> News of the day <

Magie şi momâie

MAGIA reprezenta Universul ca pe o sferă ce avea ca punct terminus infinitul, cea mai mare fiinţă existentă fiind chiar Universul. Cauza primară, primordială a energiei, a puterii în Cosmos era ceeace grecii au numit „Theos”. Atunci încă nu exista Diavolul sau Satan (în ebraică „satan” înseamna „contradicţie”, „acuzare”, „opoziţie” la greci, „diabolos” însemnând „acuzator”, … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Culorile şi boala

Culorile fac parte din viaţa noastră; într-un univers monocrom, format doar din alb şi negru, am deveni foarte nervoşi iar apoi viaţa noastră ar înceta.


Zeul Thot, “secretarul zeilor” în Egiptul Antic, era stăpânul culorilor, zeul înţelepciunii, zeul timpului, gardianul morţii, “inima lui Ra” – cunoaşterea divină, forţa gândirii creatoare, stăpânul farmecelor; culorile  erau folosite pentru a trezi, amplifica forţa vitală, sau pentru a întreţine potenţialităţile ascunse ale fiinţelor umane ignorante.

Empedocle din Agrigento a fost primul grec care a scris despre culori; el spunea că ochii nu sunt doar receptori de culoare ci şi emiţători. “Chroma” era cuvântul definitoriu pentru culori iar Platon le atribuia virtuţi metafizice.

Hipocrate recomanda băile de lumină pacienţilor lui, punându-i să umble în pielea goală; chinezii extrăgeau informaţii preţioase din culoarea limbii, a ochilor, a pielii; indienii au corelat cel mai mult culoarea cu chakrele energetice.

Cele trei caracteristici ale unei culori sunt intensitatea, nuanţa şi tonalitatea; fiecare dintre noi avem o preferinţă pentru anumite culori ale hainelor, mobilierului, pereţilor, maşinii,etc. iar psihologii folosesc testul culorilor pentru evaluarea psihologică.

Efectele culorilor asupra psihicului nostru au fost dovedite de numeroase studii efcetuate în ultimii ani; cel mai cunoscut este cel efectuat de Institutul Politehnic din Budapesta unde oameni legaţi la ochi, introduşi în medii cromatice diferite, sufereau modificări măsurabile ale pulsului, tensiunii arteriale, temperaturii corpului, etc. Explicaţia ţine de acţiunea oscilaţiilor electromagnetice în raport cu schimbarea ambientului cromatic.

Una din cele mai importante şi utile nuanţe de culoare pentru sănătatea şi viaţa noastră este portocaliul-oranj – cu o lungime de undă între 585-620 de nanometri, culoarea entuziasmului (“en”- înăuntru, “theos” – Dumnezeu).

Este cel mai bun stimulent şi tonifiant emoţional; elimină inhibiţiile, facilitaeză comunicarea, creşte imunitatea, întăreşte aparatul respirator şi excelent stimulent sexual.

Este indicată în afecţiuni precum: bronşită, ţiuituri în urechi, demenţă senilă, febră, infecţii urinare, pietre la vezica biliară, melancolie, dureri de urechi, spasmofilie, stres, tuse.

Persoanele care resping culoarea portocaliu sunt inhibate, frigide, pudice, refulate sexual, încremenite în prejudecăţi, frustrate. Cele care o preferă indică o nevoie de senzualitate, de satisfacere a unor nevoi sexuale, nevoie de linişte, de confort.

Medicină şi istorie

Pentru a-şi apăra corpul de boli şi pentru a-şi păstra sănătatea, poporul român folosea mijloacele şi instrumentele moştenite de la strămoşi toate acestea la un loc alcătuind medicina populară românească. Oamenii ştiau să-şi aleagă din mediul înconjurător ceeace le era de folos, bazându-se pe o intuiţie sănătoasă, pe observaţie şi pe un empirism nuanţat şi selectiv.

Dar fie că era vorba de plante medicinale, sau vietăţi (arici, şopâlle, porumbei, cârtiţe, etc) sau minerale, ele erau administarate în cursul unor operaţiuni magice. Poporul român credea că nu leacul era izbăvitor ci bunăvoinţa duhurilor nevăzute care provocaseră boala şi care trebuiau înduplecate să îi redea sănătatea.

Medicii poporului erau denumiţi în limbaj obişnuit „vraci” şi au fost confundaţi sau asemănaţi în mod greşit cu vrăjitorii. Acest lucru s-a datorat faptului că ambele îndeletniciri derivau din acelaşi cuvânt slav („vorcium” – a vorbi şoptit, a murmura, a vorbi cu duhurile). Iniţial era vorba de aceeaşi persoană, însă în timp, vracii s-au ocupat doar de îngrijirea bolnavilor iar „vrăjalnicii” de „vrăji” şi de cominicarea cu „păsările şi hiarele”. Unii dintre vraci administrau leacuri iar alţii practicau o chirurgie tărănească bazată pe experienţa căpătată cu ocazia naşterilor sau a „repunerii” oaselor. În secolul VI, populaţia din Peninsula Balcanică rărită în urma ciumei lui Iustinian, vine în contact cu slavii veniţi din nord-estulul Dunării. Aceştia s-au amestecat cu grecii şi au învăţat meşteşugul medicinei şi chirurgiei continuând să-l practice în timp ce călătoreau în diverse locuri. Vracii slavi au ajuns şi la noi readucând cu ei meşteşugul vrăciuirii. Dar, să ne reaminim că în urmă cu câteva sute de ani Charmides îi povestea lui Socrate pe câmpul de luptă de la Potideia cum învăţase el de la daci arta vindecării sau a folosirii cuvintelor potrivite („farmacon” sau „farmec” erau cuvintele rostite de tămăduitorul dac odată cu administrarea leacului). Tot de la daci, acest grec – Charmides învăţase tainele înţelepciunii.

Să ne reamintim că înţelepciunea dacilor însemna după mărturiile lăsate de Platon „un fel de a face potolit lucrurile”, sau “ceea ce-l face pe om să se ruşineze şi să fie ruşinos, ea fiind un fel de sfială”, sau “să te îndeletniceşti cu ale tale” sau “făptuirea celor frumoase” sau “a ştii că ştii cele ce ştii şi că nu ştii cele ce nu ştii” sau “cunoaşterea de sine însuşi” sau multe alte lucruri cuminţi pe care grecii dar şi alte popoare care au trecut pe la noi şi le însuşiseră de la strămoşii noştrii daci (Herodot din Halicarnas – “părintele istoriei” afirma despre daci că erau un popor “con mente” adică “ cu minte”, “înţelept”).

Am făcut aceste precizări pentru a arăta cu nu slavii au fost cei ce au adus pentru prima dată arta vindecării pe aceste meleaguri locuite de oameni cuminţi, ci ea era cunoscută cu mult timp înainte, doar că în timp ce în Europa apăreau Universităţi, noi eram tot primitivi în modul de organizare socială. În Balcani, abia în Serbia şi apoi în Bulgaria apare o şcoală de vraci herniotomişti care în secolul XVIII primea ucenici şi din ţările străine. În Transilvania unde erau puternice comunităţi de greci aromâni (schei), întâlnim şi meşteri hirurgi din rândul cărora se va ridica primul român – profesor universitar – Ioan Piuariu-Molnar – chirurg oftalmolog (oculist).

Primul document în care este pomenit un “vraci” pe teritoriul nostru datează 1487 (un act de danie către Muntele Athos) şi este vorba de Constantin, o rudă a lui Neagoe Basarab dinspre Doamna Despina. Ulterior întâlnim pe Radu vraciul căruia domnitorul Radu Paisie îi oferise demnitatea de “portar” sau vraciul Gheorghe “braşoveanul” care avea şi misiuni politice de legătură între Braşov şi domnitorul Mircea Ciobanul.

În armata lui Mihai Viteazul întâlnim primul medic militar român – vraciul Marco. Aceşti vraci însă erau foarte scumpi şi în 1647 aflăm că un orb din Poenari – Argeş şi-a vândut toată averea pentru a plăti vraciul venit să-i redea vederea. Ei sunt însă puţini în documentele istorice dar şi în realitate deoarece domnitorii români obişnuiau să le ia capul dacă meşteşugul lor dădea greş. va urma.

5 vizitatori online acum
0 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 03:42 pm UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC