> News of the day <

Atelier Drobeta 2011

În vizită la atelierul artiştilor plastici Raluca şi Gabi Rdovici, Nicolae Vlăduţu şi Andrei Coptil. Acesta se află undeva departe, la margine de oraş, între ruinele unei foste fabrici severinene. Am regăsit aici buni prieteni, harnici şi inspiraţi. Lucrează acum la modelarea unor busturi cerute de Primar pentru aleea personalităţilor şi care vor fi amplasate … Read more

iunie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

La atelierul lui Andar de la Drub


L-am găsit pe Andrei în atelierul propriu, stând şi aşteptând… muza inspiratoare. Cu riscul de a-i tulbura momentul i-am smuls câteva vorbe.
Andrei nu prea vorbeşte, o fac mâinile în locul lui. …

Andar şi …cioara lui


“Amărâtă şi stingheră

Ca o prună afumată

Cu alură interlopă

Ca un muzicant în frac,

Cuvioasă ca un popă

Şi smolită ca un drac”…

În urmă cu câteva zile, în timp ce-mi executam alergarea de seară ritualică la pădurea Crihala (pentru topirea kilogramelor excedentare) am simţit miros de hoit şi ulterior am văzut pe alei câţiva pui de cioară morţi. Mi-am adus atunci aminte că ciorile sunt cele mai inteligente fiinţe după oameni iar obiceiul de a-şi arunca puii din cuib atunci când deja au aripi pentru zburat este o lecţie deosebit de utilă chiar şi pentru noi oamenii. Spun asta cu toate riscurile de rigoare. Copii noştrii sunt ocrotiţi, răsfăţaţi până plecăm pe lumea cealaltă uitând să îi lăsăm să zboare cu propriile lor aripi. Din acest motiv, dar şi din multe altele, copii noştrii intră în viaţă nepregătiţi şi caracterizaţi de, ceeace psihologii numesc, “comportament de neajutorare învăţată” – extrem de păgubos mai ales în societatea competiţională de azi.

Ştiam că ciorile, la fel ca oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în famile iar “soţul” este fidel şi credincios “soţiei” până la moarte (doar dacă femela lui a decedat el îşi îndreaptă atenţia spre altă cioară cu care să se împerecheze). Ciorile folosesc mai multe unelte pentru a se hrăni şi supravieţui decât maimuţele şi sunt mai inteligente decât delfinii sau bufniţele. Pot fi învăţate să numere până la 30 şi sunt păsările care “ştiu la glume” (se joacă) sau care se droghează (!!!) (se aşează pe un muşuroi de furnici şi se lasă muşcate – acidul formic creându-le o stare de extaz care le face “să cadă pe spate”).

Pe stindardul strămoşilor noştrii apare şi cioara alături de lupul cu trup de şarpe (corbul – mesagerul profetic al lui Apollo) însă pe la sfârşit de secol XVIII acesta este înlocuit, doar din snobism, cu vulturul evropenesc. Ţiganii care şi-au însuşit cu precizie şi conştiincioşi magia dacilor au adoptat ca semn al tagmei lor “cioara”. De ce oare? Un “cunoscător” ar spune că din cauza culorii comune. Răspunsurile, căci sunt mai multe, sunt şi multe şi profunde. Totuşi, ironia acestora are şi o mică explicaţie istorică. Vlad Ţepeş a fost ajutat în luptele sale cu turcii şi de ţiganii din Ţara Românească, iar ei aveau ca stindard propriu de luptă o…”cioară”. La una din bătălii, când aceştia au văzut câtă puzderie de turci se apropie, au zbughit-o la fugă abandonându-şi steagurile (ciorile). …

Andar – Andrei Coptil – artistul plastic şi prietenul nostru din Severin – are un nou amic – un pui de cioară care, după alungarea din cuib, a început lupta existenţială alegând prietenia cu omul. Nu-i aşa că există o anume asemănare între Andar şi noul lui prieten?

Însă marea nedumerirea şi întrebarea care îl frământă acum pe Andrei este asta:

- ce nume să îi pună noului şi ghiduşului prieten?

Sugestiile voastre sunt aşteptate cu nerăbdare…

La atelierul lui Andar de la Drub



L-am găsit pe Andrei Coptil, azi într-o zi însorită de sâmbătă, în-fiinţat în ultimul lui atelier, aproape de Dunăre – un fost cabinet medical des-fiinţat. Înainte de a-şi aduce zecile de unelte, dălţi, pensule, sculpturile, tablourile şi a le expune, a luat numaidecât mai întâi un sac cu lut şi s-a apucat cu bucurie şi frenezie să-l modeleze.

Andrei nu vorbeşte aproape deloc, – este tăcut, asemeni unui ascet. Îşi reţine chiar şi bucuria iar când o face îşi caută cu multă grijă cuvintele. În schimb mâinile lui vorbesc şi spun tot ce ar avea de spus proprietarul lor. Pentru că are mâini harnice, inspirate şi plăcut “vorbitoare”.

Andrei Coptil nu doar pictează sau transformă marmura sau lutul în forme ce rezonează cu frumosul din noi, ci creează chiar spaţii pentru re-creere. Unde? Cât mai aproape de surorile lui păsărelele pe care le iubeşte aşa cum iubeşte copiii. După ce am lăsat să se zvânte lucrările de lut, încă ude, a ieşit în grădină pentru a termina căsuţele de lemn articulate cu crengile şi cu ciripitul îngeresc al micilor zburătoare.

L-am rugat la despărţire, să amenajeze un loc unde să adune toate lucrările lui,- toate talismane norocoase- răspândite prin diverse locuri prin Severin, pentru ca doritorii să le poată vedea, admira şi, de ce nu, achiziţiona.

Pentru că prietenii mei care au văzut la mine acasă “produse” ale mâinilor lui mi-au spus că ar vrea şi ei. Şi nu ştiu unde să le găsească.

7 vizitatori online acum
1 vizitatori, 6 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 12 la 07:48 pm UTC
Aceasta luna: 12 la 06-01-2020 02:40 pm UTC
Acest an: 213 la 01-19-2020 01:26 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC