zi pentru munci grele în zona temperată. Când consumul de sare scade sub 0,1984 grame pe zi, apare dorinţa de a mânca sărat. In caz de pierdere a sării (prin transpiraţie abundentă sau diaree) organismul îşi pierde vigoarea, iar la o diminuare mai serioasă a cantităţii de sare, acesta moare.

Majoritatea oamenilor prezintă un deficit al sării în organism deoarece industria  a “curăţat” prin procedee de rafinare chimice de “impurităţi”  – calciu, magneziu, oligoelemente sarea aşa cum se regăsea ea în natură, oferindu-ne doar o substanţă cu gust sărat numită clorură de sodiu (o combinaţie de sodiu şi clor). Astfel că, la fel ca în cazul zahărului alb, sarea a devenit o substanţă agresivă din punct de vedere biochimic sau o “otravă”. Organismul nostru poate “scăpa”/ elimina această substanţă nenaturală, anorganică între 4,8 şi 7 grame prin rinichi şi încă altă cantitate prin piele. Întrucât majoritatea alimentelor conţin sare (pentru conservare) iar papilele noastre gustative sunt excitate zilnic de sarea adăugată din solniţa de pe masă, organele noastre de excreţie sunt mereu suprasolicitate (organismul este nevoit să  neutralizeze excesul folosindu-se de preţioasa apă pe care o ia de la celule acestea fiind astfel mai mereu deshidratate). Consumul exagerat de sare dublat de consumul exagerat de carne are ca efect un exces de acid uric care combinat cu cristalele de clorură de sodiu se depune în articulaţii întreţinând artritele sau guta.

Spre deosebire de sarea refinată, aşa cum o folosim noi în prezent, sarea naturală (aceea de rocă sau “de sac”) are o structură cristalizată geometric naturală (datorită presiunilor şi vibraţiilor foarte mari la formare în urmă cu milioane de ani) ceeace face ca mineralele şi oligoelementele astfel cristalizate geometric să fie absorbabile prin peretele celular (sau disponibile biochimic). Sarea naturală s-a format timp de milioane de ani ca urmare a unor presiuni foarte mari aşa cum s-au format şi cristalele de cuarţ. La fel ca acestea, cristalele de sare sunt mai întâi de toate purtătoare de informaţie (înainte de a fi condiment sau excitaor al papilelor noastre gustative). Cristalul de cuarţ (“inima” microprocesoarelor din calculatoare, televizoare, radiouri, etc) are o formă geometrică perfectă (hexagonală) astfel că la o anumită presiune începe să vibreze sau să producă tensiune (câmp electric). Celulele noastre nu pot absorbi decât elemente organice (o altfel de definiţie a ceeace este “natural”) şi aşa se explică de ce mineralele din apa “minerală” nu pot fi absorbite oricât de multă apă am cumpăra sau oricâte zile am sta la “băi”. Iar ceeace nu poate intra în celulele noastre nu poate fi metabolizat adică este inutil. Sistemul nostru nervos (creier, măduva spinării, nervi) trimite comenzile şi primeşte informaţiile din mediul extern sau intern sub forma impulsurilor nervoase care sunt de fapt transferuri ionice de energie electrică (polarizarea şi depolarizarea membranelor celulare, potenţialul electric, “jocul” ionilor de sodiu şi potasiu, cu fiecare impuls nervos  eliberându-se 90mV tensiune). Acesta este de fapt suportul electrochimic pentru gândurile şi acţiunile noastre (stimulii vizuali, auditivi, tactili, olfactivi, gustativi, etc sunt astfel convertiţi chimic şi electric în gânduri şi ulterior în acţiuni). Nici măcar un gând nu este posibil fără existenţa ionilor de sodiu şi potasiu, nicidecum, mişcarea. Atunci când efectuăm simplul gest de a bea un pahar cu apă, miliarde de impulsuri electrice (frecvenţe electromagnetice) stau la baza acestei acţiuni, iar transmiterea tuturor comenzilor la muşchi şi organe este condiţionată de sare. Când cantitatea de sare din organism este diminuată avem de-a face cu un deficit de informaţie şi de energie. Astfel că încep să apară dezechilibre care conduc în final la boală şi suferinţă. Ni se spune – la recomandarea medicilor, că excesul de sare nu este sănătos. De acord! Dar ce înseamnă exces şi raportat la ce? Un copil de 20 de kilograme nu are nevoie de tot atâta sare ca un adult aşa cum am precizat mai sus. A reduce/elimina sarea din alimentaţie înseamnă a reduce de peste 11 000 de ori viteza transmiterii impulsului nervos de la şi dinspre creier (o metodă televizionistică de a ne transforma în “legume” docile?). Excesul de tutun şi medicamente este mult mai periculos dar şi mult mai profitabil (accize, taxe, impozite plătite de cei “docili” la bugetul mondial). Care este cea mai des auzită recomandare medicală în spital? “Redu consumul de sare” adică să reducem sau poate să “tăiem” legăturile informaţionale cu creierul pentru ca acesta să nu rejecteze (alergii) medicamentele înghiţite şi generos recomandate. Dar “zahărul”? Zahărul natural din fructe sau miere de albine este sintetizat din APĂ (CO2+H2O) şi intră/participă la formarea/ structurarea acidului dexoxiribonucleic (ADN) adică a suportului informaţiei din corpul nostru şi implicit a evoluţiei noastre. Atenţia, concentrarea, memoria, evoluţia genetică au legătură directă cu glucoza (sau “zahărul”). Colesterolul (“grăsimile” – căci la aceasta se face referire în mesajul radio-tv), ajută  la  formarea membranelor celulare (structură lipoproteică), la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovare, este indispensabil digestiei lipidelor (în urma transformării de către ficat în acid biliar), “unge” peretele interior al arterelor (care altfel ar fi distruse în timp scurt aşa cum sunt distruse localităţile de viituri).

Nivelele scăzute/joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, impotenţei sexuale, comportamentului violent, sinuciderii şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar. În manualele mai vechi de medicină, valorile normale ale colesterolului erau considerate 300 mg (la un HDL -35mg/dl de sânge) – JAMA 2001; 285:2486-2497. O comisie medicală de la OMS a stabilit însă că aceste valori sunt prea mari şi le-a scăzut la 200. O singură cifră modificată/schimbată a adus în portofoliul/conturile industriei medicale câteva zeci de milioane de bolnavi (36) şi câteva miliarde de euro profit! (4,3). A scăzut însă şi mortalitatea sau morbiditatea odată cu această schimbare sau cu înmulţirea etichetelor de medicamente “hipocolesterolemiante”? va urma

Cele mai sănătoase alimente…

Nutriţioniştii germani au răspunsul! Cei mai renumiţi dintre ei au stabilit care sunt cele mai sănătoase 100 de alimente ce îţi protejează principalele organe. Lista acestora a fost publicată recent în ziarul Bild din Germania şi a făcut deja furori în întreaga lume. În cazul legumelor şi fructelor se recomandă ca acestea să fie consumate proaspete sau congelate, iar plantele medicinale indicate de medicii germani trebuie administrate sub formă de infuzii, comprese sau tincturi. Vă prezentăm lista acestor alimente.

Piele/păr

1. Pepenele. Miezul pepenelui rosu este un cocteil de apa, aproape 95 la suta, si zaharuri naturaleAre foarte puţine calorii şi e un fruct excelent pentru menţinerea fermităţii pielii.

2. Iaurtul degresat. Are o concentraţie ridicată de vitamina A, iar bacteriile sale îmbunătăţesc aspectul pielii.

3. Grâul. Are calciu, acizi graşi, dioxid de siliciu – provizii de sănătate pentru piele, păr şi unghii.

4. Orzul. Conţine substanţe bioactive, înfrumuseţează şi revitalizează.

5. Cimbrul. Curăţă organismul şi redă strălucirea pielii.

6. Hreanul. Regenerează părul, pielea şi unghiile, mulţumită substanţelor active conţinute.

7. Muştarul. Reglează fluxul sangvin la nivelul pielii.

Rinichi

8. Sfecla roşie. Stimulează arderile celulare.

9. Vişinele. Conţin potasiu, substanţă pe care rinichii “se luptă” să o elimine din sânge, când e în exces.

10. Castravetele. Are multă apă şi stimulează activitatea rinichilor.

11. Ţelina. Protejează rinichii de viruşi.

12. Varza roşie. Aminoacizii şi proteinele sale acţionează ca un filtru pentru rinichi.

13. Gulia. Vitamina C protejează celulele renale, iar fierul şi fosforul energizează.

14. Ridichea neagră. Are proprietăţi de antibiotice naturale.

15. Varza murată. Detoxifică întregul organism.

16. Hrişca. În medicina complementară, e folosită ca produs dietetic în cazul bolilor de rinichi şi în diabet. E eficientă dacă suferiţi de hipertensiune arterială.

17. Pătrunjelul. Deţine combinaţia ideală de minerale pentru a curăţa rinichii.

Oase

18. Migdalele. Conţin magneziu, care ajută oasele să rămână sănătoase.

19. Spanacul. Aduce în organism necesarul de calciu pentru rezistenţa oaselor şi funcţionarea muşchilor.

20. Meiul. Deosebit de bun pentru copii, cărora le întăreşte dinţii, oasele şi le stimulează creşterea.

21. Secara. Benefică pentru dinţi, oase şi muşchi. E o sursă ideală de oligţlemente, cum ar fi B-vitamine, potasiu, magneziu, mangan, fier şi zinc.

22. Brânza. Este o sursă de calciu, contribuind la întărirea oaselor.

Intestine/stomac

23. Tinctura de fenicul. Protejează mucoasele intestinale.

24. Păstârnacul. Stimulează digestia.

25. Mango. Are vitamina A şi antioxidanţi ce apără mucoasa intestinală.

26. Arpacaşul. Aduce în organism necesarul de fibre, magneziu şi fosfor pentru o digestie sănătoasă.

27. Mărarul. Ameliorează indigestia.

28. Soia. Are proprietăţi anticancerigene.

29. Nucile. Conţin o formă purificată de Omega 3, care ajută la reducerea riscului de cancer al intestinelor.

Ficat

30. Anghinarea. Are proteine regenerative, iar acidul folic şi antioxidanţii săi previn bolile hepatice.

31. Sucul de ridiche. Stimulează secreţia bilei.

32. Conopida. Contribuie la protejarea şi îmbunătăţirea activităţii ficatului.

33. Drojdia de bere. E o importantă sursă de vitamina B, detoxifică ficatul.

34. Năsturelul (Nasturtium Officinale). E folosit la producerea muştarului şi a uleiurilor bune pentru metabolismul bilei şi al ficatului.

35. Păpădia. Reduce colesterolul şi ajută la buna funcţionare a ficatului.

36. Laptele. Apără ficatul de diferite afecţiuni frecvente.

37. Menta. Uleiurile sale esenţiale stimulează secreţia biliară şi ajută la calmarea crampelor.

38. Carnea de iepure. Degresează ficatul.

39. Carnea de vită şi de mânzat. Conţine vitamina B, fier şi proteine de bună calitate.

Creier

40. Lintea. Conţine proteine, glucide şi lecitina de care au nevoie celulele creierului.

41. Quinoa. Bogat în fier, întăreşte memoria şi încetineşte procesul de îmbătrânire.

42. Carnea de pasăre de curte. Are grăsimi şi uleiuri care oferă energie celulelor nervoase.

43. Fasolea. Creşte puterea de concentrare.

44. Oul. E o sursă grozavă de proteine, iar gălbenuşul conţine colină, care ajută la dezvoltarea memoriei.

45. Avocado. E un fruct care combate stresul, nervozitatea şi insomnia.

46. Bananele. Conţin substanţe benefice pentru creier. Glucoza, vitaminele şi mineralele fructelor îl energizează.

47. Caisele. Un amestec ideal de minerale ce stimulează neuronii.

48. Stafidele. Au mult zahăr (75%), resursă energetică pentru creier.

49. Perele. Ajută circulaţia sangvină, iar zahărul şi substanţele asemănătoare hormonilor intensifică puterea “de lucru” a creierului.

50. Mazărea. E bogată în proteine bune pentru memorie şi concentrare.

51. Salata verde. Substanţele opiacee calmează sistemul nervos.

Ochi

52. Castanul sălbatic. Substanţele sale active calmează iritaţiile şi senzaţia de usturime.

53. Arnica. Uleiurile esenţiale calmează inflamaţiile oculare.

54. Mesteacănul alb. Vitamina C, potasiul şi calciul conţinute întăresc imunitatea ochilor.

55. Limba de miel. Are o mulţime de taninuri şi saponine ce reduc inflamarea vaselor conjunctivale.

56. Rostopasca. Este eficientă împotriva viruşilor, în special pentru ochii uscaţi.

57. Gutuia. Cu pectină şi calciu, e bună pentru alergii şi febra fânului.

58. Iarba de silur (Euphrasia Officinalis). Calmează ochii în cazul persoanele tensionate, care stau mult în faţa calculatorului.

59. Grăsimea de găină. Împreună cu iarba de silur, face minuni dacă e aplicată ca unguent pe ochi.

60. Strugurii. Aceste fructe ajută cu precădere ochiul în timpul vederii nocturne.

61. Pătlagina. Taninurile sale tratează infecţiile oculare.

62. Căpşunele. Ajută ochiul în timpul vederii nocturne.

63. Centaurium minus. Tinctura acestei plante vindecă afecţiunile oculare.

64. Ananasul. Conţine numeroase enzime ce relaxează ochii celor care stau mult la calculator.

65. Rozmarin. Purifică ochii şi protejează vasele de sânge oculare.

Inimă

66. Varza. Are mult potasiu şi fier, necesare inimii şi circulaţiei sangvine.

67. Broccoli. Previne ateroscleroza şi atacurile de cord, prin conţinutul de calciu, fier şi caroten.

68. Ridichea. Apără împotriva atacurilor de inimă.

69. Portocalele. Conţin vitamina C, care scade valoarea colesterolului din sânge, În plus, are şi puţine calorii.

70. Morcovul. Acidul folic şi bioflavonoidele rădăcinoasei protejează inima.

71. Peştele. Acizii graşi Omega 3 apără sistemul vascular de inflamaţii şi de calcifieri.

72. Ceapa. Scade presiunea sângelui, îmbunătăţeşte activitatea inimii şi circulaţia.

73. Usturoiul. Alicina conţinută previne accidentele vasculare cerebrale.

74. Usturoiul sălbatic. Substanţele sale curăţă sângele de toxine.

75. Sparanghelul. Asparagina curăţă cordul şi vasele mari de sânge.

76. Cicoarea. Scade tensiunea arterială şi colesterolul, curăţă sângele cu ajutorul unor minerale specifice.

77. Uleiul de măsline. Energizează cordul şi reduce colesterolul.

78. Somonul. Acest peşte e o sursă bună de acizi graşi Omega 3, care reuşesc să scadă din nivelul trigliceridelor din sânge.

79. Dovleacul. Are efect benefic în cazul hipertensiunii arteriale şi în bolile de inimă.

80. Cartofii. Protejează contra accidentelor cerebro- vasculare, oferind o cantitate mare de vitamina C pentru sistemul vascular.

81. Paprika. Protejează inima şi vasele de sânge.

82. Roşiile. Diuretice eficiente, normalizează tensiunea arterială.

83. Măslinele. Reduc colesterolul nociv şi tensiunea arterială.

84. Merele. Conţin 300 de substanţe esenţiale pentru protecţia întregului sistem vascular.

85. Fasolea neagră. O cană din acest aliment furnizează între 120 şi 320 miligrame de magneziu, mineral ce previne apariţia tulburărilor de ritm cardiac.

86. Coacăzele. Cu cea mai mare concentraţie de minerale şi de vitamine C, B, D şi E, sunt bune pentru circulaţia sângelui.

87. Zmeura. Acţionează ca o aspirină naturală, întărind sistemul imunitar.

88. Murele. Sunt considerate de specialiştii germani fructe cardioactive, ajutând la funcţionarea optimă a cordului.

89. Socul. Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.

90. Piersicile. Au multe vitamine şi oligţlemente care protejează inima.

91. Cireşele. Împrospătează resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor şi siliciu.

92. Rubarba. Fortifică inima şi scade tensiunea arterială.

93. Grepfrutul. Are o enzimă specială, care previne obstrucţiile vasculare şi tromboza.

94. Ciuperca Shitake. Reduce colesterolul.

95. Prunele. Previn tromboza.

96. Curmalele. Sunt bogate în fier, calciu şi potasiu. Reduc tensiunea arterială, protejează împotriva aterosclerozei.

97. Afinele. Pigmentul lor albastru ajută la elasticitatea vaselor sangvine.

98. Ovăzul. Are acizi graşi, benefici în bolile cardiovasculare.

99. Porumbul. Are vitamina D şi vitamina K.

100. Ardeiul iute. Previne creşterea zahărului din sânge, care poate duce la formarea colesterolului pe vasele inimii.

Bătăturile – ce sunt cum ne ajutăm?

Bătăturile sau clavusul sau calozităţile sunt de mai multe feluri. Sunt bătături care nu au margini clare, nu sunt dureroase, apar la nivelul mâinilor (palmelor) şi picioarelor (tălpilor) şi sunt simple îngroşări ale pielii (durioame sau hiperkeratoză). Apar ca urmare a presiunilor intermitente exercitate între planuri dure (de regulă oasele vecine) şi a forţelor de frecare (ex persoanele care muncesc mult în picioare sau cu mâinile în construcţii, agricultură, etc). Cel mai des sunt întâlnite la persoanele care au degetul mare îndoit (curbat) spre interior (halux valgus în termeni academici).

Clavusurile sunt o altă formă de „bătături”. Acestea au margini clare, par că au un dop de piele moartă în mijloc (cheratină) şi sunt dureroase la mers.

Când ne luăm pantofi noi care ne strâng, în acele locuri dureroase apar „băşici” sau vezicule (bule) traumatice pline cu lichid. Mai putem întâlni în această clasă de afecţiuni ale pielii mâinilor şi picioarelor, aşa numitele „cuie” care de fapt sunt veruci (negi), sunt cauzate de un virus şi sunt dureroase mai ales la mers (la călcat)  sau când avem ceva de făcut cu mâinile.

Exemple de „bătături”:  calozităţile bijutierilor care folosesc instrumente fine de gravură şi apar la nivelul degetelor de la mână, bătăturile halterofililor, boxerilor sau gimnaştilor de la nivelul palmelor, cele formate la nivelul genunchilor la persoanele care se roagă intensiv, hiperkeratoza degetului mare al fumătorului care se produce de la manevrarea excesivă a brichetei, bătătura electricianului sau mecanicului de la şurubelniţă, bătătura coloanei vertebrale formată la dansatorii balerini sau de la circ, sau bătăturile cel mai des întâlnite- cele de la purtatul pantofilor noi.

BĂTĂTURĂ DE LA ŞURUBELNIŢĂ

Peste aceste leziuni se pot suprapune infecţii bacteriene sau fungice (candidoze, infecţii stafilococice, streptococice,etc). La diabetici – cei mai afectaţi de formarea acestor clavusuri poate fi un semn de instalare a neuropatiei diabetice, ceeace implică un consult de specialitate. Alte cauze care conduc la apariţia acestor probleme sunt vârsta (persoanele vârstice sunt mai des predispuse la formarea „bătăturilor” datorită circulaţiei deficitare şi a proceselor de catabolism mai accentuate), obezitatea, artrita reumatoidă, imunitatea scăzută (care permite formarea verucilor virale vulgare).

Cum ne protejăm?

Pentru că încălţămintea este cea mai des întâlnită cauză, vom verifica dacă aceasta este suficient de confortabilă pentru a elimina riscul formării acelei zone de „piele moartă” atât de neplăcută.

Paris Hilton are bătături

Avem grijă să ne tăiem unghiile înainte ca acestea să crească prea mult. Când depăşesc degetele de la picioare, unghiile mari vor creea o zonă de presiune la polul opus piciorului (la călcâi) favorizând apariţia bătăturilor în această zonă. Unghia va fi tăiată după forma degetului, mai întâi marginile apoi zona mijlocie, dar nu „din carne”. Nu ne apucăm singuri să tăiem această piele îngroşată sau bătăturile. Putem ţine picioarele sau mâinile în apă caldă pentru a se înmuia şi apoi să frecăm zona cu piatră ponce. O infuzie de ceai de muşeţel preparat din flori uscate şi apă purificată osmotic poate ajuta la reglarea pH-ului pielii (calmează, este antiseptic şi usucă, iar dacă pătează piciorul acesta se va spăla apoi cu apă şi săpun).

Mai putem prepara o soluţie de bicarbonat de sodiu (3 linguri într-un lighean cu apă purificată osmotic fierbinte care are o putere mai mare de dizolvare decât apa obişnuită de la robinet) care va ajuta la desprinderea pielii „moarte”.

Se mai poate prepara o pastă formată din trei părţi bicarbonat şi una de apă cu care se masează aceste zone. Sau preparăm o pastă formată dintr-o lingură de zeamă de lămâie şi 5 tablete de aspirină simplă pisate. O aplicăm pe bătătură apoi acoperim cu o pungă de palstic. Înmuiem în apă călduţă şi frecăm zona uşor cu piatră ponce până la îndepărtarea excesului de piele. Pentru bătăturile profunde este indicată aplicarea laserului cu dioxid de carbon într-un cabinet specializat. Nu există un regim alimentar special în acest gen de afecţiuni dar nu trebuie uitat că o corecţie a obezităţii poate reduce numărul şi dimensiunea bătăturilor formate iar apa purificată osmotic ajută/protejează sistemul imunitar.  Alte remedii de la bunica: după ce am făcut o baie fierbinte la picioare şi le-am uscat bine, aplicăm miez de lămâie pe bătături, învelim cu o faşă de tifon până dimineaţa iar după 5-7 zile vom constata că acestea se vor desprinde uşor. Tot la fel, se scot pieliţele subţiri de la ceapă, iar partea cărnoasă se coace în foc, se înmoaie în oţet şi se aplică peste bătături. Sau luăm o bucată de propolis (nu mai vechi de un an) cât un bob de fasole, îl încălzim la foc până se moaie şi se lipeşte peste bătătură. Acoperim cu leucoplast şi schimbăm la 3 zile. După 3-4 aplicări, de ceapă sau propolis, bătătura ar trebui să cadă singură.

8 vizitatori online acum
1 vizitatori, 7 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 10 la 02:27 am UTC
Aceasta luna: 57 la 09-20-2020 04:00 pm UTC
Acest an: 213 la 01-19-2020 01:26 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC