> News of the day <

Apa ne poate salva viaţa IV

Munca desfăşurată de Dr Paul Bragg legată de apa pură este una din cele mai mari contribuţii de pe mapamond la visul de tămăduire al oamenilor. „Cea mai adecvată substanţă de pe faţa Pământului care ne susţine sănătatea şi tonusul este apa curată sau purificată” – Dr James Balch M.D. Dietary Wellness Organismul nostru are … Read more

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Apa ne poate salva viaţa III

„Natura este marele învăţător al omului. Ea ne deschide ochii, ne luminează mintea şi ne curăţă inima”.

Să ne amintim că la Sarmisegetusa, în vârful muntelui, departe de râuri curgătoare sunt kilometrii de conducte ceramice care direcţionau spre bazine căptuşite cu lemn apa pură, distilată de Mama Natură, adică apa de ploaie sau zăpada topită apă atât de sănătoasă.

Apa minerală – cea care asigură un profit constant industriei medicale dat şi celor ce o ambalează în bidoanele de plastic (apropo, ce este mai scump ambalajul refolosibil sau apa?) este recomandată mai ales pentru conţinutul acesteia în aşa numitele minerale fără de care viaţa noastră îşi pierde suportul şi sensul de a mai exista. Mineralele esenţiale trebuie asigurate din seminţe, fructe şi legume, ne recomandă Dr Paul Bragg adică ele trebuie să provină dintr-o sursă organică. Apa minerală nu poate fi considerată „sursă organică” la fel cum este un măr sau o legumă proaspăt culeasă din grădină. Această confuzie asigură poziţia constantă în topul miliardarilor şi statutul de vedete ale burselor pentru firmele care comercializează această soluţie apoasă minerală.  Aceste elemente chimice se găsesc din abundenţă în solul sau straturile freatice peste care curge apa ce ne este atât de „generos” recomandată.

Minerale inutile

La începutul secolului XIX-LEA China s-a confruntat cu o secetă şi o foamete îngrozitoare fapt ce a determinat oamenii săraci care nu mai aveau nici măcar rădăcini sau coajă de lemn să mănânce, să încălzească şi să consume … pământ! Tăiau felii groase de argilă minerală şi le încălzeau sperând că le va potoli foamea. Întrucât organismul lor nu putea să asimileze mineralele anorganice din sol, aceştia mureau în chinuri inimaginabile. De ce se întâmpla asta? Răspuns: deoarece organismul animal are un metabolism diferit de cel vegetal care poate absorbi şi asimila acest tip de minerale. Plantele transformă un element mineral anorganic, metalic într-o formă uşor asimilabilă de către celula animală (mişcare a electronilor sau de spin diferită în rezonanţă cu organismul viu,  de dimensiuni foarte mici – coloizi cu sarcină electrică ceeace îi ajută să se afle în suspensie şi nu dizolvaţi aşa cum sunt în soluţia apoasă pe care o cumpărăm). Un fermier american s.a gândit că ar fi o bună afacere să dea vacilor pulbere de calcar măcinat. A conceput nişte etichete frumoase pe care a scris „hrană minerală cu carbonat de calciu şi magneziu” şi a început să le vândă pentru corectarea deficitului de calciu şi pentru îmbunătăţirea concentraţiei acestuia în laptele vitelor. Deşi cutiile erau frumos ambalate iar reclama era atrăgătoare, vacile au refuzat categoric să „consume” aşa ceva. Toţi fermierii care cumpăraseră cutiile cu astfel de minerale „năstruşnice”  au păţit la fel. În scurt timp a dispărut de pe piaţă dar asta nu s-a întâmplat şi cu cele destinate oamenilor care au ochii, creierul şi  papilele gustative extrem de uşor de păcălit.

Mineralele canceroase

Zilele trecute agenţia de ştiri Sky News informa publicul despre miile de persoane evacuate şi strămutate din mai multe sate din centrul Turciei din cauza mineralelor din sol care au produs o rată din ce în ce mai mare de cazuri de cancer. Fenomenul a fost observat încă din anii 80’ dar nepăsarea şi indiferenţa oamenilor şi autorităţilor au fost spulberate când s-a stabilit că este necesar un al treilea cimitir întrucât cele două existente erau ocupate la maxim de oamenii decedaţi din cauza cancerului. Cappadocia era de altfel intens vizitată de turişti străini din cauza grotelor şi a formelor carstice extrem de interesante şi deşi acestora li se spune mereu că nu sunt în pericol, ei evită din ce în ce mai mult zona aducătoare de moarte. Autorităţile intenţionează să demoleze toate locuinţele oamenilor şi să acopere toată zona sub un strat de cel puţin doi metri de pământ peste care să planteze flori dar nu s-a luat încă nici o decizie.

De ce nimeni nu s-a sesizat şi nu s-a luat până acum nici o decizie care să prevină tragedia lentă? Răspuns: Pentru că zona a fost deservită ani de zile de un singur medic şi o asistentă iar aceştia au dat vina pe stilul de viaţă al oamenilor: „Stau toată ziua în cafenelele pline fum…” au susţinut aceştia iar o femeie care trebuia să îngrijească cinci copii afirma că are „mare încredere în Dumnezeu că va avea grijă” de ei”.  În realitate nici autorităţile şi nici Dumnezeu nu i-a apărat de indiferenţa păguboasă. Lipsa banilor, birocraţia şi instabilitatea guvernamentală a cu fost alţi factori care au dus la situaţia gravă existentă în această zonă a Turciei. Mineralele găsite vinovate de producerea cancerului sunt Calciul, Sodiul, Potasiul, Aluminiul aflate într-o rocă puternic absorbantă de apă numită „erionită” şi care era folosită de localnici la construcţia locuinţelor dar şi pe post de filtre de …apă. Specialiştii nu s-au pus de acord cu privire la modul în care acest tip de roci zeolitice produc cancer, sigur este însă faptul că acesta produce cancer nu numai la oameni ci şi la animalele testate în laborator.  va urma

Sucurile proaspete

Cele mai bune sucuri sunt cele preparate de cel mai bun farmacist – natura însăşi.

Pasteurizarea sucurilor de legume şi fructe, prelucrarea chimică, aditivii, aromele, conservanţii distrug sau inactivează enzimele, vitaminele, alterează microelementele iar apa devine destructurată (sunt distruse informaţiile conţinute) dacă este fiartă peste 40 de grade.

Sucurile de fructe păstrează compoziţia în elemente sănătoase câteva ore iar sucurile de legume nu mai mult de zece ore. Sucurile de legume din magazine, chiar dacă sunt aşa cum scrie pe etichetă „100% naturale”, au păstrată doar 60% (maxim) din valoarea lor nutriţională.

Cele mai multe sucuri din magazin conţin zahăr alb adăugat; una dintre cele mai importante acţiuni ale sucurilor în organism, este alcalinizarea structurilor organismului. Însă zahărul adăugat măreşte aciditatea, anulând o parte din efectele urmărite. Aşa se explică de ce avem „arsuri” la stomac după ce bem sucuri „prelucrtate”. Există o vorbă populară care spune că „o lingură de rahat adăugată la un butoi cu vin nobil ne oferă un butoi de rahat”.

Chimiştii afirmă că în compoziţia sucurilor de legume şi fructe putem găsi într-o proporţie magnifică, aproape întregul tablou periodic chimic al lui Mendeleev.

O cură de o săptămână de sucuri proaspete de legume şi fructe invită organismul nostru la regenerare, la renaştere, la purificare. Acestea sunt foarte uşor asimilate de corp în mai puţin de 30 de minute, în timp ce alimentele preparate termic chiar şi cele formate din legume au nevoie de cel puţin una-două ore pentru a fi digerate şi metabolizate.

Zahărul poate afecta sănătatea

Conform statisticilor Uniunii Europene un adult consumă zilnic (din sucuri, produse de patiserie, prăjituri, biscuiţi, sosuri, cafea sau ceai îndulcit 100-200 de grame de zahar adică anual fiecare persoană consumă între 40-60 kg. de zahăr! Sir Frederick Banting, co-descoperitorul insulinei arată că diabetul era foarte răspândit printre proprietarii plantaţiilor de zahăr din Panama, mari consumatori de zahăr rafinat,în schimb, muncitorii de pe plantaţii, care nu-şi permiteau acest “lux”, nu sufereau de diabet. Sfecla de zahăr conţine peste 50 de nutrienţi în timp ce zahărul numai unul: zaharoza; prin rafinare se pierd enzimele, mineralele, vitaminele şi celelalte substanţe nutritive; “albirea” zaharului se face cu dioxid de sulf care este un aditiv alimentar cunoscut sub denumirea de E 220. În România se înregistrează o “epidemie” de diabet, numărul bolnavilor depăşind un milion. Consumul zahărului este mai rău decât dacă nu s-ar consuma nimic, pentru că goleşte corpul de enzimele, vitaminele şi mineralele necesare metabolizării zaharurilor. Zahărul pur, consumat zilnic, provoacă şi menţine o stare super-acidă în corp, astfel că se ajunge la decalcifieri osoase (osteoporoză datorată dezechilibrelor în asimilarea calciului) şi carierea dinţilor. Cancerul de colon (intestin gros) este de până la cinci ori mai mare la consumatorii de dulciuri decât la persoanele care consumă foarte rar sau deloc zahăr. Caria dentară. Nu există nici o metodă de prevenire a cariei dacă se consumă zahăr rafinat. Dacă la începutul secolului al XX-lea doar 5-10% din populaţia sub treizeci de ani avea afectaţi dinţii, pe masură ce zahărul a fost adoptat în alimentaţie s-a ajuns ca în ţările “dezvoltate” aprox. 95% din populaţie să sufere de afecţiuni ale danturii. Pentru o funcţionare eficientă, creierul are nevoie de acid glutamic, prezentă în foarte multe vegetale. Vitaminele din grupa B ajută la divizarea acestui acid în componente complementare (antagonice) care asigură funcţia de control a activităţii creierului. Vitaminele B sunt fabricate şi de bacteriile simbiotice aflate în intestin însă zahărul rafinat omoară aceste bacterii (“fabrica” internă de vitamine) creierul fiind astfel, cel mai afectat. Mierea de albine este un “aliment viu” şi un indulcitor ideal pentru ceaiuri, lapte si sucuri. Fructe proaspete care conţin o proporţie ideală a diferitelor tipuri de zaharuri. Sucurile, salatele de fructe, fructele normalizează glicemia, reglează funciile pancreasului, ne ajută să ne “reamintim” gustul corect. Iarna, fructele uscate (stafidele, smochinele, curmalele, caisele deshidratate etc.) sunt un excelent înlocuitor al zahărului.

Afinele – insulina vegetală

Antocianinele – care conferă culoarea albastră afinelor, sunt antioxidanţi foarte puternici

Se spune că piloţii britanici, în al doilea război mondial, consumau afine pentru a avea o bună vedere pe timp de noapte.

Afinele conţin fibre alimentare, antociani, proteine, grăsimi vegetale, vitamine, minerale coloidale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, mangan, resveratrol, taninuri,etc).

Afinele şi …şobolanii

Şobolanilor le place să meargă pe ţevi sau prin spaţii înguste; vârsta unui şobolan se apreciază în funcţie de timpul cât îşi menţine echilibrul pe o grindă foarte îngustă şi viteza de deplasare. Un şobolan de 19 luni  (echivalent 70 de ani umani!) stă în echilibru 3 secunde faţă de unul “tânăr” care rezistă până la 15 secunde!…

După ce, timp de 8 săptămâni, şobolanilor bătrâni, li s-au administrat afine, performanţa lor a crescut la 11 secunde şi s-au orientat foarte bine şi în labirint! Studiul a fost efectuat de Universitatea Tufts din Boston.

Antocianidele care ne protejează sistemul nervos, se mai găsesc şi în cireşe, mure, zmeură, struguri roşii; în cazul diabeticilor, au crescut “producţia” de insulină cu peste 50% şi au ameliorat vizibil artroza.

Pterosilbenul aflat tot în afine scade colesterolul şi trigliceridele.

Afinele nu sunt doar un aliment “minune”; ele întârzie şi ne fac mai uşoară căderea de pe sârma pe care noi oamenii, dansăm azi.

Merele ne apără de cancer

„Un măr pe zi ţine doctorul departe de familia noastră”


Radicalii liberi sunt produşi ai metabolismului nostru (2/3 din oxigenul inspirat se transformă în radicali liberi); aceştia „atacă” biomoleculele chimice esenţiale (proteine, grăsimi, acizi nucleici) şi ne îmbătrănesc prematur de cancer sau boli de inimă.

Mărul conţine peste 300 de substanţe naturale: pectine, vitamine, glucide, minerale coloidale (magneziu, calciu, cupru), fitonutrienţi, glucide(fructoză), etc; cea mai importantă componentă sunt fără îndoială polifenolii – cei mai eficienţi în protejarea noastră împotriva radicalilor liberi.

Antidotul, remediul cel mai sigur împotriva acestor tăcuţi, inevitabili şi invizibili radicali liberi, sunt antioxidanţii, iar dintre aceştia sunt polifenolii (pentru cei mai pretenţioşi – aici sunt incluşi flavonoidele, antocianidele, calconele, hidroxicianamaţii,etc). La aceştia sunt de amintit la fel de esenţialele vitamine C şi E.

Cel mai important studiu cu privire la măr, este cel efectuat de danezi şi publicat în anul 1993 în cea mai prestigioasă revistă „The Lacet”. Cercetătorii din Danemarca au măsurta timp de 5 ani parametrii fiziologici esenţiali la sute de loturi de bărbaţi.

Concluzia: regimul alimentar a fost hotărâtor în stabilirea indicilor de morbiditate şi mortalitate. Cei mai puţin bolnavi consumaseră zilnic cel puţin un măr sau o ceapă.

Universitatea Cornell a dovedit în laborator că extractul de măr inhibă proliferarea celulelor canceroase provenite de la colon, sân  sau ficat, iar Universitatea din Toulouse a dovedit că mărul poate scade colesterolul.

Extractul de coajă măr este mai eficient decât pulpa fructului.

Consumarea a unui singur măr pe zi, reduce riscul de face cancer mamar cu 25%.

Un anumit polifenol din măr – quercetin, ne protejează creierul de instalarea bolii Altzhaimer, de cancerul de prostată şi de cancerul pulmonar.

La capitolul acesta „protecţie”, mai puternice decât merele sunt fasolea roşie, afinele şi merişoarele; oregano este de 40 de ori mai eficient decât merele. Doza zilnică minimă de polifenoli care să ne protejeze de radicalii periculoşi este de 1 gram; două mere conţin între 300 şi 600 de mg. Dar coaja merelor mai poate conţine pesticide, ierbicide, insecticide sau alte „chimicale” periculoase; pentru a le elimina măcar parţial, vom ţine fructele acoperite cu apă purificată prin osmoză inversă timp de 20-30 de minutre. Pentru că are capacitate mare de absorţie a toxinelor, spre deosebire de apa minerală saturată, dură de la robinet, o vom arunca după ce am scos fructele, fiind toxică.

Cum ne „prăjim” creierul

Majoritatea oamenilor ştiu că papilele noastre gustative ne oferă patru senzaţii gustative: dulce, acru, sărat şi amar şi fiziologii au fost dea cord cu această realitate câteva mii de ani.

Iată că în 1908, un japonez care consuma supă dashi preparată dintr-o algă des folosită de bucătăria japoneză – Laminaria japonica sau kombu, a constatat că gustul acestei supe este mai uşor dar clat diferit de celelalte patru de bază. Kikunae Ikeda, căci despre el este vorba, profesor de chimie la Universitatea Imperială din Tokio, fără să aibă nevoie de sprijinul studenţilor sau doctoranzilor – aşa cum se obişnuieşte, ci doar de cel al unui simplu tehnician, obţine (după ce elimină toţi poluanţii – plumb, pesticide, NaCl, KCl, alţi contaminanţi din supă) prin cristalizare o substanţă cu formula C5H9NO4 – denumită acid glutamic iar gustul său a fost numit „umami” („delicios” sau „savuros”).

Această pudră albă cristalizată, în contact cu apa disociază rapid în anioni de glutamat şi cationi de sodiu excitând plăcut papilele gustative. La cererea acestuia, Saburosuke Suzuki, fondatorul Ajinomoto Co, Inc începe să producă această nouă aromă care va deveni extrem de populară şi de profitabilă nu numai în Japonia dar şi la nivel mondial. Secretul prafului care dă savoare oricărui aliment a părăsit repede Tara Soarelui Răsare şi s-a transformat într-o afacere evaluată în miliarde de dolari anual. În prezent cele mai mari producătoare şi exportatoare de glutamat (sau E621 sau potenţator/amplificator al gustului) sunt SUA, China, Japonia şi Germania.

Cum acţionează glutamatul?

Orice gospodină de exemplu ar evita folosirea pentru hrana copilului său a ugerului de vacă, a buzelor, a cozii, cartilagiilor sau a organelor sexuale, etc şi pe care altfel le-ar arunca. Ele se regăsesc însă în compoziţia salamurilor, parizerului sau a crenvuştilor iar glutamatul le face foarte gustoase şi dorite de creierul neştiutor al prichindeilor. Acestora nu produsul în sine le place (crenvuşti, mezeluri, chipsuri, sucuri acidulate, dulciuri, gumă, etc), ci glutamatul care îi hiperexcită gustativ. Alimentul introdus în gură, este dizolvat de apa şi enzimele din compoziţia salivei şi astfel stimulează chimic papilele gustative de pe suprafaţa limbii (ceeace nu poate fi dizolvat de apă nu are gust spune o lege din fiziologia umană). Aceste papile trimit apoi impulsuri nervoase creierului în special centrilor nervoşi unde este generată senzaţia de plăcere. Din această cauză, pentru aceşti fabricanţi extrem de bogaţi, cuvântul “glutamat” se traduce prin expresia “pot să vă vând orice vreau eu!”. Pentru a-l seduce această industrie a căutat să îl convingă pe consumator că, în materie de gust poate să bată toate recordurile posibile. Ea a introdus în alimentele procesate substanţe care modifică gustul final, falsificându-l iar unul din aceştia este intensificatorul/potenţatorul de gust.

El poate fi regăsit sub denumirea de monosodium glutamate, sodium glutamat, natriumglutaminat, ajinomoto, zest, vetsin, mei-jing, wei-jing, glutavene, glutacil, rl-50, msg, accent, chinese seasoning, acid glutamic sodium salt, glutammato monosodico, monosodioglutammato, monosodium-1-glutamate, a-monosodium-glutamat, sodium-1-glutamate sau GMS. E621 GMS sau glutamat monosodic se găseşte FRECVENT în: gumă vegetală, extractul de malţ, aromă de malţ, malţul din orz, aditivii din bulion, concentratul de roşii, aditivii din pâine, arome, aromele identic naturale, aromă de fum, aromă de carne (porc, pui, vită, oaie), aromă de caramel, amidonul alimentar modificat, sosul de soia, proteină din soia, izolatul proteic din soia, concentratul proteic din soia, acidul citric (atunci când se obţine din porumb), amidonul de porumb, laptele praf, siropul de porumb, agenţii de suspesie, siropul de orez, supă de carne, cubuleţele instant pentru supă, concentratul proteic din lapte, proteinele din lapte, proteină fortifiată din lapte, grâu sau proteinele din grâu, grăsimea lipolizată din unt, maltodextrina, menţiunile „fără grăsime” şi „conţinut scăzut de grăsime”, orice produs cu adaos de vitamine, annatto (E160b), proteină fortifiată, gume, pectină, enzime modificate, proteaze, orice produs care este fermentat, nutrimenţii din drojdie. Celelalte forme de glutamaţi pot să nu fie menţionate pe etichetă. Astfel, chiar dacă pe etichetă scrie „fără GMS”, pot fi prezenţi alţi glutamaţi, care determină aceleaşi efecte nocive. Mai trebuie spus că după ce am ingerat acest glutamat sintetic, de obicei ni se face sete şi atunci industria care ambalează în bidoane de plastic (bisfenol A -alt stres chimic pentru corpul nostru!) ape minerale sau sucuri răcoritoare este deja lângă noi să ne satisfacă şi această nevoie (de fapt ne dezhidratează în timp cu efecte grave pentru sănătate, dar nu contează când trebuie să obţii profit!). Când am început să îl introducem în organism, creierul nostru îl vrea în continuare din ce în ce mai mult (excită continuu neuronii, dă dependenţă, adică stimulează nevoia de a cumpăra produsele care îl conţin, adică exact ceeace îşi doresc firmele din industria agro-alimentară). Mai precis glutamatul determină un flux mai mare de ioni de calciu la nivel membranar neuronal urmat de un aflux nejustificat de mare de radicali liberi ceeace duce la moartea neuronilor supraexcitaţi. Studiile au evidenţiat faptul că, după 15-30 de minute de la expunerea la o concentraţie crescută de glutamat (cel mai simplu, prin ingerarea de alimente care îl conţin), o parte din neuroni se umflă, luând forma unor balonaşe care încep să degenereze, timp în care se acumulează cromatină (substanţa de bază a nucleului celular care conţine ADN). În maxim trei ore, aceşti neuroni mor.  Încă de acum 25 de ani, dr. John W. Olney profesor la Departamentul de Psihiatrie al Şcolii de Medicină din cadrul Universităţii Washington, neurolog şi cercetător, una dintre cele mai renumite autorităţi în domeniul excitotoxinelor, declarase glutamatul de sodiu ca fiind toxic pentru creier şi pentru celelalte organe (el a afirmat că acesta produce în creierul cobailor adevărate “găuri”).

Dar noi avem în mod normat în “bagajul” de neurotransmiţători ai creierului nostru acest glutamat (ajută la transmiterea informaţiilor între neuroni), însă spre deosebire de cel industrial nu este toxic (creierul nostru poate secreta endorfine naturale de 200 de ori mai puternice decât morfina sau cocaina, dar acestea sunt produse în anumite condiţii şi nu sunt neurotoxice sau excito-toxice aşa cum sunt cele de sinteză). Marea majoritate a celulelor neuronale din anumite zone din creier sunt distruse înainte de apariţia oricărui simptom clinic de boală acută sau cronică. Un alt specialist de calibru a atras atenţia asupra pericolelor reprezentate de glutamat şi aspartam – a fost Dr. Rusell Blaylock  dar şi expertul Adrienne Samuels, doctor în medicină, psiholog şi cercetător ştiinţific. Un altul este şi doctorul în medicină Francis J. Waickman, deţinător al Premiilor Rinkel şi Forman, licenţiat în pediatrie, alergie şi imunologie, Dr. John R. Hain, medic licenţiat în patologie, biologul Bernard Oser, doctorul în medicină H.J.Roberts, specialist în diabet dar şi o mulţime de alţi specialişti care au atras atenţia asupra pericolului ingerării glutamatului.

Care sunt efectele Glutamatului monosodic?

Datorită excesului de neurotoxine, riscurile la care sunt expuşi bebeluşii, copiii, femeile însărcinate, bătrânii şi bolnavii cu probleme cronice de sănătate sunt imense. Dr Blaylock afirma: „Bolile neurodegenerative sunt legate de mercur, aluminiu, plumb, pesticide şi erbicide, dar modalitatea prin care acestea produc vătămări ale creierului este mecanismul excitotoxic. Suntem cu toţii expuşi la aceste toxine, iar când mai adăugăm şi glutamat şi alte excitotoxine în alimentaţie, procesul de toxicitate se accelerează. De aceea, doctorii nu pot explica o cauză a bolilor degenerative: pentru că ele nu au o cauză, ci mai multe. Când se realizează un studiu de caz pe o persoană bolnavă de Alzheimer, un medic spune că este vorba de intoxicaţia cu aluminiu sau mercur, un altul că este vorba de pesticide, altul de altceva, dar de fapt este acelaşi mecanism care se petrece. Toate acestea operează concertat, crescând activitatea imunitară a creierului, activând astfel excitotoxicitatea. De aceea toate aceste substanţe par să aibă legătură cu boala, pentru că toate acţionează în acelaşi fel asupra creierului.”
Consumul repetat şi îndelungat de alimente, care au în compoziţie aditivi obţinuţi pe cale sintetică, supune organismul la un adevarăt bombardament chimic care afectează şi creierul dar şi organele interne. Organul care însă ne apără de toate formele de agresiune fie biologică (viruşi, bacterii, paraziţi) fie chimică este sistemul imunitar. Pentru a ne apăra, acesta ajunge să producă anticorpi peste măsură, care pot ataca chiar structurile proprii (sistemul nostru imunitar “înnebuneşte” din cauza stresului chimic) aşa cum se întâmplă în cazul bolilor auto-imune extrem de greu de diagnosticat şi extrem de costisitor de tratat (profitabil însă pentru altă industrie – cea medicală). Dereglarea activităţii sistemului imunitar mai este urmată de apariţia şi proliferarea celulelor tumorale canceroase (limfocitele T killer imunitare sunt cele care zilnic ucid astfel de celule “defecte”).  Cele mai des întâlnite simptome generate de consumul de glutamat la nivel cardiac sunt:  aritmie,fibrilaţie atrială,tahicardie (palpitaţii), încetinirea ritmului inimii,angină pectorală,creşterea tensiunii; la nivel gastrointestinal: diaree, greaţă/vomă, crampe stomacale, colon iritat, hemoroizi, sângerări rectale; la nivel muscular: înţepături, dureri, slăbire; la nivel respirator: astm, respiraţie insuficientă, dureri în piept, iritarea nasului; la nivel uro-genital: dureri de prostată, dureri vaginale, urinare frecventă, urinare nocturnă; la nivelul ochilor: vedere înceţoşată, focalizare greoaie, presiune în jurul ochilor; la nivel neurologic: depresie, modificări de comportament, reacţii de furie, migrene, ameţeală, dezechilibru, dezorientare, confuzie mintală, anxietate, atacuri de panică, hiperactivitate, probleme de comportament, atenţie deficitară, letargie, somnolenţă, insomnie, paralizie, sciatică, vorbire inconsistentă, frisoane, pierderi de memorie; la nivelul pielii: crăpături, mâncărimi, leziuni bucale, paralizie parţială, uscarea gurii, înţepenirea feţei, înţepenirea limbii, cearcăne sub ochi.
Unde îl regăsim şi ce facem?

În iulie 1997, corporaţia Auxein (mai târziu cunoscută sub numele de Emerald BioAgriculture) a cerut aprobare de la EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA) să conducă un program experimental, de folosire a acidului glutamic liber sintetic, fără restricţie cantitativă, în/ sau pe vegetalele care urmau să fie puse în vânzare către populaţie. AuxiGro este un „stimulator de creştere” pentru recolte. Acidul glutamic liber prezent este transformat în acid gama-amino butiric (GABA) în vegetale, dar şi în corpul uman. La oameni, GABA stimulează în mod artificial glanda pituitară ca să producă hormoni de creştere. La vegetale are acelaşi rol, stimulând creşterea plantelor. Produsul stimulează producerea de GABA prin mitocondrii. Astfel, GABA deschide noi canale de nutriţie în pereţii celulelor, permiţând redistribuirea elementelor nutritive în diferite arii ale plantei. Dacă înainte eram îngrijoraţi din cauza hormonilor de creştere prezenţi în carne şi lapte, iată că acum avem o grijă în plus: “stimulatoarele de creştere” din vegetale.AuxiGro a pornit iniţial ca o substanţă ce cataliza creşterea şi dezvoltarea culturilor, dar apoi s-a observat ca insectele nu se atingeau de plantele stropite cu AuxiGro; prin urmare, compania a cerut patentarea produsului AuxiGro şi ca pesticid dar şi erbicid, iar mai apoi, ca fungicid. În septembrie 1997, EPA a aprobat cererea de a realiza programul experimental. În ianuarie 1998, EPA aproba cererea de a folosi fără restricţii acidul glutamic de sinteză sub forma de catalizator al creşterii şi dezvoltării plantelor. Astfel, EPA permitea companiei Auxein să folosească produsul AuxiGro, indiferent de cantitatea de acid glutamic de sinteză rămas în sau pe nuci, seminţe, cereale, fructe şi legume în momentul comercializării. Pulverizată peste recolte mai ales din avion, această toxină este susceptibilă de a fi inhalată, dusă de vânt la mari distanţe, în alte regiuni decât cele prevăzute de companie, de a intra în pământ şi de a contamina reţeaua de apa freatică. Salată verde, roşiile, cartofii şi alunele au fost printe primele vegetale vizate. În septembrie 2000, Auxein Corporation raporta că recoltele pulverizate cu AuxiGro includ: ţelină, castraveţii, fasolea, strugurii, ceapă, ardeiul gras, alunele, cartofii, căpşunele, roşiile şi pepenii verzi. Astăzi nu există recoltă care să nu fi fost aprobată spre „tratare” cu AuxiGro de către EPA. În decembrie 2000, compania Auxein depunea o petiţie în care cerea să se aprobe folosirea fără restricţii a acidului glutamic de sinteză în toate culturile şi pe toate produsele aflate sub jurisdicţia EPA. În iunie 2001 EPA aprobă petiţia. În 2004, Emerald BioAgriculture cerea aprobarea de a folosi AuxiGro ca dezinfectant, agent de deshidratare, fertilizator, fungicid, reglator de creştere pentru culturi. Interesant este că în anul 2000, catalogul de prezentare a produsului AuxiGro a firmei Auxein conţinea următorul avertisment: „PERICULOS PENTRU OAMENI ŞI ANIMALE DE CASA – ATENŢIE!”
În mai 1998, Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA a ţinut un simpozion mondial intitulat Cascada de Glutamat: modalitate de declanşare a bolilor Sistemului Nervos Central. Medici, specialişti şi oameni de ştiinţă din întreaga lume au venit să discute efectele glutamatului asupra anumitor simptome şi boli. Mesajul central a fost că este nevoie de ajutorul companiilor farmaceutice (!!!) pentru a produce medicamente care să inhibe sinteza glutamatului în corp. Dar, Conform dr. Russell Blaylock, ultimele studii dezvăluie faptul că medicamentele care blochează receptorii de glutamat, administrate în paralel cu alte medicamente şi cu tratamentul chimioterapic, accelerează foarte mult dezvoltarea cancerului.

Dar până să luăm medicamente împotriva acestui glutamat, citim cu atenţie etichetele (eventual ne dotăm cu o lupă pentru că acestea se folosesc de o “şmecherie” pentru a nu încălca legea scriind informaţiile foarte mărunt, aproape ilizibil), şi când vedem glutamat nu le mai cumpărăm. Este singurul milloc de a determina/obliga industria chimică – motivată doar de profit cât mai mare să nu le mai producă. Cât timp vor exista cumpărători  vor exista şi producători iar sănătatea noastră a tuturor va fi din ce în ce mai şubredă. De asemeni, pentru a ne proteja marele nostru prieten din interior – Sistemul Imunitar şi pentru a-i oferi un instrument eficient pentru eliminarea deşeurilor chimice introduse în corp cu sau fără ştiinţa noastră, este obligatoriu să avem la îndemână pentru a ne hidrata apă pură (minim 8 pahare zilnic)– care poate scoate prin dizolvare o cantitate mai mare de deşeuri toxice decât apa minerală cea cu care ne-am obişnuit. A asigura organismului o apă corectă metabolic, preventivă dar şi curativă cum este apa pură, este un gest simplu, inteligent, responsabil şi mai ales ieftin. A prefera alimentele naturale, cât mai puţin tratate chimic înseamnă de asemeni a adăuga ani în plus de viaţă, înseamnă a contribui la falimentul acestei industrii chimice care nu are nimic de-a face cu sănătatea sau cu vindecarea noastră ci doar cu buzunarul nostru. Pentru că Dumnezeu ne-a dăruit şi ne-a lăsat nouă în grijă corpul nostru şi nu acestei “prea binevoitoare industrii a profitului”.

Ce ştim despre vitamina B9

In Statele Unite, începand din 1998, pâinea şi alte produse cereale sunt fortificate cu acid folic, din ordinul Administraţiei pentru Alimentaţie şi Medicamente.

Vitamina B9 sau folacin sau folat sau acid folic, a fost extrasă pentru prima dată în anul 1964 din frunzele de spanac („folium”=frunză). Se găseşte în legumele de culoare verde (varză, spanac, ştevie, gulie, linte, sparanghel, salată, fasole, mazăre, urzici, pătrunjel, fasole verde, ceapă verde), grâu încolţit, dar şi în unele sucuri (de portocale).

Este indicat femeilor gravide pentru a preveni afecţiunile coloanei (spina bifida) ale sistemului nervos (creier nedezvoltat) la copil sau alte malformaţii („buză de iepure”, „gură de lup”).

Aceste preobleme apar în primele 28 de zile de sarcină, înainte ca femeia să ştie că este gravidă. Vitamina B6 reduce cu până la 75% astfel de probleme la naştere.

Vitamina B9 ajută la sinteza ADN-ului (adenina şi timina).

Când consumăm carne în exces, o parte din aceasta este transformată în corp într-o substanţă numită metionină şi apoi homocisteină. Vitamina B9 transformă metionina în glutation – unul din cei mai puternici antioxidanţi protectori din organismul nostru. În lipsa vitaminei B9,homocisteina ne va îmbolnăvi în timp arterele picioarelor şi inimii şi va creşte procentul de apariţie a osteoporozei. Oamenii care consumă multă carne au în sânge un nivel ridicat de homocisteină.

Cercetătorii de la Universitatea din Oxford, au stabilit că un nivel scăzut de acid folic în organism predispune la boala Altzhaimer, iar cei de la Universitatea Harvard au dovedit că acesta reduce riscul pentru femei de a face cancer de colon, cancer de col uterin. Anticoncepţionalele reduc nivelul de acid folic în corpul femeii.

Un grup de cercetatori de la Centrul de Cercetare a Nutritiei de la Universitatea din Maine (SUA), condusi de Katherine Tucker, a analizat, timp de 3 ani capacităţile cerebrale ale persoanelor în vârstă care au înghiţit zilnic 800 micrograme de Vit B9 şi s-au constatat valori mai mari la capitolul memorie, atenţie, orientare în timp şi spaţiu decât la grupul care nu a primit.

Vitamina B9 mai este necesară bolnavilor care au diabet, anemici, cu psoriazis, au deficienţe de auz sau boli renale.

Deşi acidul folic sintetic (din farmacie- doza zilnică indicată – 400 micrograme) se spune că se absoarbe mai bine în tubul digestiv, este util- mai ales femeilor care vor un copil sănătos, să consume verdeţuri (acidul folic se distruge prin fierbere sau coacere) cu mult timp înainte de a rămâne gravide.

Din nou despre aspartam…

Anual, tone de aspartam sunt deversate, în mod deliberat şi în deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte efectele devastatoare pe care le produce, către populaţia planetei. Prin falsificarea şi denaturarea documentelor, prin informarea eronată, oamenii sunt încurajaţi să utilizeze această substanţă, toate aceste lucruri făcând parte dintr-o imensă conspiraţie criminală planetară.

Continuarea acestei acţiuni este încurajată de interesele pentru profiturile enorme obţinute de companiile producătoare de aspartam şi din industria farmaceutică şi medicală, care promovează acest îndulcitor, pentru ca apoi să trateze oamenii afectaţi de efectele lui. Dacă reuşim să rupem doar o verigă din lanţul vicios al toxinelor, prezentând realitatea şi efectele dezastruoase ale acestora, oamenii încep să gândească: „Dacă m-au minţit în legătură cu această problemă, recomandându-mi acest medicament, care, iată, mi-a făcut rău, atunci mă întreb care este adevărul cu restul lucrurilor?“ Şi atunci, oamenii încep să îşi pună întrebări despre mai multe lucruri. Chiar dacă la început iese la iveală doar un singur adevăr, acesta deschide poarta pentru o trezire a conştiinţelor şi pentru vindecarea reală a oamenilor.

Folosirea aspartamului este o otrăvire în masă a populaţiei mondiale. Fiecare metabolit al aspartamului are o toxicitate foarte mare, şi el a fost declarat foarte periculos pentru consumul uman. În prezent se fac eforturi în întreaga lume de a se stopa otrăvirea populaţiei cu aspartam. Toţi oamenii trebuie să ştie că aspartamul interacţionează cu toate medicamentele şi vaccinurile, deci cât timp un pacient consumă aspartam, niciun medicament pe care îl ia nu este sigur.

Mărturii cutremurătoare despre aspartam

Declaraţia unei femei (septembrie 2005): „Consum de 12 ani aspartam, sub formă de băutură carbogazoasă: Dr. Pepper Dietetică. Nu am fost niciodată grasă, dar m-am gândit să încep să beau băuturi dietetice pentru că eram îngrijorată că eu consumam prea mult zahăr şi aflasem despre efectele nocive ale acestuia. În ultimii 6-7 ani, ajunsesem să beau între 6-8 cutii de Dr. Pepper zilnic, uneori şi mai mult. Atacurile de panică şi teama de înălţime au început să îmi apară acum 5 ani.

Doctorul mi-a prescris antidepresive, însă ele şi-au făcut efectul doar o lună, apoi medicul mi-a crescut doza şi în cele din urmă a schimbat medicamentul, pentru că primul nu se dovedise eficace. După un an de zile de antidepresive, mi-a recomandat să iau Paxil-CR şi, în 3 săptămâni, am luat în greutate 15 kg! De la 1.70 m şi 56 kg la 1.70 m şi 72 kg în numai 3 săptămâni, era o treabă serioasă, şi cred că vă puteţi imagina cum mă simţeam. Am încetat să mai iau medicamentele şi am început să iau masiv complexul de multivitamine B. Acestea m-au ajutat, însă la fel ca antidepresivele, efectul lor nu dura. Ne-am mutat în Texas în luna mai şi a trebuit să conduc maşina timp de două zile. Când am trecut podul peste Mississippi, am crezut că o să mor de spaimă.

Ne-am stabilit în Houston, şi am început să mă interesez despre medicamentele şi vitaminele pe care le luam, pentru că începusem să cred că am dezvoltat un fel de alergie. Când am aflat despre aspartam, mi-am dat seama că nu doar atacurile de panică se datorau acestuia. Alte simptome cu care mă confruntam erau depresia, schimbările de dispoziţie, oribila transformare a temperamentului meu, palpitaţiile, pierderea auzului la urechea stângă, scăderea drastică a vederii, crampele şi diareea constantă, amorţirea degetelor mâinii la simpla intenţie de a apuca un obiect.

Toate aceste lucruri nu îmi fuseseră caracteristice înainte şi apăruseră rând pe rând în ultimii 5 sau 6 ani. Aveam senzaţia că alunec pe o pantă fără întoarcere. Am renunţat la aspartam şi produsele care conţin îndulcitori artificiali din 1 august 2005. Atacurile de panică s-au diminuat, dar nu au dispărut încă definitiv, dar coşmarurile îngrozitoare au dispărut, insomnia s-a redus, tendinţa paranoidă s-a diminuat, schimbările de dispoziţie s-au înrăutăţit – însă pentru că ştiu cum a fost să mă las de fumat, am încredere că aceste lucruri sunt specifice perioadei care a creat dependenţa, şi că vor trece. Sunt foarte încrezătoare şi plină de speranţă.”

Declaraţia lui Richard Moss (ianuarie 2006): „Am început să beau băuturi carbogazoase dietetice în anii ’80. Am observat totuşi că propaganda realizată de FDA era suspect de perfectă şi de inocentă în ceea ce priveşte siguranţa aspartamului pentru sănătatea umană, ştiind că metanolul şi aminoacizii sintetici din alimente sunt toxici. NutraSweet conţinea metanol, şi totuşi ei spuneau că o persoană poate bea cât de mult vrea, fără probleme. La câtva timp după aceea, am început să aud ţiuituri în urechi şi să am dureri trecătoare în braţe şi picioare.

În 1998, în timpul verii călduroase, beam chiar mai multe băuturi dietetice, deoarece munceam din greu şi, în timp ce conduceam spre casă, am avut de câteva ori atacuri severe de vertigo. De atunci până în prezent am surzit de urechea dreaptă, am intoleranţă la zgomote şi aud foarte greu cu urechea stângă. Am probleme cu purtarea lentilelor de contact. Nu am realizat că acestea se datorează aspartamului, până nu am citit despre efectele acestuia în anul 2004.

Nu am nicio îndoială că aceasta este cauza problemelor mele de sănătate şi îmi doresc să fi aflat mai devreme aceste lucruri, pentru a mă putea salva. În rest, sunt perfect sănătos, cu excepţia bolii Meniere şi a surzirii aproape complete.”

Declaraţia unui bărbat de 35 de ani de profesie anestezist: „Am avut trei atacuri majore de apoplexie, dureri mari de cap şi tulburări de vedere, atunci când consumam zilnic 4-6 băuturi de Coca Cola dietetice. Nu am mai avut absolut nici unul dintre aceste simptome timp de doi ani, din momentul în care am încetat să mai folosesc aspartam.“

Un medic a informat despre cazul unui pilot care-şi pierduse licenţa de zbor din cauza unor inexplicabile convulsii. Realizând că se datorează băuturilor cu aspartam, pilotul a încetat să le mai consume şi convulsiile au dispărut de asemeni. Încercând să-şi reobţină licenţa şi dreptul de a pilota din nou, documentând această intoleranţă a organismului la aspartam, el a urmărit să consume intenţionat băuturi carbogazoase cu aspartam, pentru a vedea efectul. La scurt timp, convulsiile au reapărut prompt.

Carmen Carradine, mama Katrinei: „Katrina avea 10 ani şi 9 luni şi m-am gândit că ar fi bine să ia nişte vitamine. I-am cumpărat Flinstone. A fost îngrozitor. După o lună nu mai ştiam dacă o să mai trăiască sau nu. Avea foarte des crize de apoplexie. Medicii au spus că dacă o să continue în felul acesta, o să moară. I-am povestit unei prietene prin ce treceam şi ea mi-a zis: «Oh, sună exact ca şi cum ar fi intoxicată cu aspartam!» În acea perioadă, ea urma un seminar despre sănătate, unde se vorbea despre pericolele aspartamului.

Aşa am aflat mai multe informaţii. Am început să arunc din bucătărie toate produsele care conţineau aspartam sau NutraSweet. Singurul lucru pe care nu l-am aruncat au fost vitaminele Flinstone, despre care nici nu m-am gândit că ar putea conţine aspartam. Vreme de 9 luni starea ei a început să se îmbunătăţească simţitor. Atunci m-am gândit să îi dau din nou vitaminele. Şi, din senin, a început să se plângă din nou de dureri de stomac, de cap, ameţeli, vorbea încetinit… Îmi amintesc perfect toate acestea, pentru că a trebuit să i le relatez doctorului. Şi mi-am dat seama că problema revine.

Am făcut din nou o razie prin dulapuri, căutând să-mi dau seama ce produs ar putea conţine aspartam. Şi am găsit aspartam în vitaminele Flinstone! Am fost şocată, pentru că nu aş fi crezut niciodată, niciodată că ar putea pune un îndulcitor artificial în produse pentru copii, mai ales în vitamine! Eram foarte furioasă! Le-am aruncat imediat. Şi imediat ce a încetat să ia acele vitamine, simptomele Katrinei au dispărut. Ca rezultat al consumului de aspartam, creierul ei a fost grav afectat, are o memorie mai scurtă, tulburări de comportament, probleme de vedere, dificultăţi de vorbire, probleme de învăţare, retardare mintală. Am aflat apoi că mai ales copiii sunt supuşi unor pericole majore, deoarece sunt mult mai sensibili în perioada de creştere.”

Cu puţin timp înainte de a muri de cancer, David Rietz a vrut să facă cunoscut acest mesaj: „Consider că am fost victima unei dezinformări monstruoase. Există legiuni întregi de mincinoşi care afirmă că aspartamul nu este periculos. Detest ideea de a fi fost otrăvit pentru profitul altora. Doresc să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a alerta publicul despre pericolele aspartamului.”

Realizând că un număr din ce în ce mai mare de oameni de ştiinţă, grupuri de protecţie a consumatorului şi medici sunt îngrijoraţi şi acuză aspartamul, în anul 2000 ziarul britanic Sunday Express a lansat o anchetă publică referitoare la efectele nocive ale aspartamului asupra sănătăţii consumatorilor. În urma acestei investigaţii, redacţia ziarului a fost inundată de scrisori, telefoane şi email-uri cu plângeri şi incriminări la adresa aspartamului din partea cititorilor. În urma acestei afluenţe neaşteptate de plângeri primite, ziarul Sunday Express a cerut Guvernului britanic să finanţeze noi studii pentru cercetarea efectelor aspartamului pe termen lung.

Extras din lucrarea: ENCICLOPEDIA ADITIVILOR, Informaţii indispensabile românilor inteligenţi şi prudenţi, care nu vor să se lase otrăviţi cu aditivi.

Alte informaţii despre aspartam

Ca răspuns la creşterea conştientizării cu privire la pericolele aduse de îndulcitorii artificiali, ce face producătorul unuia dintre cei mai cunoscuţi îndulcitori artificiali? Ei bine, redenumeşte produsul şi începe să îl comercializeze ca fiind natural, bineînţeles. Exact aceasta este strategia companiei Ajinomoto, producătorul aspartamului, care speră să ia ochii publicului cu versiunea rebranduită a cunoscutului îndulcitor, numită “AminoSweet”. Acum mai bine de 25 de ani, aspartamul a fost pentru prima dată introdus în aprovizionarea cu produse alimentare a Europei. Astăzi, este o componentă obişnuită pentru majoritatea băuturilor dietetice, deserturilor fără zahăr şi gumelor de mestecat din ţările din întreaga lume.

Dar roata s-a întors din cauză că publicul larg începe să afle adevărul cu privire la îndulcitorii artificiali precum aspartamul şi pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătate. Cea mai recentă schemă de marketing a aspartamului este un efort disperat de îndoctrinare a publicului să accepte îndulcitorul chimic ca fiind unul natural şi sigur, în ciuda dovezilor contrare.
Aspartamul a fost o descoperire accidentală făcută de James Schlatter, un chimist care a încercat să producă în 1965 un medicament farmaceutic anti-ulcer pentru G.D. Searle & Company. Prin amestecarea acidului aspartic şi fenilaninei, doi amino-acizi naturali, acesta a descoperit că noul compus are un gust dulce.

Compania doar a schimbat cererea pentru aprobarea din partea FDA (Food and Drug Administration – Administraţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA) de la medicament, la aditiv alimentar şi, gata, aspartamul a luat naştere.

G.D. Searle & Company a patentat prima dată aspartamul în 1975. O înştiinţare din interiorul companiei, pusă în circulaţie în acelaşi an, îi îndemna pe directorii companiei să lucreze la convingerea FDA-ului să adopte „obiceiul de a spune da” şi încurajarea unui „spirit inconştient de participare” la obţinerea aprobării pentru acest produs chimic.

G.D. Searle & Company a înaintat prima petiţie către FDA în 1973 şi s-a luptat ani de zile pentru a câştiga aprobarea FDA, punând la dispoziţie propriile lor studii de siguranţă pe care mulţi le-au considerat neadecvate şi dezamăgitoare. În ciuda a numeroase obiecţii, înclusiv unele venite din partea propriilor cercetători, compania a reuşit în 1974 să convingă FDA să aprobe aspartamul pentru folosirea în scop comercial în câteva produse, declanşând astfel o serie de controverse.

În 1976, Comisarul FDA Alexander Schmidt a trimis o scrisoare către senatorul Ted Kennedy, prin care îşi exprima îngrijorarea cu privire la „integritatea discutabilă a datelor furnizate despre siguranţa aspartamului”. Consilierul Şef al FDA, Richard Merrill, credea că un juriu special ar trebui să investigheze G.D. Searle & Company pentru faptul că a minţit în rapoartele sale în legătură cu siguranţa aspartamului şi pentru ascunderea mărturiilor care dovedesc că această substanţă chimică este periculoasă pentru consum.

În ciuda nenumăratelor dovezi aduse de-a lungul anilor, care arată că aspartamul este o toxină periculoasă, a rămas pe piaţă globală, cu excepţia câtorva ţări care l-au interzis. De fapt, a continuat să fie aprobat pentru consum în noi tipuri de alimente, în ciuda dovezilor care arată că provoacă, printre altele, afecţiuni neurologice, tumori canceroase şi dereglări endocrinologice.

Detalii despre istoria aspartamului sunt foarte multe, dar rămâne problema că această substanţă cancerigenă a fost aprobată în mod ilegitim ca aditiv alimentar prin intermediul presiunilor imense exercitate de către o corporaţie puternică, având propriile ei interese. Practic, toate medicamentele şi aditivii alimentari sunt aprobate de FDA nu pentru că ştiinţa susţine că ele sunt sigure, ci pentru că există companii care fac lobby către FDA prin retribuţii în bani şi completează procesele de aprobare de milioane de dolari ale agenţiei.

Schimbarea numelui aspartamului în ceva care este „atrăgător şi memorabil”, după cum compania Ajinomoto a declarat, ar putea lega la ochi pe unii, dar sperăm ca cei mai mulţi vor respinge această tactică abilă de marketing ca fiind o tentativă disperată de a păstra „vaca de muls” de milioane de dolari a companiei. Nu vă lăsaţi păcăliţi.

In 1985 Monsanto cumpara G. D. Searle & Company, producatorul de aspartam devenindu-i o subsidiara. De mentionat ca in urma procesului de metabolizare in organism, aspartamul se descompune in: fenilalanina (~50%), care are efecte neurotoxice si poate produce fenilcetonurie si stari de apoplexie; dicetopiperazina, care are potential cancerigen la nivelul creierului; acid aspartic (~40%), care afecteaza procesul de dezvoltare a creierului si functiile acestuia si metanol (~10%), care inhiba metabolismul oxigenului, produce orbire si a carui produsi secundari au efecte teratogene (pot produce mutatii genetice).

Sursa: SACCSIV

Adevarul despre aspartam – E 951

Aspartam este denumirea tehnica (produsul chimic) a celebrelor NutraSweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure, etc. Aspartamul a fost descoperit accidental in 1965, cand James Schlatter, chimist la compania G.D. Searle, testa un medicament anti-ulcer.

Codul european pentru aspartam este E 951, si este “inrudit” cu E 950 (acesulfam K), facand parte din categoria indulcitorilor chimici (artificiali).

Despre “beneficiile” folosirii aspartamului s-a scris foarte mult. Revista Nexus a acordat acestui subiect o deosebita atentie: doua numere (din oct. – nov.1995 si dec.1995 – ian.1996) au gazduit importante articole despre aspartam si ce se ascunde in spatele afacerii.

Aspartamul este, de departe, cel mai periculos aditiv chimic de pe piata alimentara. Un raport al FDA (Administratia Alimentelor si Medicamentelor din SUA) releva faptul ca peste 75% din reactiile adverse reclamate de aditivii sintetici se datoreaza aspartamului!

Multe dintre aceste reactii sunt foarte serioase, printre acestea fiind prezenta chiar moartea, dupa cum se releva intr-un raport al DHHS (Departamentul de Sanatate si Servicii Umane) al SUA din 1994. Iata doar cateva din cele peste 90 de simptome documentate in raport: spasme musculare, probleme de vedere, atacuri de panica, vorbire ingreunata, tahicardie, palpitatii, pierderea memoriei, pierderea auzului, ameteli, dureri de cap, dureri generalizate, depresie, oboseala accentuata, iritabilitate, insomnie, respiratie ingreunata, etc.

Cercetatori care studiaza efectele aspartamului au aratat ca acesta declanseaza si agraveaza urmatoarele boli cronice: tumori pe creier, scleroza multipla, epilepsie, boala Parkinson, sindromul Alzheimer, retardare mintala, fibromialgie, diabet, etc.

Aspartamul este fabricat din trei substante chimice: acidul aspartic, fenilalanina si metanol. In cartea “Prescription for Nutritional Healing”, scrisa de James si Phyllis Balch, aspartamul se afla pe lista denumita “otravuri chimice”. Dupa cum veti vedea, acesta este adevarul.

Dr. Russell Blaylock, profesor de neurochirurgie la Universitatea Mississippi, a publicat o carte in care arata detaliat care sunt efectele distrugatoare ale aspartamului, folosind aproape 500 de referinte stiintifice. De asemenea, el mai arata si distrugerile datorate glutamatului, aditiv care contine 99% acid glutamic.

Aspartatul si glutamatul sunt neurotransmitatori, adica faciliteaza transmiterea de informatii de la un neuron la altul. O cantitate prea mare de aspartat sau glutamat va duce la distrugerea ireversibila a unor neuroni datorita unui influx excesiv de calciu in aceste celule. Acest “supliment” de calciu pe care neuronul il primeste, va determina formarea de radicali liberi in exces care ucid celula. De aceea aspartatul si glutamatul sunt denumite excito-toxine: stimuleaza celulele neuronale pana le omoara!

Acidul aspartic este un aminoacid. In forma sa libera, el duce la cresterea nivelului din sange al aspartatului si glutamatului. Dupa consumarea unor produse care contin aspartam sau glutamat, creste nivelul din sange al acestor neurotransmitatori, adevarate excito-toxine.

Creierul primeste astfel un nivel excesiv de aspartat sau glutamat si distrugerea neuronilor incepe galopant, iar marea majoritate (peste 75%) a neuronilor din anumite zone din creier sunt morti inainte de a apare vreun simptom vizibil. Toate aceste afirmatii sunt bine documentate si demonstrate de dr. Russell Blaylock in cartea sa.

Cateva dintre cele mai importante boli cronice agravate sau declansate de excito-toxine ca aspartamul si glutamatul sunt: pierderea memoriei, scleroza multipla, pierderea auzului, dementa, hipoglicemie, leziuni cerebrale, boala lui Parkinson, Alzheimer, epilepsie, dereglari hormonale.

Riscul este mult marit pentru nou-nascuti, copii, femei insarcinate, batrani si bolnavii cu probleme cronice de sanatate. Desi, in general, FASEB (Federatia societatilor americane pentru o biologie experimentala) este de acord cu toate hotararile FDA, in acest caz a declarat ca “este mai prudent sa se evite folosirea suplimentelor alimentare care contin acid glutamic de catre femeile insarcinate, nou-nascuti si copii.”

Acidul aspartic din aspartam are aceleasi efecte nefaste ca si acidul glutamic. Dintre principalele efecte, amintim doar cateva: dureri de cap, greata, dureri abdominale, oboseala accentuata (prin impiedicarea glucozei de a ajunge la neuroni), insomnie, deficiente de vedere, atacuri de panica, depresie, astm si probleme severe de respiratie.

Persoanele care au consumat aspartam s-au plans cel mai adesea de pierderea memoriei. Acesta este efectul cel mai important, dupa numarul mare de cazuri.

Blaylock nu este singurul medic celebru care apare in aceste cercetari. Printre cei care au vorbit despre distrugerile cauzate de aspartat si glutamat se numara si dr. Adrienne Samuels, psiholog specialist in cercetare. Un altul este Olney, profesor in departamentul de psihiatrie de la scoala de Medicina din Universitatea Washington. El este unul dintre cei mai faimosi medici, o autoritate in acest domeniu. El chiar a informat compania Searle in 1971 despre faptul ca acidul aspartic provoaca gauri in creierul cobailor folositi la experimentele cu aspartam. Lista celor preocupati de efectele acestor excito-toxine este insa mult prea mare pentru a fi trecuta aici.

Un alt component al aspartamului este fenilalanina. Acesta este un aminoacid care se gaseste in mod natural in creier. Persoanele care sufera de fenilcetonurie, nu pot metaboliza fenilalanina. Aceasta duce la un nivel periculos de mare al fenilalaninei in creier, deseori mortal. S-a demonstrat ca prin consumul de carbohidrati asociat cu aspartam apare cresterea concentratiei de fenilalanina din creier, chiar si la persoane care nu sufera de fenilcetonurie! Aceasta nu este o teorie, toate experimentele facute pana acum demostreaza acest lucru cu prisosinta.

Odata cu marirea nivelului de fenilalanina din creier, concentratia de serotonina va scadea foarte mult, aceasta ducand la depresie si alte probleme emotionale grave.

Chiar si o singura folosire a aspartamului duce la cresterea cantitatii de fenilalanina din sange. O poveste impresionanta despre consumul de aspartam a fost recent publicata in “Wednesday Journal” in articolul “Un cosmar cu aspartam”.

John Cook a inceput sa bea 6 – 8 racoritoare dietetice in fiecare zi. Simptomele de inceput au constat in pierderea memoriei si dureri de cap frecvente. Mai mult, simtea nevoia de si mai multe racoritoare dietetice. Starea de sanatate s-a deteriorat asa de mult incat a ajuns la schimbari comportamentale radicale si accese de furie violente. Desi nu suferea de fenilcetonurie, analizele de sange au aratat un nivel al fenilalaninei de 80 mg/dl. De asemenea, s-a constatat deteriorarea creierului si functionarea anormala a sistemului nervos central. Dupa ce a renuntat complet la consumul de aspartam, starea lui de sanatate s-a ameliorat dramatic.

Blaylock demonstreaza ca un nivel crescut de fenilalanina in creier duce pana la urma la schizofrenie. De aceea, folosirea regulata a aspartamului a dus la cresterea vanzarilor de Prozac pentru a controla schizofrenia. Toate acestea spre bucuria marilor concerne farmaceutice care au avut astfel un profit imens.

Ultimul component al aspartamului este metanolul, o otrava mortala. Cu totii cunoastem cazuri de alcoolici impatimiti care au consumat metanol, ajungand orbi sau chiar murind. Metanolul este eliberat gradat in intestinul subtire sub actiunea enzimei chimotripsina.

Prin incalzirea aspartamului la o temperatura mai mare de 30 de grade Celsius (cazul fabricarii de dulciuri dietetice – fara calorii – pe baza de aspartam) metanolul este eliberat si, deci, prezent ca atare in alimentul respectiv.

Odata ajuns in corp, metanolul de descompune in acid formic si formaldehida, care este o neurotoxina mortala. Cercetarile arata ca formaldehida este o otrava cumulativa pentru ca nu se mai elimina, odata ajunsa in corp.

Simptomele otravirii cu metanol includ migrene, ameteala, greata, dezordini gastrointestinale, slabire, pierderea echilibrului, friguri, pierderi de memorie, dereglari comportamentale, etc.

Cele mai bine cunoscute probleme cauzate de otravirea cu metanol sunt cele legate de pierderea vederii, micsorarea campului vizual, vedere in ceata, distrugerea retinei si orbire. (Probabil ca de aici vine numele gumei de mestecat ORBIT… fara zahar!)

Formaldehida este o substanta cancerigena cunoscuta care afecteaza ADN-ul si duce la malformatii congenitale. Datorita lipsei anumitor enzime, oamenii sunt mult mai neajutorati in fata acestei toxine decat animalele. De aceea, testele cu aspartam facute pe animale nu reflecta realist pericolele pentru oameni: acestea sunt mult mai mari!

Asa cum a aratat dr. Woodrow Monte, director la Food Science and Nutrition Laboratory din Universitatea Statului Arizona, “nu exista studii care sa evalueze efectele mutagene, teratogene sau carcinogene ale administrarii metanolului, pe oameni.” El chiar a dat in judecata FDA cerind sa interzica aspartamul, cel putin pana la noi cercetari, afirmand ca “odata ce aprobati aspartamul, nu se va mai putea face nimic pentru a repara greseala”, asa cum a fost si cazul cu zaharina, cunoscut agent cancerigen, “sau cu Dumnezeu stie ce alte substante care insulta constitutia umana cu aprobare guvernamentala”.

La putin timp dupa aceasta interventie, comisarul FDA responsabil cu aspartamul – Arthur Hull Hayes Jr. – a aprobat folosirea aspartamului, dupa care a demisionat din FDA fiind angajat la compania Searle, cea care fabrica aspartamul!

Nu este singurul nume care a beneficiat de pe urma aprobarii aspartamului. Donald Rumsfeld, cunoscuta figura din administratia Bush, a fost angajat al firmei Searle (director executiv) inainte de a-si oferi serviciile guvernului…

In actul “inconstient” din 1993, FDA a aprobat aspartamul ca ingredient in produsele alimentare preparate prin incalzire la mai mult de 30 de grade Celsius!!! Este vorba de celebrele – din pacate – dropsuri fara zahar, cu zero calorii (Orbit, Golia, Cool mint, etc.), si toata gama de produse dietetice de patiserie si cofetarie.

Si totusi, de ce nu auzim despre aceste lucruri? De ce nimeni nu spune nimic? Cauzele sunt:

1. Lipsa de interes din partea populatiei. Bolile si accidentele cauzate de aspartam nu apar in ziare asa cum este reflectat un accident aviatic in mass-media.

2. Majoritatea oamenilor nu asociaza simptomele lor cu folosirea aspartamului. Pentru ca odata ce omul si-a distrus o parte importanta a neuronilor sai si a ajuns la o boala cronica, nu poate nici macar sa se gandeasca sa asocieze boala lui cu aspartamul.

Modul in care a fost aprobat aspartamul este o lectie despre cum companiile chimice si farmaceutice manipuleaza agentiile guvernamentale ca FDA, mituiesc organizatii non-guvernamentale ca Asociatia Dietetica Americana, si inunda comunitatea stiintifica cu studii fraudate sponsorizate de industria beneficiara (fabricantii de aspartam).

Erik Millstone, cercetator la Science Policy Research Unit de la Universitatea Sussex a adunat sute de pagini de probe obtinute prin Legea de libertate a informatiei (23) din SUA aratand ca:

1. Testele de laborator au fost fraudate iar pericolele au fost ascunse;
2. Tumorile cerebrale au fost “eliminate” de pe cobai iar animalele care au murit au fost inregistrate ca fiind “bine mersi” in inregistrarile de laborator;
3. FDA a fost “hranita” cu declaratii false si eronate;
4. Cei doi procurori desemnati pentru a aduce in fata instantei fabricantul de aspartam pentru frauda informationala au fost anjajati imediat de fabricant pentru a nu-si duce la indeplinire misiunea;
5. Comisarul FDA a ignorat avertismentele propriei comisii stiintifice care a cercetat cazul aspartamului iar la scurt timp dupa aprobarea aspartamului i s-a oferit un post in firma care raspundea de relatiile publice ale companiei producatoare Searle;
6. In ianuarie 1993, American Dietetic Association a primit o donatie de 75.000 dolari de la compania NutraSweet. Multe alte organizatii “independente” au beneficiat de mari sume de bani din partea fabricantilor de aspartam. Asociatia mai sus-amintita a primit bani de la NutraSweet si pentru a organiza o scoala de bucatari in Chicago (pentru a-i invata cum sa foloseasca aspartamul in preparate culinare);
7. Un cercetator independent din New England care a demonstrat pericolele consumului de aspartam este acum consultant la compania Monsanto (sora cu Searle). Un alt cercetator din sud-estul SUA a marturisit despre pericolele aspartamului asupra copiilor. Un reporter de investigatii a descoperit ca i s-a spus sa-si “tina gura” daca vrea sa nu-si piarda sponsorizarea din partea unui producator de racoritoare dietetice care este membru in asociatia NutraSweet.

Aspartamul este vandut in peste 80 de tari din lume! El poate fi gasit in: mic-dejun instant, gume de mestecat fara zahar (Orbit, Winterfresh, Airwaves, etc.), cereale, dropsuri fara zahar, bauturi racoritoare, inghetata, gelatina, sucuri de fructe, laxative, multivitamine (efervescente sau nu), suplimente alimentare, bauturi carbogazoase, indulcitori alimentari, cafea instant, iaurt, etc.

Aspartamul a fost gasit si in produse care nu mentionau acest lucru pe eticheta. De asemenea, suplimentele alimentare si tabletele de multivitamine (Centrum, Alka Seltzer, Supradyne, Sandoz, etc.) contin aspartam.

Va recomandam sa consultati si cartile urmatoare:

1. “Excitotoxinele: gustul care ucide”, (Health Press, 1994) de Russell Blaylock
2. “Aspartamul (NutraSweet), e sigur?”, (prin Aspartame Consumer Safety Network) de H. J. Roberts
3. “Aspartamul amar – o deziluzie dietetica”, de Barbara Mullarkey

Vitamina C şi … puţină istorie

Legumele şi fructele proaspete au făcut parte din meniul de bază încă de la constituirea primelor comunităţi umane. Când s-a observat că acestea puteau preveni sau trata anumite afecţiuni s-au introdus şi în rândul leacurilor vindecătoare.
În anul 1536, exploratorul francez Jacques Cartier trimis de regele Francisc I în Canada să cucerească teritorii şi să aducă resurse visteriei Franţei, a observat că dacă administra un ceai preparat din ace de tuia marinarilor săi aceştia nu mai mureau de scorbut. El a învăţat să prepare acest ceai de la băştinaşii care trăiau pe malul fluviului Sf Laurenţiu.
În 1617, John Woodall primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomandă consumul lămâilor pentru prevenirea scorbutului. Se spune că America nu ar fi fost descoperită dacă marinarii nu ar fi cărat cu ei varză murată în butoaie care să îi ferească de scorbut.
În 1753, James Lind, chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, publică un “Tratat asupra scorbutului”, în care recomandă marinarilor să consume citrice. Ca urmare abia din 1795, acestea vor deveni alimente standard pentru Marina Britanică.
În 1907, Axel Holst şi Theodor Frølich, doi biochimişti norvegieni, care studiau boala “beriberi” contractată la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiană, au vrut ca un mic mamifer de teste să înlocuiască porumbeii pe care îi folosiseră. Au hrănit porcuşori de guinea cu hrana test, care produsese “beriberi” la porumbei, şi au fost surprinşi când a apărut, în loc, scorbutul. Până atunci, scorbutul nu fusese observat la nici un alt organism în afară de oameni, fiind considerat o boală exclusiv umană.
La începutul secolului XX, omul de ştiinţă polonezo-american Casimir Funk a condus cercetările în ceea ce priveşte bolile de deficienţă, iar în 1912 Funk a dezvoltat conceptul de “vitamine”, ca elemente componente ale hranei esenţiale sănătăţii. Apoi, din 1928 până în 1933, echipa de cercetători maghiară compusă din Joseph L. Svirbely şi Albert Szent-Györgyi şi, independent, americanul Charles Glen King, au izolat pentru prima dată vitamina C şi au arătat că este acid ascorbic.
În 1937 Albert Szent-Györgyi primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea ciclurilor de reacţii ale acidului ascorbic, citric, fumaric,- aşa numitul ciclu Krebs.


În 1933-1934, chimiştii britanici Sir Walter Norman Haworth şi Sir Edmund Hirst şi, independent, polonezul Tadeus Reichstein, au reuşit să sintetizeze vitamina, fiind prima creată articifial. Acest lucru a făcut posibilă producerea industrială şi, în acelaşi timp, ieftină a vitaminei C.
Haworth a primit în anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca depusă de el.
În 1934, compania farmaceutică elveţiană Hoffmann-La Roche a fost prima care a produs sintetic, industrial, vitamina C, sub numele de marcă Redoxon. În prezent China este principalul producător şi furnozor mondial de vitamina C sintetică datorită costurilor mai reduse dcât cele ale producătorilor europeni sau americani.
Majoritatea speciilor – fie plante fie animale, îşi sintetizaează, îşi produc în propriul organism necesarul de vitamina C. Acest lucru se întâmplă în rinichi- la reptile şi păsări, şi în ficat la mamifere şi la păsările care ciripesc. Peştii, liliecii dar şi oamenii nu mai pot să facă acest lucru din cauza inactivării unei gene care era responsabilă de producerea unei enzime necesare în cadrul procesului chimic de sinteză numită l-gulonolactonă oxidază – ultima din cele patru enzime care intervin în sintetizarea acidului ascorbic.
Cel mai mare consum de vitamina C are loc în organism atunci când acesta este stresat sau rănit. De exemplu o capră produce în mod normal circa 13000 mg de vitamina C pe zi şi până la 100 000 mg pe zi într-o stare de stres, atunci când e rănită sau bolnavă. La oameni cea mai mare nevoie de vitamina C o au indivizii stresaţi sau cei accidentaţi, traumatizaţi, aflaţi pe patul de spital. Un necesar crescut de vitamina C (de 2-3 ori mai mare) o au fumătorii care introduc în organism peste 7200 de substanţe chimice odată cu fumul inhalat (nici măcar una de vreun folos organismului) pentru că în organismul lor rezervele de vitamina C se epuizează mult mai repede decât la alţi indivizi (un fumător pierde de la o singură ţigară 25 – 100 mg vitamina C).
În organism vitamina C are rol în producerea colagenului printr-o reacţie de hidroxilare în ţesutul conjunctiv – o substanţă cu rol structural ce intră în compoziţia pielii, oaselor, mucoaselor, etc. Vitamina C este necesară pentru producerea în sistemul nervos (sau în glandele suprarenale) a celor mai importanţi neurohormoni – dopamina, adrenalina şi noradrenalina – presursori la rândul lor pentru ceilalţi neuromediatori care asigură funcţionarea structurilor nervoase.
Fără vitamina C nu poate fi sintetizată carnitina – substanţă foarte importantă pentru producerea energiei necesare tuturor organelor şi care are loc la nivelul mitocondriilor.
Vitamina C este unul din cei mai importanţi antioxidanţi care protejează ADN-ul de “hoţii” de protoni care sunt radicalii liberi.

Vitamina C cedează din structura ei chimică electroni -pentru a “potoli foamea” acestor substanţe periculoase foarte reactive şi distructive. Acestea intră în organismul nostru odată cu aerul poluat, odată cu apa poluată plină de sute de substanţe chimice periculoase (majoritatea insuficient sau deloc studiate) sau odată cu alimentele saturate cu aditivi, pesticide, arome sintetice, etc. Cercetătorii au afirmat că fiecare celulă din corpul nostru este agresată, “atacată” de peste 100 000 de radicali liberi într-o … secundă. De aceea organele în care găsim şi de 100 de ori mai multă vitamina C decât în restul corpului sunt şi cele mai importante – creierul (“regele organelor”), ochiul (vederea), hipofiza (“regina glandelor endocrine – primul ministru”), timusul (ministerul securităţii interne), tiroida (“ministerul economiei”), testicolul, ovarul (reproducerea), glandele suprarenale (“ministerul supravieţuirii”), plămânii (respiraţia), leucocitele (armata), pancreasul, ficatul (“ministerul chimiei”), intestinul gros (“gunoierul şef”), etc.
Vitamina C intervine în metabolizarea anumitor amino-acizi, a acidului folic şi a glucozei, contribuie la formarea anticorpilor şi interferonilor, are acţiune antiinfecţioasă scăzând durata “răcelilor” dar şi a altor boli, protejează contra apariţiei cancerului frânând formarea nitrosaminelor – agenţi cancerigeni care se constituie în timpul asimilării aminoacizilor – în stomac, sau are acţiune laxativă.
Vitamina C revigorează vasele sangvine, prevenind astfel tulburările cardiovasculare şi determinând reducerea crizelor de emfizem la fumători; facilitează absorbţia fierului, are o acţiune antihistaminică eficace în tratarea alergiilor şi benefică pentru victimele astmului bronşic şi, de asemenea, contribuie la înlăturarea stării de anxietate, oboseală, stres.
Deoarece este o vitamină hidrosolubilă (se dizolvă în apă) majoritatea legumelor vor pierde vitamina C din structura lor dar … aceasta se va regăsi în apa în care le-am gătit.

Problema este temperatura şi timpul, vitamina C fiind distrusă la o fierbere cu o durată mai mare de 3 minute astfel că este de preferat ca legumele să fie cât mai puţin fierte aşa cum procedează bucătarii chinezi sau japonezi. Apa pură cum este cea obţinută prin osmoză inversă este de preferat pentru gătit pentru că are o mare capacitate de dizolvare (în special pentru vitaminele hidrosolubile) şi îi lipsesc sutele de chimicale prezente în apa de la reţea sau freatică (acestea interacţionează chimic cu fitonutrienţii din legume alterându-i sau denaturându-i).

1 vizitatori online acum
0 vizitatori, 1 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 8 la 04:39 am UTC
Aceasta luna: 12 la 05-08-2019 07:05 pm UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC