> News of the day <

Interviu cu Mama Domnica Trop

Interviu cu Mama Domnica Trop realizat de Valentin Vasilescu de la RTS cu ocazia inaugurarii Casei Muzeu de la Curtişoara – Gorj.

iunie 2021
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Interviu cu Domnul Profesor Dumitru Constantin Dulcan








La mai puţin de 25 de km de Piteşti, pe drumul spre Bănie, spre dreapta se face un drum care foarte repede te conduce la casa în care s-a născut Dumitru Constantin Dulcan – azi Casă Muzeu.
Întâmplarea face ca aici să-l găsim chiar pe Domnul Profesor care, cu delicateţea şi generozitatea care îl defineşte, a acceptat să ne dea un interviu. Înainte de acest moment special, Domnia – sa ne-a urcat pe terasa unde a avut prima revelaţie care se poate că i-a marcat începutul carierei ştiinţifice. Apoi am urcat dealul din spatele grădinii şi ne-a arătat, de pe culme,locurile pe unde şi-a trăit o parte a copilăriei. Dar, fără alte comentarii, vă invităm să urmăriţi interviul…

Păstrători de tradiţie Dumitrescu Marioara din Godeanu Mehedinţi

În pădurea Crihala, la capătul aleii ce duce la restaurantul cu terasă, am întâlnit o femeie foarte discretă şi cuminte care, pe nişte sfori îşi înşirase câteva lucruri extrem de valoroase: costume populare de familie, unele vechi de vreo două sute de ani. Costume populare specifice zonei de nord a Mehedinţului dar şi macaturi sau covoare de lână, o ladă de zestre aşezată în iarbă direct pe pământ, o furcă de tors, o vârtelniţă…
Obiecte care nu interesează pe cei mai mulţi dar care dau fiori cunoscătorilor. Pentru că aceste obiecte şi lucruri pot revela ceeace am pierdut sau am uitat de mult: sufletul românesc autentic. Un popor care şi-a uitat specificul, tradiţia, istoria este condamnat la uitare definitivă iar destinaţia sa este coşul de gunoi al istoriei.
Femeia aceasta este aproape un erou. Pentru că îţi trebuie mult curaj să vii la Severin cu nişte sfori pe braţ şi să te apuci să întinzi obiecte care să arate ţugulanilor iubitori de manele şi telenovele cum arată cu adevărat inima ţăranului strămoş de orăşeni. E ca şi cum un preot curajos ar scoate icoanele unui cult demult uitat şi le-ar înşira pe sfoară în mijlocul pădurii Crihala fără să-i pese de fumul de mici, pastramă vânătă şi cârnaţi sau de muzica ţigănească amestecată cu cea de fanfare care oripilează până şi urechile afone…

S-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop în localitatea Curtişoara

Ieri 20 septembrie în localitatea Curtişoara, la 9 km de Tg Jiu, s-a inaugurat Casa Muzeu Domnica Trop.

Mama Domnica „acasă” la Curtişoara

La eveniment au fost prezenţi oameni de cultură, politicieni, prieteni, familia şi binenţeles Majestatea Sa Mama Domnica Trop Marea Preoteasă a Sufletului Imaculat.

Pentru a fi odihnită a doua zi marţi, la festivitate, Mama Domnica a fost găzduită cu o zi înainte în apartamentul de oaspeţi din conacul Tătărăscu aflat în incinta Muzeului Curtişoara,iar dimineaţa a mers la Biserica fostului demnitar interbelic- Tătărăscu din cadrul muzeului pentru o scurtă rugăciune. Pentru cei ce nu ştiu, Tătărăscu – Primul Ministru iubitor de cultură şi patriot român autentic, este cel care a dat bani pentru ca Brâncuşi să-şi poată ridica operele din Târgu Jiu – Coloana fără sfârşit, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii.

Au luat cuvântul Dorin Brozbă director de editură şi casă de discuri, Dr Dumitru Hortopan directorul Muzeului „Alexandru Ştefulescu” din Tg Jiu, Profesor Doctor Ion Mocioi – şeful culturii gorjene şi unul din cei mai mari brâncuşologi în viaţă, Ion Călinoiu– Preşedintele Consilului Judeţean Gorj. Au cântat fetele Mamei Domnica,dar şi o mulţime de alţi artişti populari gorjeni sau mehedinţeni.

Întrebat fiind, după terminarea discursului, dacă poate fi făcută o comparaţie între Domnica Trop şi Constantin Brâncuşi, eminentul om de ştiinţă Ion Mocioi a răspuns că această comparaţie este corectă din mai multe puncte de vedere.

casa muzeu Domnica Trop

Lângă Casa „Domnica Trop”, despărţită de un pârleaz, se află Casa memorială „Gheorghe Zamfir” care adăposteşte o parte din obiectele personale ale marelui artist de talie mondială, diplome, trofee, fotografii, albume. Din păcate problemele de sănătate pe care acesta le are l-au împiedicat pe vecinul Domnicăi Trop – marele Zamfir Regele Naiului să fie prezent la întâlnirea de ieri.

Casa Muzeu „Domnica Trop” a fost dăruită cu un bust executat impecabil de artistul plastic severinean Gabi Radovici dar şi cu un tablou – ulei pe pânză- realizat de Andrei Coptil. Reacţia Mamei Domnica la vederea cadourilor a fost una specială. A dorit ca fotografia mamei sale să fie aşezată lângă tabloul pictorului Andrei Coptil şi înainte de a atârna poza alb-negru în cuiul de pe perete înfipt lângă tabloul lui Andrei, Mama Domnica a sărutat cu dragoste fotografia mamei şi a început să plângă încet de dorul mamei ei.

Ca o anecdotă, pentru că i s-a părut că bustul lui Gabi Radovici ce o reprezintă nu are nimic pe cap, Mama Domnica a luat o maramă de borangic şi a îmbrobodit sculptura – şi aşa a rămas.

Subsemnatul a dăruit Casei Muzeu primul disc de vinil apărut în 1973 cu cele 10 cântece care au făcut-o celebră pe Domnica Trop.

Am dăruit de asemeni un portativ cu câteva acorduri şi note înscrise cu ocazia festivalului „Ponoare Ponoare” de dirijorul orchestrei Maria Lătăreţu” din Tg Jiu. Am constatat cu plăcută surprindere că o partitură asemănătoare se afla şi în Casa Memorială „Gheorghe Zamfir”. Şi tot ca o curiozitate, Mama Domnica a dăruit un ciupag cust de domnia sa cu peste 40 de ani în urmă şi care – surpriză! era chiar cel de pe coperta discului de vinil dăruit în acea zi!…

Fericite coincidenţe!…

La terminarea ceremoniei Claudia Ţuţuman de la Informaţia de Severin, pentru că s-a văitat că o doare capul, a beneficiat în scurt timp de o scurtă şedinţă de „terapie prin descântec” efectuată chiar de Mama Domnica aşezată pe o băncuţă de pe aleea de lângă clopotniţa şi toaca bisericii fostului Prim Ministru Tătărăscu.

Claudia Tutuman descântată de Mama Domnica

Înainte de a porni spre Isverna, şi pentru că nu le-a mai văzut niciodată, Mama Domnica a ţinut să viziteze şi să vadă operele marelui artist Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu pentru a vedea şi înţelege dimensiunea acestui ţăran autentic de valoare universală…

La Poarta sărutului

Lângă Masa tăcerii

Lângă Coloana fără sfârşit

O familie de români

Majestatea Sa şi slujitorul devotat…

Dan Alexoae împreună cu Decanul Academiei de muzică populară din Mehedinţi – Domnica Trop

Fragment dintr-un film despre Muzeul Curtişoara realizat de Dorin Brozbă. Secvenţe de la inaugurarea Casei Memoriale Gheorghe Zamfir – vecinul Mamei Domnica Trop…

Inaugurare Casa Muzeu Domnica Trop – Curtişoara

Marţi 20 septembrie 2011, orele 11.00, Consiliul Judeţean Gorj, Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” împreună cu editura B.D MEDIA, vă invită să participaţi la inaugurarea Casei Muzeu „Domnica Trop” în incinta Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtişoara. Evenimentul va fi onorat de participarea extraordinară a celebrei artiste Domnica Trop din Isverna care va cânta o parte din binecunoscutele ei cântece.

Documentar-eseu Domnica Trop


Vineri 09 septembrie, la început de toamnă cunoscutul şi inimosul realizator Dan Taloi a avut ca invitat pe Manuela Praja – profesor doctor în ştiinţe matematice la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin.

Dialogul, în principal despre problemele acute ale învăţământului românesc,  a fost unul extrem de interesant şi mai ales obiectiv. S-a precizat şi faptul că în data de 20 septembrie, lângă Târgu-Jiu, la Curţişoara, se va inaugura Casa Memorială Domnica Trop (lângă cea a altui Munte de Valoare al românilor – Gheorghe Zamfir). Iniţiatori – doi oameni de mare caracter – Dorin Brozbă şi Dumitru Hortopan – Directorul Muzeului de Artă din Târgu Jiu.

Toţi cei care încă o mai iubesc pe Mama Domnica Trop ar putea face un gest de prezenţă pentru că acolo va participa şi va cânta chiar Mama Domnica Trop.

Pentru vizitatorii acestui site, am reţinut câteva minute cu şi despre documentarul eseu „A fi… prin cântec” realizat de Dan Alexoae în colaborare cu TL2. Acest documentar a fost prezentat, în vara aceasta, la festivalul de televiziune al producătorilor de film independenţi SIMFEST de la Târgu-Mureş.

Domnica Trop – cunoscută interpretă de muzică populară din Isverna este văzută aici din perspectiva unui terapeut. Cântecul Mamei Domnica este văzut ca un act, gest, rit sau ritual magic vindecător de … frică.

Argumentele invocate?

Faptul că Mama Domnica a cântat de regulă unui singur suflet, chiar dacă s-a aflat pe Cornet după capre, la nedei, la cutare festival sau la vreo nuntă. Cântecul ei a fost mai degrabă o incantaţie magică pentru că rezona perfect cu cel căruia îi era adresat. Aşa se face că vorbele ei trezeu reacţii puternice la cel vizat care nu odată începea să plângă. În terapie, plânsul semnifică eliberarea, deblocarea emoţiilor negative, succesul terapeutic.

Este citat în literatura medicală aşa numitul „sindrom al hamsterului” o boală banală de care suferă, fără să aibă habar, o mulţime de oameni şi care se datorează fricilor, fobiilor cu care ne fericeşte sau ne „pricopseşte” societatea în care supra-vieţuim. Acest sindrom se caracterizează în principal prin bine-cunoscutul „gât ţeapăn” şi care are ca efecte secundare – dureri de cap, de ceafă, de umeri, tulburări de vedere, de concentrare, de atenţie, de memorie, dureri sau tulburări ale ritmului inimii, depresia, etc…

Mama Domnica a cântat „la spinarea omului” adică s-a adresat intuitiv exact acelei zone unde blocajele emoţionale sunt cele mai evidente. Gâtul sau „angustus” cum îl numeau latinii nu este doar isvorul vorbelor sau defileul prin care intră aerul sau apa în corpul nostru ci şi patria „angoasei” sau a fricii de moarte – cea mai mare frică pe care o cunoaşte omul. Tot la nivelul gâtului se află plexul parasimpatic – cel responsabil cu relaxarea, re-generarea sau cu vindecarea. Iniţiaţii în fiziologie ştiu că acest sistem parasimpatic comunică extrem de bine la nivel neuro-hormonal cu Marele Doctor interior – sistemul imunitar.

Pentru că Mama Domnica – precum un Mag iniţiat şi-a rezolvat demult această frică (din confruntările repetate cu lupii – lupul cel mai important totem al poporului român!), ea a putut prin forţa interioară uriaşă, prin simpatie sau contagiozitate să transmită acestă eliberare şi celor ce i-au ascultat cântecele fiind din acest punct de vedere un veritabil Mag vindecător.

Aici ar putea începe o discuţie despre cântecul/descântecul autentic şi cel prestat de diletante, comediante sau de folcloristele de ocazie cu pretenţii de …artiste. Dar despre daci, farmece, magie şi mai ales despre magia Mamei Domnica într-un articol viitor…

 

Poveşti cu miracole: Domnica Trop…


Marţi, după externare, am dus-o la Isverna pe Mama Domnica.

Ajunşi acasă, după un drum foarte obositor (de la Malovăţ până la Şiroca drumul este îngrozitor de spart!) am repetat iar şi iar felul în care trebuie să-şi facă insulina. Tata Gheorghe, conştiincios a ascultat şi mi-a promis că dacă se-ncurcă cumva o să mă sune cu telefonul.

Azi am mers din nou la spital să adun documentele necesare dosarului de handicap pentru Mama Domnica Trop. Merită apreciată buna intenţie a Doamnei doctor Rodica Barbul dar şi a celorlalţi medici extrem de atenţi la acest caz. Spuneam altă dată că pensia Mamei Domnica, după recalculare, depăşeşte doar cu puţin suma de 30 de lei. Statul român poate fi mulţumit, fericit şi împlinit: Domnica Trop are exact atâta cât merită: 33 de lei.

M-am întrebat zilele astea unde sunt aceia care au tot scris cărţi despre ea şi au ridicat-o în slăvile cerului. Au fost probabil ocupaţi cu scrisul deşi ştiau că ea e pe un pat de spital. Poate că ea s-ar fi bucurat să fie vizitată. O sticlă de apă, pe care i-ar fi putut-o oferi aceşti scriitori doritori de slavă deşartă, care au mâncat la ea acasă atunci când „făceau docimentare pe teren” ouă cu brânză friptă în tigaie, costă doar 3 lei. Deh! Fiecare cu grijile şi interesele lui.

Când am ajuns la Isverna, ne-am întâlnit pe drum cu poştaşul. Am oprit maşina şi am întrebat:

„Tu eşti cel care îi aduci imensa pensie de 33 de lei Mamei Domnica? Nu te doare spinarea când o cari în geantă?”

„ Şi 50”, mi-a răspuns.

„Şi 50 ce?” l-am întrebat

„33 cincizei. Are 33,50 lei pensie Mama Domnica” m-a corectat omul atent la vorbe.

„Aşa-i, iartă-mă prietene!”.

Ne-am oprit la bisericuţa veche cu hramul Sfinţii Voievozi din Isverna unde Mama Domnica a cântat câteva cântece. În faţa unei camere video de buzunar. Acestea vor fi puse pe un DVD care va fi oferit tututror celor care încă o mai iubesc. Pe copertă ca fi un număr de cont unde oamenii care încă mai au în ei suflet, vor putea dona atâta cât îi lasă inima. Bani pe care îi va primi doar Mama Domnica. Cât încă mai e vie.

O precizare.

În Japonia oameni ca Mama Domnica sunt declaraţi sau decretaţi prin lege „Patrimoniu Viu” şi se bucură de o mulţime de avantaje, facilităţi, gratuităţi.

La noi e altceva. Nu ne-a învăţat nimeni respectul pentru oamenii buni. Poate că aşa trebuie să fie. Statul nostru nu este interesat de ea pentru că în definitiv ea nu a cântat niciodată statului român „la spinare” ci oamenilor. Acelor oameni simpli ca ea pe care i-a iubit cu patimă.

Şi, apropo!, încă ceva.

Sâmbătă seara când ne-am întors de la Ponoare, Mama Domnica a cântat bolnavilor din salon dar şi cadrelor medicale care au ascultat-o cu atenţie şi cu drag, chiar dacă îşi făceau între timp şi treburile lor medicaliceşti. În faţa Mamei Domnica, în salonul luminat de un neon alb, rece dar încălzit de vocea ei fermecată, era o femeie cu perfuzie la mână, şi oxigen la nas. În comă. O altă femeie – aparţinător care avea grijă de ea, o ruga încet, frângându-şi mâinile pe Doctoriţa Bica să i-o dea acasă că „n-are bani de îmbălsămare” adică să n-o mai ducă la morgă dacă moare.

În spital, Moartea e la ea acasă, nu mai impresionează pe nimeni, Ea are carte de muncă la fel ca orice angajat.

Azi de dimineaţă, când am fost la spital după actele Mamei Domnica, Doamna Doctor Bica m-a luat de mână şi m-a dus la femeia care cu două zile înainte trăgea să moară.

„O mai ţii minte pe femeia care era în comă atunci seara când a cântat Doamna Domnica?”

„Păi da”, i-am răspuns, „era gravă rău”.

„Uite că acu vorbeşte şi merge”…

Întrebare: Despre ce credeţi am vorbit cu această femeie întoarsă de -Acolo şi deloc speriată de Moarte?

Răspuns: Păi despre Domnica Trop.

M-a întrebat unde este, cum a ajuns acasă şi mi-a spus că „se roagă la bunul Dumnezeu ca Mama să calce pe argint şi pe aur că e o femeie cu suflet bun” .

Păi Mama Domnica chiar calcă pe argint şi pe aur. Sau nu-i aşa?

P.S. Imaginile din acea seară – Mama Domnica Trop cântând femeii aflate în comă dar nu numai ei, există într-un fişier video ca dovadă că nu batem aici câmpii cu graţie.

Un gând:

Oare Mama Domnica n-ar putea câştiga niscaiva bani mai mulţi dacă ar lucra la spital?. Ar cânta ca să alunge Moartea. Sau măcar Frica. …

Notele sufletului pe portativ – Domnica Trop la Ponoare


Vineri seara la etajul patru al spitalului din Severin –secţia „Diabet- Boli de nutriţie” la ora de miracole era prezentă Domnica Trop.
În salonul cu opt paturi, Mama Domnica a început să murmure încet o doină, apoi la rugămintea celorlalte femei din salon a continuat să cânte.
Fără orchestră şi fără să se fi tocmit pentru vreun ban.
Aşa cum a făcut toată viaţa ei.
Încet încet cântecele s-au înmulţit.
Şi privitorii.
La un anume moment usa salonului era deschisă iar pe hol erau adunaţi bolnavi din cardiologie sau oncologie veniţi să se împărtăşească cu „vorbele potrivite” ale Mamei.
Femei şi bărbaţi fără păr pe cap de la citostatice, schilozi, cu ace pentru perfuzie înfipte în mână şi acoperite de un leucoplast alb, oameni care uitaseră o clipă de Frica de Doamna Moarte, zâmbeau şi lăcrimau ascultând-o.
Două femei care erau imobilizate la pat şi-au întins mâinile zâmbind fericite şi s-au apucat de vârful degetelelor pentru a „juca” sârba cântată de Mama Domnica…
Am mai văzut cândva acest dans filmat la un microscop – dansul ADN-ului în nucleul celulei. Oare nu cumva de-acolo ne vine „să jucăm”? Din intimitatea celulelor? Nu cumva Mama Domnica rezonează chiar cu ADN-ul nostru cel atât de jucăuş?
Oare nu s-ar putea inventa un aparat care să măsoare acest lucru, pentru a putea alege muzica adevărată, vindecătoare, de improvizaţiile folclorice extrem de scumpe şi de neruşinate?
Scriu cu mare greutate aceste cuvinte pentru că întâmplarea cu greu poate fi descrisă.
Am mai trăit-o cu vreo două săptămâni înainte când tot ea, cânta colegelelor ei din salonul secţiei Cardiologie. „Medicament de inimă încă ne-brevetat” i-am spus atunci. Femeia care era pe patul din faţa ei şi-a scos de la nas oxigenul ca s-o asculte mai bine, apoi a uitat să şi-l mai pună…
Întâmplări simple, adevărate, incredibil de adevărate şi strivitoare deoarece Spectatorul nevăzut dar simţit de toţi cei prezenţi atunci sau acum, a fost însuşi Dumnezeu.
Mama Domnica cânta vineri seara de drag dar şi de supărare că nu ajunsese la festivalul de la Ponoare.
I-am promis că voi vorbi cu doctoriţa să o învoiască a doua zi să ajungă şi ea lângă oamenii ei pe care i-a iubit cu atâta patimă toată viaţa ei.
A fost grea discuţia cu Doamna doctor Bica, pentru că Mama Domnica are tratament precis, la ore precise, are insulină de făcut şi trebuie să mânânce cu cântarul.
Dar, am decis împreună să riscăm ieşirea de la Ponoare de dragul sufletului ei de copil mare.
Am plecat de la spital mai întâi la un bloc din Severin, la Domnica – fata ei pentru a-şi lua o cămaşa „cu râuri” şi opregul.
Pentru că Mama Domnica ţine mult la felul în care arată când se suie pe scenă.
O precizare necesară: nu a existat în Drobeta Turnu Severin o fiinţă mai fericită ca Mama Domnica atunci când a ieşit din scara blocului îmbrăcată de sărbătoare. Am văzut-o atunci, de la volanul maşinii pornite ca să nu mai pierdem timp, un copil de 73 de ani fericit.
Mergea să cânte!
La Ponoare am vorbit cu inimosul Primar Gică Pătraşcu să facă cumva să cânte prima pentru că, cel mai târziu la ora opt seara, mort-copt trebuia să i-o predau în bună stare Doamnei doctor care ne aştepta la spital.
Acesta a chemat pe dirijorul orchestrei Maria Lătăreţu şi, imediat, au fost de acord. Problema cu Mama Domnica e orchestra – cântecele ei sunt pornite şi cântate cu orchestra sufletului. Aşa că „domn’ şef” a venit, pe câmp, cu o partitură, lângă Mama Domnica să încerce să pună pe note lui notele sufletului ei.
Pentru cei care nu înţeleg ce s-a întâmplat, am păstrat hârtia aceea scrisă de maestru, pe un colţ de tarabă cu bulgări de pufarine dulci, pe câmp, la Ponoare.
Aceasta va fi înrămată şi dăruită Muzeului pe care i-l amenajează … cei din Gorj. Pentru că cei din Mehedinţi sunt puţin ocupaţi. Un personaj – încă neidentificat, îi spunea prezentatorului aflat lângă scenă „ să termine mai repede de cântat Domnica Trop” plictisit poate de vocea ei uşor obosită şi probabil nepotrivită cu rama festivalului…
Am privit momentul în care a cântat Mama Domnica de sus de pe drumul ce coboară spre Podul lui Dumnezeu.
A urcat pe scenă încet precum urcă soarele pe cer dimineaţa. Un fior aproape palpabil a străbătut mulţimea de pe dealuri şi din vale.
„Cântă Domnica Trop” – şopteau pâlcurile de ţărani grupaţi după cum s-au găsit neamuri, vecini, rude, prieteni.
Un bătrân cu părul alb îi spune vecinului de lângă el: „Aşa mi-am luat eu muierea – i-am promis că dacă se mărită cu mine o aduc la nuntă pe Domnica Trop”. Mărturia este filmată şi va fi postată zilele următoare.
Şi multe alte mărturii ale unor oameni simpli dar care încă o iubesc imens pe această Femeie care nu ştie carte dar ştie să citească atât de bine în sufletului omului.
„Să nu te ruşinezi mamă Domnico că nu ştii carte i-am spus într-o zi, că nici strămoşii noştrii dacii nu ştiau a scrie”.
„Păi cum aşa mumă?”
„Păi le interziceau preoţii. Spuneau că scrisu leneveşte memoria care este esenţa sufletului. Ei ţineau minte tot. Tot aşa cum ţii mata minte toate cântecele”
„Aşa o fi, mumă!”
Când Mama Domnica a rostit rar că „ a ajuns-o bătrâneţea” am văzut mâini care, pe furiş, s-au ridicat să ascundă lacrima ivită în colţul ochiului.
Mama Domnica a coborât scena tot aşa de greu şi de încet precum „s-a suit”. Ţinea strâns o diplomă onorifică în mână şi un bănuţ cu numele festivalului gravat frumos pe el. Şi cu un plic de bani.
Pentru o corectă informare – în el erau 3 (trei) milioane de lei dăruiţi personal, din buzunarul lui, de Primarul Pătraşcu – „să aibă bani de autobuz” cum s-a exprimat prezentatorul Festivalului.
Bani pe care Mama Domnica ia- dat fetei ei care se afla şi ea acolo.
„Muma-i mumă, mumă” mi-a spus încercâd să-mi răspundă la o întrebare pe care însă nu i-o spusesem. „Trebe să am grijă de fata mea, că n-are şi ea”…
Un bătrânel curajos i-a strigat cu vocea gâtuită de emoţie „Te iubesc doar pe mata Mamă Domnico, de 30 de ani”.
„Bine mumă” i-a răspuns ea.
Am condus-o încet ţinând-o de mână, printre oamenii care doreau fie să o atingă, fie să-i zâmbească, fie să-i dea „săru’mâna”. Când să plecăm, am constatat că maşinuţa noastră era blocată de un imens Jeep X6. „A cui e fiara asta?”, am întrebat jandarmii din apropiere. „A Niculinei Stoican, iar şoferul e la cortul oficilalilor” mi-au răspuns. A plecat cineva să-l cheme iar acesta amabil s-a dat la o parte ca să ne strecurăm şi să putem pleca repede de tot spre salonul de la etajul patru din Severin.
În Baia de Aramă am oprit să luăm o sticlă cu apă pentru Mama Domnica. Un bărbat a recunoscut-o în maşină şi i-a spus că „o iubeşte”. I-am spus că „a fost la Ponoare să cânte vreo trei cântece iar acum mergem înapoi la spital”.
„Patru” mi-a răspuns omul.
„Patru ce?” l-am întrebat.
„Patru cântece cântă Mama Domnica, că fusei şi eu acolo”.
„Păi şi când te-ntorseşi bre omule că noi doar ce plecarăm din Ponoare”.
„Păi eu şi aseară am fost, credeam că vine Mama Domnica. Eu pentru ea fusei la festival. După ce termină de cântat, plecai”…
La Severin, spectacolul de vineri s-a repetat aproape la indigo.
Mama Domnica, deşi era vizibil obosită de drumul lung („s-o lungit drumu mumă” mi-a spus în maşină), palidă, transpirată de efort sau de la diabet, a început decum a intrat pe uşă să cânte. Ştia că femeile din salon asta îşi doreau.
A venit şi Doamna doctor Bica şi, în loc să o certe, a scultat-o mai bine de jumătate de oră cum a cântat bolnavilor stând în picioare cu mâna sprijinită nu de microfon ci de tăblia unui pat vopsit în alb tot aşa cum era şi cămaşa de pe ea.
Profesorul Dulcan – eminent cercetător al creierului, spunea că cei care se întorc din moarte afirmă că „văd dincolo, când pleacă din viaţă şi intră în moarte clinică, o culoare albă strălucitoare, blândă, îngăduitoare, primitoare, iertătoare”.
„Mamă Domnică, ce cântec i-a face mata lui Dumnezeu, dacă El ar veni uite acu aici” am întrebat-o stând cu ea chiar pe Podul lui Dumnezeu de la Ponoare, ieri.
„Multe mumă, i-aş cânta multe cântece, da oi vedea eu atunci pe care-l cânt mai întâi”…

Azi, la Spitalul din Severin, în vizită la Mama Domnica Trop



Sâmbătă 23. 07.2011, cam pe la prânz, am decis să merg la piaţă să caut să aleg un buchet de flori frumoase pentru Doamna cântecului nostru popular AUTENTIC – Domnica Trop – care este internată în secţia Cardiologie a Spitalului judeţean Drobeta Turnu Severin.

În piaţa de legume şi fructe am întâlnit o doamnă amabilă din Şimian – Florica Coandă – cea care a fost colegă cu Domnica – fiica Mamei Domnica – la fosta întreprindere „Pacea” – unde aceasta şi-a pierdut braţele şi care m-a lăsat să fac un buchet mare de flori de câmp împănate cu busuioc. M-a rugat să-i transmit sănătate multă, pentru că a aflat de la televiziunea TL2 Drobeta că se află pe patul de spital.

La spital, am parcat maşina, am coborât şi m-am îndreptat hotărât spre intrarea spitalului.

Cuvântul „spital” provine din „ospitalitate” parcă, sau poate greşesc cumva?

Aici am fost pur şi simplu oripilat de mizeria şi duhoarea cu care acest stabiliment, unde vii să îţi recapeţi sănătatea, te întâmpină. Un om rău ar spune că exagerez însă imaginile culese cu telefonul mobil vorbesc singure adevărul. Păcat că nu pot arăta şi mirosurile pestilenţiale emanate la această intrare – gunoaie fermentate şi putrezite…

O mâţă se tăvălea prin iarbă de căldură sau de purici, sătulă probabil de şobolanii prinşi (probabil că mâţele sunt cu adevărat fericite de această stare de lucruri pentru că şobolanii sunt la ei acasă aici!). Domnii care conduc această instituţie – nu vă pute?

Nu se pot aloca măcat câţiva bănuţi pentru o mătură şi două mâini harnice?

Şobolănimea voastră – „onor” nesimţiţi/împuţiţi pacienţi ACEIA care nu aveţi exerciţiul coşului de gunoi sau măcar al căcăstoarei din fundul grădinii- mizeria aceasta, să nu uităm, nu este produsă de conducerea spitalului şi nici de cadrele medicale ci de voi, bolnavii needucaţi la timp de mămicuţele voastre ocupate poate cu alte activităţi, aşadar, domnilor pacienţi/aparţinători păstraţi/respectaţi măcar ce încă aveţi.

În curând este posibil să nu mai avem nici acest spital. De ce? Răspuns:indiferenţa, nepăsarea, nesimţirea d-voastră dragi severineni.

La intrare, la umbra răcoroasă de pe hol, un cerber îngalonat cu ecusoane de paznic atent şi vigilent (!!!) s-a sesizat că filmez aşa că filmul se termină poate nefiresc de repede.

Această mizerie VIZIBILĂ este însă incomparabil mai mică decât Marea Mizerie creată de Statul român Doamnei Domnica Trop căreia, harnic cum îl ştim – i-a recalculat pensia. Adică de la circa 300 de lei i-a redus-o la 33,50 lei!!!…

Una din cele mai mari şi autentice voci din Europa – are acum un venit lunar de sub 10 euro PE LUNĂ!!!

Costain Brâncuşi a plecat din satul lui Hobiţa la Paris unde a devenit o valoare universală. Mama Domnica a rămas la vatra ei şi la caprele ei şi la omul ei. Au venit însă la ea o mulţime de doritori de vorbe meştegugite pentru a le lua şi a le cânta apoi prin lume pe sute şi milioane de euro.

Un fotbalist care a paralizat pe teren a cunoscut compasiunea unei lumi întregi. Spiritul de solidaritate al colegilor de pe gazon dar şi al celor din tribune a funcţionat impecabil.

Spiritul de solidaritate al artiştilor populari în cazul Doamnei Domnica Trop nu prea „se eczistă”. Păi de când cântecul popular e mai important ca învârtitul beşicii pe iarbă?…

Dar ce vorbe ar fi mai potrivite pentru a exprima toată indignarea?

Mama Domnica s-a bucurat pentru florile de câmp cu busuioc şi a mulţumit frumos cu bun simţ, aşa cum ştie şi cum este ea. I-au adus aminte aceste flori de Isverna ei şi de grădina ei de-acasă unde „s-au prins mai multe tufe ge busuioc”. Ea zâmbeşte obosită şi îşi ascunde greu durerea dar face eforturi incredibile pentru a zâmbi şi pentru cânta colegelor ei de salon incremenite în mirare.

Ele o ascultă tot aşa cum îl ascultă pe Popa când citeşte Sfânta Evanghelie. Căci ce este oare Dumnezeu decât o Sfântă Mirare?

Cântecul Domnicăi într-un salon al secţiei Cardiologie de la etajul trei – medicament pentru inimă încă ne-brevetat.

Nişte oameni bine intenţionaţi de prin Gorj, invocând dezinteresul oficialilor mehedinţeni s-au gândit să-i facă Mamei Domnica o … „Casă Muzeu” în Gorj, pe lângă Târgu-Jiu, unde să fie transferate din casa de pe coasta Isvernei – locul unde Mama a trăit alături de „omul” ei peste 50 de ani şi unde i-au „venit” cunoscutele doine – costume, războiul de ţesut, vârtelniţa, diplomele, trofeele, etc etc.

Lăudabilă iniţiativa vecinilor noştri şi ruşinoasă indiferenţa mehedinţenilor!.

Dar să nu pară că dăm cu piatra în oamenii de bine de lângă noi!

Decât nimic e bine că măcar gorjenii duc grija Mamei Domnica Trop. Inainte de a fi prea târziu.

Europarlamentarii – nu cei români, staţi liniştiţi, – ci aceia care gestionează responsabil Cultura europeană sau cei de la UNESCO – unde se duce grija Patrimoniului universal al omenirii, aud oare cântecul Mamei Domnica din spitalul severinean?

Mama Domnica

Mama Domnica

Cuponul de pensie al Mamei noastre cu fabuloasa sumă de 33,50 lei. Felicitări România! Felicitări confraţilor care îi cântă cântecele!

Ochii care ne văd din viitor…

O nouă stea pe firmamentul muzicii populare mehedinţene – Oana Larisa Bojin


Acasă la Mama Domnica Trop. O casă cu prispă închisă, zidită pe o coastă înaltă de deal, de unde Mama veghează atentă aproape întreaga Ţară Românească…
După ce răstoarnă pe masa de sub vie ceaunul cu mămăligă, tata Gheorghe aduce brânza şi ţuica de prune. Aşa, între două îmbucături de mămăligă făcută cu făină râşnită ne dăm la taină. Tata Gheorghe ne povesteşte cum a cunoscut-o la horă pe Mama Domnica, de ce n-a lăsat-o la Bucureşti apoi îl întreb când i-a spus ultima dată că o iubeşte. „Păi eu mai ştiu mă tată mă!”
„Păi spune-i acu!”…
Tata Gheorghe o ia în braţe ca un voinic pe Mama Domnica, o pupă sănătos de vro două trei ori pe obraz apoi îi spune vorbele magice: „Te iubesc că tu eşti muierea mea!”
Mama Domnica râde fericită cu ochii aproape inundaţi de lacrimile aducerilor aminte. Şi schimbă repede vorba spunându-ne că are o nepoată care „şcie a cânta bine”.
La îndemnul nostru o strigă peste gard, apoi îl mână pe tata Gheorghe s-o sune mai bine cu telefonul.
„N-auzi tu Oană, hai încoa că veni televiziunea şi vreau să te asculte. Hai aşa mai fuga, lasă treaba!”…
Aşa am cunoscut-o pe Oana – fată harnică, frumoasă şi cu o voce curată precum bobul de lacrimă din colţul ochilor Mamei Domnica.
A fost de acord să vină la Severin şi conştiincioasă s-a prezentat la emisiunea matinală a inimosului Dan Taloi.
Aşa începe şi cariera televizionistică a acestei fete minunate – Oana Bojin.
Pentru internauţii încă iubitori de muzică populară mehedinţeană, câteva minute cu Oana puse la dispoziţie prin amabilitatea postului TL2 Drobeta.

Oana Larisa Bojin s-a născut la început de toamnă când se stoarce bobul de must, pe 25 septembrie 1993 în Baia de Aramă. Începe aventura cunoaşterii la Şcoala Generală din satul natal – Isverna. În clasa întâia obţine premiul 1 cu cunună şi cu ocazia serbării de premiere cântă pentru prima dată un cântec pregătit din vreme. Aşa s-a lansat în muzica populară.
De atunci a tot cântat la serbări, la nelipsitele hore de la sfârşit de săptămână din satul ei sau din satele vecine, la nedei, la nunţi sau invitată la o mulţime de majorate.
A fost primită în Grupul folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă condus cu seriozitate şi rigoare de Elena Mimiş Trancă. A cântat ocazional alături de Domnica Trop, Petrică Mâţu Stoian, Anica Ganţu, etc…

Obiceiuri de Crăciun

Peste tot la ţară, în ajun de Crăciun, femeile pregătesc turte şi colaci sau colindeţi. Turtele se mai numesc „scutece” şi semnifică scutecele care l-au învelit pe pruncul Iisus. Prima turtă se numeşte „turta vacii” pentru că acestea l-au protejat în iesle după ce s-a născut, şi se dă vacilor s-o mănânce în ziua de Bobotează împreună cu tărâţele ca să dea lapte bun peste an.

Colacii sau „colindeţii” se pregătesc pentru masă, pentru pomenirea morţilor sau pentru colindători. Plămada este făcută din drojdie de vin şi se lasă la „crescut” lângă cuptorul cald. După ce a crescut se frământă cu mâinile, se rup bucăţi-bucăţi şi cu mâinile se modelează viţe groase cât degetul care se împletesc în colaci sau în „viţe” unice sau duble. Din acest aluat nu se dă cu împrumut cu nici un chip; dacă o femeie a reuşit să fure (să ciupă) din aluatele din trei case şi face o pâine pe care o mănâncă toţi ai casei fără să risipească nici o fărâmă, femeia respectivă va avea cloşti cu mulţi pui. Aluatul mai poate fi amestecat cu muguri de prun roşu, măr dulce, alun, viţă, cireş şi se păstrează pentru a fi folosit contra durerilor de stomac sau pentru descântece. Pentru dospire cea mai bună apă este „apa de flori”. Ţăranii adună apă de ploaie (la fel ca dacii) care este mai puţin dură şi nu face cocoloaşe cu făina de grâu.

Ritualul.

În „casa mare” sau „odaia de dincolo”, gospodina aşează pe masa de sub icoană cea mai frumoasă faţă de masă, o sticlă de vin roşu, o farfurie cu turte iar în dreapta sticlei, o farfurie cu bob „făcălit” sau sleit cu ceapă distuită deasupra, colaci şi alte bucate.

Între colaci se pune un fuior de lână („barba lui Crăciun” sau „fuiorul popii”) pe care îl primeşte plocon părintele care binecuvântează masa. Masa nu se descoperă decât în prezenţa preotului (cel care face asta va face bube) care blagosloveşte apoi gustă din fiecare fel de mâncare şi împarte şi la ceilalţi săteni prezenţi pentru ca „Dumnezeu să primească”. În acest timp afară arde o căţuie cu tămâie şi smirnă. Ca plată, preotul ia banii puşi sub colţul din  dreapte mesei, doi colaci pe care îi dă dascălului şi o parte din vin. Fetele pun un ac de păr sau agrafă sub prag „să treacă popa peste el” apoi îl pun în păr să-şi viseze ursitul. După plecarea preotului, gospodinele mătură imediat camera ca „să fie ferită casa de purici” apoi pleacă prin vecini să dea de pomană pentru sufletul morţilor şi sănătatea casei.

Carte poştală…video Severin 05.07.2010


O ieşire „la ţară” din deprimantul Severin, prilej de meditaţie, re-creere şi aduceri aminte…

uscat e azi drumeagul vechi alchimic
privesc încrâncenaţi ciobanii albi crihalici
din stropul de cleştar păianjen Sfetnic
ignobilii urmaşi, flecarii jalnici

doar strajnicul dulău al Marelui Sigiliu
zadarnic vrea să spună că Timpul nu-i trecut
misterul vieţii noastre se-ascunde în detaliu
patimă spurcată orgoliu prefăcut

şi totuşi e acelaşi şi norul dar şi casa
mirosul de tămâie şi floarea din prichici
icoana deşirată adună încă seara
la masa tainelor letale nevrednici osândiţi

dan alexoae – răscoala ciobanilor din Crihala 05.07.2010,

din volumul „iubiri laterale”

4 vizitatori online acum
1 vizitatori, 3 roboti, 0 membri
Numar maxim de vizitatori astazi: 14 la 10:58 am UTC
Aceasta luna: 38 la 06-03-2021 12:45 am UTC
Acest an: 147 la 03-31-2021 11:03 pm UTC
Din toate timpurile: 678 la 10-21-2017 04:44 am UTC