> News of the day <

Dr Pro: -adevăruri discrete… despre „apa” minerală.

Când citim etichetele cu munţi şi izvoare “pure”, “naturale” ar trebui să ştim că apele naturale nu sunt pure (H2O), ci sunt emulsii, suspensii sau soluţii apoase minerale. Pentru a evita abuzurile lingvistice, pe etichete ar trebui scris „soluţie apoasă minerală plată, carbo sau ne-carbo-gazoasă”. De ce industria publicitară în complicitate cu neuromarketingul – o … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Oboseală sau “slăbiciune”

“Am obosit, mă simt slăbit(ă), nu mai pot, nu mai am chef de nimic…” Auzim astfel de expresii zilnic, aproape oriunde întoarcem capul şi aproape că e evident că am devenit o naţiune ostenită, istovită, secătuită. Să poftim totuşi des-interesaţii anali-şti erudiţi, înainte de a ne da obştescul şi doritul sfârşit, să scrie un epilog cât mai serios, vă rog!

Pentru a pune puţină ordine în termeni, să spunem că slăbiciunea se referă mai degrabă la o neputinţă a muşchilor de a-şi îndeplini sarcinile (scăderea forţei fizice musculare, nevoia unui efort sporit pentru realizarea unor activităţi cu mâinile, picioarele, etc), în timp ce oboseala are şi o componentă neurogenă – persoana simţindu-se istovită, extenuată nu numai fizic ci şi psihic.

Ne simţim slăbiţi după ce am urcat un traseu muntos abrupt/dificil  cu prietenii şi ne plângem de “febră musculară” şi care dispare în câteva ore sau zile. Oboseala presupune, în plus apatie, plictiseală, griji, insomnie, o senzaţie de sleire, vlăguire, “sfârşeală”.

Slăbiciunea muşchilor mai poate fi prezentă în cazul unor afecţiuni cum ar fi hipotiroidismul, hipertiroidismul (“ministra” metabolismului este tiroida iar metabolism încetitit înseamnă deficit de energie), sindromul Guillain-Barre, miastenia gravis sau tulburări electrolitice (asimilarea mineralelor, oligoelementelor în organism în special a sodiului şi potasiului). În aceste cazuri, slăbiciunea se agravează progresiv, este necesar un consult de specialitate şi investigaţii amănunţite pentru aflarea cauzelor. Dacă slăbiciunea apare brusc poate fi vorba de o afecţiune cerebrală sau medulară instalată şi de asemeni e necesar examenul unui specialist.

Oboseala însoţeşte de obicei bolile uşoare cum ar fi gripa şi care dispare odată cu instalarea vindecării. Când oboseala este determinată de stres, ea dispare odată cu eliminarea cauzelor care au produs şi întreţinut situaţia stresantă. Alcoolul, cafeaua în exces care supraexcită/”biciuie” sistemul nervos, energizantele sintetice, medicamentele luate “după ureche” pot provoca oboseală. Aceasta însă mai poate fi un semn al altor afecţiuni cum ar fi anemia (puţină hemoglobină adică puţin oxigen – de exemplu cazul femeilor care pierd sânge odată cu menstruaţia), boli ale inimii sau vaselor de sânge, diabetul zaharat (glucoză/”benzină” puţină în celule), boli renale sau hepatice (când rinichii şi ficatul sunt şubrezi nivelul de toxine în organism creşte foarte mult), alergiile, bolile infecţioase, reumatismale, cancerul. În cadrul bolilor psihice oboseala are o importanţă foarte mare deoarece ea merge “mână în mână” cu depresia, iar când acestea sunt suficient de severe, individul va lua în considerare opţiunea suicidului. Cauza sindromului oboselii cronice nu a fost precis definită dar tot mai mulţi experţi îşi îndreaptă atenţia spre un răspuns greşit al sistemului imunitar suprasolicitat întrucât este vorba de o modificare a producţiei de energie destinate apărării organismului. A intrat deja în vorbirea medicală curentă expresia “eşti obosit, eşti ofilit, ai sistemul imunitar slăbit” (analogia cu plantele ofilite deloc întâmplătoare ne duce cu gândul la apă). Pentru a avea energie avem nevoie în primul rând de oxigen. Acesta este adus la celule de hematii (sânge) care au diametrul capilarelor (la acest nivel ele circulă “înşirate” una câte una). Pentru ca activitatea intracelulară să fie în parametrii optimi fiziologici, sângele trebuie să fie fluid, să curgă (hematiile să poată circula rapid) iar cuvântul cheie în acest proces este pH-ul. La un pH neutru de 7,2 hematiile sunt foarte harnice, transportă oxigenul repede iar noi suntem vioi şi fericiţi. Când pH –ul devine acid ele se “lipesc” una de alta şi încep să se mişte din ce în ce mai greu aşa încât la un pH schimbat chiar şi cu 0,2 “puncte”, organismul moare (singurul/unicul loc acid din organism este stomacul). Membrana hematiilor are o sarcină negativă ceeace le permite să fie “separate” (la fel ca doi magneţi cu acelaşi pol care se resping). PH-ul acid le “ajută” să “se lege” unele de altele într-un mod înfricoşător pentru sănătatea noastră. De unde provine această aciditate? Răspuns: din alimentaţia noastră greşită (ce mâncăm şi ce bem) care ne scurtează viaţa şi bugetul dar le întreţine pe cele ale industriei medicale şi chimice. Alcoolul, cafeaua, carnea, băuturile carbogazoase cresc aciditatea în interiorul corpului nostru. De exemplu băuturile de tip cola au un pH de 2,5 (!!!) din cauza acizilor carbonici, fosforici şi citrici conţinuţi iar apa minerală care “înţeapă” limba şi cu care ne facem şpriţul vara, are pH 4,5 (acid carbonic).

Cum tratăm oboseala?

Somn suficient într-un mediu liniştit, exerciţii fizice uşoare (mers pe jos), evitarea medicamentelor sedative şi tranchilizante “de buzunar” care întreţin oboseala, alimente naturale cât mai puţin preparate termic (gătitul inactivează/omoară enzimele, vitaminele), evitarea mâncatului seara înainte de culcare, evitarea privitului excesiv la tembelizor, evitarea fumatului, alcoolului, cafelei, sucurilor sintetice, călătorii cu prietenii, activităţi noi. Întrucât spuneam şi cu alt prilej, există o relaţie specială de dragoste între sistemul imunitar şi apa purificată osmotic, este un gest simplu, responsabil şi inteligent să oferim celulelor noastre nervoase sau sanguine o apă corectă şi cinstită. Hidratarea zilnică cu apă purificată înlătură nu numai oboseala dar corectează o mulţime de alte probleme de sănătate.

Sarea – ce mai ştim

Vedem şi auzim zilnic de câteva zeci de ori îndemnul să evităm folosirea în exces a sării, zahărului şi grăsimilor. Ce ar mai fi de ştiut în legătură cu aceste substanţe şi de ce trebuie ele “evitate”?

Pe muntele de sare de la Meledic (Subcarpaţii Vrancei)

Pe pământ sarea se găseşte în cantităţi destul de mari dar inegal răspândită (110 ×15 tone) în Europa fiind cele mai multe zăcăminte, iar aici cele mai multe resurse – peste 300 de masive de sare aflându-se în spaţiul carpatic. Primele aşezări omeneşti sedentare în Europa apar în zona Schela Cladovei – Lepenski-Vir (între mileniile XVII-VI i.e.n) situată de o parte şi de alta a Dunării (Porţile de Fier) în apropierea unor izvoare sărate şi sulfuroase. La români, din cele mai vechi timpuri, pâinea şi sarea erau considerate sacre şi în semn de cinste, oaspeţii erau primiţi cu astfel de bucate (simbolul ospitalităţii noastre). Herodot pomeneşte despre existenţa unor grupuri de oameni care trăiau în perimetrul unor “dealuri de sare” (cartea IV,cap.CLXXXI-CLXXXV), Homer o numeşte “divină” iar Platon “substanţa zeilor”. Zeiţa mării se numea Salacia şi pentru că soldaţii romani care păzeau “drumul sării”- via Solaria- de la Rosetia la Roma îşi primeau solda în sare, de atunci a rămas consacrat termenul de “salariu”. În Biblie se spune: „Să vă spun de ce sunteţi aici pe pământ. Sunteţi aici pentru a săra şi a da gusturile lui Dumnezeu acestui pământ. Dacă vă pierdeţi puterea de a săra, cum vor mai gusta oamenii dumnezeirea? Atunci v-aţi pierdut folosul şi veţi sfârşi la gunoi. (…) Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni”. Pentru că şi atunci sarea era alterată, impurificată cu nisip sau ghips, Iisus dorea să sublinieze ideea de Non-Compromis/ Ne-contaminare când vine vorba de credinţa în Dumnezeu. Tot în Biblie citim că soţia lui Lot s-a transformat într-un stâlp de sare neascultând porunca lui Dumnezeu iar Elisei a “îndulcit” apele Ierihonului cu sare. Ţăranii noştrii au grijă să asigure animalelor lor din “bătătură” sau staul ( de la stână) “bulgărul” de sare. În poveştile poporului român se vorbeşte despre “drobul de sare”  cărat în spinare (Ion Creangă a fost acuzat că ar fi plagiat povestea “Capra cu trei iezi” după aceea a fraţilor Jajob şi Wilhelm Grimm – “Lupul şi cei şatpe iezi”), dar mitul sării se regăseşte în majoritatea culturilor populare orale. Tot strămoşii noştrii considerau că a vărsa sare aduce ghinion în casă. Scoţienii, conform tradiţiei, când se mută în casă nouă, prima dată aduc cutia cu sare iar Shakespeare pomeneşte sarea în scrierile sale de peste 37 de ori.

Sarea este un ingredient necesar şi obligatoriu din meniul oricărui mamifer, nu doar al omului. Necesarul minim de sare este evaluat la 1g/zi pentru copii mici, la 10g/zi pentru cei peste un an până la 14 ani, 25g/zi pentru adulţi la muncă uşoară şi 30g/zi pentru munci grele în zona temperată. Când consumul de sare scade sub 0,1984 grame pe zi, apare dorinţa de a mânca sărat. In caz de pierdere a sării (prin transpiraţie abundentă sau diaree) organismul îşi pierde vigoarea, iar la o diminuare mai serioasă a cantităţii de sare, acesta moare.

Majoritatea oamenilor prezintă un deficit al sării în organism deoarece industria  a “curăţat” prin procedee de rafinare chimice de “impurităţi”  - calciu, magneziu, oligoelemente sarea aşa cum se regăsea ea în natură, oferindu-ne doar o substanţă cu gust sărat numită clorură de sodiu (o combinaţie de sodiu şi clor). Astfel că, la fel ca în cazul zahărului alb, sarea a devenit o substanţă agresivă din punct de vedere biochimic sau o “otravă”. Organismul nostru poate “scăpa”/ elimina această substanţă nenaturală, anorganică între 4,8 şi 7 grame prin rinichi şi încă altă cantitate prin piele. Întrucât majoritatea alimentelor conţin sare (pentru conservare) iar papilele noastre gustative sunt excitate zilnic de sarea adăugată din solniţa de pe masă, organele noastre de excreţie sunt mereu suprasolicitate (organismul este nevoit să  neutralizeze excesul folosindu-se de preţioasa apă pe care o ia de la celule acestea fiind astfel mai mereu deshidratate). Consumul exagerat de sare dublat de consumul exagerat de carne are ca efect un exces de acid uric care combinat cu cristalele de clorură de sodiu se depune în articulaţii întreţinând artritele sau guta.

Spre deosebire de sarea refinată, aşa cum o folosim noi în prezent, sarea naturală (aceea de rocă sau “de sac”) are o structură cristalizată geometric naturală (datorită presiunilor şi vibraţiilor foarte mari la formare în urmă cu milioane de ani) ceeace face ca mineralele şi oligoelementele astfel cristalizate geometric să fie absorbabile prin peretele celular (sau disponibile biochimic). Sarea naturală s-a format timp de milioane de ani ca urmare a unor presiuni foarte mari aşa cum s-au format şi cristalele de cuarţ. La fel ca acestea, cristalele de sare sunt mai întâi de toate purtătoare de informaţie (înainte de a fi condiment sau excitaor al papilelor noastre gustative). Cristalul de cuarţ (“inima” microprocesoarelor din calculatoare, televizoare, radiouri, etc) are o formă geometrică perfectă (hexagonală) astfel că la o anumită presiune începe să vibreze sau să producă tensiune (câmp electric). Celulele noastre nu pot absorbi decât elemente organice (o altfel de definiţie a ceeace este “natural”) şi aşa se explică de ce mineralele din apa “minerală” nu pot fi absorbite oricât de multă apă am cumpăra sau oricâte zile am sta la “băi”. Iar ceeace nu poate intra în celulele noastre nu poate fi metabolizat adică este inutil. Sistemul nostru nervos (creier, măduva spinării, nervi) trimite comenzile şi primeşte informaţiile din mediul extern sau intern sub forma impulsurilor nervoase care sunt de fapt transferuri ionice de energie electrică (polarizarea şi depolarizarea membranelor celulare, potenţialul electric, “jocul” ionilor de sodiu şi potasiu, cu fiecare impuls nervos  eliberându-se 90mV tensiune). Acesta este de fapt suportul electrochimic pentru gândurile şi acţiunile noastre (stimulii vizuali, auditivi, tactili, olfactivi, gustativi, etc sunt astfel convertiţi chimic şi electric în gânduri şi ulterior în acţiuni). Nici măcar un gând nu este posibil fără existenţa ionilor de sodiu şi potasiu, nicidecum, mişcarea. Atunci când efectuăm simplul gest de a bea un pahar cu apă, miliarde de impulsuri electrice (frecvenţe electromagnetice) stau la baza acestei acţiuni, iar transmiterea tuturor comenzilor la muşchi şi organe este condiţionată de sare. Când cantitatea de sare din organism este diminuată avem de-a face cu un deficit de informaţie şi de energie. Astfel că încep să apară dezechilibre care conduc în final la boală şi suferinţă. Ni se spune – la recomandarea medicilor, că excesul de sare nu este sănătos. De acord! Dar ce înseamnă exces şi raportat la ce? Un copil de 20 de kilograme nu are nevoie de tot atâta sare ca un adult aşa cum am precizat mai sus. A reduce/elimina sarea din alimentaţie înseamnă a reduce de peste 11 000 de ori viteza transmiterii impulsului nervos de la şi dinspre creier (o metodă televizionistică de a ne transforma în “legume” docile?). Excesul de tutun şi medicamente este mult mai periculos dar şi mult mai profitabil (accize, taxe, impozite plătite de cei “docili” la bugetul mondial). Care este cea mai des auzită recomandare medicală în spital? “Redu consumul de sare” adică să reducem sau poate să “tăiem” legăturile informaţionale cu creierul pentru ca acesta să nu rejecteze (alergii) medicamentele înghiţite şi generos recomandate. Dar “zahărul”? Zahărul natural din fructe sau miere de albine este sintetizat din APĂ (CO2+H2O) şi intră/participă la formarea/ structurarea acidului dexoxiribonucleic (ADN) adică a suportului informaţiei din corpul nostru şi implicit a evoluţiei noastre. Atenţia, concentrarea, memoria, evoluţia genetică au legătură directă cu glucoza (sau “zahărul”). Colesterolul (“grăsimile” – căci la aceasta se face referire în mesajul radio-tv), ajută  la  formarea membranelor celulare (structură lipoproteică), la sinteza hormonilor în glandele suprarenale şi în ovare, este indispensabil digestiei lipidelor (în urma transformării de către ficat în acid biliar), “unge” peretele interior al arterelor (care altfel ar fi distruse în timp scurt aşa cum sunt distruse localităţile de viituri).

Nivelele scăzute/joase ale colesterolului induse cu ajutorul medicamentelor, duc la apariţia depresiei, impotenţei sexuale, comportamentului violent, sinuciderii şi mai ales o slabă funcţionare a sistemului imunitar. În manualele mai vechi de medicină, valorile normale ale colesterolului erau considerate 300 mg (la un HDL -35mg/dl de sânge) – JAMA 2001; 285:2486-2497. O comisie medicală de la OMS a stabilit însă că aceste valori sunt prea mari şi le-a scăzut la 200. O singură cifră modificată/schimbată a adus în portofoliul/conturile industriei medicale câteva zeci de milioane de bolnavi (36) şi câteva miliarde de euro profit! (4,3). A scăzut însă şi mortalitatea sau morbiditatea odată cu această schimbare sau cu înmulţirea etichetelor de medicamente “hipocolesterolemiante”? va urma

Cele mai sănătoase alimente…

Nutriţioniştii germani au răspunsul! Cei mai renumiţi dintre ei au stabilit care sunt cele mai sănătoase 100 de alimente ce îţi protejează principalele organe. Lista acestora a fost publicată recent în ziarul Bild din Germania şi a făcut deja furori în întreaga lume. În cazul legumelor şi fructelor se recomandă ca acestea să fie consumate proaspete sau congelate, iar plantele medicinale indicate de medicii germani trebuie administrate sub formă de infuzii, comprese sau tincturi. Vă prezentăm lista acestor alimente.

Piele/păr

1. Pepenele. Miezul pepenelui rosu este un cocteil de apa, aproape 95 la suta, si zaharuri naturaleAre foarte puţine calorii şi e un fruct excelent pentru menţinerea fermităţii pielii.

2. Iaurtul degresat. Are o concentraţie ridicată de vitamina A, iar bacteriile sale îmbunătăţesc aspectul pielii.

3. Grâul. Are calciu, acizi graşi, dioxid de siliciu – provizii de sănătate pentru piele, păr şi unghii.

4. Orzul. Conţine substanţe bioactive, înfrumuseţează şi revitalizează.

5. Cimbrul. Curăţă organismul şi redă strălucirea pielii.

6. Hreanul. Regenerează părul, pielea şi unghiile, mulţumită substanţelor active conţinute.

7. Muştarul. Reglează fluxul sangvin la nivelul pielii.

Rinichi

8. Sfecla roşie. Stimulează arderile celulare.

9. Vişinele. Conţin potasiu, substanţă pe care rinichii “se luptă” să o elimine din sânge, când e în exces.

10. Castravetele. Are multă apă şi stimulează activitatea rinichilor.

11. Ţelina. Protejează rinichii de viruşi.

12. Varza roşie. Aminoacizii şi proteinele sale acţionează ca un filtru pentru rinichi.

13. Gulia. Vitamina C protejează celulele renale, iar fierul şi fosforul energizează.

14. Ridichea neagră. Are proprietăţi de antibiotice naturale.

15. Varza murată. Detoxifică întregul organism.

16. Hrişca. În medicina complementară, e folosită ca produs dietetic în cazul bolilor de rinichi şi în diabet. E eficientă dacă suferiţi de hipertensiune arterială.

17. Pătrunjelul. Deţine combinaţia ideală de minerale pentru a curăţa rinichii.

Oase

18. Migdalele. Conţin magneziu, care ajută oasele să rămână sănătoase.

19. Spanacul. Aduce în organism necesarul de calciu pentru rezistenţa oaselor şi funcţionarea muşchilor.

20. Meiul. Deosebit de bun pentru copii, cărora le întăreşte dinţii, oasele şi le stimulează creşterea.

21. Secara. Benefică pentru dinţi, oase şi muşchi. E o sursă ideală de oligţlemente, cum ar fi B-vitamine, potasiu, magneziu, mangan, fier şi zinc.

22. Brânza. Este o sursă de calciu, contribuind la întărirea oaselor.

Intestine/stomac

23. Tinctura de fenicul. Protejează mucoasele intestinale.

24. Păstârnacul. Stimulează digestia.

25. Mango. Are vitamina A şi antioxidanţi ce apără mucoasa intestinală.

26. Arpacaşul. Aduce în organism necesarul de fibre, magneziu şi fosfor pentru o digestie sănătoasă.

27. Mărarul. Ameliorează indigestia.

28. Soia. Are proprietăţi anticancerigene.

29. Nucile. Conţin o formă purificată de Omega 3, care ajută la reducerea riscului de cancer al intestinelor.

Ficat

30. Anghinarea. Are proteine regenerative, iar acidul folic şi antioxidanţii săi previn bolile hepatice.

31. Sucul de ridiche. Stimulează secreţia bilei.

32. Conopida. Contribuie la protejarea şi îmbunătăţirea activităţii ficatului.

33. Drojdia de bere. E o importantă sursă de vitamina B, detoxifică ficatul.

34. Năsturelul (Nasturtium Officinale). E folosit la producerea muştarului şi a uleiurilor bune pentru metabolismul bilei şi al ficatului.

35. Păpădia. Reduce colesterolul şi ajută la buna funcţionare a ficatului.

36. Laptele. Apără ficatul de diferite afecţiuni frecvente.

37. Menta. Uleiurile sale esenţiale stimulează secreţia biliară şi ajută la calmarea crampelor.

38. Carnea de iepure. Degresează ficatul.

39. Carnea de vită şi de mânzat. Conţine vitamina B, fier şi proteine de bună calitate.

Creier

40. Lintea. Conţine proteine, glucide şi lecitina de care au nevoie celulele creierului.

41. Quinoa. Bogat în fier, întăreşte memoria şi încetineşte procesul de îmbătrânire.

42. Carnea de pasăre de curte. Are grăsimi şi uleiuri care oferă energie celulelor nervoase.

43. Fasolea. Creşte puterea de concentrare.

44. Oul. E o sursă grozavă de proteine, iar gălbenuşul conţine colină, care ajută la dezvoltarea memoriei.

45. Avocado. E un fruct care combate stresul, nervozitatea şi insomnia.

46. Bananele. Conţin substanţe benefice pentru creier. Glucoza, vitaminele şi mineralele fructelor îl energizează.

47. Caisele. Un amestec ideal de minerale ce stimulează neuronii.

48. Stafidele. Au mult zahăr (75%), resursă energetică pentru creier.

49. Perele. Ajută circulaţia sangvină, iar zahărul şi substanţele asemănătoare hormonilor intensifică puterea “de lucru” a creierului.

50. Mazărea. E bogată în proteine bune pentru memorie şi concentrare.

51. Salata verde. Substanţele opiacee calmează sistemul nervos.

Ochi

52. Castanul sălbatic. Substanţele sale active calmează iritaţiile şi senzaţia de usturime.

53. Arnica. Uleiurile esenţiale calmează inflamaţiile oculare.

54. Mesteacănul alb. Vitamina C, potasiul şi calciul conţinute întăresc imunitatea ochilor.

55. Limba de miel. Are o mulţime de taninuri şi saponine ce reduc inflamarea vaselor conjunctivale.

56. Rostopasca. Este eficientă împotriva viruşilor, în special pentru ochii uscaţi.

57. Gutuia. Cu pectină şi calciu, e bună pentru alergii şi febra fânului.

58. Iarba de silur (Euphrasia Officinalis). Calmează ochii în cazul persoanele tensionate, care stau mult în faţa calculatorului.

59. Grăsimea de găină. Împreună cu iarba de silur, face minuni dacă e aplicată ca unguent pe ochi.

60. Strugurii. Aceste fructe ajută cu precădere ochiul în timpul vederii nocturne.

61. Pătlagina. Taninurile sale tratează infecţiile oculare.

62. Căpşunele. Ajută ochiul în timpul vederii nocturne.

63. Centaurium minus. Tinctura acestei plante vindecă afecţiunile oculare.

64. Ananasul. Conţine numeroase enzime ce relaxează ochii celor care stau mult la calculator.

65. Rozmarin. Purifică ochii şi protejează vasele de sânge oculare.

Inimă

66. Varza. Are mult potasiu şi fier, necesare inimii şi circulaţiei sangvine.

67. Broccoli. Previne ateroscleroza şi atacurile de cord, prin conţinutul de calciu, fier şi caroten.

68. Ridichea. Apără împotriva atacurilor de inimă.

69. Portocalele. Conţin vitamina C, care scade valoarea colesterolului din sânge, În plus, are şi puţine calorii.

70. Morcovul. Acidul folic şi bioflavonoidele rădăcinoasei protejează inima.

71. Peştele. Acizii graşi Omega 3 apără sistemul vascular de inflamaţii şi de calcifieri.

72. Ceapa. Scade presiunea sângelui, îmbunătăţeşte activitatea inimii şi circulaţia.

73. Usturoiul. Alicina conţinută previne accidentele vasculare cerebrale.

74. Usturoiul sălbatic. Substanţele sale curăţă sângele de toxine.

75. Sparanghelul. Asparagina curăţă cordul şi vasele mari de sânge.

76. Cicoarea. Scade tensiunea arterială şi colesterolul, curăţă sângele cu ajutorul unor minerale specifice.

77. Uleiul de măsline. Energizează cordul şi reduce colesterolul.

78. Somonul. Acest peşte e o sursă bună de acizi graşi Omega 3, care reuşesc să scadă din nivelul trigliceridelor din sânge.

79. Dovleacul. Are efect benefic în cazul hipertensiunii arteriale şi în bolile de inimă.

80. Cartofii. Protejează contra accidentelor cerebro- vasculare, oferind o cantitate mare de vitamina C pentru sistemul vascular.

81. Paprika. Protejează inima şi vasele de sânge.

82. Roşiile. Diuretice eficiente, normalizează tensiunea arterială.

83. Măslinele. Reduc colesterolul nociv şi tensiunea arterială.

84. Merele. Conţin 300 de substanţe esenţiale pentru protecţia întregului sistem vascular.

85. Fasolea neagră. O cană din acest aliment furnizează între 120 şi 320 miligrame de magneziu, mineral ce previne apariţia tulburărilor de ritm cardiac.

86. Coacăzele. Cu cea mai mare concentraţie de minerale şi de vitamine C, B, D şi E, sunt bune pentru circulaţia sângelui.

87. Zmeura. Acţionează ca o aspirină naturală, întărind sistemul imunitar.

88. Murele. Sunt considerate de specialiştii germani fructe cardioactive, ajutând la funcţionarea optimă a cordului.

89. Socul. Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.

90. Piersicile. Au multe vitamine şi oligţlemente care protejează inima.

91. Cireşele. Împrospătează resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor şi siliciu.

92. Rubarba. Fortifică inima şi scade tensiunea arterială.

93. Grepfrutul. Are o enzimă specială, care previne obstrucţiile vasculare şi tromboza.

94. Ciuperca Shitake. Reduce colesterolul.

95. Prunele. Previn tromboza.

96. Curmalele. Sunt bogate în fier, calciu şi potasiu. Reduc tensiunea arterială, protejează împotriva aterosclerozei.

97. Afinele. Pigmentul lor albastru ajută la elasticitatea vaselor sangvine.

98. Ovăzul. Are acizi graşi, benefici în bolile cardiovasculare.

99. Porumbul. Are vitamina D şi vitamina K.

100. Ardeiul iute. Previne creşterea zahărului din sânge, care poate duce la formarea colesterolului pe vasele inimii.

Mămăliga

O felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

A fost timp de sute de ani mâncarea de bază a ţăranului român. Pentru că turcii puneau bir doar pe grâu, porumbul a rămas românilor drept hrană care să înlocuiască pâinea.

Crescătorii de oi care locuiau mare parte din an la stânile de pe munte, neavând legume şi fructe precum cei de la câmp, găteau mămăliga împreună cu lapte, brânză şi untură sau tocană de oaie.

Alte popoare prepară o variantă de mămăligă mai moale (polenta –Italia, puliszka- Ungaria, pura –Austria, Croaţia, etc).

Spre deoasebire de făina de grâu, mămăliga conţine vitamine din grupul B, minerale(potasiu util bolnavilor de inimă) şi era recomandată în special persoanelor suferinde de boli de plămâni sau anemicilor. Diabeticii trebuie să ştie că o felie de mămăligă rece are de 4 ori mai puţine calorii decât o felie de pâine.

Pentru dureri în gât (amigdalită) se pune într-un tifon mămăligă caldă (cât se poate suporta) şi se aplică extern pe zona gâtului. Se pune deasupra o flanelă de lână; se repetă de două ori pe zi până la vindecare.

Pentru pietre la rinichi se aplică în zona rinichilor mămăligă caldă, se acoperă cu o pătură pentru a favoriza transpiraţia şi se bea un litru de ceai de mătase de porumb. Ajută la eliminarea nisipului şi pietrelor mici.

Pentru articulaţii dureroase, reumatice, se acoperă articulaţia dureroasă cu o frunză mare de varză, peste care se pune mămăligă fierbinte şi se înveleşte piciorul cu o pătură.

Pentru micoze ale pielii se aplică în zonele afectate ţuică în care s-a dizolvat cenuşă de coceni de porumb.

Reţetă: într-un ceaun se pune la fiert apă purificată prin osmoză inversă care nu face „cocoloaşe”, sare, puţină boia iute; când apa dă în clocot, se adugă făina de mălai (200 grame) şi se amestecă. Se lasă să fiarbă fără a se amestaca câteva minute, apoi se învârte cu lingura de lemn sau mestecăul până se întăreşte. Se răstoarnă pe o farfurie sau un fund de lemn. Se „taie” felii cu o aţă de cânepă. Se consumă caldă sau rece în loc de pâine.

Afinele – insulina vegetală

Antocianinele – care conferă culoarea albastră afinelor, sunt antioxidanţi foarte puternici

Se spune că piloţii britanici, în al doilea război mondial, consumau afine pentru a avea o bună vedere pe timp de noapte.

Afinele conţin fibre alimentare, antociani, proteine, grăsimi vegetale, vitamine, minerale coloidale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, mangan, resveratrol, taninuri,etc).

Afinele şi …şobolanii

Şobolanilor le place să meargă pe ţevi sau prin spaţii înguste; vârsta unui şobolan se apreciază în funcţie de timpul cât îşi menţine echilibrul pe o grindă foarte îngustă şi viteza de deplasare. Un şobolan de 19 luni  (echivalent 70 de ani umani!) stă în echilibru 3 secunde faţă de unul “tânăr” care rezistă până la 15 secunde!…

După ce, timp de 8 săptămâni, şobolanilor bătrâni, li s-au administrat afine, performanţa lor a crescut la 11 secunde şi s-au orientat foarte bine şi în labirint! Studiul a fost efectuat de Universitatea Tufts din Boston.

Antocianidele care ne protejează sistemul nervos, se mai găsesc şi în cireşe, mure, zmeură, struguri roşii; în cazul diabeticilor, au crescut “producţia” de insulină cu peste 50% şi au ameliorat vizibil artroza.

Pterosilbenul aflat tot în afine scade colesterolul şi trigliceridele.

Afinele nu sunt doar un aliment “minune”; ele întârzie şi ne fac mai uşoară căderea de pe sârma pe care noi oamenii, dansăm azi.

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 07:52 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC