> News of the day <

Aspartamul – otrava …dulce II

Aspartamul este o neurotoxină şi o substanţă teratogenă binecunoscută, care, în doze nedefinite încă, produce efecte adverse grave reversibile la adult, dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului In urma procesului de metabolizare în organism, Aspartamul se descompune în: fenilalanină (~50%), care are efecte neurotoxice şi poate produce fenilcetonurie şi stări de apoplexie; dicetopiperazina, … Read more

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ce mai auzim cu urechile

Când auzim zgomote în urechi fără să avem vreo sursă de muzică, se numeşte tinitus în latină, adică „a suna ca un clopoţel”.   Aceşti oameni aud sunete pulsatile, foşnete, vuite sau cârâituri de greier. Sunt în general semne de îmbătrânire şi toţi le vom auzi într-o zi. Sunt semne de afectare a nervului auditiv.

Pentru a evita aceste zgomote supărătoare putem păcăli creierul punând lână pat când dormim un ceas care ticăie, o muzică plăcută în surdină sau facem exerciţii de relaxare şi concentrare.

Mai pot apare ca reacţie la alcool, cafea, sau medicamente de tip aspirină, antibiotice, antiinflamatoare, ne mai pot anunţa o boală a tiroidei, o alergie, anemie, hipertensiune arterială, ateroscleroză, sau uneori pot indica prezenţa unei tumori cerebrale sau un anevrism cerebral.

Există oameni care îşi aud inima bătând în urechi atunci când stau în pat cu capul pe pernă. Semnul acesta este normal, însă dacă este auzită doar într-o ureche, şi atunci când nu suntem întinşi pe pat, se numeşte tinitus pulsatil sau obiectiv sau cenestopatie. Este semn de hipertensiune arterială, de rigiditate a vaselor de sânge; dacă apare însoţit de o durere bruscă de cap trebuie mers la Urgenţă pentru că poate anunţa un accident vascular cerebral.

Atunci când începem să ne pierdem auzul, această boală poate începe cu o ascuţire a acuităţii auditive (hiperacuzie). Cu alte cuvinte începem să credem că soacra vorbeşte prea tare sau colegii de serviciu şi îi rugăm să nu mai „ţipe” aşa tare. Această boală – surditatea poate fi consecinţa abuzului de aspartam de exemplu (un îndulcitor artificial folosit de diabetici), de antibiotice (kanamicină, streptomicină, etc) antialergice, antiinflamatoare, analgezice. Se întâmplă frecvent studenţilor care abuzează de băuturi răcoritoare acidulate, gazoase care conţin edulcoranţi.

Auzul slab mai poate însemna o lipsă de magneziu în organism, sau afecţiuni ale coloanei cervicale după o „smucitură” sau în cadrul sindromului de stres post traumatic.

Există oameni care se trezesc mai ales noaptea din somn cu senzaţia unei bubuituri; se numeşte sindromul capului care explodează. Deşi crează panică acestor oameni, nu are legătură cu nici o problemă medicală.

Când auzim voci sau cântece pe care nu le cântă nimeni, ar trebui să consultăm un medic pentru a stabili cauza.

Când ne trezim dimineaţa cu auzul dispărut brusc  trebuie mers la medic pentru e elimina posibilitatea existenţei unui neurinom sau a sindromului Meniere sau a unei boli autoimune a urechii interne.

Fumătorii au risc mai mare cu 70% de a-şi pierde auzul dar şi nefumătorii care stau în preajma fumătorilor (risc dublu).

Boli ale articulaţiei temporo-mandibulare

Articulaţia temporo-mandibulară conectează maxilarul inferior/mandibula la craniu. Problemele care apar la acest nivel generează durere de cap, în tâmplă, de ochi (orbită), de ureche, de gât, umeri, zgomote în urechi (tinitus sau chiar surzenie)  sau alte forme de algii faciale.

Mandibula care este controlată de muşchi execută două feluri de mişcări: una de rotaţie (ca o balama) şi alta de alunecare ca atunci când deschidem larg gura. Aceste  mişcări ne permit nouă să mestecăm, să vorbim sau să căscăm când ne este somn sau când suntem plictisiţi. Dacă aşezăm degetele chiar în faţa urechii şi deschidem gura vom simţi cele două tipuri de mişcare. Aceasta este asigurată de prezenţa unui cartilaj moale care permite mişcarea lină şi care absoarbe şocurile generate de mestecatul alimentelor tari. Întrucât vorbim de forţe mari generate în timpul mestecatului, acest cartilaj asemănător unui disc are şi rolul de a dispersa forţele care apar întocmai cum se întâmplă în cazul discurilor intervertebrale unde vorbim de asemeni de forţe foarte mari mai ales când sărim sau ridicăm greutăţi mari.

Acest disc articular se uzează când este dezhidratat (apa împreună cu proteinele hidrofile proteoglicanice asigură rolul de amortizor hidraulic), când se scurtează dinţii (mai ales la persoanele care „scrâşnesc” din dinţi – boală numită „bruxism”) sau la persoanele stresate care au obiceiul de a sta cu „fălcile încleştate”, de a mesteca permanent gumă, de a muşca creioane sau unghiile.

Micro sau macrotraumele cum ar fi un pumn primit în maxilar sau un accident pot de asemeni deteriora articulaţia cea mai importantă a feţei. Cea mai des întâlnită afecţiune este însă degenerarea articulară ca urmare a deshidratării cronice, a îmbătrânirii sau a disfuncţiilor imunitare (anticorpi antiimunoglobulină G) care conduc la dispariţia cartilajului şi apariţia fenomenului frecării între oase şi a inflamaţiei cronice.

Cracmentele sunt zgomotele sau pocniturile intraarticulare (semne de dezhidratare cronică la fel ca în cazul celorlalte articulaţii sau vertebre) sunt rareori percepute numai de bolnavi; de obicei se simt la palpare, în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii, degetele examinatorului fiind introduse în conductele auditive externe sau aplicate înaintea tragusului. Uneori aceste cracmente sunt aşa de puternice, încât sunt auzite de persoanele din jur. Cracmentul se percepe ca o pocnitură aspră; apare cel mai frecvent la mişcările de deschidere a gurii, foarte rar putându-se percepe şi la închiderea gurii. In momentul producerii cracmentului, bolnavul are o uşoară durere şi senzaţia de deplasare a condilului mandibular. Cracmentul se produce datorită izbirii condilului mandibular de condilul temporal, în momentul deschiderii accentuate a gurii; cele două elemente osoase nemaifiind separate prin menisc, vin în contact direct, producând zgomotul caracteristic.

Ce facem? Este preferabil ca afecţiunea să fie prevenită deoarece sechelele şi tratamentul curativ sunt destul de neplăcute. Primul gest de prevenire este obişnuinţa hidratării corecte a corpului încă de la vârste fragede pentru a păstra structurile articulare cartilaginoase cât mai mult timp funcţionale iar lichidul cel mai potrivit şi corect în acest scop este apa purificată osmotic.

Tratamentul afecţiunii instalate se adreseaza în primul rând durerii care îl supără pe bolnav. Aplicarea de gutiere ocluzale sau mai bine de plăci palatinale cu platou retro-incizal pun pentru un timp, articulaţia în repaus şi durerile se remit. Durerile pot fi calmate şi prin infiltraţii periarticulare  însă reapar după câteva ore dacă articulaţia nu a fost pusă în repaus. Repausul articular poate fi realizat şi prin aplicarea unei fronde mentoniere (un aparat pentru imobilizarea fracturilor de mandibulă).

2 vizitatori online acum
0 vizitatori, 2 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 7 la 07:52 am UTC
Aceasta luna: 13 la 09-07-2019 02:16 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC