> News of the day <

Pot…

Noi, oamenii am fost convinşi, „hiponotizaţi” să credem, să acceptăm că suntem mai mici decât suntem în realitate. Un ghiveci prea mic sau un acvariu îngust împiedică dezvoltarea fiinţelor dinăuntru. Tot aşa ne adaptăm şi noi unei vieţi mult prea meschine. Dacă plantăm acelaşi copac într-un ghiveci mai mare sau punem peştii într-un acvariu corespunzător, … Read more

iulie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Din vârful tastelor pag 90

Am reîntâlnit zilele trecute, ieşind dintr-un magazin de pe strada Traian – “strada mare” cum o cunosc severinenii, un vechi amic din tinereţe, ajuns azi om cu funcţie mare în peisajul politic local.

M-a salutat cu un zâmbet larg şi chiar s-a îndreptat spre mine să-mi strângă mâna. Am întors capul să văd dacă mai era cineva afar’ de mine şi, dacă nu cumva mă confundă. Nu, nu mai era nimeni în preajmă aşa că am decis că eu sunt cel care i-a stârnit personajului admiraţia conjuncturală.

Cu vreo doi ani în urmă eu eram cel care îl salutam primul – cam în acelaşi loc pentru că, întâmplător, prăvălia cu pricina e în apropierea clădirii în care se află Primăria.

Atunci însă nici măcar n-a-ntors privirea. Era mult prea înalt şi eu mult prea scund iar grijile personale strivitoare nu-i permiteau să piardă nici măcar câteva mili-secunde cu un fost vechi prieten.

De ce se-ntâmplă să fim raşi de pe lista cu favoriţi de către cineva cu care am pe-trecut cândva zile şi ani din viaţă, cu care am discutat despre vise comune, cu care am schiţat planuri, cu care am sperat şi am crezut în aceleaşi valori?

Răspunsul îl ştie până şi un copil:

“- Banii frate!”

Dar de ce aceste hârtii colorate şi inscripţionate cu autograful Guvernatorului, generează volutele de caracter despre care vorbeam mai devreme?

Asta-i Marea întrebare!

Răspunsul este unul destul de complicat şi aproape că nu-ţi mai vine să cauţi astfel de tâlcuri la ghicitori ieftine însă câteva idei tot merită a fi spuse.

Spuneam altă dată că individul imatur depinde de dragostea celorlalţi tot aşa cum bebeluşul depinde de laptele dulce din sânul mamei.

El, imaturul, nu va putea iubi niciodată cu adevărat pentru că dorinţa lui cea mai mare este de a fi doar El iubit, apreciat, băgat în seamă de ceilalţi.

De ce aşa?

Păi tocmai spuneam: pentru că rămâne imatur.

Şi ca să-şi dovedească lui şi să dovedească şi celorlalţi că este important, unic şi valoros se lasă deliberat prins în capcana banilor, se lasă cuprins de ameţeala dulce pe care o produce Ambiţia (nu mai ştiu cine spunea odată că vinul şi ambiţia ne ia minţile exact la fel).

Mânat de acest resort interior extrem de puternic – de ambiţie adică (Voinţa e cu totul altceva!), el uită de adevăratele repere de valoare sau, dacă cumva le mai are,  renunţă la ele în favoarea unicei valori care contează acum pentru el – Banii.

Motivaţia lui interioară devine astfel Banul, Profitul, Contul din bancă.

Să nu uităm că vorbim aici de un om cât de cât educat, “citit” cum ar spune un ţăran, dar, aşa cum spuneam, imatur.

El a luat “de bune” imaginile propagate de filmele sau emisiunile risipite prin zecile de televiziuni – acelea în care belşugul este echivalent cu posesia maşinilor decapotabile, a vilelor imense, a femeilor dezgolite zi şi noapte la dispoziţia capriciilor lui hormonale, etc…

Banii îi stârnesc acea emoţie nefericită de care vorbeam – ambiţia – de a fi mai “frumos”, mai “bun”, mai “tare”, mai “şmecher”, mai “bengos”…  

Astfel că, în ecuaţia (nefericirii) acestui personaj atât de des întâlnit în zilele noastre, şi re-întâlnit de mine pe “strada mare” nu prea există “ceilalţi”.

El s-a obişnuit să calce, cu copitele lui poleite, toate valorile în goana lui de a acumula cât mai mult şi de a se căţăra cât mai sus. Lângă un astfel de reper care pârjoleşte totul în jur –Banii adică, uneori doar Trădarea mai poate fi agăţată de inelul cu cheia “succesului”.  

Iată de ce maturizarea sufletescă autentică, creşterea spirituală reală nu au de-a face cu banii ci cu …altceva.

“Adică cu ce?” ar întreba, poate, amicu’ curios (!)…

Nevoia de a avea bani cât mai mulţi, vile, maşini şi metrese oligofrene (“foto-modele”, “animatoare”, “amante”, etc)  nu poate elimina niciodată în totalitate acea sete ascunsă, discretă dar cu adevărat importantă – împlinirea sufletească sau nevoia de emancipare spirituală specifică omului autentic.

Amicul meu este nefericit. Asta mi-a confirmat chiar el când l-am întrebat. Fără să ştie însă şi “de ce”.

Şi l-am crezut că e aşa – gândindu-mă la anii tinereţii noastre cei plini de entuziasm (“en” – înăuntru, “Theo” – Dumnezeu) şi iată de ce încerc acum să-i ofer o explicaţie mai amplă decât aceea mult prea scurtă din “strada mare”.

“Când te uiţi prea mult în oglindă la tine, nu-i mai vezi pe ceilalţi. Aşa vei descoperi inevitabil într-o zi existenţa Sfintei Singurătăţi. Pentru că demult ţie nu-ţi mai pasă de ceilalţi. Aşa descoperi brusc într-o zi că ai murit înaninte de vreme chiar dacă te mişti prin oraşul ăsta şi crezi că încă eşti viu şi te simţi bine pentru că încă nu te doare nimic. Aşa vei simţi chiar de mâine că vila ta imensă e asemeni unui coşciug uriaş”…

A fi Om între oameni înseamnă în primul rând a fi … uman.

A renunţa la acest elementar gest înseamnă a deveni orb sau orbit de ambiţie – în cazul de faţă.

A renunţa la omenie înseamnă “a involua” şi nu “a evolua”.

Ori Forţa Vitală – aceea care ne ţine pe toţi în viaţă, aceea care ne generează şi întreţine toată viaţa noastră interioară emoţională, sufletească, spirituală, se bazează tocmai pe … Evoluţie.

Adică evoluţia tuturor făpturilor Ei – nu numai a unora.  

“Uite de ce eşti nefericit, amice! Pentru că eşti un tip imatur şi cred aşa o să rămâi oricâţi bani vei mai face. E prea târziu pentru tine acuma ca să te mai schimbi”.

“Dar am făcut împreună cu şefii mei atâta bine oamenilor! Uuite-te şi tu cum arată acum Severinul. Oamenii sunt mulţumiţi, fericiţi!”…

“Aşa e! îi răspund scurt. Poate că sunt bune toate cele ce le-aţi făcut dar aţi întrebat oamenii ce vor de fapt “cu adevărat?”…

“Şi de ce spuneai că nu-s matur?” m-a întrebat la finalul dialogului nostru aruncându-mi săgeţi otrăvite din ochii altfel blajini.

“- De ce? Pentru că imediat după ce vor trece şi alegerile astea  o să fii iar târât de aceeaşi Ambiţie şi de acelaşi fagure de interese “profitabile” – doar pentru tine. Şi iar o să te uiţi prin mine ca prin sticlă atunci când o să te salut desinteresat desigur, ca acu’ doi ani”…

A fi matur înseamnă a creşte – fie şi financiar- dar nu pentru tine ci pentru a-i servi, pentru a-i sluji pe ceilalţi. Abia atunci simţi că eşti cu adevărat împlinit, matur adică.

Aş vrea să trăiesc şi să văd ziua în care angajaţii Primăriei dimpreună cu preoţii bisericilor răsărite ca ciupercile, stau înşiraţi în faţa câte unui lighean cu apă şi spălând picioarele cetăţenilor severineni.

Cum? Ce e de râs în asta?

Iisus a făcut asta de-atâtea ori!…

Nick Vujici

Există ceva mai important decât mâncarea, banii, hainele, maşinile, vilele, politica trufaşă sau orgoliul?

Un răspuns: Viaţa care ni s-a dat în dar şi pe care nu mai ştim s-o preţuim pentru că am uitat de Cel care ne-a trimis aici în misiune! Nick este mai mult decât un exemplu- este o DOVADĂ!.

Televiziunea – opiul popoarelor

Când vă uitaţi la TV, activitatea creierului se mută din emisfera stânga în cea dreaptă. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au arătat ca în timp ce telespectatorii se uită la televizor, emisfera dreaptă este de 2 ori mai activă decât cea stângă, o anomalie neurologică. Fluxul din stânga către dreapta produce o creştere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta – endorfine şi enkefaline.

Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii cu opiul şi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (numite şi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenţă). Acestea includ troznirea degetelor, exerciţiile intense, şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri.

De fapt, exerciţiile intense, care produc aşa numita “runner’s high” – o eliberare de endorfine care se revarsă în organism, pot cauza o dependenţă ridicată, până la punctul când “dependenţii” oprindu-se brusc din exerciţii suferă simptomele “retragere a narcoticului”, şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sunt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine. Intr-adevăr, până şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului” dacă nu se mai uită la TV pentru o perioadă prelungită de timp.

Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor. Intr-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă famile a cedat după o săptămână, iar celelate au suferit de depresie, spunând că s-au simţit ca şi când au “pierdut un prieten”. In celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei mai mult de şase luni şi de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie. Semnele dependenţei sunt peste tot în jurul nostru.

Americanul mediu se uită la televizor peste patru ore pe zi, şi 49% dintre aceştia continuă să se uite cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că-şi fac rău, dar continuă să folosească drogul în mod exagerat. Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului, şi noi toţi simţim efectele lui. Intrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă.

Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărât “da”. Mai întâi de toate, când vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neo – cortex – ul) sunt oprite, şi toate activitatile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic).

Procesele neurologice care se desfasoară în aceste regiuni nu pot fi numite exact “cognoscibile”. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu folosind programele de răspuns “fight or flight”. In plus, aceste regiuni are creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neo – cortex), de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaţi şi aşa mai departe.

Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activiatate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior. Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenţa” de bază pe care în mod normal o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orala), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio – supravieţuire este calea noastră incipientă, primitivă, de a trata cu realitatea.

O persoană obsedată de căutarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce în mod logic că asemenea dependenţă are loc atunci când funcţiile creierului superior sunt anesteziate şi creierul inferior recent dominant caută plăcerea cu orice cost.

Considerând acestea, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: nu cauzează doar ca sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior unde nu suntem motivaţi de nimic altceva în afară de căutarea plăcerii. Televiziunea produce “roboţi de bio – supravieţuire” mobili, extrem de funcţionali.

Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile. Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, şi nu decodează sau divide informaţia în părţile ei componente. Creierul “drept” procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (inteligente).

Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Nu este prin urmare surprinzător, că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte.

Deocamdată nu există o explicaţie de ce se mută activitatea pe partea dreaptă a creierului atunci când ne uităm la televizor, dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinut. Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie ca să fie într-o stare denumită “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală haotică sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor. Nivelele activităţii creierului sunt măsurate de un electroencefalograf (EEG).

In timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire, înregistrându-se semnale scăzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sunt cauzate de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Incă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rând opreşte sistemul nervos.

In completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului, şi sănătaţii fizice. Sondaje recente au arătat că 75% din femeile din America cred că sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriţe şi modele slabe timp de patru ore pe zi.

Televiziunea a dat naştere în SUA şi în alte părţi la o “cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţă şi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune în timp ce se uită la televizor.

Televiziunea este de asemenea dăunatoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sunt, toate, comune printre dependenţii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, că televiorul este un drog ce creează dependenţă, şi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic.

Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier si organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă. Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea, este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce?

Deoarece determină consumatorii să arunce bani în vieţile fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Si pentru această spălare de creier, au fost hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut să pară învechită îngeniozitatea celor mai ambiţioşi psihologi.

Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute (tipice stării precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. O frecvenţă mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de trezie.

De fapt, cercetările lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stării uşoară de hipnoză folosită de hipno-terapişti pentru „terapia prin sugestie”. Când cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate.

Realizând că telespectatorii intră automat într-o stare de transă când privesc la televizor, producătorii au început să producă reclame care produc stări şi dispoziţii emoţionale inconţtiente în privitor. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor) dar mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaţa reală. Când vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoţii pozitive sunt activate. Prezentarea şi susţinerea lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii.

Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacă nu eţti atent la ele. Un dispozitiv de control al minţii care creează dependenţă… ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit? Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că transformă pe toţi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenţi” în spatele acesteia. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoştiinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii…

articol preluat de pe site-ul http/ro.alter media.info Clasat în: Mass-media/Cenzura de Wes Moore, Disinformation.com Motto: The nearest analogy to the addictive power of television and the transformation of values that is wrought in the life of the heavy user is probably heroin. (Terence McKenna, Food of the Gods)

Traducere si adaptare de Bogdan Cirstea

medeor

Dragoste şi prostituţie

Toţi străinii care vin pe la noi sunt încântaţi de ospitalitatea românescă, de amabilitatea, de sarmăluţele şi mămăliguţa noastră dar mai ales de fetele noastre. După ce am vândut tot ce se putea vinde, iată că într-un mod elegant, ne sunt aduse argumente bine „lucrate” în favoarea industriei pornografice.
Deşi inţial au fost ridiculizate, „vedetele” au fost cu discreţie transformate în „idoli” şi, apoi, cultivate cu răbdare şi profesionalism, (Monica Gabor Columbeanu, sau Laura Andreşan- „profesoara” de sex, sau Sexi Brăileanca, sau Simona Senzual, sau pornoelevele din Gorj, sau din Motru (nu mai ştiu exact), sau porno eleva olimpică care (cacofonie asumată) aprecia într-un interviu că pentru ea „sexul este artă”!).
Ce înţeleg părinţii din această campanie uneori agresivă, alteori discretă şi abil condusă? Ce înţeleg tinerele fete abia dumirite la viaţăde la aceste „vedete” care epatează o condiţie materială de invidiat? Că sexul şi pornografia sunt o profesie absolut „normală”. Afacerea cu trupurile copiilor noştrii are astfel un fundament cel puţin aparent, perfect justificat. „Ce îmi aduce cartea şi ce îmi oferă sexul”? Iată întrebările existenţiale ale tineretului care apreciază conform unui sondaj efectuat în Bucureşti că „sexul în grup este cea mai bună formă de distracţie”. Răspunsurile nu trebuie căutate prea insistent pentru că se văd cu ochiul liber. Oameni cu facultăţi şi doctorate şomeri şi care trăiesc de azi pe mâine şi puştoaice care conduc maşini sport şi cheltuie sume uriaşe (pentru cei mai întâi pomeniţi).
Pentru a nu fi acuzaţi de puritanism sau conservatorism sau de concepţii de viaţă comunistoid-retrograde, vom încerca în cele ce urmează să aşezăm lucrurile în această zonă, într-o albie cât de cât firească având ca reper ceeace a spus acum 2000 de ani Hipocratikus din Kos : ”Dumnezeu ne-a binecuvântat cu sănătate şi bun simţ”.
„Bunul simţ” în acepţiunea noastră vor fi noţiunile de anatomie, fiziologie şi psihologie care ne vor ghida- sperăm, spre informarea corectă atât a mămicilor neştiutoare dar şi a tinerelor fete şi tinerilor băieţi, dornici de informaţii mai mult decât din experienţe sexuale incerte, eşuate şi frustrante.
De ce nu se spune tinerilor adevărul despre sex?
Răspuns1: pentru că această industrie a pornografiei aduce un profit anual (cui?) estimat la circa 100 miliarde de euro, adică mai mult decât venitul intern brut al României. Răspuns2:pentru că Biserica a indus în mintea oamenilor frica de sex („sexul este păcat”, este o „ruşine”, etc)- iar oamenii caută informaţii (unde altundeva?) în zona industriei pornografice care însă nu are aproape nimic în comun cu sexul adevărat. Răspuns3: oamenii neinformaţi, limitaţi, neştiutori, frustraţi sexual sunt mai uşor de condus, de supus, de manipulat. De ce în cazărmile militare sexul este interzis, iar soldaţilor li se administrează sedative- tip bromuri? Pentru a elimina sexul din mintea acestora şi pentru a fi cat mai receptivi la ordinele primite. Dar despre manipulare, politică şi alte asemenea lucruri într-un articol viitor.
Ce este iubirea?
Iubirea este de două tipuri; Abraham Maslow –doctor în psihiatrie, le-a numit „iubirea nevoie-carenţă” şi „iubirea autentică”.
Iubirea „necesitate” sau „carenţă” depinde de celălalt; este o iubire imatură. Te foloseşti de celălat ca de o unealtă. Exploatezi, manipulezi, domini. Şi celălalt încercă la fel cu tine. A te folosi de o altă fiinţă este un gest total lipsit de iubire.
De ce se întâmplă asta?
Pentru că majoritatea oamenilor asta învaţă în copilărie. Copilul depinde de mamă; dragostea lui este o „iubire necesitate”; el nu se hrăneşte doar cu lapte de la mama sa, ci şi cu iubire odată cu laptele. Mama sa este hrana sa, este viaţa lui. De aceea el va iubi pe orice femeie îl va proteja, îl va ajuta să upravieţuiască, şi îi va satisface necesităţile. De aceea milioane şi milioane de oameni rămân infantili toată viaţa. Pentru că ei au nevoie de dragoste ca de o hrană.
Când depindem de altul suferim; dependenţa este mizerabilă, este sclavie. Persoana de care depinzi are un ascendent asupra ta şi atunci începi s-o urăşti, cauţi să te răzbuni pe ea. Nimănui nu-i place să fie legat, dependent de cineva. Partenerii se „înfometează” unul pe celălalt pentru ca dependenţa să fie mai mare, astfel că iubirea lor a devenit un fel de comerţ. Când îi ceri celuilalt iubire eşti un cerşetor; celălalt procedează la fel. Doi cerşetori frustraţi care se simt traşi pe sfoară. Înainte se simţeau mizerabil singuri acum se simt mizerabil împreună. Acum însă putem arunca vina pe celălat: din cauza lui ne simţim nenorociţi, nefericiţi. Cei care se îndrăgostesc dintr-o nevoie de iubire, nu au iubire şi ca urmare nu pot dărui iubire. Sunt doi imaturi pentru că doar doi imaturi se pot înţelege.
Omul devine matur doar atunci când înţelege că este mai important să iubească decât să fie iubit. Atunci începe să împartă, să reverse, să dăruie necondiţionat.
Doar o persoană matură dăruie pentru că are de unde dărui. Atunci nu mai eşti dependent, atunci poţi să iubeşti indiferent dacă celălalt te iubeşte sau nu.
Atunci iubirea a devenit o stare interioară, şi nu o simplă relaţie.
Iubirea înseamnă abundenţă; înseamnă să o împărtăşeşti pentru că nu mai ştii ce să faci cu ea. Celălalt poate să simtă iubirea ta sau să nu o simtă; tu însă ştii sigur că ea se revarsă.
Florile nu înfloresc pentru ca noi să le lăudăm mirosul, isvoarele nu curg ca să ne potolescă nouă setea, ele pur şi simplu înfloresc, pur şi simplu curg.
Când eşti matur, oamenii imaturi nu te mai atrag deloc. O persoană matură nu se îndrăgosteşte. Ea se regăseşte în iubire. O persoană matură pur şi simplu dăruieşte iubire, se simte recunoscătoare pentru că ia-i acceptat iubirea. Nu aşteaptă niciodată mulţumiri, nici măcar n-are nevoie de mulţumiri.
Când două persoane mature se iubesc se produce un paradox: ele se iubesc, sunt împreună şi totuşi extraordinar de singure.
Uniunea lor nu le distruge individualitatea ci o îmbogăţeşte. Două persoane mature care se iubesc se ajută să devină autonome, să devină mai libere. Ele sunt din ce în ce mai independente, mai spontane, mai originale, mai libere.
Persoanele imature creează o închisoare, persoanele mature se ajută reciproc să distrugă limitările. Libertatea este valoarea supremă a iubirii. Iubirea este energie dinamică, ea nu poate fi înlănţuită, depozitată, stagnată.

Ce este dragostea?
Răspuns: până la alte definiţii este chimie. Creierul, suportul minţii, cel mai important organ sexual, este format din neuroni care funcţionează cu ajutorul chimiei. „Cocktail-ul” chimic format între neuroni, în sinapse, ne determină caracterul, personalitatea, dispoziţiile sau comportamentul . Viaţa vrea de la noi un singur lucru: să o perpetuăm şi pentru asta ne “premiază”.
Cei mai importanţi hormoni implicaţi în viaţa sexuală sunt dopamina, serotonina, oxitocina, prolactina, feniletil amina, adrenalina sau noradrenalina.
Dopamina sau „biomolecula placerii”este suportul chimic voinţei şi al senzatiei placerii. Dopamina se acumulează la nivelul lobului frontal al creierului si creează starea de extaz (în timpul orgasmului). Dopamina îi face pe bărbati şi pe femei să simtă plăcere când fac sex (adică au primit “recompensa”pentru perpetuarea speciei). Pasiunea de la începutul relaţiei este încercarea primară, hormonală a creierului de a forma o legătură cu un potenţial partener; el este cel care creează o stare de euforie, de exaltare şi o emoţie atât de puternică suficientă pentru a-i convinge pe oameni că e vorba de iubire. În realitate este un şiretlic biologic al naturii care durează între 3 şi 36 luni perioadă în care se poate produce împerecherea şi procrearea. Oamenii consideră în mod greşit că ar fi vorba de iubire. Însă, după sexul cu aceeaşi parteneră, nivelul de dopamină al masculului scade brusc şi refuză să crească, doar dacă apare altă parteneră. După starea de orgasm, individul resimte o stare de oboseală şi nevoia de odihnă. Aceasta este atribuită eliberării de prolactină care în timpul orgasmului blochează receptorii la dopamină. Acest lucru se întâmplă pentru protejarea resurselor chimice (dopamina) obţinute de creier cu importante sacrificii energetice. Însă, plăcerea produsă de dopamină poate da dependenţă anumitor indivizi, la fel ca drogurile. Bărbatii şi femeile dependenţi de plăcere, adică de dopamină îsi schimbă partenerii după câteva săptămâni, în loc să îmbunătătească relatia cu actualul partener. Când casa devine prăfuită, sau partenerul nu mai este atrăgător acestea la un loc pot însemna lipsă de dopamină. “Noutatea” stimulează creierul să producă dopamină. După ce bărbatul a făcut sex cu femeia adică şi-a donat genele, supravieţuirea speciei este asigurată doar dacă masculul găseste altă parteneră. Astfel că, femeia, care înainte era cea mai frumoasă de pe pământ, devine dintr-o dată, cea mai putin dorită. Se numeşte “Efectul Coolidge” şi a fost studiat pe sobolani.

Oxitocina – Este un hormon “romantic” deoarece creează sentimentul de ataşare de cealaltă persoană. Este hormonul relaţiilor îndelungate şi al ataşamentului de aceeaşi persoană.Cu cât mai multă oxitocină,cu atât mai mult durează relaţia. Oxitocina este secretul monogamiei. Când s-a injectat oxitocină în creierul sobolanilor, s-a constatat că aceştia nu mai caută parteneri noi (leacul pentru”efectul Coolidge”).
Oxitocina se mai numeşte şi hormonul ”mângâierii” fiind declanşat atunci când este atinsă pielea cuiva uşor. Ea sporeşte sentimentele partenerilor şi sensibilitatea la atingere. Până la 16-17 ani şi băieţii şi fetiţele au receptorii pentru plăcere dispersaţi pe toată suprafaţa corpului. La pubertate şi adolescenţă, pielea băieţilor se îngroaşă iar receptorii Merkel pentru plăcere sunt cel mai mult grupaţi pe vârful penisului care este de o mie de ori mai sensibil decât vârful degetelor. În cazul femeii situaţia este altfel. Femeia păstrează receptorii pentru plăcere dispersaţi pe tot corpul aşa că ea va fi fericită atunci când este mângâiată peste tot. Ceeace vedem în filmele porno cu femei mângâiate doar într-un loc (aşa cum procedează bărbaţii cu ei înşişi când se masturbează) nu are legătură cu anatomia şi fiziologia umană ci doar cu o manipulare vizuală bine regizată. Pentru un cunoscător al anatomiei şi fiziologiei masculine şi feminine, filmele porno sunt cel mult comice sau poate mai corect jalnice.
FEA- feniletilamina, hormon natural, ne face să simţim că plutim şi este responsabil de euforia de la începutul relaţiei. Aceasta împreună cu adrenalina face ca inima să ne palpite, mâinile să transpire, pupilele să ni se dilate şi să ne dea furnicături- “fluturi” la stomac. Ne dă voiciune şi ne face să ne simţim excelent.
Noradreanalina este stimulată de activitatea fizică. În 8 minute de exerciţii fizice,creşte de 10 ori. Combinaţia FEA, Dopamină, Noradrenalină, este deosebit de puternică şi de “periculoasă” pentru parteneri pentru că este irezistibilă.
Serotonina ne dă sentimentul de mulţumire, sau satisfacţia care apare imediat după sex, şi incită la somn.

Adrenalina, un hormon eliberat in conditii de stres, este responsabil pentru starea de excitatie si comportamentul de asumare a riscului. Este un hormon care produce excitaţie. Oamenii obţin adrenalină când riscă şi îşi înşeală nevasta (se simt bărbaţi când se gândesc că soţul înşelat ar putea să apară), când fac sex în pădure, în toaleta unui restaurant sau club, în scara blocului, în lift, în parc, sau în maşină. Aruncatul în cap de pe macara, căţăratul pe gheaţă, plimbatul pe motocicletă într-o roată, sporturile extreme, alpinismul, skateboardul, sporturile aeronautice, planorismul, parasutismul, zborul cu motor şi zborurile ultrauşoare produc adrenalină dar şi mulţi bani. Imaginile porno au acelaşi efect: asigură, pentru câteva clipe, ore, nevoia noastră de adrenalină, de excitaţie.
Cui se adresează industria pornografică?
Răspuns: bărbaţilor singuri care se masturbează. Ei sunt în proporţie de peste 95% “beneficiarii” acestor producţii. Spre exemplu, într-un singur an – 2005 s-au “produs” 13 588 de filme hardcore din care 20% care conţin imagini cu copii (Internet Filter Review şi National Society for the Prevention of Cruelty to Children, 10/8/03).

Cum sunt păcăliţi bărbaţii de imaginile pornografice.
Pentru a înţelege mai uşor mecanismele, trebuie ştiute măcar câteva deosebiri dintre bărbaţi şi femei. Spre deosebire de femei care sunt “auditive” (le place să gândească cu voce tare sau să se audă vorbind), bărbaţii sunt vizuali (le place mai mult să vadă).
Creierul femeii este mai mic decât al bărbatului, dar deşi bărbatul are cu 4 miliarde de neuroni mai mult, femeia este cu 3% mai inteligentă pentru că are un creier mai bine organizat dar şi mai multă materie cenuşie (studii făcute de Bente Pakkenberg – Danemarca şi Ruben Gur de la Univ Pensylvania).
Animated brain Pictures, Images and Photos
Creierul bărbatului este specializat, compartimentat. El se concentrează doar asupra unui singur lucru odată. Când bărbatul citeşte, el este aproape surd. Dacă se bărbiereşte şi îl întrebi de vorbă, aproape sigur se va tăia. Dacă în timp ce bate un cui femeia se apucă să îi spună ceva, sigur îşi va lovi degetele. Majoritatea femeilor se pot spăla pe dinţi şi face alte activităţi în acelaşi timp, de ex să lustruiască o masă; bărbatul va sta cu picioarele depărtate în faţa oglinzii, corpul aplecat şi îşi va mişca şi capul după periuţă.
Sistemul senzorial al femeii este mult mai sensibil decât al bărbatului; ea simte imediat când altă persoană e supărată, bărbatul trebuie să vadă lacrimi, palme pe obraz sau să i se spună acest lucru. Femeia simte dacă un cal va da cu copita, bărbatul nu; femeia vorbeşte cu pisica, bărbatul dă cu piciorul în ea când nu e văzut.
Ochii femeilor diferă de cei ai bărbaţilor. Femeia descifrează direcţia privirii ochilor partenerului, bărbatul nu. Femeile au un număr dublu de celule conice care sunt sensibile la culoare în retină; bărbatul doar vreo 7 milioane. De aceea bărbaţii descriu sumar ceeace văd, femeile descriu nuanţe greu de înţeles de bărbaţi.

Femeia are o vedere periferică mai amplă decât a bărbaţilor (are un unghi de cel puţin 45 de grade pe ambele laterale ale capului, dar poate merge până la 180 de grade). Ochiul bărbatului deşi este mai mare, el îl are configurat pentru privirea de tip „tunel”, adică vede bine la distanţă ca şi cum ar privi printr-un binoclu. Din această cauză bărbatul nu găseşte niciodată ceva în frigider sau ciorapii, îşi acuză soţia că ascunde lucrurile de el, dar găseşte imediat cârciuma. De fapt, creierul bărbatului caută în frigider cuvântul U N T ; dacă nu este scris vizibil, are şanse să nu-l găsească. De aceea bărbaţii îşi mişcă tot timpul ca radarul capul atunci când caută un obiect apropiat. Numărul accidentelor de copii băieţi este dublu faţă de cel al fetiţelor. De asemeni femeile care se uită „lung” după bărbaţi sunt foarte rar prinse făcând aceste gesturi, pe când bărbaţii sunt mereu acuzaţi că se „uită”, deşi s-a dovedit experimental că femeile se „uită” mai mult decât bărbaţii, doar că nu sunt prinse, având un câmp vizual periferic mai mare. De aceea femeia este mai pricepută la băgatul aţei în ac şi la observarea detaliilor, amănuntelor. Bărbatul vede mai bine noaptea dar la distanţă, femeia şofer se simte orbită de celelalte maşini.
Când o femeie intră într-o încăpere unde se află 50 de cupluri,îi trebuie sub 10 minute pentru a detecta care cupluri se înţeleg şi care nu; un bărbat caută întâi intrările, ieşirile apoi posibili duşmai, posibili prieteni sau observă un bec ars, sau un geam spart.

Datorită unui corp calos mai mare (cu 30%)care permite un transfer rapid al informaţiilor senzoriale, unei femei îi este foarte greu să fie minţită (doar dacă vrea ea), în schimb bărbatul poate fi uşor minţit deoarece creierul lui mai puţin dotat nu poate remarca toate inadverdenţele dintre limbajul verbal şi non verbal al femeii. De aceea femeilor le este foarte uşor să mimeze un orgasm; ca să mintă o femeie, bărbatul ar trebui s-o facă în scris sau la telefon.
Auzul femeii este mai sensibil ca al bărbatului; ea poate discuta şi poate fi atentă şi la altă discuţie în acelaşi timp. Dacă sună telefonul, bărbatul le va cere celorlalţi să tacă; el nu poate auzi când merge televizorul, când zdrăngăne farfuriile sau când cântă muzica. Femeia aude scâncetul copilului aflat în altă cameră, bărbatul nu.
Pielea femeii este de 10 ori mai sensibilă la atingeri şi mângâieri decât a bărbatului. În timpul unei conversaţii două femei sunt de 6 ori mai tentate să se atingă decât doi bărbaţi. Când o femeie e supărată pe un bărbat, invariabil va spune: „nu mă atinge!”.

Pielea bărbatului e de 4 ori mai groasă decât a femeii. De aceea bărbaţii fac riduri mai greu. Sensibilitatea băieţilor la mângâiat dispare la pubertate când se concentrează doar într-un singur loc.
Simţul gustativ al femei este net superior bărbatului; bărbaţii discern mai bine gustul sărat şi cel amar şi de aceea preferă berea, în timp ce femeile preferă dulciurile. Dulcele pe care ele îl oferă copilului semnifică iubirea.
Nasul femeii este mai sensibil mai ales la ovulaţie. Ea poate simţi „magnetismul” bărbatului –feromonii, în timp ce bărbatul, nu.
Creierul femeii poate detecta prin miros (nervul olfactiv este cel mai scurt şi merge direct în aria olfactivă) starea sistemului imunitar al bărbatului în mai puţin de 3 secunde de la întâlnire. Bărbaţii cu sistem imunitar puternic sunt „irezistibili”. Animalele îşi miros excrementele, iar britanicii au descoperit că mirosul propriei transpiraţii din axilă este un puternic sedativ.

Femeile au obiceiul să gândească cu glas tare; în astfel de cazuri, e foarte important ca bărbatul să nu îi dea nici un răspuns.
Bărbaţii nu au darul vorbirii deoarece nu există un centru precis în emisfera lor stângă. De aceea băieţii, bărbaţii mormăie şi pronunţă cuvintele mai greu decât fetele. Când vorbesc bărbaţii ei folosesc pentru a încheia o propoziţie doar 3 tonuri, femeile 5 tonuri. Am văzut de exemplu, la emisiunile sportive cum comentează un meci o hadbalistă şi un forbalist care foloseşte foarte puţine cuvinte compartiv. Bărbaţii când stau împreună pot trece ore fără să îşi pronunţe măcar un cuvânt (la pescuit de ex). Dacă într-un grup de femei nu se vorbeşte, este o problemă extrem de serioasă. Singura situaţie când bărbatul vorbeşte mult e atunci când e beat.
Când se termină o zi, creierul bărbatului, clasifică, îndosariază problemele fără să-i mai preocupe în mod special; femeii îi vin mereu în minte problemele. Singura modalitate de a scăpa de le este să le conştientizeze, să se descarce verbal. Ea nu vrea soluţii şi nici concluzii, vrea doar să vorbească.
Femeile pot să privească la televizor, pt să vorbească cu copii şi să bârfească; bărbaţii pot ori să vorbească, ori să privească şi le roagă să nu mai trăncănească. Ei nu pot face două lucruri în acelaşi timp. Femeile consideră că trebuie să se simtă bine şi să comunice nu să stea ca statuile la televizor. Vorbitul pentru femeie înseamnă stabilirea de relaţii şi prietenii; pentru bărbat vorbitul înseamnă referire strict la fapte. După ce vine dintr-o vacanţă de două săptămâni petrecută cu prietena ei, o femeie tot mai stă două ore de vorbă. Bărbatul vorbeşte mult în gând; când bărbatul priveşte pe geam, el de fapt gândeşte, vorbeşte în gând. Femeia crede că nu are ce face, că se plictiseşte sau că e leneş şi îi cută ceva de lucru. De aceea bărbaţii preferă să bea în linişte. Pentru a se înţelege mai bine cu femeile, bărbaţii trebuie să vorbească mai mult. Când gândesc cu voce tare, femeile cred că aceasta este o formă de afecţiune, însă bărbatul percepe asta diferit. El crede că femeia îi înşiră o grămadă de probleme pe care el trebuie să le rezolve şi intră în panică, se enervează şi începe să-i spună ce are de făcut. Bărbatul trebuie să înţeleagă că atunci când vorbeşte, femeia nu aşteaptă soluţii; femeia trebuie să înţeleagă că atunci când bărbatul nu vorbeşte, nu e nimic în neregulă. O femeie foloseşte zilnic între 6000 şi 8000 de cuvinte pe zi, 2-3000 de sunete şi între 8 şi 10 000 de gesturi pentru a comunica, adică peste 20 000 de „cuvinte” (în 10 secunde poate schimba 7 expresii faciale). Bărbatul pronunţă între 2 000 şi 3 000 , 1000 de sunete vocale, şi 2000 de semne nonverbale, adică în medie vreo 7000 în total adică 1/3 din cât foloseşte o femeie. După ce a terminat de vorbit, femeia se simte uşurată şi fericită. Femeia ar trebui să înţeleagă că bărbatul nu poate duce o discuţie pe mai multe planuri; el de regulă vorbeşte simplu, clar, concluziv; el se concentrează doar asupra unei singure idei. Aşadar femeia trebuie să îi vorbească simplu, şi să-i spună un singur lucru, o singură idee la care să se poată gândi. Bărbatul nu poate şi vorbi şi asculta în acelaşi timp. Bărbaţii se întrerup din vorbit între ei doar dacă apare o rivalitate; dacă femeia îl întrerupe din vorbit şi mută discuţia pe mai multe planuri, bărbatul practic este surd. Dacă femeia vrea să se împrietenescă cu cineva, va vorbi foarte mult; ea consideră cuvintele ca pe o răsplată pe care o acordă. Dacă o femeie ne vorbeşte mult, înseamnă că i-am plăcut. Vorbitul pe ocolite, funcţionează doar între femei; bărbatul nu ştie regulile unui astfel de limbaj aluziv, ambiguu, polisemantic. Când comunică, femeile pun sentimente în vorbe, bărbaţii doar se exprimă. Vocea ascuţită a femeii vine de la nivelul de estrogen, vocea groasă cu tonalitate joasă a bărbatului vine de la testosteron. O voce joasă poate fi obţinută prin aplecarea bărbiei, şi reducerea ritmului într-unul monoton.

Creierul femeilor reacţionează la oameni şi chipuri, creierul bărbaţilor reacţionează la obiecte şi forma lor. Bărbaţii nu vorbesc niciodată serios despre sex, ei doar glumesc. Femeile cred că bărbaţii se adună pentru a povesti ce au făcut în pat cu ele; fals. Dacă unul face aşa ceva ceilalţi pleacă sau tac dezaprobator. Femeile nu se abţin când vine vorba de sex; ele discută tot felul de tehnici, strategii, durată, dimensiuni, etc în termeni adesea mai vulgari decât bărbaţii. Pentru că bărbatului îi place întodeauna să aibă dreptate (altfel se consideră ratat), femeia va avea grijă să se asigure că bărbatul nu va simţi că a greşit când discută astfel de chestiuni. Bărbaţii urăsc să fie criticaţi şi de aceea preferă să se însoare cu fecioare neştiutoare. Bărbaţii urăsc sfaturile: de aceea nici celui mai bun prieten nu-i spun problemele deşi acesta poate ar avea o soluţie bună. Bărbatului îi dai sfaturi doar dacă le cere, altfel îi spui că ai încredere în capacitatea lui de a rezolva problemele. Femeia vorbeşte doar pentru a se elibera de stres. Ea vrea doar să fie ascultată, nu „reparată”. Când o femeie vorbeşte, este întreruptă de bărbat cu soluţii; dar ea nu vrea soluţii vrea doar ca cineva să o asculte. Când bărbatul este stresat, i se activează logica şi orientarea în spaţiu: la femeie este activată funcţia vorbirii putând să vorbească ore în şir doar pentru a fi compătimită. Când un bărbat are de-a face cu o femeie supărată, trebuie doar să o asculte cu atenţie. Când bărbatul este stresat, supărat, foloseşte emisfera dreaptă, imaginativă – vorbeşte în gând, în timp ce la femeie este activă emisfera stângă- emisfera limbajului şi a vorbirii.


Când o femeie priveşte la televizor, ea caută o poveste, bărbatul schimbă mereu canalele în căutarea unei soluţii la gândurile lui. Bărbaţii stresaţi beau alcool, femeile stresate mănâncă multă ciocolată şi invadează magazinele. Femeia este mută doar când este jignită sau minţită sau maltratată şi se sperie când bărbatul tace. Ea începe să îl facă să vorbească, să îl încurajeze, dar el refuză, considerând că ea nu are încredere în el. Când un bărbat se izolează trebuie lăsat în pace; când o femeie se izolează, trebuie iniţiată urgent o discuţie lămuritoare.
Dacă bărbatul bănuieşte că femeia este stresată o lasă în pace să se poată concentra şi să găsească o soluţie. Mersul la cumpărături pentru femei e ca vorbitul; le destinde chiar dacă la final nu cumpără nimic. Pentru a face un complimet sincer unei femei trebuie să îi oferim cât mai multe amănunte. Bărbaţii visează că fac sex cu două femei, femeia visează că face sex cu doi bărbaţi, cu unul face sex, cu celălalt vorbeşte după ce a făcut sex. Când fac sex, bărbaţii simt nevoia să se golească; când fac sex femeile simt nevoia să se umple. Vorbitul, tandreţea, atenţia acordată o umple pe femeie. Pentru că bărbatul nu poate face decât un singur lucru o dată, el nu vorbeşte în timp ce face sex; dacă femeia începe să vorbească în timpul sexului, s-ar putea ca lui să-i treacă erecţia. Femeia poate să vorbească şi să facă sex în acelaşi timp. Ea are nevoie de multe vorbe frumoase de la el. De aceea compromisul care menţine erecţia este reprezentat de sunetele gen „oooo!”, „ahhh!”, „daaaa!”.
Pentru majoritatea femeilor, orgasmul este ceva secundar, ea vrea mai mult intimitate, căldură şi ceva tensiune.

Cum sunt “agăţaţi” bărbaţii de industria pornografică? (“Pornografie” înseamnă literal “a scrie” despre “prostituţie”).
Răspuns: arătându-le femei cu organele genitale expuse sau trupurile goale care să le excite schemele mentale (patternurile înnăscute).
Iată câteve astfel de scheme mentale care îi transformă pe bărbaţi în prizonieri ai imaginilor erotice.
Forma atletică a corpului femeii; mesaj: poate să apere progeniturile de pericol
Sânii plini; mesaj: decolteul sugerează de fapt fesele femeii şi organul “ascuns” de sub ele.
Picioarele lungi; mesaj: atrag atenţia spre zona unde se întâlnesc. Înseamnă maturizare sexuală. Fustele scurte sau tocurile înalte au menirea de a lungi picioarele. Bărbaţii nu preferă picioarele musculoase ci puţin mai grăsuţe, mai feminine. Femeia la ovulaţie alege inconştient fuste mai scurte.
Talia subţire; mesaj: arată că nu e gravidă deci, disponibilă. Cel mai puternic mesaj îl transmit e raportul fese/talie 70%. Aceasta era forma sticlei de coca cola.
Fesele rotunde în formă de piersică; mesaj: elemente nutritive pentru viitorul pui. Are aceeaşi semnificaţie ca şi cocoaşa cămilei. Unduirea lor atrage atenţia. Marline Monroe avea un toc mai scurt tocmai pentru a-şi undiu mai bine şoldurile.
Abdomenul plat; mesaj: nu este însărcinată deci poate fi însămânţată.
Spatele arcuit, formele rotunde – semne de fertilitate
Gâtul lung ca o lumânare – accentuează feminitatea comparative cu gâtul scurt al bărbaţilor. Aceştia doresc instinctiv să-l sărute.
Faţa de fată de 14 ani – trezeşte instinctele paterne, ocrotitoare la bărbat. Explicaţia pentru chirurgia estetică.
Gura senzuală – oamenii sunt singurele fiinţe cu buzele în afara gurii. În satare de excitaţie şi buzele şi organele genitale feminine sunt umflate, dilatate, mărite (“ecou genital”). Transmit puternice semnale sexuale. Timp de 6000 de ani rujul de buze a fost doar roşu. Excitarea femeii mai produce îmbujorarea obrajior. Aşa se explică industria cosmeticelor.
Ochii senzuali – ochii femeilor care iubesc se dilată de plăcere, sunt mari şi sunt atrăgători pentru bărbat. De aceea machiajul măreşte ochii şi genele cu rimeluri, contururi, etc
Nasul mic de fetiţă trezeşte la bărbat instinctele protectoare, paterne. Nici un manechin nu are nasul mare.
Raderea părului pubian – transformă femeia într-o copilă pentru bărbat.
va urma

Televiziunea – opiul popoarelor

Când vă uitaţi la TV, activitatea creierului se mută din emisfera stânga în cea dreaptă. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au arătat ca în timp ce telespectatorii se uită la televizor, emisfera dreaptă este de 2 ori mai activă decât cea stângă, o anomalie neurologică. Fluxul din stânga către dreapta produce o creştere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta – endorfine şi enkefaline.

Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii cu opiul şi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (numite şi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenţă). Acestea includ troznirea degetelor, exerciţiile intense, şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri.

De fapt, exerciţiile intense, care produc aşa numita “runner’s high” – o eliberare de endorfine care se revarsă în organism, pot cauza o dependenţă ridicată, până la punctul când “dependenţii” oprindu-se brusc din exerciţii suferă simptomele “retragere a narcoticului”, şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sunt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine. Intr-adevăr, până şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului” dacă nu se mai uită la TV pentru o perioadă prelungită de timp.

Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor. Intr-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă famile a cedat după o săptămână, iar celelate au suferit de depresie, spunând că s-au simţit ca şi când au “pierdut un prieten”. In celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată adăugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei mai mult de şase luni şi de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie. Semnele dependenţei sunt peste tot în jurul nostru.

Americanul mediu se uită la televizor peste patru ore pe zi, şi 49% dintre aceştia continuă să se uite cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că-şi fac rău, dar continuă să folosească drogul în mod exagerat. Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului, şi noi toţi simţim efectele lui. Intrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă.

Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărât “da”. Mai întâi de toate, când vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neo – cortex – ul) sunt oprite, şi toate activitatile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic).

Procesele neurologice care se desfasoară în aceste regiuni nu pot fi numite exact “cognoscibile”. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu folosind programele de răspuns “fight or flight”. In plus, aceste regiuni are creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neo – cortex), de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaţi şi aşa mai departe.

Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activiatate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior. Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenţa” de bază pe care în mod normal o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orala), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio – supravieţuire este calea noastră incipientă, primitivă, de a trata cu realitatea.

O persoană obsedată de căutarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce în mod logic că asemenea dependenţă are loc atunci când funcţiile creierului superior sunt anesteziate şi creierul inferior recent dominant caută plăcerea cu orice cost.

Considerând acestea, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: nu cauzează doar ca sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior unde nu suntem motivaţi de nimic altceva în afară de căutarea plăcerii. Televiziunea produce “roboţi de bio – supravieţuire” mobili, extrem de funcţionali.

Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile. Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic, şi nu decodează sau divide informaţia în părţile ei componente. Creierul “drept” procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale decât raţionale (inteligente).

Nu putem trata raţional conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Nu este prin urmare surprinzător, că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte.

Deocamdată nu există o explicaţie de ce se mută activitatea pe partea dreaptă a creierului atunci când ne uităm la televizor, dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinut. Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie ca să fie într-o stare denumită “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală haotică sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor. Nivelele activităţii creierului sunt măsurate de un electroencefalograf (EEG).

In timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire, înregistrându-se semnale scăzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sunt cauzate de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Incă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rând opreşte sistemul nervos.

In completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului, şi sănătaţii fizice. Sondaje recente au arătat că 75% din femeile din America cred că sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriţe şi modele slabe timp de patru ore pe zi.

Televiziunea a dat naştere în SUA şi în alte părţi la o “cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţă şi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune în timp ce se uită la televizor.

Televiziunea este de asemenea dăunatoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sunt, toate, comune printre dependenţii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, că televiorul este un drog ce creează dependenţă, şi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic.

Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier si organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă. Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea, este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce?

Deoarece determină consumatorii să arunce bani în vieţile fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Si pentru această spălare de creier, au fost hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut să pară învechită îngeniozitatea celor mai ambiţioşi psihologi.

Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute (tipice stării precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stări receptive ale conştiinţei nefocalizate. O frecvenţă mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de trezie.

De fapt, cercetările lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stării uşoară de hipnoză folosită de hipno-terapişti pentru „terapia prin sugestie”. Când cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate.

Realizând că telespectatorii intră automat într-o stare de transă când privesc la televizor, producătorii au început să producă reclame care produc stări şi dispoziţii emoţionale inconţtiente în privitor. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor) dar mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaţa reală. Când vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoţii pozitive sunt activate. Prezentarea şi susţinerea lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii.

Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacă nu eţti atent la ele. Un dispozitiv de control al minţii care creează dependenţă… ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit? Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că transformă pe toţi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenţi” în spatele acesteia. Este produsul dorinţei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoştiinţă şi a scăpa din greutăţile realităţii…

articol preluat de pe site-ul http/ro.alter media.info Clasat în: Mass-media/Cenzura de Wes Moore, Disinformation.com Motto: The nearest analogy to the addictive power of television and the transformation of values that is wrought in the life of the heavy user is probably heroin. (Terence McKenna, Food of the Gods)

Traducere si adaptare de Bogdan Cirstea

medeor

5 vizitatori online acum
0 vizitatori, 5 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 9 la 01:28 am UTC
Aceasta luna: 11 la 07-02-2019 07:25 am UTC
Acest an: 41 la 02-27-2019 11:45 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC