> News of the day <

Istorie furată

După ce-am vândut tot ce se putea vinde din ţara asta, păcăliţi fiind de nişte şmecheri din Bucureşti care au avut grijă mai întâi să-şi facă televiziuni cu care să poată anestezia populaţia (vă mai amintiţi de „profeţiile lui Brucan de la PROTV unde eram făcuţi în toate felurile „pen că’ n-aşa românii nu ştiu … Read more

aprilie 2021
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Păstrători de tradiţie Dumitrescu Marioara din Godeanu Mehedinţi

În pădurea Crihala, la capătul aleii ce duce la restaurantul cu terasă, am întâlnit o femeie foarte discretă şi cuminte care, pe nişte sfori îşi înşirase câteva lucruri extrem de valoroase: costume populare de familie, unele vechi de vreo două sute de ani. Costume populare specifice zonei de nord a Mehedinţului dar şi macaturi sau covoare de lână, o ladă de zestre aşezată în iarbă direct pe pământ, o furcă de tors, o vârtelniţă…
Obiecte care nu interesează pe cei mai mulţi dar care dau fiori cunoscătorilor. Pentru că aceste obiecte şi lucruri pot revela ceeace am pierdut sau am uitat de mult: sufletul românesc autentic. Un popor care şi-a uitat specificul, tradiţia, istoria este condamnat la uitare definitivă iar destinaţia sa este coşul de gunoi al istoriei.
Femeia aceasta este aproape un erou. Pentru că îţi trebuie mult curaj să vii la Severin cu nişte sfori pe braţ şi să te apuci să întinzi obiecte care să arate ţugulanilor iubitori de manele şi telenovele cum arată cu adevărat inima ţăranului strămoş de orăşeni. E ca şi cum un preot curajos ar scoate icoanele unui cult demult uitat şi le-ar înşira pe sfoară în mijlocul pădurii Crihala fără să-i pese de fumul de mici, pastramă vânătă şi cârnaţi sau de muzica ţigănească amestecată cu cea de fanfare care oripilează până şi urechile afone…

Şi totuşi există…

Am avut la un moment dat impresia şi apoi certitudinea că nu mai existăm ca neam.

Când spunem că suntem „de-un neam” înseamnă că suntem aproape rude, neamuri, sau nu?

Vedeam zilnic din ce în ce mai mulţi oameni indiferenţi mânaţi doar de interesele lor strict imediate şi personale. Iată însă că această impresie mi-a fost schimbată zilele trecute de nişte oameni simpli şi modeşti.

Ieşeam dintr-o scară au unuia din blocurile cu litera „D” din Crihala când una din femeile care stăteau la scară m-a oprit să mă întrebe „ce mai face Mama Domnica” I-am spus că e bine atât cât poate fi unui om internat la diabet şi am rugat-o atât pe ea cât şi pe celelalte 5-6 femei care erau la fel de curioase să meargă s-o viziteze.

„Am merge da nu prea ştim noi pe acolo cum să ajungem la ea”

Femeia care ţinea de mână o copilă de vreo 14 ani – cu probleme la mâna şi piciorul drept (o pareză spastică ce o împiedica să mearagă corect dar şi să vorbească), s-a căutat în portofelul ce-l ţinea în mână şi a scos trei hârtii de câte 10 lei – unicele de fapt, rugându-mă să i le dau Mamei Domnica.

„Am auzit că are pensia mică săraca, mie mi-a plăcut de ea cum ne cânta de pe placă şi aş vrea s-o ajut şi eu cu cât pot”

Am ascultat-o fără să zic nimic pentru că mi se pusese un nod în gât pe care nu reuşeam să-l desfac, apoi i-am promis că o să merg la Mama Domnica să-i duc.

„Cum e numele lu mata, ca să-i spun de la cine sunt banii?” am întrebat-o

„N-are importanţă, să-i spuneţi că ne rugăm pentru sănătatea ei” a mai spus Femeia apucându-şi cu grijă fata de mână.

Apoi cei doi îngeri au intrat în bloc încet, ea cu capul plecat – atentă la paşii nesiguri ai fetei.

Mama Domnica atunci când a cântat pe la nunţi nu s-a tocmit niciodată pentru bani. De multe ori a cântat pe nimic pentru că aşa cum am mai spus, grija ei a fost SĂ NE DEA, adică să ne înveţe prin cântece ei dar şi prin felul ei de a fi ce e iubirea adevărată dăruindu-se pe sine până la uitare.

I-am spus, acolo la spital, că o „artistă” care îi cântă cântecele nu pleacă de acasă decât pentru multe mii de euro.

„Nu ştiu mumă ce-s ăia” mi-a răspuns Mama zâmbindu-mi şi încercând parcă să-şi ceară iertare pentru neştiinţa ei.

Pentru cei care nu ştiu, le reamintesc că grijuliul stat român a recalculat pensia Mamei Domnica şi de la 220 de lei i-a redus-o la fabuloasa sumă de 33,5 lei!

Ia pensia neamule!…

Mama Domnica m-a rugat să fac cumva dacă pot să vorbesc să nu i-o mai dea nici pe asta pentru că „e mai mare grija mumă, trebe să mă duc după poştaş, să urc coasta şi nu mai pot mumă că-s batrână”…

Şi totuşi…

Obiceiuri de Crăciun

Peste tot la ţară, în ajun de Crăciun, femeile pregătesc turte şi colaci sau colindeţi. Turtele se mai numesc „scutece” şi semnifică scutecele care l-au învelit pe pruncul Iisus. Prima turtă se numeşte „turta vacii” pentru că acestea l-au protejat în iesle după ce s-a născut, şi se dă vacilor s-o mănânce în ziua de Bobotează împreună cu tărâţele ca să dea lapte bun peste an.

Colacii sau „colindeţii” se pregătesc pentru masă, pentru pomenirea morţilor sau pentru colindători. Plămada este făcută din drojdie de vin şi se lasă la „crescut” lângă cuptorul cald. După ce a crescut se frământă cu mâinile, se rup bucăţi-bucăţi şi cu mâinile se modelează viţe groase cât degetul care se împletesc în colaci sau în „viţe” unice sau duble. Din acest aluat nu se dă cu împrumut cu nici un chip; dacă o femeie a reuşit să fure (să ciupă) din aluatele din trei case şi face o pâine pe care o mănâncă toţi ai casei fără să risipească nici o fărâmă, femeia respectivă va avea cloşti cu mulţi pui. Aluatul mai poate fi amestecat cu muguri de prun roşu, măr dulce, alun, viţă, cireş şi se păstrează pentru a fi folosit contra durerilor de stomac sau pentru descântece. Pentru dospire cea mai bună apă este „apa de flori”. Ţăranii adună apă de ploaie (la fel ca dacii) care este mai puţin dură şi nu face cocoloaşe cu făina de grâu.

Ritualul.

În „casa mare” sau „odaia de dincolo”, gospodina aşează pe masa de sub icoană cea mai frumoasă faţă de masă, o sticlă de vin roşu, o farfurie cu turte iar în dreapta sticlei, o farfurie cu bob „făcălit” sau sleit cu ceapă distuită deasupra, colaci şi alte bucate.

Între colaci se pune un fuior de lână („barba lui Crăciun” sau „fuiorul popii”) pe care îl primeşte plocon părintele care binecuvântează masa. Masa nu se descoperă decât în prezenţa preotului (cel care face asta va face bube) care blagosloveşte apoi gustă din fiecare fel de mâncare şi împarte şi la ceilalţi săteni prezenţi pentru ca „Dumnezeu să primească”. În acest timp afară arde o căţuie cu tămâie şi smirnă. Ca plată, preotul ia banii puşi sub colţul din  dreapte mesei, doi colaci pe care îi dă dascălului şi o parte din vin. Fetele pun un ac de păr sau agrafă sub prag „să treacă popa peste el” apoi îl pun în păr să-şi viseze ursitul. După plecarea preotului, gospodinele mătură imediat camera ca „să fie ferită casa de purici” apoi pleacă prin vecini să dea de pomană pentru sufletul morţilor şi sănătatea casei.

4 vizitatori online acum
0 vizitatori, 4 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 12 la 08:38 pm UTC
Aceasta luna: 17 la 04-18-2021 12:09 pm UTC
Acest an: 147 la 03-31-2021 11:03 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC